Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 12/1/2021
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei a │
│Marian │II-a Civile a Înaltei Curţi│
│Budă │de Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ianina │- judecător la Secţia a │
│Blandiana │II-a civilă │
│Grădinaru │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a │
│Florentina│II-a civilă │
│Duminecă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a │
│Magdalena │II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Elisabeta │- judecător la Secţia a │
│Roşu │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a │
│Petronela │II-a civilă │
│Niţu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a │
│Poliţeanu │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a │
│Trănica │II-a civilă │
│Teau │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│George │- judecător la Secţia a │
│Bogdan │II-a civilă │
│Florescu │ │
└──────────┴───────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 12/1/2021 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Marian Budă, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a Civilă privind dezlegarea următoarelor probleme de drept: - în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor?; – prin sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă“ folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală?. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, domnul judecător Marian Budă, preşedintele completului de judecată, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă a dispus, prin încheierea din 21 octombrie 2020 pronunţată în Dosarul nr. 23.710/281/2016, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept menţionate. II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 2. Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, denumită în continuare Legea nr. 77/2016. ART. 3 Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord. ART. 4 (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi. (2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.[...] ART. 7 (1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege. (2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul. (3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate. (4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. (5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege. (6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată. III. Expunerea succintă a procesului 3. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la 27 octombrie 2016 cu numărul 23.710/281/2016, contestatoarea-creditoare A a chemat în judecată pe intimaţii-debitori B şi C, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a Notificării înregistrate cu nr. 79.168 din 12 octombrie 2016 privind darea în plată a imobilului compus din teren-construcţii în vederea stingerii creanţei izvorâte din contractul de credit nr. 10/30.11.2007, modificat prin actele adiţionale nr. 1/26.03.2009, nr. 2/08.09.2009 şi nr. 3/30.09.2011 şi Contractul de credit nr. 4.317.930/22.04.2008. 4. Intimaţii debitori au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de către contestatoarea creditoare, respectiv constatarea dării în plată a imobilului ipotecat, prin transmiterea dreptului de proprietate către A şi stingerea datoriei izvorând din Contractul de credit nr. 10/30.11.2007, Actul adiţional nr. 1/26.03.2009, Actul adiţional nr. 2/08.09.2009, Actul adiţional nr. 3/30.09.2011, Contractul de credit nr. 4.317.930/22.04.2008, Actul adiţional nr. 1/08.09.2011, Actul adiţional nr. 2/30.09.2011, Contractul de ipotecă autentificat cu nr. 1.604/30.11.2007 şi Contractul de ipotecă autentificat cu nr. 1.604/30.09.2011. 5. Instanţa de fond a disjuns cererea reconvenţională, prezenta cauză având ca obiect doar cererea privind contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. 6. Prin Sentinţa civilă nr. 9.885 din 7 decembrie 2017, Judecătoria Ploieşti a admis contestaţia formulată de contestatoarea A, a anulat Notificarea nr. 79.168 din 12 octombrie 2016 şi a repus părţile în situaţia anterioară emiterii notificării. 7. În motivare, s-a reţinut că intimaţii debitori au calitatea de consumatori, o astfel de interpretare a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 fiind conformă cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg (Hotărârea Costea contra României, C-1 10/14, EU:C:2015:538, punctul 21), care a statuat că singurul criteriu pe care instanţele trebuie să îl aibă în vedere la momentul analizării caracterului de consumator este criteriul obiectiv, respectiv dacă persoana a acţionat în afara activităţii sale profesionale, comerciale sau industriale. 8. Totodată, s-a constatat că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, având în vedere că obiectul contractului l-a constituit acordarea unui împrumut în valoare de 60.000 euro, respectiv 12.000 lei, care, la data acordării, reprezenta o sumă inferioară pragului de 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit. 9. În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie prevăzută de art. 4 lit. c) din Legea nr. 77/2016, instanţa a constatat că şi aceasta este îndeplinită, însă numai în ceea ce priveşte creditul în sumă de 60.000 euro, fiind garantat cu imobilul având destinaţia de locuinţă, aspect ce rezultă din cartea de identitate a intimatului, precum şi din contractul de ipotecă încheiat între părţi. 10. Referitor la Contractul de credit nr. 4.317.930 din 22 aprilie 2008, instanţa a reţinut că acest credit nu a fost contractat de către debitori cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau indiferent de scopul pentru care a fost contractat şi nici nu este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă. 11. Cu privire la cea de-a patra condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 77/2016, respectiv aceea ca debitorul consumator să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi, instanţa a constatat că, la dosarul cauzei, au fost depuse certificatele de cazier judiciar ale intimaţilor debitori, din care reiese că aceştia nu au fost condamnaţi pentru vreo infracţiune. 12. Însă, simpla îndeplinire a condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 nu este suficientă pentru darea în plată a unui imobil, ci este necesar ca debitorii intimaţi să facă dovada existenţei unui caz de impreviziune de natură să rupă echilibrul contractual. În acest sens, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a statuat că art. 11 teza întâi raportat la art. 3 teza a doua, art. 4,7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. 