Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Doru Octavian Pîrjol Năstase şi de Elena Pîrjol Năstase în Dosarul nr. 7.070/2/2013* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 991D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au depus la dosarul cauzei o cerere de completare a argumentelor invocate în susţinerea excepţiei, fiind menţionate şi prevederi constituţionale noi faţă de cele cuprinse în încheierea de sesizare. 4. Având cuvântul cu privire la această cerere, reprezentantul Ministerului Public arată că este inadmisibilă, întrucât nu mai pot fi invocate în faţa Curţii Constituţionale motive sau texte constituţionale pretins a fi încălcate, diferite de cele iniţiale. 5. Curtea, în temeiul art. 10 şi al art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respinge cererea formulată. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, criticile nu sunt fundamentate, deoarece nu se creează situaţii discriminatorii între cele două categorii de consumatori, textele de lege aplicându-se tuturor consumatorilor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, fără discriminări. De asemenea, o normă juridică acţionează în timp din momentul intrării sale în vigoare până la ieşirea din vigoare şi se bucură de prezumţia de constituţionalitate, însă sunt şi unele excepţii de la acest principiu, care pot fi instituite prin lege, sens în care este şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 21 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.070/2/2013*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Doru Octavian Pîrjol Năstase şi de Elena Pîrjol Năstase într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 2.151A din 18 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate retroactivează, deoarece se aplică şi efectelor produse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia, adică dreptului consumatorilor de a beneficia, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei menţionate, de adaptarea creditelor conform acestor dispoziţii legale. Totodată, se consideră că se creează şi o discriminare între consumatorii ale căror contracte sunt în curs de executare şi consumatorii care au încheiat contracte după emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010. Or, pentru ambele categorii de debitori ar trebui să se aplice aceeaşi lege, întrucât convenţiile sunt contracte cu executare succesivă în timp, în sensul că orice obligaţie executată şi-a produs efectele în temeiul legii care a guvernat executarea ei, pentru toate obligaţiile fiind aplicabilă legea în vigoare la acel moment. 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prin dispoziţiile criticate nu se creează situaţii discriminatorii între cele două categorii de consumatori, deoarece acestea se aplică tuturor consumatorilor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, fără discriminări. De asemenea, precizează că o normă juridică acţionează în timp din momentul intrării ei în vigoare şi până în momentul ieşirii sale din vigoare şi se bucură de prezumţia de constituţionalitate; sunt şi excepţii de la acest principiu general, cum ar fi retroactivitatea legii penale şi contravenţionale mai favorabile sau ultraactivitatea legii penale temporare; chiar şi legea civilă poate ultraactiva în unele situaţii, potrivit principiul tempus regit actum; astfel, o lege posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, aceasta urmând să guverneze dreptul respectiv, chiar şi ulterior ieşirii sale din vigoare. Prin urmare, argumentele referitoare la aşa-zisa limitarea impusă de art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 sunt neîntemeiate. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, potrivit căreia modificările operate prin prevederile criticate, în ciuda exprimării defectuoase a textului de lege, nu pot opera decât de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, deoarece ar fi înlăturate efectele produse de ordonanţa de urgenţă până la data intrării în vigoare a legii de aprobare şi ar opera retroactiv (Decizia nr. 1.656 din 28 decembrie 2010). 12. Cu privire la principiul egalităţii, se precizează că, în măsura în care reglementările care modifică prevederile ordonanţei de urgenţă se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normelor legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiată (a se vedea Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015). 13. Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate, prin raportare la art. 16 din Constituţie, consideră că aceasta poate fi reţinută, întrucât discriminează aceeaşi categorie de persoane, şi anume debitorii din contractele de credit pentru consumatori, în curs de executare, faţă de cei care încheie contracte după adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010. Contractele în discuţie sunt cu executare succesivă în timp, orice obligaţie executată în timp (rată) şi-a produs efectele, în temeiul legii care a guvernat executarea ei, pentru toate celelalte obligaţii fiind aplicabilă legea în vigoare la acel moment. Aşadar, pentru ambele categorii de debitori trebuie să se aplice aceeaşi lege, potrivit principiului tempus regit actum. 14. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010, respectă principiul enunţat de aceste prevederi constituţionale, producând efecte pentru viitor de la data intrării în vigoare, iar obligaţiile ce cad în sarcina creditorilor operează pentru viitor. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010, care au următorul cuprins: „Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, cu următoarele modificări şi completări: [...] "39. Articolul 95 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 95 Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia dispoziţiilor art. 37^1, ale art. 66-69 şi, în ceea ce priveşte contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 66-71."" 18. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) cu privire la principiul neretroactivităţii şi ale art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalităţii în drepturi. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că soluţia legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi dispoziţii constituţionale similare, cu ocazia controlului a priori asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a devenit Legea nr. 288/2010 ale cărei prevederi sunt criticate în prezenta cauză, instanţa de contencios constituţional pronunţându-se prin Decizia nr. 1.656 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2011. 