Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.328/1/2017
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele cu delegaţie│
│Mirela │al Secţiei penale a Înaltei│
│Sorina │Curţi de Casaţie şi │
│Popescu │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Silvia │- judecător la Secţia │
│Cerbu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Constantin│- judecător la Secţia │
│Epure │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia │
│Grădinaru │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ionuţ │- judecător la Secţia │
│Mihai │penală │
│Matei │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ioana │- judecător la Secţia │
│Alina Ilie│penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Săndel │- judecător la Secţia │
│Lucian │penală │
│Macavei │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Daniela │penală │
│Encean │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ştefan │- judecător la Secţia │
│Pistol │penală │
├──────────┴───────────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, prin Încheierea de şedinţă din data de 7 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.190/108/2017/a1, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "1) dacă judecătorul de cameră preliminară poate verifica legalitatea încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică; 2) dacă prelungirea supravegherii tehnice poate fi dispusă după expirarea mandatului de supraveghere tehnică emis iniţial." Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 3.328/1/2017/HP/P este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele cu delegaţie al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Silvia Cerbu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată a participat doamna Claudia Nicoleta Nedelea, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Marinela Mincă, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 3.328/1/2017 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemelor de drept deduse dezlegării de către curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, precum şi de către Direcţia legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La data de 18 ianuarie 2018 a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care nu au transmis puncte de vedere privind chestiunile de drept supuse dezlegării. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus la data de 10 ianuarie 2018 Adresa nr. 3.011/C/3.112/III-5/2017 prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problemele de drept supuse dezlegării în prezenta cauză. De asemenea, la aceeaşi dată, au fost depuse la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problemele de drept supuse dezbaterii. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul procedură penală. În raport cu cerinţele de admisibilitate impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, a considerat însă că este îndeplinită condiţia formulării sesizării de un complet de judecată, în legătură cu o judecată aflată în curs şi în ultimă instanţă. A arătat că înţelege să facă această precizare, întrucât chiar dacă sesizarea a fost formulată de un judecător de cameră preliminară, această chestiune a fost deja tranşată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (atât înainte, cât şi după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 mai 2016), dar şi de opiniile doctrinare exprimate în materie, care confirmă admisibilitatea unor sesizări formulate de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de judecătorul de cameră preliminară. Aşadar, chiar dacă Curtea Constituţională a menţionat în decizia amintită că prin introducerea de către legiuitor a menţiunii „în cursul judecăţii“ în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală denotă intenţia acestuia de a exclude judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară din sfera titularilor cererii referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile, în respectiva decizie s-a făcut o caracterizare generală a art. 475 din Codul de procedură penală. Însă, cu toate acestea, procurorul a arătat că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei veritabile chestiuni de drept care să impună dezlegarea ei pe calea unei hotărâri prealabile. În acest sens, a făcut referire la Decizia nr. 244/2017 pronunţată de Curtea Constituţională, în care s-a reţinut că „în cadrul procesului penal“, posibilitatea contestării legalităţii măsurii supravegherii tehnice este circumstanţiată de legiuitor numai în ceea ce priveşte persoana inculpatului, în cadrul procedurii de cameră preliminară, după trimiterea în judecată (ipoteză care se regăseşte în această cauză) sau în cadrul procedurii de cameră preliminară atunci când se soluţionează plângerea împotriva soluţiei de clasare, dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Prin urmare, interpretarea dată de Curtea Constituţională este clară, lipsită de echivoc, iar acest considerent are forţă juridică obligatorie erga omnes întrucât susţine dispozitivul unei decizii de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate. Chiar dacă s-ar accepta premisa că dispoziţiile legale ce fac obiectul prezentei sesizări, art. 144, art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, ar putea părea echivoce, trebuie observat contextul jurisprudenţial şi doctrinar cu privire la această chestiune, care a conturat în mod evident, cu claritate, modalitatea corectă de aplicare a dispoziţiilor legale în discuţie. Mai mult, posibilitatea existenţei unui control a posteriori asupra încheierii definitive prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă cu privire la măsurile de supraveghere tehnică a fost recunoscută în mod constant şi de doctrina referitoare la noul Cod de procedură penală, context în care încheierile prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a încuviinţat supravegherea tehnică pot face obiectul unui control a posteriori de către judecătorul de cameră preliminară. Aşadar, procurorul a apreciat că dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării nu sunt de natură să creeze suspiciuni cu privire la modalitatea lor de interpretare şi aplicare astfel încât să justifice un asemenea demers al instanţei supreme, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri prealabile. De asemenea, procurorul a arătat că nici în ceea ce priveşte al doilea aspect al chestiunii de drept (a doua întrebare) nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, întrucât norma juridică susceptibilă de a fi interpretată (art. 144 din Codul de procedură penală) este suficient de clară şi nu are aptitudinea de a da naştere la dificultăţi de interpretare, având în vedere că, în mod evident, pentru a prelungi măsura supravegherii tehnice, este necesar ca măsura să nu fi expirat, iar mandatul anterior să nu îşi fi încetat efectele. Aşadar, în condiţiile în care mandatul anterior şi-a încetat efectele, există numai posibilitatea solicitării emiterii