Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.882/1/2020 Completul compus din:
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Cosma │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ioana │- judecător la Secţia │
│Alina Ilie│penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Constantin│- judecător la Secţia │
│Epure │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Săndel │- judecător la Secţia │
│Lucian │penală │
│Macavei │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Aida Popa │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Elena │- judecător la Secţia │
│Barbu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Eleni │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Marcu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia │
│Burnel │penală │
└──────────┴───────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 8.066/3/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: "Dacă retragerea de numerar cu carduri falsificate, folosind datele cardurilor copiate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal în concurs ideal cu infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 din Codul penal sau doar infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi prevederilor art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. Conform dispoziţiilor art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat doamna Silvia Stoenescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale. Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Marinela Mincă, procuror şef adjunct al Serviciului judiciar penal, Secţia judiciară. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.882/1/2020 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării. De asemenea, a menţionat că, prin Adresa nr. 1.980/C/2.904/III-5/2020, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal a comunicat concluziile asupra chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu s-a solicitat. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepţii prealabile, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.882/1/2020. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a formulat concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, privind chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, printr-o decizie anterioară dată în unificarea practicii judiciare care îşi păstrează valabilitatea, Înalta Curte a statuat că infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos se reţine în concurs ideal cu infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, în ipoteza în care pentru retragerea de numerar se foloseşte la bancomat un card bancar falsificat. S-a arătat că din simpla comparare a textelor legale în vigoare şi a celor asupra interpretării cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013 dată în interesul legii în Dosarul nr. 12/2013, rezultă că art. 360 din Codul penal în vigoare a preluat dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, iar art. 250 alin. (1) şi (2) din actualul Cod penal a preluat textul art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, în prezent abrogat, completat cu cel al art. 1 pct. 11 din acelaşi act normativ, la care făcea trimitere însuşi art. 27. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului, în situaţia în care au întrebări de formulat. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 15 octombrie 2020 pronunţată în Dosarul nr. 8.066/3/2020, în baza art. 475 şi art. 476 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă retragerea de numerar cu carduri falsificate, folosind datele cardurilor copiate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal în concurs ideal cu infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 din Codul penal sau doar infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal." Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.882/1/2020, la data de 28 octombrie 2020, şi are termen de soluţionare fixat la data de 20 ianuarie 2021. II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală este învestită cu soluţionarea apelurilor formulate de inculpatul C.I.B. şi de partea civilă C.B. împotriva Sentinţei penale nr. 844 din data de 30 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 8.066/3/2020. Prin Sentinţa penală nr. 844 din data de 30 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 8.066/3/2020, în baza art. 365 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (2 acte materiale) a fost condamnat inculpatul C.I.B. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice în formă continuată. În baza art. 313 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul C.I.B. la pedeapsa de 3 (trei) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate în formă continuată (25 de acte materiale). În baza art. 360 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul C.I.B. la pedeapsa de 2 (doi) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic (25 acte materiale). În baza art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul C.I.B. la pedeapsa de 2 (doi) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (8 acte materiale). În baza art. 38 alin. (1) şi (2) din Codul penal, art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite pedepsele principale aplicate în prezenta cauză şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 1 (unu) an şi 8 (opt) luni de închisoare, urmând ca inculpatul C.I.B. să execute pedeapsa de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni de închisoare în regim de detenţie. Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului C.I.B., constând în aceea că: - la data de 14 martie 2019, împreună cu T.R.G., a montat un dispozitiv de copiere a datelor cardurilor bancare în fanta de introducere a cardurilor de la ATM-ul C.B. - Agenţia Ş.V. (obiect ridicat de organele de poliţie); – la data de 14 martie, împreună cu T.R.G. şi M.I.S., a montat la ATM-ul C.B. Agenţia V.C. un dispozitiv de copiere a datelor cardurilor bancare (urmată de clonarea cardurilor bancare şi folosirea acestora în perioada 28 martie 2019-16 aprilie 2019 pentru retrageri de numerar) - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prevăzute de art. 365 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (două acte materiale). Fapta inculpatului C.I.B., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 28 martie 2019-16 aprilie 2019, singur sau împreună cu inculpatul M.I.S. sau T.R.G., a efectuat 25 de operaţiuni cu carduri falsificate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate prevăzute de art. 313 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. Fapta inculpatului C.I.B., constând în aceea că singur sau împreună cu M.I.S. ori T.R.G. a accesat sistemul informatic al C.B., efectuând, în perioada 28 martie 2019-16 aprilie 2019, 25 de operaţiuni cu carduri falsificate, ale căror date au fost copiate la 13 martie 2019 (Agenţia S.) şi 14 martie 2019 (Agenţia V.C.), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic prevăzute de art. 360 alin. (1),(2) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. Fapta inculpatului C.I.B., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 15 aprilie 2019, a efectuat împreună cu M.I.S. la ATM-ul C. Agenţia B.D. retrageri de numerar cu carduri falsificate în valoare de 6.570 lei, folosind datele cardurilor copiate la 13.03.2019 (Agenţia S.) şi 14.03.2019 (Agenţia V.C.), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal. Împotriva sentinţei penale anterior menţionate au declarat apel inculpatul C.I.B. şi partea civilă C.B. La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a pus în discuţie necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă retragerea de numerar cu carduri falsificate, folosind datele cardurilor copiate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal în concurs ideal cu infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 din Codul penal sau doar infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal." III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor formulate de inculpatul C.I.B. şi de partea civilă C.B. împotriva Sentinţei penale nr. 844 din data de 30 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 8.066/3/2020, a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât: - Curtea de Apel Bucureşti este învestită cu judecarea cauzei în apel şi, potrivit dispoziţiilor art. 552 din Codul de procedură penală, hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută la art. 475 din Codul de procedură penală, referitoare la soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – în speţă, a fost identificată, din oficiu, o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, şi anume dacă efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal în concurs ideal cu infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 din Codul penal sau doar infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal; – chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat nici printr-un recurs în interesul legii, nici printr-o hotărâre prealabilă, potrivit art. 474 din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 477 din Codul de procedură penală; – chestiunea de drept enunţată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Instanţa a reţinut că varianta-tip a infracţiunii prevăzute de art. 250 alin. (1) din Codul penal constă în efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri prin utilizarea unui instrument de plată electronică. Conform art. 180 din Codul penal: „Prin instrument de plată electronică se înţelege un instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare.“ Practic, acţiunea interzisă de art. 250 alin. (1) din Codul penal constă în folosirea unui instrument de plată electronică şi a datelor de identificare asociate (cod PIN, număr card, data expirării şi, după caz, un act de identitate) la unul dintre terminalele prevăzute de Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2006 privind emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la tranzacţiile cu aceste instrumente, în prezent abrogat prin Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/2018, fără consimţământul titularului de drept. În toate ipotezele, pentru întrunirea conţinutului infracţiunii descrise în art. 250 alin. (1) din Codul penal, se impune cerinţa esenţială ca acţiunile alternativ menţionate în norma de incriminare să fie efectuate fără consimţământul titularului instrumentului de plată electronică. Potrivit art. 250 alin. (2) din Codul penal, cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive. În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 360 din Codul penal, curtea de apel are în vedere faptul că accesul fără drept la un sistem informatic presupune pătrunderea în interiorul acestuia prin folosirea echipamentelor sau diverselor componente ale sale, activitate care se va transforma în solicitări către UCP (unitatea centrală de prelucrare), care va procesa date ori va rula programe de aplicaţii în beneficiul intrusului. Urmarea imediată constă în trecerea într-o stare de nesiguranţă a sistemului informatic şi/sau a resurselor sale. Dacă scopul accesului neautorizat a fost obţinerea de date informatice, starea de nesiguranţă a sistemului este dublată de starea de nesiguranţă a datelor informatice stocate sau prelucrate de acesta. Cardul, a arătat instanţa, emis de o instituţie de credit reprezintă un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care permite deţinătorului său să folosească disponibilităţile băneşti proprii dintr-un cont deschis pe numele lui la emitentul cardului şi/sau să utilizeze o linie de credit (în limita unui plafon stabilit în prealabil) deschisă de emitent în favoarea deţinătorului cardului, în vederea efectuării uneia sau a mai multora dintre următoarele operaţiuni: - retragerea sau depunerea de numerar de la terminale precum ATM-uri, ghişeele emitentului sau ale unei alte instituţii obligate prin contract să accepte instrumentul de plată electronică; – plata bunurilor achiziţionate ori a serviciilor prestate de comercianţii acceptanţi sau de emitenţi, precum şi plata obligaţiilor către autorităţile administraţiei publice (impozite, taxe, amenzi etc.); – transferurile de fonduri. Skimmingul reprezintă activitatea de copiere a datelor valide de pe banda magnetică a unui card autentic prin intermediul unui dispozitiv de citire a cardurilor, fără cunoştinţa posesorului legitim, cu intenţia de a fi folosite în scopuri frauduloase. Există dispozitive de skimming în cazul cărora datele de pe banda magnetică sunt copiate în momentul când cardul este înmânat de către titular unei alte persoane (de regulă, un comerciant în timpul efectuării unei tranzacţii) sau montate la ATM-uri sau POS-uri - ATM/POS skimmers, datele de pe banda magnetică fiind înregistrate în momentul când titularul cardului introduce cardul în bancomat, pentru a efectua o tranzacţie. Dispozitivele de skimming sunt însoţite de minivideocamere şi/sau de dispozitive modificate de tip tastatură (keypads) care înregistrează codul PIN aferent cardului, în momentul tastării acestuia. În raport cu modalitatea de acţiune a dispozitivului de skimming rezultă că obţinerea datelor de pe banda magnetică a cardului autentic se realizează în exteriorul bancomatului şi fără ca dispozitivele menţionate să intre în vreun fel de conexiune cu sistemul informatic al băncii. De asemenea, captarea codului PIN se realizează în exteriorul ATM-ului şi nu presupune acces la sistemul informatic. Dispoziţiile art. 360 din Codul penal incriminează accesul fără drept la un sistem informatic. Bancomatul, folosit conform destinaţiei sale, este un terminal în cadrul unui sistem informatic din care mai fac parte toate celelalte terminale din reţeaua aceleiaşi bănci şi serverul acesteia. Bancomatul este folosit conform destinaţiei sale atunci când, prin intermediul său, se fac retragerea de numerar, plata furnizorilor de utilităţi, transferurile de fonduri, interogarea de sold, situaţii în care bancomatul condiţionează accesul la baza de date a băncii. Dacă este folosit însă ca simplă entitate materială, suport fizic pentru dispozitivele prin care se realizează skimmingul, el nu se conectează la baza de date a băncii, neîndeplinindu-şi rolul de parte a unui sistem informatic. Pe de altă parte, citirea benzii magnetice a cardului autentic nu este condiţionată de ataşarea skimmerului la bancomat, ea putându-se face şi cu un dispozitiv de citire manual, lipsit de orice fel de conexiune cu sistemul bancar. În consecinţă, efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive, prin intermediul unui bancomat folosit conform destinaţiei sale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal. Concluzia se impune, deoarece operaţiunile prin care sunt citite datele de pe banda magnetică a cardului concomitent cu captarea codului PIN aferent lui prin ataşarea skimmerului la bancomat se caracterizează prin aceea că dispozitivele folosite nu interacţionează în niciun fel cu softul bancomatului, nu se realizează nicio solicitare către unitatea centrală de prelucrare a sistemului, care să proceseze date ori să ruleze programe de aplicaţii în beneficiul făptuitorului, astfel că infracţiunea de acces fără drept la sistemul