Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruţa Dărângă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 alin. (3) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, excepţie ridicată de Liviu Octavian Gheţu în Dosarul nr. 3.776/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.132D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în esenţă, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care susţine că aspectele invocate de autorul acesteia vizează, în realitate, interpretarea şi aplicarea legii, iar nu constituţionalitatea textului de lege criticat. Mai arată că dreptul la decontarea transportului nu este prevăzut în Constituţie şi că dispoziţiile criticate nu contravin nici prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece instituie un tratament juridic identic pentru persoane aflate în situaţii juridice identice. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 3.170 din 22 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.776/3/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 alin. (3) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Liviu Octavian Gheţu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de decontare a transportului pentru deplasarea de la domiciliu la locul de muncă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, referitor la încălcarea principiului neretroactivităţii, că dispoziţiile criticate condiţionează acordarea unui drept de un fapt/o situaţie ce a avut loc anterior adoptării şi intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, respectiv de vânzarea unei locuinţe ce a avut loc anterior existenţei acestei legi. Această condiţionare este neconstituţională, legea neputând retroactiva în acest caz, întrucât nu face parte dintre legile exceptate şi expres prevăzute de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Noua legislaţie este cea care urmează să stabilească limitele juridice într-o anumită materie, însă este de neacceptat ca aceasta să retroactiveze, alterând raporturi juridice ce au fost create tocmai având în vedere dispoziţiile în vigoare la momentul naşterii acestora. 6. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, se arată că această condiţionare este discriminatorie, făcând o diferenţiere vădită între aceiaşi subiecţi titulari ai dreptului la decontarea transportului, prevăzut de art. 105 alin. (1) din Legea nr. 145/2019, pe aspecte de avere (venitul licit obţinut din înstrăinarea locuinţei proprietate personală) şi de localizare teritorială a locuinţei proprietate personală. Astfel, pe de o parte, legea nu aduce nicio condiţionare poliţiştilor de penitenciare care îşi au locuinţa proprietate personală în alt oraş decât cel în care îşi desfăşoară activitatea, aceştia beneficiind fără nicio restricţie de dreptul la decontarea transportului, proprietarul unei locuinţe putând să o înstrăineze oricând sau să o schimbe ori de câte ori doreşte, necondiţionat de câştigul pe care l-ar avea din înstrăinarea acesteia; pe de altă parte, dispoziţiile criticate condiţionează dreptul la decontarea transportului de o interdicţie indirectă privind vânzarea anterioară a unei locuinţe proprietate personală deţinute în oraşul în care poliţistul îşi are locul de muncă, rezultând practic că poliţistul nu ar putea nici măcar să-şi schimbe locuinţa în acel oraş, lăsând astfel să se înţeleagă că sar crea o îmbogăţire nejustificată a poliţistului prin relocarea locuinţei sale (fie în acelaşi oraş în care are locul de muncă, fie în altul), aducând astfel atingeri grave însuşi dreptului la proprietate. 7. Referitor la încălcarea art. 44 din Constituţie, raportată la art. 15 alin. (1) din Constituţie, precum şi la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, raportat la art. 53 din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că dreptul de proprietate este un drept fundamental, absolut, exclusiv şi perpetuu, garantat de Constituţie şi de legislaţia internaţională. El este opozabil erga omnes şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât în condiţiile expres prevăzute de lege. Cea mai importantă prerogativă a dreptului de proprietate conferită titularului său este dreptul de dispoziţie. Textul legal criticat aduce atingere gravă însuşi acestui drept de dispoziţie, condiţionând astfel posibilitatea înstrăinării bunului - locuinţă proprietate personală -, dar, mai ales, restricţionând acordarea acestui drept în funcţie de această înstrăinare trecută, deja efectuată, cu efect nelimitat pentru viitor. Şi mai grav este faptul că alin. (3) al art. 105 din Legea nr. 145/2019 condiţionează acest drept de decontare a transportului şi de înstrăinare a unui bun imobil - perceput ca locuinţă -, dar al cărui titular este soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinerea poliţistului. 8. În final, se arată că legiuitorul, dintr-un exces de zel, discriminând din nou pe criterii de avere, nu a avut în vedere nici situaţii des întâlnite în practică, precum: bunul imobil poate fi proprietatea personală ca bun propriu al soţului/soţiei (destinată chiar şi unei profesii prevăzute de o lege specială), s-a impus vânzarea bunului imobil şi relocarea familiei în altă localitate ca urmare a detaşării soţului/soţiei sau a unei situaţii medicale a unui membru de familie ori a acoperirii unei datorii bancare. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece criticile autorului acesteia vizează o problemă de interpretare şi aplicare a legii. Dispoziţiile criticate nu afectează substanţa unor drepturi sau libertăţi fundamentale, ci reglementează dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, care nu constituie un drept fundamental. Totodată, textul de lege criticat nu prevede nicio diferenţiere sau discriminare, toate persoanele aflate în ipoteza normei fiind supuse aceloraşi condiţii legale. De asemenea, este respectat şi principiul neretroactivităţii legii, Legea nr. 145/2019 aplicându-se numai situaţiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, nu şi situaţiilor anterioare acestei date. