Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 260/1/2024
┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele delegat al │
│Judecător│Secţiei a II-a civile a │
│Marian │Înaltei Curţi de Casaţie şi │
│Budă │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ştefan │- judecător la Secţia a II-a│
│Ioan │civilă │
│Lucaciuc │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a II-a│
│Sandu │civilă │
│Necula │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a II-a│
│Condoiu │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a II-a│
│Poliţeanu│civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia a II-a│
│Maria │civilă │
│Zarafiu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Diana │- judecător la Secţia a II-a│
│Manole │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Roxana │- judecător la Secţia a II-a│
│Popa │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a II-a│
│Isailă │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Cosmin │- judecător la Secţia a II-a│
│Horia │civilă │
│Mihăianu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Valentina│- judecător la Secţia a II-a│
│Vrabie │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│George │- judecător la Secţia a II-a│
│Bogdan │civilă │
│Florescu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Petronela│- judecător la Secţia a II-a│
│Iulia │civilă │
│Niţu │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 260/1/2024 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Marian Budă, preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: "În interpretarea dispoziţiilor art. 169, art. 174, art. 180 din Legea nr. 85/2014, având în vedere statuările din Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, este admisibilă calea de atac a apelului împotriva sentinţei de atragere a răspunderii patrimoniale pentru starea de insolvenţă, în ipoteza rămânerii definitive prin neapelare a închiderii procedurii insolvenţei?" 5. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat, preşedintele completului, domnul judecător Marian Budă, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 6. Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 23 ianuarie 2024, în Dosarul nr. 2.941/110/2021/a1, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată. 7. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 260/1/2024. II. Normele de drept intern incidente 8. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 85/2014 Art. 169 "(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori; h) orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.(2) Administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar, ori de câte ori identifică persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, va promova acţiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale. Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 30% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.(3) Cererea introdusă în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (2) se va judeca separat, formându-se un dosar asociat.(4) În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia în care au contribuit la starea de insolvenţă.(5) Răspunderea persoanelor în cauză nu va putea fi angajată dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori la faptele care au contribuit la starea de insolvenţă sau au lipsit de la luarea deciziilor care au contribuit la starea de insolvenţă şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii.(6) Răspunderea nu va putea fi angajată dacă, în luna precedentă încetării plăţilor, s-au efectuat, cu bună-credinţă, plăţi în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, cu condiţia ca acordul să fi fost de natură a conduce la redresarea financiară a debitorului şi să nu fi avut ca scop prejudicierea şi/sau discriminarea unor creditori. Aceste prevederi se vor aplica şi în cazul acordurilor realizate în cadrul procedurii concordatului preventiv.(7) În cazul în care s-a pronunţat o hotărâre de respingere a acţiunii introduse potrivit alin. (1) sau, după caz, alin. (2), administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care nu intenţionează să formuleze apel împotriva acesteia va notifica în acest sens comitetul creditorilor sau, în cazul în care nu a fost desemnat un comitet al creditorilor, adunarea creditorilor. Împotriva acestei hotărâri calea de atac poate fi exercitată direct de preşedintele comitetului creditorilor, iar în lipsa constituirii unui comitet, de către orice creditor interesat care deţine mai mult de 30% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.(8) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni.(9) Dacă s-a pronunţat o sentinţă prin care judecătorul-sindic a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar, aceasta va fi comunicată către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din oficiu.(10) Persoana împotriva căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă de atragere a răspunderii nu mai poate fi desemnată administrator sau, dacă este administrator în alte societăţi, va fi decăzută din acest drept timp de 10 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii." Art. 174 "(1) În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezentul titlu, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va audia de urgenţă creditorii într-o şedinţă, iar în cazul refuzului exprimat de aceştia de a avansa sumele necesare sau în cazul neprezentării acestora, deşi s-a îndeplinit procedura citării prin BPI, va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.(2) În cazul prevăzut la alin. (1) nu sunt aplicabile prevederile art. 167." Art. 180 - „Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi“. III. Expunerea succintă a procesului 9. În Dosarul nr. 2.941/110/2021, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 565 din 3 decembrie 2021, a deschis procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei persoană juridică. 10. Aceeaşi instanţă, prin Sentinţa nr. 51 din 17 februarie 2023, definitivă prin neapelare, pronunţată în Dosarul nr. 2.941/110/2021, a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei persoană juridică, radierea debitoarei din registrul comerţului, descărcarea de orice îndatoriri şi responsabilităţi a lichidatorului judiciar şi admiterea cererii de plată a onorariului lichidatorului şi a cheltuielilor de procedură din fondul de lichidare. 11. A reţinut judecătorul-sindic că debitoarea nu mai deţine în patrimoniu bunuri care să fie valorificate şi că nu se mai justifică desfăşurarea în continuare a procedurii. De asemenea, s-a arătat că niciun creditor nu a avansat sume pentru continuarea procedurii. 