unui nou mandat de supraveghere tehnică şi numai dacă nu a fost atinsă durata maximă prevăzută de art. 144 alin. (3) din Codul de procedură penală a măsurii de supraveghere tehnică. Prin urmare, într-o asemenea ipoteză, nu este posibilă prelungirea şi nici reînnoirea mandatului de supraveghere tehnică, instituţie specifică Codului de procedură penală anterior şi care nu a mai fost preluată în actualul Cod de procedură penală. Totodată, reprezentantul Ministerului Public a mai menţionat că trebuie să se facă distincţie între actele procedurale şi actele procesuale şi, chiar dacă într-o astfel de ipoteză actul procedural, care în speţă este mandatul de supraveghere tehnică, ar avea oarecare vicii, nu trebuie pierdut din vedere actul procesual, respectiv dispoziţia instanţei concretizată în încheierea de a se efectua o astfel de măsură. Aşadar, procurorul a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, privind existenţa unei chestiuni de drept care să impună dezlegarea pe calea unei hotărâri prealabile, întrucât, pe de o parte, această întrebare îşi găseşte dezlegarea în Decizia nr. 244/2017 a Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte, normele juridice menţionate nu dau naştere unor interpretări greşite. În concluzie, a solicitat respingerea sesizării Curţii de Apel Timişoara, ca inadmisibilă. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 7 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.190/108/2017/a1, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a solicitat pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "1) dacă judecătorul de cameră preliminară poate verifica legalitatea încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică;2) dacă prelungirea supravegherii tehnice poate fi dispusă după expirarea mandatului de supraveghere tehnică emis iniţial." II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a fost sesizată să examineze contestaţia declarată de inculpatul T.C. împotriva Încheierii penale nr. 175 din 2.10.2017 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad în Dosarul nr. 5.190/108/2017/a1, având ca obiect verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii rechizitoriului, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Tribunalul Arad a fost sesizat cu rechizitoriul din data de 17.08.2017 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 239/P/2016, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată prevăzute de art. 291 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal; abuz în serviciu în formă continuată prevăzut de art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal; divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. (1) din Codul penal; divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice în formă continuată prevăzută de art. 304 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. Sub aspectul situaţiei de fapt, în actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul, în calitate de agent-şef adjunct de poliţie în cadrul IPJ Arad - Serviciul Rutier Drumuri Naţionale şi Europene proceda într-o maniera specifică, existând o practică a acestuia ca în momentul în care oprea în trafic anumiţi conducători auto să stabilească legături de prietenie cu aceştia, asigurându-le ulterior protecţia, intervenind pe lângă diverşi colegi pentru ca aceştia să nu îşi îndeplinească corespunzător atribuţiile de serviciu vizavi de persoanele protejate, în schimbul unor foloase sau servicii pe care inculpatul le solicita sau primea, în funcţie de specificul muncii fiecăruia. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, iar în procedura de cameră preliminară inculpatul a invocat nelegalitatea actului de sesizare a instanţei, precum şi nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 239/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Prin Încheierea penală nr. 175 din 2.10.2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad în Dosarul nr. 5.190/108/2017/a1, în baza art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, au fost respinse cererile şi excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, formulate de inculpatul T.C. În baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. 239/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Totodată, s-a dispus începerea judecăţii cauzei având ca obiect acţiunea penală pusă în mişcare împotriva inculpatului T.C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 291 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal; art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal; art. 304 alin. (1) din Codul penal şi art. 304 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. Împotriva acestei încheieri a declarat contestaţie inculpatul T.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate de inculpat, a reţinut că în procedura de cameră preliminară desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad inculpatul a solicitat, printre altele, excluderea tuturor probelor obţinute ca urmare a punerii în executare, începând cu data de 23.06.2016, a Mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP (inclusiv a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate), pe motiv că au fost obţinute nelegal. În motivarea acestei solicitări de excludere a probelor obţinute nelegal, inculpatul a invocat faptul că prin Încheierea nr. 39, pronunţată la data de 26 aprilie 2016 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad s-a dispus admiterea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi încuviinţarea supravegherii tehnice în ceea ce îl priveşte, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.04.2016, ora 12,00, până la data de 25.05.2016, ora 12,00, fiind emis Mandatul de supraveghere tehnică nr. 22/UP. De asemenea a arătat că autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi expira la data de 25.05.2016, iar în lipsa unei solicitări de prelungire a acestui mandat formulate anterior expirării măsurii, mandatul de supraveghere tehnică a încetat, de drept, în aceeaşi zi (25.05.2016). Însă, în cauză, deşi Mandatul de supraveghere tehnică nr. 22/UP a încetat la data de 25.05.2016, în mod nelegal, la data de 22.06.2016, procurorul de caz a întocmit un referat prin care a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad prelungirea Mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP, solicitare ce a fost admisă prin Încheierea nr. 62 pronunţată la data de 22.06.2016, dispunându-se prelungirea Mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP pentru încă o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.06.2016 până în data de 22.07.2016. Având în vedere aspectele anterior menţionate, inculpatul a susţinut că prelungirea mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP s-a efectuat în mod nelegal, motiv pentru care a solicitat excluderea tuturor probelor obţinute ca urmare a punerii în executare, pentru a doua oară, a acestui mandat (inclusiv