Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ingrid Alina │- │
│Tudora │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 şi ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicată de Societatea Grup Feroviar Român - S.A., cu sediul în Bucureşti, în dosarele nr. 21.149/302/2013 şi nr. 14.092/302/2014 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 14.767/299/2016⃰⃰ al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 103.932/299/2015* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, precum şi în dosarele nr. 57.826/299/2014*, nr. 103.936/299/2015*, nr. 53.441/299/2014** şi nr. 719/299/2017** ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă. Excepţia formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 409D/2018, nr. 410D/2018, nr. 504D/2018, nr. 693D/2018, nr. 1.281D/2018, nr. 1.603D/2018, nr. 125D/2019D şi nr. 564D/2019. 2. La apelul nominal răspunde domnul avocat Ştefan Deaconu, reprezentantul convenţional al Societăţii Grup Feroviar Român - S.A., cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2019, în prezenţa reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Ştefan Deaconu, şi a reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, a dispus conexarea dosarelor nr. 410D/2018, nr. 504D/2018, nr. 693D/2018, nr. 1.281D/2018, nr. 1.603D/2018, nr. 125D/2019 şi nr. 564D/2019 la Dosarul nr. 409D/2018, care a fost primul înregistrat. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere că în cursul deliberării s-a constatat necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul prevederilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru data de 21 ianuarie 2020, când a pronunţat prezenta decizie. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi reiterează, în esenţă, motivele de neconstituţionalitate susţinute la termenul de judecată din 21 noiembrie 2019. Menţionează, astfel, că excepţia de neconstituţionalitate invocată este admisibilă, chiar dacă vizează Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, o lege anterioară Constituţiei din 1991, astfel încât, având în vedere faptul că prevederile de lege criticate sunt în vigoare, ele pot face obiect al controlului de constituţionalitate. Învederează de asemenea că, în speţă, Societatea Grup Feroviar Român - S.A. a garantat Băncii Italo Romena Leasing IFN - S.A. un credit cu bilete la ordin, pentru ca ulterior să schimbe garanţia oferită băncii, înlocuind biletele la ordin cu un cont escrow. Fără ca banca să ţină cont de acest lucru, a transmis biletele la ordin către Veneto Banca SCPA Italia care, la rândul său, a pus în executare aceste bilete. Arată că un atare procedeu a fost posibil datorită prevederilor art. 33 alin. 2 şi celor ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 58/1934, care dau posibilitatea ca biletele la ordin/cambia să fie un titlu executoriu ce poate fi transmis unui terţ, iar punerea în executare să se facă chiar dacă obligaţiunea pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă. Aşa fiind, susţine că în procesul de punere în executare a cambiei nu se mai verifică decât, eventual, un viciu de formă, precizând, totodată, că în cauza concretă dedusă judecăţii, au fost puse popriri pe conturi şi a fost indisponibilizată suma prevăzută în cambie. Menţionează faptul că în speţă, obligaţia de garantare nu mai exista, ea fiind înlocuită cu un cont escrow, banca creditoare păstrându-şi de fapt două garanţii, şi anume biletele la ordin şi contul escrow. 5. În susţinerea criticilor sale, reprezentantul autoarei excepţiei face o paralelă cu titlul executoriu ce decurge dintr-o hotărâre judecătorească şi învederează faptul că, prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în sensul că şi în faza executării silite, ca parte integrantă din proces, trebuie să existe un control judecătoresc. Or, raportat la speţă, susţine că deşi cambia este un titlu executoriu, nu există practic niciun control judecătoresc la momentul punerii acesteia în executare. Aşa fiind, apreciază că reglementarea criticată din Legea nr. 58/1934 este contrară dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi celor ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, şi arată că prevederile de lege criticate din Legea nr. 58/1934 nu aduc atingere dreptului de proprietate, garantat de Constituţie, ţinând cont de faptul că, în situaţia fideiusorului urmărit silit, procedura de executare se desfăşoară având în vedere asumarea unei obligaţii de către acesta în mod voluntar. De asemenea învederează că scopul de garantare al biletului la ordin este un scop-mijloc în raport cu scopul final al actului de garanţie, astfel că actul de garanţie, promisiunea plăţii necondiţionate a unei sume determinate şi efectul juridic al