Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Cristina Teodora Pop │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Dănuţ Ardelean, Gheorghe Ardelean şi Radu Ardelean în Dosarul nr. 7.872/296/2015 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 765 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Curtea, în temeiul prevederilor art. 225 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ia act de prezenţa în sală a doamnei Pora Erika, traducător autorizat de limba maghiară. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că textul criticat a mai fost examinat de către Curtea Constituţională din perspectiva unor critici similare, relevantă, în acest caz, fiind Decizia nr. 688 din 24 noiembrie 2016. Se solicită menţinerea jurisprudenţei anterior menţionate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 10 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.872/296/2015, Judecătoria Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Dănuţ Ardelean, Gheorghe Ardelean şi Radu Ardelean într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de violare de domiciliu, în condiţiile trimiterii acestora în judecată, conform dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, prin faptul că nu prevede un termen în care procurorul ierarhic superior să confirme propunerea de redeschidere a urmăririi penale, aşa încât acesta poate depăşi termenul de 20 de zile, prevăzut la art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, aspect ce creează o disproporţie evidentă între drepturile procesuale ale părţilor procesului penal, care sunt supuse termenului de decădere anterior menţionat, şi drepturile procurorului, care poate dispune oricând redeschiderea urmăririi penale. Se susţine că lipsa de egalitate, astfel creată, nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Se arată, de asemenea, că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt lipsite de previzibilitate, aspect ce contravine dreptului la un proces echitabil, întrucât nu prevăd, în mod clar şi neechivoc, motivele pentru care procurorul ierarhic superior poate infirma ordonanţa de clasare. Se mai susţine că textul criticat este neconstituţional datorită faptului că nu obligă procurorul ierarhic superior să demonstreze caracterul excepţional al redeschiderii urmăririi penale şi, de asemenea, pentru că dă acestuia posibilitatea să infirme ordonanţa de clasare, chiar şi în condiţiile în care aceasta nu este atacată de persoana vătămată. 7. Judecătoria Satu Mare - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine, în acest sens, că cererea procurorului de redeschidere a urmăririi penale este supusă judecătorului de cameră preliminară, care examinează legalitatea şi temeinicia acesteia şi care are posibilitatea de a aprecia dacă redeschiderea urmăririi penale nu este inechitabilă şi dacă perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. Se arată că aspectele anterior menţionate reprezintă garanţii ale dreptului la un proces echitabil asigurate de legiuitor în procedura criticată. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere, în argumentarea acestei opinii, la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 177 din 29 martie 2016. 10. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că îşi menţine punctele de vedere reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 456 din 28 iunie 2016 şi nr. 688 din 24 noiembrie 2016. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. Dispoziţiile art. 317 se aplică în mod corespunzător“. 14. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul un proces echitabil. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 177 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 9 mai 2016, Decizia nr. 456 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 9 noiembrie 2016, şi Decizia nr. 688 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 februarie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 16. În acest sens, prin Decizia nr. 177 din 29 martie 2016, paragrafele 13-25, Curtea a reţinut că lipsa prevederii în cuprinsul art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală a unui termen legal în care poate fi dispusă redeschiderea urmăririi penale echivalează cu dreptul organelor judiciare de a proceda la reluarea urmăririi penale, prin redeschiderea acesteia, până la împlinirea termenului legal de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite. În acest sens, dispoziţiile art. 153 alin. (1) din Codul penal prevăd că prescripţia înlătură răspunderea penală. Prin urmare, scopul instituţiei prescripţiei răspunderii penale constă în înlăturarea răspunderii penale, prin stingerea dreptului statului de a sancţiona şi a obligaţiei infractorului de a suporta consecinţele infracţiunii comise, după trecerea unui anumit interval de timp, prevăzut de lege, de la data săvârşirii faptei, indiferent dacă infracţiunea a fost sau nu descoperită ori infractorul identificat. Prin dispoziţiile art. 154 din Codul penal, legiuitorul a stabilit, în mod expres, atât durata termenelor de prescripţie, cât şi data la care acestea încep să curgă. Totodată, referitor la prescripţia răspunderii penale, legiuitorul a prevăzut la art. 155 din Codul penal întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. Potrivit alin. (1) al articolului anterior referit, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. De asemenea, art. 155 alin. (5) din Codul penal prevede că admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale. 17. Având în vedere modul de reglementare a prescripţiei răspunderii penale, Curtea a reţinut că dreptul organelor judiciare de a relua urmărirea penală, prin redeschiderea acesteia, conform art. 335 din Codul de procedură penală, apare ca fiind consecinţa juridică a acestei instituţii, respectiv consecinţa dreptului statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni în termenele de prescripţie stabilite prin lege. 18. Prin urmare, Curtea a constatat că aceste termene sunt, în mod expres, determinate de către legiuitor, atât sub aspectul întinderii, cât şi sub aspectul momentului la care încep să curgă, motiv pentru care nu se poate susţine că legea procesual penală este lipsită de claritate, precizie sau previzibilitate sub aspectul intervalului de timp în care poate fi dispusă redeschiderea urmăririi penale şi nici că redeschiderea urmăririi penale se poate face sine die, creând o stare de incertitudine pentru autorul faptelor prevăzute de legea penală. De altfel, dispoziţiile art. 335 alin. (1)-(3) şi (5) din Codul de procedură penală prevăd că redeschiderea urmăririi penale se face în următoarele situaţii: dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea [art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală], în cazul în care au apărut fapte sau împrejurări noi, din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea [art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală], când constată că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite conform art. 318 alin. (3) din Codul de procedură penală [art. 335 alin. (3) din Codul de procedură penală] şi în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluţiei şi a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale [art. 335 alin. (5) din Codul de procedură penală]. Astfel reglementate, motivele de redeschidere a urmăririi penale nu reprezintă altceva decât cauze de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, ele reprezentând o aplicare directă a dispoziţiilor art. 155 din Codul penal. Prin urmare, Curtea a reţinut că instituţia redeschiderii urmăririi penale, sub aspectul termenelor în care ea poate fi dispusă este, în mod corect, corelată de către legiuitor cu instituţia prescripţiei răspunderii penale, fiind o consecinţă directă a acesteia. 