a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate), fiind obţinute în mod nelegal, ipoteză în care sunt incidente dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală referitoare la excluderea probelor. În cauză, pentru argumentele expuse în Încheierea nr. 175 din data de 2 octombrie 2017, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad a respins, printre altele, cererea inculpatului de excludere a probelor obţinute ca urmare a punerii în executare, începând cu data de 23.06.2016, a Mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP (inclusiv a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate). În cadrul contestaţiei formulate împotriva acestei încheieri, inculpatul T.C. a reiterat cererile şi excepţiile invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Arad, inclusiv solicitarea de excludere a probelor obţinute ca urmare a punerii în executare, începând cu data de 23.06.2016, a Mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP (inclusiv a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate). Astfel, faţă de situaţia de fapt expusă mai sus, la termenul din 7.11.2017 judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate de inculpat, din oficiu, a pus în discuţie necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea art. 342 raportat la art. 144 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală. III. Punctul de vedere al procurorului şi al părţii asupra chestiunii de drept sesizate Punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public a fost în sensul că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fiind întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de legea procesual penală, însă nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunile de drept care fac obiectul sesizării. Inculpatul T.C., prin apărător ales, a apreciat că se impune sesizarea instanţei supreme, fiind întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de lege, iar pe fondul chestiunilor a făcut trimitere la criticile pe care le-a expus în faţa judecătorului de cameră preliminară. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Analizând admisibilitatea sesizării din perspectiva dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Timişoara a menţionat că necesitatea sesizării a fost invocată în faţa judecătorului de cameră preliminară învestit cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă (în contestaţie), iar obiectul sesizării vizează o chestiune de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective. S-a mai menţionat că, referitor la această a doua cerinţă (legătura dintre chestiunea supusă dezlegării şi fondul acţiunii penale), trebuie făcută următoarea subliniere: configuraţia actuală a Codului de procedură penală determină o partajare a competenţei funcţionale de verificare a materialului probator între judecătorul de cameră preliminară (singurul ce are competenţa de a verifica legalitatea materialului probator administrat în faza de urmărire penală) şi instanţa de judecată (ce are atribuţia exclusivă de a analiza fiabilitatea probelor, respectiv pertinenţa, concludenţa şi utilitatea acestora); prin urmare, odată ce s-a depăşit faza camerei preliminare nu se mai poate pune în discuţie, în faţa instanţei de judecată, legalitatea probelor administrate în faza de urmărire penală; în cazul de faţă, probele esenţiale pe care se întemeiază acuzaţiile, probe a căror legalitate a fost contestată, constau în înregistrări ale unor convorbiri telefonice, iar păstrarea sau excluderea lor din materialul probator are directe şi previzibile implicaţii asupra modului de soluţionare a acţiunii penale. În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, deşi se solicită lămurirea unor chestiuni de drept referitoare la norme de drept procesual, răspunsul la problema de drept se răsfrânge asupra modului de soluţionare pe fond a acţiunii penale. Prin urmare, în condiţiile în care chestiunile de drept nu au primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu fac, în prezent, obiectul unui recurs în interesul legii, s-au constatat îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte punctul de vedere al completului de judecată, în încheierea de sesizare s-au arătat următoarele: S-a menţionat că în legătură cu prima chestiune sesizată, se reţine că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală“. În conformitate cu dispoziţiile art. 144 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, având denumirea marginală „Prelungirea măsurii supravegherii tehnice“: "(1) Măsura supravegherii tehnice poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, la cererea motivată a procurorului, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 139, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.(2) Judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere care nu este supusă căilor de atac. Întocmirea minutei este obligatorie" S-a precizat de către judecător că, aparent, din formularea imperativă a art. 144 alin. (2) din Codul de procedură penală, coroborată cu lipsa unei menţiuni explicite în cuprinsul art. 342 din Codul de procedură penală a posibilităţii cenzurării încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune asupra unor procedee probatorii, ar rezulta că judecătorul de cameră preliminară nu poate verifica legalitatea încheierilor amintite. Însă, în doctrină şi practica judecătorească, pornindu-se de la spiritul reglementării fazei camerei preliminare, a fost exprimat un punct de vedere contrar, considerându-se că fac obiect al controlului în camera preliminară şi actele judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care s-au dispus măsuri legate de probele pe care se întemeiază acuzaţia (a se vedea în acest sens Codul de procedură penală: Comentariu pe articole: art. 1-603, coordonator: M. Udroiu, Ediţia a 2-a, rev., Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2017, p. 342-343; pct. 12 din Minuta Întâlnirii reprezentanţilor C.S.M. cu preşedinţii secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, Sibiu, 24-25 septembrie 2015). În opinia judecătorului de cameră preliminară, verificarea legalităţii administrării probelor nu poate fi limitată doar la actele îndeplinite de organele de urmărire penală cât timp textul de lege incident (art. 342 din Codul de procedură penală) nu prevede o astfel de restrângere a obiectului verificării camerei preliminare. În plus, trebuie subliniat că cenzura vizează exclusiv aspecte de legalitate - prin urmare, în camera preliminară nu s-ar putea pune în discuţie aprecierea judecătorului de drepturi şi libertăţi cu privire la cerinţele de fond ale prelungirii supravegherii - prevăzute de art. 139 din Codul de procedură penală. În privinţa celei de-a doua chestiuni sesizate, s-a arătat că din analiza comparativă a dispoziţiilor art. 91^1 alin. 4 din vechiul Cod de procedură penală, care stipula expres că „autorizaţia (de interceptare) poate fi reînnoită înainte sau după expirarea celei anterioare …“, cu prevederile art. 144 alin. (1) din actualul Cod de procedură penală - care se referă explicit la prelungirea măsurii supravegherii (cuvânt ce exprimă continuitatea în timp a măsurii dispuse iniţial) rezultă că răspunsul la această chestiune nu poate fi decât unul negativ; prin urmare, prelungirea trebuie dispusă înainte de expirarea termenului iniţial. În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timişoara a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea art. 342 raportat la art. 144 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, pentru a se stabili: 1) dacă judecătorul de cameră preliminară poate verifica legalitatea încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică; 2) dacă prelungirea supravegherii tehnice poate fi dispusă după expirarea mandatului de supraveghere tehnică emis iniţial. V. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată în Dosarul nr. 3.328/1/2017, este inadmisibilă. Astfel, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, privind prima întrebare, nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, conturată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În acest sens au fost expuse următoarele : • În considerentele Deciziei nr. 15/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 21 iulie 2016), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a constatat că, deşi în cuprinsul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu se menţionează expres, cu ocazia verificării admisibilităţii sesizării trebuie analizată şi existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. • În considerentele Deciziei nr. 19/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reiterând jurisprudenţa sa, a subliniat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate. De asemenea, în considerentele acestei decizii, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că, în cauză, o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, o intervenţie din partea instanţei supreme nefiind necesară. În lumina jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a arătat că verificarea legalităţii supravegherii tehnice în procedura camerei preliminare nu generează existenţa unei veritabile chestiuni de drept, în raport cu considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 244/2017 şi cu dispoziţiile art. 102, art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 244/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017), Curtea Constituţională a reţinut că, în cadrul procesului penal, posibilitatea contestării legalităţii măsurii supravegherii tehnice este circumstanţiată de legiuitor numai în ceea ce priveşte persoana inculpatului, în cadrul procedurii de cameră preliminară, după trimiterea în judecată, precum şi în cadrul procedurii de cameră preliminară atunci când se soluţionează plângerea împotriva soluţiei de clasare, dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Astfel, Curtea constată că reglementarea expresă a modalităţii de contestare a legalităţii măsurii supravegherii tehnice determină excluderea celorlalte persoane, care nu au nicio calitate în dosarul penal sau au calitatea de suspect, de la posibilitatea accederii la o instanţă de judecată care să poată analiza acest aspect. Aşadar, verificarea legalităţii supravegherii tehnice în procedura camerei preliminare se realizează, conform art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, în contextul verificării legalităţii administrării probelor, operaţiune care poate conduce la excluderea probelor, în condiţiile art. 102 din Codul de procedură penală. Din perspectiva neîndeplinirii condiţiei privind existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, reglementată în dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală (a doua întrebare): Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, privind a doua întrebare, nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, referitoare la existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, configurată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. VI. Punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară, prin concluziile formulate, a apreciat că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept care să impună dezlegarea pe calea unei hotărâri prealabile. Astfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 244/2017 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017; paragraful 66) a reţinut că „în cadrul procesului penal“ posibilitatea contestării legalităţii măsurii supravegherii tehnice este circumstanţiată de legiuitor numai în ceea ce priveşte persoana inculpatului, în cadrul procedurii de cameră preliminară, după trimiterea în judecată (chiar ipoteza cauzei în care a fost formulată sesizarea – n.n.), precum şi în cadrul procedurii de cameră preliminară atunci când se soluţionează plângerea împotriva soluţiei de clasare, dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală.“ Chiar dacă dispoziţiile legale care configurează chestiunea de drept (art. 144, art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală) ar putea părea echivoce (cel puţin cu privire la prima întrebare), contextul jurisprudenţial şi doctrinar cu privire la această chestiune a conturat în mod evident, cu claritate, modalitatea corectă de aplicare a dispoziţiilor legale în discuţie. S-a arătat că acest considerent are forţă juridică obligatorie erga omnes întrucât susţine dispozitivul deciziei menţionate, de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate (considerentul reprezintă unul dintre argumentele care fundamentează concluzia neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale care exclud persoanele care nu au nicio calitate în dosarul penal sau au calitatea de suspect de la contestarea a posteriori a legalităţii măsurii supravegherii tehnice). De asemenea, s-a menţionat că se impune a fi remarcat şi faptul că, inclusiv sub imperiul legislaţiei anterioare (care nu prevedea nicio cale de atac împotriva încheierii de autorizare a interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video), doctrina^1 a recunoscut posibilitatea unui control a posteriori şi cu privire la acest tip de hotărâri: „Aflându-ne în faţa unei hotărâri judecătoreşti nesusceptibile de vreo cale de atac, încheierea emisă (...) îşi va produce efectele ca şi cum ar fi pe deplin legală, dar şi temeinică. (...) Evident că, în cele din urmă, instanţa va avea libertatea să aprecieze (...) pertinenţa şi utilitatea informaţiilor ce izvorăsc din folosirea procedeului respectiv desfăşurat în baza actului judiciar menţionat.“────────── ^1 M.V. Tudoran, Consideraţii referitoare la nerespectarea dispoziţiilor legale privind autorizarea interceptării şi înregistrării de sunete şi imagini în Dreptul nr. 12/2010, p. 237, 238.