Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Eugen Papuzu în Dosarul nr. 2.728/115/2018 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 168D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a textului de lege criticat, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 181 din 29 martie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 1.379/A din 19 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.728/115/2018/a1, admiţând recursul împotriva Încheierii din 6 decembrie 2018 a Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penală (Dosarul nr. 2.728/115/2018), Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Bogdan Eugen Papuzu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă normele constituţionale privind principiul legalităţii, egalitatea cetăţenilor în faţa legii, legalitatea pedepsei, înfăptuirea justiţiei în numele legii, prevederea prin lege a procedurii de judecată şi folosirea căilor de atac în condiţiile legii, întrucât cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată pe calea revizuirii, cerere care ar permite îndreptarea nelegalităţii hotărârii definitive de condamnare, este inadmisibilă. În acest sens, arată că, potrivit doctrinei, cazul de revizuire reglementat de prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală trebuie să conducă la o soluţie diametral opusă celei a cărei revizuire se cere, ceea ce înseamnă că împrejurările noi, preexistente hotărârii în discuţie şi rămase necunoscute instanţei care a pronunţat-o, trebuie să aibă aptitudinea de a stabili o situaţie de fapt care să dovedească eroarea de judecată, iar nu doar să creeze o astfel de aparenţă, în scopul de a obţine administrarea unor probe noi. La rândul său, practica judiciară a stabilit că faptele sau împrejurările noi trebuie să aibă o importanţă deosebit de mare, de natură să conducă la ideea că, în situaţia în care instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare ar fi cunoscut aceste fapte sau împrejurări, ar fi pronunţat o hotărâre de achitare, astfel că, în cazul unei condamnări, prin cererea de revizuire întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi trebuie să se urmărească achitarea condamnatului, iar nu menţinerea condamnării, cu modificarea încadrării juridice. Aceasta înseamnă că, în situaţia în care cererea este formulată în sensul schimbării încadrării, ea trebuie respinsă în principiu. Astfel, în practica judiciară s-a statuat, în mod constant, că motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală poate fi invocat numai atunci când se solicită constatarea netemeiniciei unei hotărâri definitive şi pronunţarea unei soluţii diametral opuse, adică schimbarea soluţiei din condamnare, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal - în achitare sau invers, iar nu şi atunci când se invocă nelegalitatea respectivei hotărâri. Cu alte cuvinte, în această interpretare a textului de lege criticat, ceea ce primează la o hotărâre judecătorească definitivă este temeinicia ei, iar nu legalitatea acesteia. Prin urmare, pot fi imaginate situaţii în care, deşi toţi participanţii din cadrul unei cereri de revizuire pot sesiza cu lejeritate nelegalitatea hotărârii, nu există o posibilitate legală de a o corija, astfel că hotărârea definitivă pronunţată, deşi nelegală, va produce în continuare efecte juridice. Consideră că, pe de o parte, netemeinicia unei hotărâri definitive de condamnare nu necesită pronunţarea unei soluţii diametral opuse pentru corectarea acesteia, iar, pe de altă parte, schimbarea de încadrare juridică reprezintă o instituţie de drept procesual penal care nu ţine doar de legalitatea hotărârii de condamnare, ci şi de temeinicia acesteia. Prin urmare, interpretarea corectă şi în acord cu rigorile constituţionale a termenului de „netemeinicie“ din cuprinsul sintagmei „care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză“, pe de o parte, trebuie făcută într-un sens larg, care să acopere atât netemeinicia, cât şi nelegalitatea hotărârii definitive de condamnare, iar, pe de altă parte, nu presupune o soluţie diametral opusă faţă de cea dispusă în primul ciclu procesual (de pildă, schimbarea soluţiei din condamnare în achitare), context în care este admisibilă şi cererea de revizuire prin care se solicită, în mod direct, condamnarea pentru o altă infracţiune, prin schimbarea încadrării juridice a faptei. 6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală trebuie respinsă, întrucât textul de lege criticat nu este lipsit de claritate şi previzibilitate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;“. 11. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, ale art. 124 alin. (1) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei în numele legii, ale art. 126 alin. (2) referitor la prevederea prin lege a procedurii de judecată şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac în condiţiile legii. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa, activitatea desfăşurată în ciclul ordinar al procesului penal - dacă a fost legală şi temeinică - trebuie să se finalizeze cu pronunţarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, în care faptele reţinute exprimă adevărul, iar legea penală şi cea civilă au fost aplicate corect. Practica a învederat însă şi cazuri de hotărâri definitive care au soluţionat cauzele penale cu grave erori de fapt şi de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, raţiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desfiinţare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii şi adevărului. Având în vedere faptul că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorităţii de lucru judecat - aşadar stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, care este menită să dea încredere în activitatea justiţiei -, cazurile şi condiţiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept. În egală măsură, opţiunea legiuitorului în reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se realizeze în limite constituţionale (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 30, şi Decizia nr. 723 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 14 martie 2020, paragraful 15). 13. În mod repetat, Curtea a subliniat că revizuirea este calea extraordinară de atac care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 18, şi Decizia nr. 410 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 8 noiembrie 2019, paragraful 29). 14. Referitor la obiectul căii de atac analizate, Curtea a statuat că revizuirea poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură penală - numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă (sentinţe) sau la instanţa de apel (decizii). Totodată, revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Astfel, soluţionând fondul cauzei, instanţa judecătorească rezolvă acţiunea penală, ceea ce, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, înseamnă că hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (Decizia nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, paragrafele 17 şi 18). 15. Autorul excepţiei pune în discuţie interpretarea dată de doctrină şi practica judiciară dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în sensul că motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală poate fi invocat numai atunci când se solicită constatarea netemeiniciei unei hotărâri definitive şi pronunţarea unei soluţii diametral opuse, adică schimbarea soluţiei din condamnare, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal - în achitare sau invers, iar nu şi atunci când se invocă nelegalitatea respectivei hotărâri. 16. Având în vedere, pe de o parte, caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac de retractare, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile de fapt - în timp ce erorile de drept pot constitui doar obiect al recursului în casaţie şi erorile de procedură pot forma doar obiectul contestaţiei în anulare -, iar, pe de altă parte, rolul constituţional al legiuitorului consacrat de prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Legea fundamentală referitoare la prevederea prin lege a procedurii de judecată şi, respectiv, la folosirea căilor de atac în condiţiile legii, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în temeiul cărora revizuentul poate solicita numai constatarea netemeiniciei unei hotărâri definitive şi pronunţarea unei soluţii diametral opuse, nu sunt de natură să înfrângă normele constituţionale privind principiul legalităţii, egalitatea cetăţenilor în faţa legii fără privilegii şi fără discriminări şi înfăptuirea justiţiei în numele legii. 17. Aşa fiind, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală - care nu permit admiterea în principiu a unei cereri de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată pe calea revizuirii, cerere care ar viza îndreptarea nelegalităţii hotărârii definitive de condamnare - nu aduc atingere prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 124 alin. (1) şi (3), ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Legea fundamentală. 18. Totodată, Curtea observă că prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie referitor la legalitatea pedepsei nu sunt aplicabile în cauză, întrucât textul de lege criticat reprezintă o normă de procedură. Or, aplicarea principiului legalităţii pedepsei se impune numai în legătură cu incriminarea faptelor, adică în domeniul dreptului penal substanţial, iar nu şi în ceea ce priveşte procedura de desfăşurare a procesului penal. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Eugen Papuzu în Dosarul nr. 2.728/115/2018 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