12. În Dosarul nr. 2.941/110/2021/a1, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 octombrie 2022, creditorul Z a chemat în judecată pe pârâtul V.M., fost administrator al societăţii debitoare, solicitând angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia pentru cauzarea stării de insolvenţă a acesteia, în condiţiile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014. 13. Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 582 din 20 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.941/110/2021/a1, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 132.939 lei, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei falite, reţinând în sarcina acestuia fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, respectiv nepredarea documentelor contabile către lichidatorul judiciar. 14. La 18 ianuarie 2023, împotriva Sentinţei civile nr. 582 din 20 decembrie 2022, a declarat apel pârâtul, solicitând admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii ca nefondată. 15. În esenţă, apelantul a susţinut că, în calitate de administrator al societăţii debitoare, a încheiat un contract de colaborare cu un expert contabil autorizat, care a desfăşurat activităţi specifice privind efectuarea înregistrărilor contabile şi ţinerea evidenţei contabilităţii, în conformitate cu legea, şi că situaţiile financiare anuale au fost depuse la organele fiscale, aspect reţinut şi prin raportul privind cauzele care au dus la starea de insolvenţă a debitoarei. A mai susţinut că s-a aflat în imposibilitate fizică de a preda documentele contabile către lichidatorul judiciar în anul 2022. 16. În cadrul soluţionării apelului, la termenul din 12 decembrie 2023, instanţa de apel a repus cauza pe rol în vederea sesizării instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept. În şedinţa publică din 23 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pus în discuţia contradictorie a părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări. Considerând-o admisibilă, instanţa de apel a dispus sesizarea şi, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 17. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. 18. Astfel, cererea s-a formulat în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău, cauza făcând obiectul Dosarului înregistrat cu nr. 2.941/110/2021/a1, iar apelul este în curs de soluţionare. 19. Curtea de apel, instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecă prezenta cauză în ultimă instanţă, potrivit art. 43 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014. 20. Curtea de Apel Bacău este legal învestită cu soluţionarea apelului, în condiţiile art. 43 din Legea nr. 85/2014. 21. De lămurirea chestiunii de drept invocate pe calea sesizării depinde soluţionarea pricinii pe fond, întrucât dezlegarea ce se va da va conduce fie la menţinerea soluţiei judecătorului-sindic, ca efect al respingerii apelului ca inadmisibil, fie la soluţionarea cauzei în apel, ca urmare a admisibilităţii apelului. 22. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei de drept prin decizii în casaţie sau prin recurs în interesul legii şi nici pe calea unei hotărâri prealabile, aşa cum rezultă din verificarea site-ului instanţei supreme. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere 23. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 2.941/110/2021/a1 a arătat că interpretarea noţiunilor legale în discuţie constituie un aspect determinant pentru soluţionarea căii de atac, cu consecinţe directe asupra garantării dreptului părţii de a formula calea de atac a apelului în situaţia închiderii procedurii de insolvenţă prin hotărâre definitivă, înainte de soluţionarea definitivă a acţiunii de antrenare a răspunderii patrimoniale. 24. S-a arătat că prin Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 174 din Legea nr. 85/2014, ale art. 173 alin. (2), precum şi ale art. 180 din aceeaşi lege, s-a stabilit că procedura insolvenţei nu poate fi închisă înainte de soluţionarea prin hotărâre definitivă a acţiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014. 25. Dacă prin această decizie s-a soluţionat problema de drept a imposibilităţii închiderii procedurii înainte de rămânerea definitivă a soluţiei date cererii de atragere a răspunderii pentru intrarea debitorului în insolvenţă, în prezenta cauză trebuie stabilit dacă mai este admisibilă calea de atac a apelului împotriva soluţiei date de judecătorul-sindic cererii de atragere a răspunderii administratorului, după ce s-a pronunţat o sentinţă de închidere a procedurii, definitivă prin neapelare. 26. Instanţa de sesizare a apreciat că, în condiţiile în care nu este formulată calea de atac a apelului şi împotriva sentinţei de închidere a procedurii insolvenţei, apelul formulat numai împotriva sentinţei pronunţate în dosarul asociat, având ca obiect atragerea răspunderii, este inadmisibil, neputând fi soluţionat în afara procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, într-un cadru neprevăzut de lege, cu un debitor radiat şi un lichidator judiciar descărcat de atribuţii şi responsabilităţi. A arătat că, întrucât această soluţie va lipsi partea de dreptul de a formula efectiv calea de atac prevăzută de lege, se impune a fi dezlegată chestiunea admisibilităţii apelului. 27. Totodată, în conformitate cu considerentele din paragrafele 83 şi 84 din Decizia nr. 14 din 27 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 13 septembrie 2022, acţiunea în răspundere poate fi exercitată doar în cadrul procedurii insolvenţei, iar nu şi după închiderea ei sau independent de procedură. Or, în cazul de faţă, acţiunea în răspundere a fost exercitată în cadrul procedurii, însă apelul este formulat, respectiv în stare de judecată, după închiderea procedurii falimentului prin hotărâre definitivă, anume în afara procedurii, apărând ca necesară lămurirea chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al părţilor 28. Apelantul-pârât a formulat concluzii de admitere a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale 29. Din punctele de vedere şi jurisprudenţa înaintate de curţile de apel rezultă două orientări distincte în această problemă de drept. 30. Astfel, într-o primă orientare, s-a apreciat că este admisibilă calea de atac a apelului împotriva sentinţei de atragere a răspunderii patrimoniale pentru cauzarea stării de insolvenţă, în ipoteza rămânerii definitive prin neapelare a închiderii procedurii. 