Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 897/1/2019
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Elena Bogasiu│şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andreia Liana│- judecător la Secţia I │
│Constanda │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona Gina │- judecător la Secţia I │
│Pietreanu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Bianca Elena │- judecător la Secţia I │
│Ţăndărescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana Nestor │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Petronela │civilă │
│Văleanu │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica Duţă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│George Bogdan│- judecător la Secţia a │
│Florescu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a │
│Isailă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Emilia │- judecător la Secţia de│
│Claudia │contencios administrativ│
│Vişoiu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia de│
│Florina │contencios administrativ│
│Secreţeanu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia de│
│Gheorghe │contencios administrativ│
│Severin │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia de│
│Filipescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Liliana Vişan│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul Î.C.C.J. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 8.211/118/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept: "Dacă, în interpretarea art. 57 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 30 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităţilor de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I şi II de expunere la radiaţii, toţi angajaţii care au desfăşurat cel puţin 15 ani de activitate încadrată în categoria de risc radiologic IV şi III trebuie consideraţi ca desfăşurând activităţi în locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii, urmând a beneficia de reducerea stagiului complet de cotizare conform acestui articol, sau numai aceia care au desfăşurat efectiv activităţi în locurile de muncă prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 şi art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010." 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, act comunicat, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţilor, care nu şi-au exprimat punctul de vedere; se arată, de asemenea, că la dosar au fost ataşate răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării, precum şi răspunsurile instanţelor naţionale în legătură cu aceasta. 6. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, prin Încheierea din 5 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.211/118/2017, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarei probleme de drept: "Dacă, în interpretarea art. 57 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 30 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităţilor de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I şi II de expunere la radiaţii, toţi angajaţii care au desfăşurat cel puţin 15 ani de activitate încadrată în categoria de risc radiologic IV şi III trebuie consideraţi ca desfăşurând activităţi în locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii, urmând a beneficia de reducerea stagiului complet de cotizare conform acestui articol, sau numai aceia care au desfăşurat efectiv activităţi în locurile de muncă prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 şi art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010." II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 8. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă, reclamantul - persoană fizică a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, anularea deciziei prin care i-a fost respinsă cererea de pensionare, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), precum şi obligarea instituţiei pârâte la emiterea unei noi decizii, de recunoaştere a dreptului său, conform art. 57 din aceeaşi lege, respectiv la realizarea unui stagiu de 15 ani în zona I de expunere la radiaţii, cu obligarea la plata drepturilor de pensie. 9. Reclamantul a susţinut că, prin decizia contestată, a fost respinsă cererea sa prin care solicitase acordarea pensiei pentru limită de vârstă, deşi îndeplineşte condiţiile cerute de art. 57 din Legea nr. 263/2010, având, la data depunerii dosarului administrativ, dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă, conform acestor dispoziţii legale, întrucât a lucrat la Centrala Nucleară de la Cernavodă, ca electrician/reparator CNE, de la data de 1.11.1989, fiind încadrat în categoriile de risc radiologic III şi IV, ceea ce corespunde cu încadrarea activităţii în zona I de expunere la radiaţii, astfel încât stagiul complet de cotizare este de 15 ani. 10. Prima instanţă, prin Sentinţa civilă nr. 634 din 12.03.2018, a admis acţiunea, a anulat decizia contestată şi a obligat pârâta să emită reclamantului o decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a perioadei 1.06.1995-1.04.2001, în care a lucrat în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform Adeverinţei nr. 720 din 14.09.2017 emise de Societatea Naţională Nuclearelectrica - S.A., începând cu data de 15.09.2017. 