Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.749/1/2021
┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia penală│
│Burnel │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Maricela │- judecător la Secţia penală│
│Cobzariu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mircea │ │
│Mugurel │- judecător la Secţia penală│
│Şelea │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Francisca│ │
│Maria │- judecător la Secţia penală│
│Vasile │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │ │
│Elena │- judecător la Secţia penală│
│Cîrnaru │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ioana │ │
│Alina │- judecător la Secţia penală│
│Ilie │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia penală│
│Cosma │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ana │ │
│Hermina │- judecător la Secţia penală│
│Iancu │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de către Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Eucarie Ecaterina Nicoleta, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, s-a învederat că, urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a susţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute cumulativ de legiuitor pentru admiterea sesizării, inclusiv sub aspectul existenţei unei veritabile probleme de drept ce se cere a fi explicitată. Doamna procuror a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se statueze că o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu poate fi îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive care nu soluţionează fondul acţiunii penale, respectiv cea pronunţată în procedura camerei preliminare. În argumentarea punctului de vedere, doamna procuror a susţinut că doctrina de specialitate a relevat că, pentru a fi incident acest caz de revizuire, este necesar ca hotărârile care nu se pot concilia să conţină o rezolvare a fondului cauzei, deoarece finalitatea revizuirii constă în înlăturarea unei erori judiciare. De asemenea, instanţa supremă a statuat că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Astfel, cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală este supus îndeplinirii acestei condiţii, suplimentar acesta presupunând existenţa a cel puţin două hotărâri penale definitive care nu se pot concilia. Pe de altă parte, rolul procedurii de cameră preliminară este acela de filtru, vizând aspecte exclusiv de legalitate asupra cauzei penale, filtru exercitat după trimiterea în judecată şi până la momentul începerii judecăţii, în cursul acestei proceduri neanalizându-se temeinicia acuzaţiei, substanţa probelor ori numărul lor. Prin urmare, în procedura de cameră preliminară se verifică îndeplinirea unor condiţii de drept, or calea extraordinară de atac a revizuirii priveşte hotărâri în care eroarea de judecată rezultă din elemente de fapt. Un argument în plus a fost acela că soluţiile care pot fi pronunţate pe această cale extraordinară de atac sunt cele prevăzute de art. 395-399 din Codul de procedură penală, fiind specifice etapei judecăţii şi nu camerei preliminare, astfel cum statuează art. 462 alin. (1) din Codul de procedură penală. Cu referire la Decizia nr. 68 din data de 3 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că „o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală“, doamna procuror a susţinut că nu îşi găseşte aplicabilitatea în situaţia descrisă, instanţa supremă limitând răspunsul strict la chestiunea de drept adecvată circumstanţelor speţei. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin încheierea din şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, în majoritate, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale." II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 316/2021 din 18 mai 2021 pronunţată în Dosarul nr. 392/30/2021 de Tribunalul T. în baza art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală, raportat la art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul I. P. N. cu privire la Încheierea penală din data de 6 octombrie 2015 a Tribunalului T., pronunţată în Dosarul nr. 6.310/30/2015/a5, definitivă prin Încheierea penală nr. 126/CP/CP din data de 9 noiembrie 2015 a Curţii de Apel T. şi cu privire la Încheierea penală din data de 7 mai 2019 şi Încheierea penală nr. 131 din 4 iunie 2019 ale Tribunalului A., pronunţate în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1, definitive prin Încheierea penală nr. 121/CO/CP din 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel T., pronunţată în Dosarul nr. 654/59/2019. Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T., la data de 1 februarie 2021 revizuentul I. P. N. a formulat cerere de revizuire cu privire la Încheierea penală din data de 6 octombrie 2015 a Tribunalului T., pronunţată în Dosarul nr. 6.310/30/2015/a5, definitivă prin Încheierea penală nr. 126/CP/CP din data de 9 noiembrie 2015 a Curţii de Apel T. şi cu privire la Încheierea penală din data de 7 mai 2019 şi Încheierea penală nr. 131 din 4 iunie 2019 ale Tribunalului A., pronunţate în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1, definitive prin Încheierea penală nr. 121/CO/CP din 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel T., pronunţată în Dosarul nr. 654/59/2019, prin care a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 459 din Codul de procedură penală să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar, în temeiul art. 462 alin. (1) din Codul de procedură penală, anularea hotărârilor individualizate mai sus şi rejudecarea cauzelor cu consecinţa pronunţării unor hotărâri legale. În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că în cadrul unui prim proces penal, prin Rechizitoriul nr. 79/P/2015 din 11 august 2015 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial T., s-a dispus trimiterea în judecată a revizuentului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În