Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 193/1/2024
┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele delegat al │
│Judecător│Secţiei a II-a civile a │
│Marian │Înaltei Curţi de Casaţie şi │
│Budă │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a II-a│
│Petronela│civilă │
│Niţu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Cosmin │- judecător la Secţia a II-a│
│Horia │civilă │
│Mihăianu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a II-a│
│Condoiu │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a II-a│
│Manuela │civilă │
│Cîrnu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a II-a│
│Zaharia │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Diana │- judecător la Secţia a II-a│
│Manole │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a II-a│
│Isailă │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a II-a│
│Trănica │civilă │
│Teau │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ştefan │- judecător la Secţia a II-a│
│Ioan │civilă │
│Lucaciuc │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Valentina│- judecător la Secţia a II-a│
│Vrabie │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia a II-a│
│Maria │civilă │
│Zarafiu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│George │- judecător la Secţia a II-a│
│Bogdan │civilă │
│Florescu │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 193/1/2024 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Marian Budă, preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 3.393/301/2022, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "În ce măsură art. 14 din Legea nr. 132/2017 trebuie interpretat în sensul că, atunci când a fost reparat autovehiculul şi se depun facturi de reparaţii emise de unitatea service, valoarea despăgubirii trebuie să fie stabilită la valoarea rezultată din aceste facturi sau, dimpotrivă, şi într-o astfel de situaţie, instanţa trebuie şi poate aprecia asupra caracterului justificat sau rezonabil al pretenţiilor întemeiate pe aceste facturi, prin raportare la preţul mediu al pieţei?" 5. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat, preşedintele completului, domnul judecător Marian Budă, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, prin Încheierea din 18 ianuarie 2024, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată. 7. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 193/1/2024. II. Normele de drept intern incidente 8. Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 132/2017 Capitolul II Dispoziţii generale privind contractul RCA ART. 6 Contractul RCA (...) (8) Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să-i influenţeze opţiunea. (9) În aplicarea prevederilor alin. (8) contractul RCA va cuprinde o clauză potrivit căreia, în cazul producerii unei daune, persoana prejudiciată să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărui operator economic care desfăşoară activităţi de reparaţii ale autovehiculelor, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere care ar putea să-i influenţeze opţiunea. Capitolul IV Scopul asigurării RCA ART. 14 Cuantumul despăgubirilor (1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA, care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice. (2) În cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condiţiile legii pentru a-i determina valoarea de piaţă din momentul premergător evenimentului. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piaţă a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau pentru soluţionarea cazului ca daună totală prin plata diferenţei dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea epavei. (3) Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată (...). Capitolul VI Drepturile şi obligaţiile asigurătorului RCA ART. 22 Stabilirea despăgubirilor (1) Despăgubirea se stabileşte şi se plăteşte în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligaţiei acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/ persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi. (2) Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă la data producerii riscului asigurat. 9. Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, cu modificările şi completările ulterioare, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare Norma nr. 20/2017 Articolul 2 Definiţii şi acronime (1) În înţelesul prezentei norme, termenii/expresiile utilizaţi/utilizate au semnificaţiile prevăzute în Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare, şi în Legea nr. 132/2017, precum şi următoarele semnificaţii: (...) h) sisteme de evaluare specializate - aplicaţie informatică care se bazează pe un ansamblu de date, metode şi algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparaţie a vehiculelor şi bunurilor avariate, precum şi/sau la stabilirea valorii de piaţă a acestora la data evenimentului. (...) Articolul 22 Prevederi generale (1) Despăgubirile se stabilesc după depunerea cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată sau asigurat, astfel: a) pe cale amiabilă, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; b) prin mecanisme de soluţionare alternativă a litigiului; c) prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea între părţi. (...) (6) La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de către persoanele prejudiciate, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017. (...) Articolul 23 Stabilirea