Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruţa Dărângă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Laurenţiu Modan în Dosarul nr. 39/2/2016*/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.240D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în esenţă, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine că, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac sunt stabilite prin lege. Totodată, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate căile de atac, iar legiuitorul poate să instituie reguli speciale de procedură. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 39/2/2016*/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Laurenţiu Modan în cadrul soluţionării recursului declarat împotriva unor încheieri de şedinţă şi a unei sentinţe civile, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a respins contestaţia împotriva rezoluţiei Inspecţiei Judiciare prin care s-a clasat sesizarea formulată de reclamant împotriva judecătorilor care au soluţionat un dosar în care acesta avea calitatea de parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 11, ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24 alin. (1), ale art. 52 şi 53 din Constituţie, cu cele ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu cele ale art. 47, 48 şi 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, deoarece orice justiţiabil se aşteaptă ca legiuitorul să îi dea posibilitatea să utilizeze o cale de atac împotriva unei hotărâri, având convingerea legitimă că aceasta este şi modalitatea pe care el o poate folosi la declanşarea unui control judiciar eficient şi la obiect, iar, în măsura în care criticile sale sunt fondate, să fie îndepărtate toate suspiciunile că nu va fi judecat în mod echitabil, conform dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Niciun beneficiar al sistemului judiciar nu se aşteaptă să i se refuze accesul liber la justiţie, opunându-i-se inexistenţa unei soluţii date printr-un recurs, aspect „amputat“ însă de dispoziţiile de lege criticate. Cu atât mai mult cu cât în fazele superioare ale unui proces se judecă doar în legalitate, legiuitorul trebuia să includă în sfera controlului judiciar şi încălcarea sau greşita aplicare a normelor de drept material sau procesual aplicabile fondului cauzelor apărute ca urmare a rezoluţiilor formale şi injuste date de Inspecţia Judiciară (denumită în continuare IJ) şi preluate apoi de Consiliul Superior al Magistraturii (denumit în continuare CSM). Prin urmare, justiţiabilului i se restricţionează în mod evident exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale. 6. Astfel, în materia hotărârilor judecătoreşti prin care se constată că IJ nu a încălcat legea, nu există decât un grad simplu şi, mai ales, fragil de jurisdicţie, încălcându-se şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, deoarece orice plângere îndreptată către CSM/IJ în semnalarea unor abateri disciplinare cu abuz în serviciu, din partea unui magistrat, are şi faţeta sa penală. 7. Totodată, se susţine că persoanele aflate în proces cu instituţiile statului, respectiv cu CSM şi cu IJ, ajung să fie discriminate efectiv, prin aplicarea unui tratament juridic defavorabil lor, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie şi prin faptul că este exclusă egalitatea de şanse a părţilor în faţa legii. 8. De asemenea, se arată că dispoziţiile criticate îngrădesc dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 şi 13 din Convenţie şi de art. 21 alin. (3) din Constituţie, „amputează“ principiile universale ale contradictorialităţii şi disponibilităţii părţilor în căile superioare de atac, dar, mai ales, blochează garantarea principiilor egalităţii de şanse şi echităţii. Aşadar, pentru orice malpraxis al magistraţilor împotriva omului de rând, nimeni nu este tras la răspundere, din cauza cercului vicios creat de legiuitor şi care conduce la neconstituţionalitatea art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. 9. În final, se susţine că dispoziţiile criticate îngrădesc exercitarea drepturilor constituţionale ale persoanei căreia i se interzice un proces echitabil şi, mai ales, dreptul de a fi ascultat în dublă jurisdicţie, drept garantat de art. 47, 48 şi 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, se încalcă şi art. 52 din Constituţie, deoarece, în măsura în care cuiva i s-a lezat dreptul sau interesul său legitim, ar însemna că acestuia nu i se va mai putea niciodată recunoaşte paguba ce i s-a produs, iar repararea acesteia devine imposibilă. 10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. În acest sens arată, în esenţă, că părţile unui litigiu care se desfăşoară în temeiul unui act normativ special, cum este Legea nr. 317/2004, nu se află în situaţie identică şi nici măcar comparabilă cu cei care iniţiază un litigiu în temeiul dispoziţiilor de drept comun prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Totodată, nicio dispoziţie din Constituţie nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. În acest sens se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul cuprins: „(7) Hotărârea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.“ Textul de lege criticat vizează hotărârea prin care se soluţionează contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării formulate în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, atunci când se dispune clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, adică atunci când rezoluţia inspectorului judiciar este infirmată de inspectorul-şef, acesta dispunând una dintre soluţiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. a) sau c) din aceeaşi lege, şi anume: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii sau c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii. 15. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, textul de lege criticat a fost modificat prin art. I pct. 46 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, instituindu-se la art. 47 alin. (8) posibilitatea atacării cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărârii în discuţie. Întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile de lege criticate în redactarea anterioară, care stabileau caracterul irevocabil al hotărârii, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 234/2018. 