13. Instanţa a reţinut că intimaţii debitori nu au dovedit îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, respectiv faptul că, din cauza unei împrejurări excepţionale, exterioare şi care nu putea fi prevăzută la momentul încheierii contractului, aceştia nu-şi mai pot executa obligaţiile izvorâte din contractul de credit. Simpla notificare de dare în plată a imobilului nu echivalează cu îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, din moment ce nu s-a făcut dovada intervenirii împrejurării extraordinare sus-menţionate, astfel cum impunea art. 249 din Codul de procedură civilă, conform căruia cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească. 14. Prin Decizia nr. 2.933 din 3 decembrie 2019, Tribunalul Prahova a admis excepţia inadmisibilităţii apelului incident, invocată din oficiu, a respins, ca inadmisibil, apelul incident formulat de apelanta-reclamantă şi a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de apelanţii-pârâţi B şi C. 15. În privinţa apelului principal formulat de pârâţi instanţa de apel a apreciat, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, că, în mod corect, prima instanţă a reţinut faptul că al doilea credit, cel contractat în anul 2008, nu intră sub incidenţa Legii nr. 77/2016 din cauza faptului că nu este garantat printr-o ipotecă imobiliară. 16. Tribunalul a înlăturat interpretarea apelanţilor conform căreia orice credit contractat pentru achiziţionarea (ori celelalte ipoteze prevăzute de lege) unui bun cu destinaţie de locuinţă, însă care nu este garantat imobiliar, poate face obiect al aplicării Legii nr. 77/2016, instanţa considerând că s-ar nesocoti însuşi scopul acestui act normativ, debitorul neavând ce imobil-garanţie să dea în plată creditorului pentru stingerea creditului respectiv. 17. Împotriva acestei decizii au declarat recurs principal pârâţii B şi C, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi, în rejudecare, admiterea apelului pârâţilor, schimbarea Sentinţei civile nr. 9.885 din 7 decembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în sensul respingerii contestaţiei creditoarei ca neîntemeiată şi recurs incident A doar împotriva soluţiei de respingere a apelului incident ca inadmisibil, solicitând casarea în parte a deciziei şi, în rejudecare, admiterea apelului incident. 18. Recurenţii B şi C au formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii 19. Asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a arătat că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 20. Pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile au fost instituite mai multe condiţii de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ şi care pot fi enunţate astfel: - existenţa unei cauze în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 21. În speţă, titularul sesizării a apreciat că aceste condiţii sunt îndeplinite, având în vedere următoarele considerente: - sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este formulată în cadrul unui Dosar aflat în curs de judecată, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, înregistrat cu nr. 23.710/281/2016; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă prezenta cauză în ultimă instanţă; – Curtea de Apel Ploieşti a fost legal învestită cu soluţionarea recursului: litigiul are ca obiect o contestaţie întemeiată pe prevederile art. 7 din Legea nr. 77/2016 prin care contestatoarea-creditoare, primind notificarea formulată de consumator în temeiul art. 5 din lege, contestă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de acest act normativ; – de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării depinde soluţionarea cauzei pe fond, constituind critici de nelegalitate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în recursul principal declarat de pârâţi, modalitatea în care instanţa de apel a făcut interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, în legătură cu împrejurarea dacă prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, precum şi dacă prin sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă“ folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală; – elementul de noutate este conferit de faptul că problema de drept a cărei lămurire se solicită nu a constituit obiectul unei analize şi al unei dezlegări jurisprudenţiale consecvente, nefiind cristalizată o practică judiciară în această privinţă: sesizarea priveşte o chestiune de drept susceptibilă de interpretare diferită a prevederilor Legii nr. 77/2016, care poate genera practică neunitară; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei ce constituie obiect al sesizării, nici pe calea unei alte hotărâri prealabile, nici prin recurs în interesul legii şi nu este obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, aşa cum reiese din site-ul instanţei supreme. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea 22. Punctul de vedere al completului de recurs este în sensul că prin darea în plată a unui imobil pot fi stinse doar creanţele izvorând din contractul de credit garantat ipotecar cu acel imobil sau din contractul de credit acordat în scopurile reglementate de art. 4 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 77/2016 privind acel imobil. 23. Această interpretare nu este contrazisă în situaţiile premisă ale garantării cu acelaşi imobil a mai multor contracte de credit sau a coexistenţei unui contract de credit garantat ipotecar cu un imobil şi a altui contract de credit încheiat în scopurile menţionate la art. 4 alin. (1) lit. c) teza I din lege cu acelaşi creditor, întrucât în aceste împrejurări regula expusă urmează a se aplica în mod corespunzător în raport cu fiecare contract de credit. 24. În ceea ce priveşte a doua chestiune de drept din cererea de sesizare, s-a considerat că prin sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă“, folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, legiuitorul a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală. 25. Destinaţia (scopul) utilizării creditului trebuie cunoscută de către creditor la momentul încheierii contractului de credit, determinând reguli bancare specifice aplicabile fiecărei categorii de credite şi, totodată, posibilitatea pentru debitor de a se prevala de dispoziţiile Legii nr. 77/2016. Scopul prefigurat de consumator trebuie să rezulte expres din cuprinsul contractului, întrucât potrivit primei teze a art. 4 alin. (1) lit. c) din lege, în această situaţie creditul nu este garantat cu un imobil având destinaţia de locuinţă. 26. În consecinţă, scopul încheierii contractului de credit de către consumator nu poate fi dovedit cu alte probe în afara contractului de credit. VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 27. Intimaţii B şi C au arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea chestiunii de drept, la utilizarea sintagmei „creditul a fost contractat de consumator“, legiuitorul având în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, iar nu cel consemnat în contractul de credit şi, astfel, cunoscut de creditor. 