Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi ale art. 181 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Corina Glăveanu în Dosarul nr. 2.402/3/CAF/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 495D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei a comunicat note scrise prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile art. 181 din Codul de procedură civilă stabilesc modalitatea de calcul al termenelor procedurale, iar instituirea acesteia ţine de competenţa legiuitorului, în limitele consfinţite de Constituţie. Referitor la dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Deciziile nr. 43 din 4 februarie 2020 şi nr. 64 din 24 februarie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Decizia civilă nr. 1.424 din 17 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.402/3/CAF/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi ale art. 181 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ioana Corina Glăveanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă cererea sa de revizuire. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că interpretarea dată dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este neconstituţională. Se arată că termenul de revizuire stabilit, de o lună (pertinent ar fi un termen de 6 luni), şi modul de calcul al acestuia nu ating obiectivul pentru care a fost reglementată revizuirea, şi anume acela de a înlătura încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, şi că se dă prevalenţă, în mod nejustificat, principiului securităţii juridice, în dauna principiilor efectivităţii şi priorităţii dreptului Uniunii Europene şi a dreptului la o cale de atac. 7. De asemenea, autoarea excepţiei arată că dispoziţiile art. 181 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece nu respectă dreptul oricărei persoane ca, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, să se poată adresa justiţiei, fără nicio restricţie şi fără nicio îngrădire a exercitării acestora, şi nici dreptul la un proces echitabil asigurat printr-o justiţie unică, imparţială şi egală pentru toţi, înfăptuită în numele legii. 8. În susţinerea criticilor sunt invocate o serie de temeiuri juridice cuprinse în acte juridice internaţionale şi în dreptul european. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 181 din Codul de procedură civilă nu încalcă Legea fundamentală. Acest text de lege consacră un mod de calcul al termenelor procedurale, favorabil persoanei vizate de termenul procedural respectiv, inclusiv cu acordarea beneficiului amânării sale atunci când se împlineşte într-o zi nelucrătoare, neputând fi apreciat ca o restricţie disproporţionată adusă dreptului de acces la justiţie sau dreptului la apărare. 10. Totodată, nu reiese vreo încălcare a dispoziţiilor constituţionale nici prin lămurirea de către instanţa supremă că termenul de revizuire propriu căii de atac reglementate de art. 21 din Legea nr. 554/2004 este cel general stabilit de Codul de procedură civilă pentru majoritatea motivelor de revizuire, anume de o lună, cu arătarea punctuală a motivelor pentru care nu s-a admis analogia cu situaţiile de excepţie prevăzute pentru deciziile Curţii Constituţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Nu se poate reţine nici vreo încălcare a principiilor echivalenţei sau efectivităţii, proprii dreptului european, din moment ce pentru majoritatea situaţiilor reglementate de Codul de procedură civilă pentru dreptul intern se prevede un termen de revizuire de o lună, aşa cum se aplică şi pentru art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar durata acestuia nu apare a fi de natură a împiedica partea interesată să invoce pretinsele încălcări ale principiului priorităţii dreptului european comise prin hotărârea definitivă, cu atât mai mult cu cât termenul general de exercitare a recursului în cazul proceselor de contencios administrativ şi fiscal este mai scurt, de doar 15 zile de la comunicarea hotărârii pentru prezentarea motivelor de nelegalitate ale unei hotărâri de primă instanţă. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul arată că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 21 din Constituţie, întrucât Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a urmărit clarificarea dispoziţiilor legii, prin stabilirea intenţiei de reglementare a legiuitorului la adoptarea prevederilor normative în discuţie ori prin extrapolarea unor prevederi din materia dreptului procesual civil în materia contenciosului administrativ, ţinând seama de raportul lege generală - lege specială existent între Codul de procedură civilă şi Legea nr. 554/2004. Dat fiind că revizuirea este o cale extraordinară de atac, rezultă că aceasta poate fi exercitată doar într-un termen defipt de lege, revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sarcina clarificării termenului exercitării căii de atac şi a stabilirii momentului de la care începe să curgă, deoarece, potrivit art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. 13. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 148 alin. (2) şi (4) şi art. 21 din Constituţie, Guvernul arată că din redactarea prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, rezultă în mod evident că, potrivit intenţiei originare a legiuitorului, termenul de exercitare a revizuirii pentru motivul reglementat de acest text normativ curgea de la momentul comunicării hotărârii definitive a instanţei de contencios administrativ. În acest sens, sunt evocate considerente reţinute de instanţa supremă în Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016. De asemenea, referitor la durata termenului de exercitare a revizuirii, astfel cum a fost stabilit de instanţa supremă (o lună), se arată că, potrivit principiilor generale de interpretare, ori de câte ori prevederile legii speciale sunt incomplete sau nesatisfăcătoare, ele se completează cu prevederile generale corespunzătoare din dreptul comun. Or, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în redactarea în vigoare în prezent, nu prevede un termen special de revizuire, astfel că urmează să fie aplicabil, în principiu, termenul general de revizuire reglementat de Codul de procedură civilă. Întrucât problematica ce face obiectul excepţiei priveşte interpretarea dispoziţiilor legale de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Guvernul apreciază că soluţionarea acestei chestiuni depinde, în final, de o opţiune între principiul de interpretare a normelor juridice conform căruia norma specială - în cazul de faţă art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 - se completează cu norma generală, iar nu prin asemănare cu o altă normă specială, pe de o parte, şi interpretarea pe temeiul analogiei şi echivalenţei, pe de altă parte (unde există aceleaşi raţiuni, trebuie aplicată aceeaşi soluţie) ţinând seama şi de „lacuna de reglementare“ existentă în cuprinsul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 14. Pentru aceste argumente, Guvernul consideră că îi revine Curţii Constituţionale sarcina să stabilească dacă modalitatea de rezolvare de principiu a chestiunii de drept, prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, este în concordanţă cu art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie şi cu principiile echivalenţei şi efectivităţii, dezvoltate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. 15. De asemenea, Guvernul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 251 din 9 martie 2006 şi arată că sunt neîntemeiate criticile formulate cu privire la art. 181 din Codul de procedură civilă. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul actului de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 23 mai 2017, precum şi dispoziţiile art. 181 din Codul de procedură civilă. 19. Prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, criticate în prezenta cauză, aveau următorul cuprins: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare.“ 20. Curtea precizează că prin Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În consecinţă, aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie. 21. Prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că: „Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii.“ 22. Ulterior, art. 21 a fost modificat prin art. I pct. 20 din Legea nr. 212/2018, iar în prezent art. 21 din Legea nr. 554/2004 are următorul cuprins: "(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), şi hotărârile definitive care nu evocă fondul.(3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere." 23. Având în vedere că prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, urmează a se reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 212/2018, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 24. Prevederile art. 181 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: "(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: 1. când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare; 2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte; 3. când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează." 25. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, art. 148 alin. (2) şi (4) privind aplicarea dreptului european. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 alin. (1) şi alin. (2) teza a doua privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, ale art. 51 privind domeniul de aplicare a Cartei, ale art. 52 privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor şi ale art. 53 privind nivelul de protecţie, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 212/2018, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea reţine că prin Decizia nr. 43 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, a constatat caracterul neîntemeiat al criticii formulate prin raportare la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie. Cu acel prilej, Curtea a invocat Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza C 2/06 Willy Kempter KG împotriva Hauptzollamt Hamburg Jonas, prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, deşi dreptul european nu impune nicio limită de timp pentru introducerea unei cereri având ca obiect reexaminarea unei decizii administrative rămase definitivă, statele membre au libertatea să stabilească termene rezonabile de introducere a acţiunilor, în conformitate cu principiile efectivităţii şi echivalenţei. În acest sens, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat (paragraful 57) că, în lipsa unei reglementări europene în materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru atribuţia de a desemna instanţele competente şi de a stabili modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor în justiţie destinate să asigure protecţia drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul european, cu condiţia ca, pe de o parte, aceste modalităţi să nu fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor acţiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenţei) şi, pe de altă parte, să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică europeană (principiul efectivităţii) (cu referire şi la Hotărârea din 13 martie 2007, pronunţată în Cauza C 432/05, Unibet, paragraful 43, precum şi Hotărârea din 7 iunie 2007, pronunţată în Cauza C 222/05-C 225/05, van der Weerd şi alţii, paragraful 28). 