Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.959/94/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 14D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 15D/2021, nr. 67D/2021, nr. 68D/2021, nr. 69D/2021, nr. 70D/2021, nr. 71D/2021, nr. 72D/2021, nr. 73D/2021, nr. 74D/2021, nr. 109D/2021, nr. 110D/2021, nr. 112D/2021, nr. 113D/2021, nr. 115D/2021, nr. 116D/2021, nr. 117D/2021, nr. 156D/2021, nr. 162D/2021, nr. 163D/2021, nr. 195D/2021, nr. 196D/2021, nr. 220D/2021, nr. 254D/2021, nr. 255D/2021, nr. 256D/2021, nr. 258D/2021, nr. 259D/2021, nr. 260D/2021, nr. 264D/2021, nr. 265D/2021, nr. 311D/2021, nr. 387D/2021, nr. 388D/2021, nr. 460D/2021, nr. 461D/2021, nr. 462D/2021, nr. 479D/2021, nr. 524D/2021, nr. 525D/2021, nr. 526D/2021, nr. 527D/2021, nr. 528D/2021, nr. 529D/2021, nr. 874D/2021, nr. 911D/2021, nr. 912D/2021, nr. 946D/2021, nr. 948D/2021, nr. 949D/2021, nr. 950D/2021, nr. 951D/2021, nr. 952D/2021, nr. 953D/2021, nr. 954D/2021, nr. 1.010D/2021, nr. 1.011D/2021, nr. 1.031D/2021, nr. 1.141D/2021, nr. 1.142D/2021, nr. 1.151D/2021, nr. 1.152D/2021, nr. 1.153D/2021, nr. 1.195D/2021, nr. 1.314D/2021, nr. 1.315D/2021, nr. 1.316D/2021, nr. 1.317D/2021, nr. 1.346D/2021, nr. 1.371D/2021, nr. 1.420D/2021, nr. 1.421D/2021, nr. 1.422D/2021, nr. 1.423D/2021, nr. 1.424D/2021, nr. 1.425D/2021, nr. 1.434D/2021, nr. 1.478D/2021, nr. 1.479D/2021, nr. 1.483D/2021, nr. 1.484D/2021, nr. 1.881D/2021, nr. 1.885D/2021, nr. 1.899D/2021, nr. 1.903D/2021, nr. 1.961D/2021, nr. 1.963D/2021, nr. 1.980D/2021, nr. 1.988D/2021, nr. 1.989D/2021, nr. 1.990D/2021, nr. 2.038D/2021, nr. 2.039D/2021, nr. 2.040D/2021, nr. 2.045D/2021, nr. 2.047D/2021, nr. 2.048D/2021, nr. 2.049D/2021, nr. 2.050D/2021 şi nr. 2.071D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 13.049/299/2020, nr. 11.836/299/2020, nr. 28.553/299/2020, nr. 6.467/299/2020, nr. 9.569/299/2020, nr. 10.474/299/2020, nr. 12.421/299/2020, nr. 15.861/299/2020, nr. 16.615/299/2020, nr. 21.486/299/2020, nr. 10.311/299/2020, nr. 16.345/299/2020, nr. 17.144/299/2020, nr. 19.900/299/2020, nr. 33.559/299/2020, nr. 26.357/299/2020, nr. 26.633/299/2020, nr. 30.819/299/2020, nr. 6.605/299/2020, nr. 6.656/299/2020, nr. 19.896/299/2020, nr. 27.519/299/2020, nr. 4.506/299/2021, nr. 680/299/2021, nr. 34.549/299/2020, nr. 31.853/299/2020, nr. 9.511/299/2021, nr. 10.301/299/2020, nr. 10.094/299/2020, nr. 10.798/299/2020, nr. 15.747/299/2020, nr. 19.595/299/2020, nr. 28.018/299/2019, nr. 11.826/299/2020, nr. 30.384/299/2020 şi nr. 11.821/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 19.602/299/2020, nr. 19.887/299/2020, nr. 19.899/299/2020, nr. 10.132/299/2020, nr. 19.599/299/2020, nr. 11.825/299/2020, nr. 21.491/299/2020, nr. 10.093/299/2020, nr. 30.388/299/2020, nr. 19.897/299/2020, nr. 10.860/299/2020, nr. 1.540/299/2021, nr. 10.095/299/2020 şi nr. 15.858/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 8.682/299/2019, nr. 8.690/299/2019, nr. 22.376/299/2019, nr. 35.161/299/2018, nr. 20.256/299/2019, nr. 30.951/299/2019, nr. 24.246/299/2018, nr. 36.213/299/2018, nr. 18.112/299/2019, nr. 28.190/299/2018, nr. 23.076/299/2019, nr. 30.203/299/2019 şi nr. 26.266/299/2018 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele nr. 26.054/299/2018 şi nr. 28.185/299/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în dosarele nr. 1.154/325/2020, nr. 4.902/325/2020, nr. 25.816/325/2020, nr. 2.173/325/2021, nr. 3.730/325/2021, nr. 29.239/325/2020, nr. 32.457/325/2020, nr. 13.777/325/2020, nr. 19.850/325/2019, nr. 34.626/325/2020, nr. 6.610/325/2020, nr. 25.058/325/2020, nr. 4.361/325/2020, nr. 20.669/325/2020, nr. 3.384/325/2021 şi nr. 2.702/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 27.465/325/2020, nr. 1.712/325/2021, nr. 6.014/325/2021, nr. 4.406/325/2021 şi nr. 25.338/325/2020 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 6.119/325/2020, nr. 22.161/325/2019, nr. 25.343/325/2019, nr. 12.885/325/2019, nr. 8.621/325/2019, nr. 16.440/325/2019, nr. 16.544/325/2019 şi nr. 21.153/325/2019 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 12.522/215/2019 al Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 4.378/306/2019 al Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 2.384/215/2020 al Judecătoriei Craiova - Secţia I civilă. De asemenea, şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 912D/2021 şi nr. 954D/2021, excepţia de neconstituţionalitate are un obiect identic ca în dosarele mai sus menţionate, fiind ridicată de către Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 514/298/2020 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, precum şi în Dosarul nr. 2.823/182/2020 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 15D/2021, nr. 67D/2021, nr. 68D/2021, nr. 69D/2021, nr. 70D/2021, nr. 71D/2021, nr. 72D/2021, nr. 73D/2021, nr. 74D/2021, nr. 109D/2021, nr. 110D/2021, nr. 112D/2021, nr. 113D/2021, nr. 115D/2021, nr. 116D/2021, nr. 117D/2021, nr. 156D/2021, nr. 162D/2021, nr. 163D/2021, nr. 195D/2021, nr. 196D/2021, nr. 220D/2021, nr. 254D/2021, nr. 255D/2021, nr. 256D/2021, nr. 258D/2021, nr. 259D/2021, nr. 260D/2021, nr. 264D/2021, nr. 265D/2021, nr. 311D/2021, nr. 387D/2021, nr. 388D/2021, nr. 460D/2021, nr. 461D/2021, nr. 462D/2021, nr. 479D/2021, nr. 524D/2021, nr. 525D/2021, nr. 526D/2021, nr. 527D/2021, nr. 528D/2021, nr. 529D/2021, nr. 874D/2021, nr. 911D/2021, nr. 912D/2021, nr. 946D/2021, nr. 948D/2021, nr. 949D/2021, nr. 950D/2021, nr. 951D/2021, nr. 952D/2021, nr. 953D/2021, nr. 954D/2021, nr. 1.010D/2021, nr. 1.011D/2021, nr. 1.031D/2021, nr. 1.141D/2021, nr. 1.142D/2021, nr. 1.151D/2021, nr. 1.152D/2021, nr. 1.153D/2021, nr. 1.195D/2021, nr. 1.314D/2021, nr. 1.315D/2021, nr. 1.316D/2021, nr. 1.317D/2021, nr. 1.346D/2021, nr. 1.371D/2021, nr. 1.420D/2021, nr. 1.421D/2021, nr. 1.422D/2021, nr. 1.423D/2021, nr. 1.424D/2021, nr. 1.425D/2021, nr. 1.434D/2021, nr. 1.478D/2021, nr. 1.479D/2021, nr. 1.483D/2021, nr. 1.484D/2021, nr. 1.881D/2021, nr. 1.885D/2021, nr. 1.899D/2021, nr. 1.903D/2021, nr. 1.961D/2021, nr. 1.963D/2021, nr. 