Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionela Maria Rusan şi Darius Bogdan Martonca în Dosarul nr. 954/186/2017/a1 al Tribunalului Bistriţa Năsăud - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 587D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Claudiu Mincic, din cadrul Baroului Cluj. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând că prevederile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 20 şi 21 din Constituţie şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că îşi întemeiază critica pe trei premise, reţinute şi în alte decizii ale Curţii Constituţionale, prin raportare la dreptul la un proces echitabil, respectiv că: procesul-verbal întocmit de organul de constatare are valoarea unui act de sesizare al organelor de urmărire penală şi nu valoarea unui mijloc de probă; legiuitorul a adoptat principiul liberei aprecieri a mijloacelor de probă; nu există mijloace de „contrabalansare“ prevăzute de Codul de procedură penală. 4. Cu privire la cea dintâi premisă anterior menţionată, se arată că, în cuprinsul procesului-verbal pe care îl încheie, organele de constatare au obligaţia să consemneze toate aspectele constatate, incluziv constatările personale, dar că, astfel consemnate, aspectele din cuprinsul procesului-verbal nu ar trebui să poată servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare. Se susţine că instanţa de contencios constituţional a făcut, în jurisprudenţa sa, distincţia dintre mijloacele de sesizare a organelor de urmărire penală şi mijloacele de probă. Aşa fiind, constatările personale ale organului de constatare pot fi utilizate doar pentru deschiderea unui dosar penal. Se susţine că ipoteza juridică este asemănătoare cu cea a formulării unui denunţ sau a unei plângeri prealabile. 5. Referitor la cea de-a doua premisă enunţată, se susţine că pe baza declaraţiei unei singure persoane se poate dispune condamnarea inculpatului. Se arată că, din acest punct de vedere, se impune a fi analizat în ce măsură aceleaşi constatări personale ale organului de constatare, ulterior consemnate într-o declaraţie de martor, respectă dreptul la un proces echitabil, întrucât situaţia este identică cu cea consemnată în actul de constatare, dar pe baza acestei declaraţii de martor se poate dispune condamnare inculpatului. Se susţine că legiuitorul a acordat această posibilitate de a audia organele de constatare în calitate de martor, deşi poziţia acestor persoane care sunt în subordinea unor instituţii publice şi care formulează acuzaţii se aseamănă mai degrabă cu cea a unei persoane vătămate. 6. Referitor la cea de-a treia premisă enunţată, se susţine că în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, la art. 19 alin. (2), se menţionează că nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. Se arată că, de multe ori, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, acest regim contravenţional a fost asimilat unor acuzaţii în materie penală. Or, dacă în cadrul regimului contravenţional nu poate fi audiat ca martor un alt agent constatator, în sfera dreptului penal, care ar trebui să intervină ca ultimo ratio, această posibilitate există fără ca legislaţia în vigoare să prevadă garanţii procesuale corespunzătoare. În acest sens, se arătă că art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală reglementează garanţii doar în situaţia unor colaboratori sau a unor investigatori sub acoperire, în cazul cărora se prevede că o soluţie de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei nu se poate baza, în mod determinant, pe o declaraţie a unui colaborator sau a unui investigator. 7. Se susţine că, în condiţiile în care organele de constatare formulează actul care stă la baza deschiderii procedurii, acel act capătă ulterior valenţa unei acuzaţii în materie penală şi că, în condiţiile în care organele de constatare sunt în subordinea unei autorităţi publice, uneori chiar a Ministerului Public, acestea nu pot avea o poziţie obiectivă în momentul în care sunt audiate, întrucât ele vor tinde să confirme aspectele consemnate în actul iniţial. Se mai arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a referit la sensul noţiunii de „probă determinantă“ şi al noţiunii de „probă exclusivă“. Or, dispoziţiile legale criticate permit ca, pe baza principiului liberei aprecieri a probelor, declaraţia unui organ de constatare să fie o probă determinantă sau exclusivă în cauză, fără ca persoanele acuzate să beneficieze de garanţii procedurale, lăsându-se totul la aprecierea judecătorului de scaun, care pronunţă soluţia pe fondul cauzei. Se susţine că această soluţie juridică ridică probleme din perspectiva dreptului la un proces echitabil în componenta sa referitoare la principiul egalităţii armelor. 8. Se susţine că există cel puţin două soluţii pentru înlăturarea viciului de neconstituţionalitate invocat: cea de modificare a textului criticat, aşa încât să nu mai existe posibilitatea audierii ca martor a organelor de constatare, soluţie care era prevăzută de Codul de procedură penală din 1968; cea de pronunţare de către Curtea Constituţională a unei decizii interpretative, prin care să se arate că declaraţiile organelor de constatare trebuie să aibă o valoare probatorie condiţionată şi că acestea nu pot fi folosite în mod determinat pentru dispunerea unei soluţii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocându-se, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, paragrafele 22-24, Decizia nr. 97 din 1 martie 2018 şi Decizia nr. 343 din 22 mai 2018. Se solicită menţinerea jurisprudenţei anterior menţionate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 10. Prin Încheierea din 17 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 954/186/2017/a1, Tribunalul Bistriţa Năsăud - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionela Maria Rusan şi Darius Bogdan Martonca, în faţa judecătorului de cameră preliminară, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi, respectiv de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi de refuz sau sustragere de la recoltarea de probe biologice. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că audierea în calitate de martor sau administrarea ulterioară ca probă a declaraţiilor agentului constatator care a întocmit procesul-verbal de constatare în cauza dedusă judecăţii încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare ale inculpatului, fiind contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate. Se susţine că este inadmisibil ca într-un stat de drept să se preconstituie probe în maniera anterior arătată, care este de natură a determina condamnarea unei persoane pe baza declaraţiilor unui martor aflat în subordinea acuzării. Se susţine că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, au fost formulate acuzaţii în materie penală şi s-a dispus trimitere în judecată, în mod exclusiv, pe baza procesului-verbal întocmit de un agent constatator şi a declaraţiilor acestuia. 12. Tribunalul Bistriţa Năsăud - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că, din coroborarea dispoziţiilor legale criticate cu cele ale art. 103, art. 114 alin. (1)-(3) şi art. 155 din Codul de procedură penală, rezultă dreptul oricărei persoane de a avea calitatea de martor, câtă vreme nu este parte sau persoană vătămată în respectiva cauză. Se arată, totodată, că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege, fiind evaluate şi apreciate în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Se susţine că, în aceste condiţii, audierea în calitate de martor a persoanelor care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală constituie o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil al părţilor. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se susţine că, pe de o parte, la art. 114 şi art. 115 din Codul de procedură penală, legiuitorul a definit noţiunea de „martor“ şi a reglementat sfera persoanelor care pot avea această calitate, iar, pe de altă parte, că prevederile art. 19 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, conform cărora „nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator“, sunt incidente în cazul constatării contravenţiilor, în ipoteza angajării răspunderii penale fiind aplicabile dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentanţilor autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62.“ 18. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 4 iulie 2016, Decizia nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018, Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, şi Decizia nr. 463 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 5 noiembrie 2018, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 20. Prin Decizia nr. 463 din 5 iulie 2018, precitată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, iar potrivit art. 114 alin. (4) din acelaşi cod, pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi art. 62 din acelaşi act normativ. În continuare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligaţia de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Curtea a observat că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal. 21. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiaţi martori care să-l disculpe, în aceleaşi condiţii în care sunt audiaţi şi interogaţi martorii acuzării; el constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesul penal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil. 22. Totodată, Curtea Constituţională, plecând de la cele statuate de instanţa europeană, a reţinut că noţiunea de „martor“ are un înţeles autonom în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, independent de calificarea sa în norma naţională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziţie, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanţial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d) din Convenţie (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41). 23. Plecând de la aceste premise, Curtea Constituţională a reţinut că ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate. Curtea a observat că, în esenţă, procesul-verbal reprezintă un înscris cu caracter oficial prin care se consemnează anumite fapte sau acte juridice. Organele prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală, întocmind procesul-verbal, consemnează în mod detaliat faptele, cu enumerarea elementelor pe care se întemeiază (constatări personale, declaraţii, documente etc.). Astfel, aplicând jurisprudenţa de principiu în materie a instanţei de la Strasbourg, Curtea Constituţională a apreciat că procesul-verbal întocmit în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui „mărturie în acuzare“, organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de „martori“ în sensul Convenţiei (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 2 mai 2019, paragraful 47). 24. Având în vedere aceste aspecte, Curtea Constituţională a constatat că posibilitatea conferită de textul criticat, de a fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală, se constituie într-o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia. 25. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia organele de cercetare penală au fost audiate ca martori, Curtea a constatat că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci, în realitate, priveşte modul de interpretare şi aplicare a prevederilor de lege criticate. Or, analiza unor astfel de critici de neconstituţionalitate nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionela Maria Rusan şi Darius Bogdan Martonca în Dosarul nr. 954/186/2017/a1 al Tribunalului Bistriţa Năsăud - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa Năsăud - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
