Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 şi ale art. 250 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ildiko-Csilla Cârlig în Dosarul nr. 9743/271/2017*/a1 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.452D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 28 din 20 ianuarie 2016 şi nr. 761 din 13 decembrie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 8 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 9.743/271/2017*/a1, Judecătoria Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 şi ale art. 250 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ildiko-Csilla Cârlig cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva unei măsuri asigurătorii dispuse de procuror. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 249 alin. (1) şi ale art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi dreptul de proprietate privată, întrucât nu reglementează posibilitatea ridicării măsurilor asigurătorii atunci când nu mai subzistă condiţiile avute în vedere la luarea acestora. Astfel, consideră că legiuitorul a fost preocupat doar de stabilirea procedurii de instituire a sechestrului asigurător şi nu există nicio dispoziţie expresă care să prevadă procedura de ridicare a măsurii atunci când dispare raţiunea pentru care aceasta a fost instituită. Susţine că, din cauza acestei carenţe legislative, există situaţii în care, deşi inculpatul consemnează la dispoziţia organelor judiciare suma necesară acoperirii prejudiciului ori achită integral contravaloarea acestuia, măsura asigurătorie se menţine. Consideră că, dacă au fost reglementate situaţiile în care se impune luarea unei măsuri asigurătorii, legea trebuie să prevadă şi posibilitatea ridicării acesteia atunci când rămâne fără obiect, ca urmare a achitării contravalorii prejudiciului sau a consemnării la dispoziţia organelor judiciare a sumei necesare. Arată că dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează un drept limitat al suspectului sau al inculpatului de a face contestaţie într-un termen scurt (de numai 3 zile) şi doar în ceea ce priveşte luarea măsurii asigurătorii (de către procuror) şi modul de aducere la îndeplinire a acesteia. Or, este posibil ca o măsură asigurătorie să fie temeinică şi legală la momentul instituirii ei, dar, ulterior, ca urmare a intervenirii unei cauze obiective, să nu se mai justifice şi să se impună ridicarea ei. 6. Judecătoria Oradea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că măsura asigurătorie dispusă de către procuror poate fi contestată, potrivit prevederilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii. Cu privire la critica referitoare la faptul că ulterior acestui moment pot surveni elemente noi, care impun ridicarea măsurii, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii instituite de către organele penale se completează, în privinţa cazului particular al desfiinţării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii, cu dispoziţiile procesual civile, care constituie izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziţii contrare. Astfel, normele procesual civile reglementează atât desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător (art. 956 din Codul de procedură civilă) şi instituţia ridicării sechestrului asigurător [art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă], cât şi alte remedii procesuale [art. 721 alin. (1), art. 751 şi art. 971 alin. (1) din Codul de procedură civilă], motiv pentru care, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul sau inculpatul faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii poate solicita pe parcursul procesului penal desfiinţarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la apărare fiind garantate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 761 din 13 decembrie 2016. 9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior şi reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 659 din 11 noiembrie 2014, nr. 894 din 17 decembrie 2015, nr. 20 din 19 ianuarie 2016, nr. 28 din 20 ianuarie 2016, nr. 216 din 12 aprilie 2016 şi nr. 761 din 13 decembrie 2016, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 249 şi ale art. 250 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autoarei excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală - modificate prin prevederile art. 102 pct. 166 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013 - şi dispoziţiile art. 250 alin. (1) din acelaşi cod. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra prevederilor art. 249 alin. (1) şi ale art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 249 alin. (1): „(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.“; – Art. 250 alin. (1): „(1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi cu privire la dreptul de proprietate privată, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la tratatele ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 761 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, reţinând în considerente (paragrafele 18-24) că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înfiinţate de organele penale - cu privire la cazul particular al desfiinţării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispoziţiile procesual civile, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziţii contrare. 15. Astfel, prin decizia mai sus menţionată, Curtea a constatat că normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător [art. 955 din Codul de procedură civilă, în caz de nedepunere a cauţiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod], cât şi instituţia ridicării sechestrului asigurător [art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă]. Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă debitorul va da în toate cazurile o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că legea procesual civilă reglementează pentru debitor un remediu eficient pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurător, şi anume în cazul în care dă o garanţie - reală sau personală - îndestulătoare. Astfel, dacă se va constitui la dispoziţia creditorului o asemenea garanţie, debitorul este îndreptăţit să formuleze o cerere prin care să solicite ridicarea sechestrului; aşadar, bunurile sale vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării. Cât priveşte poprirea asigurătorie, conform prevederilor art. 971 alin. (1) din Codul de procedură civilă, soluţionarea cererii, executarea măsurii, desfiinţarea şi ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispoziţiilor art. 954-959 din acelaşi cod, care se aplică în mod corespunzător, aşa încât condiţiile înfiinţării popririi asigurătorii, ca şi cele privind ridicarea acesteia sunt cele prevăzute la sechestrul asigurător, anterior menţionate. 