despăgubirii pentru daune produse vehiculelor (1) La stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare următoarele: a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: (i) piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie în România şi statele membre; (ii) manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului; (...) Articolul 24 Avarierea sau distrugerea vehiculului (1) În cazul daunelor la vehicule despăgubirea are în vedere acoperirea costurilor privind: a) readucerea la starea anterioară producerii accidentului; sau b) acoperirea diferenţei dintre valoarea de piaţă calculată conform prezentei norme şi valoarea epavei, în cazul daunei totale economice. (...) (4) Evaluarea costului prevăzut la alin. (1) lit. a) conţine costul reparaţiilor părţilor componente sau pieselor avariate sau costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul. (...) (6) Dacă pentru anumite părţi componente sau piese ale vehiculului lipsesc preţurile de piaţă practicate pe piaţa din România, valoarea acestora se stabileşte pe baza preţurilor de piaţă din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă. III. Expunerea succintă a procesului 10. Reclamanta s-a adresat Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cu o acţiune în pretenţii, prin care a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă auto obligatorie, la plata diferenţei de despăgubire neacordate în cadrul unui dosar de daună, constând în contravaloarea manoperei pentru reparaţii efectuate asupra unui autovehicul, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente. 11. Prin Sentinţa civilă nr. 8.591 din 29 septembrie 2022, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis cererea reclamantei şi a obligat societatea de asigurare să plătească acesteia suma de 1.021,98 lei, reprezentând despăgubiri, precum şi penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, calculate la valoarea debitului restant, de la 22 decembrie 2021 până la data achitării debitului. 12. S-a reţinut în motivare că art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 se referă în mod particular la valoarea reparaţiei autovehiculului avariat, reglementând un mod de calcul specific, în timp ce art. 22 alin. (2) din acelaşi act normativ vizează în mod generic prejudiciile produse bunurilor, altele decât cele generate de avarierea autovehiculului. S-a apreciat că o interpretare contrară, în care s-ar da eficienţă dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017 pentru a stabili valoarea reparaţiei autovehiculului avariat, ar determina aplicarea textului general ce reglementează „prejudiciile produse bunurilor“, cu consecinţa înlăturării de la aplicare a textului special, ce se referă la „valoarea reparaţiei“. 13. Ca atare, raportat la conţinutul art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, s-a arătat că stabilirea de către unitatea reparatoare a contravalorii reparaţiei prin utilizarea propriei valori a orei de manoperă nu reprezintă un abuz, ci o aplicare a prevederilor legale, cererea de plată fiind însoţită de documentul justificativ care înglobează si costul manoperei. 14. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel societatea pârâtă, solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu motivarea că devizul întocmit de reclamantă cuprinde o valoare abuzivă a orei de manoperă, raportat la preţurile de referinţă practicate de unităţile reparatoare pentru un vehicul similar. 15. Contrar sentinţei apelate, s-a susţinut de către pârâtă că legea limitează valoarea reparaţiei la valoarea rezultată din utilizarea sistemelor de evaluare specializate, care cuprinde preţurile cu adaos comercial practicate de către producătorii şi importatorii autorizaţi ai pieselor noi, iar completarea normei legale speciale cu dispoziţiile generale prevăzute de Codul civil se impune pentru a preveni abuzurile din domeniul asigurărilor. 16. Din perspectiva art. 1.534 din Codul civil, se consideră că persoana prejudiciată a contribuit la majorarea prejudiciului prin acceptarea costului excesiv al reparaţiei, fără intenţia de plată a acestuia, astfel încât societatea de asigurare nu poate fi obligată la plata despăgubirii. 17. În plus, având o valoare supradimensionată, acesta nu reprezintă costul real de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului. 18. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea căii de atac, susţinând, în esenţă, că prevederile legale în materia asigurărilor sunt clare, în sensul că unitatea reparatoare are dreptul să utilizeze propria oră de manoperă şi nu este obligată să accepte un cost al orei de manoperă agreat de asigurător. Pe de altă parte, legea nu limitează valoarea reparaţiei conform sistemelor de evaluare specializate şi nu impune persoanei prejudiciate să facă un studiu de piaţă înainte de a alege entitatea autorizată la care să repare autoturismul avariat, aceasta fiind liberă să se adreseze oricărei unităţi reparatoare, indiferent de tariful orei de manoperă practicat. 19. În aceste condiţii, s-a arătat că nu se poate imputa intimatei abuzul de drept, atâta timp cât practicarea propriilor preţuri, diferite de cele existente pe piaţă, reprezintă o manifestare a economiei de piaţă şi a libertăţii economice, statuate prin art. 135 din Constituţia României. 