faza camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului T., prin Încheierea finală de cameră preliminară din 6 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.310/30/2015/a5, a respins cererile şi excepţiile invocate de către revizuent, prin apărător, privind nulitatea actului de sesizare şi nelegalitatea unor probe administrate şi acte efectuate în faza de urmărire penală, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 79/P/2015 din data de 11 august 2015 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial T., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei. Împotriva acestei încheieri a fost formulată contestaţie, Curtea de Apel T. respingând ca nefondată contestaţia prin Încheierea finală de cameră preliminară din 9 noiembrie 2015. În cadrul unui al doilea proces penal, prin Rechizitoriul nr. 76/P/2015 din 26 septembrie 2017 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial T., s-a dispus trimiterea în judecată a revizuentului pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 35 alin. (1) raportat la art. 291 din Codul penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din Codul penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000. În faza de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului T. a dispus, prin Încheierea finală de cameră preliminară din 15 decembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1, respingerea tuturor cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţi privind nelegalitatea actului de sesizare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii. Împotriva acestei încheieri inculpaţii au formulat contestaţii. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel T. a admis contestaţiile prin Încheierea de cameră preliminară nr. 71/CO/CP din 21 mai 2018, desfiinţând Încheierea penală din 15 decembrie 2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului T. în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului T. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului A. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului A., prin Încheierea penală din 7 mai 2019, a admis excepţiile formulate de inculpaţi privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală cu referire la măsurile de supraveghere tehnică şi a constatat nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere dispuse prin Încheierea penală nr. 119/ST/A din 29 mai 2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului T. şi prelungite prin Încheierea penală nr. 156/ST/A din 26 iunie 2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului T. şi efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr. 389/A din 29 mai 2015, nr. 390/A din 29 mai 2015, nr. 391/A din 29 mai 2015, nr. 392/A din 29 mai 2015, nr. 393/A din 29 mai 2015, nr. 394/A din 29 mai 2015, emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului T., a exclus din materialul probatoriu toate procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere menţionate şi a dispus îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică, a respins în rest cererile şi excepţiile invocate, iar prin Încheierea nr. 131/2019 din 4 iunie 2019 a dispus începerea judecăţii. Împotriva Încheierii de cameră preliminară nr. 131/2019 din data de 4 iunie 2019, respectiv a Încheierii de cameră preliminară din data de 7 mai 2019, în ceea ce priveşte respingerea cererilor şi excepţiilor formulate de revizuent, ambele pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului A. - Secţia penală, în cauza ce a format obiectul Dosarului cu nr. 8.023/30/2017/a1, D.N.A. - Serviciul Teritorial T. şi inculpaţii au formulat contestaţii. Judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel T., prin Încheierea nr. 121/CO/CP din 14 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 654/59/2019, şi prin Încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul Încheierii penale nr. 121 din 14 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel T. în Dosarul nr. 654/59/2019, au respins contestaţia formulată de D.N.A. - Serviciul Teritorial T., însă au admis contestaţiile inculpaţilor, au desfiinţat în parte încheierea contestată şi, rejudecând, au constatat nulitatea următoarelor mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: procesul-verbal de redare a unor convorbiri ambientale din data de 22 iunie 2015, întocmit la data de 21 iulie 2015; procesul-verbal de redare a unor convorbiri ambientale din data de 22 iulie 2015, întocmit la data de 23 iulie 2015; procesul-verbal de redare a unor convorbiri ambientale din data de 24 iulie 2015, întocmit la data de 25 iulie 2015, toate preluate, în copie, din Dosarul nr. 79/P/2015 al D.N.A. - Serviciul Teritorial T., prin procesul-verbal întocmit de organele de urmărire penală la data de 22 august 2017, şi au exclus probele constând în convorbirile consemnate în cuprinsul celor trei procese-verbale. Revizuentul a considerat că în cauză este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, în acest sens, apreciindu-se că încheierile de cameră preliminară pronunţate în cele două cauze menţionate mai sus (dosarele nr. 6.310/30/2015/a5 şi nr. 8.023/30/2017/a1) nu se pot concilia, fiind în situaţia inconciliabilităţii Încheierea finală de cameră preliminară din 6 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul T. în Dosarul nr. 6.310/30/2015/a5, rămasă definitivă prin Încheierea din 9 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel T. în acelaşi dosar, şi Încheierea finală de cameră preliminară nr. 131 din 7 mai 2019, pronunţată de Tribunalul A. în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1, rămasă definitivă prin Încheierea nr. 121/CO/CP din 14 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel T. în Dosarul nr. 654/59/2019. S-a arătat faptul că, prin procesul-verbal din 22 august 