Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 392 şi 394 din Codul de procedură civilă, ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 483 alin. (2) teza întâi, raportat la art. 94 pct. 1 lit. j), şi teza a doua din Codul de procedură civilă, ale art. 995 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cerasela Cazacu în Dosarul nr. 3.976/333/2016 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, şi ale art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportat la Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de Cătălin-Petru Hulbocianu în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.488D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 şi 394 din Codul de procedură civilă, întrucât sunt formulate critici care vizează, în realitate, aplicarea legii de către instanţa judecătorească. Referitor la art. 483 prin raportare la art. 94 din Codul de procedură civilă, pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, întrucât aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere data demarării procesului. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii legale criticate, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 835 din 9 decembrie 2021 sau Decizia nr. 162 din 4 martie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 16 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.976/333/2016, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 şi 394 din Codul de procedură civilă, ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 483 alin. (2) teza întâi, raportat la art. 94 pct. 1 lit. j), şi teza a doua din Codul de procedură civilă, ale art. 995 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cerasela Cazacu în Dosarul nr. 3.976/333/2016 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, şi ale art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportat la Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de Cătălin-Petru Hulbocianu în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Excepţia a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie succesorală - partaj succesoral. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 392 şi 394 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care aceste dispoziţii nu respectă solicitarea expresă a părţii de a participa la dezbateri şi de a expune şi susţine cererea personal sau prin apărător. 6. În continuare se arată că excluderea acţiunii de partaj judiciar din categoria acţiunilor supuse recursului, precum şi stabilirea posibilităţii atacării cu recurs numai condiţionat de formularea lui pe cale incidentală în cadrul unei acţiuni principale supuse recursului determină un tratament diferit lăsat la aprecierea exclusivă a legiuitorului. Totodată, se susţine că excluderea acţiunii de partaj din categoria cererilor evaluabile în bani contravine Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a reţinut că acţiunile patrimoniale sunt cele care au un conţinut economic. 7. În susţinerea excepţiei este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. 8. Referitor la prevederile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că aceste dispoziţii legale, raportat la Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la stabilirea competenţei materiale de soluţionare a recursurilor declarate ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, sunt neconstituţionale deoarece instituie caracterul general obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii, fără a trasa o limită cu privire la întinderea efectelor obligatorii ale deciziilor instanţei supreme. Astfel, se atribuie caracter obligatoriu tuturor deciziilor instanţei supreme, chiar şi atunci când vin în contradicţie cu normele adoptate de Parlament sau cu deciziile pronunţate anterior de Curtea Constituţională. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se poate transforma în legiuitor pozitiv, prin adoptarea de norme noi sau modificarea normelor existente. Or, prin pronunţarea Deciziei nr. 18 din 1 octombrie 2018, instanţa supremă s-a transformat în legiuitor pozitiv, instituind reguli de competenţă materială vădit contrare normelor de drept procesual civil adoptate de Parlament. 9. Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 392 şi 394 din Codul de procedură civilă, ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, ale art. 483 alin. (2) teza întâi, raportat la art. 94 pct. 1 lit. j), şi teza a doua din Codul de procedură civilă, ale art. 995 alin. (3) din Codul de procedură civilă, şi ale art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportat la Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018. 14. Având în vedere dispoziţiile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017, termen prorogat ulterior în mod succesiv. În prezenta cauză, litigiul a fost iniţiat anterior acestei date, astfel încât prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu erau aplicabile în speţă. 15. Prin urmare, Curtea reţine că, în realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au fost modificate succesiv, păstrând însă soluţia legislativă criticată, respectiv sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i)“. Forma în vigoare la data sesizării este cea modificată prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, potrivit căreia: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 16. Având în vedere că soluţia legislativă vizată de criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost modificată sau eliminată din cuprinsul textelor normative în prezent în vigoare, intervenţiile legislative având efect sub aspectul aplicării în timp a normelor legale criticate, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i)“ din cuprinsul dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. 17. Dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: - Art. 94 pct. 1 lit. j): „Judecătoriile judecă: 1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: […] j) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;“; – Art. 392: „Dacă părţile declară că nu mai au cereri de formulat şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat, preşedintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părţilor, în ordinea şi condiţiile prevăzute la art. 216, pentru ca fiecare să îşi susţină cererile şi apărările formulate în proces.“; – Art. 394: "(1) Când consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, preşedintele închide dezbaterile.(2) Dacă va considera necesar, instanţa poate cere părţilor, la închiderea dezbaterilor, să depună completări la notele întocmite potrivit art. 244. Părţile pot depune aceste completări şi în cazul în care acestea nu au fost cerute de instanţă.(3) După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.;" – Art. 517 alin. (4): „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“; – Art. 995 alin. (3): „Hotărârea de partaj este supusă numai apelului. Cu toate acestea, dacă partajul s-a cerut pe cale incidentală, hotărârea este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra cererii principale. Acelaşi este şi termenul pentru exercitarea căii de atac, chiar dacă se atacă numai soluţia dată asupra partajului. Aplicarea criteriilor prevăzute la art. 988 nu poate fi cenzurată pe calea recursului.“. 18. Dispoziţiile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin art. I pct. 63 din Legea nr. 310/2018, însă având în vedere prevederile art. 24 şi 25 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale în redactarea anterioară acestei modificări. 19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 - Statul român, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 126 alin. (2) şi (3) privind instanţele judecătoreşti, ale art. 129 - Folosirea căilor de atac, ale art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale şi ale art. 147 alin. (1) şi (4) privind deciziile Curţii Constituţionale. De asemenea, se invocă şi prevederileart. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate în privinţa dispoziţiilor art. 392 şi 394 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că autoarea s-a limitat, în motivarea acesteia, la a susţine că aceste prevederi sunt neconstituţionale în măsura în care nu respectă solicitarea expresă a părţii de a participa la dezbateri şi de a expune şi susţine cererea personal sau prin apărător şi la enumerarea unor temeiuri constituţionale şi convenţionale, fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată. 21. Or, în aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 şi 394 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate. De altfel, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă, ce va cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia. 22. Aşadar, în prezenta cauză, indicarea acelor temeiuri constituţionale şi convenţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, şi Decizia nr. 464 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 11 noiembrie 2014). 23. În ceea ce priveşte art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportat la Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea observă că dispoziţia legală procedurală instituie caracterul obligatoriu, pentru instanţele judecătoreşti, al dezlegărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie problemelor de drept judecate, iar prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 instanţa supremă a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel“. 24. Aşadar, având în vedere că recursul în cadrul căruia a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate se află pe rolul Curţii de Apel Suceava, Curtea reţine că prin critica formulată, autorul excepţiei urmăreşte ca soluţionarea căii extraordinare de atac să revină în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. 25. Însă decizia instanţei supreme anterior menţionată, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, se referă la cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, altele decât în litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Prin urmare, ţinând cont de faptul că obiectul cauzei în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate este „succesiune-partaj succesoral“, dispoziţiile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportat la Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu au incidenţă în cauză. Ca atare, textul legal criticat nu îndeplineşte condiţia legăturii cu cauza, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, motiv pentru care urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. 26. În continuare, referitor la sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i)“ din cuprinsul dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, precum şi la prevederile art. 94 pct. 1 lit. j) şi teza a doua şi ale art. 995 alin. (3) din Codul de procedură civilă, se observă că acestea sunt criticate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate din perspectiva excluderii acţiunii de partaj judiciar din categoria acţiunilor supuse recursului, precum şi a posibilităţii atacării cu recurs numai condiţionat de formularea partajului pe cale incidentală în cadrul acţiunii principale supuse recursului. 