────────── Concluzia existenţei unui control a posteriori asupra încheierii definitive prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă cu privire la măsurile de supraveghere tehnică a fost recunoscută în mod constant şi de doctrina referitoare la noul Cod de procedură penală: „intră în competenţa judecătorului de cameră preliminară analiza legalităţii încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a încuviinţat supravegherea tehnică, respectiv a mijloacelor de probă obţinute în urma procedeului probatoriu încuviinţat (de pildă, se poate constata nulitatea procedeului probatoriu încuviinţat de un judecător de drepturi şi libertăţi cu încălcarea normelor de competenţă materială sau personală)“^2; „Încheierea judecătorului nu este supusă niciunei căi de atac, fiind însă posibilă analizarea legalităţii acesteia în cazul în care se solicită excluderea probelor nelegal administrate.“^3; „Legalitatea acestei încheieri va fi supusă analizei abia în cadrul procedurii de cameră preliminară.“^4; (...) fac obiect al controlului în camera preliminară şi actele judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care s-au dispus măsuri legate de probele pe care se întemeiază acuzaţia.“^5────────── ^2 M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală. Noul Cod de procedură penală, ediţia 2, Editura C. H. Beck, 2015, p. 356. ^3 M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală. Partea specială, Editura C. H. Beck, 2010, p. 131. ^4 S. Grădinaru, Supravegherea tehnică în Noul Cod de procedură penală, Editura C. H. Beck, 2014, p. 55. ^5 I. Kuglay în M. Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, 2015, p. 909; în acelaşi sens, C. Voicu, D. Atasiei, T. Manea în N. Volonciu (coordonator ştiinţific); A. S. Uzlău (autor coordonator), Codul de procedură comentat, op. cit., p. 1009-1010.────────── S-a mai arătat că aceeaşi concluzie este regăsită şi în jurisprudenţă^6, totodată, fiind împărtăşită de practicieni^7.────────── ^6 Încheierea din 23 octombrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, definitivă prin Încheierea nr. 3.147 din 12 decembrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în ceea ce priveşte posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a cenzura actele judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de a exclude probe administrate în baza hotărârii acestuia. ^7 Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, Sibiu, 24-25 septembrie 2015, p. 14; www.inm-lex.ro.────────── Într-un asemenea context doctrinar şi jurisprudenţial, precum cel anterior expus, s-a arătat că nu mai există nicio îndoială rezonabilă cu privire la soluţia chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, motiv pentru care nici intervenţia instanţei supreme, în procedura prevăzută de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, nu îşi găseşte justificare. Şi în ceea ce priveşte al doilea aspect al chestiunii de drept ce face obiectul sesizării (a doua întrebare) nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate întrucât norma juridică susceptibilă de a fi interpretată (art. 144 din Codul de procedură penală) este suficient de clară, nu are aptitudinea de a da naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare. Termenii utilizaţi de legiuitor, atât în redactarea denumirii marginale a dispoziţiei legale, cât şi a conţinutului acesteia, sunt lipsiţi de orice echivoc (prelungirea măsurii supravegherii tehnice) şi au sensul comun (prelungire - continuare, extindere a ceva preexistent). În aceste condiţii, pentru a prelungi măsura supravegherii tehnice este necesar ca măsura să nu fi expirat, mandatul anterior să nu îşi fi încetat efectele. Din această perspectivă, în ipoteza în care mandatul anterior (emis originar sau prelungit) şi-a încetat efectele, există numai posibilitatea solicitării emiterii unui nou mandat de supraveghere tehnică şi numai dacă durata maximă prevăzută de art. 144 alin. (3) din Codul de procedură penală a măsurii de supraveghere tehnică nu a fost atinsă. Într-o asemenea ipoteză, nu sunt posibile prelungirea şi nici reînnoirea mandatului de supraveghere tehnică, instituţie specifică Codului de procedură penală anterior şi care nu a mai fost preluată în actualul Cod de procedură penală. În concluzie, în raport cu faptul că reglementarea asigură o configurare explicită a noţiunilor pe care le utilizează şi care nu au un alt înţeles decât cel comun, curent, este realizată înţelegerea cu uşurinţă a normei de către destinatarul acesteia şi evitarea interpretărilor greşite; inexistenţa niciunui dubiu asupra interpretării textelor echivalează cu lipsa unei chestiuni de drept (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 6 din 2 martie 2016). În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate şi care demonstrează neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate (inexistenţa unei veritabile chestiuni de drept), în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, Ministerul Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. VII. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemelor de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate. Cu privire la prima întrebare „dacă judecătorul de cameră preliminară poate verifica legalitatea încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică“ instanţele au transmis două opinii. a) Astfel, în cadrul unor puncte de vedere transmise de instanţe s-a menţionat că judecătorul de cameră preliminară poate verifica legalitatea încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică, avându-se în vedere, în esenţă, că judecătorul de cameră preliminară poate verifica legalitatea încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică, însă nu şi temeinicia soluţiei dispuse. De asemenea, s-a opinat că judecătorul de cameră preliminară poate verifica legalitatea acestor încheieri ale judecătorului de drepturi şi libertăţi, fără a le desfiinţa, iar, în situaţia în care constată nelegalitatea, poate exclude probele administrate în mod nelegal. S-a mai menţionat că judecătorul, în faza de cameră preliminară, poate verifica legalitatea încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică, aceasta fiind una dintre măsurile legate de probele pe care se întemeiază acuzaţia, iar judecătorul de cameră preliminară nu este limitat doar în a verifica legalitatea actelor îndeplinite de organele de urmărire penală. În sprijinul acestei susţineri, instanţele au făcut referire la argumente ce reies din considerentele Deciziei nr. 244/6.04.2017 a Curţii Constituţionale, precum şi cele din Cauza CEDO Pruteanu contra României, din ambele rezultând necesitatea existenţei unui mecanism prin care să se garanteze persoanei interesate posibilitatea invocării nelegalităţii dispunerii măsurilor de supraveghere tehnică. S-a arătat că Decizia Curţii Constituţionale anterior menţionată a făcut referire explicită la controlul a posteriori al autorizării de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, iar modalitatea în care s-ar putea efectua acest control ar fi în procedura de cameră preliminară. De