Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 30 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea Global Medical Solutions - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 553/35/CA/2017 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 193D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă pentru partea Mediq Innovative Technologies - S.R.L. din Voluntari, judeţul Ilfov, domnul avocat Adrian Cristea din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă că partea Spitalul Clinic de Urgenţe „Avram Iancu“ din Oradea, judeţul Bihor, a depus o cerere prin care a solicitat judecarea în lipsă. 4. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.068D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, excepţie ridicată de Societatea Romchim Protect - S.R.L. din comuna Filipeşti, judeţul Bacău, în Dosarul nr. 271/36/2019 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Magistratul-asistent referă că partea Societatea Naţională Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu“ - S.A. din comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, a depus concluzii scrise în Dosarul nr. 2.068D/2019, prin care apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. 7. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.068D/2019 la Dosarul nr. 193D/2018. 8. Atât reprezentantul părţii prezente, cât şi cel al Ministerului Public pun concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.068D/2019 la Dosarul nr. 193D/2018, care a fost primul înregistrat. 9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită respingerea acesteia. Se arată că dispoziţiile legale criticate reprezintă transpunerea principiului disponibilităţii din procesul civil. Practic, partea interesată este cea care stabileşte singură cadrul procesual prin cererea introductivă. Dacă s-ar accepta punctul de vedere al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, s-ar ajunge la concluzia că principiul disponibilităţii din cadrul procesului civil ar fi neconstituţional. Mai menţionează jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994. Acesta mai depune şi concluzii scrise. 10. În continuare, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens se arată că plângerea adresată instanţei are ca scop verificarea legalităţii deciziei Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor adoptate pe baza aspectelor cu care a fost sesizat şi este normal ca această plângere să nu poată privi aspecte noi. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 11. Prin Încheierea din 15 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 553/35/CA/2017, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 30 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie invocată de Societatea Global Medical Solutions - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind achiziţiile publice. 12. Prin Decizia civilă nr. 128/CA din 10 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 271/36/2019, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie invocată de Societatea Romchim Protect - S.R.L. din comuna Filipeşti, judeţul Bacău, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind achiziţiile publice. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia arată că textele legale criticate nu se referă la situaţia în care contestatarul ia cunoştinţă despre alte motive de contestare ulterior expirării termenului legal de formulare a contestaţiei. O astfel de situaţie poate să apară cu prilejul formulării unei cereri de intervenţie voluntară în litigiu, însă contestatarul poate invoca motive noi de contestare doar până la expirarea termenului de formulare a contestaţiei. Astfel, se poate ajunge în situaţia în care, deşi din informaţiile şi documentele furnizate de către intervenient ar rezulta motive noi de contestare, acestea să nu mai poată fi invocate de către contestatar pentru că se refuză dreptul de a expune şi de a fi luat în considerare de către instanţă punctul de vedere asupra situaţiei ivite ca urmare a formulării cererii de intervenţie care aduce noi elemente în vederea apărării dreptului/interesului legitim în legătură cu atribuirea contractului de furnizare. 14. Într-o astfel de ipoteză nu se mai poate vorbi de un proces echitabil, cum prevede art. 21 alin. (3) din Constituţie, contestatarul fiind dezavantajat prin imposibilitatea de a invoca în faţa instanţei toate mijloacele de apărare a drepturilor/ intereselor sale legitime. 15. În lipsa posibilităţii de invocare de către contestatar în faţa instanţei a tuturor mijloacelor de apărare a drepturilor/ intereselor sale legitime, inclusiv a motivelor de contestare despre care a aflat ulterior termenului de contestare (şi despre care nu putea afla mai devreme), nu se mai poate vorbi despre o justiţie imparţială şi egală pentru toţi. Practic, se ajunge la o dezavantajare a contestatarului în cadrul litigiului, la o limitare a dreptului de control asupra actelor emise de autorităţile contractante în procedurile de achiziţie publică şi la încălcarea principiului legalităţii. 