Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, excepţie ridicată de Viorel Vlad în Dosarul nr. 10.457/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.128D/2021. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prezent personal. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care învederează Curţii că a solicitat în urmă cu două săptămâni o copie a dosarului, dar că aceasta nu i-a fost trimisă, motiv pentru care cere să studieze dosarul. De asemenea, autorul excepţiei susţine că nu a putut accesa forma electronică a dosarului cauzei. 4. Curtea respinge această solicitare şi îi dă cuvântul pe fondul excepţiei. 5. Pe fond, autorul susţine că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, în varianta infracţională prevăzută la art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, în condiţiile în care în anul 2001 a fost condamnat pentru comiterea unei tentative de omor, după care, ulterior, a mai comis o infracţiune de omor; or, potrivit legislaţiei în vigoare, nu poate fi condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă. Pentru aceste motive, susţine că art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal este neconstituţional. 6. În încheiere, autorul excepţiei îşi exprimă dorinţa de a verifica dacă la dosarul cauzei există notele scrise pe care le-a trimis. Preşedintele Curţii confirmă existenţa, la dosarul cauzei, a documentelor transmise. 7. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Se arată că aceasta a fost ridicată într-o cauză în care a fost pusă în discuţie, din oficiu, admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) şi e) din Codul de procedură penală, motivul revizuirii fiind nerespectarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Se arată, de asemenea, că cererea de revizuire astfel formulată a fost respinsă ca inadmisibilă, printr-o sentinţă a Tribunalului Bucureşti, care a rămas definitivă printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti. Pentru aceste motive, se arată că, fiind ridicată într-o acţiune inadmisibilă ab initio, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Se susţine că, în aceste condiţii, indiferent de soluţia pe care ar pronunţa-o Curtea Constituţională în această cauză, o astfel de decizie nu ar produce efecte în cauza în care a fost invocată. 8. Pe fond, se solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătându-se că atât doctrina, cât şi jurisprudenţa instanţelor naţionale confirmă faptul că în antecedenţa faptei de omor calificat prevăzute la art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal este inclusă şi o tentativă la infracţiunea de omor. Se susţine că, potrivit normei de incriminare analizate, prin infracţiunea de omor comisă anterior se înţelege orice faptă de ucidere a unei persoane săvârşită cu intenţie, cu excepţia infracţiunilor prevăzute la art. 190 şi 200 din Codul penal. De asemenea, se susţine că dispoziţiile art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal nu fac distincţie între ipotezele în care autorul faptei ulterioare de omor a fost sau nu condamnat pentru comiterea faptei de omor săvârşite anterior, în care acesta a executat sau nu pedeapsa dispusă pentru cea dintâi infracţiune de omor comisă, dacă a beneficiat sau nu de vreo circumstanţă atenuantă sau dacă s-a împlinit sau nu termenul de reabilitare. În acest ultim sens, se face trimitere la Decizia nr. 17 din 11 octombrie 2018 privind dezlegarea de principiu a chestiunii de drept pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 9. Prin Sentinţa penală nr. 1.540 din 28 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.457/3/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, excepţie ridicată de Viorel Vlad într-o cauză în care autorul excepţiei a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul criticat discriminează persoanele care săvârşesc o singură infracţiune de omor în raport cu persoanele care comit două astfel de infracţiuni, indiferent de încadrarea juridică dată acestora, prin faptul că prevede în cazul celor din urmă un regim sancţionator mai sever care poate determina aplicarea de către organele judiciare a unor pedepse nejustificat de mari. Autorul învederează, totodată, că nu a intenţionat să comită ce-a de-a doua faptă de omor reţinută în sarcina sa şi că imediat după comiterea acesteia a anunţat autorităţile, ajutând astfel la descoperirea acesteia. 11. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată, în acest sens, că autorul invocă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate o aparentă discriminare, fiind de competenţa legiuitorului de a decide care împrejurări vădesc o periculozitate deosebită a unui infractor, respectiv comiterea unei infracţiuni foarte grave, cum este infracţiunea de omor, de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor. Se mai susţine că chestiunile de drept anterior menţionate aparţin sferei politicii penale a statului. Este invocată, totodată, Decizia nr. 17 din 11 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a decis că, în interpretarea art. 189 alin. (1) lit. e) şi a art. 169 alin. (1) din Codul penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de omor sau a unei tentative la infracţiunea de omor, reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată definitiv care a comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor nu împiedică reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, concluziile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări: [...] e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor; [...] se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi“. 16. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 16, ale art. 21 alin. (1) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (1) şi (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 148 alin. (2) referitoare la integrarea în Uniunea Europeană. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că infracţiunea de omor calificat, prevăzută la art. 189 din Codul penal, constituie o formă agravată a infracţiunii de omor, reglementată la art. 188 din Codul penal. Aceasta are un obiect juridic şi un element material al laturii obiective identice cu cele ale infracţiunii de omor, obiectul juridic constând în protecţia relaţiilor sociale referitoare la viaţa persoanei, iar elementul material al laturii obiective, în orice faptă săvârşită cu intenţie prin care este suprimată viaţa unei persoane. Totodată, cele două infracţiuni sunt similare şi sub aspectul subiectului activ şi al subiectului pasiv, întrucât atât subiect activ, cât şi subiect pasiv al infracţiunii de omor şi al celei de omor calificat poate fi orice persoană. Însă, spre deosebire de infracţiunea de omor reglementată la art. 188 din Codul penal, în cazul căreia legiuitorul nu a prevăzut, în mod expres, în cuprinsul normei de incriminare condiţiile, respectiv circumstanţele, de natură obiectivă sau subiectivă, în care această infracţiune este comisă - având în vedere numărul considerabil de mare de modalităţi în care pot fi comise faptele de omor -, în cazul infracţiunii de omor calificat au fost reglementate, expressis verbis, elementele circumstanţiale ce definesc această infracţiune, care reprezintă o formă agravată a omorului şi o deosebesc de infracţiunea reglementată la art. 188 din Codul penal. 