Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) lit. g) şi ale art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Victor Bătăilă în Dosarul nr. 25.068/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 692 D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19 ianuarie 2021, în prezenţa reprezentantului autorului excepţiei şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 56 alin. (2) şi ale art. 57 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 20 ianuarie 2021, dată la care, potrivit aceluiaşi temei legal, a dispus amânarea pronunţării, succesiv, pentru data de 16 februarie 2021 şi pentru data de 16 martie 2021. La data de 16 martie 2021, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru 24 martie 2021, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 15 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 25.068/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4) lit. g) şi ale art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Victor Bătăilă, întro cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, avocaţii care, în exercitarea profesiei, iau cunoştinţă de informaţii clasificate sunt, în continuare, supuşi verificărilor de securitate prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 şi prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, verificări care au un profund caracter intruziv în viaţa privată. În schimb, se arată că procurorii care doresc să folosească asemenea informaţii în defavoarea acuzatului o pot face fără a se supune aceloraşi condiţionări. Pentru aceste motive, se susţine că apărarea este într-o poziţie net inferioară acuzării, fără a beneficia de posibilităţi reale de restabilire a echilibrului de arme. Se mai arată că declasificarea este grevată de voinţa unui factor extern procedurii judiciare, cea a emitentului respectivei clasificări. Prin urmare, chiar dacă instanţa solicită declasificarea informaţiilor, aceasta poate fi refuzată de către o autoritate administrativă, fără a exista un real control jurisdicţional al acestei măsuri, aşa încât o activitate proprie realizării justiţiei este condiţionată de voinţe externe acestui sistem. 5. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 7 alin. (4) lit. g) şi ale art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul se referă, în realitate, la dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) şi ale art. 24 alin. (4) şi (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, care au următorul cuprins: - Art. 7 alin. (4) lit. g): "(4) Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane: [...] g) procurori [...]“;" – Art. 24 alin. (4) şi (10): "(4) Informaţiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului. [...](10) Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective“." 10. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (2) cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi ale art. 124 cu privire la înfăptuirea justiţiei. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 24 alin. (4) şi (10) din Legea nr. 182/2002, Curtea reţine că, deşi autorul excepţiei a invocat, în motivare, prevederile constituţionale anterior menţionate, toate argumentele aduse în susţinerea neconstituţionalităţii vizează, în realitate, dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002. Aşadar, Curtea constată că autorul excepţiei nu a formulat veritabile critici de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (4) şi (10) din Legea nr. 182/2002, pentru a putea fi reţinută o critică minimă, în acest sens. Or, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a statuat că, „chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992“. 12. Pentru aceste motive, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) şi (10) din Legea nr. 182/2002 este inadmisibilă. 13. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002, Curtea reţine că art. 51 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, a modificat prevederile art. 7 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, în sensul introducerii, la lit. f)-h) ale alin. (4) al acestui articol, a judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie printre titularii dreptului de acces la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e) din Legea nr. 182/2002, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului. 14. Prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 reglementează o excepţie de la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, conform cărora „persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii“. 15. Cu toate că expunerea de motive a Legii nr. 255/2013 nu face referire la considerentele care au stat la baza acestei modificări legislative, aceasta a vizat asigurarea accesului la informaţiile clasificate celor trei categorii de magistraţi reglementate prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în vederea garantării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. 