Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ionuţ Pătuleanu în Dosarul nr. 5.272/1.748/2017 al Judecătoriei Cornetu şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.193D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Dosarul a avut iniţial termenul de judecată fixat pentru data de 24 martie 2020, fiind preschimbat succesiv, ca urmare a Hotărârilor Plenului Curţii Constituţionale nr. 7 din 16 martie 2020 şi nr. 10 din 9 aprilie 2020, pentru data de 30 aprilie 2020, respectiv 28 mai 2020. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest context, arată că prevederile criticate se aplică în mod egal tuturor celor care intră sub incidenţa acestora. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 22 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.272/1.748/2017, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ionuţ Pătuleanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin stabilirea competenţei de soluţionare a plângerilor în materie contravenţională în favoarea instanţei în circumscripţia căreia a fost constatată săvârşirea contravenţiei petentul este obligat ope legis să învestească o instanţă de judecată al cărei sediu poate fi situat oriunde la o distanţă considerabilă faţă de propriul său domiciliu. Astfel, prevederile criticate contravin principiului accesului liber la justiţie, întrucât exercitarea dreptului la un proces echitabil, care include inclusiv dreptul de a fi prezent la fiecare şedinţă de judecată, precum şi obligarea petentului de a se deplasa către sediul unei instanţe îndepărtate, ridică probleme de ordin material şi temporar, incompatibile cu principiul accesului liber la justiţie. 7. Se apreciază că reglementarea criticată se abate de la legislaţia contenciosului administrativ, care prevede posibilitatea alegerii instanţei competente de către persoana contestatoare. Astfel, având în vedere faptul că procesul-verbal de constatare a contravenţiei este un act administrativ, întocmit de un agent al unei instituţii aflat în exerciţiul funcţiunii, contestarea ar trebui să urmeze aceeaşi procedură. Faţă de această împrejurare se arată că atât prevederile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cât şi cele ale art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 aduc atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, limitând competenţa de soluţionare pentru un litigiu de contencios administrativ la o singură instanţă, diferită de domiciliul/sediul persoanei petente. 8. De asemenea se susţine că prin textele criticate se instituie o situaţie discriminatorie nejustificată între persoanele sancţionate contravenţional în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, care prevede la art. 10^1 că, prin derogare de la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în cazul contravenienţilor cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria pe a cărei rază teritorială contravenientul domiciliază sau îşi are sediul, şi persoanele sancţionate contravenţional în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care instituie regula formulării plângerii contravenţionale la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, deşi ambele acte normative includ sfera contravenţiilor rutiere. 9. Judecătoria Cornetu, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, opinează că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 12. Avocatul Poporului, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că prevederile criticate sunt constituţionale. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: - Art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.“; – Art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.“ 16. Ulterior încheierii de sesizare, prevederile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au fost completate prin Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 iulie 2019, cu sintagma „şi sancţionare“, având următorul cuprins: „Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.“ 17. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi celor ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 18 iulie 2019, Decizia nr. 216 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 28 iunie 2018, sau Decizia nr. 84 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 23 mai 2017. 19. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că textul cuprins în art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti, exprimând chiar o aplicare a principiului specialia generalibus derogant. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale (a se vedea Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2019, paragraful 21, şi Decizia nr. 84 din 28 februarie 2017, paragraful 22, precitate). 20. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea a statuat că norma legală criticată nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care se constată încălcări ale prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. Astfel, stabilirea competenţei teritoriale unice a instanţei de judecată pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei/unor contravenţii la circulaţia pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general şi obiectiv, şi anume cel al locului unde a fost săvârşită şi constatată contravenţia, ceea ce este pe deplin justificat şi rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenţii, şi anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele ce circulă pe drumurile publice şi care trebuie să respecte aceleaşi reguli de circulaţie prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2019, paragraful 19). 