28. Contestatoarea A a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile de admisibilitate în sensul că soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii de drept identificată, iar chestiunea de drept nu este nouă. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 29. Judecătorii Secţiei a II-a civile din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia au arătat că trebuie avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit. 30. Curtea de Apel Bacău a arătat că opiniile conturate la nivelul Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi al Judecătoriei Bacău, au fost în sensul că: - prin darea în plată a aceluiaşi imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, dacă scopul încheierii contractelor se poate subsuma scopurilor determinate de legiuitor în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016; – textul art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 are în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, scop ce poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, nefiind exclusiv şi predeterminat relevant cel menţionat în contract, cu rezerva că, în măsura în care acesta este prevăzut în contract, nu este necesară administrarea unor dovezi în plus de către consumator pentru a-l dovedi, iar dacă contractul nu menţionează destinaţia contractului, se pot administra alte mijloace de probă pentru a dovedi scopul avut în vedere de consumator. Opinia exprimată de judecătorii din cadrul Secţiei a II-a Civile, de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Neamţ este în sensul că se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor şi poate fi dovedit cu orice mijloc de probă faptul că a fost contractat creditul de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă. 31. Curtea de Apel Braşov a arătat că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, mai ales în situaţia în care creditorul şi-a înscris ipotecă de diferite ranguri pe acest imobil, iar scopul contractării creditului trebuie să fie cunoscut de creditor la momentul solicitării acestuia. 32. La nivelul Curţii de Apel Bucureşti, magistraţii din cadrul Secţiei a V-a civile au apreciat că art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 trebuie interpretat în sensul că destinaţia utilizării creditului reprezintă un aspect care trebuie cunoscut şi acceptat de creditor încă de la momentul încheierii contractului, acest element fiind, de altfel, hotărâtor pentru acordarea creditului şi pentru incidenţa regulilor speciale aplicabile diferitelor tipuri de servicii financiare (cum ar fi, de exemplu, categoriile de credit ipotecar sau pentru nevoi personale). S-a arătat că cele două teze ale art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 reflectă două mari categorii de credite din practica bancară: prima teză („creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă“) se referă la credite pentru investiţii imobiliare (cu particularitatea că trebuie să fie vorba despre o locuinţă), iar cea de-a doua teză („indiferent de scopul pentru care a fost contractat, creditul este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă“) are în vedere credite pentru nevoi personale nenominalizate, însă însoţite de o ipotecă imobiliară (cu aceeaşi particularitate). Pe cale de consecinţă, în situaţia în care destinaţia prevăzută în contract este alta decât aceea care ar atrage aplicarea Legii nr. 77/2016, nu este posibilă producerea unor probe extrinseci în susţinerea faptului contrar. În concluzie, opinia unanimă a fost în sensul că trebuie avut în vedere numai scopul dovedit prin înscrisul sub semnătură privată - contract de credit, ce constituie titlul executoriu, prin raportare la menţiunea efectivă din acesta. La nivelul Secţiei a VI-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, punctul de vedere exprimat a fost în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, dacă îndeplinirea obligaţiei de restituire a fost garantată cu respectivul bun imobil. În ceea ce priveşte a doua problemă, opinia majoritară exprimată a fost în sensul că legiuitorul a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală. Judecătorii din cadrul Secţiilor III-VI Civile ale Tribunalului Bucureşti şi judecătoriilor din circumscripţia acestuia au exprimat opinii în ambele sensuri ale problemei de drept supuse analizei, însă punctul de vedere evidenţiat în mod majoritar a fost după cum urmează: Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: [...] "c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă." Aşadar, legiuitorul a preferat să acorde protecţie numai consumatorilor care au încheiat un singur contract de credit, expunerea de motive a legii făcând referire de mai multe ori la principiul echităţii. De asemenea, în aceeaşi expunere de motive se vorbeşte despre o criză a contractului (la singular). Pe de altă parte, atunci când a dorit să se refere la o pluralitate, legiuitorul a făcut aceasta în mod expres. În cuprinsul art. 4 lit. c), de exemplu, legea impune condiţia garantării creditului cel puţin cu un imobil având destinaţia de locuinţă. În mod similar, art. 4 alin. (2) reglementează situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul (la singular) de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri (o pluralitate) şi statuează că debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate (o pluralitate) în favoarea creditorului. De aceea, s-a opinat în sensul că legiuitorul a dorit să excludă din câmpul de aplicare a legii situaţia în care debitorul a încheiat mai multe contracte de credit. Referitor la a doua problemă, a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, atâta vreme cât acesta a fost cunoscut de creditor la acel moment, iar împrejurarea cunoaşterii de către creditor a scopului prefigurat de consumator poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Interpretarea conform căreia singurul mod în care se poate dovedi existenţa scopului urmărit de consumator şi cunoaşterea acestuia de către creditor la momentul încheierii contractului ar fi menţiunea expresă inserată în cuprinsul contractului este reducţionistă şi, în opinia judecătorilor, străină de conţinutul textului legal şi de intenţia legiuitorului. S-a arătat că o asemenea interpretare ar avea efectul de a exclude aprioric din câmpul de aplicare a legii toate produsele bancare, cu excepţia contractelor de credit imobiliar, acordate în mod explicit pentru achiziţionarea, construirea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea unui imobil. Or, în practică, au