16. Această soluţie legislativă a fost posibilă având în vedere faptul că cele 3 categorii de magistraţi anterior enumerate reprezintă funcţii publice, iar, în privinţa acestora, dispoziţiile Legii nr. 303/2004 prevăd o procedură de numire şi de depunere a jurământului, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute în partea introductivă a art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002. Totodată, art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004 prevede condiţia lipsei antecedentelor penale şi a cazierului fiscal, precum şi condiţia bunei reputaţii în vederea admiterii la Institutul Naţional al Magistraturii, iar art. 66 alin. (3) din aceeaşi lege prevede îndeplinirea condiţiilor generale de numire pentru funcţia de judecător şi procuror şi pentru ocuparea funcţiei de magistrat-asistent. 17. Spre deosebire de funcţiile de magistrat mai sus arătate, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile legii anterior menţionate şi ale statutului profesiei. Şi în privinţa avocaţilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevede faptul că, la înscrierea în barou, avocatul depune în faţa consiliului baroului, în cadru solemn, un jurământ, însă sfera cazurilor de nedemnitate prevăzute la art. 14 din Legea nr. 51/1995 este una mai restrânsă, fiind enumerate la acest articol: ipoteza persoanei condamnate definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate; ipoteza persoanei care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară; ipoteza persoanei căreia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; situaţia persoanei în sarcina căreia s-a reţinut, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive sau prin acte ale organelor profesiei de avocat, fapta de a fi exercitat sau sprijinit, sub orice formă, exercitarea fără drept de către o persoană a profesiei de avocat. 18. Totodată, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede obligaţia judecătorilor, a procurorilor, a magistraţilor-asistenţi şi a personalului auxiliar de specialitate de a da anual o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora. De asemenea, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede în sarcina persoanelor care deţin aceleaşi funcţii anterior enumerate obligaţia de a face o declaraţie autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică declaraţiile anterior menţionate. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiţiei, realitatea declaraţiilor. Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede în privinţa aceloraşi persoane obligaţia de a completa anual o declaraţie olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost şi nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informaţii. Încălcarea acestor dispoziţii legale conduce la eliberarea din funcţia deţinută, respectiv cea de judecător sau de procuror. Toate aceste declaraţii se înregistrează şi sunt depuse la dosarul profesional, respectiv se arhivează la compartimentul de resurse umane. Or, toate obligaţiile anterior arătate sunt de natură a garanta îndeplinirea de către magistraţi a condiţiilor de onestitate prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002. 19. Obligaţia de a da astfel de declaraţii nu este prevăzută însă şi în sarcina avocaţilor. Acesta este motivul pentru care, în cadrul procedurii prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, avocatul este obligat să răspundă la unele chestionare (prevăzute în anexele 15-17 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România), oferind informaţii referitoare la propria persoană, partenerul/partenera de viaţă, părinţi, fraţi şi surori sau alţi membri ai familiei, relaţii de natură profesională sau personală cu cetăţeni străini etc., cerându-i-se să indice persoane care îl cunosc de cel puţin 5 ani, pe mai multe perioade. 20. Având în vedere această diferenţă de reglementare a condiţiilor bunei reputaţii şi respectiv a demnităţii, în vederea ocupării funcţiei de magistrat, respectiv a deţinerii profesiei de avocat, garanţiile de onestitate pe care le prezintă magistraţii prin declaraţiile anuale pe care le dau conform art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, precum şi caracterul diferit al celor două profesii (de funcţie publică şi, respectiv, de profesie liberală), Curtea reţine că regimul juridic diferit prevăzut de legiuitor în privinţa celor două categorii profesionale în vederea accesului la informaţii clasificate are la bază criterii obiective şi rezonabile, care justifică parcurgerea de către avocaţi a procedurii la care fac referire dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002, respectiv a unei proceduri de verificare a onestităţii avocaţilor, anterior acordării accesului la informaţii clasificate. 21. Aşadar, Curtea reţine că, într-adevăr, dispoziţiile legale criticate reglementează un regim juridic diferit în privinţa avocaţilor şi a procurorilor, sub aspectul accesului la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu. Acest regim juridic diferit, care presupune o procedură directă de acces al procurorilor la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu şi un acces limitat al avocaţilor la aceleaşi categorii de informaţii, nu constituie însă o discriminare de natură a încălca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, fiind reglementat în considerarea regimului juridic diferit al accesului în cele două profesii anterior menţionate şi al exercitării acestora. Nu în ultimul rând, regimul diferit de acces la informaţiile secrete de stat criticat de autorul excepţiei este prevăzut în considerarea rolului diferit pe care procurorii şi, respectiv, avocaţii îl au în cadrul procesului penal. Astfel, în timp ce avocatul, conform art. 31 din Codul de procedură penală, asigură dreptul la apărare al părţilor procesului penal sau al subiecţilor procesuali, pe care îi asistă sau îi reprezintă, procurorul, potrivit art. 56 din acelaşi cod, în calitate de organ de urmărire penală, conduce, controlează şi supraveghează activitatea de urmărire penală. Aşa fiind, diferenţa de regim juridic analizată are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dată de finalitatea reglementării celor două categorii de participanţi la procesul penal, fiind în acord cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. 22. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 24 din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 nu exclud accesul avocaţilor la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu, acest acces fiind asigurat în condiţiile Legii nr. 182/2002 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 585/2002. În acest sens, legea analizată prevede, la art. 28 alin. (1), că accesul la informaţiile secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, dispoziţii care se aplică, în mod corespunzător, potrivit art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege, în domeniul informaţiilor secrete de serviciu. La rândul său, Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 prevede, la art. 33, că accesul la informaţii clasificate este permis cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Ambele acte normative antereferite reglementează norme procedurale de acces la cele două categorii de informaţii. Or, toate aceste dispoziţii legale constituie mijloace de acces ce garantează diferitelor categorii profesionale, prin urmare şi avocaţilor, accesul la toate informaţiile de care au nevoie pentru a-şi exercita rolul legal în cadrul procesului penal, inclusiv la cele reglementate prin textul criticat, constituind, astfel, garanţii ale dreptului la apărare, ale accesului la justiţie şi ale dreptului la un proces echitabil. 23. Mai mult, prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, Curtea a constatat neconstituţionalitatea sintagmei „instanţa solicită“ cu raportare la sintagma „permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, precum şi neconstituţionalitatea sintagmei „autoritatea emitentă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin. (12) din Codul de procedură penală; Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că în cazul în care informaţiile clasificate sunt indispensabile aflării adevărului, accesul la acestea trebuie să fie dispus de judecătorul cauzei atât acuzării, cât şi apărării, altfel nu se poate discuta despre o egalitate a armelor şi de respectarea dreptului la un proces echitabil. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că accesul la informaţiile clasificate poate fi şi refuzat de judecător, care, deşi constată rolul esenţial al acestora în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, apreciază că accesul poate conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau că refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important sau poate afecta grav securitatea naţională. Prin urmare, Curtea a conchis că numai un judecător poate aprecia cu privire la interesele care intră în conflict - cel public, general, al statului, referitor la protejarea informaţiilor de interes pentru securitatea naţională sau pentru apărarea unui interes public major, respectiv cel individual, al părţilor unei cauze penale concrete, astfel încât, prin soluţia pe care o pronunţă, să asigure un just echilibru între cele două. În concluzie, Curtea a apreciat că protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului şi faţă de garanţiile dreptului la un proces echitabil ale tuturor părţilor din procesul penal, decât în condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege. Restrângerea dreptului la informaţie poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real şi justificat de protecţie a unui interes legitim privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau siguranţa naţională, decizia de refuz a accesului la informaţiile clasificate aparţinând întotdeauna unui judecător (a se vedea paragrafele 70 şi 71 din Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018). 24. De asemenea, prin Decizia nr. 287 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 26 iunie 2020, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost amendate prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, în cazul în care informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa poate dispune accesul la documentele clasificate pentru apărătorul inculpatului, în condiţiile prevăzute de legea în vigoare care reglementează protecţia informaţiilor clasificate. Neîntrunirea acestor condiţii de către apărătorul inculpatului nu poate atrage incidenţa sancţiunii prevăzute de art. 352 alin. (12) din Cod, în sensul că „acestea nu pot servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei“, întrucât ipoteza de aplicare a sancţiunii este limitată la situaţia în care „autoritatea emitentă“, recte instanţa