20. În acest context, la termenul din 18 ianuarie 2024, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unei chestiuni de drept şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 21. Plecând de la dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate impuse de aceste prevederi. 22. Astfel, problema de drept se ridică în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în ultima fază procesuală, şi a primit rezolvări diferite în practica judiciară, prin raportare la normele de drept aplicabile situaţiei de fapt deduse judecăţii. 23. Întrucât soluţionarea pe fond a cauzei presupune aplicarea art. 14 din Legea nr. 132/2017 şi depinde de interpretarea adecvată a normei de drept şi de răspunsul care se va oferi întrebărilor adresate, în raport cu situaţia de fapt şi de drept incidentă în cauză, s-a apreciat că este îndeplinită şi condiţia legăturii cu fondul cauzei. 24. Referitor la noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită, s-a arătat că reglementarea ce suscită diferite interpretări este cuprinsă într-un act normativ din anul 2017, însă problema de drept constând în analiza prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 în lumina prevederilor art. 1.534 din Codul civil este nouă, întrucât astfel de apărări nu au fost formulate decât în ultima perioadă de timp, iar instanţele, chiar dacă au aplicat acest text de lege încă din anul 2017, au pronunţat doar recent hotărâri pe această problemă de drept. 25. Prin urmare, referitor la caracterul de noutate al chestiunii de drept supuse analizei, s-a apreciat că este conferit de situaţia particulară cu privire la care instanţele de judecată au fost învestite să se pronunţe în foarte multe dosare, determinată de invocarea caracterului abuziv al tarifelor utilizate de unităţile reparatoare şi de practica acestora de a cumpăra dreptul de creanţă al persoanelor prejudiciate. Asupra acestei chestiuni de drept, argumentele părţilor au fost în continuă formare şi cizelare, doar în ultimul timp acestea căpătând o anumită coerenţă juridică, motiv pentru care nici practica instanţelor nu poate fi considerată ca stabilă, bine conturată şi cristalizată. 26. De asemenea, s-a reţinut că nu a existat o pronunţare anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării şi aceasta nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere 27. Completul de judecată care a formulat sesizarea a reţinut că interpretarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 trebuie să fie realizată în acord cu principiile generale ale răspunderii civile şi cu luarea în considerare a elementelor evaluării judiciare a daunelor-interese datorate pentru repararea prejudiciilor patrimoniale, atunci când reparaţia în natură nu este posibilă sau nu constituie un mijloc adecvat pentru acoperirea prejudiciului. 28. Astfel, cu referire la principiul reparării integrale a prejudiciului, s-a arătat că art. 1.534 din Codul civil a introdus drept cauză de limitare a răspunderii debitorului conduita culpabilă a creditorului care a contribuit la producerea prejudiciului, întrucât ar fi inechitabil ca debitorul să răspundă pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligenţă. 29. S-a arătat că textul ar putea fi aplicat nu numai pentru prejudiciile care s-au produs sau a căror producere putea fi preîntâmpinată prin măsuri rezonabile din partea creditorului, dar şi pentru preîntâmpinarea sau evitarea agravării prejudiciilor care s-au produs, fiind o consacrare legislativă a principiului bunei-credinţe. 30. În ce priveşte art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, s-a arătat că ar putea fi interpretat în sensul că valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate, doar când autovehiculul nu a fost reparat, în timp ce, în situaţia în care autovehiculul este reparat, valoarea reparaţiei să fie stabilită potrivit facturii emise de unitatea reparatoare. Deşi textul de lege impune acordarea valorii reparaţiilor rezultate din aceste facturi, în considerarea principiului general de drept privind exercitarea drepturilor cu bună-credinţă şi a regulilor de stabilire a prejudiciului în cadrul răspunderii civile delictuale, în opinia titularului sesizării, acest text de lege trebuie să se încadreze în sistemul mai larg descris de Codul civil şi să respecte liniile diriguitoare ale materiei răspunderii civile în ansamblul său, ceea ce ar putea determina amendamente si nuanţări pe cale de interpretare. 31. Cel chemat să interpreteze acest text de lege, confruntat fiind cu efectul unei aplicări ad litteram a acestuia, astfel cum rezultă din practica instanţelor, constând în posibilitatea aplicării unor tarife exorbitante de către unităţile service, trebuie să ia în considerare şi posibilitatea de a analiza valoarea prejudiciului rezultat din facturile unităţii service prin raportare la preţul pieţei. 32. Fără a contesta că o astfel de posibilitate nu este consacrată pe cale legislativă, iar legea nici nu prevede care ar putea fi criteriile după care se poate realiza o astfel de analiză, instanţa de trimitere consideră că principiul bunei-credinţe ar putea oferi îndrumare sub acest aspect. Pentru situaţia în care autoturismul nu a fost încă reparat, se apreciază că s-ar putea lua în considerare preţul mediu al pieţei, stabilit pe baza unei expertize evaluatorii, în funcţie de ofertele găsite pe piaţă. 