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, ale art. 48 privind prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare şi ale art. 51 privind domeniul de aplicare a dreptului Uniunii Europene din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la dispoziţiile criticate, s-a mai pronunţat, din perspectiva aceloraşi critici precum cele invocate de autorul excepţiei din cauza de faţă, prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 27 februarie 2020, Decizia nr. 218 din 30 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 1 iulie 2021, sau Decizia nr. 514 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1078 din 29 noiembrie 2023. 18. Referitor la lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva rezoluţiei Inspecţiei Judiciare de respingere a sesizării formulate de o persoană împotriva judecătorilor care au soluţionat un dosar în care aceasta avea calitatea de parte, prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2019, precitată, paragrafele 22-28, Curtea a amintit jurisprudenţa sa potrivit căreia, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile şi condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac. Curtea a statuat, totodată, că posibilitatea legiuitorului de a determina condiţiile de exercitare a căilor de atac şi procedura de judecată nu este absolută, limitele libertăţii de reglementare fiind subsumate obligativităţii respectării normelor şi principiilor pe care se bazează asigurarea, garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte. Totodată, Curtea a subliniat că accesul liber la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. 19. În ceea ce priveşte invocarea art. 21 din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Nici reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. 20. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicţie doar în situaţia examinării vinovăţiei în materie penală. Având în vedere cele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul că doar în materie penală este necesară existenţa unui dublu grad de jurisdicţie, instanţa de control constituţional a constatat că prevederile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 234/2018, sunt în concordanţă cu cele ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Partea interesată are la dispoziţie posibilitatea de a contesta rezoluţia Inspecţiei Judiciare în faţa unei instanţe judecătoreşti, care se va pronunţa în urma unui proces desfăşurat în conformitate cu standardele constituţionale şi convenţionale ale procesului echitabil, în care părţile pot utiliza toate apărările pe care le consideră necesare pentru susţinerea propriilor interese procesuale şi care se va finaliza cu o soluţie pronunţată în condiţiile respectării independenţei şi imparţialităţii specifice judecătorilor. 21. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin Decizia nr. 514 din 5 octombrie 2023, paragrafele 27 şi 28, Curtea a reţinut că este de observat că acestea, la fel ca dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează persoanei ale cărei drepturi sau libertăţi recunoscute de dreptul Uniunii/Convenţie au fost încălcate dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale. Sintagma „cale de atac efectivă“ utilizată în cuprinsul acestor norme convenţionale nu trebuie înţeleasă în sensul său restrâns, de dublu grad de jurisdicţie, ci în sensul său larg, general, ca posibilitate a oricărei persoane vătămate de a apela efectiv la un judecător/o instanţă independent(ă), imparţial(ă) şi stabilit(ă) de lege pentru apărarea drepturilor sau intereselor sale legitime, în cadrul unui proces echitabil. Or, chiar textul de lege criticat garantează contestarea actelor administrative emise în această procedură în faţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Faptul că hotărârea acestei instanţe de judecată are caracter definitiv nu echivalează cu negarea dreptului de acces la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil, iar obligaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie este, aşa cum s-a arătat în cele de mai sus, instituită numai în materie penală, ceea ce nu este cazul de faţă. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. Referitor la invocarea art. 16 şi 24 din Constituţie, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale care consacră principiul egalităţii în drepturi şi dreptul la apărare, întrucât dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate nu instituie nicio discriminare între destinatarii normei juridice, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflaţi în ipoteza acesteia. Existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificul domeniului de reglementare. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, situaţiilor diferite fiind firesc să le corespundă tratamente juridice diferite (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, sau Decizia nr. 1.054 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009). 24. Cât priveşte critica raportată la art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia justiţia este egală pentru toţi, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, posibilitatea contestării rezoluţiei Inspecţiei Judiciare de respingere a sesizării formulate de o persoană împotriva judecătorilor care au soluţionat un dosar în care aceasta avea calitatea de parte asigură toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, iar lipsa unei căi de atac împotriva acestor hotărâri judecătoreşti nu afectează egalitatea în faţa justiţiei, deoarece părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale în mod egal şi fără discriminări. 25. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 26. În final, cât priveşte celelalte dispoziţii invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu Modan în Dosarul nr. 39/2/2016*/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