asemenea, în cadrul punctelor de vedere transmise la dosar s-a mai menţionat fie că judecătorul de cameră preliminară poate verifica doar din punct de vedere al competenţei legalitatea încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică, fie că este redundantă supunerea repetată sub aspectul legalităţii verificărilor deja efectuate în faza de urmărire penală a măsurii de supraveghere tehnică şi în cadrul procedurii de cameră preliminară, în condiţiile în care verificarea, sub aspectul legalităţii, a măsurii de supraveghere tehnică a fost deja efectuată de judecătorul de drepturi şi libertăţi (un magistrat). b) În ceea ce priveşte opinia exprimată de judecători în sensul că judecătorul de cameră preliminară nu poate verifica legalitatea încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică, aceasta a fost fundamentată pe considerentul că încheierea respectivă este definitivă şi are autoritate de lucru judecat. Astfel, s-a avut în vedere că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, astfel că acesta poate verifica, sub aspectul legalităţii, numai actele emise de organele de urmărire penală, nu şi actele emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi. O altă interpretare ar însemna crearea unei căi suplimentare de atac împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi. Or, s-a apreciat că nu este posibilă o astfel de cale suplimentară de atac, dispoziţiile Codului de procedură penală fiind de strictă interpretare. În sprijinul acestei opinii, s-a mai menţionat că verificarea legalităţii şi temeiniciei încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi de prelungire a măsurii de supraveghere tehnică excedează competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară, întrucât acesta poate verifica doar competenţa legalităţii actului de sesizare, a probelor administrate la urmărirea penală sau a actelor de urmărire penală efectuate în cauză. În măsura în care apreciază că încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi ar fi viciată din diverse motive, poate înlătura probele astfel obţinute ca nelegale, dar fără a se putea pronunţa, în mod formal, în sensul constatării nelegalităţii încheierii. Judecătorul de cameră preliminară nu are competenţa funcţională în verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor îndeplinite de judecătorul de drepturi şi libertăţi, în condiţiile în care legiuitorul a stabilit pentru fiecare categorie de încheieri, dacă se poate formula cale de atac şi care este aceasta. Cu privire la a doua întrebare „dacă prelungirea supravegherii tehnice poate fi dispusă după expirarea mandatului de supraveghere tehnică emis iniţial“, de asemenea, prin punctele de vedere transmise sunt conturate două opinii: a) Sub acest aspect, o primă opinie transmisă de instanţe a fost în sensul că prelungirea supravegherii tehnice nu poate fi dispusă după expirarea mandatului de supraveghere tehnică emis iniţial, apreciindu-se că, din momentul în care mandatul de supraveghere tehnică emis iniţial a încetat, nu mai poate exista situaţia prelungirii unui mandat din moment ce acesta a încetat să îşi producă efectele prin expirarea lui. Aşadar, după expirarea mandatului de supraveghere tehnică emis iniţial, măsura supravegherii tehnice va fi luată din nou şi, pe cale de consecinţă, va fi emis un nou mandat de supraveghere tehnică, şi nu prelungită măsura. Prelungirea supravegherii tehnice trebuie dispusă înainte de expirarea termenului iniţial, în vederea asigurării continuităţii în timp a măsurii, raportată la scopul urmărit. S-a mai avut în vedere, în exprimarea acestei opinii, diferenţa de reglementare cuprinsă în art. 91^1 alin. 4 din Codul de procedură penală anterior şi art. 144 din Codul de procedură penală. b) Un alt punct de vedere exprimat a fost în sensul că prelungirea supravegherii tehnice poate fi dispusă şi după expirarea mandatului de supraveghere tehnică emis iniţial, neexistând un text legal care să interzică acest lucru şi neproducându-se nicio vătămare procesuală. De asemenea, s-a mai arătat că prelungirea supravegherii tehnice poate fi dispusă după expirarea mandatului de supraveghere tehnică emis iniţial, întrucât nicio dispoziţie legală în materia măsurilor de supraveghere tehnică nu obligă organul judiciar la autorizarea prelungirii numai anterior expirării mandatului emis iniţial. În acest sens, s-a menţionat că sunt situaţii juridice în care legiuitorul a prevăzut expres o astfel de reglementare, ca în cazul dispoziţiilor art. 235 alin. (6) din Codul de procedură penală, care stipulează că „judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia“. VIII. Examenul jurisprudenţei 1. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale A fost identificată Decizia nr. 244/2017 din data de 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din data de 6 iulie 2017, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedură penală. 2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie A fost identificată Încheierea nr. 3.147 din 12 decembrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 905/33/2014/a1. IX. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost cerută opinia specialiştilor în drept penal din cadrul facultăţilor de drept ale universităţilor din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara, precum şi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă aceştia nu au dat curs solicitării, nefiind transmis niciun punct de vedere. X. Dispoziţii legale incidente Art. 342 din Codul de procedură penală - Obiectul procedurii de cameră preliminară "Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală." Art. 139 din Codul de procedură penală - Supravegherea tehnică "(1) Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2); b) măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii; c) probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare." Art. 140 din Codul de procedură penală - Procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică "(1) Supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea. […](3) Cererea prin care se solicită încuviinţarea supravegherii tehnice se soluţionează în aceeaşi zi, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.(4) În cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune, prin încheiere, admiterea cererii procurorului şi emite de îndată mandatul de supraveghere tehnică. Întocmirea minutei este obligatorie. […](6) În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 139 şi prevederile alin. (1) din prezentul articol, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de încuviinţare a măsurii supravegherii tehnice.(7) Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra măsurilor de supraveghere tehnică nu este supusă căilor de atac.