16. Se susţine că, în procedura de achiziţii publice, părţile nu au acces la actele procedurii decât după formularea contestaţiei, astfel că, la momentul formulării acesteia, neavând cunoştinţă de toate actele întocmite, părţile nu pot motiva complet acţiunea şi nu pot exercita o apărare eficientă, ulterior fiind ţinute de aceleaşi motive invocate iniţial, fapt ce încalcă art. 21 alin. (2) din Constituţie. Ca atare, atât cerinţa depunerii contestaţiei împotriva actelor administrative (art. 8 din Legea nr. 101/2016) numai în procedura administrativă, cât şi condiţionarea motivelor din plângerea adresată instanţei judecătoreşti numai la aceleaşi motive invocate în contestaţia administrativă sunt neconstituţionale, întrucât prin acestea se aduc părţilor limitări în exercitarea dreptului la plângere. 17. Existenţa oricărui impediment administrativ care nu are o justificare obiectivă sau raţională încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie. Deşi, teoretic, legiuitorul a prevăzut procedura plângerii la instanţa judecătorească ca o modalitate eficientă de prevenire şi limitare a abuzului de drept, condiţiile impuse lipsesc de eficienţă acest instrument procesual. 18. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. 19. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 20. Astfel, se arată că instanţa de contencios constituţional a analizat în numeroase decizii principiul liberului acces la justiţie, considerând că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau a unui interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale. Din moment ce contestatarul are posibilitatea atacării în instanţă a deciziei luate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu privire la contestaţia formulată, nu se poate vorbi despre o încălcare a liberului acces la justiţie. Prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 au scopul de a ordona comportamentul părţilor în litigiu. 21. Cum plângerea prevăzută de art. 29 şi următoarele din Legea nr. 101/2016 reprezintă o veritabilă cale de atac împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, este firesc ca instanţa judecătorească să verifice legalitatea deciziei respective din perspectiva motivelor invocate de contestatar, în condiţiile în care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu a putut verifica şi cenzura motivele invocate direct în faţa instanţei. Instanţa de fond mai reţine şi faptul că un contestatar beneficiază de dreptul de a formula contestaţie pe cale judiciară, conform art. 49 din Legea nr. 101/2016, iar instanţa de recurs nu va putea analiza legalitatea hotărârii primei instanţe decât din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate în recurs şi a criticilor aduse prin contestaţia formulată în faţa instanţei de fond, nicidecum din perspectiva unor critici noi. 22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 21 alin. (3) şi ale art. 30 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, care au următorul cuprins: - Art. 21 alin. (3): „Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia.“; – Art. 30 alin. (2): „În plângere, contestatorul nu poate invoca alte motive împotriva actelor autorităţii contractante decât cele cuprinse în contestaţia adresată Consiliului.“ 26. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei din Constituţie. Se mai invocă art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 10 privind dreptul unei persoane de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 101/2016 transpune Directiva nr. 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, şi Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 533 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1195 din 8 decembrie 2020). 28. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că Legea nr. 101/2016, astfel cum reiese chiar din titlul acesteia, reglementează remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii. Potrivit art. 2 din Legea nr. 101/2016, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară. Oricare dintre membrii unei asocieri a unor operatori economici, fără personalitate juridică, poate formula orice cale de atac reglementată de această lege. 29. În ceea ce priveşte principiul accesului liber la justiţie consacrat de Legea fundamentală, acesta implică între altele adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se stipuleze cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată (Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006), astfel încât să fie reglementată respectarea pentru toate părţile a garanţiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv cu privire la posibilitatea de a fi contestate deciziile adoptate în procedura administrativ-jurisdicţională, condiţionată de posibilitatea supunerii controlului judecătoresc. 30. Prin urmare, Curtea constată că, din această perspectivă, în materia achiziţiilor publice nu este îngrădit dreptul de acces liber la justiţie. Dimpotrivă, sunt prevăzute căi/posibilităţi alternative de contestare a întregii proceduri atât pe cale judiciară, direct în faţa instanţei de judecată, cât şi pe cale administrativ-jurisdicţională. 31. Accesul la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Aceste condiţionări nu pot fi însă acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005), legiuitorul fiind ţinut să aducă anumite limitări orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004). 32. Or, aplicând considerentele de principiu în privinţa stabilirii anumitor condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, nu se poate reţine că legiuitorul a afectat dreptul de acces liber la justiţie prin faptul că a instituit interdicţia formulării unor noi motive de contestare şi/sau a formulării unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia, precum şi a altor motive în plângerea formulată împotriva actelor autorităţii contractante în afară de cele cuprinse în contestaţia adresată Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. 