existat multiple situaţii în care creditorul a acordat un împrumut pentru nevoi personale, fiindu-i însă comunicat în mod clar de către consumator scopul urmărit prin accesarea creditului: acela de achiziţionare a unui imobil. Cunoaşterea de către creditor a scopului prefigurat de consumator reiese, de cele mai multe ori, din dosarul de creditare întocmit de creditor. La nivelul Judecătoriei Călăraşi, referitor la prima problemă supusă analizei, opinia majoritară a judecătorilor din cadrul instanţei a fost în sensul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit, iar cu privire la cea de a doua problemă, a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală. Judecătorii din cadrul Tribunalului Ialomiţa şi instanţelor arondate acestuia au apreciat, cu privire la prima problemă de drept, că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, dacă este îndeplinită condiţia ca acest imobil să garanteze toate contractele de credit în discuţie. Cu privire la a doua chestiune de drept, s-a considerat că legiuitorul a avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului de credit şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală, creditorul trebuind să cunoască destinaţia creditului la momentul încheierii acestuia, având în vedere regulile bancare specifice aplicabile fiecărei categorii de credite, precum şi posibilitatea debitorului de a se prevala de dispoziţiile Legii nr. 77/2016. La nivelul Tribunalului Ilfov şi instanţelor arondate acestuia, cu privire la prima chestiune de drept, într-o opinie, exprimată de o parte a magistraţilor Tribunalului Ilfov şi o parte din magistraţii Judecătoriei Cornetu, s-a arătat că prin darea în plată a unui imobil se pot stinge doar creanţele izvorând din contractul de credit garantat cu acel imobil sau din contractul de credit acordat în scopurile reglementate de art. 4 alin. (1) lit. c) privind acel imobil. În argumentarea acestei opinii, s-a susţinut că Legea nr. 77/2016 este o lege derogatorie, care instituie condiţii speciale de operare a dării în plată. În primul rând, caracterul derogatoriu este oferit de calitatea subiectelor acestei legi: debitorul care este consumator în sensul legislaţiei speciale şi creditorul ce este instituţie de credit, instituţie financiară nebancară sau cesionar al creanţelor deţinute asupra consumatorilor. O a doua circumstanţiere pe care Legea nr. 77/2016 o face este cu privire la obligaţia ce se doreşte a fi stinsă prin intermediul dării în plată: respectiv un credit ce a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă. O a treia derogare este făcută de la art. 1.271 din Codul civil, fiind circumstanţiate în cuprinsul legii evenimentele ce pot constitui impreviziune, a modului în care se notifică intenţia de a negocia contractul pentru a restabili echilibrul contractual, dar şi modul în care încetează contractul. Având în vedere multitudinea de aspecte derogatorii conţinute de Legea nr. 77/2016, în temeiul art. 10 din Codul civil, care prevede că „legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege“, s-a reţinut că aceasta este de strictă interpretare şi aplicare. S-a constatat că art. 2 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 reglementează expres situaţia în care obligaţia asumată a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. În mod asemănător, dacă legiuitorul ar fi urmărit să permită acoperirea a două sau mai multe datorii ale aceluiaşi debitor faţă de acelaşi creditor folosindu-se de acelaşi bun, ar fi trebuit să prevadă acest lucru în mod expres. Pe de altă parte, un alt argument de text din care reiese intenţia legiuitorului de a permite stingerea doar a unei creanţe prin intermediul dării în plată reglementate de Legea nr. 77/2016 este acela că de fiecare dată când se vorbeşte despre creanţă, este folosit termenul la singular, iar nu la plural, de exemplu art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (1) lit. c), 5 alin. (1) etc. Într-o altă opinie, împărtăşită de o parte dintre magistraţii Tribunalului Ilfov, magistraţii Judecătoriei Buftea şi o parte dintre magistraţii Judecătoriei Cornetu, s-a apreciat că este posibilă stingerea mai multor creanţe prin darea în plată a unui singur imobil. Astfel, în practică este posibil ca acelaşi imobil/aceleaşi imobile să fie grevate de două sau mai multe ipoteci pentru două sau mai multe credite ale aceluiaşi debitor, faţă de acelaşi creditor, iar fiecare dintre credite să îndeplinească condiţiile prevăzute de Legea nr. 77/2016. Cu toate acestea, s-a arătat că, pornind de la scopul legii, care, potrivit expunerii de motive, urmăreşte protejarea debitorilor potrivit principiului echităţii, nu se poate concluziona faptul că legiuitorul ar fi dorit să excludă din câmpul de aplicare al legii situaţia în care un imobil garantează mai multe contracte de credit. De altfel, având în vedere faptul că legiuitorul a reglementat în mod expres situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe imobile, statuând în sensul că debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, pentru identitate de raţiune, se poate aprecia că datoriile izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate cu acelaşi creditor pot fi stinse prin darea în plată a unui singur imobil, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de Legea nr. 77/2016. De asemenea este posibilă executarea silită a mai multor creanţe într-un singur dosar execuţional prin mecanismul intervenţiei în procedura de executare silită. Or, în aceste condiţii, în măsura în care prin darea în plată ar putea fi acoperite mai multe creanţe, fiind întrunite şi celelalte condiţii prevăzute prin Legea nr. 77/2016, nu este exclusă posibilitatea dării în plată a unui singur imobil, pentru stingerea mai multor creanţe, situaţia efectivă urmând a fi analizată de la caz la caz. La nivelul Secţiei civile din cadrul Tribunalului Giurgiu, s-a conturat opinia majoritară în sensul că prin darea în plată a unui imobil pot fi stinse doar creanţele izvorând din contractul de credit garantat ipotecar cu acel imobil sau din contractul de credit acordat în scopurile reglementate de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind acel imobil. S-a considerat că această interpretare nu este contrazisă în situaţiile premisă ale garantării cu acelaşi imobil a mai multor contracte de credit sau a coexistenţei unui contract de credit garantat ipotecar cu un imobil şi a altui contract de credit încheiat în scopurile menţionate la art. 4 alin. (1) lit. c) teza I din lege cu acelaşi creditor, întrucât în aceste împrejurări regula expusă urmează a se aplica în mod corespunzător în raport cu fiecare contract de credit. În ceea ce priveşte a doua chestiune de drept