acesteia, respectiv raportul de garanţie, încetează la atingerea scopului final, şi anume acela al stingerii raportului obligaţional preexistent sau viitor, independent de constituirea vreunei alte garanţii pentru această obligaţie. Apreciază de asemenea că nici liberul acces la justiţie nu este afectat, atâta vreme cât, potrivit art. 62 din Legea nr. 58/1934, există posibilitatea contestării garanţiei constituite, iar, aşa cum rezultă în cauza de faţă, autoarea excepţiei şi-a exercitat acest drept, formulând contestaţia la executare prin care a învestit instanţa de judecată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierile din 14 martie 2018, pronunţate în dosarele nr. 21.149/302/2013 şi nr. 14.092/302/2014, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 şi ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin. 8. Prin Încheierea din 27 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 14.767/299/2016⃰⃰, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 şi ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin. 9. Prin Încheierea din 3 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 103.932/299/2015*, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 şi ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin. 10. Prin Decizia civilă nr. 1.535 din 3 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 57.826/299/2014*, prin Încheierea din 11 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 103.936/299/2015*, prin Încheierea din 11 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 53.441/299/2014**, şi prin Decizia civilă nr. 3.566 din 26 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 719/299/2017**, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 şi ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin. 11. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Grup Feroviar Român - S.A., cu sediul în Bucureşti, în cauze civile având ca obiect contestaţii la executare, formulate în contradictoriu cu intimata Veneto Banca SCPA Italia Montebelluna Sucursala Bucureşti (prin Banca Italo Romena SPA Italia Volpago Del Montello - Sucursala Bucureşti). 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că unul dintre elementele esenţiale ale oricărui stat de drept îl constituie accesul liber la justiţie, scopul art. 21 din Constituţie fiind acela de a garanta tuturor cetăţenilor dreptul de a se putea adresa justiţiei în mod liber, fără vreun impediment legal sau de altă natură. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie garantează dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, iar, potrivit Primului Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Arată că, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei europene, în sfera noţiunii de „bun“ intră, în primul rând, dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi celelalte drepturi reale, iar, astfel cum s-a reţinut şi în doctrină, titlurile la purtător sunt bunuri mobile corporale. Prin urmare, autoarea excepţiei apreciază că sumele de bani aflate în proprietatea Societăţii Grup Feroviar Român - S.A. intră în sfera noţiunii de „bun“. 13. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin principiului accesului liber la justiţie, întrucât, în exercitarea dreptului la un proces echitabil, exclusivitatea absolută a caracterului independent al garanţiei împiedică practic analizarea biletelor la ordin. Susţine, totodată, că în prezenta cauză nu ne aflăm în faţa unei garanţii tipice, dat fiind faptul că biletele la ordin care garantau executarea unor rate aferente contractului de leasing se întemeiau pe raportul juridic din contractul de leasing şi reflectau obligaţiile din acest contract, reprezentând fiecare în parte o rată aferentă contractului de leasing. Arată că în practica instanţelor de judecată biletul la ordin reprezintă un instrument autonom a cărui executare nu poate fi împiedicată de stingerea raportului juridic principal ( în speţă contractul de leasing), iar în condiţiile în care biletele la ordin reprezintă valoarea ratelor aferente contractului de leasing, nu se poate încuraja executarea în paralel a acestor valori raportat atât la contractul de leasing (valoarea tuturor ratelor, ca urmare a înscrierii intimatei din prezenta cauză la masa credală cu întreaga creanţă rezultată din contract), cât şi la biletele la ordin (ratele contractului de leasing privite/garantate individual). Apreciază că doar în situaţia în care obligaţiunea pe care a garantat-o ar fi nulă sau aceasta ar fi într-o imposibilitate de a se executa, creditorul ar putea urmări recuperarea sumelor prin executarea biletelor la ordin. Aşa fiind, autoarea excepţiei susţine că o garanţie, precum biletul la ordin, nu poate fi transformată într-un raport juridic independent, iar prin executarea biletelor la ordin de către Veneto Banca SPA Italia Montebelluna - Sucursala Bucureşti, raportat la presupusul caracter independent al acestora ce ar decurge din prevederile de lege criticate, se aduce atingere dreptului său de proprietate asupra bunului reprezentat de sumele de bani din patrimoniul Societăţii Grup Feroviar Român - S.A. 14. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă în dosarele Curţii Constituţionale nr. 409D/2018 şi nr. 410D/2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă în dosarele Curţii Constituţionale nr. 504D/2018 şi nr. 693D/2018, precum şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.603D/2018, nr. 125D/2019 şi nr. 564D/2019, şi-au exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. Instanţele de judecată susţin că prevederile criticate din Legea nr. 58/1934 respectă principiile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, întrucât în cuprinsul art. 33 legiuitorul prevede posibilitatea şi modalitatea de garantare a unei obligaţii cambiale/bilet la ordin (şi nu obligaţia garantării), iar art. 35 prevede obligaţiile avalistului/celui care a garantat plata biletului la ordin/cambiei după perfectarea acestei garanţii. Prin urmare, apreciază că niciuna dintre aceste prevederi legale nu îngrădeşte posibilitatea contestării în instanţă a garanţiei semnate şi nici nu aduce atingere dreptului de proprietate privată. 15. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.281D/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă reţine că, în ceea ce priveşte prevederile de lege criticate în cauză, Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat asupra conformităţii acestora cu Legea fundamentală. Însă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cărora „Sesizarea Curţii Constituţionale [...] va cuprinde [...], opinia instanţei asupra excepţiei [...]. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare“, instanţa de judecată nu a transmis opinia sa asupra excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţându-se numai asupra admisibilităţii acesteia, din perspectiva condiţiilor impuse de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, înscrisurile depuse la dosare, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 33 alin. 2 şi ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, care au următorul conţinut: – Art. 33: "Plata unei cambii poate fi garantată printr-un aval pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte din ea. Această garanţie poate fi dată de un terţiu sau chiar de un semnatar al cambiei." – Art. 35: "Avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela pentru care a garantat. Obligaţiunea sa este valabilă chiar dacă obligaţiunea pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă. Când avalistul plăteşte cambia, el dobândeşte drepturile izvorând din ea împotriva celui garantat, cum şi împotriva acelora care sunt ţinuţi către aceasta din urma, în temeiul cambiei." 20. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi celor ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, coroborate cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, şi cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, potrivit căruia „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional“. 21. Raportat la situaţia de fapt din speţă, Curtea reţine că la data de 31 august 2006 a fost încheiat contractul de leasing financiar imobiliar între Societatea Italo Romena Leasing IFN - S.A., în calitate de finanţator, Societatea Rovit - S.A., în calitate de utilizator, şi Societatea Grup Feroviar Român - S.A. (GFR), în calitate de fideiusor şi avalist. În acest context, în vederea îndeplinirii propriilor obligaţii, utilizatorul Societatea Rovit - S.A. a constituit o garanţie în favoarea finanţatorului, formată dintr-un număr de bilete la ordin egale cu numărul ratelor de leasing aferente contractului. Contractul de leasing financiar imobiliar a fost ulterior modificat prin patru acte adiţionale, iar prin Actul adiţional nr. 3 încheiat de părţi la data de 11 mai 2010, s-a dispus substituirea Societăţii Grup Feroviar Român - S.A., din calitatea de fideiusor, cu Societatea Eurorail - S.R.L., aceasta din urmă garantând cu patrimoniul propriu îndeplinirea tuturor obligaţiilor rezultate din contractul de leasing financiar, astfel cum au fost asumate de către debitorul principal. La data de 3 septembrie 2010, Tribunalul Prahova a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva emitentului biletelor la ordin, Societatea Rovit - S.A., iar la data de 1 aprilie 2011 a fost confirmat de către judecătorul-sindic planul de reorganizare al societăţii debitoare. La data de 1 aprilie 2012, biletele