33. Cerinţa respectării unor termene pentru invocarea motivelor de contestaţie este una firească, ea asigurând celeritatea procedurii specifice în materia achiziţiilor publice. 34. Dacă se apelează la contestaţia formulată pe cale administrativ-jurisdicţională, accesul la al doilea grad de jurisdicţie este limitat de dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, în sensul că nu pot fi invocate alte motive împotriva actelor autorităţii contractante decât cele cuprinse în contestaţia adresată Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Prin urmare, plângerea poate fi exercitată atât pentru motive de temeinicie, cât şi pentru motive de legalitate, doar că acestea nu pot fi invocate omisso medio. Pe de o parte, există un drept de opţiune neîngrădit al părţii interesate cu privire la calea (administrativ-jurisdicţională, respectiv calea judiciară) pe care o poate alege ca fiind cea mai favorabilă acesteia. Pe de altă parte, limitele formale ale căii de atac prevăzute de art. 30 din lege sunt mai puţin restrictive decât în sistemul de remedii judiciar, iar dreptul de acces al părţii interesate este concret şi efectiv. 35. Este firesc ca instanţa judecătorească să verifice legalitatea deciziei respective din perspectiva motivelor invocate de contestator, în condiţiile în care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu a putut verifica şi cenzura motivele invocate direct în faţa instanţei, care ar fi putut conduce, în măsura în care ar fi fost invocate prin contestaţia formulată în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, la luarea unei decizii diferite. 36. Aşadar, interesul public cere ca aceste proceduri să se desfăşoare cu celeritate şi să respecte exigenţele care decurg din prevederile constituţionale. De altfel, măsurile instituite prin Legea nr. 101/2016 sunt justificate prin chiar scopul întregului ansamblu legislativ în materia achiziţiilor publice. Este vorba despre asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziţionarea de bunuri, servicii şi lucrări în condiţii de eficienţă economică şi socială [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice], precum şi despre asigurarea la nivel naţional a unor mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea contractelor [art. 1 alin. (3) din Legea nr. 101/2016]. Se are în vedere că finalitatea acestor proceduri de achiziţie este strâns legată şi de anualitatea şi execuţia bugetară, de alocarea unor fonduri atât din bugetul naţional, cât şi din fondurile Uniunii Europene. De asemenea, se ţine cont că eventualele încălcări ale termenelor stabilite prin contractele de finanţare produc consecinţe ce pot fi asimilate neregulilor şi pot fi sancţionate de autorităţile competente prin rezilierea contractelor de finanţare, aplicarea unor corecţii financiare sau chiar suspendarea sau respingerea parţială sau totală la plată a cererilor pentru asemenea fonduri, fie că este vorba despre operaţiuni anuale, fie despre operaţiuni multianuale. Prin urmare, trebuie avut în vedere şi interesul naţional, nu numai cel particular. 37. Toate aceste aspecte concură la realizarea cu transparenţă a procedurilor, desfăşurarea cu celeritate a proceselor în materia achiziţiilor publice, atât în scopul evitării tergiversării, cât şi pentru realizarea obiectivului pentru care a fost adoptat cadrul legislativ respectiv, totodată avându-se în vedere antrenarea şi responsabilizarea tuturor celor care au un interes în finalitatea procedurilor de achiziţie publică, cu precădere a participanţilor la procedură - autoritatea contractantă, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. 38. Cu privire la dreptul la un proces echitabil, pretins a fi încălcat prin normele criticate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, a reţinut că acesta presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Or, din ansamblul legislativ ce reglementează în materia achiziţiilor publice rezultă că toate aceste principii sunt respectate prin crearea unui cadru procesual adecvat. Astfel, art. 15 din Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres faptul că procedura de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară cu respectarea principiilor legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare, imparţialităţii şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale. 39. Aceste norme sunt o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum şi ale art. 129, care prevăd că „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, atribuind exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. 40. În aceste condiţii, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 41. Cu privire la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că nu s-a constatat restrângerea exerciţiului unui drept fundamental, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. 42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Global Medical Solutions - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 553/35/CA/2017 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Societatea Romchim Protect - S.R.L. din comuna Filipeşti, judeţul Bacău, în Dosarul nr. 271/36/2019 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 21 alin. (3) şi ale art. 30 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