20. Cu acel prilej, cu referire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, a cărei aprobare se concretiza prin legea supusă controlului de constituţionalitate, Curtea, mai întâi, a arătat că ordonanţa de urgenţă a Guvernului este un act cu putere de lege adoptat, în baza dispoziţiilor constituţionale şi în condiţiile prevăzute de acestea, pe calea delegării legislative prevăzută de art. 115 alin. (4)-(6). Raţiunea principală a adoptării unui astfel de act normativ a fost necesitatea transpunerii Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 133 din 22 mai 2008. 21. Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2010 a intrat în vigoare pe data de 21 iunie 2010. Din forma iniţială a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, reiese faptul că creditorii aveau obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile ordonanţei de urgenţă. Termenul de 90 de zile menţionat s-a scurs până la data la care s-a dezbătut de către Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 50/2010. În acest timp, prevederile art. 95 şi-au epuizat efectele, obligaţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă trebuind să fie îndeplinite de către creditori. În aceste condiţii, textul ordonanţei de urgenţă a fost modificat de Camera decizională prin legea de aprobare. 22. Prin urmare, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 95 din ordonanţa de urgenţă, astfel cum au fost modificate prin legea de aprobare, trebuie citite şi interpretate în coroborare cu dispoziţiile art. II alin. (1) din aceeaşi lege, care prevăd că „actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi“. 23. Aşa fiind, Curtea a constatat că modificările aduse art. 95 din ordonanţa de urgenţă nu pot opera, în ciuda exprimării defectuoase a textului de lege, decât de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanţa de urgenţă până la data intrării în vigoare a legii de aprobare şi ar opera retroactiv. 24. Mai mult, prevederile art. II alin. (2) din legea de aprobare care stipulează că „Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi“, trebuie interpretate ca impunând şi acordul de voinţă al consumatorului cu privire la notificarea mai sus menţionată, întrucât ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în aplicarea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, directivă care prevede în preambulul său, la pct. 9, că „O armonizare completă este necesară pentru a se asigura tuturor consumatorilor din Comunitate un nivel ridicat şi echivalent de protecţie a intereselor lor şi pentru crearea unei veritabile pieţe interne“. 25. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a mai reţinut că prin art. II din Legea nr. 288/2010 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, sintagma „cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar“, legiuitorul nu a făcut altceva decât să dea eficienţă opoziţiei formulate de una dintre părţi, prin notificarea celeilalte că nu este de acord - pentru motive care ţin de protecţia consumatorului - cu actul adiţional nesemnat dar considerat acceptat tacit, repunând, astfel, părţile în termenul de a formula o opoziţie reală şi nu una formală. Astfel, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010, consumatorii care nu şi-au exprimat voinţa cu privire la actele adiţionale transmise de către creditori, în conformitate cu dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 (în forma avută înainte de modificările operate prin legea de aprobare), ipoteză care, potrivit prevederilor art. 95 alin. (5) din această ordonanţă de urgenţă, echivala cu o acceptare tacită, au avut posibilitatea să notifice cealaltă parte că nu sunt de acord cu actele adiţionale întocmite şi acceptate tacit în baza acestei ordonanţe de urgenţă. Prin urmare, dispoziţiile art. 95 alin. (5) din acest act normativ, în modul arătat, au fost lipsite de eficienţă şi, potrivit art. II din Legea nr. 288/2010, acceptarea tacită menţionată de acest text nu poate opera (Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, paragraful 18, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015). 26. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, precitată, paragraful 19, Curtea, a reţinut că tratamentul juridic egal constituie un drept al cetăţenilor numai în măsura în care aceştia se găsesc în situaţii juridice identice, deosebirile sub acest aspect impunând, în mod necesar, un regim juridic diferenţiat. Aşa fiind, în măsura în care reglementările art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normelor legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiată. 27. În ceea ce priveşte referirea la presupusa discriminare între persoanele cărora le sunt aplicabile, pe de o parte, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 şi cele ale Legii nr. 288/2010 şi, pe de altă parte, ceilalţi cetăţeni care au dreptul de decizie cu privire la încheierea unui act juridic de drept privat în virtutea unor alte acte normative, spre exemplu Codul civil, Curtea a observat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor situaţii juridice diferite şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, precitată, paragraful 20). 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 29. Distinct de cele prezentate, în ceea ce priveşte notele scrise depuse de autorii excepţiei de neconstituţionalitate direct la Curtea Constituţională, prin care se solicită completarea argumentelor invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, în raport de critici şi prevederi constituţionale noi, Curtea reiterează jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi. Aşa fiind, solicitarea formulată prin notele scrise depuse direct la instanţa de contencios constituţional, respectiv invocarea unor noi critici de constituţionalitate sau criticarea unor noi prevederi legale şi adăugarea altor temeiuri constituţionale în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate este inadmisibilă (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 7 septembrie 2011). 30. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doru Octavian Pîrjol Năstase şi de Elena Pîrjol Năstase în Dosarul nr. 7.070/2/2013* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 ianuarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