33. Totodată, un alt reper relevant în realizarea interpretării textului în discuţie este reprezentat de art. 1.530 din Codul civil. Astfel, în opinia instanţei de trimitere, se poate analiza în ce măsură mai există legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi suma solicitată cu titlu de contravaloare reparaţie, dacă cheltuiala nu era necesară, ci a fost făcută din uşurinţă, neglijenţă sau simplă plăcere. Creditorul trebuie să ia măsuri pentru a atenua propriul prejudiciu, neputând rămâne complet pasiv şi pune în sarcina debitorului consecinţele unei inerţii excesive din partea sa. VI. Punctul de vedere al părţilor 34. Intimata-reclamantă a apreciat că nu este oportună sesizarea instanţei supreme, întrucât art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidenţiind explicit cele două modalităţi de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, şi anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) şi prin documente emise în condiţiile legii, în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. Prin urmare, din perspectiva conţinutului său, textul de lege este clar sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării, precis sub aspectul soluţiei legislative alese şi al limbajului folosit şi previzibil sub aspectul scopului şi al consecinţelor pe care le antrenează, fiind evident că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată, în acord cu principiul libertăţii economice şi al libertăţii circulaţiei serviciilor. 35. Nici societatea de asigurare şi nici instanţa de judecată nu pot impune preţuri de reparaţii, având în vedere dispoziţiile prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996, care stabilesc că tarifele serviciilor se determină în mod liber prin concurenţă, dar şi Legea nr. 132/2017, care impune doar necesitatea dovedirii, prin depunerea documentelor justificative, a costurilor privind serviciile de reparaţii. 36. Din moment ce legiuitorul a înţeles să reglementeze libertatea acestei pieţe şi nu a restricţionat sau limitat în vreun fel modalitatea de stabilire a preţurilor, o astfel de ingerinţă nu este permisă, indiferent de la cine provine. 37. Caracterul clar, previzibil şi predictibil al normei a fost evidenţiat şi prin Decizia nr. 119 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 17 iulie 2023, prin care Curtea Constituţională a României a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 38. În consecinţă, intimata-reclamantă a arătat că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 nu dau naştere unor dificultăţi de interpretare şi aplicare, fapt pentru care nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 39. Apelanta-pârâtă nu a depus punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale 40. Analiza punctelor de vedere şi a jurisprudenţei înaintate a permis identificarea mai multor orientări. 41. Într-o primă opinie s-a reţinut că instanţele nu pot aprecia asupra caracterului justificat sau rezonabil al pretenţiilor întemeiate pe facturile de reparaţii emise de unităţile reparatoare, prin raportare la preţul mediu al pieţei. 42. S-a avut în vedere în acest sens faptul că, potrivit art. 6 alin. (8) din Legea nr. 132/2017, contractul RCA dă dreptul persoanei vătămate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să îi influenţeze opţiunea. 43. Art. 14 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii, în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. 44. Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că valoarea pieselor utilizate pentru reparaţie poate fi stabilită folosind sisteme de evaluare specializate (de exemplu, AUDATEX, DAT), însă nu şi valoarea orei de manoperă, întrucât aceste sisteme nu deţin date referitoare la tarifele orei de manoperă practicate pe piaţă. Ca atare, ora de manoperă este cea afişată de unitatea reparatoare, în conformitate cu art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, fiind stabilită pe baza unor documente emise în condiţiile legii de unitatea reparatoare. 45. Nici în Legea nr. 132/2017 şi nici în Norma nr. 20/2017 nu există dispoziţii legale prin care să fie definită sintagma „preţuri de referinţă pe piaţă“ în ceea ce priveşte tariful orei de manoperă, în acest caz făcându-se referire în mod expres la valoarea orei de manoperă afişată de unitatea reparatoare. 46. Dacă s-ar accepta că valoarea orei de manoperă ar trebui stabilită ca o medie a tarifelor stabilite pe piaţă, această împrejurare ar constitui, în realitate, o restricţie a dreptului persoanei prejudiciate de a-şi alege unitatea reparatoare, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 6 alin. (8) din Legea nr. 132/2017, cu atât mai mult cu cât art. 14 din Legea nr. 132/2017 nu limitează valoarea reparaţiilor la preţurile de referinţă pe piaţă. 47. În condiţiile în care toate costurile percepute sunt evidenţiate în cuprinsul documentelor emise în condiţiile legii, nu poate fi contestat caracterul întemeiat al pretenţiilor. 