11. Tribunalul a reţinut că, la data depunerii cererii pentru deschiderea dreptului la pensia pentru limită de vârstă, reclamantul avea vârsta de 52 de ani şi 6 luni şi un stagiu de cotizare realizat, conform deciziei contestate, de 43 de ani, 11 luni şi 2 zile, din care în condiţii deosebite 1 an, 8 luni, 1 zi, iar în condiţii speciale 20 de ani, 7 luni, 1 zi. 12. Conform menţiunilor din carnetul de muncă, reclamantul a fost angajat la Societatea Naţională Nuclearelectrica - S.A., Sucursala CNE-PROD Cernavodă, în perioada 1.11.1989-1.01.2011, iar la dosar au fost depuse adeverinţele emise de acelaşi angajator, existente şi în dosarul administrativ, prin care se atestă că reclamantul a lucrat în condiţii speciale în perioade cuprinse între 1.04.2001 şi 15.09.2017, menţionate detaliat de emitent (Adeverinţa nr. 721/2017), şi în grupa I de muncă în perioada 1.06.1995-1.04.2001 (Adeverinţa nr. 720/2017). 13. Apărarea pârâtei, în sensul că reclamantul nu poate beneficia de aplicarea dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 263/2010, a fost înlăturată ca nefondată. 14. Prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 prevăd că locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii, iar conform alin. (4) al aceluiaşi articol „Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupele I şi II de muncă şi care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, sunt încadrate în condiţii speciale de muncă“. 15. Raportând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt din speţă, tribunalul a constatat că perioada totală a stagiului de cotizare realizat de reclamant în condiţii ce se circumscriu domeniului de aplicare a art. 57 din Legea nr. 263/2010 este de 17 ani şi, având în vedere că reclamantul a desfăşurat o activitate neîntreruptă în aceleaşi condiţii de muncă, în cadrul aceluiaşi angajator, trebuie să beneficieze de prevederile acestor dispoziţii legale. În caz contrar, s-ar ajunge la nerespectarea dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 263/2010, doar pentru că instituţia pârâtă nu a aplicat art. 30 alin. (4) din legea în discuţie, referitor la perioada asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă, ceea ce este nelegal. 16. Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a formulat apel reclamantul, solicitând a se menţiona în dispozitivul sentinţei obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensionare în condiţiile art. 57 alin. (1)-(3) din Legea nr. 263/2010, respectiv cu un stagiu complet de cotizare de 15 ani pentru activitatea desfăşurată în zona I de expunere la radiaţii, sens în care a invocat prevederile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităţilor de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I şi II de expunere la radiaţii (Hotărârea Guvernului nr. 583/2001). 17. Apelantul-reclamant a arătat că, deşi prin sentinţa apelată i-a fost recunoscut dreptul la pensie pentru limită de vârstă în condiţiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, nu i-a fost recunoscut beneficiul stagiului complet de cotizare de 15 ani pentru activitatea desfăşurată în zona I de expunere la radiaţii, conform art. 57 alin. (3) din acelaşi act normativ. Cu alte cuvinte, deşi în considerentele sentinţei s-a apreciat că reclamantul îndeplineşte condiţiile art. 57 alin. (1)-(3) din Legea nr. 263/2010, în dispozitivul aceleiaşi hotărâri nu se regăseşte obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu aplicarea acestor dispoziţii. III. Dispoziţiile legale supuse interpretării 18. Legea nr. 263/2010: "ART. 30* (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: (…) b) activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; (…)" "ART. 57** (1) Fac excepţie de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) şi persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani în zona I de expunere la radiaţii sau de cel puţin 17 ani în zona a II-a de expunere la radiaţii, în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. b). (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă indiferent de vârstă. (3) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), stagiul complet de cotizare este de 15 ani, în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona I de expunere la radiaţii, respectiv de 17 ani, în cazul celor care au desfăşurat activitate în zona a II-a de expunere la radiaţii." * Începând cu data de 21 decembrie 2015, angajatorii care, în urma procedurii de reevaluare, nu au mai obţinut avizul de încadrare în condiţii speciale de muncă datorează contribuţia de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru condiţii normale de muncă, aceştia nemaiavând temei legal pentru încadrarea persoanelor în condiţii speciale de muncă. (A se vedea art. II din Legea nr. 325/2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.) ** De prevederile prezentului articol beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-23 iulie 2016. Drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului. (A se vedea art. II din Legea nr. 155/2016 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.) 