1.980D/2021, nr. 1.988D/2021, nr. 1.989D/2021, nr. 1.990D/2021, nr. 2.038D/2021, nr. 2.039D/2021, nr. 2.040D/2021, nr. 2.045D/2021, nr. 2.047D/2021, nr. 2.048D/2021, nr. 2.049D/2021, nr. 2.050D/2021 şi nr. 2.071D/2021 la Dosarul nr. 14D/2021, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 495 din 3 octombrie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 14 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.959/94/2020, prin Încheierea din 21 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.049/299/2020, prin Încheierea din 7 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.836/299/2020, prin Încheierea din 7 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 28.553/299/2020, prin Încheierea din 16 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.467/299/2020, prin Încheierea din 25 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 9.569/299/2020, prin Încheierea din 23 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.474/299/2020, prin Încheierea din 23 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 12.421/299/2020, prin Încheierea din 23 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 15.861/299/2020, prin Încheierea din 23 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 16.615/299/2020, prin Încheierea din 4 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 21.486/299/2020, prin Încheierea din 3 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.311/299/2020, prin Încheierea din 27 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 16.345/299/2020, prin Încheierea din 9 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 17.144/299/2020, prin Încheierea din 27 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.900/299/2020, prin Încheierea din 19 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 33.559/299/2020, prin Încheierea din 27 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 26.357/299/2020, prin Încheierea din 27 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 26.633/299/2020, prin Încheierea din 27 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.819/299/2020, prin Încheierea din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.605/299/2020, prin Încheierea din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.656/299/2020, prin Încheierea din 17 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.896/299/2020, prin Încheierea din 17 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 27.519/299/2020, prin Încheierea din 6 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.506/299/2021, prin Încheierea din 13 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 680/299/2021, prin Încheierea din 15 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 34.549/299/2020, prin Încheierea din 10 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 31.853/299/2020, prin Încheierea din 27 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.511/299/2021, prin Încheierea din 10 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.301/299/2020, precum şi prin Sentinţa civilă nr. 8.382 din 12 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.094/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 8.383 din 12 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.798/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 7.647 din 28 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 15.747/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 1.713 din 8 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.595/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 5.397 din 14 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 28.018/299/2019, prin Sentinţa civilă nr. 10.257 din 18 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.826/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 3.991 din 6 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.384/299/2020 şi prin Sentinţa civilă nr. 1.116 din 15 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.821/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. 8. Prin Încheierea din 15 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.602/299/2020, prin Încheierea din 2 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.887/299/2020, prin Încheierea din 2 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.899/299/2020, prin Încheierea din 9 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 21.491/299/2020, prin Încheierea din 15 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.093/299/2020, prin Încheierea din 25 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.388/299/2020, prin Încheierea din 3 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.897/299/2020, prin Încheierea din 21 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.860/299/2020, prin Încheierea din 25 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.540/299/2021, prin Încheierea din 25 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.599/299/2020, prin Încheierea din 25 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.825/299/2020, precum şi prin Sentinţa civilă nr. 5.113 din 11 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.095/299/2020, prin Sentinţa civilă nr. 8.213 din 6 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 15.858/299/2020 şi prin Sentinţa civilă nr. 5.114 din 11 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.132/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 9. Prin Încheierea din 8 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.682/299/2019, prin Încheierea din 13 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.690/299/2019, prin Încheierea din 28 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 22.376/299/2019, prin Încheierea din 27 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 35.161/299/2018, prin Încheierea din 15 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 20.256/299/2019, prin Încheierea din 15 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 30.951/299/2019, prin Încheierea din 9 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.246/299/2018, prin