31. În motivarea acestei opinii s-a arătat, pe de o parte, că, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, apelul este calea de atac ce se poate exercita împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic, iar o cale de atac prevăzută expres de lege nu poate fi respinsă ca inadmisibilă. 32. Regimul căilor de atac este reglementat de lege. O cale de atac există sau nu există, după cum este sau nu este instituită de prevederi legale, admisibilitatea sa neputând fi condiţionată de hotărâri judecătoreşti anterioare, precum cea prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei. Într-o astfel de ipoteză s-ar putea pune problema, eventual, a admisibilităţii cererii de chemare în judecată întemeiate pe art. 169 din Legea nr. 85/2014, iar nu a căii de atac. 33. Pe de altă parte, s-a arătat că părţile din dosarul având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale nu pot fi private de calea de atac permisă şi prevăzută de lege, doar prin prisma faptului că între timp a fost pronunţată sentinţa de închidere a procedurii, hotărâre ce poate ridica probleme din punctul de vedere al compatibilităţii cu Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023. 34. Au mai fost invocate considerentele cuprinse în paragrafele nr. 92-94 din Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023, potrivit cărora: „... în situaţia admiterii cererii de atragere a răspunderii şi exercitării apelului de către pârât se impune menţinerea legitimării procesuale a practicianului în insolvenţă în judecarea căii de atac, în vederea susţinerii acţiunii şi asigurării cadrului procesual în condiţii de contradictorialitate.“ S-a mai argumentat că acesta ar fi un efect al lipsei rolului activ al practicianului în insolvenţă în închiderea procedurii insolvenţei, în sensul de a corela cele două demersuri procesuale, astfel încât să nu eludeze, prin mecanismul închiderii procedurii, dispoziţiile privitoare la dreptul pârâtului din cererea de atragere a răspunderii de a beneficia de dreptul la exercitarea căii de atac. Indiferent de impedimentele de ordin procedural, sub aspectul reprezentării debitorului în calea de atac, s-a apreciat că nu poate fi înlăturat dublul grad de jurisdicţie, care, cel puţin din perspectiva pârâtului, trebuie să existe. 35. În acest sens s-au exprimat: Curtea de Apel Bucureşti - secţiile a V-a şi a VI-a, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, care a exprimat şi o opinie contrară, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Timişoara - Secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Covasna - Secţia civilă, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Specializat Cluj, Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Vaslui. 36. Într-o a doua orientare s-a apreciat că apelul este inadmisibil, neputând fi soluţionat în afara procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014. 37. Astfel, în condiţiile în care nu este formulată calea de atac a apelului şi împotriva sentinţei de închidere a procedurii, apelul formulat numai împotriva sentinţei pronunţate în dosarul asociat, având ca obiect atragerea răspunderii, este inadmisibil, neputând fi soluţionat în afara procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, într-un cadru neprevăzut de lege, cu un debitor radiat şi un lichidator judiciar descărcat de atribuţii şi responsabilităţi. 38. Totodată, premisele răspunderii reglementate de art. 169 din Legea nr. 85/2014 sunt, printre altele, actualitatea procedurii de insolvenţă şi constatarea insuficienţei activului pentru plata întregului pasiv. Angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul conducerii debitorului prin acţiunea prevăzută de art. 169 din Legea nr. 85/2014 are natura unei proceduri create doar pentru scopurile insolvenţei, de acoperire a părţii din pasiv rămasă după lichidarea bunurilor debitoarei sau în lipsa acestor bunuri. O astfel de acţiune există doar în procedura insolvenţei, iar închiderea procedurii, anterior soluţionării acţiunii în răspundere, o lasă fără obiect, lipsind acţiunea de cea mai importantă premisă, în acest sens fiind şi considerentele din paragrafele 83 şi 84 ale Deciziei nr. 14 din 27 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 13 septembrie 2022. 39. La această concluzie contribuie şi efectele închiderii procedurii, în sensul că, odată cu închiderea, debitoarea este radiată, nemaiexistând ca persoană juridică, judecătorul-sindic se dezînvesteşte, iar administratorul sau lichidatorul judiciar sunt descărcaţi de obligaţii şi responsabilităţi. Mai mult, de îndată ce se închide procedura şi dispare personalitatea juridică a debitorului, creditorii îndreptăţiţi să participe la procedură îşi pierd această calitate, iar acţiunea nu poate subzista nici în contradictoriu cu persoana fizică, pentru că acesta stă în judecată în considerarea calităţii deţinute în cadrul persoanei juridice. 40. De asemenea, dacă sentinţa de închidere a procedurii nu este definitivă, formularea cererii după pronunţarea acesteia este inadmisibilă, dat fiind caracterul executoriu al sentinţei, cu excepţia situaţiei în care şi împotriva sentinţei se va formula apel, soluţionat în sensul admiterii şi anulării sentinţei de închidere, cu consecinţa continuării procedurii. Considerentele Deciziei nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023, elucidează această problemă a admisibilităţii acţiunii în antrenarea răspunderii exercitate după închiderea procedurii, relevante fiind paragrafele 91-96. 41. Potrivit unui alt argument, în măsura în care cererea de antrenare a răspunderii a fost formulată şi nu a fost soluţionată definitiv, judecătorul-sindic nu poate dispune închiderea procedurii, întrucât titularul acţiunii în antrenarea răspunderii patrimoniale, respectiv administratorul sau lichidatorul judiciar, trebuie să îşi păstreze calitatea procesuală activă. 42. În sensul acestei orientări s-au pronunţat: Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă (există şi opinie contrară), Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Bârlad şi Judecătoria Huşi. 43. Tot în sensul acestei din urmă orientări, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că, odată închisă procedura insolvenţei, în raport cu Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023, a dispărut cadrul legal al procedurii, judecătorul-sindic a fost dezînvestit de soluţionarea oricărei cereri de natură judiciară privind procedura, iar lichidatorul judiciar a fost descărcat total de orice atribuţii, astfel încât instanţele de apel din circumscripţia acestei curţi au admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a lichidatorului judiciar al debitoarei persoană juridică. 