19. Hotărârea Guvernului nr. 583/2001: "ART. 1 (1) În sensul prezentei hotărâri, zonele I şi II de expunere la radiaţii sunt definite astfel: a) zona I - locuri de muncă situate permanent în zona controlată; b) zona II - locuri de muncă în care se lucrează intermitent în zona controlată, restul activităţii desfăşurându-se în zona supravegheată. (2) Zonele controlate şi, respectiv, zonele supravegheate sunt cele definite în anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 şi 404 bis din 29 august 2000. (3) Locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii sunt: a) locurile de muncă din subteran; b) locurile de muncă din instalaţiile-pilot, semiindustriale şi industriale de prelucrare a materiilor prime nucleare şi a nisipurilor titano-zirconifere; c) locurile de muncă din instalaţiile de tratare a apelor reziduale de la minele şi instalaţiile de prelucrare a materiilor prime nucleare; d) locurile de muncă unde se efectuează măsurători dozimetrice, analize chimice şi fizice, precum şi cercetări în staţii şi laboratoare de specialitate ale materiilor prime nucleare; e) locurile de muncă unde se execută lucrări de încărcare-descărcare, transport, recepţie, depozitare a materiilor prime nucleare şi a concentratelor acestora; f) locurile de muncă cu activităţi de închidere şi conservare a unităţilor care utilizează, exploatează şi prelucrează materiile prime nucleare. (4) Locurile de muncă din zona II de expunere la radiaţii sunt: a) locurile de muncă unde se lucrează cu surse sau minereuri radioactive la etalonarea aparatelor din secţii şi ateliere; b) locurile de muncă la suprafaţă unde se execută lucrări de prospecţiuni, explorări, deschideri, pregătiri şi exploatare a materiilor prime nucleare; c) locurile de muncă din atelierele situate în incinta unităţilor şi subunităţilor de cercetare, exploatare, preparare a materiilor prime nucleare, unde se execută operaţiuni de reparaţii şi întreţinere ale utilajelor şi aparatelor contaminate radioactiv, cu care se lucrează în unităţile şi subunităţile sectorului de materii prime nucleare pentru prospectarea, cercetarea, explorarea, exploatarea şi prepararea materiilor prime nucleare; d) locurile de muncă de la suprafaţa unităţilor şi subunităţilor sectorului de materii prime nucleare unde se execută decontaminarea echipamentului de protecţie, curăţarea băilor miniere şi a vestiarelor, întreţinerea şi exploatarea lămpilor de mină. (…) ART. 4 (1) Locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii corespund categoriilor de risc radiologic IV şi III, stabilite prin autorizaţia emisă de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. (2) Locurile de muncă din zona II de expunere la radiaţii corespund categoriei de risc radiologic II, stabilită prin autorizaţia emisă de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare." IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 20. În cuprinsul încheierii de sesizare se menţionează că părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere în scris cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea 21. Cu privire la admisibilitatea sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanşarea acestei proceduri. 22. S-a arătat astfel că sesizarea este admisibilă, întrucât nici la nivelul instanţei de trimitere, nici la nivelul altor instanţe nu a fost identificată o jurisprudenţă consolidată sau una profund divergentă, care să permită formularea unui recurs în interesul legii, problema de drept fiind una nouă, cu privire la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat. 23. Problema este dificilă, în opinia instanţei de trimitere, rezultând din evoluţia reglementării şi necorelarea unor reglementări secundare, emise în baza legii vechi, cu noile reglementări legale, de dezlegarea acesteia depinzând soluţionarea apelului întrucât, pentru a beneficia de pensie, în condiţiile art. 57 alin. (1)-(3) din Legea nr. 263/2010, ar trebui să se reţină că reclamantul a activat în locuri de muncă din zona I de expunere la radiaţii, ceea ce nu poate rezulta decât din asimilarea acestora cu locurile de muncă cu risc radiologic IV şi III, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001, de vreme ce angajatorul a atestat doar această încadrare şi susţine că nu are locuri de muncă aflate în zona I sau II de expunere la radiaţii. 24. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, instanţa de trimitere a arătat că, în condiţiile în care angajatorul susţine că nu are locuri de muncă aflate în zona I sau II de expunere la radiaţii, în sensul dispoziţiilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001, se pune problema dacă încadrarea unor locuri de muncă în categoria de risc radiologic III şi IV echivalează cu încadrarea în zona I de expunere la radiaţii, respectiv dacă cele două noţiuni au acelaşi conţinut sau dacă una dintre ele o include pe cealaltă, pentru a stabili dacă asiguraţii care activează în locuri de muncă încadrate în categoria de risc radiologic III şi IV beneficiază sau nu de pensie stabilită în condiţiile art. 57 din Legea nr. 263/2010 pentru asiguraţii care activează în zona I de expunere la radiaţii. 25. Astfel, se arată că, pe de o parte, Hotărârea Guvernului nr. 583/2001, în art. 1, defineşte şi enumeră limitativ locurile de muncă aflate în zona I de expunere la radiaţii, iar, pe de altă parte, în art. 4, menţionează că locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii corespund categoriilor de risc radiologic IV şi III, stabilite prin autorizaţia emisă de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. 26. Problema care se pune este dacă acest text normativ stabileşte o echivalenţă între cele două noţiuni sau o relaţie de includere; cu alte cuvinte, dacă înţelesul acestui text normativ este acela că locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii sunt cele incluse în risc radiologic IV şi III şi, invers, că locurile de muncă cu risc radiologic IV şi III sunt cele din zona I de expunere la radiaţii, sau toate locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii trebuie considerate ca făcând parte din cele cu risc radiologic IV şi III, în timp ce nu toate locurile de muncă cu risc radiologic IV şi III fac parte dintre cele din zona I de expunere la radiaţii, putând exista şi alte locuri de muncă cu risc radiologic IV şi III, dar în afara zonei I sau II de expunere la radiaţii. 