2017, organul de cercetare penală din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial T., în cursul urmăririi penale, în Dosarul nr. 75/P/2015, reunit ulterior cu Dosarul nr. 76/P/2015, astfel cum rezultă din Ordonanţa procurorului din 12 aprilie 2016 emisă în Dosarul nr. 75/P/2015, au fost preluate următoarele mijloace de probă din primul dosar (Dosarul nr. 79/P/2015): procesul-verbal de redare a unor convorbiri ambientale din data de 22 iunie 2015, întocmit la data de 21 iulie 2015; procesul-verbal de redare a unor convorbiri ambientale din data de 22 iulie 2015, întocmit la data de 23 iulie 2015, şi procesul-verbal de redare a unor convorbiri ambientale din data de 24 iulie 2015, întocmit la data de 25 iulie 2015. Astfel, în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1 a fost constatată, de judecătorul de cameră preliminară, nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, excluzându-se din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere menţionate şi dispunându-se îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică (inclusiv a celor preluate prin procesul-verbal din 22 august 2017, întocmit de D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara din Dosarul nr. 79/P/2015). Pe de altă parte, aceleaşi mijloace de probă au fost apreciate ca fiind administrate cu respectarea prevederilor legale în Dosarul nr. 6.310/30/2015/a5, nefiind excluse, fiind întemeiată soluţia de condamnare a revizuentului în Dosarul nr. 6.310/30/2015. Tribunalul a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, reţinând că pretinsul caracter ireconciliabil vizează două hotărâri judecătoreşti pronunţate în faza camerei preliminare care nu constituie hotărâri prin care s-a soluţionat conflictul de drept penal substanţial şi prin urmare nu pot face obiectul unei revizuiri. În acest sens s-a reţinut că încheierile judecătorului de cameră preliminară prin care soluţionează şi se pronunţă cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală nu sunt hotărâri care conţin o rezolvare a raportului juridic de drept penal substanţial. Împotriva Sentinţei penale nr. 316/2021 din 18 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 392/30/2021, revizuentul a formulat contestaţie, arătând printre altele că potrivit art. 453 din Codul de procedură penală hotărârile judecătoreşti pot fi supuse revizuirii cu privire la latura penală a cauzei, legea nefăcând nicio distincţie cu privire la aspectul dacă prin acestea s-a soluţionat sau nu conflictul de drept penal substanţial, invocând în acest sens şi practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală (Încheierea nr. 37 din 19 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.920/2/2014, şi Încheierea nr. 1.068 din 10 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.594/2/2014). În faţa Curţii de Apel T., în calea de atac a contestaţiei, revizuentul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, susţinând că, potrivit art. 453 din Codul de procedură penală, hotărârile judecătoreşti pot fi supuse revizuirii cu privire la latura penală a cauzei, legea nefăcând nicio distincţie cu privire la aspectul dacă prin acestea s-a soluţionat sau nu conflictul de drept penal substanţial. Cu toate acestea, practica judiciară, dar şi o parte a literaturii de specialitate au statuat că motivul de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate fi invocat numai atunci când se supun revizuirii hotărâri care privesc fondul cauzei; situaţie în care adăugarea la textul legii a condiţiei ca hotărârea supusă revizuirii să privească fondul cauzei aduce atingere următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (12), art. 124 alin. (1) şi (3), art. 126 alin. (2) şi art. 129. III. Punctul de vedere al completului de judecată În opinia instanţei de trimitere, în majoritate, în condiţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva hotărârilor penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale. În susţinerea punctului de vedere s-a arătat că prin Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că, „în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală.“ În considerentele acestei decizii s-a reţinut printre altele că: "Un alt argument de text în sensul că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală pot fi invocate şi în ipoteza unei hotărâri penale definitive prin care nu s-a soluţionat fondul acţiunii penale, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală, îl reprezintă dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza a II-a din Codul de procedură penală, în conformitate cu care cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b)-d) şi f) din Codul de procedură penală constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. În mod distinct, dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza I din Codul de procedură penală fac referire la netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal doar pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în conformitate cu care revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. Din interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 453 alin. (4) teza I şi teza a II-a din Codul de procedură penală rezultă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva unei hotărâri definitive în vederea remedierii aspectelor de nelegalitate ce decurg din încălcarea unei dispoziţii constituţionale pe care s-a întemeiat hotărârea. (...)" În practica judiciară şi în doctrină au fost exprimate în mod constant soluţii şi opinii conform cărora cazul de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală vizează numai situaţia hotărârilor judecătoreşti definitive ireconciliabile prin care s-a soluţionat conflictul de drept substanţial. În doctrina recentă (Procedură penală. Partea specială, ediţia a 6-a, autor M. Udroiu, pag. 633, 644) s-a reţinut