Încheierea din 26 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 36.213/299/2018, prin Încheierea din 12 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 18.112/299/2019, prin Încheierea din 18 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 28.190/299/2018, prin Încheierea din 19 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 23.076/299/2019, precum şi prin Decizia civilă nr. 2.092 din 6 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 30.203/299/2019 şi prin Decizia civilă nr. 4.750 din 17 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 26.266/299/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 10. Prin Încheierea din 27 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 26.054/299/2018 şi prin Încheierea din 27 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 28.185/299/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 11. Prin Încheierea din 11 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.154/325/2020, prin Încheierea din 11 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.902/325/2020, prin Încheierea nr. 1.042 din 14 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.816/325/2020, prin Încheierea din 29 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.173/325/2021, prin Încheierea din 26 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.730/325/2021, prin Încheierea din 16 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.239/325/2020, prin Încheierea din 30 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 32.457/325/2020, prin Încheierea din 21 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 13.777/325/2020, prin Încheierea din 18 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.850/325/2019, prin Încheierea din 19 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 34.626/325/2020, precum şi prin Sentinţa civilă nr. 12.148 din 3 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.610/325/2020, prin Sentinţa civilă nr. 2.370 din 24 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.058/325/2020, prin Sentinţa civilă nr. 2.365 din 24 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.361/325/2020, prin Sentinţa civilă nr. 3.514 din 18 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 20.669/325/2020, prin Sentinţa civilă nr. 4.506 din 7 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.384/325/2021 şi prin Sentinţa civilă nr. 4.507 din 7 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.702/325/2021, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 12. Prin Încheierea din 4 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 27.465/325/2020, prin Încheierea din 21 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.712/325/2021, prin Încheierea din 19 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.014/325/2021, prin Încheierea din 20 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.406/325/2021, precum şi prin Sentinţa civilă nr. 1.609 din 10 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.338/325/2020, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 13. Prin Încheierea din 16 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.119/325/2020, prin Încheierea din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 22.161/325/2019, prin Încheierea din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 25.343/325/2019, prin Încheierea din 24 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 12.885/325/2019, precum şi prin Decizia civilă nr. 1.085/A din 7 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.621/325/2019, prin Decizia civilă nr. 1.080/A din 7 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 16.440/325/2019, prin Decizia civilă nr. 1.079/A din 7 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 16.544/325/2019 şi prin Decizia civilă nr. 1.076/A din 7 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 21.153/325/2019, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 14. Prin Decizia nr. 20 din 20 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 12.522/215/2019, Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 15. Prin Încheierea din 15 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.378/306/2019, Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 16. Prin Încheierea din 1 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.384/215/2020, Judecătoria Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 17. Prin Încheierea din 19 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 514/298/2020, Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 18. Prin Încheierea din 10 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.823/182/2020, Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 19. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti, precum şi de către Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, judeţul Ilfov, în cauze având ca obiect obligarea la plata unor sume reprezentând diferenţă pretenţii, raportate la cuantumul despăgubirilor în dosare de daună, cu penalităţile de întârziere aferente derivând din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor. 20. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, fiind lipsite de previzibilitate şi claritate, permit stabilirea, în mod arbitrar şi abuziv, de către unitatea reparatoare, a unui preţ pe oră, pentru manopera efectuată, mult peste preţurile de referinţă din piaţa specifică. Astfel cum sunt redactate, fără a exista obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător, dispoziţiile legale criticate lasă stabilirea preţului la totala dispoziţie a unităţii reparatoare, care poate fixa practic orice valoare a reparaţiei. În acest mod, s-au creat premisele unui comportament abuziv din partea unităţilor reparatoare, care au înţeles să utilizeze preţuri pe oră de manoperă cu mult peste ceea ce se practică pe piaţa de profil şi să utilizeze un alt preţ, cu mult majorat, faţă de cel afişat, încălcându-se astfel şi prevederile art. 67 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Mai mult, preţul pe oră de manoperă nici nu este negociat cu cealaltă parte contractantă, persoana asigurată la societatea de asigurări, care nu are niciun interes să negocieze sau să facă opoziţie la preţul solicitat de unitatea reparatoare. 