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 105 alin. (3) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 30 iulie 2019, având următorul cuprins: „(3) Poliţistul de penitenciare nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, când domiciliază în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, dacă acesta, soţul/soţia acestuia sau copiii aflaţi în întreţinere au înstrăinat o locuinţă proprietate personală, în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, după data încadrării în sistemul administraţiei penitenciare.“ 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 referitoare la nediscriminare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 privind proprietatea privată din Protocolul nr. 1 la această Convenţie şi ale art. 1 privind interzicerea discriminării din Protocolul nr. 12 la aceeaşi Convenţie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile criticate fac parte din capitolul IV - Drepturile, condiţiile de muncă şi îndatoririle poliţiştilor de penitenciare, secţiunea 1 - Drepturile poliţiştilor de penitenciare din Legea nr. 145/2019 care reglementează statutul poliţiştilor de penitenciare. Art. 105 alin. (1) din Legea nr. 145/2019 reglementează dreptul acestora la decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în interes de serviciu, în cazul mutării în alte localităţi, în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, când domiciliază în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, în limita a 70 km dus şi 70 km întors, şi, o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum şi în alte situaţii, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului. Alin. (2) - (4) ale art. 105 din aceeaşi lege stabilesc condiţiile impuse de legiuitor pentru ca poliţistul de penitenciare să poată beneficia de acest drept. Printre aceste condiţii, se află şi cea reglementată de dispoziţiile criticate în prezenta cauză - şi anume art. 105 alin. (3) din Legea nr. 145/2019. Astfel, poliţistul de penitenciare nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, când domiciliază în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, dacă acesta, soţul/soţia acestuia sau copiii aflaţi în întreţinere au înstrăinat o locuinţă proprietate personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, după data încadrării în sistemul administraţiei penitenciare. 17. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că, aşa cum a statuat prin Decizia nr. 362 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 769 din 24 august 2023, paragrafele 16 şi 17, aplicabilitatea legii în timp este marcată, ca regulă, de momentul intrării sale în vigoare (stabilit în conformitate cu art. 78 din Constituţie) şi, respectiv, de cel al ieşirii din vigoare (prin abrogare expresă sau implicită), acesta fiind timpul său propriu de acţiune, retroactivitatea şi ultraactivitatea legii civile fiind interzise prin chiar norma constituţională cuprinsă la art. 15 alin. (2), potrivit căreia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile“. Cu privire la principiul neretroactivităţii legii, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării sale în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2004). 18. Or, norma de lege criticată ce vizează o condiţie pentru acordarea beneficiului decontării cheltuielilor de transport în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, când poliţistul de penitenciare domiciliază în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, nu retroactivează, ci se aplică doar pentru viitor cheltuielilor de transport efectuate după intrarea în vigoare a Legii nr. 145/2019, cu respectarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. 19. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie şi la art. 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, deoarece, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, poliţiştii de penitenciare care au înstrăinat o locuinţă proprietate personală, în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu cei care nu au înstrăinat o locuinţă proprietate personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, astfel că şi tratamentul juridic aplicabil acestora - referitor la dreptul de decontare a cheltuielilor de transport - este diferit. Prin urmare, nu se poate susţine că textul de lege criticat instituie discriminări pe criteriul de avere (venitul licit obţinut din înstrăinarea locuinţei proprietate personală) şi de localizare teritorială a locuinţei proprietate personală, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la această Convenţie, Curtea reţine că aceste prevederi care garantează dreptul de proprietate nu au incidenţă în cauza de faţă, deoarece dispoziţiile de lege criticate se referă la condiţiile impuse de legiuitor pentru decontarea cheltuielilor de transport, iar nu la condiţiile de înstrăinare a unui bun imobil. 21. De asemenea, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 22. În final, cu privire la critica potrivit căreia legiuitorul nu a avut în vedere situaţii des întâlnite în practică [precum: bunul imobil poate fi proprietatea personală ca bun propriu al soţului/soţiei (destinată chiar şi unei profesii prevăzute de o lege specială), s-a impus vânzarea bunului imobil şi relocarea familiei în altă localitate ca urmare a detaşării soţului/soţiei sau a unei situaţii medicale a unui membru de familie ori a acoperirii unei datorii bancare], Curtea reţine că aceasta nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci reprezintă aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea textului de lege criticat la situaţiile concrete deduse judecăţii instanţelor judecătoreşti. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liviu Octavian Gheţu în Dosarul nr. 3.776/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 105 alin. (3) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