27. Trebuie avut în vedere că art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 defineşte şi enumeră limitativ locurile de muncă aflate în zona I de expunere la radiaţii; dacă s-ar fi dorit ca între acestea să fie incluse toate locurile de muncă cu risc radiologic IV şi III, ar fi fost inclusă o prevedere în acest sens în art. 1 din actul normativ respectiv. 28. Totodată, la pct. 2 din anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, între locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, este indicată şi activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III şi IV din centrale nuclearoelectrice, unităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, unităţi de fabricare a combustibilului nuclear, unităţi de tratare şi depozitare a deşeurilor radioactive, instalaţii radiologice şi alte instalaţii nucleare. 29. În redactarea art. 30 din Legea nr. 263/2010, activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III şi IV este cuprinsă la lit. e), care trimite la anexa nr. 2 din aceeaşi lege, în timp ce activităţile din locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii sunt indicate distinct la lit. b), legiuitorul făcând deci distincţie între aceste categorii. 30. Ca urmare, art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 stabileşte că locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii trebuie considerate cu risc radiologic IV şi III, această din urmă categorie părând a avea un conţinut mai larg, incluzând şi activităţi din locuri de muncă ce nu sunt în zona I de expunere la radiaţii, adică în afara zonelor controlate şi a zonelor supravegheate, astfel cum sunt definite de Normele fundamentale de securitate radiologică - NSR-01, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000. 31. Aparenta inutilitate a prevederilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001, în condiţiile în care art. 30 din Legea nr. 263/2010 include în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale atât pe cele din zonele I şi II de expunere la radiaţii [prin lit. b)], cât şi pe cele cu risc radiologic III sau IV [prin lit. e)], se poate explica prin aceea că Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), care stabilea că, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi a Ministerului Sănătăţii, în urma consultării Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, se stabilesc criteriile de încadrare a activităţilor de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zona I de expunere la radiaţii. Legea nu făcea însă referire la locurile de muncă cu risc radiologic IV şi III, care figurează la pct. 2 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi, apoi, la pct. 2 din anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale (Legea nr. 226/2006). 32. Concluzionând, instanţa de trimitere a precizat că nu poate exprima un punct de vedere mai tranşant, pentru a nu se antepronunţa în cauză. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 33. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat mai multe decizii ce pot avea relevanţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, ale căror soluţii vor fi prezentate în continuare. 34. Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 (Completul competent să judece recursul în interesul legii), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, prin care s-a stabilit că: "I. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3,4, 11, 12, 15, 16 şi 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 1-4, art. 7-9, art. 13 alin. (4) şi art. 13^1 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii.II. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare." 35. Decizia nr. 14 din 23 mai 2016 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 2 noiembrie 2016, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, instanţa de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare." 36. Decizia nr. 25 din 3 iunie 2019*) (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), nepublicată până în prezent, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind următoarele chestiuni de drept: " interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă, după încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, în conformitate cu art. 30 alin. (1) lit. e) raportat la anexele nr. 2 şi 3 din Legea nr. 263/2010, angajatorul poate condiţiona angajatului încadrat în astfel de locuri de muncă recunoaşterea prestării muncii în condiţii speciale de expunerea efectivă a acestuia la factorii de risc pentru mai mult de 50% din timpul normal de lucru; *) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 25 din 3 iunie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 1 octombrie 2019. interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) raportat la anexele nr. 2 şi 3 şi art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 şi a prevederilor art. II din Legea nr. 325/2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul de a se stabili dacă, în situaţia în care, ca urmare a procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, s-a emis un aviz negativ de către Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale cu privire la anumite locuri de muncă, se mai poate recunoaşte încadrarea în condiţii speciale a acestor locuri de muncă după emiterea acestui aviz până la intrarea în vigoare a Legii nr. 325/2015." 37. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată, în majoritate, au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă cu privire la problema de drept supusă dezlegării, numai unele dintre ele transmiţând puncte de vedere sau simple opinii referitoare la aceasta. 38. Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă consideră că din interpretarea art. 57 alin. (1), coroborat cu art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, rezultă că art. 57 alin. (3) din aceeaşi lege este de strictă interpretare, neputându-se adăuga la lege. 39. Tribunalul Ialomiţa opinează că dispoziţiile legale şi normative ce fac obiectul sesizării trebuie interpretate în sensul că sunt consideraţi ca desfăşurând activităţi în locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii, urmând a beneficia de reducerea stagiului complet de cotizare, numai aceia care au desfăşurat efectiv activităţi la locurile de muncă prevăzute de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 şi art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 şi în măsura în care sunt autorizaţi să desfăşoare activităţi de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare. 40. Tribunalul Ilfov (Secţia civilă - sentinţele nr. 3.613 din 14.12.2018, nr. 2.813 din 17.10.2018, nr. 2.940 din 31.10.2018 şi nr. 1.540 din 18.05.2018, aceasta din urmă schimbată în tot prin Decizia nr. 1.164 din 26.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale), Tribunalul Giurgiu şi Curtea de Apel Constanţa (Secţia I civilă - deciziile nr. 137 din 21 martie 2018 şi nr. 433 din 10.10.2017) au apreciat că persoanele care au desfăşurat cel puţin 15 ani de activitate încadrată în categoria de risc radiologic IV şi III sunt considerate ca desfăşurând activităţi în locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii şi beneficiază de reducerea stagiului complet de cotizare conform art. 57 din Legea nr. 263/2010. 41. S-a arătat, în sprijinul acestei orientări, că - din coroborarea dispoziţiilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 655/1990 privind reglementarea unor drepturi ce se acordă salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în mediu cu radiaţii nucleare şi art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 - categoriile a III-a şi a IV-a de risc radiologic sunt încadrate cu riscul radiologic cel mai mare, beneficiind şi de sporul pentru condiţii periculoase cel mai mare, respectiv 20% şi 30%, motiv pentru care aceste categorii de risc au fost încadrate de legiuitor în zona I de risc, respectiv ca fiind locurile de muncă situate permanent în zona controlată. Intenţia legiuitorului a fost aceea de a crea, prin intermediul art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001, identificarea locurilor de muncă din zona I de expunere la radiaţii, respectiv cele care intră în categoria de risc radiologic III şi IV. 42. Curtea de Apel Bucureşti (Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale - Decizia nr. 1.164 din 26.02.2019) şi Curtea de Apel Braşov (Secţia civilă) au considerat că, raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001, activitatea desfăşurată în categoriile nucleare III şi IV de risc radiologic nu se încadrează, „de plano“, în categoria locurilor de muncă din zona I de expunere la radiaţii, pentru aceasta fiind necesară autorizaţia emisă în acest sens de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 43. Instanţa de contencios constituţional a pronunţat următoarele decizii care pot prezenta relevanţă cu privire la problema de drept supusă dezlegării: nr. 806 din 6 decembrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 14 martie 2019), nr. 615 din 2 octombrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2019), nr. 618 din 2 octombrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2019) şi nr. 351 din 22 mai 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 22 octombrie 2018). 44. Curtea Constituţională a statuat următoarele: "Analizând această critică, Curtea constată că aceasta priveşte, în realitate, concepţia legislativă generală referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, respectiv faptul că legiuitorul a ales să stabilească limitativ ce unităţi şi ce activităţi pot obţine încadrarea în condiţii speciale şi nu a lăsat această încadrare la dispoziţia instanţelor, pentru a decide de la caz la caz, în mod individual. Or, Curtea observă că dispoziţiile legale referitoare la încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale se află într-o strânsă legătură cu dreptul la pensie, reprezentând circumstanţe care se răsfrâng asupra stabilirii acestui drept fundamental, iar aşa cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, prevederile art. 47 alin. (2) din Constituţie, referitoare la dreptul la pensie şi alte drepturi de asigurări sociale, trebuie interpretate în sensul că acordă în exclusivitate legiuitorului „atribuţia de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalităţile de calcul şi cuantumul lor. Curtea apreciază că aceste considerente, referitoare la libertatea de opţiune a legiuitorului în ceea ce priveşte modalitatea de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii speciale, răspund şi criticilor privind încălcarea dreptului de acces la justiţie, de vreme ce aceste critici derivă din opinia autorilor excepţiei potrivit căreia încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale ar trebui să se realizeze pe cale judecătorească. Curtea consideră că reglementarea limitativă a unor locuri de muncă în condiţii speciale nu creează discriminări între persoane aflate în situaţii egale, de vreme ce toate persoanele aflate în ipoteza legală au avut posibilitatea de a parcurge procedurile legale necesare unei astfel de încadrări.