44. Această instanţă a comunicat trei hotărâri judecătoreşti, respectiv: Decizia nr. 12/2024, pronunţată în Dosarul nr. 424/97/2016*, Decizia nr. 115/2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.330/97/2018*/a1, şi Decizia nr. 161/2023, pronunţată în Dosarul nr. 405/97/2020/a1. 45. Prin Decizia nr. 115/2023 din 28 martie 2023 a fost admis apelul şi a fost schimbată în tot sentinţa pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a lichidatorului judiciar şi al respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtei. În motivarea deciziei s-a reţinut că prin sentinţa apelată s-a admis cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei, cererea fiind formulată şi soluţionată anterior închiderii procedurii insolvenţei debitoarei. Însă, la momentul închiderii procedurii, hotărârea nu era definitivă, apelul nefiind soluţionat. Or, potrivit considerentelor de la paragrafele 95 şi 96, 101-103 din Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023, acţiunea de atragere a răspunderii patrimoniale nu poate fi soluţionată prin hotărâre definitivă după închiderea procedurii insolvenţei. 46. Prin Decizia nr. 161/2023 din 2 mai 2023, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a lichidatorului judiciar şi a anulat apelul declarat de acesta, reţinând că s-a închis procedura falimentului anterior declarării apelului, astfel că lichidatorul judiciar era descărcat de atribuţii, nemaiavând calitatea de a formula cereri sau de a declara apel. În argumentare, curtea a reţinut considerentele deciziilor nr. 14 din 27 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 13 septembrie 2022 - paragrafele 82-84, şi nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. 47. A mai comunicat o hotărâre şi Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, respectiv o decizie pronunţată pe 27 aprilie 2023, din care rezultă că a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de apel, prin raportare la considerentele Deciziei nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023, arătându-se că în această decizie nu se face nicio referire la inadmisibilitatea căii de atac a apelului, astfel că instanţa de apel a soluţionat apelul pe fond. 48. Curtea de Apel Ploieşti a înaintat două decizii prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva unor sentinţe pronunţate în cauze având ca obiect cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale pentru cauzarea stării de insolvenţă a debitorului. 49. Într-o primă cauză, judecătorul-sindic a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, reţinând că aceasta a fost formulată înainte de închiderea definitivă a procedurii insolvenţei. În apel nu a fost devoluată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, astfel că instanţa de apel a analizat cauza în fapt şi în drept, constatând temeinicia şi legalitatea sentinţei apelate. Nu au fost reţinute argumente privitoare la Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023. 50. În cea de-a doua cauză, judecătorul-sindic a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a lichidatorului judiciar şi a respins ca inadmisibilă cererea de antrenare a răspunderii organelor de conducere a debitorului. Instanţa de apel a validat soluţia judecătorului-sindic, arătând că, odată închisă definitiv procedura insolvenţei debitoarei, cererea de atragere a răspunderii pârâtului pentru pasivul neacoperit al debitoarei este inadmisibilă, raportat la considerentele Deciziei nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023. 51. S-a reţinut că prin această decizie Înalta Curte a stabilit că acţiunea de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă trebuie soluţionată definitiv înainte de închiderea procedurii insolvenţei prin decizie definitivă. 52. Această curte a arătat că numărul de cauze în care s-a analizat problema de drept supusă interpretării este destul de redus, însă orientarea practică de dată recentă este în sensul inadmisibilităţii declanşării sau derulării în continuare a acţiunilor de atragere a răspunderii, inclusiv în căile de atac, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii insolvenţei. 53. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a comunicat două decizii, respectiv: Decizia civilă nr. 462/21.03.2023 şi Decizia civilă nr. 1.167/12.09.2023. În ambele cazuri a fost respins ca nefondat apelul formulat de creditor împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorilor debitorului, ca nefondată. În apel s-a reţinut că închiderea procedurii insolvenţei debitorului s-a dispus anterior soluţionării cererii de antrenare a răspunderii şi că, raportat la considerentele Deciziei nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023, odată închisă definitiv procedura insolvenţei debitorului, toate organele care aplică procedura de insolvenţă sunt dezînvestite de cererile aferente procedurii de insolvenţă, inclusiv instanţa de apel. 54. Curtea de Apel Craiova a comunicat 3 hotărâri judecătoreşti pronunţate de judecătorul-sindic, ce probează faptul că s-a închis procedura insolvenţei numai după ce a rămas definitivă hotărârea pronunţată în cauzele având ca obiect cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a persoanelor care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului. 55. Rezultă astfel că, în concret, doar într-o singură cauză instanţa de apel s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii apelului, excepţie pe care a respins-o şi a soluţionat cauza pe fond. 56. Curţile de apel Bacău, Oradea, Piteşti şi Braşov nu au înaintat nicio hotărâre judecătorească şi nu au formulat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. 57. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 58. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra prevederilor art. 138 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (denumită în continuare Legea nr. 85/2006), dispoziţii ce au un conţinut similar cu cele ale art. 169 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, prin Decizia nr. 363 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 31 iulie 2014, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. 59. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 2 din 15 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 7 aprilie 2016, a decis, între altele, că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865/art. 32 alin. (1) lit. a) şi art. 56 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv a art. 136 din Legea nr. 85/2006/art. 180 din Legea nr. 85/2014, angajatorul desfiinţat în urma procedurilor de insolvenţă, finalizate cu radierea din registrele specifice, nu poate sta în judecată, neavând capacitate procesuală de folosinţă, iar fostul lichidator, chemat în judecată în nume propriu, nu are calitate procesuală pasivă. 