din cererea de sesizare, opinia judecătorilor Tribunalului Giurgiu a fost că legiuitorul a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală. Destinaţia (scopul) utilizării creditului trebuie cunoscută de către creditor la momentul încheierii contractului de credit, determinând reguli bancare specifice aplicabile fiecărei categorii de credite şi, totodată, posibilitatea pentru debitor de a se prevala de dispoziţiile Legii nr. 77/2016. Scopul prefigurat de consumator trebuie să rezulte expres din cuprinsul contractului, întrucât potrivit primei teze a art. 4 alin. (1) lit. c) din lege, în această situaţie creditul nu este garantat cu un imobil având destinaţia de locuinţă. În consecinţă, s-a considerat că scopul încheierii contractului de credit de către consumator nu poate fi dovedit cu alte probe în afara contractului de credit. La nivelul Tribunalului Teleorman s-a arătat că prin darea în plată a unui singur imobil nu se pot stinge creanţe izvorâte din mai multe contracte de credit încheiate între debitori şi acelaşi creditor; cu privire la a doua problemă, s-a menţionat că se are în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală. 33. La nivelul Curţii de apel Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, referitor la cea de a doua chestiune, a apreciat că scopul prefigurat de consumator la data încheierii contractului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă. Secţia civilă a Tribunalului Sălaj a arătat că prin darea în plată a unui imobil se pot stinge creanţe izvorâte din mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, iar cu privire la a doua problemă, scopul avut în vedere este cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală. Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş, într-o opinie majoritară, a comunicat că darea în plată a unui singur imobil nu poate în principiu stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit, decât în ipoteza în care imobilul respectiv constituie garanţie pentru toate acele creanţe, iar prin sintagma în discuţie a fost avut în vedere scopul efectiv consemnat în contractul de credit, cunoscut la încheierea contractului. Opinia exprimată de Secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Cluj este în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 77/2016, darea în plată a unui singur imobil nu poate în principiu stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit decât în ipoteza în care imobilul respectiv constituie garanţie ipotecară pentru toate acele contracte de credit. Mai mult, darea în plată a unui imobil poate stinge creanţa din mai multe contracte de credit dacă toate respectivele contracte de credit au fost încheiate cu scopul de a construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita respectivul imobil cu destinaţie de locuinţă sau dacă toate aceste contracte de credit, indiferent de scopul lor, sunt garantate cu o ipotecă asupra aceluiaşi imobil. Cu privire la cea de a doua întrebare, s-a arătat că scopul prefigurat de consumator la data încheierii contractului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, deoarece nu există vreo dispoziţie legală care să limiteze libertatea probatorie a debitorului cu privire la acest aspect. 34. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ce priveşte a doua întrebare, a arătat că punctul de vedere nu este unanim, fiind îmbrăţişată atât interpretarea potrivit căreia scopul creditului este cel prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, ipoteză întâlnită în contestaţiile promovate de bancă în temeiul art. 7 din Legea nr. 77/2016 în care băncile au adus probe care atestă o altă destinaţie a imobilului pentru care s-a contractat creditul decât cea declarată în contract, cât şi interpretarea potrivit căreia scopul contractării creditului este exclusiv cel menţionat în contractul de credit. 35. Secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Craiova, cu privire la prima întrebare, a arătat că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, cu condiţia ca imobilul să garanteze respectivele contracte de credit, iar referitor la a doua întrebare, prin sintagma folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, s-a apreciat că legiuitorul a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului, care poate fi dovedit numai cu menţiunea din contract. 36. Opinia judecătorilor Secţiei civile a Curţii de Apel Iaşi este că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui imobil asupra căruia au fost constituite două sau mai multe ipoteci se pot stinge creanţele izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor. În ce priveşte scopul contractării creditului, în majoritate, s-a opinat că legiuitorul a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit doar cu menţiunea contractuală, nu şi cu alte mijloace de probă. Opinia judecătorilor din cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Iaşi a fost în sensul că, prin faptul constituirii unei a doua ipoteci asupra aceluiaşi bun, creditorul acceptă implicit că bunul respectiv reprezintă o garanţie suficientă pentru a asigura, în caz de neplată, satisfacerea tuturor drepturilor de creanţă garantate. În acest context, darea în plată a unicului imobil asupra căruia au fost constituite două sau mai multe ipoteci ar trebui să reprezinte o valoare suficientă pentru a acoperi toate creanţele garantate, astfel încât opinia este în sensul în care, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor. Cu privire la semnificaţia sintagmei „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă“, s-a considerat că a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contract, întrucât în raport cu acest scop declarat banca a configurat produsul specific oferit clientului, fiind evident că un asemenea scop a contat atât pentru acordarea creditului, cât şi pentru stabilirea condiţiilor de contractare. Cu toate acestea, nu poate fi exclusă de plano ipoteza în care, deşi scopul menţionat în contract nu este cel de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă, părţile să fie de acord ca debitorul să probeze destinaţia concretă a sumelor care au format obiectul împrumutului. Cu atât mai mult este posibilă dovedirea destinaţiei concrete a împrumutului în situaţia în care nu este indicat în contract niciun scop al împrumutului. 