Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Raluca-Alexandra │- │
│Buterez-Făşie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Lăcrimioara-Liana Jula în Dosarul nr. 2.404/100/2021 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.098D/2022. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la încălcarea art. 44 din Constituţie, acesta arată că sporul salarial invocat de autoarea excepţiei nu constituie un bun, acesta ar putea deveni un bun numai în măsura în care ar deveni exigibil, şi, prin urmare, nu suntem în ipoteza unei încălcări a dreptului de proprietate. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii, reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu se poate deduce o discriminare prin compararea a două categorii profesionale diferite, aşa cum procedează autoarea excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 7 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.404/100/2021, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IVa pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Lăcrimioara-Liana Jula cu prilejul soluţionării cererii de apel formulate de autoarea excepţiei împotriva sentinţei prin care a fost respinsă solicitarea acesteia de acordare a unor drepturi băneşti suplimentare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia apreciază că textul criticat încalcă dreptul de proprietate, întrucât sporul face parte din salariul lunar, nefiind o recompensă ocazională, şi reprezintă un drept patrimonial stabilit de autorităţile naţionale pe baza legislaţiei în vigoare. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în Cauza Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunţată în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei, Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Buchen împotriva Cehiei, Hotărârea din 5 octombrie 2006, pronunţată în Cauza Müller împotriva Austriei), potrivit căreia noţiunea generică de „bun“ acoperă şi dreptul de a fi beneficiar al unui drept salarial, iar limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, cum ar fi dreptul salarial, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi o discriminare în sensul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie. Autoarea excepţiei susţine că, deşi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că i se acordă în exclusivitate legiuitorului atribuţia de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalităţile de calcul al cuantumului lor această marjă de apreciere este limitată de obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar, să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii. 6. De asemenea, autoarea excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate încalcă şi principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât personalul medical care efectuează gărzi la domiciliu ajunge să se afle într-o poziţie de evidentă discriminare faţă de orice alt salariat, de exemplu, din domeniul alimentaţiei publice, care beneficiază de prevederile art. 142 din Codul muncii şi implicit de sporul de 100% pentru munca prestată în zile libere. Este incontestabil, chiar şi pentru o persoană fără studii juridice, faptul că se cuvine ca orice activitate desfăşurată în zilele de repaus săptămânal să fie remunerată suplimentar faţă de cea desfăşurată în zilele lucrătoare. Or, prin textul criticat, legiuitorul a prevăzut un spor de doar 40% din tariful orar aferent salariului de bază pentru numărul de ore pentru care personalul medical asigură garda la domiciliu, atât în zilele lucrătoare, cât şi în zilele de repaus şi sărbători legale. În acest context, autoarea excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, prin care instanţa europeană a statuat că există discriminare în sensul art. 14 al Convenţiei atunci când persoane aflate în situaţii identice sau comparabile se bucură de un tratament preferenţial unele faţă de altele. 7. În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a dispoziţiilor legale privind sporurile acordate personalului medical, se susţine că ar trebui să se aplice principiul de drept al coroborării normei speciale cu cea generală pentru a asigura un context nediscriminatoriu pentru personalul medical, aflat în prezent într-o condiţie de inferioritate faţă de ceilalţi salariaţi. Cu această ocazie, autoarea excepţiei reaminteşte că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, paragraful 16), pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. 8. Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia este neîntemeiată. Referitor la pretinsa discriminare, instanţa de judecată consideră că textul criticat nu este discriminatoriu, autoarea excepţiei nefiind discriminată prin dispoziţiile legale menţionate, câtă vreme aceste dispoziţii se aplică personalului medical aflat în situaţia sa, iar susţinerea că personalul medical este discriminat faţă de alte tipuri şi alte categorii de salariaţi este neîntemeiată, o discriminare neputând fi dedusă prin compararea a două categorii diferite. În lumina art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepţia justificării obiective şi raţionale, persoane aflate în situaţii comparabile. Conform principiului proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să aibă o justificare raţională, adică să fie adecvată, capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, trebuie să fie necesară, adică să fie indispensabilă pentru îndeplinirea scopului, şi trebuie să fie proporţională, adică să asigure justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Prin urmare, instanţa de judecată reţine că, în speţă, nu există pretinsa discriminare invocată de autoarea excepţiei, deoarece aceasta nu se află într-o situaţie comparabilă, pentru a susţine că i-a fost aplicat un tratament diferit şi discriminatoriu, lipsind orice fel de discriminare pentru persoanele din aceeaşi categorie cu autoarea excepţiei, astfel că dispoziţiile contestate respectă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 din Constituţie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Textul criticat are următorul conţinut: „Medicii care sunt nominalizaţi să asigure asistenţa medicală de urgenţă, prin chemări de la domiciliu, sunt salarizaţi pentru perioada în care asigură garda la domiciliu cu 40% din tariful orar aferent salariului de bază pentru numărul de ore în care asigură garda la domiciliu.