Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Marin în Dosarul nr. 6.927/232/2018 al Judecătoriei Găeşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 285D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 489D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Marin în Dosarul nr. 2.210/232/2018 al Judecătoriei Găeşti. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în Dosarele nr. 285D/2019 şi nr. 489D/2019 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 489D/2019 la Dosarul nr. 285D/2019, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât aceasta nu este motivată şi nu are legătură cu soluţionarea cauzei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin încheierile din 23 ianuarie 2019 şi din 20 februarie 2019, pronunţate în dosarele nr. 6.927/232/2018 şi nr. 2.210/232/2018, Judecătoria Găeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Marian Marin în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri împotriva unor ordonanţe de clasare. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiile privind dreptul la un proces echitabil şi rolul Ministerului Public. Arată, în acest sens, că atribuţia procurorului prevăzută de dispoziţiile art. 327 lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală nu face parte dintre atribuţiile constituţionale ale Ministerului Public, întrucât clasarea unei cauze prin ordonanţă nu echivalează nici cu reprezentarea intereselor generale ale societăţii, nici cu apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi nici cu conducerea şi supravegherea activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare. De asemenea, consideră că procurorul nu este o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care să hotărască asupra temeiniciei unei acuzaţii în materie penală. 11. Judecătoria Găeşti apreciază că prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor cu privire la administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public, aşa cum este acesta stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie. De altfel, Curtea Constituţională a statuat că, potrivit Legii fundamentale, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, iar nu a puterii executive sau a administraţiei publice şi că - în calitate de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor - Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei. În măsura în care partea interesată consideră că procurorul a pronunţat în mod discreţionar soluţia de clasare, aceasta are posibilitatea de a se adresa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă cu plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 340 din Codul de procedură penală. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte numai dispoziţiile art. 327 lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, care au următorul cuprins: „Atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul: [...] b) emite ordonanţă prin care clasează [...], potrivit dispoziţiilor legale.“ 16. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 131 din Constituţie referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 292 din 6 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 11 august 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, o excepţie identică ridicată de acelaşi autor. Prin decizia menţionată, paragraful 22, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 327 din Codul de procedură penală, care cuprind reglementări cu privire la rezolvarea cauzelor de către procuror, îşi găsesc corespondent - într-o anumită măsură - în prevederile art. 262 din Codul de procedură penală din 1968 (a se vedea şi Decizia nr. 308 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 2 august 2017, paragraful 15). În acest sens, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa cu privire la dispoziţiile art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, şi anume Decizia nr. 82 din 18 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, prin care a reţinut că prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că, potrivit Legii fundamentale, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, iar nu a puterii executive sau a administraţiei publice şi că - în calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi al libertăţilor cetăţenilor - Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei. Totodată, Curtea a statuat că, în măsura în care consideră că procurorul a dispus în mod discreţionar una dintre soluţiile menţionate de prevederile art. 262 din Codul de procedură penală din 1968, partea interesată are posibilitatea ca, în cazul emiterii rechizitoriului, să arate instanţei în ce constă nelegalitatea comisă, iar, în cazul dispunerii unei soluţii de netrimitere în judecată, pe aceea de a formula, potrivit dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, plângere împotriva actelor procurorului la procurorul ierarhic superior şi, dacă este cazul, la judecător. 18. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispunerea de către procuror a unei soluţii de clasare sau renunţare la urmărirea penală reprezintă o activitate care se circumscrie celor specifice instanţelor de judecată, prin Decizia nr. 292 din 6 mai 2021, mai sus citată, paragrafele 23 şi 24, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 314 şi 315 din Codul de procedură penală reglementează atât cazurile de clasare, cât şi elementele obligatorii pe care ordonanţa procurorului trebuie să le conţină. Curtea a observat că soluţia legislativă reglementată de prevederile art. 315 din noul Cod de procedură penală, având titlul marginal „Clasarea“, nu echivalează cu o încălcare a principiilor privind dreptul la un proces echitabil şi înfăptuirea justiţiei, întrucât astfel de rezoluţii sau ordonanţe de netrimitere în judecată sunt acte supuse cenzurii judecătorului la plângerea persoanei interesate (Decizia nr. 52 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2019). De asemenea, Curtea a reţinut că soluţia de clasare poate fi dată exclusiv de procuror, prin ordonanţă, respectiv prin rechizitoriu, din oficiu sau la propunerea motivată a organului de cercetare penală. Propunerea de clasare a organului de cercetare penală se realizează prin întocmirea unui referat motivat care va cuprinde descrierea elementelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază aceasta, iar lucrările cauzei, împreună cu referatul, se înaintează procurorului, care verifică îndeplinirea condiţiilor legale pentru a se dispune soluţia de clasare şi, după caz, îşi va însuşi propunerea sau o va respinge, prin ordonanţă. Curtea a reţinut că procurorul îşi poate însuşi integral sau parţial argumentele cuprinse în referatul organului de cercetare penală şi poate dispune clasarea cu alte argumente ori chiar pe un alt temei de drept decât cel invocat. În ipoteza însuşirii, în mod parţial, a propunerii din referat ori dacă procurorul nu îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare, potrivit prevederilor art. 315 alin. (5) din Codul de procedură penală, ordonanţa de clasare va cuprinde şi motivele noi, de fapt şi de drept, diferite de cele invocate în referatul organului de cercetare penală. Dacă îşi însuşeşte integral motivele cuprinse în referatul organului de cercetare penală, procurorul nu este obligat să motiveze ordonanţa de clasare, ci face trimitere la cuprinsul referatului (Decizia nr. 758 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 16). 19. Totodată, prin Decizia nr. 292 din 6 mai 2021, precitată, paragrafele 25 şi 26, Curtea a constatat că soluţiile de neurmărire şi netrimitere în judecată sunt supuse controlului judecătorului de cameră preliminară, fapt ce dă expresie prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1) referitor la înfăptuirea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Astfel, Curtea a reţinut că, în capitolul VII titlul I al părţii speciale a Codului de procedură penală, legiuitorul a reglementat procedura plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală. Potrivit dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. În ceea ce priveşte soluţiile de netrimitere în judecată, Curtea a constatat că împotriva acestora se poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia, potrivit prevederilor art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală. În acest caz, competenţa de soluţionare a plângerii revine tot procurorului ierarhic superior celui care a dat soluţia. În acest context, Curtea a observat că dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd că ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate. În continuare, Curtea a reţinut că, în cazul respingerii, potrivit prevederilor art. 339 din Codul de procedură penală, a plângerii împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, persoana interesată are, potrivit dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din acelaşi act normativ, posibilitatea introducerii unei plângeri la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin Decizia nr. 292 din 6 mai 2021, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Având în vedere cele arătate mai sus, dispoziţiile art. 327 lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ în numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Marin în dosarele nr. 6.927/232/2018 şi nr. 2.210/232/2018 ale Judecătoriei Găeşti şi constată că dispoziţiile art. 327 lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Găeşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