37. La nivelul Curţii de Apel Oradea, s-a arătat că prin sintagma folosită la art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală. 38. În privinţa primei chestiuni de drept punctul de vedere al judecătorilor din cadrul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Piteşti a fost în sensul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţele debitorului izvorâte din mai multe contracte de credit încheiate cu acelaşi creditor. În adoptarea acestei opinii s-a avut în vedere că prin darea în plată a imobilului se transferă dreptul de proprietate asupra acestuia către creditor concomitent cu stingerea tuturor datoriilor pe care debitorul le are faţă de creditor născute din respectivul contract de credit. Dacă cu un imobil s-a garantat restituirea mai multor credite contractate de la acelaşi creditor, este normal ca prin darea în plată a acelui imobil să fie stinse toate datoriile pe care debitorul le are faţă de acel creditor. Cu ocazia acordării creditelor garantate cu un singur imobil, creditorul, prin acordarea creditului în aceste condiţii, a apreciat că valoarea imobilului acoperă toate împrumuturile acordate, apreciere bazată pe evaluarea imobilului efectuată de creditor cu ocazia acordării creditelor. Cu privire la cea de-a doua chestiune de drept, opinia exprimată a fost în sensul că sintagma folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a avut în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit pentru care a fost acordat împrumutul, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea inserată în cuprinsul contractului. 39. La nivelul Curţii de Apel Suceava s-a arătat că, prin darea în plată a unui singur imobil, se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, dacă acelaşi imobil a făcut obiectul ipotecii accesorii respectivelor contracte de credit, iar sintagma folosită la art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 are în vedere scopul consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală. 40. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi instanţele din raza de competenţă teritorială a acesteia au arătat că, în cazul în care se solicită darea în plată pentru stingerea creanţelor decurgând din mai multe contracte de credit, pentru fiecare contract de credit trebuie verificate condiţiile de eligibilitate din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 şi eventual constatarea stingerii creanţei izvorând din contractul de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată. În aceste condiţii, odată ce se constată stinsă creanţa izvorând dintr-un contract de credit, imobilul va trece în proprietatea băncii, astfel încât consumatorul nu va mai deţine imobilul pe care doreşte să îl dea în plată pentru stingerea creanţelor decurgând din alte contracte de credit, iar cererea de dare în plată va deveni inadmisibilă în ceea ce priveşte celelalte contracte de credit. Scopul contractării creditului este cel prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, chiar dacă este altul decât cel consemnat efectiv în contractul de credit. 41. La nivelul Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Timişoara s-a opinat în sensul că prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor, conform valorii imobilului, iar scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă. Secţia a II-a civilă a Tribunalului Arad a arătat că, în raport cu particularităţile fiecărei speţe în parte, este necesar a se ţine cont de următoarele aspecte: darea în plată a unui imobil reprezintă o operaţie unică, în sensul în care trebuie avut în vedere faptul că, după realizarea acesteia, amiabil sau forţat, debitorul nu mai poate să dispună încă o dată asupra bunului care a ieşit din patrimoniul său; este posibil ca un creditor să acorde aceluiaşi debitor mai multe credite şi fiecare dintre acestea să fie garantate cu câte o ipotecă imobiliară în gradul corespunzător, situaţie în care ar putea fi admisibilă o cerere de dare în plată a imobilului pentru stingerea doar concomitentă a tuturor creditelor încă scadente. De asemenea s-a susţinut că, potrivit art. 273 alin. (1) din Codul de procedură civilă, înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovada între părţi până la proba contrară. Opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile din cadrul Tribunalului Timiş a fost în sensul că nu pot fi stinse mai multe credite având scopuri diferite, chiar încheiate cu acelaşi creditor prin darea în plată a unui singur imobil, dacă creditele nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, iar prin sintagma prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ se poate avea în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului şi care ar putea fi dovedit prin orice mijloc de probă, atunci când în cuprinsul contractului nu a fost declarat în mod amănunţit, direct şi neechivoc acest scop, dacă se tinde a se dovedi că împrumutul a fost luat pentru modernizare, amenajare sau reabilitare a unui imobil cu destinaţie de locuinţă. 42. Ministerul Public, prin Adresa nr. 19/C/4/III-5/2021 din 28 ianuarie 2021, a arătat că, la nivelul Secţiei Judiciare - Serviciu Judiciar Civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 43. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii Legii nr. 77/2016, atât în ansamblu, cât şi asupra unor articole din cuprinsul acesteia, cu titlu exemplificativ, putând fi menţionate deciziile nr. 11/2018, 12/2018, 13/2018, 19/2018, 20/2018, 25/2018, 28/2018, 29/2018, 30/2018, 31/2018, 39/2018, 41/2018 etc. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 44. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 45. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 46. Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate a acestei proceduri, respectiv: - existenţa unei cauze în curs de judecată; – judecata cauzei să se afle în ultimă instanţă pe rolul tribunalului, al curţii de apel sau al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; – ivirea unei chestiuni de drept esenţiale, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 47. Din cuprinsul prevederilor legale anterior enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, ce trebuie să fie întrunite cumulativ. 48. În plus, problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 49. Înainte de a trece efectiv la verificarea condiţiilor de admisibilitate, trebuie precizat faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai fost sesizată pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea acestor chestiuni de drept, respectiv: "1. în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor?;2. Prin sintagma „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă“, folosită la art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală?" 50. Sesizarea anterioară a fost formulată de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în Dosarul nr. 23.710/281/2016 şi a format obiectul Dosarului nr. 648/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 51. Prin Decizia nr. 30 din 3 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea, constatând că nu este îndeplinită exigenţa referitoare la învestirea instanţei de trimitere cu soluţionarea cauzei „în ultimă instanţă“. În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele: "[...] Hotărârile pronunţate în litigiile întemeiate pe art. 7 din Legea nr. 77/2016 sunt susceptibile de recurs, prin aplicarea regulii instituite de art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Această normă nu ar putea fi interpretată în sensul derogării de la legea generală şi în ceea ce priveşte posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, ca fiind de strictă interpretare şi aplicare. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să suprime recursul în cazul acestor litigii ar fi prevăzut în mod expres că hotărârea pronunţată în astfel de litigii poate fi atacată numai cu apel. Neexistând o astfel de prevedere în legea specială, vor deveni aplicabile dispoziţiile dreptului comun cuprinse în prevederile art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Este adevărat că prevederile art. 482 alin. (2) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în sensul că hotărârile pronunţate în cererile ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 au fost excluse explicit, de la controlul pe calea recursului. Însă, acest text de lege nu este aplicabil în litigiul în care s-a formulat prezenta sesizare, în raport cu prevederile art. 24,art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acesta rămânând supus legii de procedură în vigoare la data începerii procesului (27 octombrie 2016), respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma în vigoare la data declanşării demersului judiciar. În concluzie, hotărârea ce urmează a fi pronunţată de instanţa de apel în cauza în care a fost formulată prezenta sesizare este supusă recursului, situaţie în care se constată că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia titularul sesizării trebuie să fie învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă" 52. Aşadar, în sesizarea anterioară s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia privind soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. 53. În prezenta sesizare se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea aceloraşi chestiuni de drept de către Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a Civilă, în Dosarul cu acelaşi nr. 23.710/281/2016, având ca obiect recursul declarat de pârâţii debitori în contradictoriu cu reclamanta creditoare împotriva Deciziei civile nr. 2.933 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Prahova. 54. Verificându-se întrunirea condiţiilor de admisibilitate, se constată că acestea se regăsesc doar parţial, sesizarea neîndeplinind toate exigenţele procedurale menţionate pentru a fi admisibilă. 55. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată; cauza care formează obiectul judecăţii în recurs se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a Civilă. Litigiul are ca obiect o contestaţie întemeiată pe prevederile art. 7 din Legea nr. 77/2016 prin care contestatoarea creditoare, primind notificarea formulată de consumator în temeiul art. 5 din lege, contestă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de acest act normativ, prin Sentinţa civilă nr. 9.885 din 7 decembrie 2017, Judecătoria Ploieşti a admis contestaţia formulată de contestatoarea creditoare, a anulat Notificarea nr. 79.168 din 12 octombrie 2016, transmisă de către intimaţi contestatoarei privind darea în plată în vederea stingerii datoriei izvorâte din contractele de credit, actele adiţionale şi contractele de ipotecă şi a repus părţile în situaţia anterioară emiterii notificării; prin Decizia nr. 2.933 din 3 decembrie 2019, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă a respins apelul formulat de consumatori împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Ploieşti. 56. Textul art. 519 din Codul de procedură civilă prevede condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sau să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 57. Se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei ce constituie obiect al sesizării. 58. În ceea ce priveşte condiţia referitoare la relaţia de dependenţă dintre dezlegarea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, aceasta urmează a fi analizată în mod separat pentru fiecare dintre cele două întrebări ce constituie obiectul sesizării. 59. Referitor la prima întrebare: „în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor?“ se reţin următoarele: 60. În speţă, debitorii au încheiat cu acelaşi creditor două credite, unul dintre acestea garantat cu ipotecă asupra unui imobil proprietatea debitorilor, însă pentru cel de-al doilea credit, părţile nu au prevăzut niciun fel de garanţie. Debitorii, prin notificarea transmisă contestatoarei creditoare, au solicitat stingerea obligaţiilor asumate prin cele două contracte de credit prin darea în plată a imobilului, în condiţiile în care numai unul dintre cele două credite este garantat cu ipotecă asupra imobilului. 61. Instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut în privinţa celui de-al doilea credit că acesta nu intră sub incidenţa Legii nr. 77/2016 din cauza faptului că nu este garantat printr-o ipotecă imobiliară. 62. Recurenţii invocă în motivele de recurs faptul că s-a aplicat greşit Legea nr. 77/2016 pentru că, din conţinutul legii, nu rezultă că legiuitorul a înţeles să restrângă incidenţa instituţiei dării în plată la un singur contract. 63. Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 77/2016: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“ 64. Este adevărat că legea nu restrânge posibilitatea stingerii obligaţiilor de plată izvorând din două contracte de credit, încheiate cu acelaşi creditor, însă din dispoziţiile art. 3, precum şi din economia întregii legi rezultă cerinţa existenţei unei garanţii imobiliare pentru fiecare dintre aceste credite. 65. Atât timp cât unul dintre credite nu este garantat cu un bun imobil, nu se poate da în plată respectivul imobil pentru stingerea datoriei provenite din acest credit. 66. Aşa cum prevede art. 3 din Legea nr. 77/2016, darea în plată a imobilului conduce la stingerea întregii creanţe principale şi a accesoriilor. 67. Vor fi avute astfel în vedere atât partea din capital rămasă de achitat la momentul dării în plată, cât şi dobânzile, penalităţile, comisioanele şi orice alte sume „izvorând din contractul de credit ipotecar“ [art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016]. 68. Cu toate că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 prevede că „va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor“, limita efectului extinctiv al dării în plată trebuie circumscrisă la datoria „izvorând din contractul de credit ipotecar“ [art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016] sau, în aceeaşi raţiune, la obligaţiile „născute din contractul de credit ipotecar“ [art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016]. 