48. Într-o economie de piaţă, preţurile serviciilor de reparaţii percepute de unităţile service sunt reglate prin cerere şi ofertă, nefiind permisă limitarea sau cenzurarea acestora pe cale jurisprudenţială şi nici de societatea de asigurare. Dacă instanţele de judecată ar cenzura adaosul comercial practicat de aceste unităţi, ar interveni fără niciun temei legal în stabilirea preţurilor şi ar lipsi de efecte art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 49. În acest sens s-au pronunţat Judecătoria Sebeş, Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Alba, Judecătoria Alba, Judecătoria Braşov, Tribunalul Bacău - Secţia I civilă, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Roman, Tribunalul Covasna - Secţia civilă, Judecătoria Rupea, Curtea de Apel Bucureşti - Secţiile a V-a civilă şi a VI-a civilă, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Slobozia, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Buftea, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Videle, Tribunalul Specializat Cluj, Judecătoria Turda (opinie majoritară), Judecătoria Gherla, Judecătoria Bistriţa, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă; Judecătoria Craiova, Judecătoria Băileşti, Judecătoria Calafat, Judecătoria Filiaşi, Judecătoria Segarcea, Tribunalul Gorj - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Constanţa, Tribunalul Tulcea, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (opinie majoritară), Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Răducăneni, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Huşi, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Buzău (opinie minoritară), Judecătoria Pătârlagele, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş, Judecătoria Caransebeş, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Deva şi Judecătoria Timişoara (opinie majoritară). 50. În cadrul acestei orientări s-a arătat că instanţa poate aprecia asupra caracterului justificat şi rezonabil al preţurilor practicate de unitatea reparatoare în situaţia în care se probează exercitarea abuzivă a drepturilor conferite de Legea nr. 132/2017, caz în care s-ar putea face aplicarea dispoziţiilor art. 15 şi ale art. 1.534 din Codul civil. 51. Într-o altă opinie s-a apreciat că, în cazul reparaţiei autovehiculului şi depunerii facturilor de reparaţii emise de unitatea service, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 132/2017 se interpretează în sensul că instanţa trebuie şi poate aprecia asupra caracterului justificat sau rezonabil al pretenţiilor întemeiate pe aceste facturi, prin raportare la preţul mediu al pieţei. 52. În susţinere s-a arătat că factura fiscală, precum şi devizul întocmit ar putea cuprinde o valoare abuzivă a orei de manoperă, aceasta trebuind stabilită pornind de la premisa bunei-credinţe a unităţilor reparatoare. 53. Un alt argument în favoarea acestei opinii s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1.534 din Codul civil, potrivit căruia „dacă, prin acţiunea sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua în mod corespunzător. Această dispoziţie se aplică şi atunci când prejudiciul este cauzat în parte de un eveniment al cărui risc a fost asumat de creditor“. Or, plecând de la criteriul preţului mediu, s-a considerat că acest preţ este accesibil oricărui cumpărător prudent şi diligent. De aceea, dacă preţul depăşeşte cu mult preţurile de referinţă, inclusă fiind şi valoarea orei de manoperă, atunci instanţa, învestită cu o asemenea cerere, are posibilitatea să pronunţe o hotărâre prin care să diminueze valoarea reparaţiilor. 54. Totodată, s-a arătat că prevederile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 conferă unităţilor reparatoare dreptul de a stabili în mod arbitrar şi abuziv un preţ pe oră de manoperă mult peste preţurile de referinţă din piaţa specifică, apreciindu-se că este necesar a fi reglementat cel puţin un criteriu de evaluare a acestui cost, tocmai pentru a se evita incidenţa abuzului de drept, precum şi a unui comportament discreţionar din partea unităţilor reparatoare. 55. În concluzie, situaţia constatării unei disproporţii vădite între valoarea reparaţiei bunului şi preţurile medii practicate în piaţă, având la bază faptul că despăgubirea va fi achitată de către un terţ, constituie, prin ea însăşi, o formă de manifestare a abuzului de drept, instanţa putând fi chemată, prin formularea unei cereri în acest sens, să aprecieze asupra reducerii sau diminuării cuantumului stabilit fie pe baza documentelor justificative, fie prin folosirea sistemelor de evaluare specializate. 56. În acest sens s-au pronunţat Judecătoria Beclean şi Tribunalul Bucureşti (opinia minoritară); puncte de vedere teoretice în susţinerea aceleiaşi opinii au fost înaintate de Judecătoria Târgu-Neamţ, Judecătoria Bicaz, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Urziceni, Tribunalul Teleorman - Secţia civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Zalău, Tribunalul Bistriţa Năsăud, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Craiova, Judecătoria Balş, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Galaţi, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Vaslui, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Argeş, Judecătoria Buzău (opinie majoritară), Judecătoria Pogoanele, Tribunalul Arad, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Oraviţa, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Timişoara - Secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi. 57. Referitor la modalitatea de stabilire a orei de manoperă pentru repararea unui autoturism, parte a despăgubirii cuvenite celui păgubit, prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (8) şi art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, este de menţionat că acest subiect a fost discutat în cadrul întâlnirii preşedinţilor secţiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, dedicate dezbaterii problemelor de practică neunitară în materia litigiilor cu profesionişti şi insolvenţei, care a avut loc în Bucureşti, la 16-17 octombrie 2023, iar opinia Institutului Naţional al Magistraturii a fost în sensul că aceasta se face prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (8) şi art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, respectiv prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. În ipoteza în care se face dovada unui abuz de drept, s-a apreciat că acesta poate fi cenzurat, în condiţiile dreptului comun. 58. Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 59. Curtea Constituţională a respins, în repetate rânduri, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, în acest sens fiind pronunţate: Decizia nr. 593/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2024, Decizia nr. 468/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 7 decembrie 2023, Decizia nr. 495/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1100 din 6 decembrie 2023, Decizia nr. 487/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1093 din 5 decembrie 2023, Decizia nr. 333/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041 din 16 noiembrie 2023, Decizia nr. 332/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 2 noiembrie 2023, Decizia nr. 5/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 28 septembrie 2023, Decizia nr. 354/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 29 august 2023, Decizia nr. 321/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 3 august 2023, Decizia nr. 119/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 17 iulie 2023, şi Decizia nr. 583/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023. 60. Prin Decizia nr. 593/2023, apreciind că nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei sale, Curtea Constituţională a reţinut că atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în Decizia nr. 583/2022 îşi păstrează valabilitatea, statuând, la paragrafele 58-59 şi 70, următoarele: "Cu acel prilej, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, Curtea a observat că se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, aspecte ce nu se subsumează însă unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi al liberei circulaţii a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. În acest sens sunt, de altfel, prevederile art. 19 alin. (5) lit. k) şi alin. (12) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017, precum şi cele ale art. 6 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să-i influenţeze opţiunea. De asemenea, referitor la critica privind posibilitatea unităţii reparatoare da a opta pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, Curtea a apreciat că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidenţiind explicit cele două modalităţi de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, şi anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (precum Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) şi prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. (...) Curtea a mai reţinut că, în situaţia constatării unor eventuale neregularităţi/abuzuri din partea unităţilor reparatoare auto (cu privire la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), acestea pot fi sancţionate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicţională, dar şi prin sesizarea instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu (spre exemplu, Consiliul Concurenţei sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităţilor/abuzurilor constatate." IX. Raportul asupra chestiunii de drept 61. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării 62. Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate a acestei proceduri, a căror îndeplinire trebuie realizată cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 63. Se constată, verificând elementele sesizării de faţă, că primele cerinţe de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, respectiv stadiul soluţionării pricinii în ultimă instanţă (faţă de obiectul litigiului şi data promovării acţiunii în pretenţii, ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, care a suprimat calea de atac a recursului în materia asigurărilor), sunt întrunite. 64. De asemenea, este relevată legătura chestiunii de drept cu soluţionarea cauzei în apel, având în vedere că hotărârea de primă instanţă a admis în întregime pretenţiile reclamantei constând în obligarea pârâtei - societate de asigurare la plata diferenţei de despăgubiri neacordate în cadrul unui dosar de daună, constând în contravaloare manoperă pentru efectuarea unor reparaţii auto, iar criticile formulate în calea de atac vizează întinderea despăgubirilor, din perspectiva componentei reprezentate de tariful orei de manoperă aplicat de societatea reparatoare auto. 65. În acelaşi timp, din verificările efectuate se constată că este întrunită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate, precum şi faptul că nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare privitor la această chestiune. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu există, în prezent, practică judiciară care să justifice promovarea unui eventual recurs în interesul legii, în problema de drept care formează obiectul sesizării. 66. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că sesizarea este însă inadmisibilă, întrucât chestiunea de drept invocată nu este susceptibilă de o rezolvare de principiu, având în vedere considerentele ce vor fi arătate în continuare. 