informatic, în ipoteza supusă prezentei analize, este lipsită de însuşi elementul său material. IV. Punctele de vedere ale procurorului, ale inculpatului C.I.B. şi ale parţii civile cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită Reprezentantul Ministerului Public, reprezentantul apelantei părţii civile C.B. şi apărătorul ales al inculpatului C.I.B. au arătat că sunt de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele din circumscripţiile acestora cu privire la chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara, precum şi tribunalele şi judecătoriile din circumscripţiile acestor curţi de apel Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării s-au conturat mai multe opinii 1. Retragerea de numerar cu carduri falsificate, folosind datele cardurilor copiate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal, în concurs ideal cu infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 din Codul penal. S-a considerat că îşi menţine în continuare aplicabilitatea Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013, prin care a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat recursul în interesul legii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 12/2013, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 6 decembrie 2013. În acest sens au opinat Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Târgu Mureş (opinie majoritară), Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Braşov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Cluj, Tribunalul Alba, Tribunalul Timiş, Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Sibiu (opinie majoritară), Tribunalul Constanţa, Tribunalul Bacău, Tribunalul Ialomiţa şi judecătoriile arondate, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Giurgiu şi Judecătoria Bolintin-Vale. 2. Retragerea de numerar cu carduri falsificate, folosind datele cardurilor copiate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal. În acest sens au opinat Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Arad, Tribunalul Iaşi, Tribunalului Vaslui, Tribunalul Sibiu (opinie separată) şi Judecătoria Alexandria. În susţinerea acestei opinii magistraţii Tribunalului Vaslui au arătat că situaţia de fapt menţionată îndeplineşte doar condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal, deoarece elementul material al operaţiunii de retragere de numerar prin intermediul unui instrument de accesare a unui sistem informatic include în mod necesar şi condiţia accesului fără drept la sistemul respectiv care este administrat de unitatea financiar-bancară. Folosirea frauduloasă a unor carduri falsificate care conţin datele unor carduri reale şi valabile pentru accesarea sistemului informatic financiar-bancar, urmată de retragerea de numerar, este incriminată şi sancţionată de către legiuitor ca o formă specială şi calificată a infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 din Codul penal, adaptată la specificul acestui domeniu de activitate. Prin accesarea ilegală a unui sistem informatic din sistemul financiar-bancar şi efectuarea unor operaţiuni de tipul celor indicate în alin. (1) şi (2) ale art. 250 din Codul penal, legiuitorul a intenţionat să prevadă distinct o formă agravată a infracţiunilor contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice şi le-a inclus în capitolul IV „Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice“ din titlul II „Infracţiuni contra patrimoniului“ din Partea specială a Codului penal în considerarea obiectului şi a relaţiilor sociale principale afectate. În consecinţă, în situaţia de fapt expusă, s-a apreciat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal, fără reţinerea concursului ideal de infracţiuni raportat la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 din Codul penal. 3. Retragerea de numerar cu carduri falsificate, folosind datele cardurilor copiate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal, în concurs ideal cu infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 din Codul penal, dar şi cu infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 313 alin. (2) din Codul penal. S-a apreciat că în cauză produc în continuare efecte dispozitivul şi considerentele Deciziei nr. 15 din 14 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 6 decembrie 2013. În acest sens au opinat majoritatea magistraţilor Secţiei I penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti 4. Infracţiunile prevăzute de art. 250 din Codul penal şi de art. 360 din Codul penal au existenţă de sine stătătoare, trăsăturile esenţiale ale acestora fiind diferite. În acest sens au opinat magistraţii Secţiei penale a Curţii de Apel Braşov. În susţinerea acestui punct de vedere, magistraţii Curţii de Apel Braşov au arătat că, în condiţiile în care infracţiunea prevăzută de art. 360 din Codul penal nu presupune neapărat existenţa unui prejudiciu, fiind o infracţiune de pericol, îndreptată împotriva siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice, infracţiunea prevăzută de art. 250 din Codul penal comportă, uneori, prejudiciu şi implicit o acţiune civilă alăturată acţiunii penale, fiind o infracţiune îndreptată împotriva patrimoniului persoanelor, specificitatea acesteia fiind determinată de modalitatea de comitere, respectiv a fraudei comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice. S-a arătat că infracţiunea prevăzută de art. 250 din Codul penal presupune efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar fără consimţământul titularului, iar infracţiunea prevăzută de art. 360 din Codul penal are în vedere doar accesul fără drept la un sistem informatic, infracţiune care nu presupune şi retragerea frauduloasă de numerar. În plus, infracţiunea prevăzută de art. 360 din Codul penal conţine în cerinţa tipicităţii şi presupune accesarea sistemului, care constituie, în principiu, acea operaţiune prin care se realizează o interacţiune funcţională cu sistemul informatic, astfel cum acesta este definit în art. 181 alin. (1) din Codul penal. Însă nu orice interacţiune are semnificaţia accesării sistemului informatic, ci numai cea de ordin logic, adică aceea care conferă făptuitorului posibilitatea „de a da comenzi, de a cauza introducerea, obţinerea, fişarea, stocarea ori diseminarea de date informatice [definite în art. 181 alin. (2) din Codul penal] sau folosirea în orice mod a resurselor unui calculator, sistem, reţea informatică sau comunicarea cu unităţile sale aritmetice, logice sau de memorie“. Cu alte cuvinte, realizează tipicitatea incriminării numai acţiunea care permite făptuitorului să beneficieze de resursele ori/şi funcţiile sistemului informatic. S-a reţinut că accesul fără drept presupune inexistenţa unui temei legal sau contractual, precum şi depăşirea limitelor pentru care s-a dat autorizarea, atunci când accesul nu s-a făcut în interes de serviciu, ci în interes personal, aşa cum este cazul în speţă. Legea nu face nicio distincţie cu privire la modul în care sunt încălcate măsurile de securitate, relevanţă având faptul că acestea au fost folosite în scop contrar celui pentru care au fost încredinţate. În forma sa cea mai simplă, accesul fără drept la un sistem informatic presupune o interacţiune neautorizată a făptuitorului cu tehnica de calcul vizată prin intermediul echipamentelor sau diverselor componente ale sistemului (sursa de alimentare, butoane de pornire, tastatură, mouse, joystick etc.). Va exista acces ilegal în forma simplă şi în cazul în care intrusul, manipulând propriile echipamente periferice, de la distanţă, găseşte şi utilizează o cale externă de intrare într-un alt sistem de calcul. Este cazul tipic al accesării unei alte staţii de lucru aflate într-o reţea. Pentru obţinerea accesului, făptuitorul va încerca o gamă variată de procedee tehnice, cum ar fi: atacul prin parolă, atacul de acces liber, atacul care exploatează slăbiciunile tehnologice, atacul care exploatează bibliotecile partajate, atacul IP ori atacul prin deturnarea sesiunii TCP etc. Scopul urmărit de norma de incriminare este acela de a reglementa prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, prin măsuri specifice de prevenire, descoperire şi sancţionare a infracţiunilor săvârşite prin intermediul sistemelor informatice, asigurându-se respectarea drepturilor omului şi protecţia datelor personale. Răspunsurile curţilor de apel Cluj şi Suceava, ale tribunalelor Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj şi Tulcea şi ale judecătoriilor Bistriţa, Năsăud şi Becleanu cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru probleme de drept ce fac obiectul sesizării. Răspunsurile curţilor de apel Ploieşti, Oradea, Alba Iulia şi Bacău cuprind doar hotărâri judecătoreşti ale instanţelor arondate. VI. