Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, formulată de un număr de 33 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Senat. 2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.276 din 17 februarie 2021 şi constituie obiectul Dosarului nr. 523 A/2021. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se prezintă parcursul procedural al adoptării legii criticate, după care sunt formulate o serie de critici având, în esenţă, următorul conţinut: (1) Procedura de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 încalcă principiul stabilităţii şi predictibilităţii legilor specifice statului de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi obligaţia respectării Constituţiei - art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie. 4. Se susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 a fost adoptată cu o motivaţie exclusiv politică, de presupusă analiză comprehensivă a activităţii Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, de la înfiinţarea acestuia, cu concluzii marcate de un profund subiectivism politic, discutabile sub aspectul opiniilor exprimate şi chiar nereale din punct de vedere faptic. În realitate, o asemenea analiză nu a fost realizată vreodată de Guvernul emitent al ordonanţei de urgenţă, nici sub aspectul execuţiilor bugetare pentru anii precedenţi, acest rol revenind Curţii de Conturi, nici sub aspectul activităţii concret desfăşurate, acest rol revenind, prin lege, Senatului României. Excedând vădit rolului său constituţional şi contravenind flagrant obligaţiilor constituţionale decurgând din principiile statului de drept şi separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Guvernul a desfiinţat printr-o ordonanţă de urgenţă o instituţie publică înfiinţată prin lege şi aflată sub autoritatea Parlamentului, prin Senatul României. Avizul Consiliului Legislativ prin care s-a atras atenţia asupra insuficienţei şi inconsistenţei motivării urgenţei şi lipsa oricărei referiri la situaţia personalului angajat au fost ignorate, ceea ce este de natură, în opinia autorilor sesizării, să accentueze motivele extrinseci de neconstituţionalitate a ordonanţei de urgenţă. 5. Se mai arată şi faptul că, prin actul normativ în cauză, Guvernul a stabilit un termen de 30 de zile pentru elaborarea unei hotărâri privind patrimoniul instituţiei desfiinţate, nereglementând în niciun fel chestiunile legate de finanţare şi cele privind personalul angajat. Prin Hotărârea Guvernului nr. 83/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 11 februarie 2020, s-a dispus trecerea patrimoniului instituţiei desfiinţate (cu peste 40 de zile în urmă) la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, instituţie aflată în subordinea Guvernului. Cu alte cuvinte, patrimoniul unei instituţii aflate în subordinea Parlamentului - bunuri, drepturi şi obligaţii -, finanţată prin bugetul Senatului României, este preluat de o instituţie aflată în subordinea Guvernului prin actul unic de voinţă al autorităţii executive. Nici prin hotărârea Guvernului menţionată şi nici prin alt act normativ nu s-a reglementat situaţia personalului angajat în cadrul Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, deşi ordonanţa de urgenţă a fost contrasemnată, între alţii, de ministrul muncii şi protecţiei sociale. (2) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 încalcă dispoziţiile constituţionale privind situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată şi obligaţia motivării urgenţei, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. 6. Potrivit autorilor sesizării, existenţa unei situaţii extraordinare lipseşte cu desăvârşire din preambulul ordonanţei de urgenţă. Lipseşte, de asemenea, orice referire temeinică privind necesitatea reglementării ori unele consecinţe negative în cazul amânării adoptării actului normativ. Reglementarea s-a justificat doar ca decizie politică, prin aprecieri discutabile cu privire la activitatea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi la eficienţa utilizării resurselor financiare în cadrul acestei activităţi. 7. Or, motivarea urgenţei adoptării ordonanţei în chiar cuprinsul acesteia este o cerinţă constituţională esenţială pentru existenţa statului de drept, pentru stabilitatea şi predictibilitatea cadrului legislativ şi pentru respectarea excepţiei de la statutul constituţional al Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a ţării prin procedura delegării legislative. Procedând ostentativ neconstituţional, Guvernul a concluzionat că opiniile proprii, evident subiective şi consistent politice, privind presupuse deficienţe în activitatea de până atunci a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 constituie „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“. Situaţia este atât de „urgentă“ încât Guvernul nu găseşte altă reglementare privind deficienţele activităţii instituţiei decât desfiinţarea acesteia şi îşi oferă 30 de zile pentru reglementarea situaţiei patrimoniului, lucru pe care îl face abia 40 de zile mai târziu. (3) Procedura de adoptare a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 încalcă principiul bicameralismului, prevăzut de art. 75 din Constituţie. 8. Cu ocazia reexaminării solicitate de Preşedintele României, Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, a păstrat forma legii trimisă la promulgare. La Senat, Cameră decizională, proiectul a fost modificat, adăugându-se, prin amendamente, şase noi paragrafe la preambulul ordonanţei de urgenţă. Aceste amendamente, menite, în opinia iniţiatoarei, să corijeze deficienţele sesizate în avizul Consiliului Legislativ privind obligaţia motivării urgenţei adoptării ordonanţei, nu au făcut obiectul dezbaterii în procedura Camerei Deputaţilor. Trebuie observat că, prin chiar opinia iniţiatoarei amendamentelor, se urmărea împlinirea unei cerinţe constituţionale esenţiale. Astfel, nu se poate aprecia că este vorba de amendamente de natură tehnică ori de corelare a textelor aflate în dezbaterea celor două Camere ale Parlamentului. Cu alte cuvinte, o cerinţă esenţială, impusă de Constituţie, s-a realizat exclusiv la nivelul Camerei decizionale, deşi parcursul legislativ a fost de lungă durată şi a inclus adoptarea normei de către Guvern, examinarea acesteia în cele două Camere ale Parlamentului, verificarea constituţionalităţii sale de către Curtea Constituţională a României şi reexaminarea proiectului de către prima Cameră sesizată. Prin jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a României a statuat faptul că adăugarea, prin amendamente, la o iniţiativă legislativă a unor dispoziţii de fond exclusiv la Camera decizională viciază principiul constituţional al bicameralismului Parlamentului României. O asemenea procedură transformă prima Cameră sesizată într-o instituţie inutilă în procesul legislativ şi Camera decizională în unică autoritate legiuitoare. Paragrafele adăugate la preambulul ordonanţei de urgenţă nu derivă din celelalte texte şi nici nu sunt corelate cu acestea ori cu conţinutul normativ al ordonanţei. Au fost concepute exclusiv la momentul reexaminării proiectului de lege la Camera decizională. 