judecătorească în lumina Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018, „nu permite apărătorului inculpatului accesul la informaţiile clasificate“. Or, în condiţiile în care acest impediment nu poate fi reţinut, ci, dimpotrivă, instanţa judecătorească a permis accesul la informaţiile clasificate, apărătorul inculpatului nu se poate prevala de faptul că, nedeţinând un certificat de securitate sau o autorizaţie de acces corespunzătoare nivelului de secretizare, i se refuză accesul la respectivele informaţii cu consecinţa îndepărtării lor din ansamblul probator al cauzei. Într-o atare ipoteză, Curtea a reţinut că este necesar ca avocatul inculpatului, pentru a asigura efectivitatea dreptului la apărare al acestuia, să iniţieze şi să parcurgă procedura pentru obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege, respectiv să se supună măsurilor de verificare şi control impuse de lege în scopul asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale. Aşadar, reglementarea strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, inclusiv sub aspectul stabilirii unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, nu are ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la informaţii esenţiale pentru soluţionarea cauzei, ci creează tocmai cadrul normativ în care două interese aflate în conflict - interesul particular al inculpatului, bazat pe dreptul fundamental la apărare, respectiv interesul general al societăţii, bazat pe nevoia de apărare a securităţii naţionale -, coexistă într-un just echilibru, care dă satisfacţie ambelor interese legitime, astfel că niciunul dintre ele nu este afectat în substanţa sa. 25. Curtea constată că soluţia contrară celei prevăzute de textul criticat, constând în accesul la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu al avocaţilor, în condiţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, ar determina crearea unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, respectiv a unei categorii profesionale care ar avea acces la astfel de informaţii în mod excedentar, peste nevoile ce rezultă din fiecare cauză penală în care avocaţii desfăşoară activităţi de asistenţă şi reprezentare. Un raţionament juridic similar a fost realizat de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că, din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi angajaţii unei instituţii trebuie să obţină certificate de securitate şi că, în caz contrar, există riscul creării unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specifică actului de justiţie, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, Curtea a reţinut că restricţiile de acces la informaţiile clasificate analizate constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de onestitate sau profesionalism ale persoanei care gestionează informaţii clasificate este pusă la îndoială. 26. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, care prevăd un regim juridic diferit pentru avocaţi faţă de cel reglementat în privinţa procurorilor, sub aspectul accesului la informaţiile secrete de stat, nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în privinţa soluţiei de la pct. 1 al dispozitivului şi cu unanimitate de voturi, în privinţa soluţiei de la pct. 2 al dispozitivului, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) şi (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Victor Bătăilă în Dosarul nr. 25.068/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Victor Bătăilă în Dosarul nr. 25.068/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi la punctul 1 din dispozitivul deciziei, de respingere ca inadmisibilă - a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) şi (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate -, formulăm prezenta opinie separată, considerând că: • soluţia de respingere ca inadmisibilă trebuia să vizeze doar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate - întrucât doar această excepţie a fost invocată în cauză de autor şi numai cu privire la această excepţie instanţa de drept comun, respectiv Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia Penală a sesizat Curtea Constituţională - şi nu şi a prevederilor alineatului 10 al aceluiaşi art. 24 din Legea nr. 182/2002; • soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei nu putea fi întemeiată - astfel cum s-a susţinut în opinia majoritară - pe nemotivarea acesteia întrucât, aşa cum vom arăta în continuare, aceasta a fost motivată de autorul excepţiei, care s-a referit doar la prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002; • soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 trebuia motivată doar pe lipsa legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, întrucât aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în speţă. * * * 1. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză, cu privire la Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, îl constituie - din punctul nostru de vedere - doar prevederile art. 24 alin. (4) din această lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, dispoziţii care au următorul cuprins: - Art. 24 alin. (4): „Informaţiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului“. 