16. Prin Decizia nr. 761 din 13 decembrie 2016, mai sus citată, Curtea a constatat, totodată, că normele procesual civile reglementează şi un alt mijloc legal prin care debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii, împiedicând valorificarea bunurilor la care acestea se referă, şi anume „depunerea cu afectaţiune specială“. Potrivit prevederilor art. 721 alin. (1) din Codul de procedură civilă, până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziţia executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, şi depunând dovada de consemnare la executorul judecătoresc. Aşadar, prin efectuarea depunerii cu afectaţiune specială, măsurile asigurătorii instituite încetează. De asemenea, Codul de procedură civilă reglementează, în cuprinsul dispoziţiilor art. 751, situaţiile în care debitorul are posibilitatea fie de a opri executarea silită prin împiedicarea aplicării sechestrului, fie de a obţine ridicarea sechestrului în cazul în care a fost deja instituit. Cele două cazuri de împiedicare/ridicare a sechestrului prevăzute de art. 751 din Codul de procedură civilă sunt următoarele: a) debitorul plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile şi cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având procură specială; b) debitorul face depunerea cu afectaţiunea specială prevăzută la art. 721 alin. (1) şi predă executorului recipisa de consemnare. Similar, în cazul popririi, prevederile art. 784 alin. (6) din Codul de procedură civilă reglementează situaţia în care măsura indisponibilizării sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale poprite poate înceta, respectiv în cazul în care debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, toate sumele pentru acoperirea cărora a fost înfiinţată poprirea, la dispoziţia executorului judecătoresc, în condiţiile prevăzute la art. 721. În acest caz, debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care îl va înştiinţa de îndată pe terţul poprit, acesta fiind astfel obligat să deblocheze conturile debitorului sau bunurile mobile incorporate ale acestuia. Practic, pentru ca debitorul să evite o pagubă în patrimoniul său, legiuitorul i-a recunoscut posibilitatea de a consemna cu afectaţiune specială întreaga valoare a creanţei la dispoziţia executorului, înmânându-i acestuia dovada consemnării. 17. Aşadar, având în vedere că normele procesual civile precitate reglementează cu privire la desfiinţarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanţie îndestulătoare, face depunerea cu afectaţiune specială ori plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile, Curtea a constatat că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii poate solicita, pe parcursul procesului penal, desfiinţarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la apărare fiind astfel garantate. 18. De altfel, cât priveşte poprirea asigurătorie, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (2) din Codul de procedură penală, sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau părţii responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit, poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, vor fi consemnate de către debitori, după caz, la dispoziţia organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadenţă, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecătorului de cameră preliminară ori instanţei de judecată în termen de 24 de ore de la consemnare. Aşadar, după identificarea de către organul de executare a terţului poprit şi comunicarea către acesta a unei copii după ordonanţa sau încheierea prin care s-a instituit poprirea, terţul poprit are obligaţia de a se conforma de îndată acestei dispoziţii, în sensul indisponibilizării sumelor datorate debitorului. După indisponibilizarea sumelor scadente, terţul are obligaţia de a consemna sumele de bani pe numele suspectului/inculpatului sau al părţii responsabile civilmente, dar la dispoziţia organului judiciar care a dispus măsura ori a organului de executare, fiind fixat în acest sens un termen de maximum 5 zile de la scadenţa sumelor de bani. Organului judiciar care a dispus măsura ori care a pus-o în executare i se comunică de către terţ acele recipise prin care se face dovada sumelor de bani, termenul de comunicare fiind de maximum 24 de ore. În acest mod, organul judiciar ori organul de executare poate aprecia momentul în care sumele astfel consemnate îndestulează suma a cărei garantare de plată se urmăreşte prin poprirea instituită, astfel încât din oficiu sau la cerere să poată ridica poprirea asupra sumelor datorate ulterior. Aşadar, Curtea a reţinut că, ulterior înfiinţării popririi, se poate ajunge la ridicarea acesteia, din oficiu - de către organul judiciar sau organul de executare - sau la cererea debitorului poprit, în ipotezele în care datoria a fost stinsă prin plată de către terţul poprit ori datoria a fost stinsă prin plată chiar de către debitor, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, menţionate anterior. 19. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 8 aprilie 2016, şi Decizia nr. 28 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 1 martie 2016. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, faţă de care nu au fost formulate critici distincte. 21. Având în vedere cele arătate mai sus, dispoziţiile art. 249 alin. (1) şi ale art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici celorlalte texte din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autoarea excepţiei, şi anume prevederilor art. 11 alin. (1) şi (2), ale art. 16, ale art. 20, ale art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi din Constituţie şi prevederilor art. 6 din Convenţie şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ildiko-Csilla Cârlig în Dosarul nr. 9.743/271/2017*/a1 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 249 alin. (1) şi ale art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