la ordin au fost girate de primul posesor Italo Romena Leasing IFN - S.A. către Banca Italo Romena S.P.A. şi, deşi banca creditoare s-a înscris în tabelul definitiv al creanţelor din procedura insolvenţei cu întreaga creanţă, aceasta a învestit, totodată, şi biroul executorului judecătoresc cu executarea silită a debitoarei Societatea Grup Feroviar Român - S.A, în calitatea acesteia de avalist, pentru biletele la ordin rămase neachitate. Curtea reţine că prezentele cauze au ca obiect contestaţiile la executare formulate de societatea debitoare Grup Feroviar Român - S.A. în contradictoriu cu creditoarea Veneto Banca SPA Italia Montebelluna, sucursala Bucureşti (fosta Banca Italo Romena SPA - Sucursala Bucureşti), prin care s-a solicitat anularea încheierii de încuviinţare a executării silite şi de învestire a biletelor la ordin cu formulă executorie, precum şi a tuturor actelor şi formelor de executare silită. 22. Raportat la materia analizată, Curtea reţine că biletul la ordin reprezintă un înscris prin care o persoană, numită emitent ori subscriitor, se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă unei alte persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acesteia. Biletul la ordin este, astfel, o cambie simplificată, întrucât, spre deosebire de aceasta, biletul la ordin presupune raporturi juridice doar între două persoane, emitentul şi beneficiarul. 23. În ceea ce priveşte fideiusiunea, Curtea reţine că aceasta este folosită „în dreptul comercial“ sub denumirea de aval, pentru garantarea unei obligaţii cambiale, iar prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, în condiţiile sistemului monist al dreptului privat, avalul îşi păstrează actualitatea. Avalul reprezintă actul juridic prin care o persoană, numită avalist, se obligă să garanteze obligaţia asumată de unul dintre debitorii cambiali, numit avalizat, posesorul biletului la ordin dobândind un nou debitor pe lângă debitorul avalizat. Avalul dă naştere unei obligaţii cambiale autonome şi abstracte, identică obligaţiei oricărui alt semnatar al biletului la ordin, reprezentând o garanţie personală veritabilă. Aşa fiind, prin semnarea biletului la ordin, avalistul îşi asumă obligaţia de plată în aceleaşi condiţii ca emitentul, obligându-se el însuşi să achite suma din biletul la ordin, dacă la scadenţă emitentul nu face plata. Prin urmare, avalistul este ţinut în acelaşi mod ca persoana pentru care a garantat, avalul fiind o garanţie autonomă prin care avalistul se obligă solidar cu emitentul la plată, deţinătorul biletului la ordin având dreptul de a urmări garantul şi avalistul fie individual, fie împreună, astfel cum prevede art. 52 din Legea nr. 58/1934. 24. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, în speţă, nu este vorba despre o garanţie tipică, dat fiind faptul că biletele la ordin care garantează executarea ratelor aferente unui contract de leasing se întemeiază pe raportul juridic din acest contract. Or, având în vedere faptul că biletele la ordin reprezintă valoarea ratelor aferente contractului de leasing, nu se poate încuraja executarea lor, întrucât o garanţie, precum biletul la ordin, nu poate fi transformată într-un raport juridic independent. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate raportat la această critică, Curtea precizează că prin raport juridic fundamental se înţelege acel raport juridic care preexistă biletului la ordin sau cambiei şi care justifică emiterea acestor titluri de credit. Odată emis, însă, biletul la ordin urmează a fi perceput el însuşi ca un titlu de sine stătător, care face obiectul unei reglementări speciale - Legea nr. 58/1934, diferită de reglementările care guvernează raporturile juridice fundamentale. Astfel, dat fiind caracterul general şi abstract al obligaţiilor cambiale, una dintre caracteristicile biletelor la ordin, ca titluri comerciale de valoare, este aceea că drepturile conferite de acestea sunt autonome, cu consecinţa că dreptul şi obligaţia corelativă născute din biletele la ordin sunt independente faţă de actul juridic din care decurg (raportul juridic fundamental), în speţă, contractul de leasing imobiliar. 