9. În motivarea amendamentelor menţionate s-a arătat că, potrivit avizului Consiliului Legislativ, se impune „o completare a instrumentului de prezentare, precum şi a preambulului, în sensul dezvoltării elementelor de fapt şi de drept care au determinat promovarea prezentului proiect în regim de urgenţă, precum şi o detaliere a eventualelor efecte negative.“ În paragrafele adăugate se face trimitere la rectificarea bugetară pentru anul 2019, precum şi la programul de guvernare, în sensul că „Guvernul şi-a asumat prin programul de guvernare decizia de a remedia cheltuirea ineficientă de fonduri publice inclusiv prin desfiinţarea instituţiilor şi agenţiilor guvernamentale care nu servesc scopului pentru care acestea au fost create, iar desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 reprezintă o măsură necesară şi urgentă pentru remedierea deficienţelor în cheltuirea fondurilor publice.“ 10. În opinia autorilor sesizării, prin procedura de iniţiere, dezbatere şi adoptare, precum şi prin conţinutul lor, amendamentele încalcă flagrant principiul constituţional al bicameralismului. Chiar dacă scopul urmărit a fost acela de a complini obligaţia constituţională a Guvernului, Camera decizională nu a făcut acest lucru, adăugând inutil, din punct de vedere constituţional, texte de fond la preambulul ordonanţei de urgenţă a Guvernului. În fapt, obligaţia motivării urgenţei în conţinutul ordonanţei, impusă de art. 115 alin. (4) teza finală din Constituţia României, revine exclusiv Guvernului, adică emitentului care uzează de procedura excepţională a delegării legislative, procedura parlamentară de legiferare neavând prevăzută o asemenea obligaţie. Nici măcar dacă ar fi făcut obiectul dezbaterii în ambele Camere ale Parlamentului, textele adăugate la preambulul ordonanţei nu ar fi împlinit cerinţa constituţională a motivării urgenţei adoptării acesteia. 11. Se arată, în acest sens, că în preambulul care însoţeşte cele 3 articole ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 se menţionează aspecte care se referă la o pretinsă lipsă de activitate a Institutului şi o singură precizare din punct de vedere financiar, şi anume „oprirea urgentă a cheltuielilor de fonduri publice care nu servesc interesul public, ci prejudiciază buna funcţionare a societăţii“. Or, textul constituţional, care reprezintă o excepţie în sensul delegării legislative, obligă Guvernul să stabilească în mod explicit care sunt situaţiile extraordinare care nu permit amânarea reglementărilor pe calea proiectelor de legi, acestea urmând a fi motivate în mod concret în preambulul, precum şi în nota de fundamentare ce însoţeşte proiectul de adoptare a ordonanţei de urgenţă care se înaintează Parlamentului. În cauză, după adoptarea în Guvern, ordonanţa de urgenţă a fost înaintată Parlamentului, fiind adoptată tacit de Camera Deputaţilor, pentru ca în Camera decizională, respectiv Senat, să se adopte legea de respingere a ordonanţei, verificată sub aspectul constituţionalităţii de Curtea Constituţională, la sesizarea Guvernului. Preşedintele României a formulat cerere de reexaminare, susţinând că instituţia a cărei desfiinţare se solicită nu a acţionat în vederea atingerii scopului şi misiunii pentru care a fost înfiinţată, că s-au creat tensiuni şi controverse în spaţiul public şi au existat deficienţe în cheltuirea fondurilor publice. Se precizează că, la momentul adoptării ordonanţei de urgenţă, Guvernul nu a făcut niciun raport privind activitatea Institutului, nu a constatat dacă există o cheltuială publică motivată sau nu, dacă au existat din punct de vedere financiar cheltuieli nejustificate. Ca urmare, cererea de reexaminare nu putea fi admisă, având în vedere lipsa efectivă de motivare cu privire la urgenţă şi care ar fi fost impedimentul ca desfiinţarea institutului să se facă printr-o iniţiativă legislativă a Guvernului. 12. La data de 9 februarie 2021, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a întocmit raportul ca urmare a cererii de reexaminare a Preşedintelui României, susţinându-se că majoritatea senatorilor prezenţi a admis obiecţiunile formulate şi a fost adoptat un raport de admitere cu modificări. Din fişa amendamentelor admise rezultă că acestea sunt două: cu referire la titlu şi în loc de respingere se va menţiona admitere; cu privire la preambulul ordonanţei de urgenţă a Guvernului care urmează să se completeze cu 6 noi paragrafe. În opinia autorilor sesizării, intervenţia Senatului în modificarea preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 demonstrează în mod clar că nu exista motivarea urgenţei prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, că nici cererea de reexaminare a Preşedintelui României nu cuprindea elemente suficiente care să identifice motivele pentru care o instituţie publică înfiinţată printr-o lege urmează a fi desfiinţată printr-o ordonanţă de urgenţă a cărei aplicabilitate este de îndată fără a exista „o evaluare preliminară privind activitatea instituţiei respective şi motivele concrete care determină desfiinţarea acesteia de îndată“. Modificările intervenite în cuprinsul preambulului nu puteau fi făcute de către Parlament, legea prevăzând o singură excepţie atunci când intervin modificări în textele înaintate Parlamentului, iar cel care modifică preambulul este Guvernul, după adoptarea legii în funcţie de modificările intervenite. Se invocă în acest sens dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, şi cele ale art. 4, ale art. 6 alin. (3), ale art. 7, ale art. 31 alin. (4) şi ale art. 43 alin. (3) din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 13. Având în vedere cele arătate, se solicită Curţii admiterea sesizării şi constatarea neconstituţionalităţii Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, ce constituie obiectul legiferării, în integralitatea sa. 14. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 15. Preşedintele Senatului a transmis punctul său de vedere cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.902 din 12 martie 2021, prin care solicită respingerea sesizării ca neîntemeiată. 16. Invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la limitele reexaminării, se apreciază că invocarea criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă de la punctele (1) şi (2) din sesizare, care privesc procedura adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019, ignoră în mod nejustificat jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii, aceste limite fiind definite exclusiv de cererea de reexaminare. Se arată că, în cazul în care Parlamentul respinge sau admite în parte cererea de reexaminare, Curtea a statuat că nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale care nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare derulată de Parlament. Prin urmare, indiferent că o cerere de reexaminare a fost admisă, admisă în parte sau respinsă, pot constitui obiectul controlului de constituţionalitate a priori numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare, precum şi procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare. 17. Se apreciază că dacă cererea de reexaminare a fost admisă de Parlament, care a optat pentru schimbarea soluţiei legislative din lege de respingere în lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019, atunci obiecţia de neconstituţionalitate, formulată în interiorul termenului de 10 zile, prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, nu mai poate viza decât critici de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la procedura de adoptare a legii votate de Parlament în procedura reexaminării, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa. În această etapă a promulgării, în condiţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie, critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi/sau intrinsecă privind Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 nu mai puteau fi invocate, iar dacă au fost invocate, ele nu sunt admisibile. De asemenea, în această etapă, critici de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la legea adoptată în procedura reexaminării pot fi formulate numai în privinţa dispoziţiilor legale reexaminate; or, în cazul de faţă, ca urmare a respingerii cererii de reexaminare, nicio dispoziţie legală nu a fost reexaminată, astfel încât nu puteau fi aduse critici de neconstituţionalitate intrinsecă chiar dispoziţiilor legale cuprinse în forma iniţială a legii, anterioare cererii de reexaminare formulate. 18. Faţă de aceste considerente, se apreciază că sunt inadmisibile criticile de neconstituţionalitate extrinsecă invocate de autori la punctele (1) şi (2) din sesizare, întrucât ele nu privesc procedura adoptării legii în etapa reexaminării. Se consideră că pronunţarea Parlamentului asupra legii s-a făcut în limitele cererii de reexaminare şi în conformitate cu art. 77 alin. (2) şi (3) din Constituţie, care sunt strâns coroborate cu respectarea implicită a prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 80 alin. (2) din Constituţie. 19. În continuare, se aduc o serie de observaţii vizând faptul că „autorii sesizării nu reuşesc să califice corect statutul juridic al IRRD“ atunci când analizează rolul Senatului României de a controla şi evalua exclusiv activitatea concret desfăşurată de Institut, cu referire inclusiv la o corespondenţă cu Curtea de Conturi. 20. Se mai susţine şi că sesizarea de neconstituţionalitate nesocoteşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la obligaţiile Parlamentului în urma formulării unei cereri de reexaminare de către Preşedintele României, motiv pentru care criticile formulate la punctul (3) al sesizării sunt neîntemeiate. Se redau o serie de aspecte vizând limitele reexaminării şi obligaţia Parlamentului ca, în virtutea regulilor de tehnică legislativă, pentru coerenţa reglementării, să completeze texte din lege care nu au făcut în mod expres obiectul cererii de reexaminare. 21. Se apreciază că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la încălcarea principiului bicameralismului, întrucât nu s-au introdus modificări majore de conţinut juridic cu privire la legea supusă controlului de constituţionalitate şi nici nu s-a realizat o modificare semnificativă a configuraţiei normative a acestei legi. 22. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.754 din 8 martie 2021, prin care solicită respingerea sesizării ca neîntemeiată. 23. Astfel, referitor la critica privind încălcarea principiului stabilităţii şi predictibilităţii legilor specifice statului de drept, a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi a obligaţiei respectării Constituţiei, se apreciază că nu este fundamentată pe argumente juridice, de constituţionalitate, ci pe considerente de oportunitate politică, în legătură cu viziunea partidului pe care autorii sesizării îl reprezintă cu privire la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Ca urmare, subliniază că neconstituţionalitatea unui text de lege sau a unor proceduri predeterminate presupune nerespectarea unor principii ori dispoziţii din Legea fundamentală, iar eventualul caracter nedrept, injust al unei dispoziţii legislative faţă de anumite persoane, precum şi modalităţile de punere în practică a acesteia nu pot echivala cu neconstituţionalitatea măsurii respective. 24. În ceea ce priveşte invocarea principiilor specifice statului de drept cu ocazia adoptării ordonanţei de urgenţă contestate, se arată că argumentele invocate sunt neconcludente. Deşi Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, legiuitorul constituant a statuat că „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă“, potrivit dispoziţiilor art. 115 din Constituţie. Referitor la statul de drept, se observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că respectarea acestuia implică din partea autorităţilor publice colaborarea loială. Din aceeaşi perspectivă a respectării statului de drept, Parlamentul, „organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“, este ţinut să respecte modalităţile constituţionale prin care se poate opune manierei în care Guvernul exercită competenţa de a reglementa măsuri cu putere de lege, prin respingerea ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă, indiferent de motiv, inclusiv din motive de oportunitate politică, conform art. 115 alin. (7) din Constituţie. De asemenea, cele două Camere, în cadrul procedurii parlamentare de aprobare a ordonanţelor/ordonanţelor de urgenţă, pot dispune abrogarea prevederilor pe care nu le susţin, având în vedere că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere la Camera competentă să fie sesizată. Or, în cauză, Parlamentul a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 în urma reexaminării acesteia la cererea Preşedintelui României. 25. Faţă de susţinerea potrivit căreia „avizul Consiliului Legislativ este încălcat în totalitate“, se subliniază că acesta a fost favorabil, cu observaţii şi propuneri. Potrivit avizului menţionat, „se impune deci o completare a instrumentului de prezentare, precum şi a preambulului, în sensul dezvoltării elementelor de fapt şi de drept care au determinat promovarea prezentului proiect în regim de urgenţă, precum şi o detaliere a eventualelor efecte negative“. Se mai arată şi că acest aviz are caracter facultativ, fiind emis de un organ consultativ de specialitate al Parlamentului, conform dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Constituţie. 26. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 încalcă dispoziţiile constituţionale privind situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată şi obligaţia motivării urgenţei, se apreciază că este neîntemeiată. Sub acest aspect se invocă o serie de decizii ale Curţii Constituţionale şi se citează preambulul actului normativ criticat. Se apreciază că, din analiza preambulului, se desprind motivele adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019, constând în: necesitatea obiectivă şi stringentă de a elimina gravele disfuncţionalităţi din activitatea instituţiilor publice; oprirea unor importante cheltuieli din fonduri publice care nu servesc interesului public, în condiţiile în care s-a dovedit că activitatea institutului este irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat (pentru a acoperi aproape în întregime cheltuielile de organizare şi funcţionare, întrucât institutul nu a avut venituri proprii); evitarea unor incidente sociale determinate de activitatea institutului, marcată de controverse generate de acreditarea unei anumite viziuni asupra evenimentelor din decembrie 1989, viziune contestată sistematic de organizaţii ale revoluţionarilor, etc. Se observă astfel că aceste motive sunt independente de voinţa Guvernului, rezultând preponderent din aplicarea actului normativ a cărui abrogare se reglementează şi din implicaţiile acestuia asupra societăţii civile, respectiv asupra bugetului de stat. 27. Se apreciază că este neîntemeiată şi susţinerea vizând încălcarea principiului bicameralismului, întrucât au fost respectate criteriile de constituţionalitate referitoare la acesta, având în vedere că în Camera decizională: obiectul de reglementare al legii nu a fost modificat; structura legii nu a fost schimbată; s-a completat preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 cu unele prevederi care să-i confere un plus de rigoare, în acord cu cererea de reexaminare a Preşedintelui României; s-a menţinut finalitatea urmărită de iniţiator. Cât priveşte susţinerea autorilor potrivit cărora modificările intervenite în cuprinsul preambulului nu puteau fi făcute de către Parlament, se apreciază că denotă în realitate o confuzie între nota de fundamentare, care reprezintă expunerea de motive la proiectul de lege de aprobare a ordonanţei/ ordonanţei de urgenţă, şi preambul, care constituie o parte componentă obligatorie în cuprinsul ordonanţelor de urgenţă, constând în prezentarea pe scurt, în mod sintetic, a elementelor de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare care impune recurgerea la această cale de reglementare. Preambulul nu trebuie confundat cu expunerea de motive sau nota de fundamentare, după caz, care reprezintă un instrument de prezentare şi motivare a actului normativ, potrivit dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 24/2000, cu modificările şi completările ulterioare. În virtutea plenitudinii de competenţe în materia legiferării, a rolului său activ în procedura elaborării şi adoptării legilor şi corelativ funcţiei de control parlamentar exercitate asupra Executivului, autoritatea legiuitoare poate decide, după caz, respingerea ordonanţelor/ordonanţelor de urgenţă, aprobarea acestora în forma înaintată de Guvern sau poate interveni asupra lor, adoptându-le cu modificări ori completări, suspendând sau abrogând prevederi ale acestora, indiferent de considerentele care stau la baza acestei decizii. 28. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.095 din 17 martie 2021, prin care solicită respingerea sesizării ca neîntemeiată. 29. Se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cererea de reexaminare formulată conform art. 77 alin. (2) din Constituţie are drept efect redeschiderea procedurii legislative, însă numai în limitele cererii de reexaminare (Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, paragraful 47). În cazul în care Parlamentul respinge sau admite în parte cererea de reexaminare a Preşedintelui României, Curtea a statuat că nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale nereexaminate, şi anume cele care nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare. Prin urmare, indiferent dacă o cerere de reexaminare a fost admisă/admisă în parte/respinsă, pot forma obiectul controlului de constituţionalitate a priori numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare, precum şi procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare, cu titlu exemplificativ, reţinându-se cvorumul de şedinţă, majoritatea de vot sau ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 637 din 23 septembrie 2020). 30. Având în vedere această jurisprudenţă, se consideră că argumentele autorilor sesizării privind neconstituţionalitatea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 prin raportare la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3)-(5), precum şi cele privitoare la inexistenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, respectiv la lipsa motivării urgenţei la momentul adoptării ordonanţei de urgenţă a Guvernului sunt inadmisibile. 31. Se mai arată că, chiar şi în ipoteza în care Curtea Constituţională ar accepta în acest caz o modificare a jurisprudenţei prin considerarea ca admisibile a argumentelor formulate de autorii sesizării, în realitate, Guvernul României a respectat toate prevederile constituţionale enunţate. 32. Astfel, având în vedere natura juridică a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, desfiinţarea acestuia nu se subsumează materiilor a căror reglementare este sustrasă competenţei de legiferare a Guvernului, întrucât Institutul nu este o instituţie fundamentală a statului, conform art. 115 alin. (6) din Constituţia României. De asemenea, s-a respectat condiţia existenţei unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, întrucât s-a avut în vedere o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public: modul defectuos de funcţionare a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, care s-a perpetuat în timp, şi stoparea cheltuirii de fonduri publice care nu servesc interesul public şi care prejudiciază buna funcţionare a societăţii. De asemenea, aceste motive extraordinare care au justificat emiterea ordonanţei de urgenţă au fost apreciate la momentul emiterii ordonanţei, iar nu în funcţie de factorii interveniţi ulterior (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014). În ceea ce priveşte urgenţa, aceasta a fost motivată de Guvern, inclusiv prin raportare la faptul că „evenimentele organizate de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 au vizat propagarea în spaţiul public a unor interpretări asupra Revoluţiei Române din 1989 menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs, desfăşurate de organele de anchetă în Dosarul Revoluţiei“, precum şi prin faptul că „Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 generează tensiuni sociale ori de câte ori subiectul Revoluţiei Române din 1989 revine în actualitate“. 