67. Astfel, chiar dacă problema de drept relevată are legătură cu dezlegarea cauzei, ea nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă şi reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări contradictorii. 68. În ceea ce priveşte cerinţa referitoare la existenţa unei „chestiuni de drept veritabile“, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că aceasta trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018, Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021). 69. Sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei. 70. Astfel, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017) s-a mai reţinut că „problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (...), reclamă (...) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, şi nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (…)“. 71. Tot în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că, pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi a dificultăţii completului în a-şi însuşi o anumită interpretare“ (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018). 72. Din considerentele prezentate în cadrul paragrafelor anterioare rezultă că sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii, iar, pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în formularea întrebării ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. 73. Răspunsul la problematica pe care o ridică instanţa de trimitere poate fi diferit, în funcţie de circumstanţele particulare ale speţei. În acelaşi timp, dacă rezolvarea problemei de drept ar fi condiţionată de analiza datelor concrete ale speţei, întrebarea şi-ar pierde caracterul pur teoretic, tinzând la o rezolvare a fondului. 74. În prezenta cauză, din modalitatea de formulare a întrebării adresate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar şi din menţiunile inserate de instanţa de trimitere în cuprinsul Încheierii de sesizare din 18 ianuarie 2024 şi din înscrisurile ataşate rezultă că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunţată în condiţiile art. 521 din Codul de procedură civilă, întrucât nu vizează interpretarea in abstracto a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, ci doar aplicarea acestora în situaţia particulară relevată de instanţa de trimitere, aceea a exercitării abuzive a dreptului recunoscut unităţii reparatoare auto, de a utiliza, în cadrul documentelor emise în condiţiile legii, propria valoare a orei de manoperă afişată. 75. Astfel, din modul în care instanţa de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept se constată că judecătorul nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în demersul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor menţionate, ci este interesat să afle în ce măsură acestea pot fi înlăturate de la aplicare în cazul concret al incidenţei abuzului de drept din partea unităţii reparatoare auto, manifestat prin utilizarea unui tarif al orei de manoperă care depăşeşte media tarifelor practicate pe piaţă. 76. Se observă în acest sens că punctul de vedere exprimat de instanţă în cuprinsul încheierii de sesizare nu cuprinde nicio justificare a modului în care dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 ar fi susceptibile de interpretări diferite, în situaţia în care dreptul subiectiv consacrat de acestea în favoarea unităţilor reparatoare auto ar fi exercitat în limitele sale interne, adică potrivit scopului economic şi social în vederea căruia a fost recunoscut de lege, şi nu cu scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei- credinţe. 77. În schimb, ceea ce se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin recurgerea la mecanismul hotărârii preliminare este de a stabili dacă instanţa poate reduce costul orei de manoperă utilizat în cadrul documentului emis de unitatea reparatoare auto în condiţiile legii, în situaţia în care valoarea excesivă a acestuia, apreciată ca atare de către instanţă, conturează elementele abuzului de drept. 78. Or, judecătorul fondului este cel care trebuie să identifice îndeplinirea sau neîndeplinirea, în speţă, a condiţiilor necesare pentru existenţa abuzului de drept, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, şi să stabilească modalitatea în care se impune a fi sancţionat acesta, ţinând cont că interpretarea probatoriului şi aplicarea legii în circumstanţele specifice fiecărei cauze sunt competenţe care aparţin instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, şi nu instanţei supreme, în cadrul mecanismului reglementat de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă. 79. În aceste condiţii, dezlegarea ce se solicită a fi dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă chiar soluţia ce are a fi pronunţată în litigiul în care a fost formulată sesizarea. Este adevărat că, de regulă, hotărârea pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept anticipează în mare măsură soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauza în care este formulată sesizarea, ca o confirmare a legăturii de dependenţă între chestiunea de drept şi litigiul de fond, însă, în speţă, reprezintă o veritabilă dezlegare a litigiului respectiv. 