26. Referitor la susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora reglementarea criticată din Legea nr. 58/1934 îngrădeşte accesul liber la justiţie, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că, în cazul biletelor la ordin, legiuitorul a prevăzut o cale specială pentru invocarea de către debitor a apărărilor împotriva titlului executoriu, distinct de cele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi anume contestaţia la executare (anterior opoziţia la executare) prevăzută de art. 62 din Legea nr. 58/1934, demers care a fost, de altfel, realizat de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Prin urmare, specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, iar împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, reglementarea legală criticată fiind conformă cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie. 27. În acest context, Curtea învederează că în practica judiciară s-a apreciat că dreptul cambial constituie un sistem propriu, solemn şi formal, atât pentru formarea cambiei, biletului la ordin sau cecului, cât şi în ceea ce priveşte realizarea creanţei cambiale, iar autonomia sa se manifestă atât în sfera lui de aplicare, cât şi în prioritatea şi exclusivitatea incidenţei sale faţă de dreptul comun, respectiv Codul de procedură civilă. Normele legale relative la realizarea drepturilor cambiale constituie un regim riguros, iar acest regim special, derogatoriu, de reglementare a procedurii execuţionale cambiale este justificat şi de calitatea cambiei, biletului la ordin sau a cecului de a fi instrumente de plată cu monedă scripturală, calificare ce impune un regim juridic de mare rigurozitate. Prin urmare, măsurile procedurale de judecată şi de executare luate de legiuitor pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor comerciale sunt mult mai stricte în dreptul cambial, pentru a duce mai rapid şi mai sigur la realizarea drepturilor izvorâte din titlu. Procedura de executare cambială instituită prin Legea nr. 58/1934, cu modificările şi completările ulterioare, impune aşadar condiţia ca instanţa de judecată învestită cu o acţiune având ca obiect constatarea nulităţii unui titlu executoriu constând în bilet la ordin să procedeze la corecta calificare a acţiunii. Caracterul autonom al obligaţiilor cambiale face astfel ca regimul juridic al acestora să fie supus unor reguli stricte, derogatorii de la dreptul comun şi, în consecinţă, de aplicare prioritară. 28. De altfel, în jurisprudenţa sa în această materie, exemplu fiind Decizia nr. 6 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 3 martie 2015, Curtea Constituţională a constatat că prin art. 16 al titlului IV, cu denumirea marginală „Modificarea şi completarea unor legi speciale“ din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, în cuprinsul art. 62 din Legea nr. 58/1934, legiuitorul a înlocuit sintagma iniţială opoziţie la executare cu sintagma contestaţie la executare. Având în vedere caracterul formalist al dreptului cambial, Curtea a constatat că prevederile art. 62 din Legea nr. 58/1934 reprezintă norma specială, acestea aplicându-se cu prioritate faţă de dreptul comun, astfel încât, în materia dreptului cambial, opoziţia/contestaţia la executare se va judeca după procedura prevăzută de legea specială. 29. Relevante sunt, de asemenea, şi cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 4 iunie 2009, în sensul că învestirea cu formulă executorie a cambiei şi a biletului la ordin, formând obiectul de reglementare a unor norme speciale, nu poate fi supusă reglementării cuprinse în norma generală, reprezentată de Codul de procedură civilă, întrucât este o etapă în cadrul procedurii execuţionale cambiale care trebuie privită ca un tot unitar, nefiind posibil ca această etapă să fie supusă regulilor de drept comun, iar restul etapelor acestei proceduri să se realizeze conform reglementărilor speciale cuprinse în Legea nr. 58/1934, cu modificările şi completările ulterioare. Caracterul exclusivist, derogatoriu şi special al dreptului cambial faţă de dreptul comun impune aplicarea principiului specialia generalibus derogant, având în vedere că prioritatea incidenţei dreptului cambial este strict condiţionată de îndeplinirea unor formalităţi specifice pentru valorificarea titlurilor de credit şi că executarea cambială constituie un sistem executor unitar, propriu dreptului cambial, între condiţiile şi formalităţile acesteia figurând şi învestirea cu formulă executorie în instanţă. 30. De asemenea, prin Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 30 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „revine instanţei de executare obligaţia de a verifica în procedura de încuviinţare a executării silite, conform art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă, îndeplinirea condiţiilor legale speciale pentru fiecare titlu executoriu, care nu se referă la formalitatea acestuia şi care condiţionează aplicarea formulei executorii şi declanşarea procedurii executării silite“. De asemenea instanţa supremă a stabilit că „sub imperiul Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, învestirea cu formulă executorie a înscrisurilor cambiale nu mai este o etapă distinctă pentru punerea lor în executare, ci o etapă în cadrul procedurii executării silite privită ca un tot unitar, conform art. 666 din Codul de procedură civilă“. 