33. Se consideră că este neîntemeiată şi susţinerea referitoare la pretinsa încălcare a principiului bicameralismului, invocându-se „ca argumentum a simile“ şi considerentele din Decizia Curţii Constituţionale nr. 645 din 24 septembrie 2020, care a vizat legea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019, în forma anterioară cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. În acea situaţie, Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în baza procedurii aprobării tacite, iar Senatul, aducând amendamente, a adoptat Legea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019. În Decizia nr. 645 din 24 septembrie 2020, Curtea a constatat că nu a fost încălcat principiul bicameralismului. 34. Cu privire la amendamentele aduse preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 în procedura legislativă parlamentară deschisă ca urmare a admiterii în integralitate a cererii de reexaminare formulată de Preşedintele României, se apreciază că sunt constituţionale. Aceste amendamente se încadrează în categoria amendamentelor necesare pentru completarea conţinutului actului normativ cu aspecte care nu au făcut în mod expres obiectul cererii de reexaminare, dar care sunt necesare pentru a asigura coerenţa ansamblului reglementării. Argumentele invocate de Preşedintele României în cererea de reexaminare au fost transpuse prin amendamente nu numai în conţinutul părţii dispozitive a actului normativ supus aprobării, ci şi în conţinutul preambulului, ca parte constitutivă obligatorie a actului normativ supus aprobării Parlamentului. 35. În concluzie, se consideră că instanţa de contencios constituţional ar trebui să respingă, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, prin raportare la criticile vizând încălcarea art. 1 alin. (3)-(5) şi a art. 115 alin. (4) din Constituţia României şi, ca neîntemeiată, cu privire la criticile vizând încălcarea art. 75 din Constituţia României. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, legea criticată, raportată la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 36. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. 37. Astfel, sesizarea a fost formulată de 33 de senatori, în acord cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, care stabilesc în acest sens un număr minim de 25 de senatori pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu obiecţii de neconstituţionalitate. Obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, stabilită de textul constituţional menţionat, acesta vizând Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, adoptată de Parlament, dar nepromulgată, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019. În ceea ce priveşte termenul de sesizare, se constată că, potrivit fişei legislative, legea criticată a fost adoptată în data de 15 februarie 2021 de Senat, în calitate de Cameră decizională. În data de 15 februarie 2021 a fost depusă la secretarul general al Senatului, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar în data de 17 februarie 2021 a fost trimisă la promulgare. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 17 februarie 2021, aşadar, în cadrul termenului stabilit de art. 77 alin. (1) din Constituţie, înainte de promulgarea acesteia. 38. În ceea ce priveşte obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea constată că a fost sesizată cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Din motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorii critică atât legea, cât şi ordonanţa de urgenţă supusă aprobării, astfel încât Curtea reţine acest obiect al sesizării de neconstituţionalitate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 237 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2020). 39. Prevederile constituţionale invocate sunt cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5), referitoare la principiul stabilităţii şi predictibilităţii legilor în statul de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, art. 75 referitor la principiul bicameralismului şi art. 115 alin. (4) referitor la condiţiile adoptării ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. 40. Pentru examinarea criticilor de neconstituţionalitate formulate, Curtea, observă mai întâi parcursul legislativ al ordonanţei de urgenţă a Guvernului şi al legii criticate. În acest sens, Curtea constată că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.059 din 31 decembrie 2019, s-a reglementat desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, înfiinţat prin Legea nr. 556/2004, cu modificările ulterioare (art. 1 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului menţionată). 41. Preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 are următorul cuprins: „Având în vedere că activitatea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, de la înfiinţarea sa şi până în prezent, s-a dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat prin intermediul transferurilor realizate din bugetul Senatului României, în condiţiile în care, încă de la constituirea sa, prin Legea nr. 556/2004 privind înfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare, instituţia a reprezentat o platformă politică, iar în pofida enunţării veniturilor proprii ca sursă de finanţare, încă de la început activitatea instituţiei a fost finanţată de la bugetul de stat aproape în totalitate, ţinând cont că, prin activitatea sa, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 s-a dovedit a fi un for ermetic al cărui scop real vizează asigurarea unor poziţii publice finanţate din fonduri publice pentru interese personale, iar Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nu a prezentat o conduită adecvată statutului de instituţie publică pe care îl deţine în relaţia cu cetăţenii, în raport cu obiectul de activitate enunţat în cuprinsul legii de funcţionare a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se poate constata, în mod obiectiv, faptul că acesta nu a reprezentat în mod real un deziderat al instituţiei. În fapt, evenimentele organizate de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 au vizat propagarea în spaţiul public a unor interpretări asupra Revoluţiei Române din 1989 menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs, desfăşurate de organele de anchetă în «Dosarul Revoluţiei». Astfel, întreaga activitate a Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989 a fost marcată de controverse determinate de dorinţa conducătorilor instituţiei de a acredita o anumită viziune asupra evenimentelor din decembrie 1989, contestată sistematic de organizaţii ale revoluţionarilor. Or, contrar raţiunii de funcţionare a unei instituţii publice, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 generează tensiuni sociale ori de câte ori subiectul Revoluţiei Române din 1989 revine în actualitate. În raport cu modul de organizare şi funcţionare a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, constatăm faptul că acesta beneficiază de un regim juridic atipic în structura instituţională a statului român, în condiţiile în care specificul acestuia este mai degrabă al unei fundaţii decât al unei instituţii publice. În acest sens evidenţiem atribuirea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2019 pentru modificarea Legii nr. 556/2004 privind înfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, a statutului de «instituţie publică de specialitate, autonomă», fără a fi definită sau indicată raţiunea unei astfel de reglementări extraordinare.