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că nemulţumirea autoarei excepţiei vizează, în principal, modalitatea de reglementare a sporului acordat personalului medical care efectuează gărzi la domiciliu, în raport cu sporurile acordate altor categorii socioprofesionale. Aceasta apreciază că adoptarea textului criticat a condus la reducerea veniturilor sale, aducându-se astfel atingere dreptului de proprietate. 15. În ceea ce priveşte dreptul unei categorii de personal salarizat de a beneficia de anumite prime, sporuri ori adaosuri la salarii sau indemnizaţii de bază, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 414 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 26 august 2005) că prevederea cuprinsă într-un act normativ ce acordă acest drept nu reprezintă titlu constitutiv de drept de proprietate privată, care este garantat şi ocrotit conform dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie. O asemenea prevedere legală are semnificaţia acordării unor drepturi salariale suplimentare, care pot da naştere unui drept de creanţă, atât timp cât prevederea legală este în vigoare şi aplicabilă, nu este suspendată aplicarea ei şi nu este abrogată. 16. În jurisprudenţa sa recentă în materia drepturilor salariale (a se vedea Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021, paragraful 16), Curtea, analizând o eventuală încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a reţinut că aceste prevederi nu se opun competenţei legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare. Astfel, protecţia acordată drepturilor salariale prin normele constituţionale şi convenţionale evocate se întinde în timp atât cât subzistă temeiul şi baza legală a acordării lor. 17. Transpunând aceste considerente de principiu dezvoltate în jurisprudenţa sa, Curtea constată că textul criticat nu conduce la o încălcare a dreptului de proprietate privată, legiuitorul având dreptul de a institui, modifica sau abroga anumite prevederi care reglementează diverse sporuri salariale. Prin urmare, nicio eventuală reducere a cuantumului sporului acordat personalului medical care efectuează gărzi la domiciliu nu poate atrage încălcarea dreptului de proprietate privată. 18. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57. Mai mult, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). 19. În ceea ce priveşte ipoteza potrivit căreia legiuitorul nu ar mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare sau ar putea aduce atingere unor drepturi fundamentale, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010, a statuat că neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşazis conflict de constituţionalitate. Această soluţie de principiu se regăseşte, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996 sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008. 20. Referitor la pretinsa încălcare a principiului egalităţii în drepturi, autoarea excepţiei susţine că textul criticat discriminează personalul medical care efectuează gărzi la domiciliu, acesta ajungând să se afle într-o poziţie inferioară faţă de alţi salariaţi, care beneficiază de prevederile art. 142 din Codul muncii şi implicit de sporul de 100% pentru munca prestată în zile libere, cum ar fi, de exemplu, angajaţii din domeniul alimentaţiei publice. 21. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 22. În ceea ce priveşte sporurile, premiile şi alte stimulente, acestea reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, respectiv Decizia nr. 663 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 21 ianuarie 2021, paragraful 15. 23. Aplicând aceste raţionamente de principiu în speţa dedusă controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat dă expresie opţiunii legiuitorului în materia reglementării sporului acordat medicilor care sunt nominalizaţi să asigure asistenţa medicală de urgenţă, prin chemări de la domiciliu, fără a încălca principiul egalităţii în drepturi sau a restrânge drepturile acestora. Astfel, textul de lege criticat nu instituie, per se, discriminări în cadrul aceleiaşi categorii de personal, ci îi vizează în mod egal pe toţi destinatarii normei, potenţiali beneficiari ai acestui tip de spor, fără privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Cu alte cuvinte, toţi medicii care efectuează serviciul de gardă de la domiciliu beneficiază de acelaşi spor şi se bucură în mod egal de acest drept acordat de legiuitor. 24. Referitor la susţinerea autoarei excepţiei în sensul că dispoziţia legală criticată creează o discriminare între aceasta şi alţi salariaţi care activează în alte domenii, cum ar fi cei din domeniul alimentaţiei publice, instanţa de contencios constituţional reaminteşte că principiul egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie presupune instituirea aceluiaşi tratament juridic în cazul unor situaţii identice sau cel puţin comparabile şi nu interzice adoptarea de reguli specifice în cazul unor situaţii diferite unei diferenţe de situaţii. Or, aceasta nu se află într-o situaţie identică sau similară cu un salariat din domeniul alimentaţiei publice şi, reţinând situaţia obiectiv diferită în care se află aceste două categorii de persoane, legiuitorul a instituit un tratament juridic diferit pentru fiecare categorie de persoane. 25. În consecinţă, Curtea constată că textul supus controlului de constituţionalitate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie. 26. Cât priveşte criticile autoarei referitoare la modalitatea de aplicare în concret a dispoziţiilor legale ce vizează acordarea anumitor drepturi salariale personalului medical, Curtea constată că această operaţiune excedează controlului de constituţionalitate, această atribuţie revenind autorităţilor publice responsabile, iar, în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. Curtea reţine, totodată, că stabilirea cuantumului sporului reprezintă opţiunea legiuitorului. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lăcrimioara-Liana Jula în Dosarul nr. 2.404/100/2021 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Pentru magistrat-asistent Raluca-Alexandra Buterez-Făşie, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează prim-magistrat-asistent, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