27. În ceea ce priveşte lipsa căii de atac a recursului în materia partajului judiciar, prin Decizia nr. 515 din 3 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1273 din 29 decembrie 2022, paragrafele 25 şi 26, Curtea a observat că procedura civilă specială a partajului judiciar are un caracter facultativ şi judiciar, iar cererea se soluţionează prin hotărârea de partaj care este supusă numai apelului, dacă partajul a fost cerut pe cale principală, legiuitorul stabilind în această materie dublul grad de jurisdicţie, respectiv fond şi apel. Întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoanele în cauză beneficiază de o examinare în fond a cauzei lor atât în faţa judecătoriei, cât şi a tribunalului. 28. Curtea, prin decizia menţionată, a reţinut că principiul triplului grad de jurisdicţie nu este un principiu constituţional, care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicţie. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului. 29. Curtea a mai statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 30. Totodată, Curtea a observat că este deschisă calea ordinară de atac a apelului împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, astfel încât este asigurat în această procedură specială controlul judiciar, sub forma unei căi de atac devolutive care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea dreptului de acces la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. 31. Cu privire la invocarea Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea a reţinut faptul că prin decizia amintită a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională. Sintagma menţionată viza imposibilitatea introducerii căii de atac a recursului în procesele al căror obiect îl constituiau astfel de cereri, iar instanţa constituţională a constatat existenţa unei discriminări pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, mai exact a acelora care au formulat cereri evaluabile în bani. 32. În urma pronunţării acestei decizii, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani, justiţiabilul are acces la calea de atac a recursului. Astfel, raţiunea adoptării unei asemenea soluţii prin decizia antereferită a fost aceea de a deschide accesul la calea de atac extraordinară a recursului pentru cererile evaluabile în bani, indiferent de valoarea lor, neputând exista cauze mai importante şi mai puţin importante în funcţie de acest criteriu. 33. Faptul că hotărârea pronunţată în procedura partajului judiciar nu poate fi supusă recursului nu rezultă în mod direct din fixarea unei condiţii valorice în acest sens, ci din faptul că aceasta este pronunţată într-o procedură specială, într-o materie în care legiuitorul, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, precum în cazul de faţă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017). Împrejurarea că în anumite materii, expres stabilite de lege, nu este reglementat şi al treilea grad de jurisdicţie, respectiv recursul, drept cale extraordinară de atac nu poate echivala cu lipsa accesului la justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală. 34. Prin urmare, considerentele de principiu ale Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 nu pot fi aplicate mutatis mutandis în cauza de faţă. 35. Referitor la critica raportată la art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii, Curtea, prin Decizia nr. 515 din 3 noiembrie 2022, antereferită, a reţinut că această normă din Legea fundamentală lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătoreşti. 36. Prin aceeaşi decizie, paragraful 35, Curtea nu a reţinut nici critica potrivit căreia dispoziţiile legale realizează o gravă discriminare, în funcţie de modul în care este cerut partajul - pe cale principală sau incidentală, şi avantajează doar partea care a cerut partajul pe cale incidentală, aceasta având deschisă calea de atac a recursului. În acest sens, Curtea a observat că dispoziţiile legale criticate determină un regim juridic unitar pentru toate hotărârile pronunţate în această materie, în funcţie de situaţiile în care partajul judiciar este solicitat pe cale principală sau pe cale incidentală. Soluţia legislativă potrivit căreia, dacă partajul s-a cerut pe cale incidentală, hotărârea este supusă aceloraşi căi de atac precum hotărârea dată asupra cererii principale reprezintă o aplicare a principiului accesorium sequitur principale şi nu contravine principiului egalităţii în drepturi şi nici nu nesocoteşte dreptul la un proces echitabil, părţile exercitându-şi drepturile procesuale în funcţie de calificarea procesuală a cererilor deduse judecăţii, exercitarea căilor de atac având loc în condiţiile şi termenele stabilite de legiuitor. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 şi 394 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cerasela Cazacu în Dosarul nr. 3.976/333/2016 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, şi ale art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportat la Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de Cătălin-Petru Hulbocianu în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cerasela Cazacu în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i)“ din cuprinsul dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. j) şi art. 995 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Andreea Costin ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
