Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, ale art. 301 alin. (1) şi ale art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 956 din Codul civil, excepţie ridicată de Georgeta Ion în Dosarul nr. 2.692/330/2015 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 322D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, având în vedere că dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, câtă vreme motivarea formulată de autorul excepţiei este străină de domeniul reglementării. În subsidiar, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că normele criticate conţin suficiente elemente care să asigure claritatea şi previzibilitatea acestora. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.692/330/2015, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, ale art. 301 alin. (1) şi ale art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 956 din Codul civil, excepţie ridicată de Georgeta Ion într-o cauză în care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare pentru o cotă indiviză de 1/2 din anumite suprafeţe de teren. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se face referire la Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că exceptarea de la aplicarea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia este neconstituţională. Se arată că, din momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei menţionate, dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, constatate ca fiind neconstituţionale, nu mai pot produce efecte juridice. Ca atare, dispoziţiile Legii nr. 17/2014 se aplică de îndată, indiferent de forma în care a fost încheiat antecontractul de vânzare. Întrucât Curtea a reţinut, prin decizia amintită, că instanţa de judecată trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condiţiilor de validitate la data pronunţării hotărârii care ţine loc de contract de vânzare, rezultă că instanţa era obligată să se conformeze acestei decizii, faţă de normele imperative cuprinse în art. 147 alin. (4) din Constituţie şi în art. 31 din Legea nr. 47/1992. 6. Se arată că, în speţă, suprafeţele de teren promise spre vânzare nu pot fi identificate prin măsurare, fiind în indiviziune şi reprezentând, faţă de istoricul imobilului, doar cote ideale şi abstracte. Totodată, nici nu s-a dovedit că pârâtul promitent-vânzător este singurul moştenitor, astfel că există o dublă imposibilitate de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare. 7. Se mai arată că procedura prealabilă se efectuează la primăria localităţii, însă reprezentanţii primăriei nu pot să acţioneze ca o instanţă independentă şi imparţială, dând naştere la abuzuri, ca urmare a neverificării îndeplinirii formalităţilor şi a certificatelor de moştenitor în temeiul cărora se stabilesc drepturile fiecărui moştenitor. Având în vedere că primăria localităţii nu eliberează decât adeverinţa prin care se certifică parcurgerea procedurii prealabile, se susţine că se încalcă dreptul la un proces echitabil prin neverificarea de către instanţă a acestor înscrisuri. Astfel, instanţa dă dovadă de un formalism excesiv, refuzând verificarea prevăzută în art. 301 alin. (1) şi art. 304 alin (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma „primul termen după depunerea înscrisului“. Este neconstituţional ca aceste înscrisuri, depuse în calea de atac, să nu fie analizate. 8. Se susţine că art. 20 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, care prevede că dispoziţiile legii menţionate nu se aplică înstrăinărilor între coproprietari, soţi, rude şi afini până la gradul al treilea inclusiv, este neconstituţional deoarece instanţa nu poate verifica îndeplinirea procedurii prealabile, respectiv cererea de afişare a ofertei şi oferta de vânzare de terenuri. Pe lângă celelalte condiţii necesare pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, având în vedere efectul translativ de proprietate al acestei hotărâri, promitentul-vânzător trebuie să aibă calitatea de proprietar exclusiv asupra bunului promis spre vânzare. Referitor la acest aspect, se arată că în cauză nu există dovada că pârâţii au calitatea de proprietari asupra terenului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, în calitate de moştenitori acceptanţi ai succesiunii defunctului promitent-vânzător. Eventuala legătură de rudenie dintre pârâţi şi defunct şi existenţa în ceea ce îi priveşte a unei aparente vocaţii generale legale la succesiunea defunctului nu pot fi echivalate cu calitatea de moştenitor legal acceptant al succesiunii. Se arată că nu ar putea fi primită acţiunea formulată pe considerentul că, prin introducerea în proces, pârâţii ar fi acceptat succesiunea defunctului, acesta fiind un act de acceptare tacită a succesiunii. 9. Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul cuprins: „Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică înstrăinărilor între coproprietari, soţi, rude şi afini până la gradul al treilea, inclusiv“. Ulterior sesizării Curţi Constituţionale, Legea nr. 17/2014 a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 30 iunie 2022, textul de lege criticat având în prezent următoarea redactare: „Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică înstrăinărilor între coproprietari, soţi, rude până la gradul al treilea, inclusiv şi afini până la gradul al treilea, în situaţia în care proprietarul terenului nu a solicitat afişarea unei oferte de vânzare la primărie“. Obiect al excepţiei rămân însă dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 în redactarea iniţială, în considerarea celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011. 14. De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 301 alin. (1) şi ale art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 956 din Codul civil, având următorul conţinut normativ: - Art. 301 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancţiunea decăderii.“; – Art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părţi declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină.“; – Art. 956 din Codul civil: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii.“ 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se invocă, de asemenea, şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi cele ale art. 14 privind nediscriminarea din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1 privind protecţia proprietăţii private din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în motivarea criticii de neconstituţionalitate, autoarea acesteia invocă Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat că sunt neconstituţionale prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, care statuau că procedura prealabilă vânzării terenurilor situate în extravilan impusă de Legea nr. 17/2014 nu se aplică şi antecontractelor care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia. Această procedură prealabilă presupune afişarea ofertei de vânzare la primăria localităţii, cu respectarea dreptului de preempţiune conferit de lege şi emiterea avizelor specifice, acolo unde este cazul, de Ministerul Apărării Naţionale pentru terenurile din apropierea graniţei şi a obiectivelor speciale, respectiv de Ministerul Culturii pentru siturile arheologice. 