“ 42. În avizul Consiliului Legislativ cu referire la actul normativ menţionat se precizează, între altele, că „atât în Nota de fundamentare, cât şi în preambulul proiectului nu sunt prezentate elementele de fapt şi de drept din care să reiasă existenţa unei situaţii extraordinare care impune adoptarea unor soluţii legislative pe calea unei ordonanţe de urgenţă, în acord cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României. Existenţa unei instituţii înfiinţate prin lege nu poate constitui, prin ea însăşi, o situaţie extraordinară în sensul prevederilor constituţionale menţionate mai sus şi în raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, care să justifice desfiinţarea instituţiei, în lipsa unor argumente din care să rezulte că nu mai subzistă raţiunea care a stat la baza înfiinţări acesteia. Afirmaţii precum «instituţia a reprezentat o platformă politică al cărui scop real vizează asigurarea unor poziţii publice pentru interese personale» şi că «evenimentele organizate de Institut au vizat propagarea în spaţiul public a unor interpretări asupra Revoluţiei Române din Decembrie 1989 menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs», desfăşurate de organele de anchetă în «Dosarul Revoluţiei», nu ar putea justifica adoptarea soluţiilor legislative propuse şi, cu atât mai puţin, nu ar putea constitui justificări ale urgenţei adoptării acestora. Existenţa unor disfuncţionalităţi în desfăşurarea activităţii unei instituţii publice impun, eventual, adoptarea unor soluţii în scopul eficientizării funcţionării acesteia. Totodată, în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României, conform cărora Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, şi ale art. 41 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, menţionarea doar a necesităţii emiterii unei ordonanţe de urgenţă este insuficientă, fiind necesară şi prezentarea elementelor de fapt şi de drept în susţinerea situaţiei extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând recurgerea la această cale de reglementare. Se impune deci o completare a instrumentului de prezentare, precum şi a preambulului, în sensul dezvoltării elementelor de fapt şi de drept care au determinat promovarea prezentului proiect în regim de urgenţă, precum şi o detaliere a eventualelor efecte negative“. 43. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, cuprinzând un articol unic, a fost înregistrat la Camera Deputaţilor şi adoptat tacit ca urmare a împlinirii, în data de 11 martie 2020, a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 115 alin. (5) din Constituţie. Acesta a fost transmis Senatului în data de 23 aprilie 2020, care, în calitate de Cameră decizională, a adoptat Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, cuprinzând, de asemenea, un articol unic. Guvernul a atacat la Curtea Constituţională legea astfel adoptată, invocând încălcarea principiului bicameralismului. 44. Prin Decizia nr. 645 din 24 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 5 octombrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 este constituţională în raport cu criticile formulate. 45. La data de 12 octombrie 2020, Preşedintele României a formulat cerere de reexaminare a legii având obiectul menţionat. În cererea de reexaminare s-a arătat, în esenţă, că „în perioada în care a funcţionat - până la desfiinţarea sa prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019, la data de 31 decembrie 2020 - această instituţie nu a acţionat în vederea atingerii scopului şi misiunii pentru care a fost înfiinţată. Mai mult, nu numai că Institutul nu a reuşit să îşi demonstreze utilitatea, ci a generat, prin activitatea sa şi contrar obiectivului său stabilit prin lege, numeroase tensiuni şi controverse în spaţiul public. Toate aceste aspecte, precum şi cele privind unele deficienţe în cheltuirea fondurilor publice denotă că orice demers în vederea menţinerii funcţionării acestui institut ar fi de natură să afecteze însuşi scopul pentru care acesta a fost creat, potrivit legii“. Ca urmare, „soluţia adoptată de Parlament în sensul respingerii ordonanţei de desfiinţare a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 trebuie reanalizată, în condiţiile în care acest institut şi-a dovedit de-a lungul timpului ineficienţa. În acest sens, apreciem că soluţia legislativă de aprobare prin lege a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 ar fi în total acord cu prerogativele de control parlamentar conferite de legiuitorul constituant Parlamentului, ceea ce implică maximă responsabilitate în analiza activităţii unor asemenea instituţii. Din această perspectivă, decizia de a remedia cheltuirea ineficientă de fonduri publice prin desfiinţarea instituţiilor care nu servesc scopului pentru care acestea au fost create reprezintă nu numai o atitudine consonantă cu rolul conferit Parlamentului prin Legea fundamentală - aceea de organ reprezentativ suprem al poporului român -, ci şi o probă de ataşament al parlamentarilor, în exercitarea mandatului, faţă de interesele cetăţenilor, precum şi o dovadă de autentică moralitate“. 46. La data de 10 noiembrie 2020 a fost supusă votului în Camera Deputaţilor „Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 15/2020)“, conform raportului comun al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi al Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989 (anexa 4), prin care s-a propus plenului adoptarea cu modificări a legii reexaminate, în acord cu solicitările formulate de Preşedintele României. Nu a fost întrunit numărul de voturi necesar adoptării, conform prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie (voturi pentru - 120, voturi împotrivă - 136 şi abţineri - 24). 47. În şedinţa din 9 februarie 2021, membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului au analizat legea şi cererea de reexaminare (anexa 6), au hotărât, cu majoritatea voturilor senatorilor prezenţi, admiterea obiecţiilor formulate de Preşedintele României în cererea de reexaminare şi, în consecinţă, au adoptat un raport de admitere cu amendamente admise a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, supus spre dezbatere şi adoptare plenului Senatului. 