Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simina Popescu-Marin │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Toth Tivadar în Dosarul nr. 44.212/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 406D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, consilierul juridic Vladimir Alexandru Ciobanu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate care susţine respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere vasta jurisprudenţă în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, deciziile nr. 664 din 8 noiembrie 2016, nr. 150 din 17 martie 2016, nr. 418 din 3 iulie 2014 şi nr. 483 din 21 noiembrie 2013. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 22 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.212/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Toth Tivadar, într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 sunt neconstituţionale, având în vedere lipsa de claritate, precizie si previzibilitate a acestora. Astfel, deşi normele evocate reglementează elemente privind conflictul de interese, acestea au un conţinut diferit. Pe de o parte, dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001 interzic consilierului local dreptul de a lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor, dacă acesta are un „interes patrimonial“ în problema supusă dezbaterilor. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 fac referire la noţiunea de „interes personal“ al alesului local într-o anumită problemă, noţiune ce nu este însă definită într-un mod clar şi precis, care să excludă orice echivoc. Având în vedere că situaţiile ce atrag existenţa conflictului de interese sunt prevăzute, în mod distinct, de cele două dispoziţii legale, pentru ca acestea să îi fie accesibile destinatarului, legiuitorul era obligat să definească, în mod clar, cele două noţiuni distincte pe care le foloseşte, respectiv „interes patrimonial“ şi „interes personal“. Legiuitorul explică noţiunea de „interes personal“, prin raportare la existenţa unei posibilităţi a consilierului local de a anticipa dacă o anumită decizie ar putea prezenta un beneficiu pentru sine sau pentru una dintre persoanele vizate de text. Această formulare imprecisă şi inadecvată în privinţa posibilităţii individului căruia i se adresează de a-şi controla conduita este contrară jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004, astfel cum sunt formulate, încalcă normele de tehnică legislativă, prin acea că verbul utilizat în cuprinsul acestuia („ar putea prezenta un beneficiu“) nu este utilizat la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a accentua caracterul imperativ al dispoziţiei respective, astfel cum stabileşte art. 38 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 7. Totodată, prevederile art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 sunt imprevizibile prin prisma termenului ambiguu şi neclar de „beneficiu“ utilizat în cuprinsul acestora, care nu este definit de legislaţia în vigoare. Astfel, raportat la situaţia de fapt din speţă, consilierul local nu poate cunoaşte la ce se referă în concret noţiunea de beneficiu şi dacă în cuprinsul acestui beneficiu pot fi încadrate şi veniturile obţinute în temeiul prestării unei muncii remunerate, respectiv drepturi salariale sau orice alte sume obţinute în cadrul exercitării unei activităţi. O altă sursă de imprevizibilitate este generată de termenele folosite de ambele prevederi legale criticate, şi anume „a nu lua parte la deliberarea şi la adoptarea“, respectiv „de a anticipa (...) o decizie a autorităţii publice din care fac parte“. 8. Mai susţine că prevederile legale criticate reprezintă restrângeri ale drepturilor consilierilor locali de a-şi exercita liber mandatul dobândit în virtutea dreptului de a fi ales, prin exprimarea unui drept de vot cu privire la hotărârile adoptate, iar potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, aceste restrângeri trebuie să fie în mod expres prevăzute de lege. Or, în această formă ambiguă şi neclară, textele criticate nu pot fi considerate că îndeplinesc exigenţele privind calitatea legii. 9. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, autorul susţine că, în materia conflictelor de interese, nu este relevantă, în aplicarea pedepsei, gravitatea faptei care a dat naştere respectivei situaţii, singura măsură ce poate fi luată în legătură cu acest aspect fiind încetarea de drept a mandatului şi interdicţia ocupării aceleiaşi funcţii timp de trei ani. Or, principiul proporţionalităţii presupune că oricare decizie sau măsură adoptată de organele abilitate urmează să se bazeze pe o justă şi echitabilă evaluare a faptelor, pe echilibrarea adecvată a intereselor implicate, precum şi pe o selectare coerentă a măsurilor ce urmează fi utilizate în vederea atingerii scopului sancţionator. Din interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se poate constata că acestea nu permit organelor abilitate să procedeze la o astfel de analiză, întrucât este prevăzută o singură sancţiune, care intervine ope legis, indiferent de gravitatea faptei ce a dat naştere respectivei situaţii. Prin urmare, se impune ca dispoziţiile care sancţionează regimul conflictului de interese să permită aplicarea principiului proporţionalităţii, stabilind şi alte sancţiuni mai uşoare pentru ca pedeapsa să poată fi individualizată în funcţie de fiecare situaţie în parte. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată cu privire la prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi inadmisibilă în privinţa tezei a doua a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014 şi Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, ale art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, având următorul cuprins: - Art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001: „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.“; – Art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004: "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; (...) f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.;" – Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010: „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate“. 16. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului român şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, ale art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare celor formulate în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017. 18. Astfel, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste prevederi legale definesc noţiunea de „interes personal într-o anumită problemă“, noţiune care este cuprinsă în art. 74 referitor la obligaţia tuturor aleşilor locali de a depune declaraţia pe propria răspundere privind interesele personale. Referitor la sancţiunile pentru nerespectarea acestei dispoziţii de lege, Curtea a reţinut că, în cazul dispoziţiilor art. 74 şi art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, art. 82 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că: "Nerespectarea declaraţiei privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declaraţiei“, iar în conformitate cu art. 82 alin. (2), „Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului“. De asemenea, art. 77 alin. (1) din aceeaşi lege reglementează o sancţiune specifică pentru consilierii judeţeni şi cei locali, şi anume „Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii“, iar potrivit art. 81 din aceeaşi lege, „Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare" 19. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, Curtea a reţinut că acestea nu pot fi primite, deoarece dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 consacră posibilitatea formulării la instanţa judecătorească de contencios administrativ a contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care sa constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil. 20. Distinct de acestea, Curtea a mai reţinut că prevederile art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor lor - aleşii locali - să îşi conformeze conduita şi să anticipeze consecinţele ce pot rezulta din neîndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţiei privind interesele personale, astfel cum acestea sunt stabilite prin art. 82 din Legea nr. 393/2004. Instituirea obligaţiei aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere are tocmai menirea de a evita starea de conflict de interese. Prin urmare, Curtea a constatat că ipotezele normative vizate de art. 75 din Legea nr. 393/2004 şi art. 46 din Legea nr. 215/2001 sunt distincte, astfel încât nu a reţinut susţinerile referitoare la existenţa unui paralelism legislativ în ceea ce priveşte „conflictul de interese“. „Interesul personal“ - noţiune cuprinsă de prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 - nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj, pentru sine sau soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru o asociaţie sau fundaţie din care fac parte. 21. În acelaşi timp, Curtea a precizat că a stabili în concret dacă un consilier local manifestă un „interes patrimonial“ în problema supusă dezbaterilor consiliului local, în vederea stabilirii existenţei stării de conflict de interese, constituie aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţie. 22. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Curtea Constituţională a reţinut că prevederile legale criticate reprezintă garanţii ale imparţialităţii autorităţilor publice şi a membrilor consiliilor locale în exercitarea atribuţiilor lor. Potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar „în condiţiile legii“. Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut pentru consilierul local interdicţia de a participa la dezbaterea şi la adoptarea acelor hotărâri care au ca obiect probleme ce prezintă un interes material (patrimonial) pentru el ori pentru soţul (soţia), afinii sau rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv este aceea de a se asigura eliminarea subiectivismului şi a interesului particular ori de grup în adoptarea hotărârilor consiliului local. Este cazul „conflictului de interese“ pe care art. 70 din Legea nr. 161/2003 îl defineşte ca fiind situaţia în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin. Conflictul de interese priveşte toate categoriile de funcţionari publici, precum şi funcţiile şi demnităţile publice din sfera celor trei puteri ale statului, evident prin prisma atribuţiilor care caracterizează fiecare funcţie în parte ( a se vedea, în cest sens, Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, şi Decizia nr. 951 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 septembrie 2009). 23. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea observă, mai întâi, că, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, precitată, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie“ se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Prin urmare, orice altă interpretare contrară este neconformă cu normele şi principiile fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile. Având în vedere că instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate identice sub aspectul obiectului, dar şi al criticilor de neconstituţionalitate, se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. Or, prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deşi se identifică prin acelaşi obiect [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010], este distinctă prin prisma criticilor de neconstituţionalitate formulate în cauză. 24. Sub acest aspect, Curtea reţine că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat în raport cu critici similare celor formulate în cauză, iar prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015, Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015, şi Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016) Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste prevederi legale instituie, în cazul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate, sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Curtea a reţinut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, fără a încălca art. 53 din Constituţie. De altfel, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii.“ 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, precum şi considerentele care au fundamentat-o, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Toth Tivadar în Dosarul nr. 44.212/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