(8) O nouă cerere de încuviinţare a aceleiaşi măsuri poate fi formulată numai dacă au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluţionării cererii anterioare de către judecătorul de drepturi şi libertăţi." Art. 144 din Codul de procedură penală - Prelungirea măsurii supravegherii tehnice "(1) Măsura supravegherii tehnice poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, la cererea motivată a procurorului, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 139, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. (2) Judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere care nu este supusă căilor de atac. Întocmirea minutei este obligatorie. (3) Durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi, în aceeaşi cauză, 6 luni, cu excepţia măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţii private, care nu poate depăşi 120 de zile." Art. 91^1 din Codul de procedură penală anterior "Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare […](4) Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. […] " XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Analizând chestiunea de drept supusă dezlegării, judecătorul-raportor a apreciat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 5.190/108/2017/a1. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, raportul întocmit de judecătorul-raportor asupra chestiunilor de drept ce se solicită a fi dezlegate, reţine următoarele: Admisibilitatea sesizării: În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. Pentru a avea aptitudinea de a învesti completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitarea instanţei de trimitere trebuie analizată din perspectiva îndeplinirii cumulative a cerinţelor textului de lege anterior menţionat. Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, din perspectiva îndeplinirii cerinţelor de admisibilitate, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept. Astfel, în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 5.190/108/2017/a1, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate de inculpatul T.C. împotriva Încheierii penale nr. 175 din 2.10.2017, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad în Dosarul nr. 5.190/108/2017/a1, având ca obiect verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate de inculpat, a reţinut că în procedura de cameră preliminară desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad inculpatul a solicitat, printre altele, excluderea tuturor probelor obţinute ca urmare a punerii în executare, începând cu data de 23.06.2016, a Mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP (inclusiv a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate), pe motiv că au fost obţinute nelegal. În motivarea acestei solicitări de excludere a probelor, inculpatul a invocat faptul că prin Încheierea nr. 39, pronunţată la data de 26 aprilie 2016, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, s-a dispus admiterea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi încuviinţarea supravegherii tehnice în ceea ce îl priveşte, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.04.2016, ora 12,00, până la data de 25.05.2016, ora 12,00, fiind emis Mandatul de supraveghere tehnică nr. 22/UP. De asemenea a arătat că autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi expira la data de 25.05.2016, iar, în lipsa unei solicitări de prelungire a acestui mandat formulate anterior expirării măsurii, mandatul de supraveghere tehnică a încetat, de drept, în aceeaşi zi (25.05.2016). Însă, în cauză, deşi Mandatul de supraveghere tehnică nr. 22/UP a încetat la data de 25.05.2016, în mod nelegal, la data de 22.06.2016, procurorul de caz a întocmit un referat prin care a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad prelungirea Mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP, solicitare ce a fost admisă prin Încheierea nr. 62 pronunţată la data de 22.06.2016, dispunându-se prelungirea Mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP pentru încă o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.06.2016 până în data de 22.07.2016. Având în vedere aspectele anterior menţionate, inculpatul a susţinut că prelungirea Mandatului de supraveghere tehnică nr. 22/UP s-a dispus în mod nelegal, motiv pentru care a solicitat excluderea tuturor probelor obţinute ca urmare a punerii în executare, pentru a doua oară, a acestui mandat (inclusiv a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate). Ca atare a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Codul procedură penală referitoare la excluderea probelor, întrucât probele rezultate ca urmare a punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică au fost obţinute în mod nelegal. Prin Încheierea penală nr. 175 din 2.10.2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, pronunţată în Dosarul nr. 5.190/108/2017/a1, în baza art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, au fost respinse cererile şi excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, formulate de inculpatul T.C. În motivarea soluţiei de respingere au fost invocate, în esenţă, două argumente: - Încheierile prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune luarea, respectiv prelungirea mandatului de supraveghere tehnică sunt definitive, se bucură de autoritate de lucrului judecat, iar acestea nu pot fi desfiinţate în procedura de cameră preliminară. A opina în sens contrar, respectiv că aceste încheieri pot fi desfiinţate, ar echivala cu reglementarea unei căi de atac de retractare, ceea ce legiuitorul nu a prevăzut în cadrul procedurii de cameră preliminară; – Nicio dispoziţie legală nu interzice acordarea prelungirii cu respectarea strictă a continuităţii neîntrerupte şi nici nu obligă organul judiciar la autorizarea prelungirii numai anterior expirării mandatului emis iniţial. Aşadar, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, din perspectiva cerinţelor de admisibilitate, cu privire la condiţia existenţei unei chestiuni de drept care să impună o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că în considerentele Deciziei nr. 19/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reiterând jurisprudenţa sa, a subliniat că sesizarea, conform art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate. De asemenea, în considerentele aceleiaşi decizii, s-a reţinut că, în cauza respectivă, o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, o intervenţie din partea instanţei supreme nefiind necesară. Analizând îndeplinirea cerinţei de admisibilitate, chiar dacă dispoziţiile legale care reglementează chestiunea de drept cu care a fost sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (art. 342 şi art. 144 din Codul de procedură penală) ar putea părea neclare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că jurisprudenţa şi doctrina în materie oferă suficiente repere privind modalitatea de aplicare a dispoziţiilor legale în discuţie, pe baza cărora instanţa de trimitere ar putea să aprecieze asupra situaţiei concrete cu judecarea căreia a fost învestită. Astfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 244/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017; paragraful 66) a reţinut că „în cadrul procesului penal, posibilitatea contestării legalităţii măsurii supravegherii tehnice este circumstanţiată de legiuitor numai în ceea ce priveşte persoana inculpatului, în cadrul procedurii de cameră preliminară, după trimiterea în judecată, precum şi în cadrul procedurii de cameră preliminară atunci când se soluţionează plângerea împotriva soluţiei de clasare, dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală.“ Aceste considerente, care susţin dispozitivul deciziei menţionate, de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate, delimitează cadrul procesual în care poate fi contestată a posteriori legalitatea măsurii supravegherii tehnice, respectiv în cadrul procedurii de cameră preliminară. Cât priveşte posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a cenzura actele judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de a exclude probe administrate în baza hotărârii acestuia, relevantă este încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală nr. 3.147 din 12.12.2014, potrivit căreia fac obiect al controlului în camera preliminară şi actele judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care s-au dispus măsuri legate de probele pe care se întemeiază acuzaţia. Aceeaşi concluzie a existenţei unui control a posteriori asupra încheierii definitive prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă cu privire la măsurile de supraveghere tehnică a fost evidenţiată şi în doctrină. Spre exemplu, s-a considerat că sunt supuse verificării toate actele efectuate în cursul urmăririi penale pe care se întemeiază acuzaţia, indiferent de organul care le-a dispus, care le-a autorizat sau le-a efectuat, argumentele care au fundamentat această concluzie doctrinară fiind următoarele: „(i) potrivit art. 3 alin. (6) din Codul de procedură penală judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra legalităţii «probelor pe care se bazează actul de sesizare», fără ca textul să distingă între diferitele categorii de acte de urmărire penală care se circumscriu administrării unei probe; (ii) exercitarea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a funcţiei de dispoziţie asupra unor acte şi măsuri în cursul urmăririi penale este justificată prin protecţia specială acordată unor aspecte particulare ale drepturilor persoanei, ţinând fie de libertatea acesteia, fie de protecţia vieţii ei private, respectiv acelea «care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale» [art. 3 alin. (5) din Codul de procedură penală]; instituită numai în considerarea acestor limitate scopuri, exercitarea de către judecător, cu privire la un anume act, a funcţiei de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale este menită exclusiv să asigure, la momentul luării unei măsuri de o anumită gravitate, protecţia valorilor privind libertatea şi viaţa privată a persoanelor (persoane care pot fi şi altele decât suspectul sau inculpatul) şi nu este menită să se substituie oricărui control ulterior de legalitate asupra actului procesual respectiv.“^8────────── ^8 I. Kuglay în M. Udroiu (coordonator) , Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, op. cit., 2015, p. 909.────────── Aşadar, contextul jurisprudenţial şi doctrinar evidenţiat anterior oferă suficiente argumente pe baza cărora se poate aprecia, în concret, cu privire la obiectul procedurii de cameră preliminară, din perspectiva limitelor în care poate fi efectuată verificarea legalităţii administrării probelor în această etapă procesuală. În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect al chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, cu referire la dispoziţiile art. 144 din Codul de procedură penală, folosirea de către legiuitor a sintagmei „prelungirea măsurii supravegherii tehnice“ înlătură orice echivoc prin raportare la înţelesul comun al termenului „prelungire“ . Astfel, în accepţiunea uzuală a termenului, prin „prelungire“ se înţelege extindere a ceva existent. În „Noul dicţionar explicativ al limbii române“, verbul a se prelungi are următoarele înţelesuri: „1) A se lungi în continuare (în spaţiu); a se întinde mai departe. 2) A-şi urma cursul fără a se întrerupe; a se desfăşura mai departe (în timp); a continua; a ţine; a dura“.^9────────── ^9 Noul dicţionar explicativ al limbii române, Editura Litera internaţional, 2002.────────── De asemenea, pe lângă această metodă de interpretare gramaticală, un argument suplimentar, în măsură să contribuie la stabilirea sensului termenului, rezultă din compararea dispoziţiilor art. 91^1 alin. (4) din Codul de procedură penală anterior şi art. 144 alin. (1) din Codul de procedură penală, care s-au succedat în timp, dar au reglementat condiţiile prelungirii măsurii supravegherii tehnice. Astfel, potrivit art. 91^1 alin. (4) din Codul de procedură penală anterior, „autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.“ În conformitate cu art. 144 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsura supravegherii tehnice poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, la cererea motivată a procurorului, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 139, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Din examinarea celor două dispoziţii legale se observă că actualul Cod de procedură penală nu a mai preluat dispoziţia care permitea reînnoirea mandatului de supraveghere tehnică, instituţie specifică Codului de procedură penală anterior. Or, tocmai această modificare intervenită, constând în înlăturarea sintagmei „înainte sau după expirarea celei anterioare“, pune în evidenţă voinţa legiuitorului de a da semnificaţie deplină înţelesului comun al termenului „prelungire“. În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate anterior, care demonstrează neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate privind existenţa unor veritabile chestiuni de drept, sesizarea de faţă este inadmisibilă. Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 5.190/108/2017/a1 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "1) dacă judecătorul de cameră preliminară poate verifica legalitatea încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică; 2) dacă prelungirea supravegherii tehnice poate fi dispusă după expirarea mandatului de supraveghere tehnică emis iniţial." Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 5.190/108/2017/a1 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "1) dacă judecătorul de cameră preliminară poate verifica legalitatea încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică; 2) dacă prelungirea supravegherii tehnice poate fi dispusă după expirarea mandatului de supraveghere tehnică emis iniţial." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2018. PREŞEDINTELE CU DELEGAŢIE AL SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Claudia Nicoleta Nedelea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