că în practica instanţei supreme s-a permis utilizarea acestui caz de revizuire şi în ipoteza existenţei unor hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia în materia aplicării legii penale mai favorabile post sententiam în temeiul art. 6 din Codul penal; situaţie în care caracterul ireconciliabil al hotărârilor judecătoreşti în principiu trebuie să vizeze starea de fapt reţinută. Prin excepţie, această ireconciliabilitate poate privi şi situaţii de drept diferite, întemeiate pe aceeaşi bază factuală. Curtea de Apel Timişoara a reţinut că asigurarea egalităţii în faţa legii şi interpretarea şi aplicarea uniformă a acesteia nu ar trebui să conducă la rigiditatea legii şi nici să creeze obstacole în evoluţia ei. Astfel, curtea de apel a reţinut că legea poate fi privită ca un organism viu, situaţie în care evoluţia jurisprudenţei nu este, în sine, contrară bunei administrări a justiţiei, pentru că faptul de a nu dezvolta şi adapta jurisprudenţa riscă să obstrucţioneze orice reformă sau îmbunătăţire, iar evoluţia societăţii poate reclama o nouă interpretare a legii şi, deci, o schimbare de jurisprudenţă (CEDO, Sahin şi Sahin c. Turcia, 13279/05, 20 octombrie 2011). Totodată, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin revizuire se poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, situaţie în care legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 453 din Codul de procedură penală. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege şi nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii (Decizia penală nr. 1.780 din data de 25 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Totodată, instanţa de trimitere a reţinut că din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, paragrafele 31 şi 32, rezultă că: „Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză a cauzei“, precum şi că „hotărârea întemeiată pe o eroare judiciară nu trebuie să îşi prelungească existenţa, chiar dacă este învestită cu puterea lucrului judecat, revizuirea - cale de atac extraordinară - având tocmai rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt (...)“. În aprecierea Curţii de Apel Timişoara, pentru a fi în faţa cazului de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură sunt necesare întrunirea următoarelor condiţii: - să existe două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive; – acestea să fie ireconciliabile, aspect care de regulă vizează starea de fapt reţinută; dar aceasta poate privi şi situaţii de drept diferite, întemeiate pe aceeaşi bază factuală. Din chiar considerentele Deciziei nr. 68 din 3 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, rezultă că cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b)-d) şi f) din Codul de procedură penală constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală constituie motiv de revizuire dacă a dus la pronunţarea unei hotărâri netemeinice. Ca urmare, instanţa supremă a statuat, contrar jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, că în cazurile de la art. 453 alin. (1) lit. b)-d) şi f) din Codul de procedură penală nu doar hotărârile prin care se soluţionează fondul acţiunii penale pot fi revizuite, ci şi cele nelegale care nu soluţionează acţiunea penală. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a analizat şi nici nu se poate deduce din considerentele Deciziei nr. 68/2020 dacă în cazul de la art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală hotărârile definitive prin care nu se soluţionează fondul acţiunii penale pot fi revizuite. Este în spiritul dreptului la un proces echitabil ca părţile să poată solicita şi obţine reformarea hotărârilor judecătoreşti ireconciliabile care privesc situaţii de drept diferite, întemeiate pe aceeaşi bază factuală, fără însă a soluţiona fondul acţiunii penale. Scopul interpretării unei norme juridice procesual penale constă în a vedea care este sfera relaţiilor sociale cărora li se aplică norma, conţinutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinţei legiuitorului, exprimată în norma procesual penală supusă interpretării. Printr-o interpretare sistematică se impune determinarea sensului normei în contextul ansamblului normelor de drept, cu care aceasta se află în relaţie obiectivă. Într-o astfel de interpretare, norma respectivă nu trebuie privită în mod izolat. Mai mult, ea trebuie privită ca o componentă unitară a unui context. Normele penale aşezate de legiuitor într-un context obiectiv trebuie să fie interpretate în aşa fel încât să fie compatibile, în mod logic, unele cu celelalte. Printr-o interpretare teleologică se identifică obiectivul urmărit prin reglementare. Interpretarea trebuie să asigure existenţa normei şi acoperirea tuturor situaţiilor pentru care a fost emisă norma. În raport cu cele de mai sus, Curtea de apel a constatat că nu există niciun raţionament logico-juridic pentru care hotărârile judecătoreşti contradictorii şi care nu soluţionează fondul acţiunii penale să nu poată fi supuse revizuirii în condiţiile art. 453 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, mai ales că alin. (5) al art. 453 din Codul de procedură penală stipulează expres că „toate“ hotărârile judecătoreşti care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii, fără a face o nuanţare a obiectului acestora ca în cazurile de la alin. (1) lit. b)-d) şi f), respectiv lit. a), nuanţare regăsită la alin. (4) al aceluiaşi articol. În opinia separată s-a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. Astfel, cu privire la chestiunea supusă dezlegării, în opinie minoritară, s-a susţinut că, prin Decizia nr. 68/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat implicit, stabilind că în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală. IV. Opinia instanţelor judecătoreşti În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, precum