“ (Decizia nr. 615 din 2 octombrie 2018)" VIII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 45. Prin Adresa nr. 759/C/1.271/III-5/2019 din 15 aprilie 2019, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se analizează practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 46. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, se apreciază că sesizarea nu întruneşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 47. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele: 48. Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate a acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze în curs de judecată; – judecata cauzei să se afle în ultimă instanţă pe rolul tribunalului, al curţii de apel sau al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; – ivirea unei chestiuni de drept esenţiale, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 49. Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât curtea de apel, legal învestită cu soluţionarea unui apel într-un litigiu de asigurări sociale, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 155 din Legea nr. 263/2010 şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 50. Cea de-a treia condiţie, referitoare la existenţa unei chestiuni de drept esenţiale, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, nu este îndeplinită, sub două aspecte. 51. Astfel, în primul rând, problema de drept ce se solicită a fi dezlegată nu este determinantă în soluţionarea pe fond a cauzei, faţă de limitele apelului declarat doar de reclamant. 52. Trebuie subliniat că prima instanţă a admis integral acţiunea reclamantului, a anulat decizia contestată prin care fusese respinsă cererea de pensionare formulată în baza dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 263/2010 şi a obligat pârâta să emită o decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă. 53. În considerentele sentinţei, tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei potrivit căreia reclamantul nu poate beneficia de aplicarea dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 263/2010. Făcând aplicarea legii la situaţia de fapt concretă, tribunalul a reţinut că „perioada totală a stagiului de cotizare realizat de reclamant în condiţii ce se circumscriu domeniului de aplicare a art. 57 din Legea nr. 263/2010 este de 17 ani“. 54. Aşadar, prima instanţă a considerat aplicabile în cauză prevederile art. 57 raportat la art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, în sensul că reclamantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea stagiului de cotizare la cel puţin 15 ani, respectiv 17 ani, pentru că ar fi desfăşurat o activitate dintre cele de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, în zonele I şi II de expunere la radiaţii. 55. Dispozitivul sentinţei cuprinzând obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă nu ar putea fi explicat decât prin aplicarea prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în temeiul cărora reclamantul putea beneficia de pensie indiferent de vârstă, în condiţiile în care, potrivit situaţiei de fapt reţinute în încheierea de sesizare, la data depunerii cererii de pensionare, reclamantul avea vârsta de 52 ani şi 6 luni. 56. Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel doar reclamantul, criticând modul de formulare a dispozitivului, în sensul că nu s-a menţionat expres obligarea pârâtei la emiterea unei decizii cu aplicarea art. 57 alin. (1)-(3) din Legea nr. 263/2010, solicitare care tinde în realitate la lămurirea hotărârii. 57. Deşi avea posibilitatea să declare apel atât împotriva soluţiei cuprinse în dispozitiv, cât şi împotriva considerentelor prin care s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 57, raportat la art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, pârâta nu a utilizat calea de atac prevăzută de lege pentru a obţine înlăturarea dezlegărilor în drept pe care le considera greşite. 58. În consecinţă, este inadmisibilă reiterarea în apel a apărării respinse de prima instanţă, chestiunea litigioasă rezolvată intrând în autoritatea de lucru judecat, conform art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 59. În limitele efectului devolutiv al apelului, stabilite de reclamant, în aplicarea regulii „tantum devolutum quantum apellatum“ prevăzute de art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa de trimitere nu mai poate repune în discuţie aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 57 raportat la art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010. 60. În acest sens, dacă ar ajunge la concluzia că activitatea desfăşurată de reclamant în categoriile de risc radiologic III şi IV într-o centrală nuclearoelectrică se încadrează la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 şi nu poate fi asimilată celei de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, în zonele I şi II de expunere la radiaţii, prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 şi art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001, instanţa de trimitere nu poate pronunţa o soluţie de respingere a acţiunii, întrucât ar înrăutăţi situaţia apelantului-reclamant în propria cale de atac, contrar principiului „non reformatio in pejus“, reglementat de art. 481 din Codul de procedură civilă. 