48. Cât priveşte amendamentele aduse în Camera decizională, Curtea constată că privesc titlul şi articolul unic ale ordonanţei de urgenţă a Guvernului, în mod corespunzător transformării legii de respingere în lege de aprobare, precum şi modificarea preambulului ordonanţei de urgenţă „cu şase noi paragrafe“, având următorul cuprins: "Având în vedere solicitările Comisiei Europene din 23 mai 2018 prin care România a fost avertizată că se află în stadiul unei devieri semnificative de la obiectivul de deficit bugetar pe termen lung (MTO), precum şi propunerile transmise Comisiei la data de 15 octombrie 2019, de către Guvernul României prin raportul Ministerului Finanţelor Publice în scopul încadrării în ţinta de deficit bugetar pentru 2019 şi 2020; întrucât Comisia Europeană a solicitat României fie să reducă cheltuielile publice, fie să implementeze măsuri pentru majorarea semnificativă şi rapidă a veniturilor, ajustările structurale totale solicitate de executivul european fiind de 1,7% din PIB în 2019 şi de 1,95% din PIB în 2020. întrucât ultima rectificare bugetară pentru anul 2019 prevede o diminuare a veniturilor publice de peste 18 miliarde de lei şi un deficit de 4,3% din PIB, Guvernul are în vedere cu prioritate şi de urgenţă, reducerea cheltuielilor publice pentru anul 2020 inclusiv prin desfiinţarea sau reorganizarea mai multor instituţii publice, pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar şi a evita declanşarea procedurii de deficit excesiv împotriva României. înfiinţat în data de 17 decembrie 2004, ca instituţie publică de specialitate, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţat din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nu a acţionat în vederea atingerii scopului şi misiunii pentru care a fost înfiinţat şi finanţat din banii cetăţenilor, nu şi-a demonstrat utilitatea şi a generat, prin activitatea sa, numeroase tensiuni şi controverse în spaţiul public. Guvernul şi-a asumat prin programul de guvernare decizia de a remedia cheltuirea ineficientă de fonduri publice inclusiv prin desfiinţarea instituţiilor şi agenţiilor guvernamentale care nu servesc scopului pentru care acestea au fost create, iar desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 reprezintă o măsură necesară şi urgentă pentru remedierea deficienţelor în cheltuirea fondurilor publice. Parlamentul constată că actul normativ supus aprobării este unul în executare, motivele şi urgenţa care au determinat desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, prin ordonanţa de urgenţă, subzistă, iar patrimoniul institutului desfiinţat se preia de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în baza Hotărârii de Guvern nr. 83/2020 privind stabilirea destinaţiei patrimoniului fostului Institut al Revoluţiei Române din Decembrie 1989." 49. Amendamentele propuse sunt motivate prin raportare la observaţiile din Avizul Consiliului Legislativ nr. 1.057 din 21 decembrie 2019, arătându-se că, faţă de acest aviz, „se impune deci o completare a instrumentului de prezentare, precum şi a preambulului, în sensul dezvoltării elementelor de fapt şi de drept care au determinat promovarea prezentului proiect în regim de urgenţă, precum şi o detaliere a eventualelor efecte negative“. În consecinţă, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 cuprinde un articol unic, în sensul aprobării actului normativ menţionat şi completării preambulului său „cu şase noi paragrafe“. 50. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că acestea vizează, în esenţă, neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, din perspectiva încălcării principiului stabilităţii şi predictibilităţii legilor specifice statului de drept, a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a obligaţiei respectării Constituţiei [art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie], precum şi a neîntrunirii condiţiilor referitoare la urgenţă şi situaţia extraordinară, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, respectiv neconstituţionalitatea legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019, din perspectiva completării preambulului ordonanţei de urgenţă a Guvernului de către Parlament, în Camera decizională, sens în care se invocă încălcarea principiului bicameralismului. 51. Pornind de la obiectul sesizării, Curtea reţine, mai întâi, că, potrivit jurisprudenţei sale constante, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea în acest sens Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009). 52. Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituţionalitate a priori ce priveşte legea de aprobare însăşi îndeplinirea de către ordonanţa de urgenţă aprobată a condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie (în acest sens, cu titlu exemplificativ, se reţin Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014, Decizia nr. 237 din 3 iunie 2020, precitată, paragraful 44). 53. În cadrul controlului de constituţionalitate a priori exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor, se poate contesta şi, implicit, Curtea poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituţionalitate extrinsecă, cât şi a celor de constituţionalitate intrinsecă privind ordonanţa astfel aprobată (Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019, paragraful 25), aşadar asupra tuturor condiţiilor impuse de art. 115 - Delegarea legislativă, în privinţa adoptării ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. 54. Faţă de aceste considerente, Curtea va examina cu prioritate criticile vizând Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019, cu atât mai mult cu cât şi susţinerile referitoare la legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului pornesc tot de la premisa unor vicii de neconstituţionalitate ale actului adoptat de Guvern, „complinite“ de Senat cu prilejul aprobării ordonanţei de urgenţă. 55. Din această perspectivă nu pot fi reţinute afirmaţiile din punctele de vedere care încearcă să acrediteze ideea că, prin criticile formulate de autorii sesizării, s-ar depăşi limitele reexaminării. Câtă vreme, ca urmare a cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, legea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 a fost transformată în lege de aprobare, criticile formulate cu privire la ordonanţa de urgenţă (devenită lege ca efect al aprobării) se încadrează în limitele reexaminării, întrucât privesc chiar legea adoptată ca urmare a cererii de reexaminare. Acceptarea tezei contrare ar avea semnificaţia „acoperirii“ indirecte a viciilor unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului ca efect al cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, consecinţă inacceptabilă din punct de vedere constituţional. Cât priveşte sesizarea Curţii Constituţionale şi pronunţarea Deciziei nr. 645 din 24 septembrie 2020, precitată, se constată că priveşte Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, iar nu legea de aprobare a aceleiaşi ordonanţe de urgenţă a Guvernului. Dat fiind obiectul sesizării în acea cauză (o lege de respingere a unei ordonanţe de urgenţă), nu s-au invocat critici de neconstituţionalitate cu privire la actul respins, adică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Ca urmare, nici sub acest aspect nu sunt incidente limite ale controlului de constituţionalitate după reexaminare. 