17. Curtea a reţinut (paragraful 25 din decizia precitată) că persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare în formă autentică, pe de o parte, şi persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare sub semnătură privată, pe de altă parte, având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, se află în aceeaşi situaţie juridică. Singura diferenţă ce poate fi reţinută între aceste două categorii de persoane se referă la forma încheierii antecontractului, aspect care nu este de natură să creeze situaţii juridice diferite pentru părţile acestor două tipuri de antecontract, având în vedere faptul că, indiferent de forma acestuia, efectele produse sunt aceleaşi. Astfel, nici antecontractul încheiat în formă autentică şi nici cel neautentificat nu realizau transferul dreptului de proprietate, generând doar obligaţia părţilor de a încheia în viitor contractul de vânzare. Ca atare, nu poate fi justificată nici aplicarea, în privinţa acestora, a unui tratament juridic diferit. Examinând textul legal criticat raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 44 alin. (2) din Constituţie, Curtea a constatat (paragraful 27 din decizia menţionată) că se oferea beneficiarului textului criticat un veritabil privilegiu în valorificarea dreptului său de creanţă. Curtea a eliminat acest privilegiu constând în exceptarea de la exigenţele Legii nr. 17/2014 a antecontractelor încheiate în formă autentică, încetând, astfel, situaţia de inegalitate. 18. Prevederile din Legea nr. 17/2014 criticate în cauza de faţă vizează o cu totul altă situaţie, şi anume cea în care se exceptează de la obligaţia parcurgerii procedurii prealabile înstrăinările terenurilor situate în extravilan între coproprietari, soţi, rude până la gradul al treilea inclusiv şi afini până la gradul al treilea. Raţionamentul pe baza căruia Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate prin decizia mai sus citată a fost centrat pe diferenţa nejustificată pe care legea o făcea între antecontractele încheiate în forma autentică şi cele încheiate prin înscrisuri sub semnătură privată. Autoarea prezentei excepţii se limitează la invocarea acestei decizii şi citarea unor pasaje din considerente, fără să precizeze în ce fel ar susţine aceasta neconstituţionalitatea textelor de lege supuse controlului de neconstituţionalitate. 19. Prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa pe care a dezvoltat-o, s-a conturat concluzia că orice excepţie de neconstituţionalitate are o anumită structură inerentă şi intrinsecă. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. 20. Prin aceeaşi decizie, Curtea a precizat că, în situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, va respinge excepţia ca inadmisibilă, întrucât este contrară prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“. Aceeaşi soluţie va fi pronunţată şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie datorită generalităţii sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. 21. Totodată, Curtea a precizat că dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“ (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, sau Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011). 22. În cauza de faţă, Curtea observă că, în plus faţă de simpla referire la Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, mai sus amintită, întreaga pretinsă critică de neconstituţionalitate este axată pe prezentarea unor elemente de fapt, ce constituie fondul procesului, fără să fie formulate argumente care să încerce să susţină ideea contradicţiei dintre textele de lege supuse controlului de constituţionalitate şi prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv din Primul Protocol adiţional la aceasta, referitoare la egalitatea în drepturi şi nediscriminare, precum şi la dreptul la un proces echitabil şi protecţia dreptului de proprietate privată. Or, elementele factuale sunt relevante în ceea ce priveşte analiza pe care instanţa judecătorească este chemată să o realizeze în scopul soluţionării procesului aflat pe rolul său. În ceea ce priveşte verificarea constituţionalităţii, este necesară reliefarea unor elemente minimale care să tindă la evidenţierea relaţiei de contrarietate dintre conţinutul normativ al textelor de lege criticate şi prevederile sau principiile Legii fundamentale, care nu se regăsesc însă în ceea ce priveşte motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 23. Curtea Constituţională exercită controlul de constituţionalitate prin raportare la dispoziţii din Legea fundamentală, prin prisma unor argumente formulate în susţinerea neconstituţionalităţii alegate, fără să aibă competenţa să evalueze situaţii de fapt, aşa cum este cea din cauza de faţă, în care se contestă calitatea de moştenitor şi, implicit, cea de proprietar a unora dintre părţile implicate în litigiu, pentru a putea transmite dreptul de proprietate în conformitate cu prevederile Legii nr. 17/2014. 24. Nu pot fi considerate veritabile critici de neconstituţionalitate nici susţinerile referitoare la pretinsele abuzuri pe care primăria localităţii pe a cărei rază teritorială se află terenul ce intră sub incidenţa Legii nr. 17/2014, respectiv funcţionarii din cadrul acesteia le-ar putea comite ca urmare a neverificării îndeplinirii formalităţilor şi a certificatelor de moştenitor în temeiul cărora se stabilesc drepturile fiecărui moştenitor. 25. Excedează, de asemenea, controlului de constituţionalitate şi examinarea susţinerii în sensul că instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cererii de pronunţare a unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare ar nesocoti dreptul la un proces echitabil întrucât nu procedează la verificarea înscrisurilor prezentate în calea de atac şi cu privire la care ar fi aplicabile prevederile art. 301 alin. (1) din Codul de procedură civilă referitor la recunoaşterea ori, după caz, contestarea scrierii sau semnăturii unui înscris sub semnătură privată sau cele ale art. 304 alin. (1) din acelaşi cod privitoare la procedura înscrierii în fals a unui înscris. Curtea Constituţională nu se poate constitui într-o instanţă de control al hotărârilor judecătoreşti, care nu pot fi corijate decât în sistemul căilor de atac prevăzut de Codul de procedură civilă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, ale art. 301 alin. (1) şi ale art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 956 din Codul civil, excepţie ridicată de Georgeta Ion în Dosarul nr. 2.692/330/2015 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