80. Pe de altă parte, este necontestat faptul că problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite, după cum instanţele învestite cu litigii similare apreciază, pe baza probatoriului administrat, că dreptul recunoscut unităţii reparatoare auto prin dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 a fost sau nu exercitat în mod abuziv, ceea ce poate genera divergenţe de jurisprudenţă, care „constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având competenţă în raza lor teritorială“ (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian împotriva României, pct. 37; Hotărârea din 27 ianuarie 2009, Ştefan şi Ştef împotriva României, pct. 32-33; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021). 81. Cu toate acestea, a considera justificată intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-o astfel de ipoteză, echivalează cu acceptarea faptului că se poate recurge la acest mecanism de preîntâmpinare a apariţiei divergenţelor de jurisprudenţă ori de câte ori judecătorul va simţi nevoia unei validări cu privire la încadrarea unei anumite situaţii de fapt în limitele sau în afara ipotezei reglementate de dispoziţia lipsită de echivoc a legii. 82. În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, în prezenta sesizare, aşa cum s-a reţinut şi anterior în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „nu există o dificultate sporită de interpretare şi aplicare a legii care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile, ci, mai mult, o nevoie neexprimată expres de validare a unei anumite interpretări a probatoriului şi a aplicării dispoziţiilor legale la situaţia de fapt rezultată din acesta. Or, nu acesta este rolul mecanismului hotărârii prealabile, întrucât există riscul ca, în numele dezideratului de asigurare a unei practici judiciare unitare, să fie deturnat scopul acestuia“ (Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 74; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021). 83. De asemenea, se constată că, în cauză, nu este îndeplinită nici condiţia existenţei unei probleme de drept cu caracter de noutate. 84. În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate“, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării, astfel cum instanţa supremă a hotărât în mod constant în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015 etc.). 85. Aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudenţa sa anterioară (spre exemplu, deciziile menţionate în paragraful anterior, precum şi Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021 etc.), cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial. 86. Totodată, cerinţa noutăţii ar putea fi reţinută ca îndeplinită şi în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei). 87. În egală măsură, noutatea se poate raporta şi la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014). 88. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudenţiale diferite neputând constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. În situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă. 89. Prin urmare, depăşirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, şi conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situaţie scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă. 90. Această concluzie se impune şi atunci când s-ar putea decela o practică neunitară în legătură cu problema de drept respectivă, situaţie care se regăseşte în sesizarea de faţă, potrivit celor reţinute în capitolul VII - Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie. 91. Se reţine astfel că a fost ataşat un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii identice sau similare cu cel aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, hotărâri judecătoreşti rămase definitive, în cuprinsul cărora instanţele au fost chemate să se pronunţe asupra incidenţei art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 în contextul pretinsei exercitări abuzive a dreptului conferit de acest text unităţilor reparatoare auto; or, acest număr important de hotărâri judecătoreşti definitive reprezintă un argument decisiv pentru a se constata existenţa unei practici judiciare în litigiile cu acest obiect şi care susţine concluzia neîndeplinirii condiţiei noutăţii chestiunii litigioase. 92. Reamintind premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, anume asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum şi evitarea paralelismului şi suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii, devine evident că procedura pronunţării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluţie unei practici divergente deja existente, consecinţa, într-o atare situaţie, fiind aceea a inadmisibilităţii sesizării. 93. În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate privind existenţa unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi cea referitoare la existenţa unei probleme de drept cu caracter de noutate, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 3.393/301/2022, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "În ce măsură art. 14 din Legea nr. 132/2017 trebuie interpretat în sensul că, atunci când a fosst reparat autovehiculul şi se depun facturi de reparaţii emise de unitatea service, valoarea despăgubirii trebuie să fie stabilită la valoarea rezultată din aceste facturi sau, dimpotrivă, şi într-o astfel de situaţie, instanţa trebuie şi poate aprecia asupra caracterului justificat sau rezonabil al pretenţiilor întemeiate pe aceste facturi, prin raportare la preţul mediu al pieţei?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 aprilie 2024. Preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile, Marian Budă Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