56. În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie invocate în motivarea criticilor analizate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, sau Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. 57. În ceea ce priveşte „situaţiile extraordinare“, Curtea a statuat că acestea exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, potrivit Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, „inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu“ (a se vedea şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşa fiind, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, precitată, Curtea a reţinut că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi [...].“ 58. Din analiza jurisprudenţei menţionate rezultă că numai existenţa unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, poate determina apariţia unei situaţii a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Prin urmare, aşa cum Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa, „oportunitatea legiferării se limitează la decizia de a adopta actul normativ sau de a nu adopta, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condiţiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparţine în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăşte reglementarea unei anumite situaţii juridice, are obligaţia de a se conforma exigenţelor constituţionale“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, precitată, paragraful 87, precum şi Decizia nr. 237 din 3 iunie 2020, precitată, paragraful 47). 59. Analizând, din perspectiva acestei interpretări constante a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, ordonanţa de urgenţă a Guvernului criticată în prezenta cauză, Curtea constată că în preambulul acesteia sunt invocate o serie de aspecte precum „irelevanţa“ activităţii Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, faptul că acesta a reprezentat „o platformă politică“, obiectul declarat „nu a reprezentat în mod real un deziderat al instituţiei“, activitatea sa a fost „marcată de controverse“, regimul juridic „atipic în structura instituţională a statului român“, necesitatea eliminării gravelor „disfuncţionalităţi în modul de funcţionare a instituţiilor publice, de a evita incidente sociale şi a opri urgent cheltuirea de fonduri publice care nu servesc interesului public“. Or, aşa cum observă şi Consiliul Legislativ în avizul dat în cauză, aceste elemente nu pot fi subsumate conceptului de „situaţie extraordinară“, în sensul textului constituţional de referinţă, respectiv situaţie cu un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public. 60. Practic, în cuprinsul preambulului, Guvernul nu justifică adoptarea actului normativ criticat în regimul derogator prevăzut de art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci se limitează la a expune argumente care demonstrează necesitatea reglementării. Or, disfuncţionalităţile în activitatea unei instituţii, caracterul său controversat sau pur şi simplu lipsa utilităţii din punctul de vedere al interesului public pot justifica o măsură de desfiinţare, însă nu pe calea ordonanţei de urgenţă a Guvernului, al cărei regim este unul strict reglementat de Constituţie. 61. Faţă de considerentele enunţate, Curtea constată că sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. Intervenţia ulterioară a Senatului în sensul „completării“ preambulului ordonanţei de urgenţă nu face decât să confirme faptul că, şi în opinia forului legiuitor, motivarea ordonanţei de urgenţă este deficitară în raport cu art. 115 alin. (4) din Constituţie, adică actul aprobat prin lege era ab initio viciat din punctul de vedere al exigenţelor constituţionale. Se observă în acest sens că Senatul a procedat la completarea substanţială a preambulului ordonanţei de urgenţă, motivând, în esenţă, că în acest mod răspunde deficienţei sesizate de Consiliul Legislativ în privinţa ordonanţei de urgenţă a Guvernului. 62. Or, constatarea situaţiei extraordinare şi a urgenţei reglementării se realizează de emitentul actului, la momentul adoptării acestuia, adică de către Guvern, care este obligat să motiveze intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabileşte în acest sens în art. 43 alin. (3) că „La ordonanţele de urgenţă preambulul este obligatoriu şi cuprinde prezentarea elementelor de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare“. Ulterior, în procedura de examinare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului, Parlamentul are deplina competenţă de a verifica respectarea condiţiilor de constituţionalitate şi oportunitate a reglementării Guvernului, aşadar inclusiv dacă subzistă urgenţa şi situaţia extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie la data adoptării ordonanţei de urgenţă, dar nu se poate substitui Guvernului în sensul identificării, ulterior adoptării actului normativ delegat, a unor motive în acest sens. Nimic nu împiedică Parlamentul ca, în situaţia în care apreciază că soluţia legislativă promovată de Guvern este oportună (sens în care sunt, de altfel, completările aduse preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989), să promoveze o lege cu acest conţinut, cu respectarea cadrului constituţional incident. 63. În concluzie, deficienţa constatată în privinţa existenţei şi a motivării urgenţei şi a situaţiei extraordinare cu prilejul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nu poate fi complinită de către Parlament. Dimpotrivă, conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, viciul de neconstituţionalitate extrinsec ce priveşte adoptarea ordonanţei de urgenţă determină întotdeauna neconstituţionalitatea legii de aprobare a acesteia, în ansamblu (Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 45); viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 584 din 13 iunie 2007, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014). 64. În concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, având în vedere neconstituţionalitatea extrinsecă astfel constatată, care determină deopotrivă neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă, precum şi a legii de aprobare a acesteia, în ansamblul său, nu mai este cazul să se examineze celelalte critici de neconstituţionalitate (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, Decizia nr. 355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018, Decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019, Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 31 mai 2018, paragraful 59, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62). 65. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 33 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Senat şi constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sunt neconstituţionale, în ansamblul lor. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