60. Prin Decizia nr. 36 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 28 iunie 2022 (denumită în continuare Decizia nr. 36/2022), a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă referitoare la următoarea problemă de drept: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 180 din Legea nr. 85/2014, după închiderea procedurii de insolvenţă, mai poate fi soluţionată o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din aceeaşi lege?“. 61. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 14 din 27 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 13 septembrie 2022, a decis că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, în cazul în care pârâtul nu predă documentele contabile practicianului în insolvenţă, după prealabila notificare, se prezumă relativ întrunirea tuturor condiţiilor necesare atragerii răspunderii patrimoniale pentru fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege. 62. Prin Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 174 din Legea nr. 85/2014, ale art. 173 alin. (2), precum şi ale art. 180 din aceeaşi lege, s-a stabilit că procedura insolvenţei nu poate fi închisă înainte de soluţionarea prin hotărâre definitivă a acţiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 63. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 64. Pentru legala învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile care să dea dezlegare unei chestiuni de drept, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, au fost instituite o serie de condiţii de admisibilitate a acestei proceduri, a căror îndeplinire trebuie realizată cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – completul care uzează de mecanismul instituit de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 65. Se constată, verificând elementele sesizării de faţă, că primele cerinţe de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării şi stadiul soluţionării pricinii în ultimă instanţă, sunt întrunite. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la curtea de apel, instanţa învestită cu soluţionarea apelului urmează să judece cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei decizii care, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, cauza ce face obiectul judecăţii aflându-se în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Bacău, titularul sesizării. 66. În privinţa condiţiei referitoare la caracterul esenţial al lămuririi chestiunii de drept pentru soluţionarea pe fond a cauzei în cadrul căreia s-a ivit chestiunea prejudicială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că obiectul sesizării pentru o hotărâre prealabilă îl poate constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produce interpretarea normei de drept, are aptitudinea de a determina soluţionarea cauzei pe fond, adică rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. 67. Întrebarea adresată în cuprinsul sesizării vizează admisibilitatea apelului formulat împotriva sentinţei prin care s-a admis cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru cauzarea stării de insolvenţă, în ipoteza rămânerii definitive prin neapelare a hotărârii de închidere a procedurii. 68. Dezlegarea acestei chestiuni de ordin procedural este aptă să conducă la pronunţarea unei soluţii pe fondul raportului juridic litigios supus controlului judiciar în faţa instanţei învestite cu soluţionarea apelului. Astfel, este relevată legătura cu soluţionarea pe fond a cauzei în apel, în contextul în care judecata în primă instanţă a constat în admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la suportarea pasivului neacoperit al debitorului. În calea de atac se contestă temeinicia acestei soluţii, din perspectiva neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014. 69. În ce priveşte condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, se constată o serie de neregularităţi, care fac demersul inadmisibil. 70. Astfel, referitor la această cerinţă, ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept reală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, în jurisprudenţă, că, în condiţiile în care art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“, ea este supusă unei evaluări în concret, din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţei de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile. 71. Pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet sau imperfect al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal. 72. Jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă a statuat constant că „în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“^1. ^1 A se vedea, de exemplu: Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018. 73. Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului. 74. Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este deci dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate. 75. Este vorba, aşadar, despre o interpretare în drept cu caracter de principiu asupra unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă cauzei de către instanţa de trimitere, aptă să ducă în final la dezlegarea raportului litigios, iar nu de lămuriri asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată într-un caz concret, punctual, de către instanţa de trimitere, întrucât nu acesta este scopul mecanismului instituit prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 76. Or, potrivit obiectului sesizării, instanţa de trimitere solicită lămuriri asupra admisibilităţii căii de atac a apelului, formulată într-o acţiune având ca obiect antrenarea răspunderii persoanelor care au cauzat sau contribuit la starea insolvenţei debitorului, în sensul de a se indica dacă o astfel de cale de atac este admisibilă după închiderea procedurii insolvenţei printr-o hotărâre definitivă sau, dimpotrivă, este inadmisibilă. 77. În cauza dedusă judecăţii instanţei de trimitere, închiderea procedurii insolvenţei debitorului s-a dispus înainte de soluţionarea apelului, în dezacord cu dezlegările date în Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023. Iar ceea ce instanţa de sesizare supune interpretării instanţei supreme în acest context sunt norme de drept care au mai fost interpretate şi care nu reglementează regimul juridic al căii de atac a apelului în procedura insolvenţei, ci aspecte privitoare la condiţiile antrenării răspunderii patrimoniale pentru cauzarea insolvenţei (art. 169 din Legea nr. 85/2014), închiderea procedurii (art. 174 din Legea nr. 85/2014) şi efectele acesteia asupra organelor care aplică procedura şi a persoanelor care le-au asistat (art. 180 din Legea nr. 85/2014). 