Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, excepţie ridicată de Ovidiu Torj în Dosarul nr. 341/59/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.485D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 172 din 29 martie 2018 şi nr. 551 din 26 septembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 341/59/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ovidiu Torj cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârşirea, printre altele, a unor infracţiuni de trafic de minori [art. 211 alin. (1) din Codul penal]. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal încalcă principiul legalităţii, dreptul la un proces echitabil şi legalitatea incriminării şi a pedepsei, întrucât definiţia dată noţiunii de „exploatare a unei persoane“ foloseşte „o exprimare recursivă, circulară, în care termenul definit este inclus în definitor“, acesta din urmă „devenind, în situaţia particulară prezentată, doar o simplă variaţie gramaticală a definitului, exploatarea fiind definită ca alte forme de exploatare sexuală“. Invocă, în acest sens, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, paragraful 31, prin care Curtea a statuat că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească. Autorul excepţiei arată că legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc înţelesul termenilor folosiţi în norma de incriminare, în situaţia de faţă noţiunea de „exploatare“ cuprinsă în prevederile art. 211 alin. (1) din Codul penal fiind definită în mod necorespunzător prin dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din acelaşi cod. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că existenţa infracţiunii de trafic de minori este condiţionată de scopul săvârşirii faptei constând în exploatarea victimei. Consideră că, prin dispoziţiile art. 211 alin. (1) din Codul penal, conţinutul constitutiv al infracţiunii este suficient determinat, revenind instanţei de judecată sarcina de a stabili în concret, pe baza probelor administrate în cauză, dacă faptele de care este acuzat inculpatul constituie sau nu infracţiunea de trafic de minori. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat are o formulare clară şi previzibilă. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dispoziţiilor art. 7 privind legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal sunt constituţionale. Arată, astfel, că principiul legalităţii, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, implică o obligaţie pozitivă a legiuitorului, aceea de a reglementa prin texte clare şi precise. Norma juridică trebuie să fie enunţată cu suficientă precizie pentru ca cetăţeanul să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintro anumită faptă. Însă, având în vedere caracterul de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, cerinţa de previzibilitate a normei putând fi complinită printr-o interpretare judiciară coerentă şi previzibilă. Consideră că funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi, evident, previzibil. În plus, apreciază că, în cauză, este pusă în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ceea ce nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, care au următorul cuprins: „Prin exploatarea unei persoane se înţelege: [...] c) obligarea [...] la alte forme de exploatare sexuală;“. 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 privind legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că textul art. 182 din Codul penal, modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012), prevede că: „Prin exploatarea unei persoane se înţelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat; b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerşetoriei; e) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.“ Dispoziţiile art. 182 din Codul penal constituie o reglementare explicativă nou-introdusă în legea penală generală, neavând, aşadar, corespondent în Codul penal din 1969. Acest aspect nu semnifică însă o lipsă de corespondenţă în raport cu legislaţia penală anterioară, căci textul reprezintă transpunerea unei dispoziţii dintr-un act normativ special cu incidenţă în materie, şi anume din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001) şi nu numai (spre exemplu, a se vedea şi fostele art. 132 şi 133 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din data de 23 iunie 2004, în forma în vigoare anterior modificării, la 1 februarie 2014, prin Legea nr. 187/2012). Sub aspectul justificării normei explicative referitoare la expresia „exploatarea unei persoane“, Curtea a observat că legiuitorul a adus în cuprinsul noului Cod penal anumite incriminări mai importante - reglementate anterior în legi penale speciale sau în legi extrapenale ce conţin şi dispoziţii penale - printre care se numără şi infracţiunile de bază prevăzute în Legea nr. 678/2001, şi anume: traficul de persoane (art. 210 din Codul penal, ce are drept corespondent fostul art. 12 din Legea nr. 678/2001) şi traficul de minori (art. 211 din Codul penal, ce are drept corespondent fostul art. 13 din Legea nr. 678/2001), care au fost inserate în capitolul VII („Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile“) din titlul I („Infracţiuni contra persoanei“) al Părţii speciale a noului Cod penal. Textele art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 - care conţineau normele de incriminare respective - au fost abrogate la 1 februarie 2014, ca efect al dispoziţiilor art. 94 pct. 2 din titlul II al Legii nr. 187/2012. 15. Prin decizia citată anterior, Curtea a constatat că textul art. 182 din Codul penal reprezintă o normă de referire, orice modificare a conţinutului acesteia influenţând sfera de incidenţă a normelor care fac trimitere la aceasta. Dispoziţiile explicative din cuprinsul art. 182 din Codul penal urmează a fi puse în legătură cu o serie de norme de incriminare din noul cod - cum ar fi: lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 205), sclavia (art. 209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă forţată sau obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerşetoriei (art. 214), folosirea unui minor în scop de cerşetorie (art. 215), folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216), violul în formă agravată [art. 218 alin. (3) lit. d)] şi agresiunea sexuală în formă agravată [art. 219 alin. (2) lit. d)] -, precum şi din alte acte normative [de exemplu: art. 154, art. 156 alin. (2) şi art. 157 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015]. Referitor la prevederile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, criticate în cauza de faţă, Curtea a reţinut că expresia „alte forme de exploatare sexuală“ este identică cu cea folosită în dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. c) teza finală din Legea nr. 678/2001 în forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014, care, la rândul lor, au preluat această sintagmă din instrumentele juridice internaţionale relevante în domeniul luptei împotriva traficului de fiinţe umane, mai exact, din Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 19 iulie 2006. Astfel, potrivit prevederilor art. 4 lit. a) teza finală din convenţia mai sus menţionată, „exploatarea cuprinde cel puţin exploatarea prostituţiei celorlalţi sau alte forme de exploatare sexuală, munca ori serviciile forţate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe“. Convenţia nu defineşte însă expresiile „exploatarea prostituţiei celorlalţi“ şi „alte forme de exploatare sexuală“, pentru a nu afecta modul în care statele-părţi abordează fenomenul prostituţiei în legislaţiile lor naţionale. De asemenea, nici reglementarea internă - şi anume prevederile art. 2 pct. 2 lit. c) teza finală din Legea nr. 678/2001 în forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv dispoziţiile art. 182 lit. c) din actualul Cod penal - nu explicitează sintagma „alte forme de exploatare sexuală“. Aşa fiind, Curtea a observat că singura precizare făcută de legiuitor, în textul art. 182 lit. c) din Codul penal, este cea prin raportare la „obligarea la practicarea prostituţiei“ şi, respectiv, la „obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice“, ce constituie specii ale aceluiaşi gen proxim, şi anume exploatarea sexuală. 