18. Aşadar, în reglementarea infracţiunii de omor calificat, legiuitorul a extras un număr de 8 modalităţi grave prin care pot fi comise faptele de omor şi pe care, în considerarea pericolului social foarte ridicat pe care îl prezintă, le-a definit ca modalităţi normative agravate ale infracţiunii de omor. Astfel, faptele de ucidere a unei persoane comise în una dintre împrejurările enumerate la art. 189 alin. (1) lit. a)-h) din Codul penal sunt pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, spre deosebire de infracţiunea de omor prevăzută la art. 188 din Codul penal, care este pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. 19. Printre variantele normative prevăzute la art. 189 alin. (1) din Codul penal se numără şi varianta prevăzută la lit. e), care constă în săvârşirea unei fapte de omor de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor. În Codul penal din 1969, fapta de omor comisă de către o persoană care a mai săvârşit anterior o infracţiune de omor, incriminată în prezent prin art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, avea corespondent în infracţiunea de omor deosebit de grav, reglementată la art. 176 alin. 1 lit. c) din Codul penal din 1969. În cazul acestei variante normative, prevăzută în prezent la art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, condiţiile impuse de legiuitor sunt cea a succesiunii cronologice a infracţiunilor de omor/tentativă la infracţiunea de omor şi aceea ca fapta de omor sau de tentativă la infracţiunea de omor comisă anterior să fi constituit infracţiune. Totodată, din interpretarea gramaticală a textului criticat rezultă că infracţiunea comisă anterior de către subiectul activ al infracţiunii de omor calificat prevăzute la art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal trebuie să fie una de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor, fiind, aşadar, excluse infracţiunea de ucidere din culpă, precum şi infracţiunile care au avut ca rezultat moartea victimei. 20. În aceste condiţii, subiectul activ al infracţiunii de omor, prevăzută la art. 188 din Codul penal, se află într-o situaţie diferită de cea a subiectului activ al infracţiunii de omor calificat, reglementată la art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, sub aspectul pericolului social al faptelor de omor comise de către aceştia. Pentru acest motiv, dispoziţiile art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal nu discriminează persoanele care săvârşesc mai multe infracţiuni de omor în raport cu cele care comit o singură infracţiune de omor, prin reglementarea în privinţa celor dintâi a unui regim sancţionator mai sever, pedepsele penale criticate de autorul excepţiei fiind proporţionale cu gravitatea faptelor incriminate prin dispoziţiile art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal. De altfel, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, cu respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Aşa fiind, dispoziţiile art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal sunt în acord cu prevederile art. 16 din Constituţie. 21. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea reţine că modalitatea de reglementare a pedepsei pentru infracţiunea de omor calificat constituie forma de individualizare legală a acesteia, aspect ce aparţine politicii penale a statului, prevederea unui regim sancţionator specific infracţiunii analizate şi proporţional cu pericolul social al faptelor incriminate necontravenind normelor constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei. În acest sens, Curtea menţionează că individualizarea pedepselor penale constă într-o operaţiune de personalizare a acestora, prin care pedepsele sunt adaptate la nevoile de apărare a valorilor sociale. Aceasta, întrucât chiar şi infracţiunile din aceeaşi categorie pot fi săvârşite în maniere foarte diferite, care să denote un pericol social diferit. Altfel spus, individualizarea pedepsei este necesară pentru atingerea scopului său, pedeapsa trebuind să corespundă nevoilor de reeducare a făptuitorului. Pentru realizarea acestei finalităţi, individualizarea pedepselor penale este făcută etapizat, mai întâi de legiuitor, prin dispoziţiile legii penale, apoi de instanţele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor penale, iar, în final, de organele administrative ale locului de detenţie, fiecare dintre ultimele două categorii de autorităţi menţionate fiind obligate să respecte individualizarea pedepsei realizată în etapa anterioară intervenţiei sale. Astfel, individualizarea pedepselor penale este clasificată în individualizare legală, individualizare judiciară şi individualizare administrativă (a se vedea Decizia nr. 552 din 14 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 24 iunie 2022, paragraful 30). Aşa fiind, reglementarea de către legiuitor a pedepsei detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii între limitele legale prevăzute la art. 189 alin. (1) din Codul penal pentru infracţiunea de omor calificat nu contravine dispoziţiilor constituţionale conform cărora justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi este unică, imparţială şi egală pentru toţi. 22. Referitor la invocarea în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează argumente cu privire la încălcarea, prin textul criticat, a normelor constituţionale anterior menţionate. Or, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a reţinut că, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, instanţa de contencios constituţional va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). Curtea a reţinut, totodată, că aceeaşi soluţie este valabilă şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie din cauza generalităţii sale, fie din cauza lipsei rezonabile a legăturii cu textul criticat. Pentru aceste motive, Curtea nu poate reţine pretinsa contrarietate dintre prevederile art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie. 23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, Curtea reţine că prevederile art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal constituie o normă de drept penal substanţial, iar garanţiile accesului liber la justiţie şi ale dreptului la un proces echitabil se asigură prin norme juridice specifice dreptului procesual penal, motiv pentru care dispoziţiile constituţionale anterior menţionate nu sunt incidente în prezenta cauză. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Vlad în Dosarul nr. 10.457/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 ianuarie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