27. Instanţa europeană a recunoscut astfel (paragraful 58) compatibilitatea cu dreptul european a stabilirii unor termene rezonabile de introducere a acţiunilor sub sancţiunea decăderii în vederea asigurării securităţii juridice, făcând trimitere la jurisprudenţa sa reprezentată de Hotărârea din 16 decembrie 1976, pronunţată în Cauza 33/76, Rewe Zentralfinanz şi Rewe Zentral, paragraful 5, Hotărârea din 16 decembrie 1976, pronunţată în Cauza 45/76, Comet, paragrafele 17 şi 18, Hotărârea din 27 martie 1980, pronunţată în Cauza Denkavit italiana, paragraful 23, Hotărârea din 25 iulie 1991, pronunţată în Cauza C 208/90, Emmott, paragraful 16, Hotărârea din 10 iulie 1997, pronunţată în Cauza Palmisani, paragraful 28, Hotărârea din 17 iulie 1997, pronunţată în Cauza C 90/94, Haahr Petroleum, paragraful 48, şi Hotărârea din 24 septembrie 2002, pronunţată în Cauza C 255/00, Grundig Italiana, paragraful 34). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că asemenea termene nu sunt de natură să împiedice sau să îngreuneze în mod excesiv exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (Hotărârea Grundig Italiana, precitată, paragraful 34). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut (paragraful 59) că, din jurisprudenţa sa constantă, rezultă că, în temeiul principiului securităţii juridice, statele membre pot impune ca o cerere de reexaminare şi de revocare a unei decizii administrative rămase definitivă, dar care este contrară dreptului comunitar (european), astfel cum a fost interpretat ulterior de către Curte, să fie formulată în faţa administraţiei competente într-un termen rezonabil. Aşadar, având în vedere că şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în favoarea statelor membre libertatea de a institui astfel de termene, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu nesocotesc principiul priorităţii dreptului european, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţie. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 29. Distinct de aceste considerente, Curtea observă că susţinerile autoarei excepţiei referitoare la instituirea unui termen de 6 luni pentru introducerea cererii de revizuire, potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004, vizează, în realitate, modificarea prevederilor de lege criticate. Or, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, Curtea constată că aspectele sesizate din această perspectivă excedează controlului de constituţionalitate, fiind de competenţa autorităţii legiuitoare. 30. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, statuează în art. 126 alin. (2) următoarele: „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. De asemenea, stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie, în acest sens fiind Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. 31. Referitor la termenele procedurale, în jurisprudenţa sa, (de exemplu, Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006), Curtea a statuat că instituirea unor asemenea termene a avut în vedere securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice şi nicidecum îngrădirea accesului liber la justiţie. 32. Totodată, principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (spre exemplu, Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38 şi Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93). În Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, iar în Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51 şi 52, s-a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa. 33. Aplicând aceste considerente în prezenta cauză, Curtea constată că instituirea, prin art. 181 din Codul de procedură civilă, a unor reguli generale privind modul de calcul al termenelor procedurale este un aspect al procedurii de judecată, a cărei stabilire reprezintă atributul legiuitorului. Astfel, potrivit textului de lege criticat, termenul pe ore începe să curgă de la ora zero a zilei următoare, termenul pe zile se calculează potrivit sistemului pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care a început să curgă, nici ziua când acesta se împlineşte, iar termenele pe săptămâni, luni sau ani se împlinesc în ziua corespunzătoare zilei din ultima săptămână, ultima lună sau ultimul an. De asemenea, regula potrivit căreia, dacă ziua în care se împlineşte termenul cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează, reprezintă o reglementare în beneficiul părţii vizate de termenul respectiv. Aşadar, Curtea reţine că prevederile de lege criticate stabilesc un mod de calcul al termenelor, favorabil justiţiabilului, care are posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în plenitudinea intervalului de timp reglementat. 34. În consecinţă, Curtea constată că, prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate reprezintă o modalitate eficientă de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de acces liber la justiţie şi de a reduce riscul producerii unor perturbări ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, fără a îngrădi accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în substanţa lor. De asemenea, Curtea constată că, prin conţinutul lor, prevederile de lege criticate nu contravin regulii constituţionale privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Corina Glăveanu în Dosarul nr. 2.402/3/CAF/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi dispoziţiile art. 181 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează Marian Enache Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