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi - Facultatea de Drept, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu - Facultatea de Drept şi Universitatea Titu Maiorescu - Facultatea de Drept au transmis puncte de vedere la dosarul cauzei. Centrul de Cercetări în Ştiinţe penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a apreciat că: 1. Cu privire la admisibilitatea sesizării S-a arătat că cea de-a treia condiţie şi cea mai importantă, existenţa unei chestiuni de drept controversate de care depinde soluţionarea fondului cauzei, nu este îndeplinită. Pe de o parte, s-a arătat că nu este controversată şi dificil de soluţionat chestiunea de drept deoarece din analiza textelor legale incidente rezultă o interpretare clară şi precisă a acestora ce nu include niciun dubiu, în sensul că starea de fapt descrisă trebuie calificată întotdeauna ca fiind un concurs real de infracţiuni. Pe de altă parte, s-a arătat că pretinsa problemă de drept nu are legătură cu fondul cauzei, întrucât maniera de formulare a întrebării este deficitară. Continuând un raţionament dezvoltat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 6 decembrie 2013, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, instanţa de trimitere s-a limitat la alternativa concursului ideal de infracţiunii în raport cu absorbţia, când în realitate întrebarea prealabilă trebuia să vizeze în ce măsură este posibil şi un concurs real de infracţiuni. S-a apreciat că o întrebare deficitară compromite şansele pronunţării unei decizii apte să contribuie la clarificarea unei probleme de drept, astfel că se impune respingerea demersului pendinte ca inadmisibil. 2. Cu privire la fondul sesizării S-a reţinut că, în speţă, inculpatul a clonat mai multe carduri bancare prin copierea datelor stocate pe banda magnetică a acestora, folosind dispozitive specifice numite skimmere. Ulterior, a utilizat datele astfel obţinute pentru a avea acces la conturile bancare asociate cu cardurile clonate şi a retrage numerar de la bancomate. În esenţă, pentru a retrage numerar, inculpatul interacţionează cu sistemul informatic al băncii prin intermediul bancomatului. Acţiunea de acces fără drept la un sistem informatic se consumă la momentul în care a fost introdus cardul bancar în bancomat şi se validează PIN-ul (Personal Identification Number) cardului. În absenţa introducerii corecte a PIN-ului, accesul nu este permis, respectiv agentul nu poate beneficia de funcţiile bancomatului. Această împrejurare semnifică fără dubiu că accesul se consumă în acest moment. Ulterior momentului consumării intervine o prelungire a acţiunii iniţiale de acces până la momentul epuizării acesteia, respectiv până la finalizarea operaţiunilor cu cardul bancar şi extragerea acestuia din bancomat. Sub acest aspect, accesul la un sistem informatic este o infracţiune continuă. Accesul la sistemul informatic al băncii nu este întotdeauna urmat de retragerea de numerar, fiind posibilă doar interacţiunea cu sistemul informatic în scopul interogării soldului sau a schimbării PIN-ului. Această observaţie este întemeiată pe faptul că obiectele juridice ale celor două infracţiuni sunt diferite (patrimoniul în cazul prevăzut de art. 250 din Codul penal şi respectiv siguranţa şi integritatea sistemelor informatice în cazul prevăzut de art. 360 din Codul penal). Ulterior consumării accesului la sistemul informatic al băncii, dar înainte de momentul epuizării acestei infracţiuni, urmează o acţiune distinctă pentru efectuarea unei operaţiuni de retragere numerar, ce constă în stabilirea cu ajutorul tastaturii bancomatului a sumei ce se intenţionează a se retrage. S-a opinat în sensul că simpla solicitare a sumei şi nepreluarea acesteia (ceea ce determină retragerea automată a banilor în bancomat după expirarea unui termen determinat - 20-30 secunde) nu consumă infracţiunea prevăzută de art. 250 din Codul penal, ce rămâne în stadiul de tentativă pedepsibilă. Solicitarea sumei ca etapă a retragerii de numerar reprezintă o interacţiune cu sistemul informatic, respectiv un acces la acesta. Cu toate acestea, s-a arătat că infracţiunea prevăzută la art. 250 din Codul penal se consumă doar la momentul preluării sumei de bani eliberate de bancomat, ceea ce din punct de vedere temporal se plasează după momentul epuizării infracţiunii de acces. În concret, eliberarea banilor se produce doar după ce cardul bancar a fost expulzat din bancomat, ceea ce semnifică pierderea interacţiunii cu sistemul informatic al băncii, respectiv al accesului la acesta. În consecinţă, s-a afirmat că între faptele incriminate la art. 250 din Codul penal şi art. 360 din Codul penal există diferenţe clare din două puncte de vedere. În primul rând, natura infracţiunii diferă: în cazul art. 360 din Codul penal există o infracţiune continuă, iar în cazul art. 250 din Codul penal o infracţiune simplă. În al doilea rând, momentul consumării este diferit: în cazul art. 360 din Codul penal există un moment al consumării la momentul validării PIN-ului şi un moment al epuizării la momentul expulzării cardului din bancomat, pe când în cazul art. 250 din Codul penal momentul consumării se realizează ulterior momentului epuizării accesului, respectiv la momentul preluării sumei de bani solicitate prin intermediul bancomatului. Diferenţele de mai sus sunt lămuritoare în privinţa imposibilităţii juridice ca cele două infracţiuni să se găsească în raport de concurs ideal, întrucât nu este vorba nici de aceleaşi acţiuni şi nici de aceleaşi momente de consumare care să se suprapună. De asemenea, ipoteza absorbţiei infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic în infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos este exclusă întrucât accesul la un sistem informatic reprezintă un mijloc fraudulos de retragere a numerarului, ipoteză în care politica penală actuală impune regula reţinerii concursului (a se vedea art. 192 din Codul penal, art. 196 din Codul penal, art. 244 din Codul penal, art. 264 din Codul penal, art. 272 din Codul penal). În consecinţă, cele două infracţiuni se află cu necesitate în concurs real (cu conexitate etiologică), întrucât accesul la sistemul informatic al băncii reprezintă mijlocul prin care se realizează retragerea de numerar. Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Facultatea de Drept S-a arătat că, în speţa supusă analizei, infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal, s-a comis prin retragerea de numerar cu ajutorul unor carduri falsificate, completate cu datele reale ale cardurilor copiate fără drept. Potrivit acestei incriminări, acţiunea care desemnează elementul material al faptei din alin. (1) constă în „efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri“. Cerinţa esenţială a legii cu privire la elementul material se referă la metodele prin care se realizează această acţiune: prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronică sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia. Varianta din alin. (2) al art. 250 incriminează operaţiunile descrise în alin. (1), dar efectuate prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive. După cum se poate observa, în speţă, inculpaţii au procedat la retragerea de numerar cu carduri bancare falsificate pe care au inserat datele reale ale cardurilor copiate. Conţinutul variantei de infracţiune din art. 250 alin. (1) din Codul penal priveşte, în speţa dedusă judecăţii, strict activitatea de retragere a numerarului realizată prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a datelor de identificare care permit utilizarea sa, iar varianta asimilată din alin. (2) are în vedere utilizarea neautorizată a datelor de identificare. Infracţiunea cuprinsă în art. 250 din Codul penal este situată în capitolul IV consacrat „Fraudelor comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice“ din titlul II al părţii speciale a Codului penal, intitulat „Infracţiuni contra patrimoniului“. Prin obiectul juridic special, incriminarea tinde să protejeze patrimoniul persoanei vătămate împotriva retragerilor de numerar realizate fără consimţământul ei, cu anumite mijloace. Niciuna dintre aceste variante ale infracţiunii din art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal nu acoperă însă activitatea inculpaţilor de accesare fără drept a sistemului informatic al băncii cu ajutorul unor carduri clonate. Prin infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 din Codul penal), relaţiile sociale ocrotite sunt acelea care vizează integritatea şi inviolabilitatea sistemelor informatice, prin accesarea acestora doar de către persoanele îndreptăţite (proprietar, deţinător, utilizator de drept al sistemului informatic). Incriminarea este situată în capitolul VI „Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice“ al titlului VII „Infracţiuni contra siguranţei publice“ şi are un alt obiect juridic special. Prin utilizarea cardurilor clonate la ATM-urile băncii, inculpaţii au accesat fără drept sistemul informatic al băncii, ceea ce a determinat iniţierea unor operaţiuni de transmitere de date informatice în sistem, fiind identificat clientul, contul său bancar, operaţiunea de plată iniţiată sau afişarea disponibilului bănesc din contul clientului. În această situaţie s-a opinat că fapta de acces ilegal la un sistem informatic nu este absorbită în mod natural în elementul material al infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art. 250 din Codul penal), deoarece săvârşirea acestei infracţiuni nu presupune, ca o condiţie esenţială de existenţă, accesarea unui sistem informatic bancar prin intermediul căruia infracţiunea să fie comisă. Practica judiciară a confirmat acest punct de vedere, iar printr-o decizie dată în recurs în interesul legii (Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013) instanţa supremă a statuat că folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută (illo tempore) de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic. În concluzie, cu privire la problema de drept expusă, s-a opinat în sensul reţinerii în concurs formal a ambelor infracţiuni, atât aceea prevăzută în art. 250 alin. (1) şi (2), cât şi aceea din art. 360 alin. (1) şi (3) din Codul penal. Accesul ilegal la un sistem informatic s-a săvârşit în varianta agravată a alin. (3) al art. 360 din Codul penal, „cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori“ (bancomatele nu pot fi accesate decât de către posesorii unor carduri bancare autentice, obţinute în urma semnării de convenţii cu banca emitentă). Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Drept şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Facultatea de Drept Ambele instituţii au arătat că asupra acestei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013, prin care a soluţionat recursul în interesul legii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 12/2013, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 6 decembrie 2013, apreciind că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării. VII. Examenul jurisprudenţei în materie 1. Jurisprudenţa naţională relevantă Au fost înaintate Înaltei Curţi hotărâri judecătoreşti după cum urmează: - Curtea de Apel Alba Iulia (Sentinţa penală nr. 377 din 21 septembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 1.434/306/2020; Sentinţa penală nr. 70 din 6 august 2020, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 12.120/306/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 603 din 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 12.120/306/2019); – Curtea de Apel Piteşti (Sentinţa penală nr. 198 din 25 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 3.091/109/2019; Decizia penală nr. 305/A din 19 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.727/109/2017; Decizia penală nr. 146/A din 20 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.922/109/2017 de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie; Decizia penală nr. 478/A din 20 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.860/109/2017, şi Decizia penală nr. 111/A din 8 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.611/109/2016 de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie); – Tribunalul Bacău (Sentinţa penală nr. 339/D/2016 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia penală în Dosarul nr. 1.346/110/2016; Sentinţa penală nr. 334/D/2019 din 30 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia penală în Dosarul nr. 1.337/110/2019; Sentinţa penală nr. 200/D/2019 din 10 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia penală în Dosarul nr. 3.383/110/2018; Sentinţa penală nr. 203/D/2016 din 28 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia penală în Dosarul nr. 3.084/110/2019); – Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală (Decizia penală nr. 304/A din 6 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.101/3/2017; Decizia penală nr. 470/A din 4 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 31.952/3/2018; Decizia penală nr. 806/A din 6 iunie 2019, pronunţată în Dosarul penal nr. 2.679/93/2018); – Tribunalul Ialomiţa (Sentinţa penală nr. 29/F din 4 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.542/98/2019; Sentinţa penală nr. 121/F din 22 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.438/98/2019; Sentinţa penală nr. 367/F din 24 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.042/93/2017; Sentinţa penală nr. 144/F din 21 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.679/93/2018; Sentinţa penală nr. 130/F din 17 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 828/93/2020); – Curtea de Apel Constanţa (Decizia penală nr. 788/P din 30 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa; Decizia penală nr. 343/P din 23 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa; Decizia penală nr. 949/P din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa; Decizia penală nr. 1.017/P din 2 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa); – Curtea de Apel Oradea (Sentinţa penală nr. 84 din 10 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 886/83/2020 şi Sentinţa penală nr. 1.304 din 29 octombrie 2020, pronunţată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. 