21. O altă deficienţă a textului de lege criticat constă în faptul că unitatea reparatoare are la dispoziţie posibilitatea să opteze pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, „folosind sisteme de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a preţului pe ora de manoperă afişată“. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prezintă o deficienţă de conţinut gravă, care îi conferă caracter neconstituţional, întrucât nu prevede şi criteriul legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Această deficienţă permite unităţii reparatoare majorarea în mod arbitrar şi abuziv a preţului de manoperă în relaţia contractuală directă cu persoana asigurată la societatea de asigurare, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de către asigurător. 22. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind exigenţele de calitate a legii. 23. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se arată că „bunurile“ societăţii, obiect al încălcării, sunt reprezentate de sumele achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar şi abuziv a preţului orei de manoperă de către unităţile reparatoare. Astfel, se permite unităţilor reparatoare, invocând principiile pieţei libere, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de asigurător, să stabilească preţuri arbitrare, excesive şi abuzive, în relaţia contractuală directă cu persoana prejudiciată. Asigurătorul are calitatea de terţ faţă de contractul dintre unitatea reparatoare şi persoana prejudiciată, neavând niciun control asupra modului de stabilire a preţului pieselor şi al manoperei. Există posibilitatea ca ulterior să se cenzureze această practică, prin neplata diferenţelor dintre preţurile practicate în piaţă şi preţul solicitat, însă unităţile reparatoare se adresează instanţelor judecătoreşti, care, într-o proporţie covârşitoare, le admit cererile şi le obligă, pe lângă plata acestor diferenţe, şi la plata de penalităţi. Prin actuala redactare a dispoziţiilor legale criticate este evident că unităţile reparatoare sunt invitate la o conduită arbitrară şi abuzivă, ce are drept consecinţă afectarea patrimoniului societăţii de asigurare. Contrar art. 44 alin. (2) din Constituţie, sunt favorizate unităţile reparatoare şi patrimoniul acestora în detrimentul societăţilor de asigurare al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. 24. Se mai susţine că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, în special teza potrivit căreia la stabilirea valorii reparaţiei unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă, încalcă art. 1 alin. (3) şi art. 57 din Legea fundamentală, prin corelare cu art. 14 şi 15 din Codul civil, legiuitorul având obligaţia constituţională să adopte legi care să nu creeze cadrul pentru comiterea unor abuzuri de drept, astfel cum este situaţia reglementării criticate, prin care se instituie posibilitatea pentru anumite entităţi (unităţile de service care efectuează reparaţii ale unor vehicule implicate în accidente rutiere) să stabilească în mod unilateral şi absolut discreţionar valoarea reparaţiei, prin utilizarea propriei valori a orei de manoperă, care nu poate fi contestată de entitatea obligată să facă plata. Prin această reglementare este rupt echilibrul în circuitul civil, întrucât dispoziţia legală criticată prevede valabilitatea unei obligaţii sub condiţie pur potestativă, ce depinde exclusiv de voinţa unei persoane. 25. Se apreciază, totodată, că reglementarea criticată contravine şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care prin aceasta se creează în mod evident o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, unitatea reparatoare putând să îşi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, şi fără ca această valoare să poată fi negociată sau să fie raportată la un criteriu obiectiv şi independent de voinţa părţii. 26. Aşa fiind, autoarele excepţiei susţin că reglementarea criticată din Legea nr. 132/2017 este neconstituţională, întrucât lasă loc arbitrarului şi oferă posibilitatea comiterii unor abuzuri. 27. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 14D/2021, nr. 15D/2021, nr. 109D/2021, nr. 110D/2021, nr. 112D/2021, nr. 113D/2021, nr. 115D/2021, nr. 254D/2021, nr. 255D/2021, nr. 256D/2021, nr. 258D/2021, nr. 259D/2021, nr. 260D/2021, nr. 462D/2021, nr. 527D/2021, nr. 951D/2021, nr. 952D/2021, nr. 953D/2021, nr. 1.421D/2021, nr. 1.422D/2021, nr. 1.423D/2021, nr. 1.424D/2021, nr. 1.425D/2021, nr. 1.434D/2021, nr. 1.885D/2021, nr. 2.049D/2021, nr. 2.050D/2021, nr. 2.038D/2021, nr. 2.039D/2021, nr. 2.040D/2021, nr. 2.045D/2021, nr. 2.047D/2021 şi nr. 2.048D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, criticându-se, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Instanţa apreciază, astfel, că textul de lege criticat îndeplineşte cerinţele de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate şi nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate al societăţii de asigurare, libertatea unităţilor reparatoare de a utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, oferită de către legiuitor prin edictarea acestei norme, urmărind scopul legitim de a proteja principiul libertăţii economice. De asemenea, împrejurarea că unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o anumită valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată riscului unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 28. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 525D/2021, nr. 526D/2021, nr. 528D/2021 şi nr. 529D/2021, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei invocate. 29. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 71D/2021, nr. 72D/2021, nr. 73D/2021, nr. 156D/2021, nr. 220D/2021, nr. 264D/2021, nr. 265D/2021, nr. 479D/2021, nr. 874D/2021, nr. 911D/2021, nr. 1.195D/2021 şi nr. 1.990D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa apreciază că textul de lege criticat îndeplineşte cerinţele de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât, pe de o parte, valoarea reparaţiilor se poate determina fie prin folosirea unor sisteme de evaluare specializate, fie prin documente emise în condiţiile legii. Pe de altă parte, prevederea unei opţiuni în favoarea unităţii reparatoare nu afectează claritatea şi previzibilitatea textului de lege criticat, deoarece posibilitatea alegerii este expres prevăzută, nefiind generată de o redactare necorespunzătoare a textului de lege criticat. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o anumită valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. Totodată, instanţa reţine că nu poate fi limitat dreptul persoanei despăgubite de a alege service-ul în care îşi repară autoturismul, câtă vreme această alegere se face pe criterii de calitate şi performanţă. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată riscului unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. Aşa fiind, instanţa consideră că nu se poate reţine încălcarea art. 44 din Constituţie şi nici a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin raportare la o obligaţie legală stabilită în sarcina asigurătorului RCA, iar reglementarea sau nu a unui nivel maxim al întinderii despăgubirii ce urmează a fi suportată de asigurătorul RCA reprezintă opţiunea legiuitorului de a nu interveni asupra mecanismului de formare pe piaţa liberă a tarifelor percepute de către acesta, şi nu un aspect de neconstituţionalitate. Mai mult, instanţa reţine că abuzul de drept invocat de autoarele excepţiei excedează cadrului analizei controlului de constituţionalitate. Constatarea abuzului de drept, astfel cum este enunţat de art. 15 din Codul civil, este prerogativa exclusivă a instanţei de judecată, care îl poate sancţiona prin diferite mijloace de drept, inclusiv prin respingerea cererii de judecată ca neîntemeiată. 30. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 74D/2021, nr. 162D/2021, nr. 163D/2021, nr. 524D/2021, nr. 1.011D/2021, nr. 1.031D/2021, nr. 1.314D/2021 şi nr. 1.961D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanţa de judecată apreciază că textul de lege criticat este suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, ceea ce nemulţumeşte fiind modalitatea în care acesta este interpretat în practica judiciară, astfel încât argumentele invocate ţin de oportunitatea reglementării, nu de calitatea legii. În ceea ce priveşte invocarea art. 44 din Constituţie, instanţa învederează că autoarea nu deţine un bun în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 29 din 25 ianuarie 2005. Apreciază, totodată, că dreptul de proprietate privată al asigurătorului RCA este pe deplin respectat, riscurile acoperite de asigurarea RCA şi limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA fiind stabilite de lege. Mai mult, instanţa apreciază că prin impunerea unui criteriu legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă s-ar putea aduce atingere principiului libertăţii economice, consacrat de art. 45 din Constituţie. Împrejurarea că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 i-ar permite unităţii reparatoare să perceapă şi să solicite de la asigurătorul RCA propria valoare a orei de manoperă afişată, care ar fi sporită în mod abuziv de către unităţile reparatoare în relaţia cu asigurătorii RCA, nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci o critică de omisiune legislativă şi de oportunitate a adoptării acestui text de lege de către legiuitor într-o formă considerată de autoarea excepţiei defavorabilă intereselor sale. 31. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 388D/2021, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei invocate. 32. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 949D/2021, nr. 950D/2021, nr. 1.141D/2021 şi nr. 1.142D/2021, apreciază, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie, întrucât obligă asigurătorul să achite despăgubiri care pot depăşi prejudiciul efectiv suferit de către terţul prejudiciat, fiind încălcat dreptul de proprietate al societăţii de asigurări. Învederează, astfel, că stabilirea valorii reparaţiei folosind documentele emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, prin stabilirea unor criterii obiective prin intermediul cărora poate fi apreciat caracterul rezonabil al despăgubirilor prin raportare la costul manoperei, poate duce la o denaturare a scopului pentru care a fost adoptată legea. 33. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 460D/2021 şi nr. 461D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. 34. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 116D/2021 şi nr. 117D/2021, apreciază că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu prevăd şi un criteriu legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Aşa fiind, lipsa de previzibilitate a normei criticate permite stabilirea de către unităţile reparatoare a unui preţ de manoperă peste preţurile de referinţă din piaţă. 35. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 387D/2021, nr. 1.010D/2021, nr. 1.151D/2021, nr. 1.315D/2021, nr. 1.316D/2021, nr. 1.317D/2021, nr. 1.371D/2021, nr. 1.479D/2021 şi nr. 2.071D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, câtă vreme autoarea acesteia critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată riscului unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. Aşa fiind, faptul că unitatea reparatoare auto, împreună cu persoana păgubită, agreează un anumit cost al reparaţiilor, inclusiv al manoperei, nu înseamnă că se aduce atingere dreptului de proprietate al societăţii de asigurări, întrucât aceasta are posibilitatea verificării concordanţei devizului de lucrări cu procesul-verbal de constatare a daunelor, precum şi a eventualelor intenţii speculative relativ la costul nejustificat al reparaţiei, situaţie în care poate refuza, motivat, plata solicitată, urmând ca despăgubirile să fie stabilite de către instanţa de judecată. 36. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.980D/2021, nr. 1.483D/2021, nr. 1.484D/2021 şi nr. 1.881D/2021, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei invocate. 37. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 948D/2021, nr. 1.420D/2021, nr. 1.899D/2021 şi nr. 1.963D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, câtă vreme se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată riscului unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. Mai mult, instanţa reţine că abuzul de drept invocat de autoarele excepţiei excedează cadrului analizei controlului de constituţionalitate. Constatarea abuzului de drept, astfel cum este enunţat de art. 15 din Codul civil, este prerogativa exclusivă a instanţei de judecată, care îl poate sancţiona prin diferite mijloace de drept, inclusiv prin respingerea cererii de judecată ca neîntemeiată. 38. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.903D/2021, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei invocate. 39. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 67D/2021, nr. 68D/2021, nr. 69D/2021, nr. 70D/2021, nr. 946D/2021, nr. 1.152D/2021, nr. 1.153D/2021 şi nr. 1.478D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, câtă vreme se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Astfel, dispoziţiile criticate nu pot fi apreciate ca fiind lipsite de claritate şi previzibilitate, întrucât permit stabilirea în mod neechivoc a cuantumului despăgubirii datorate înainte de efectuarea reparaţiei autovehiculului, respectiv prin utilizarea contravalorii orei de manoperă practicate de unitatea reparatoare. Chiar dacă preţurile folosite de unităţile reparatoare nu sunt aceleaşi, uneori constatându-se diferenţe semnificative, această împrejurare nu afectează cerinţele de previzibilitate şi claritate ale legii, societăţile de asigurare având posibilitatea ca, pe baza acestor norme, să îşi modeleze conduita astfel încât să fie respectate drepturile şi interesele persoanelor ale căror autoturisme au fost avariate într-un accident rutier. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată riscului unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. Instanţa apreciază că nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie sau a art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât readucerea autovehiculului avariat la starea iniţială presupune introducerea acestuia la o unitate reparatoare care în mod firesc va folosi propria valoare a orei de manoperă, neexistând nicio raţiune pentru care unitatea să fie obligată să accepte tarife mai mici sau plafonate. În condiţiile în care societatea de asigurare trebuie să reparare integral prejudiciul produs, plata acestor sume nu poate fi apreciată ca fiind o încălcare a dreptului de proprietate al asigurătorului. 40. Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 311D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, câtă vreme se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată riscului unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat. Mai mult, unităţile reparatoare sunt libere să îşi stabilească propriile preţuri, atât în ceea ce priveşte piesele de schimb, cât şi manopera, iar persoana păgubită trebuie să aibă posibilitatea să îşi aleagă un service care să corespundă aşteptărilor sale în ceea ce priveşte calitatea serviciilor prestate. 41. Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 196D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, câtă vreme se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. În plus, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi al garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată riscului unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 42. Judecătoria Craiova - Secţia I civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.346D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, câtă vreme se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu - asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată riscului unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat. 43. Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 912D/2021, apreciază că textul de lege criticat contravine normelor constituţionale ale art. 1 alin. (5), prin prisma caracterului clar şi previzibil al legii, şi celor ale art. 44 privind dreptul de proprietate asupra unui „bun“. 44. Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 954D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, consideră că utilizarea unei alte valori decât cea proprie stabilită de unitatea reparatoare auto, respectiv una impusă de asigurator sau de legiuitor, ar contraveni dispoziţiilor art. 135 alin. (1) teza ultimă din Constituţie, care prevede că economia este bazată pe concurenţă. În situaţia în care s-ar solicita o valoare superioară valorii orei de manoperă afişate sau, prin abuz de drept, s-ar solicita o valoare superioară preţului de piaţă al manoperei, instanţa consideră că există remedii prevăzute de lege prin care s-ar putea sancţiona încălcarea legii, fără a se ajunge la concluzia neconstituţionalităţii textului de lege criticat. 45. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 46. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 47. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 48. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, potrivit cărora „Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.“ 49. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 57 privind exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor. 50. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 au mai constituit în repetate rânduri obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezentele cauze şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023, Decizia nr. 354 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 29 august 2023, Decizia nr. 468 din 14 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 7 decembrie 2023, Decizia nr. 487 din 28 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1093 din 5 decembrie 2023, Decizia nr. 495 din 3 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1100 din 6 decembrie 2023, sau Decizia nr. 593 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2024, decizii prin care Curtea a constatat că dispoziţiile criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 51. Prin jurisprudenţa menţionată, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, Curtea a observat că se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, aspecte ce nu se subsumează însă unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi principiului liberei circulaţii a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. În acest sens sunt, de altfel, prevederile art. 19 alin. (5) lit. k) şi alin. (12) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017, precum şi cele ale art. 6 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să îi influenţeze opţiunea. 52. Referitor la critica privind posibilitatea unităţii reparatoare de a opta pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, Curtea a apreciat că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidenţiind explicit cele două modalităţi de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, şi anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (precum Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) şi prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. În acest context, Curtea a arătat că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, sistemele de evaluare specializate reprezintă o aplicaţie informatică ce se bazează pe un ansamblu de date, metode şi algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparaţie a vehiculelor şi bunurilor avariate, precum şi/sau la stabilirea valorii de piaţă a acestora la data evenimentului. Curtea a menţionat că art. 23 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 prevede că, la stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare o serie de factori, şi anume: a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie în România şi statele membre; manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului; b) pentru evaluarea valorii de vânzare de piaţă: factori specifici de corecţie; existenţa unor avarii preexistente; istoricul de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de şcoală de şoferi, taxi, închiriere şi altele. Aşadar, cuantificarea despăgubirilor se face pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă, la stabilirea lor folosindu-se sisteme de evaluare specializate, acestea reprezentând un punct de pornire, de evaluare estimativă a daunelor, luându-se în calcul piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie, la care se adaugă manopera aferentă reparaţiei şi operaţiunilor necesare, din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (6) şi (9) din norma precitată, dacă pentru anumite părţi componente sau piese ale vehiculului lipsesc preţurile de piaţă practicate pe piaţa din România, valoarea acestora se stabileşte pe baza preţurilor de piaţă din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă. La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreţinere şi eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării şi data producerii evenimentului, certificate de către specialistul în constatarea daunelor. 53. Astfel, Curtea a reţinut că, tocmai pentru a preîntâmpina situaţii în care evaluarea estimativă poate fi diferită în funcţie de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligaţia asigurătorului de a formula oferta de despăgubire luând în calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară evenimentului rutier şi posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege în mod liber o unitate reparatoare auto în vederea efectuării reparaţiei, urmând ca în cazul în care există diferenţe de costuri, indiferent de modalitatea de stabilire a valorii reparaţiei, acestea să fie reglate după depunerea documentelor de reparaţie din care să rezulte costurile certe. Or, procedând într-o atare manieră, Curtea a apreciat că nu se aduce atingere drepturilor asigurătorului RCA, răspunderea de care este ţinut acesta fiind una limitată de contractul de asigurare şi de lege. 54. Prin urmare, din perspectiva conţinutului său normativ, reglementarea legală criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului său, precisă, sub aspectul soluţiei legislative alese şi al limbajului folosit, şi previzibilă, sub aspectul scopului şi al consecinţelor pe care le antrenează. Prin urmare, Curtea nu a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 55. Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dedusă, în opinia autoarelor excepţiei, din împrejurarea că sunt favorizate unităţile reparatoare, care, invocând principiile pieţei libere, stabilesc preţuri arbitrare în detrimentul societăţilor de asigurare, al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. În acest context, Curtea a reţinut că prin încheierea contractului de asigurare, care este esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus, totodată, şi riscului unei pierderi, iar existenţa şi întinderea acestuia depind de hazard, adică de un eveniment viitor şi incert. Riscul, adică şansa de câştig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă, funcţională, atribut care justifică libera concurenţă. Totodată, nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, persoana vinovată, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător. Eventualele disfuncţionalităţi apărute în practică referitoare la modalitatea în care unităţile reparatoare auto înţeleg să aplice art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, cu ocazia desfăşurării activităţilor specifice acestora, nu pot fi însă convertite în vicii de neconstituţionalitate de natură să antreneze controlul de constituţionalitate exercitat de către instanţa de contencios constituţional. 