2. Constatarea pe care am făcut-o rezultă din următoarele documente: 2.1. Încheierea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia Penală din data de 1 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. 25.068/303/2016, în care la fila 3 se consemnează că: „Avocatul inculpatului Bătăilă Victor (s.n. autorul excepţiei din prezenta cauză), având cuvântul cu privire la cererile proprii invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 şi o depune în scris la dosar“, instanţa amânând pronunţarea cu privire la această excepţie pe data de 15 martie 2018; 2.2. Cererea scrisă vizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia Penală de inculpatul Bătăilă Victor, prin avocatul ales şi din care rezultă că acesta a invocat doar „Excepţia de neconstituţionalitate şi neconvenţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002“ - a se vedea pagina 1 a cererii. În plus, când a redat conţinutul normei legale din Legea nr. 182/2002, autorul excepţiei a indicat-o din nou ca fiind doar cea cuprinsă în art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 - a se vedea pagina 2 a cererii; 2.3. Motivarea pe care autorul excepţiei a formulat-o, în concordanţă cu excepţia ridicată, respectiv acesta a redactat critici de neconstituţionalitate doar cu privire la dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 şi nu şi cu privire la alineatul (10) al aceluiaşi articol. Astfel, în motivarea excepţiei autorul arată că, declasificarea informaţiilor secrete de stat este grevată de voinţa unui factor extern procedurii judiciare, cea a emitentului respectivei clasificări. Prin urmare, chiar dacă instanţa solicită declasificarea informaţiilor, aceasta poate fi refuzată de către o autoritate administrativă, fără a exista un real control jurisdicţional al acestei măsuri, aşa încât o activitate proprie realizării justiţiei este condiţionată de voinţe externe acestui sistem. 2.4. Încheierea din data de 15 martie 2018 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 25.068/303/2016 şi în care la fila 5 se consemnează că instanţa „sesizează Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002“, corespunzător solicitărilor autorului excepţiei; 2.5. Notele scrise depuse în faţa Curţii Constituţionale, pentru termenul din 19 ianuarie 2021 de inculpatul Bătăilă Victor, prin apărătorul ales, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate şi din care rezultă că a invocat doar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 (a se vedea filele 7-8 din Notele scrise), note concordante cu susţinerile anterioare ale autorului excepţiei; 2.6. De asemenea, cu privire la această excepţie de neconstituţionalitate, respectiv a art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 a fost solicitat de către Curtea Constituţională punctul de vedere al autorităţilor care, potrivit art. 30 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sunt asociate, în acest mod, controlului de constituţionalitate, respectiv Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului. 2.7. În raport de cele menţionate mai sus şi de întregul cadru procesual, respectiv cauza în care excepţia a fost ridicată, autorul sesizării, motivarea excepţiei, instanţa care a sesizat Curtea Constituţională, punctele de vedere solicitate de Curtea Constituţională autorităţilor publice constatăm că: - toate privesc un singur, unic, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi anume art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002; – soluţia de respingere ca inadmisibilă trebuia să vizeze doar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 şi nu şi a prevederilor alin. (10) al aceluiaşi art. 24 din Legea nr. 182/2002; – soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei nu putea fi întemeiată - astfel cum s-a susţinut în opinia majoritară - pe nemotivarea acesteia de către autor. 3. Faţă de conţinutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 şi pentru a se stabili care este procedura clasificării şi, respectiv, a declasificării informaţiilor clasificate din clasa secrete de stat, prin Adresa nr. 1.477 din 23 februarie 2021, Curtea Constituţională a solicitat Serviciului Român de Informaţii, precizări referitoare la modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Mai exact, instanţa de contencios constituţional a întrebat autoritatea anterior menţionată în ce situaţii are loc emiterea unei hotărâri a Guvernului de declasificare a unor informaţii clasificate, conform dispoziţiei legale anterior menţionate, respectiv: dacă hotărârea Guvernului se emite doar în situaţia declasificării unor categorii generice de informaţii clasificate, sau dacă se procedează la emiterea unei hotărâri a Guvernului în fiecare caz concret în care judecătorul - conform dispoziţiilor art. 352 alin. (11) şi (12) din Codul de procedură penală, astfel cum acestea au fost amendate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 21 din 18 ianuarie 2018 - dispune declasificarea informaţiilor clasificate pe care le consideră esenţiale pentru soluţionarea cauzelor. 