7.198/296/2019); – Curtea de Apel Timişoara (Decizia penală nr. 1.075/A din 4 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, şi extras din Sentinţa penală nr. 322/PI/27 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Timiş); – Curtea de Apel Ploieşti (Decizia penală nr. 1.027 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 698/114/2019; Sentinţa penală nr. 13 din 27 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 598/114/2015; Sentinţa penală nr. 60 din 16 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 3.969/114/2017; Sentinţa penală nr. 117 din 24 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 577/114/2019; Sentinţa penală nr. 95 din 12 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 698/114/2019; Sentinţa penală nr. 97 din 15 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 734/114/2020; Sentinţa penală nr. 75 din 3 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 835/114/2020); – Curtea de Apel Braşov (Decizia nr. 819/Ap din 27 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.976/62/2015; Decizia nr. 658/Ap din 1 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.255/62/2018, şi Decizia nr. 727/Ap din 10 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.992/62/2017). 2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii în Dosarul nr. 12/2013, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 42 alin. (1),(2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, respectiv pentru interpretarea unitară a noţiunii de acces fără drept la un sistem informatic, determinat de diferenţierea practică între accesul prin intermediul montării la ATM a dispozitivelor de citire a benzii magnetice a cardului autentic şi a codului PIN aferent acestuia sau accesul produs prin folosirea la bancomat a cardului falsificat ori chiar a celui autentic, fără acordul titularului său, a statuat în sensul că: "1. Montarea la bancomat a dispozitivelor autonome de citire a benzii magnetice a cardului autentic şi a codului PIN aferent acestuia (skimmere, minivideocamere sau dispozitive tip tastatură falsă) constituie infracţiunea prevăzută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003. 2. Folosirea la bancomat a unui card bancar autentic, fără acordul titularului său, în scopul efectuării unor retrageri de numerar, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1),(2) şi (3) din Legea nr. 161/2003.3. Folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate prevăzută de art. 42 alin. (1),(2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 şi cu infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002." 3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. IX. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică, în nota transmisă, a opinat în sensul inadmisibilităţii sesizării, întrucât nu este îndeplinită condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-un recurs în interesul legii, prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul atribuit acestei condiţii de admisibilitate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. S-a arătat că dispoziţiile art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal referitoare la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos au corespondent în vechile dispoziţii ale art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, iar dispoziţiile art. 360 alin. (1),(2) şi (3) din Codul penal referitoare la accesul ilegal la un sistem informatic au corespondent în vechile dispoziţii ale art. 42 alin. (1),(2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. În aceste condiţii, soluţia pronunţată în recurs în interesul legii prin Decizia nr. 15/2013, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 365/2002 şi a dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 161/2003, îşi menţine caracterul obligatoriu sub imperiul noului Cod penal, nefiind incidente prevederile art. 474^1 din Codul de procedură penală referitoare la încetarea sau modificarea efectelor deciziilor pronunţate în recurs în interesul legii. Prin pct. 3 al dispozitivului Deciziei nr. 15/2013, admiţând recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă a stabilit că: "Folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1),(2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, şi cu infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 Atât din dispozitivul Deciziei nr. 15/2013, cât şi din considerentele acesteia rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, cu caracter obligatoriu, atât existenţa concursului ideal de infracţiuni, cât şi normele de incriminare incidente în cazul faptei de a efectua retrageri de numerar de la un bancomat prin folosirea unor carduri falsificate. Transpunând în dispoziţiile noului Cod penal soluţia pronunţată prin Decizia nr. 15/2013, se poate desprinde concluzia că: Folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută în art. 250 alin. (1) din Codul penal, în concurs ideal cu infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută în art. 360 alin. (1),(2) şi (3) din Codul penal şi cu infracţiunea de punere în circulaţie de valori falsificate prevăzută în art. 313 alin. (1) raportat la art. 311 alin. (2) din Codul penal. Cu privire la dispoziţiile art. 250 alin. (2) din Codul penal s-a apreciat că, în principiu, referirea la „folosirea datelor cardurilor copiate“ din dispozitivul încheierii de sesizare nu este de natură să determine incidenţa dispoziţiilor art. 250 alin. (2) din Codul penal. În ipoteza utilizării la bancomat a unui card falsificat pe care sunt imprimate datele de identificare ale cardului original, „folosirea datelor cardului copiat“ - care reprezintă o utilizare a datelor de identificare ale cardului original pe care autorul infracţiunii l-a „copiat“ - se integrează în noţiunea de folosire a datelor de identificare care permit utilizarea cardului, în accepţiunea dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul penal." X. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară Prin Adresa nr. 1.980/C/2.904/III-5/2010, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal a comunicat concluziile asupra chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu s-a solicitat. Prin opinia transmisă la dosarul cauzei s-au formulat concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală privind chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, printr-o decizie anterioară dată în unificarea practicii judiciare care îşi păstrează valabilitatea, Înalta Curte a statuat că infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos se reţine în concurs ideal cu infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic în ipoteza în care pentru retragerea de numerar se foloseşte la bancomat un card bancar falsificat. S-a arătat că din simpla comparare a textelor legale în vigoare şi a celor asupra interpretării cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013, dată în interesul legii în Dosarul nr. 12/2013, rezultă că art. 360 din Codul penal în vigoare a preluat dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, iar art. 250 alin. (1) şi (2) din actualul Cod penal a preluat textul art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, în prezent abrogat, completat cu cel al art. 1 pct. 11 din acelaşi act normativ, la care făcea trimitere însuşi art. 27. Aşa fiind, s-a arătat că intervenţia instanţei supreme nu este justificată, răspunsul la întrebarea prealabilă ce formează obiectul prezentei sesizări regăsindu-se într-o decizie