şi jurisprudenţa ataşată acestora ce au fost transmise instanţei supreme referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, a rezultat o practică neunitară. IV.1. Într-o primă opinie, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Timişoara, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Oraviţa, Judecătoria Moldova Nouă, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Judecătoria Iaşi, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Bârlad, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Turnu Măgurele, Tribunalul Dolj şi Tribunalul Prahova au susţinut că, în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul în care o cerere de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, aceasta poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive care nu soluţionează fondul cauzei, având în vedere aplicarea în acest sens a Deciziei nr. 68 din 3 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din considerentele căreia se desprind următoarele: „Un alt argument de text în sensul că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală pot fi invocate şi în ipoteza unei hotărâri penale definitive prin care nu s-a soluţionat fondul acţiunii penale, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală, îl reprezintă dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza a II-a din Codul de procedură penală, în conformitate cu care cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b)-d) şi f) din Codul de procedură penală constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.“ În materialul transmis în susţinerea acestei opinii au fost anexate următoarele hotărâri judecătoreşti: Decizia penală nr. 573/CO din 5 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 43.886/3/2014 şi Decizia penală nr. 1.588/A din 6 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 26.903/3/2018 - ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală; Sentinţa penală nr. 248 din data de 10 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.458/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală (definitivă prin Decizia penală nr. 123/C din 1 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală). IV.2. Într-o altă orientare a jurisprudenţei, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Judecătoria Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Arad, Judecătoria Huşi, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Deta, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Călăraşi, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Judecătoria Motru, Judecătoria Novaci, Judecătoria Caracal, Judecătoria Pogoanele, Tribunalul Buzău, Judecătoria Ploieşti, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bacău şi Judecătoria Braşov au opinat că împotriva unei hotărâri penale definitive care nu soluţionează fondul acţiunii penale nu poate fi formulată o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. În materialul transmis de curţile de apel, în susţinerea acestei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti: Sentinţa penală nr. 825 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Deta, Sentinţa penală nr. 81C din 13 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Huşi, Sentinţa penală nr. 149 C din 3 iunie 2020, pronunţată de Judecătoria Huşi, Decizia penală nr. 1.146 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 1.146/A/2021 din data de 6 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, Sentinţa din 29 aprilie 2014, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Sentinţa din 6 mai 2014, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. V.1. Universitatea Babeş Bolyai, Facultatea de Drept, prin conferenţiar universitar doctor Daniel Niţu, cu referire la admisibilitatea sesizării, în esenţă a susţinut că aceasta priveşte o chestiune de drept formulată în termeni similari celei analizate în Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În ceea ce priveşte chestiunea de drept ce constituie obiectul prezentei cauze, s-a apreciat că nu pot fi aplicate prin analogie raţionamentul şi soluţia pronunţată prin Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, decizie prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit: „în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală“. Pentru a pronunţa hotărârea anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere două argumente principale care pot fi reţinute însă şi în prezenta cauză. Astfel, spre deosebire de ipoteza ce a condus la pronunţarea Deciziei nr. 68 din 3 noiembrie 2020, hotărârea pronunţată în procedura de cameră preliminară nu poate fi inclusă în noţiunea de „latură penală“, aşa cum aceasta este înţeleasă în contextul reglementărilor privind revizuirea. În contextul reglementărilor privind revizuirea, art. 462 din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 452 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) lit. e) trebuie interpretate în sensul că pot constitui obiect al revizuirii acele hotărâri judecătoreşti definitive prin care instanţa a rezolvat acţiunea penală. Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Codul de procedură penală, acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, iar, potrivit art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa soluţionează acţiunea penală prin luarea unei decizii asupra învinuirii aduse inculpatului şi pronunţarea unei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal. Potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală“. În acest sens, obiectul procedurii de cameră preliminară este distinct de soluţionarea acţiunii penale în sensul art. 396 din Codul de procedură penală. Din analiza contextului reglementărilor privind revizuirea, în interpretarea art. 452 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) lit. e), s-a apreciat că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu include în obiectul revizuirii hotărârile judecătoreşti dispuse de judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, potrivit art. 346 din Codul de procedură penală. În concluzie, s-a susţinut că în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu poate fi îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală. V.2. Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Drept, prin lector universitar doctor Bogdan Vîrjan, cu referire la admisibilitatea sesizării, respectiv la cerinţa referitoare la natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării şi la aptitudinea dezlegării date de a avea consecinţe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, în esenţă, a apreciat că este neîndeplinită. Astfel, din lecturarea încheierii prin care a fost sesizată Înalta Curte cu întrebarea supusă dezbaterii s-a reţinut că pe rol se află soluţionarea cererii de revizuire privind două încheieri pronunţate în cadrul procedurii de cameră preliminară în două dosare distincte şi nicidecum în procedura de judecată pe fond a cauzei. În plus, din lecturarea încheierii de şedinţă s-a constatat că soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde în totalitate de chestiunea supusă analizei, în speţă fiind vorba de împrejurarea că două încheieri pronunţate cu privire la acelaşi material probator sunt într-o situaţie de contrarietate în sensul că, pe de o parte, o instanţă a considerat că anumite probe administrate în faza de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, iar o altă instanţă a considerat că aceleaşi probe au fost obţinute şi administrate în mod legal. Faţă de această situaţie, în principal s-a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În subsidiar, în ipoteza în care s-ar aprecia că sesizarea este admisibilă, s-a susţinut că o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu poate fi îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive care nu soluţionează fondul. În argumentarea punctului de vedere formulat, în esenţă, sa arătat că în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional s-a reţinut constant că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, având în vedere faptul că prin această cale extraordinară de atac se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, iar astfel de erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale, prin acestea pronunţându-se atât asupra raportului juridic de drept penal substanţial, cât şi asupra raportului juridic procesual penal principal. De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal^1. ^1Decizia nr. 873 din 15 decembrie 2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (3) şi (4) teza întâi din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 211 din 22 martie 2016. Totodată, s-a făcut referire la Decizia nr. XVII din 19 martie 2007^2, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii, decizie care continuă să producă efecte şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, în sensul că încheierile definitive prin care s-au dispus soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei pot face obiectul revizuirii, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală; însă încheierile care nu soluţionează fondul cauzei nu se încadrează în categoria hotărârilor care, potrivit art. 452 din Codul de procedură penală, sunt supuse revizuirii. ^2 Prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a stabilit: „Cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. (8) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.“ În punctul de vedere formulat s-a susţinut că problema dezlegată prin Decizia nr. 68/2020 privind interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 29 ianuarie 2021, are în vedere un context total diferit faţă de cel expus în încheierea de sesizare, respectiv atacarea unei încheieri pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în situaţia în care a intervenit dezincriminarea unei fapte, situaţie care presupune şi o analiză pe fond a cauzei. VI. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în punctul de vedere transmis, în esenţă, a susţinut că o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu poate fi îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive care nu soluţionează fondul acţiunii penale, respectiv cea pronunţată în procedura camerei preliminare. În susţinerea punctului de vedere formulat s-a arătat că doctrina de specialitate a relevat că, pentru a fi incident acest caz de revizuire, este necesar ca hotărârile care nu se pot concilia să conţină o rezolvare a fondului cauzei, deoarece finalitatea revizuirii constă în înlăturarea unei erori judiciare. Hotărârile definitive ale instanţelor trebuie să soluţioneze fondul cauzei, în sensul să se pronunţe diferit asupra existenţei faptei, a săvârşirii acesteia de către inculpat şi a vinovăţiei acestuia; aşadar, contrarietatea trebuie să vizeze fapte, împrejurări esenţiale ale cauzei care au atras şi soluţii de neconciliat. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, dispunând, după caz, condamnarea, achitarea, încetarea procesului penal, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei. Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală este supus îndeplinirii acestei condiţii, suplimentar acesta presupunând existenţa a două sau mai multor hotărâri penale definitive care nu se pot concilia. Inconciliabilitatea presupune că hotărârile se exclud una pe alta, iar acest lucru se referă la situaţia de fapt, şi nu la probleme de drept. Totodată, cu referire la procedura de cameră preliminară sa susţinut că aceasta reprezintă un filtru privind aspecte exclusiv de legalitate asupra cauzei penale, filtru exercitat după trimiterea în judecată şi până la momentul începerii judecăţii. Raportat la specificul hotărârilor care pot fi pronunţate în această fază procesuală s-a constatat că ele nu conţin o rezolvare a acţiunii penale ori civile şi astfel nu pot fi supuse revizuirii în general, nici măcar în ipoteza reglementată de art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. În aceeaşi ordine de idei, s-a reţinut că art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală statuează că pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. Interpretarea literală a dispoziţiei legale enunţate relevă faptul că soluţiile specifice camerei preliminare nu pot fi reformate prin intermediul acestei căi extraordinare de atac. În plus, soluţiile care pot fi pronunţate în această cale extraordinară de atac sunt cele prevăzute de art. 395-399 din Codul de procedură penală, specifice etapei judecăţii, şi nu camerei preliminare, astfel cum statuează art. 462 alin. (1) din acelaşi cod. Având în vedere aceste aspecte, s-a apreciat că voinţa legiuitorului este de a nu include în categoria hotărârilor supuse revizuirii şi pe cele pronunţate în procedura camerei preliminare. Mai mult, în cazul unei interpretări contrare, ar fi fost necesar să fie reglementate în mod expres două aspecte, şi anume soluţiile care ar putea fi dispuse în urma rejudecării, precum şi eventualele consecinţe pe care revizuirea unei încheieri de cameră preliminară le-ar avea cu privire la hotărârea judecătorească prin care instanţa a soluţionat definitiv acţiunea penală în situaţia în care acest lucru a avut loc. Cu referire la Decizia nr. 68 din data de 3 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sa susţinut că nu îşi găseşte aplicabilitatea în situaţia descrisă, instanţa supremă răspunzând strict la chestiunea de drept adecvată circumstanţelor speţei. De altfel, referitor la decizia menţionată anterior, s-a susţinut că situaţia premisă a avut în vedere faptul că o decizie de admitere a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 651/2018) mijlocea revizuirea întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, iar examinarea care se realizează în procedura reglementată de art. 595 din acelaşi cod are legătură cu latura penală a cauzei, care poate sau nu să sufere modificări. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Decizia nr. 333 din 20 mai 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1048 din 2 noiembrie 2021, a statuat: "15. În ceea ce priveşte obiectul revizuirii, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură penală - numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă (sentinţe) sau la instanţa de apel (decizii). Totodată, revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Astfel, soluţionând fondul cauzei, instanţa rezolvă acţiunea penală, ceea ce, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, înseamnă că hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Aşa fiind, practica judiciară a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. În acest sens, sub imperiul Codului de procedură penală din 1968, instanţele au stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care a fost soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată este inadmisibilă. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut, cu titlu de exemplu, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, citată anterior, paragrafele 42 şi 43, Decizia nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din data de 5 mai 2016, paragrafele 17 şi 18, şi Decizia nr. 410 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 8 noiembrie 2019, paragraful 30)." VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. 2.352/1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 29 ianuarie 2021, a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală. În considerentele deciziei s-a reţinut: „(...) Un alt argument de text în sensul că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală pot fi invocate şi în ipoteza unei hotărâri penale definitive prin care nu s-a soluţionat fondul acţiunii penale, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală, îl reprezintă dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza a II-a din Codul de procedură penală, în conformitate cu care cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b)-d) şi f) din Codul de procedură penală constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. În mod distinct, dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza I din Codul de procedură penală fac referire la netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal doar pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în conformitate cu care revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. (...)“ IX. Dispoziţiile legale supuse interpretării Codul de procedură penală ART. 452 "Hotărârile supuse revizuirii:(1) Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă." ART. 453 "Cazurile de revizuire:(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.(2) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit Codului de procedură civilă.(3) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.(4) Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.