78. Inadmisibilitatea, ca sancţiune procedurală, împiedică soluţionarea pe fond a cauzei, efectul ei fiind respingerea cererii de chemare în judecată. Instanţa supremă a statuat deja că acţiunea în antrenarea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, trebuie soluţionată definitiv (inclusiv calea de atac a apelului) înainte de închiderea procedurii insolvenţei, neexistând nicio neclaritate sub acest aspect. 79. Inadmisibilitatea apelului formulat într-o acţiune de antrenare a răspunderii, înainte de închiderea procedurii, dar soluţionat după închiderea procedurii insolvenţei printr-o hotărâre definitivă, trebuie analizată prin raportare la dispoziţiile art. 43, 45 şi 46 din Legea nr. 85/2014, care se completează cu dispoziţiile art. 457 din Codul de procedură civilă. 80. Se constată că instanţa de trimitere nu face însă nicio referire la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care prevede că hotărârile judecătorului-sindic pot fi atacate cu apel, una dintre aceste hotărâri fiind cea pronunţată în condiţiile art. 45 alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege, judecătorul-sindic soluţionând cererile de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014. 81. De asemenea, instanţa de trimitere nu supune instanţei supreme nicio interpretare în drept asupra vreunei norme ce reglementează condiţiile exercitării căii de atac a apelului în procedura insolvenţei şi nici nu precizează care este dificultatea de interpretare a dispoziţiilor din legea specială privitoare la calea de atac a apelului, dar nici a prevederilor art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu care se completează norma specială. 82. Dispoziţiile legale, potrivit cărora hotărârea judecătorească pronunţată de judecătorul-sindic este supusă apelului, în condiţiile şi termenele stabilite de lege, nu prezintă nicio neclaritate în redactarea şi conţinutul lor, acestea reglementând în termeni clari, neechivoci, că împotriva hotărârii judecătorului-sindic, prin care se soluţionează cererile de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014, se poate formula apel. 83. În realitate, instanţa de trimitere solicită instanţei supreme să îi indice dacă trebuie să respingă calea de atac ca inadmisibilă sau să judece apelul, devoluând cauza, în contextul rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii insolvenţei. 84. Formularea în aceşti termeni a sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie însă exigenţelor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru că nu urmăreşte, în realitate, o interpretare şi dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune o problemă de exercitare a căii de atac a apelului în cadrul acţiunii de antrenare a răspunderii, într-o anumită fază a procedurii insolvenţei. 85. Or, acesta este atributul instanţei de trimitere, în virtutea plenitudinii ei de jurisdicţie, de a stabili, în concret, dacă acţiunea cu care a fost sesizată şi care cuprinde toate mijloacele procesuale pe care legea le pune la dispoziţie părţilor pentru protejarea drepturilor subiective şi a altor situaţii juridice, inclusiv a căilor de atac, este sau nu admisibilă, prin raportare la momentul sesizării judecătorului-sindic şi cel al rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii insolvenţei. 86. Toate aceste elemente ce trebuie supuse aprecierii rezultă, însă, în mod punctual, din situaţia de fapt a pricinii, căreia instanţa de trimitere trebuie să îi dea soluţia corespunzătoare, ceea ce îi va permite determinarea corectă a regimului juridic al acţiunii, inclusiv sub aspectul exercitării căii de atac a apelului şi deci a admisibilităţii/inadmisibilităţii acestuia. 87. Ca atare, în mod inadecvat, în sesizarea de hotărâre prealabilă, sub pretextul lămuririi unor norme de drept care, în realitate, nu reglementează condiţiile de exercitare a apelului, se solicită, de fapt, determinarea de către instanţa supremă a soluţiei ce trebuie pronunţată de instanţa de trimitere. 88. Cum s-a statuat deja în mod constant, în procedura pronunţării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de stabilire a normei incidente, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor, impreciziunilor ori lacunelor textelor legale, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare^2. ^2 În acelaşi sens a se vedea, de exemplu: Decizia nr. 77 din 15 noiembrie 2021 (paragrafele 57-63; 67-68), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 11 februarie 2022; Decizia nr. 52 din 20 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020; Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020 (paragrafele 84-86; 102-105), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; Decizia nr. 65 din 1 octombrie 2018 (paragrafele 53-56), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018; Decizia nr. 89 din 4 decembrie 2017 (paragrafele 82-87), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2018; Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 (paragrafele 43-47), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016. 89. De asemenea, tot ca aspect al inadmisibilităţii sesizării, se constată că problema soluţionării definitive a acţiunii de atragere a răspunderii înainte de a se închide procedura insolvenţei a primit deja dezlegări jurisdicţionale, fiind prezentate şi consecinţele juridice ale nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează această chestiune de drept, neputându-se susţine că ar fi vorba despre o problemă de drept cu caracter de noutate, aptă să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul preîntâmpinării unei practici divergente. 90. În legătură cu această cerinţă şi în lipsa unei definiţii ori a unor criterii legale predeterminate, evaluarea ei în concret revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept^3. ^3 A se vedea, de exemplu: Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017; Decizia nr. 58 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 30 octombrie 2018. 91. Astfel, s-a statuat că această condiţie este îndeplinită atunci când problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori atunci când chestiuni noi de drept sunt generate de un act normativ mai vechi, în situaţia în care aplicarea unei norme vechi a devenit de actualitate şi nu există jurisprudenţă cu privire la interpretarea acesteia sau dacă se impune clarificarea unei asemenea norme într-un nou context legislativ, din care rezultă dificultăţi de interpretare. 