anterioară dată în interesul legii, ale cărei considerente se aplică, mutatis mutandis, şi în cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Aşadar, în cazul folosirii la ATM a cardului falsificat sau a celui real, fără consimţământul titularului său, se realizează un acces fără drept la sistemul informatic bancar din care bancomatul face parte, datele transmise şi receptate de acest dispozitiv fiind protejate prin măsuri de securitate încorporate în sistemul de citire a cardurilor şi în codul PIN. Introducerea cardului şi tastarea codului PIN (prin această din urmă operaţiune înlăturându-se măsura de securitate reprezentată de codul de acces), în posesia cărora făptuitorul se află în mod nelegal, determină „recunoaşterea“ de către bancomat a cardului falsificat ca fiind un card valid şi permite astfel un schimb de informaţii între posesorul cardului şi mediul de stocare al datelor privitoare la contul bancar, ataşat cardului „recunoscut“. Chiar dacă activitatea infracţională s-ar opri aici, nefiind solicitată nicio operaţiune financiară, infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic este consumată. Ca urmare a operaţiunilor anterior arătate s-a realizat o interacţiune a făptuitorului cu tehnica de calcul, prin intermediul uneia dintre componentele sistemului (tastatura), manipularea acesteia transformându-se într-o solicitare către unitatea centrală de prelucrare a sistemului, care îi va permite posesorului nelegitim al cardului accesul către datele informatice din sistemul bancar. XI. Dispoziţii legale incidente Din Codul penal "ART. 38 Concursul de infracţiuni (...) (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. ART. 250 Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (1) Efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronică sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive. ART. 360 Accesul ilegal la un sistem informatic (1) Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. (3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. ART. 181 Sistem informatic şi date informatice (1) Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic. (2) Prin date informatice se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic. Textele legale a căror interpretare a fost supusă examenului instanţei supreme, abrogate începând cu data de 1 februarie 2014 odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod penal, aveau următoarea redactare:" Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic "ART. 24 Falsificarea instrumentelor de plată electronică (1) Falsificarea unui instrument de plată electronică se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie. (3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite de o persoană care, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu: a) realizează operaţii tehnice necesare emiterii instrumentelor de plată electronică ori efectuării tipurilor de operaţiuni prevăzute la art. 1 pct. 11; sau b) are acces la mecanismele de securitate implicate în emiterea sau utilizarea instrumentelor de plată electronică; sau c) are acces la datele de identificare sau la mecanismele de securitate implicate în efectuarea tipurilor de operaţiuni prevăzute la art. 1 pct. 11. (4) Tentativa se pedepseşte. ART. 27 Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (1) Efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute la art. 1 pct. 11, prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimţământul titularului instrumentului respectiv, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 12 ani. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute la art. 1 pct. 11, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive. (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operaţiunile prevăzute la art. 1 pct. 11. (4) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt săvârşite de o persoană care, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu: a) realizează operaţii tehnice necesare emiterii instrumentelor de plată electronică ori efectuării tipurilor de operaţiuni prevăzute la art. 1 pct. 11; sau b) are acces la mecanismele de securitate implicate în emiterea sau utilizarea instrumentelor de plată electronică; sau c) are acces la datele de identificare sau la mecanismele de securitate implicate în efectuarea tipurilor de operaţiuni prevăzute la art. 1 pct. 11. (5) Tentativa se pedepseşte." Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei " SECŢIUNEA 1 Infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice ART. 35 (1) În prezentul titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: a) prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic; b) prin prelucrare automată a datelor se înţelege procesul prin care datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate prin intermediul unui program informatic; c) prin program informatic se înţelege un ansamblu de instrucţiuni care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obţinerii unui rezultat determinat; d) prin date informatice se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic. În această categorie se include şi orice program informatic care poate determina realizarea unei funcţii de către un sistem informatic; e) prin furnizor de servicii se înţelege: 1. orice persoană fizică sau juridică ce oferă utilizatorilor posibilitatea de a comunica prin intermediul sistemelor informatice; 2. orice altă persoană fizică sau juridică ce prelucrează sau stochează date informatice pentru persoanele prevăzute la pct. 1 şi pentru utilizatorii serviciilor oferite de acestea; f) prin date referitoare la traficul informaţional se înţelege orice date informatice referitoare la o comunicare realizată printr-un sistem informatic şi produse de acesta, care reprezintă o parte din lanţul de comunicare, indicând originea, destinaţia, ruta, ora, data, mărimea, volumul şi durata comunicării, precum şi tipul serviciului utilizat pentru comunicare; g) prin date referitoare la utilizatori se înţelege orice informaţie care poate conduce la identificarea unui utilizator, incluzând tipul de comunicaţie şi serviciul folosit, adresa poştală, adresa geografică, numere de telefon sau alte numere de acces şi modalitatea de plată a serviciului respectiv, precum şi orice alte date care pot conduce la identificarea utilizatorului; h) prin măsuri de securitate se înţelege folosirea unor proceduri, dispozitive sau programe informatice specializate cu ajutorul cărora accesul la un sistem informatic este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori; i) prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau o persoană majoră care este prezentată ca un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un comportament sexual explicit. (2) În sensul prezentului titlu, acţionează fără drept persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: a) nu este autorizată, în temeiul legii sau al unui contract; b) depăşeşte limitele autorizării; c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic ori de a desfăşura cercetări ştiinţifice sau de a efectua orice altă operaţiune într-un sistem informatic. ART. 42 (1) Accesul, fără drept, la un sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) este săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani." XII. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 8.066/3/2020 este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul procedură penală, dacă în cursul judecăţii un complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. În raport cu textul legal mai sus enunţat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei cerinţe: - existenţa unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii; – soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; – instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. Examinând îndeplinirea acestor condiţii în cauză, se constată că instanţa care a formulat sesizarea este Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, iar aceasta este învestită cu soluţionarea cauzei în ultima instanţă, respectiv cu soluţionarea apelurilor formulate de inculpatul C.I.B şi de partea civilă C.B. împotriva Sentinţei penale nr. 844 din data de 30 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 8.066/3/2020. Din cuprinsul încheierii instanţei de trimitere a rezultat că obiectul sesizării vizează chestiunea de drept: „Dacă retragerea de numerar cu carduri falsificate, folosind datele cardurilor copiate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal în concurs ideal cu infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 din Codul penal sau doar infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal.“ Cu referire la condiţia negativă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să nu se fi statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă şi să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, se constată că această condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită. Potrivit jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintetizată în considerentele Deciziei nr. 22 din 27 noiembrie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 7 februarie 2020), condiţia ca „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii“ presupune ca instanţa supremă să nu fi statuat prin dispozitivul şi considerentele ori prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare asupra chestiunii de drept. În ipoteza în care considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare conţin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, sesizarea devine inadmisibilă. Anterior, în considerentele Deciziei nr. 18 din 5 decembrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că îndeplinirea acestei condiţii se analizează nu numai prin raportare la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanţa de trimitere, ci şi pe baza considerentelor unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate. De asemenea, prin Decizia nr. 12 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 31 mai 2017, s-a arătat că a statua printr-o nouă hotărâre prealabilă asupra problematicii de tipul celei incidente în cauză înseamnă, practic, a relua, în termeni substanţial similari, dezlegarea deja dată problemei de drept printr-o decizie anterioară a instanţei supreme, ceea ce contravine unei cerinţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Asigurarea caracterului obligatoriu al dezlegării date chestiunilor de drept asupra cărora instanţa supremă a statuat în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, expres consacrat de art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, presupune nu doar conformarea, pe viitor, la exigenţele dispozitivului deciziei, ci şi aplicarea corespunzătoare a întregului raţionament juridic ce a precedat, în mod necesar, pronunţarea acesteia. Evidenţiem, tot din perspectiva admisibilităţii sesizării, ceea ce a statuat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în cuprinsul Deciziei nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017, respectiv că „intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă doar atunci când se tinde la clarificarea înţelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conţinut ori succesiune în timp pot da naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unicitatea aplicării lor de către instanţele naţionale“. În concret, cu referire la cauza de faţă, se constată că prin Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 6 decembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţându-se într-un recurs în interesul legii, a statuat asupra chestiunii de drept ridicate pe calea sesizării prealabile în Dosarul nr. 2.882/1/2020, în sensul că: "1. Montarea la bancomat a dispozitivelor autonome de citire a benzii magnetice a cardului autentic şi a codului PIN aferent acestuia (skimmere, minivideocamere sau dispozitive tip tastatură falsă) constituie infracţiunea prevăzută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003. 2. Folosirea la bancomat a unui card bancar autentic, fără acordul titularului său, în scopul efectuării unor retrageri de numerar, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003.3. Folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 şi cu infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002" Comparând textele legale în vigoare, şi care fac obiectul prezentei sesizări în procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, cu cele asupra interpretării cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a pronunţat prin Decizia nr. 15 din 14 octombrie 2013 în Dosarul nr. 12/2013, rezultă că art. 360 din Codul penal în vigoare a preluat dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, iar art. 250 alin. (1) şi (2) din actualul Cod penal a preluat textul art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, în prezent abrogat, completat cu cel al art. 1 pct. 11 din acelaşi act normativ, la care făcea trimitere art. 27. Totodată, se poate observa că art. 181 alin. (1) din Codul penal este similar cu art. 35 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi cu toate că în Codul penal nu s-au preluat toate definiţiile din Legea nr. 161/2003 referitoare la înţelesul termenilor de sistem informatic, prelucrare automată a datelor, program informatic, date informatice, furnizor de servicii, date referitoare la traficul informaţional, date referitoare la utilizatori, măsuri de securitate, definiţia din art. 181 din Codul penal este identică cu cea din Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001 şi ratificată prin Legea nr. 64/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 20 aprilie 2004. De asemenea se constată că obiectul sesizării îl constituie interpretarea, din aceeaşi perspectivă, a dispoziţiilor legale în vigoare care au preluat reglementările anterioare, astfel încât se impune concluzia că intervenţia instanţei supreme nu se impune întrucât dezlegarea ce se solicită a se da problemelor de drept se regăseşte într-o decizie anterioară dată în interesul legii, ale cărei considerente se aplică, mutatis mutandis, şi în cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Reţinem şi faptul că dispoziţiile legale cu incidenţă în prezenta cauză nu cuprind norme juridice ambigue sau complexe, al căror conţinut ori succesiune în timp să dea naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare. În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate anterior, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, pentru admisibilitatea sesizării ce face obiectul prezentei cauze, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură penală, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 8.066/3/2020, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă retragerea de numerar cu carduri falsificate, folosind datele cardurilor copiate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal în concurs ideal cu infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 din Codul penal sau doar infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) din Codul penal." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2021. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Silvia Stoenescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