(5) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii." X. Opinia judecătorului-raportor Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate. În esenţă, s-a reţinut că problema a cărei dezlegare se solicită nu constituie o veritabilă şi dificilă chestiune de drept, aplicarea corectă a dreptului impunându-se în mod clar şi evident, practic nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute în mod imperativ şi cumulativ de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Cu privire la admisibilitatea sesizării Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Rezultă din conţinutul textului de lege enunţat că admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: - instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. În analiza primei condiţii care se impune a fi îndeplinită în vederea admisibilităţii sesizării, respectiv ca instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, Înalta Curte constată că aceasta este pe deplin îndeplinită în cauză, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală fiind învestită cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, şi anume a contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 316 din data de 18 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 392/30/2021, cauza având ca obiect revizuire. Analizând cea de-a doua condiţie de admisibilitate, respectiv chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare, Înalta Curte constată că este îndeplinită în cauză şi această condiţie. În acest sens, se impune a se preciza că în mod constant sa statuat în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că în analiza condiţiei referitoare la existenţa unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de instanţa supremă prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti este obligatoriu a ne raporta atât la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanţa de trimitere, cât şi la considerentele unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate. Or, în speţă, chestiunea de drept ridicată prin intermediul sesizării în cauză nu a mai fost examinată în modalitatea în care a fost formulată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat în mod explicit asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Înalta Curte consideră însă că în speţă nu este îndeplinită condiţia referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei din perspectiva existenţei unei chestiuni de drept care să vizeze o judecată propriu-zisă a soluţionării acţiunii penale a unei cauze, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 349 şi următoarele din Codul de procedură penală în titlul III intitulat „Judecata“ din Partea specială. Procesul penal este o activitate ce urmăreşte constatarea la timp şi în mod concret a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel încât persoana care a săvârşit o infracţiune să fie trasă la răspundere penală, şi este caracterizat de existenţa a patru faze: urmărirea penală, camera preliminară, judecata şi punerea în executare a hotărârilor penale de condamnare rămase definitive. Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor pentru trimiterea în judecată a inculpatului. Această activitate este efectuată de organele de cercetare penală şi de către procuror. Camera preliminară are ca obiect verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, activitate pentru care, în virtutea principiului separării funcţiilor judiciare, competenţa judecătorului de cameră preliminară este strict prevăzută de dispoziţiile art. 54 din Codul de procedură penală. Judecata - în această fază se soluţionează cauza dedusă judecăţii. Obiectul judecăţii se raportează la fapta şi persoana arătate în cuprinsul actului de sesizare a instanţei. Această activitate este realizată de judecător. Punerea în executare a hotărârilor penale de condamnare rămase definitive Or, în cauza dedusă judecăţii, chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte vizează procedura de cameră preliminară al cărei obiect este reglementat în dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală, situaţie în care dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu pot fi aplicate prin analogie acestor dispoziţii şi nici subsumate noţiunii de „soluţionare a acţiunii penale pe fond a unei cauze“. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost sesizată de către Curtea de Apel Timişoara cu o cauză cu care a fost învestită să soluţioneze acţiunea penală pe fondul său. Încheierea definitivă a judecătorului de cameră preliminară este o încheiere prin care a statuat definitiv asupra legalităţii administrării probelor în două dosare distincte, şi nicidecum în procedura de judecată a soluţionării acţiunii penale pe fond a cauzei. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază, în lumina aceloraşi consideraţiuni, că procedura camerei preliminare este limitată prin cadrul procesual care o reglementează doar la anumite aspecte; împrejurarea că două încheieri pronunţate cu privire la acelaşi material probator sunt într-o situaţie de contrarietate, în sensul în care, pe de o parte, o instanţă a considerat că anumite probe administrate în faza de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, iar o altă instanţă a considerat că aceleaşi probe au fost obţinute şi administrate în mod legal, excedează deopotrivă condiţiei referitoare la legătura dintre chestiunea de drept supusă analizei şi soluţionarea pe fond a acţiunii penale a unei cauze. Or, procedura pronunţării unei asemenea hotărâri este condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea acţiunii penale pe fond a cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei în formula confirmării sau infirmării soluţiei ce se prefigurează în cauză. Intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă atunci când tinde la clarificarea înţelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, ale căror conţinut ori succesiune în timp pot da naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanţele naţionale. În considerarea celor anterior expuse, având în vedere neîntrunirea cumulativă a condiţiilor cerute de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va proceda la analiza pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, constatând că sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală este inadmisibilă. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 392/30/2021, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2022. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Adina Andreea Ciuhan Teodoru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