16. În continuare, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, Curtea a precizat, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilităţii acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14). Astfel, Curtea a constatat că nu se poate presupune, în mod rezonabil, că destinatarul normei penale criticate nu are suficiente date pentru a înţelege ce înseamnă „alte forme de exploatare sexuală“. 17. În acest sens, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (4) din Codul penal, „prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul“, ceea ce înseamnă că „obligarea la practicarea prostituţiei“ constă în silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul mai sus menţionat. Nu interesează dacă această constrângere şi-a atins scopul, adică dacă a determinat ca persoana constrânsă să practice într-adevăr sau să continue să practice prostituţia. De asemenea, nu se cere ca respectiva constrângere să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 24 şi 25 din Codul penal referitoare la constrângerea fizică şi la cea morală, considerate drept cauze de neimputabilitate. În ceea ce priveşte „obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice“, conform prevederilor Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 20 martie 2014, „prin pornografie se înţelege actele cu caracter obscen, precum şi materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte“ [art. 2 alin. (1)]. „Prin acte cu caracter obscen se înţelege gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârşite individual sau în grup, imagini, sunete ori cuvinte care prin semnificaţia lor aduc ofensă la pudoare, precum şi orice alte forme de manifestare indecentă privind viaţa sexuală, dacă se săvârşesc în public“ [art. 2 alin. (2)]. „Prin materiale cu caracter obscen se înţelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme, înregistrări video şi audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice, piese muzicale, precum şi orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală“ [art. 2 alin. (3)]. Dispoziţiile Legii nr. 196/2003 nu se aplică în cazul operelor de artă sau ştiinţifice şi nici în cazul materialelor realizate în interes artistic, ştiinţific, al cercetării, educaţiei sau al informării (art. 3). De asemenea, potrivit dispoziţiilor din Codul penal care incriminează pornografia infantilă, „prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum şi orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual“ [art. 374 alin. (4)], iar „prin spectacol pornografic se înţelege expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual“ [art. 374 alin. (4^1)]. Aşadar, „obligarea la manifestări pornografice“ constă în silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la realizarea unor atitudini, acte sau fapte cu caracter obscen. Nu interesează dacă această constrângere şi-a atins scopul, adică dacă a determinat persoana constrânsă să efectueze manifestări pornografice. De asemenea, nu se cere ca respectiva constrângere să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 24 şi 25 din Codul penal. Dispoziţiile art. 182 lit. c) din Codul penal cer însă ca respectiva constrângere să se realizeze „în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice“ (obscene), adică a oricărui material care prezintă o persoană (minoră sau majoră) având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, o persoană având un astfel de comportament. 18. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a constatat că sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 182 lit. c) din Codul penal vizează silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la realizarea oricăror manifestări, acte, atitudini, gesturi sau comportamente de natură sexuală, altele decât cele privind practicarea prostituţiei şi, respectiv, manifestările pornografice săvârşite în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice, fără a interesa dacă această constrângere şi-a atins scopul - adică dacă a determinat persoana constrânsă să efectueze acele manifestări de natură sexuală - şi fără ca respectiva constrângere să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 24 şi 25 din Codul penal. Aşa fiind, Curtea nu a reţinut critica autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal încalcă principiul legalităţii, întrucât nu precizează cu exactitate care sunt acele forme de exploatare sexuală care intră sub incidenţa legii penale. Curtea a constatat că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi nici celor ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 privind legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece sintagma „alte forme de exploatare sexuală“ nu este neclară, imprecisă sau imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplineşte cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii. În mod evident, este imposibilă o enumerare exhaustivă în cuprinsul dispoziţiilor art. 182 lit. c) din Codul penal a tuturor manifestărilor, actelor, atitudinilor, gesturilor şi comportamentelor de natură sexuală pe care o persoană poate fi silită, fizic sau psihic, să le efectueze sau să le suporte. Revine, astfel, doctrinei şi practicii judiciare rolul de a clarifica, în mod gradual, regulile răspunderii penale în materia infracţiunilor al căror element material constă într-o acţiune care vizează exploatarea sexuală a unei persoane în alte forme decât obligarea la practicarea prostituţiei sau la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice, cu condiţia ca rezultatul interpretării să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie, în mod rezonabil, previzibil. 19. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia mai sus menţionată, cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul că cerinţa previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, paragraful 21, şi Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragraful 21). Astfel, este de menţionat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni -, instituie şi cerinţa potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie, cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reţinut că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coμme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91). Curtea de la Strasbourg a reţinut că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, întro măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 20. În fine, prin Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, precitată, Curtea a mai reţinut că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt aplicabile în cauza de faţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind o normă de drept penal substanţial, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor dreptului la un proces echitabil. 21. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, şi Decizia nr. 551 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 13 februarie 2020. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ovidiu Torj în Dosarul nr. 341/59/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