56. Curtea a observat, de altfel, că prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, legiuitorul a avut drept scop o mai bună funcţionare a pieţei şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, stabilind posibilitatea sesizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în vederea dispunerii de măsuri pentru stoparea şi combaterea practicilor comerciale incorecte [a se vedea art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 363/2007]. 57. În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a observat că aceasta este dedusă din împrejurarea că prin reglementarea criticată se creează o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, întrucât unitatea reparatoare îşi poate folosi propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia. Or, din această perspectivă, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. 58. Or, din analiza cadrului legislativ în vigoare din domeniul asigurărilor obligatorii RCA, respectiv a Legii nr. 132/2017 şi a Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, Curtea a observat că asigurătorul RCA nu are aceleaşi atribuţii precum cele care incumbă în sarcina unităţilor reparatoare auto, astfel încât, din perspectiva activităţilor desfăşurate, nu se poate reţine existenţa unei situaţii similare, care să antreneze incidenţa art. 16 din Constituţie. Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA. Totodată, astfel cum rezultă din art. 19 alin. (12) şi (13) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată. Părţile pot agrea constatarea avariilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare prin transmiterea de informaţii şi documente prin mijloace electronice de comunicare. 59. Cu privire la susţinerile potrivit cărora unitatea reparatoare poate să îşi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, Curtea a subliniat că, aşa cum prevede art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. Întrucât legislaţia nu stabileşte dacă un mod de evaluare primează în defavoarea celuilalt, în cazul în care părţile nu pot conveni în mod amiabil asupra modului de calcul al sumei cuvenite drept despăgubire, litigiul poate fi soluţionat fie prin mecanisme alternative de soluţionare [de exemplu, Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar (SAL-Fin)], fie pe baza hotărârii definitive a instanţei, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 132/2017. În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluţionării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 132/2017]. 60. Curtea a mai reţinut că în situaţia constatării unor eventuale neregularităţi/abuzuri din partea unităţilor reparatoare auto (cu privire la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), Curtea a apreciat că acestea pot fi sancţionate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicţională, dar şi prin sesizarea instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu (spre exemplu, Consiliul Concurenţei sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităţilor/abuzurilor constatate. 61. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 57, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză. 62. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în speţă. 63. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 8.959/94/2020, nr. 13.049/299/2020, nr. 11.836/299/2020, nr. 28.553/299/2020, nr. 6.467/299/2020, nr. 9.569/299/2020, nr. 10.474/299/2020, nr. 12.421/299/2020, nr. 15.861/299/2020, nr. 16.615/299/2020, nr. 21.486/299/2020, nr. 10.311/299/2020, nr. 16.345/299/2020, nr. 17.144/299/2020, nr. 19.900/299/2020, nr. 33.559/299/2020, nr. 26.357/299/2020, nr. 26.633/299/2020, nr. 30.819/299/2020, nr. 6.605/299/2020, nr. 6.656/299/2020, nr. 19.896/299/2020, nr. 27.519/299/2020, nr. 4.506/299/2021, nr. 680/299/2021, nr. 34.549/299/2020, nr. 31.853/299/2020, nr. 9.511/299/2021, nr. 10.301/299/2020, nr. 10.094/299/2020, nr. 10.798/299/2020, nr. 15.747/299/2020, nr. 19.595/299/2020, nr. 28.018/299/2019, nr. 11.826/299/2020, nr. 30.384/299/2020 şi nr. 11.821/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 19.602/299/2020, nr. 19.887/299/2020, nr. 19.899/299/2020, nr. 21.491/299/2020, nr. 10.093/299/2020, nr. 30.388/299/2020, nr. 19.897/299/2020, nr. 10.860/299/2020, nr. 1.540/299/2021, nr. 10.095/299/2020, nr. 19.599/299/2020, nr. 11.825/299/2020, nr. 10.132/299/2020 şi nr. 15.858/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 8.682/299/2019, nr. 8.690/299/2019, nr. 22.376/299/2019, nr. 35.161/299/2018, nr. 20.256/299/2019, nr. 30.951/299/2019, nr. 24.246/299/2018, nr. 36.213/299/2018, nr. 18.112/299/2019, nr. 28.190/299/2018, nr. 23.076/299/2019, nr. 30.203/299/2019 şi nr. 26.266/299/2018 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele nr. 26.054/299/2018 şi nr. 28.185/299/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în dosarele nr. 1.154/325/2020, nr. 4.902/325/2020, nr. 25.816/325/2020, nr. 2.173/325/2021, nr. 3.730/325/2021, nr. 29.239/325/2020, nr. 32.457/325/2020, nr. 13.777/325/2020, nr. 19.850/325/2019, nr. 34.626/325/2020, nr. 6.610/325/2020, nr. 25.058/325/2020, nr. 4.361/325/2020, nr. 20.669/325/2020, nr. 3.384/325/2021 şi nr. 2.702/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 27.465/325/2020, nr. 1.712/325/2021, nr. 6.014/325/2021, nr. 4.406/325/2021 şi nr. 25.338/325/2020 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 6.119/325/2020, nr. 22.161/325/2019, nr. 25.343/325/2019, nr. 12.885/325/2019, nr. 8.621/325/2019, nr. 16.440/325/2019, nr. 16.544/325/2019 şi nr. 21.153/325/2019 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 12.522/215/2019 al Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 4.378/306/2019 al Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi în Dosarul nr. 2.384/215/2020 al Judecătoriei Craiova - Secţia I civilă, precum şi excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 514/298/2020 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă şi în Dosarul nr. 2.823/182/2020 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoriei Craiova - Secţia I civilă, Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, precum şi Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