3.1. Prin Adresa nr. 1.759 din 8 martie 2021, Serviciul Român de Informaţii a comunicat Curţii Constituţionale o Notă de răspuns la solicitarea mai sus menţionată, - prin care a arătat, în esenţă, că dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 trebuie interpretate în corelaţie cu prevederile art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege, în sensul că se declasifică prin hotărâre a Guvernului, ceea ce s-a clasificat printr-un astfel de act normativ, respectiv categorii de informaţii, şi nu fiecare informaţie în parte. 3.2. Totodată, prin Adresa nr. 2.178 din 22 martie 2021, Serviciul Român de Informaţii a trimis Curţii Constituţionale o Notă completatoare - a punctului de vedere exprimat anterior - în cuprinsul căreia a arătat următoarele: Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare şi Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare (denumite în continuare Standarde), prevăd, cu privire la declasificarea informaţiilor din clasa secrete de stat, proceduri distincte referitoare la (i) declasificarea categoriilor de informaţii clasificate secret de stat, aşa cum acestea sunt incluse în Listele cuprinzând informaţiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate de autorităţile publice şi, respectiv la (ii) declasificarea individuală a informaţiilor secrete de stat, întocmite/elaborate prin raportare la listele anterior menţionate, de către emitenţii acestora, iar distincţia anterior menţionată rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) şi (10) din Legea nr. 182/2002. 3.3. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional şi-a pus problema distincţiei dintre prevederile alineatului (4), faţă de cele ale alineatului (10) al articolului 24 din Legea nr. 182/2002, acest din urmă alineat statuând că: „Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare a informaţiilor secrete de stat este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective.“ 4. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză şi având în vedere considerentele mai sus expuse, constatăm că prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate trebuie interpretate sistematic, în ansamblul dispoziţiilor legale ce reglementează informaţiile secrete de stat. Astfel, art. 17-19 din Legea nr. 182/2002 prevăd care sunt informaţiile secrete de stat, nivelurile de secretizare, persoanele împuternicite să atribuie nivelurile de secretizare a informaţiilor cu prilejul elaborării lor, iar subsecvent acestora, art. 21 din Legea nr. 182/2002 prevede organizarea, în subordinea Guvernului, a Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. În aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege prevede întocmirea de către autorităţile publice a listelor cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat în domeniile lor de activitate, iar alin. (2) al aceluiaşi art. 22 prevede aprobarea şi actualizarea prin hotărâre a Guvernului a listelor cuprinzând informaţiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de autorităţile ori de instituţiile publice. În completarea acestor dispoziţii legale, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 182/2002 prevede că hotărârile Guvernului mai sus arătate se comunică Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi, după caz, celorlalte structuri informative cărora le revin, potrivit legii, sarcini de organizare a măsurilor specializate de protecţie. De asemenea, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 reglementează faptul că, prin hotărâre a Guvernului sunt stabilite regulile de identificare şi marcare, inscripţionările şi menţiunile obligatorii pe documentele secrete de stat, în funcţie de nivelurile de secretizare, cerinţele de evidenţă a numerelor de exemplare şi a destinatarilor, termenele şi regimul de păstrare, interdicţiile de reproducere şi circulaţie, iar alin. (3) al aceluiaşi art. 24 prevede că încadrarea informaţiilor secrete de stat în unul dintre nivelurile prevăzute la art. 15 lit. f) din Legea nr. 182/2002, precum şi normele privind măsurile minime de protecţie în cadrul fiecărui nivel se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. 5. Analizând dispoziţiile legale mai sus menţionate, observăm că, potrivit acestora, în domeniul activităţilor referitoare la informaţii secrete de stat, procedura emiterii unor hotărâri ale Guvernului intervine, exclusiv, în legătură cu: - operaţiuni care vizează aprobarea şi actualizarea listelor referitoare la categoriile de informaţii secrete de stat, pe niveluri de secretizare [art. 22 alin. (2) din Legea nr. 182/2002]; – stabilirea regulilor de identificare şi marcare, inscripţionările precum şi alte activităţi de evidenţiere sau administrare a informaţiilor secrete de stat [art. 24 alin. (2) din Legea nr. 182/2002]; – încadrarea informaţiilor secrete de stat în unul dintre nivelurile de secretizare prevăzute la art. 15 lit. f) din Legea nr. 182/2002 [respectiv, strict secret de importanţă deosebită, strict secret şi secret], precum şi normele privind măsurile minime de protecţie în cadrul fiecărui nivel [art. 24 alin. (3) din Legea nr. 182/2002]; – declasificarea informaţiilor clasificate potrivit art. 15 lit. f) din Legea nr. 182/2002, la solicitarea motivată a emitentului [art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002]. 