31. Aşa fiind, calea de atac împotriva biletelor la ordin şi cambiilor, care nu sunt titluri executorii emise de către o instanţă judecătorească, ci doar acte cărora legea le conferă acest caracter, nu poate fi fundamentată pe prevederile Codului de procedură civilă, atât timp cât există procedura specială reglementată de Legea nr. 58/1934. Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 33 alin. 2 şi ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 nu îngrădesc părţii interesate liberul acces la justiţie, atâta vreme cât acest act normativ, prin art. 62 coroborat cu art. 63, reglementează posibilitatea părţii de a formula contestaţie împotriva somaţiei de executare, făcând trimitere, totodată, şi la excepţiile ce pot fi invocate pe calea contestaţiei la executare. 32. Referitor la susţinerile potrivit cărora existenţa unei proceduri paralele, şi anume, procedura specială prevăzută de Legea nr. 58/1934, pe de o parte, şi, pe de altă parte, procedura generală a contestaţiei la executare reglementată de Codul de procedură civilă, ar fi de natură să creeze o practică neunitară a instanţelor judecătoreşti, Curtea învederează că acestea sunt aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele de judecată, competente în mod exclusiv să stabilească normele de drept aplicabile cauzei concrete deduse judecăţii. 33. O altă critică formulată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate constă în aceea că, în speţă, s-ar realiza o dublă recuperare a creanţei de către societatea creditoare, întrucât, deşi s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii debitoare Rovit - S.A., emitent al biletelor la ordin, iar banca creditoare s-a înscris cu întreaga creanţă în tabelul definitiv din procedura insolvenţei, totuşi, aceasta din urmă a demarat şi procedura executării silite împotriva Societăţii Grup Feroviar Român - S.A. pentru biletele la ordin avalizate şi rămase neachitate, cu consecinţa afectării patrimoniului acestei societăţi, contrar dispoziţiilor art. 44 din Constituţie. 34. În contextul criticii astfel formulate, Curtea reţine că, potrivit art. 75 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute de art. 75 alin. (1) din acelaşi act normativ acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi. Prin urmare, nimic nu o împiedică pe creditoare să urmărească în acelaşi timp atât debitorul principal, cât şi garantul, esenţial fiind ca, întotdeauna, creditoarea să se conformeze exigenţelor procedurilor execuţionale sau de urmărire pentru care a optat. Intrarea în insolvenţă a debitorului principal şi înscrierea creditoarei la masa credală nu constituie un impediment pentru urmărirea separată a garantului, iar aceasta nu este de natură să conducă la o dublă realizare a creanţei creditoarei, deoarece finalizarea uneia dintre cele două proceduri urmate - cea de drept comun împotriva garantului şi cea a insolvenţei împotriva debitorului principal - determină încetarea de îndată a celeilalte pentru a nu determina o îmbogăţire nejustificată a creditorului. Prin urmare, în ipoteza în care creditorul îşi realizează creanţa în una dintre aceste proceduri, cealaltă încetează. 35. De altfel, Curtea observă că însăşi autoarea excepţiei susţine că din interpretarea dispoziţiilor legii speciale în materie reiese că prin Legea nr. 58/1934 legiuitorul a urmărit tocmai evitarea unei duble recuperări, astfel încât instanţa de contencios constituţional apreciază că nemulţumirile acesteia nu decurg din neconstituţionalitatea intrinsecă a reglementării criticate, ci au în vedere elemente punctuale care vizează aspecte procedurale ce ţin de fondul litigiului, de modul de calificare al acţiunii, aspecte care nu pot fi convertite, însă, în vicii de constituţionalitate. În această situaţie, aşa cum a statut Curtea în mod constant, instanţa de contencios constituţional nu are competenţa să efectueze operaţiunea de interpretare şi de aplicare concretă a legii de către instanţele competente, aceasta reprezentând atributul suveran al instanţei de judecată, în opera de înfăptuire a justiţiei. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Grup Feroviar Român - S.A., cu sediul în Bucureşti, în dosarele nr. 21.149/302/2013 şi nr. 14.092/302/2014 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 14.767/299/2016⃰⃰ al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 103.932/299/2015* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, precum şi în dosarele nr. 57.826/299/2014*, nr. 103.936/299/2015*, nr. 53.441/299/2014** şi nr. 719/299/2017** ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că prevederile art. 33 alin. 2 şi ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