92. Nu mai subzistă însă acest caracter de noutate pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unor interpretări concretizate într-o jurisprudenţă consacrată, când s-a depăşit, aşadar, stadiul unei practici incipiente, în curs de formare^4. ^4 În acest sens, de exemplu: Decizia nr. 37 din 7 mai 2020 (paragrafele 77-78), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 6 iulie 2020; Decizia nr. 13 din 15 martie 2021 (paragrafele 36-37), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 27 aprilie 2021; Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020 (paragrafele 49-62), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020; Decizia nr. 10 din 21 februarie 2022 (paragrafele 95-98), publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 257 din 16 martie 2022. 93. Instanţa de trimitere susţine că noutatea chestiunii de drept este dată de interpretarea dispoziţiilor art. 174, ale art. 173 alin. (2), precum şi ale art. 180 din Legea nr. 85/2014 prin Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023. 94. Pe de o parte, prin decizia menţionată mai sus, instanţa supremă nu a statuat cu privire la inadmisibilitatea căii de atac a apelului în procedura insolvenţei, iar, pe de altă parte, cu privire la necesitatea soluţionării definitive a acţiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, înainte de închiderea procedurii insolvenţei, şi cu privire la consecinţele închiderii procedurii s-au pronunţat atât Curtea Constituţională, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 95. Astfel, prin Decizia nr. 363/2014, Curtea Constituţională a reţinut, la paragraful 23, că: "Întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/ lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, toate acţiunile şi cererile formulate în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 se soluţionează înainte de închiderea procedurii" 96. Apoi, prin considerentele Deciziei nr. 2 din 15 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 7 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, la paragrafele 33-35, a statuat următoarele: "(...) nici societatea radiată şi nici lichidatorul chemat în judecată în nume propriu nu pot sta în proces. Astfel, societatea radiată, chemată în judecată prin fostul lichidator, nu mai îndeplineşte condiţia capacităţii de folosinţă, esenţială pentru participarea în raportul litigios [art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă/art. 32 alin. (1) lit. a) şi art. 56 alin. (1) din Codul de procedură civilă], iar fostul lichidator, chemat în judecată în nume propriu, nu are calitate procesuală, deoarece, de la momentul radierii societăţii pe care o reprezenta, acesta nu mai poate exercita nicio atribuţie în legătură cu societatea radiată, fiind degrevat de orice responsabilitate (art. 136 din Legea nr. 85/2006, în prezent abrogată; art. 180 din Legea nr. 85/2014, în vigoare la acest moment). În sensul lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a angajatorului care a parcurs procedurile de insolvenţă, fiind, în cele din urmă, radiat din registrul comerţului, sunt şi dispoziţiile art. 244 şi art. 251 din Codul civil, care prevăd modurile de încetare a persoanei juridice, respectiv data încetării personalităţii juridice" 97. De asemenea, prin Decizia nr. 36 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 28 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la paragrafele 38-40 şi 46, a reţinut că: "Dispoziţiile art. 180 din Legea nr. 85/2014 nu prezintă însă o noutate legislativă în planul procedurii speciale a insolvenţei. Potrivit dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/ lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. În mod similar, anterior Legii nr. 85/2006, art. 135 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevedea de asemenea: «Prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.» Chiar dacă nu există o sinonimie perfectă a textelor de lege citate, se poate observa că reglementările succesive dispun în mod similar asupra efectelor închiderii procedurii insolvenţei.(...) (...) verificarea jurisprudenţei permite constatarea că textul de lege la care se face referire în conţinutul sesizării a primit în practica instanţelor de judecată interpretări şi aplicări care au conturat deja o jurisprudenţă consistentă, pentru a mai putea subzista elementul de noutate în abordarea acestuia (...)" 98. În continuare, prin Decizia nr. 14 din 27 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 13 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, la paragrafele 81-84, s-a statuat că: "Din interpretarea logică a prevederilor alin. (1) al art. 169 din Legea nr. 85/2014 şi ţinând seama de scopul procedurii insolvenţei reliefat în cuprinsul art. 2 din acelaşi act normativ, rezultă că răspunderea persoanelor care au contribuit la starea de insolvenţă prin una dintre faptele enumerate depinde de existenţa şi actualitatea procedurii de insolvenţă deschise faţă de debitorul persoană juridică şi de constatarea insuficienţei activului pentru plata întregului pasiv. Răspunderea persoanelor vinovate se antrenează exclusiv în considerarea realizării scopului procedurii insolvenţei. Răspunderea membrilor organelor de supraveghere/ conducere sau a oricărei persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului persoană juridică constituie parte integrantă din procedura insolvenţei privită în ansamblul legii-cadru în materie. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 171 din Legea nr. 85/2014, această formă de răspundere poate fi declanşată atât în etapa procedurii reorganizării judiciare, cât şi în faliment, atât în cazul procedurii generale, cât şi în cazul procedurii simplificate. În situaţia reorganizării judiciare, sumele de bani obţinute ca urmare a atragerii răspunderii persoanelor responsabile vor fi destinate plăţii creanţelor potrivit programului de plăţi, completării fondurilor necesare continuării activităţii debitorului, iar în caz de faliment, aceste sume au rolul de a stinge pasivul debitorului rămas neacoperit în urma operaţiunilor de lichidare. Acţiunea poate fi exercitată doar în cadrul procedurii insolvenţei, iar nu şi după închiderea ei sau independent de procedură. Închiderea procedurii insolvenţei, prin efectele pe care le generează, plasează acţiunea în răspundere în afara cadrului legal de exercitare. Aşadar, premisele care circumstanţiază activarea răspunderii patrimoniale sunt reprezentate de existenţa şi actualitatea procedurii de insolvenţă şi de insuficienţa activului necesar pentru plata pasivului debitorului insolvent." 