5.1. Cu privire la procedurile de clasificare şi, corelativ, de declasificare a informaţiilor clasificate, pentru care se emite hotărâre a Guvernului, proceduri prevăzute la art. 22 alin. (2) şi, respectiv, art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, constatăm că dispoziţii legale similare sunt prevăzute şi în Standarde. Astfel, art. 6 din cuprinsul acestora reglementează obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a întocmi liste proprii care să cuprindă categoriile de informaţii secrete de stat în domeniile lor de activitate, liste care sunt aprobate şi actualizate prin hotărâre a Guvernului, iar art. 9 din Standarde prevede obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a analiza aceste liste, atunci când este necesar, şi, după caz, de a prezenta Guvernului spre aprobare propuneri de actualizare şi completare a lor, conform legii. Aşa fiind, cele două norme anterior menţionate fac referire tot la noţiunea de „liste ale informaţiilor secrete de stat“, referindu-se la listele cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat. Totodată, art. 19 din Standarde stabileşte că „informaţiile secrete de stat pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului“. Aşadar, conform principiului simetriei actelor juridice, legiuitorul a stabilit că listele cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat elaborate de autorităţile şi instituţiile publice care deţin astfel de informaţii, aprobate prin hotărâre a Guvernului, pot fi declasificate doar printr-un act normativ de nivel similar. 5.2. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 prevăd că: „Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare a informaţiilor secrete de stat este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective.“ Categoriile de persoane sau autorităţi publice împuternicite să atribuie unul dintre nivelurile de secretizare a informaţiilor cu prilejul elaborării lor sunt, aşa cum am arătat anterior, cele prevăzute la art. 19 din Legea nr. 182/2002, declasificarea informaţiilor făcându-se după acelaşi principiu, al simetriei juridice, de către aceleaşi persoane sau autorităţi publice. De asemenea, potrivit alin. (7) al art. 24 din Legea nr. 182/2002, autorităţile publice care elaborează ori lucrează cu informaţii secrete vor întocmi un ghid pe baza căruia se va realiza o clasificare corectă şi uniformă a informaţiilor secrete de stat. Dispoziţii similare celor menţionate mai sus se regăsesc şi în Standarde. Astfel, art. 5 alin. (1) din cuprinsul Standardelor prevăd obligaţia autorităţilor publice care elaborează ori lucrează cu informaţii secrete de stat de a întocmi un ghid potrivit căruia să fie realizată clasificarea corectă şi uniformă a informaţiilor individuale. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi art. 5, acest ghid este supus aprobării împuterniciţilor sau, după caz, funcţionarilor superiori abilitaţi să atribuie nivelurile de secretizare, conform legii. De asemenea, art. 10 din Standarde prevede că atribuirea clasei şi nivelului de secretizare a informaţiilor (punctuale) se realizează prin consultarea ghidului de clasificare, a listelor cu informaţii secrete de stat elaborate potrivit legii. În mod simetric procedurii specifice de clasificare a informaţiilor individuale, punctuale, art. 20 alin. (2) din Standarde stabileşte că declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informaţiilor secrete de stat se realizează de către împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit competenţelor materiale. 6. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale mai sus enunţate, rezultă că atât clasificarea, cât şi declasificarea unor informaţii concrete, punctuale, secrete de stat se realizează cu aprobarea persoanelor la care face referire art. 19 din Legea nr. 182/2002 şi nu prin hotărâre a Guvernului. Ca atare, ulterior actului de clasificare, în cazul în care nu mai este necesară menţinerea caracterului clasificat al actului, declasificarea acestuia se face de către împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, să suprime menţiunile de clasificare ori să scoată informaţia clasificată de sub incidenţa reglementărilor prevăzute de lege. 7. Articolul 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 reglementează procedura prin care emitenţii sau deţinătorii de informaţii clasificate suprimă menţiunea de clasificare de pe suportul material care conţine informaţia clasificată, în cazurile în care nu mai este necesară menţinerea caracterului clasificat al acestora, fiind declasificate informaţii în concret, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi nu categorii generice de informaţii. 8. Faţă de toate considerentele expuse mai sus constatăm că: - dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 au în vedere operaţiunea declasificării categoriilor de informaţii secrete de stat, care se realizează prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului, respectiv în condiţiile apreciate de emitentul acestora; – dispoziţiile art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 au în vedere declasificarea totală sau parţială a unor informaţii concrete, punctuale, care nu se efectuează prin hotărâre a Guvernului, ci de către emitenţii sau deţinătorii de informaţii clasificate. 