21. Astfel, potrivit art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prevederile acesteia se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care, la art. 47, face trimitere, la rândul său, la prevederile Codului penal ori la cele ale Codului de procedură civilă, după caz. Or, prevederile art. 183 alin. (1) şi ale art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevăd, pe lângă posibilitatea îndeplinirii prin poştă a actelor de procedură, şi o serie de garanţii ale drepturilor reclamantului, căruia, de pildă, i se vor comunica în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Aşadar, chiar dacă art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 instituie competenţa teritorială exclusivă a instanţei de judecată de la locul săvârşirii şi constatării faptei contravenţionale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant, la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar şi nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil. Tocmai în considerarea unor astfel de situaţii, legiuitorul a reglementat modalităţi alternative care să garanteze exercitarea efectivă şi deplină a drepturilor materiale şi procesuale ale oricărei persoane care doreşte să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 84 din 28 februarie 2017, paragraful 25, şi Decizia nr. 281 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 18). 22. Cu privire la susţinerile referitoare la faptul că reglementarea criticată se abate de la legislaţia contenciosului administrativ, Curtea observă că, în ceea ce priveşte contenciosul administrativ, acest domeniul este privit, în primul rând, din perspectiva dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea a constatat că aceste norme constituţionale conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ, dreptul de a se adresa instanţei pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, însă în condiţiile şi în limitele stabilite prin lege organică. Or, în speţă este criticată o ordonanţă a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, şi nu procedura contenciosului administrativ. 23. De altfel, cu privire la o pretinsă discriminare creată prin actele şi procedurile de contestare în discuţie, respectiv plângerile împotriva anumitor acte administrative care se soluţionează potrivit Legii nr. 554/2004 şi cele formulate împotriva proceselor-verbale contravenţionale, tot acte administrative, care se soluţionează potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, Curtea a constatat că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. S-a mai reţinut cu acelaşi prilej că, din punctul de vedere al agentului constatator, această persoană este vinovată şi responsabilă, iar procesul-verbal întocmit are, până la rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de constatare. Or, aceasta nu poate duce la concluzia că soluţionarea cauzelor privind contestarea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii ar trebui să urmeze regulile procedurale specifice contenciosului administrativ, reglementate prin Legea nr. 554/2004 (a se vedea Decizia nr. 726 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 16 iulie 2008). 24. Referitor la susţinerile cu privire la pretinsa situaţie discriminatorie instituită în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, care prevede la art. 10^1 că, prin derogare de la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în cazul contravenienţilor cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se introduce la judecătoria pe a cărei rază teritorială contravenientul domiciliază sau îşi are sediul, şi persoanele sancţionate contravenţional în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care instituie regula formulării plângerii contravenţionale la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, Curtea apreciază că această critică este neîntemeiată, având în vedere domeniul distinct de reglementare al celor două acte normative. Astfel, Curtea observă că, în timp ce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, a pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii, iar autoritatea competentă în domeniul circulaţiei pe drumurile publice este Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 are ca obiect de reglementare aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. În sensul acestei ordonanţe, prin tarif de utilizare se înţelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, reţeaua de drumuri naţionale din România, concesionată Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., iar prin tarif de trecere se înţelege o anumită sumă care se plăteşte pentru un vehicul în funcţie de distanţa parcursă pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte, care face parte din reţeaua de drumuri naţionale din România, şi de tipul vehiculului (a se vedea Decizia nr. 216 din 17 aprilie 2018, paragraful 32, şi Decizia nr. 84 din 28 februarie 2017, paragrafele 27 şi 28). 25. Faţă de cele prezentate, având în vedere faptul că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi, prin urmare, acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, nu poate fi primită critica privind încălcarea art. 16 din Constituţie, deoarece nu se poate reţine existenţa unei situaţii similare/comparabile în ceea ce priveşte contravenţiile săvârşite în temeiul celor două acte normative aduse în discuţie. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionuţ Pătuleanu în Dosarul nr. 5.272/1.748/2017 al Judecătoriei Cornetu şi constată că dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cornetu şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