69. Pe de altă parte, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată, art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 prevede următoarea condiţie: „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă“. 70. Aşadar, pentru a răspunde la întrebarea nr. 1 din sesizare, [„în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorâte din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor“] trebuie îndeplinită condiţia ca ambele credite să fie garantate cu respectivul imobil. Câtă vreme imobilul nu a fost ipotecat pentru garantarea ambelor credite, nu se poate pune problema stingerii acestora prin darea în plată a imobilului, ci numai a creditului pentru care a fost ipotecat imobilul. 71. În principiu, când un imobil este afectat garanţiei pentru două sau mai multe credite acordate de acelaşi creditor către acelaşi debitor, se apreciază că darea în plată va putea fi realizată cu privire la ambele credite. În această situaţie însă trebuie să se verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii în raport cu ambele credite. 72. În litigiul de faţă, în condiţiile în care imobilul nu este afectat garanţiei pentru ambele credite, răspunsul la întrebarea nr. 1 nu are relevanţă asupra soluţionării pe fond a cauzei. 73. Aşa fiind, relativ la această întrebare nu este îndeplinită condiţia referitoare la relaţia de dependenţă dintre dezlegarea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei. 74. În ceea ce priveşte întrebarea nr. 2, anume: „prin sintagma «creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă», folosită la art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractului?“ este îndeplinită condiţia referitoare la relaţia de dependenţă dintre dezlegarea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei. 75. Astfel, în considerentele deciziei pronunţate de Tribunalul Prahova se reţine că: „în ceea ce priveşte contractul de credit încheiat în anul 2007, instanţa de fond a reţinut că acesta a avut ca scop acoperirea unor nevoi personale nenominalizate, acesta fiind scopul reţinut în cadrul contractului de credit“. 76. În motivarea recursului se susţine că a fost aplicată greşit Legea nr. 77/2016, reţinându-se că debitorilor nu li se aplică criteriul devalorizării ca parte componentă a teoriei impreviziunii, deoarece în contract nu este specificat faptul că împrumutul ar fi fost contractat în vederea achiziţionării unei locuinţe, creditul fiind acordat pentru nevoi personale nenominalizate, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de credit. 77. Aşadar, lămurirea chestiunii de drept este esenţială pentru soluţionarea pe fond a cauzei. 78. Pentru a fi vorba însă de o problemă de drept reală, în doctrină s-a arătat că trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. 79. Altfel spus, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 80. De asemenea, prin Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, s-a statuat, cu valoare de principiu, că: „... în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“. 81. Din interpretarea literală a sintagmei „creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă“, folosită la art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, rezultă că determinant este scopul avut în vedere de consumator, şi nu scopul pentru care a fost acordat de creditor. 82. Dacă în cuprinsul contractului de credit nu se prevede scopul creditului debitorul va putea face dovada, cu elemente extrinseci contractului, că a contractat creditul pentru unul dintre scopurile enunţate de lege: de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil. 83. Esenţial fiind scopul pentru care „creditul a fost contractat de consumator“, cerinţa evocată de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 este îndeplinită şi în cazul în care, prin ipoteză, creditul a fost acordat de creditor fără ca acesta să cunoască sau să condiţioneze creditul de scopul utilizării sumelor împrumutate. 84. Se observă că textul legal a cărui interpretare o solicită instanţa de trimitere este redactat cu suficientă claritate, iar interpretarea logică şi gramaticală a acestuia nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii prealabile. 85. Rezultă, din cele ce preced, că instanţa de trimitere dispune de suficiente repere de analiză care să îi permită interpretarea corectă a chestiunii de drept care face obiectul sesizării, nefiind vorba, în mod real, despre dispoziţii neclare sau incomplete, care să se constituie într-un veritabil obstacol pentru judecătorii recursului. 86. Rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecarea căreia a fost învestită, operaţiunea de interpretare şi de aplicare a unor dispoziţii legale la diferite circumstanţe care caracterizează fiecare litigiu făcând parte din activitatea curentă a instanţei de judecată, obligaţie ce este ridicată la rang de principiu fundamental, găsindu-şi consacrarea în prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“. 87. Prin urmare, revine instanţei solicitante obligaţia soluţionării cauzei cu judecata căreia a fost învestită, aplicând mecanismele de interpretare a actelor normative. 88. În considerarea argumentelor expuse, sesizarea de faţă nu este admisibilă, deoarece mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi utilizat doar ca urmare a întrunirii condiţiilor restrictive de admisibilitate evocate, rolul său unificator putând fi exercitat numai în privinţa chestiunilor de drept noi, care se impun cu pregnanţă a fi lămurite şi care prezintă o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme. Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 23.710/281/2016 privind dezlegarea următoarelor probleme de drept: "în interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, prin darea în plată a unui singur imobil se pot stinge creanţe izvorând din două sau mai multe contracte de credit încheiate de debitor cu acelaşi creditor?; - prin sintagma «creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă» folosită în art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 a fost avut în vedere scopul prefigurat de consumator la încheierea contractului, care poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, sau cel consemnat efectiv în contractul de credit, cunoscut de creditor la momentul încheierii contractului şi care poate fi dovedit cu menţiunea contractuală?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2021. PREŞEDINTELE SECŢIEI A II-A CIVILE MARIAN BUDĂ Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