19. Aşa fiind, Curtea a constatat că susţinerile autorilor excepţiei - potrivit cărora instituirea în privinţa redeschiderii urmăririi penale a unui termen în care organele judiciare se pot prevala de acest drept, egal cu timpul rămas între data ordonanţei de clasare şi împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale ar echivala cu crearea unei situaţii de incertitudine pentru persoana achitată şi cu instituirea, în favoarea organelor judiciare, a unui termen sine die în care pot proceda la redeschiderea urmăririi penale, favorabil comiterii unor abuzuri judiciare - apar ca fiind nejustificate. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală, redeschiderea urmăririi penale nu se face în mod arbitrar de către organele judiciare, ci doar în condiţiile expres reglementate la art. 335 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală. 20. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută încălcarea, prin dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie. Referitor la dreptul la un proces echitabil, reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională a constatat, în jurisprudenţa sa, că acesta obligă la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 31). Cu privire la dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, s-a reţinut, prin aceeaşi jurisprudenţă, că acesta conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, paragraful 33). 21. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica sa penală, şi au fost reglementate cu respectarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea. 22. În fine, Curtea a constatat că, spre deosebire de reglementarea anterioară, instituţia redeschiderii urmăririi penale nu mai este prerogativa exclusivă a procurorului, ci, în trei dintre cele patru situaţii prevăzute la art. 335 din Codul de procedură penală, este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară care, cu această ocazie, verifică legalitatea şi temeinicia ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Această nouă abordare a legiuitorului are ca scop punerea instituţiei redeschiderii urmăririi penale în acord cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior referite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 24. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 177 din 29 martie 2016, cu privire la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, Curtea reţine că principiul egalităţii în drepturi are în vedere, pe de o parte, egalitatea dintre cetăţeni, aspect prevăzut, în mod expres, în cuprinsul alin. (1) al normei constituţionale anterior invocate, iar, pe de altă parte, asigurarea unui regim juridic similar unor persoane aflate în situaţii juridice egale. Or, având în vedere rolul diferit pe care îl au inculpatul şi organele judiciare în desfăşurarea procesului penal, nu se poate pune problema asigurării unei egalităţi de tratament juridic. De altfel, cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, că principiul nediscriminării presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011). 25. Referitor la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia textul criticat este lipsit de previzibilitate, aspect ce contravine dreptului la un proces echitabil, întrucât nu prevede, în mod clar şi neechivoc, motivele pentru care procurorul ierarhic superior poate infirma ordonanţa de clasare, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală arată, în mod expres, că motivul infirmării ordonanţei de clasare îl reprezintă inexistenţa împrejurării pe care s-a întemeiat această soluţie. La rândul său, soluţia clasării poate avea ca temei constatarea existenţei uneia dintre împrejurările prevăzute, în mod expres, la art. 315 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv imposibilitatea începerii urmăririi penale, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de fond şi formă esenţiale ale sesizării sau existenţa unuia dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 16 alin. (1) anterior menţionat, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: fapta nu există; fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; există o cauză justificativă sau de neimputabilitate; lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii. 26. Având în vedere dispoziţiile procesual penale mai sus analizate, Curtea reţine că, prin interpretarea coroborată a prevederilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din acelaşi cod, pot fi determinate cu exactitate motivele legale pentru care procurorul ierarhic superior poate infirma ordonanţa de clasare. Prin urmare, textul criticat îndeplineşte exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate circumscrise principiului legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi adecva conduita conform exigenţelor legale. În acest sens, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, paragraful 17). 27. În fine, cu privire la critica de neconstituţionalitate conform căreia textul criticat este neconstituţional, întrucât dă posibilitatea procurorului ierarhic superior să infirme ordonanţa de clasare, chiar şi în condiţiile în care aceasta nu este atacată de partea vătămată, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută, întrucât aspectul procesual penal criticat reprezintă o aplicare directă de către legiuitor a principiului aflării adevărului, reglementat la art. 5 din Codul de procedură penală, care prevede, la alin. (1) al normei anterior referite, că organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului, dar şi a principiului controlului ierarhic al desfăşurării activităţii procurorilor, prevăzut la art. 132 alin. (1) din Constituţie. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Dănuţ Ardelean, Gheorghe Ardelean şi Radu Ardelean în Dosarul nr. 7.872/296/2015 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