99. De asemenea, în Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2023, se regăsesc suficiente repere privitoare la aspectele esenţiale invocate de instanţa de trimitere, care conduc la rezolvarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, chiar dacă acestea nu vizează efectiv admisibilitatea/inadmisibilitatea căii de atac a apelului exercitate după închiderea procedurii insolvenţei prin hotărâre definitivă. 100. Astfel, instanţa supremă a fost învestită să interpreteze art. 174 din Legea nr. 85/2014, art. 173 alin. (2), precum şi art. 180 din aceeaşi lege, pentru a stabili dacă închiderea procedurii insolvenţei se poate dispune înainte de soluţionarea definitivă a dosarului asociat având ca obiect acţiunea de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014. 101. Considerentele deciziei anterior menţionate cuprind lămuriri esenţiale pentru soluţionarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, în sensul că stabilesc, fără putinţă de tăgadă, că este necesară şi îndeplinirea condiţiei generale a soluţionării, prin hotărâre definitivă, a cererii de atragere a răspunderii cu care judecătorul-sindic a fost legal învestit în timpul procedurii. 102. Paragrafele 91-98 din considerentele acestei hotărâri ilustrează aspectele mai sus reliefate: "În continuare, o altă problemă care trebuie lămurită este dacă procedura insolvenţei poate fi închisă după soluţionarea de către judecătorul-sindic a cererii de atragere a răspunderii reglementate de art. 169 din lege, dar anterior rămânerii definitive a hotărârii astfel pronunţate. Din interpretarea sistematică a normelor incidente rezultă că şi după soluţionarea în primă instanţă a cererii de atragere a răspunderii şi până la rămânerea definitivă a hotărârii în apel se păstrează în sarcina administratorului judiciar/lichidatorului judiciar anumite atribuţii, a căror exercitare ar fi împiedicată ca efect al închiderii procedurii, deoarece practicianul în insolvenţă ar fi descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui sau creditori. Astfel, potrivit art. 169 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, în cazul respingerii acţiunii, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care nu intenţionează să formuleze apel împotriva acesteia are obligaţia de a notifica în acest sens comitetul creditorilor sau, în cazul în care nu a fost desemnat un comitet al creditorilor, adunarea creditorilor, pentru a da posibilitatea acestora să exercite calea de atac a apelului. Atât în cazul în care apelul este formulat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, cât şi în situaţia admiterii cererii de atragere a răspunderii şi exercitării apelului de către pârât se impune menţinerea legitimării procesuale a practicianului în insolvenţă în judecarea căii de atac, în vederea susţinerii acţiunii şi asigurării cadrului procesual în condiţii de contradictorialitate. În conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 480 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă, instanţa de apel poate pronunţa soluţia anulării hotărârii judecătorului-sindic pronunţate în cererea de atragere a răspunderii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. În această situaţie, dacă procedura insolvenţei ar fi închisă anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorului-sindic, rejudecarea ar avea loc în afara procedurii, într-un cadru nelegal, cu un judecător-sindic dezînvestit de soluţionarea oricărei cereri de natură judiciară aferente procedurii şi cu un administrator judiciar/lichidator judiciar descărcat de atribuţii. Prin urmare, a doua concluzie care se impune este că, pentru a se putea închide procedura insolvenţei în temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014, condiţiile speciale indicate la paragraful 79 nu sunt suficiente, fiind necesară şi îndeplinirea condiţiei generale a soluţionării, prin hotărâre definitivă, a cererii de atragere a răspunderii cu care judecătorul-sindic a fost legal învestit în timpul procedurii. Faptul că art. 169alin. (3) din Legea nr. 85/2014 prevede judecarea separată a cererii de atragere a răspunderii, cu formarea unui dosar asociat, nu înseamnă că această acţiune poate fi soluţionată independent de procedura insolvenţei. Această prevedere legală conţine o măsură de administrare judiciară, care nu schimbă natura cererii de atragere a răspunderii ca fiind aferentă procedurii insolvenţei." 103. Întrucât aspectele esenţiale care conduc la rezolvarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării sunt explicitate în considerentele deciziilor menţionate mai sus, acestea vizând de o manieră punctuală interpretarea dispoziţiilor art. 169, ale art. 174, precum şi ale art. 180 din Legea nr. 85/2014, chiar dacă nu vizează efectiv admisibilitatea apelului, instanţa supremă apreciază că problema de drept şi-a pierdut caracterul de noutate - condiţie distinctă de admisibilitate a sesizării. 104. De altfel, aşa cum rezultă din examinarea hotărârilor judecătoreşti comunicate de instanţe, nu există nicio hotărâre prin care să se fi respins, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cererea de antrenare a răspunderii. 105. Opiniile teoretice exprimate de judecătorii din cadrul instanţelor care au înaintat puncte de vedere, deşi nu au caracter uniform, nu justifică declanşarea mecanismului reglementat de dispoziţiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă, întrucât scopul pronunţării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziunea în plan jurisdicţional, ceea ce presupune existenţa unor tendinţe jurisprudenţiale concrete orientate către soluţii diferite. 106. Ca atare, funcţia de prevenţie a mecanismului de interpretare instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă, de rezolvare de principiu a chestiunii de drept, nu îşi găseşte utilitatea în cauză, în condiţiile expuse. Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: "În interpretarea dispoziţiilor art. 169, art. 174, art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere dezlegările în Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, este admisibilă calea de atac a apelului împotriva sentinţei de atragere a răspunderii patrimoniale pentru starea de insolvenţă, în ipoteza rămânerii definitive prin neapelare a închiderii procedurii?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 aprilie 2024. Preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile, Marian Budă Magistrat-asistent, Ileana Peligrad -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