9. Această distincţie s-a impus a fi făcută întrucât autorul excepţiei a ridicat în cauză doar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 şi numai aceste prevederi nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, întrucât ele vizează, aşa cum am arătat anterior, operaţiunea declasificării categoriilor generice de informaţii secrete de stat, care se realizează prin Hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului şi nu a unei informaţii clasificate secret de stat concrete, punctuale dintr-un dosar penal, aşa cum a solicitat autorul excepţiei, această ultimă ipoteză/situaţie fiind reglementată prin dispoziţiile art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care constituie o condiţie de admisibilitate a excepţiei, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, Decizia nr. 247 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, şi Decizia nr. 295 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 7 august 2018). Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate nu constituie un exerciţiu pur teoretic. Curtea a subliniat în acest sens, de exemplu prin Decizia nr. 230 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 5 iulie 2019, paragraful 20, faptul că, „în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30).“ Astfel fiind, întrucât normele criticate în prezenta cauză de autorul excepţiei, respectiv dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, din perspectiva efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate rezultă că, doar cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 se impunea ca soluţia pronunţată în cauză să fie cea de respingere ca inadmisibilă a excepţiei şi nu şi a prevederilor alineatului 10 al aceluiaşi art. 24 din Legea nr. 182/2002, aceste ultime dispoziţii nefiind invocate în cauză de autor. 10. Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei pronunţându-se asupra altor prevederi decât cele contestate, deoarece, contrar sistemului nostru constituţional, ar exercita un control din oficiu (a se vedea în acest sens Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008). 10.1. De asemenea, prin Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007, şi Decizia nr. 517 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008, Curtea a statuat că invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecată, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei de judecată. Or, câtă vreme părţile ori autorii nu pot invoca în faţa Curţii un alt temei constituţional, atunci nici Curtea însăşi nu se poate pronunţa, fără depăşirea cadrului procesual specific, asupra altor dispoziţii legale decât cele cu care a fost sesizată. În consecinţă, jurisdicţia constituţională nu se poate substitui părţii în privinţa invocării textului criticat ori motivului de neconstituţionalitate, pentru că în caz contrar aceasta ar echivala cu exercitarea unui control din oficiu (a se vedea Decizia nr. 119 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 8 mai 2015, paragraful 30, Decizia nr. 1.054 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013). 10.2. Contrar dispoziţiilor legale citate, astfel cum au fost interpretate într-o jurisprudenţă constantă din care am evidenţiat câteva exemple, în prezenta cauză, Curtea a procedat la stabilirea, în mod direct, a unui alt obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, diferit de cel cu privire la care a fost sesizată, şi cu privire la care s-au derulat toate etapele procedurale. O asemenea procedură nu este însă admisă de lege, nici în privinţa Curţii Constituţionale (întrucât ar avea semnificaţia exercitării unui control din oficiu) şi nici în privinţa părţilor, care rămân legate de cadrul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate fixat în faţa instanţei de judecată sau de arbitraj comercial. Potrivit normelor constituţionale şi legale, litigiul constituţional trebuie să se desfăşoare numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi ori de Curtea însăşi. * * * Pentru toate aceste motive, în dezacord cu soluţia pronunţată cu majoritate de voturi de Curtea Constituţională la punctul 1 din dispozitivul deciziei, de respingere ca inadmisibilă - a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) şi (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate - considerăm că: • soluţia de respingere ca inadmisibilă trebuia să vizeze doar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate - întrucât doar această excepţie a fost invocată în cauză de autor şi numai cu privire la această excepţie instanţa de drept comun, respectiv Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia Penală a sesizat Curtea Constituţională - şi nu şi a prevederilor alineatului 10 al aceluiaşi art. 24 din Legea nr. 182/2002; • soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei nu putea fi întemeiată - astfel cum s-a susţinut în opinia majoritară - pe nemotivarea acesteia, întrucât aceasta a fost motivată de autorul excepţiei, care s-a referit doar la prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002; • soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 trebuia motivată doar pe lipsa legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, întrucât aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în speţă. Judecători, dr. Livia-Doina Stanciu prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