61. De aceea, soluţionarea apelului nu depinde de lămurirea chestiunii de drept sesizate. 62. Sub cel de-al doilea aspect, se constată că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei veritabile, reale probleme de drept, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări diferite. 63. O cerinţă de admisibilitate a sesizării este aceea referitoare la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv dacă aceasta prezintă un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât să justifice declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 64. Sub acest aspect, în doctrină s-a arătat că declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare presupune existenţa unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări. 65. În jurisprudenţa dezvoltată în legătură cu această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017). 66. Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie ele doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. Această cerinţă rezultă din dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ţinut, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică. 67. Problema de drept adusă în dezbatere nu prezintă un grad de dificultate suficient de mare pentru a reclama o rezolvare de principiu pe calea hotărârii prealabile. 68. Pretinsa dificultate a chestiunii de drept sesizate este consecinţa ignorării ipotezei normative a art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 şi art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001, mai exact a sintagmei „activităţi de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare“ şi a neobservării deosebirii dintre multiplele activităţi din domeniul nuclear, respectiv producţia energiei electrice prin utilizarea de combustibil nuclear în centrale nuclearoelectrice, pe de o parte, şi exploatarea/prelucrarea materiei prime nucleare, pe de altă parte. 69. Astfel, activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, desfăşurate în zonele I şi II de expunere la radiaţii, se încadrează în locurile de muncă în condiţii speciale prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 şi art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 şi au regimul juridic prevăzut de art. 57 din Legea nr. 263/2010. 70. În schimb, activităţile din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III şi IV din centrale nuclearoelectrice, care nu presupun exploatarea/prelucrarea materiei prime nucleare, se încadrează în locurile de muncă în condiţii speciale prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 cu referire la pct. 2 din anexa nr. 2 la aceeaşi lege şi au regimul juridic prevăzut de art. 56 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) lit. c) din Legea nr. 263/2010. 71. Pentru corecta încadrare juridică a activităţilor desfăşurate de reclamant la Centrala NUCLEARELECTRICA Cernavodă, instanţa de fond trebuia să stabilească, în fapt, pe baza probelor administrate în cauză, pentru ce fel de activităţi în domeniul nuclear a fost autorizată unitatea angajatoare de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi cum au fost încadrate efectiv în condiţii speciale locurile de muncă din cadrul Sucursalei CNE Cernavodă, în aplicarea dispoziţiilor din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 şi din Legea nr. 226/2006. 72. Or, această operaţiune constituie în realitate o chestiune de stabilire a situaţiei de fapt şi de aplicare în concret a legii, pentru a se determina dacă activităţile desfăşurate de reclamant la Sucursala CNE Cernavodă se încadrează în prevederile art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010. 73. Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are rolul de a da o interpretare de principiu chestiunii de drept, iar nu de a soluţiona diferitele cazuri particulare care pot exista şi în care se pune problema aplicării unei norme juridice. 74. Aşa cum s-a arătat, în cauză se pune problema aplicării dispoziţiilor legale în raport cu o anumită situaţie de fapt, neputând fi identificate texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al instanţei de trimitere de a soluţiona cauza cu care a fost învestită prin aplicarea regulilor de interpretare a actelor normative. 75. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 8.211/118/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în interpretarea art. 57 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 30 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităţilor de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I şi II de expunere la radiaţii, toţi angajaţii care au desfăşurat cel puţin 15 ani de activitate încadrată în categoria de risc radiologic IV şi III trebuie consideraţi ca desfăşurând activităţi în locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii, urmând a beneficia de reducerea stagiului complet de cotizare conform acestui articol, sau numai aceia care au desfăşurat efectiv activităţi în locurile de muncă prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 şi art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2020. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
