Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Baum - S.R.L. din Dumbrăveni, judeţul Sibiu, în Dosarul nr. 6.615/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.072D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 11 decembrie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 15 ianuarie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 15 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.615/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Baum - S.R.L. din Dumbrăveni, judeţul Sibiu, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că norma criticată este lipsită de previzibilitate, deoarece nu sunt definite în cuprinsul textului noţiunile de „venit“ şi activitate „de natura pariurilor sportive“, noţiunea de „venit“ fiind interpretată într-o manieră diferită de organele fiscale, mediul de afaceri şi instanţa de judecată. Prevederile art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu respectă condiţiile privind previzibilitatea, în contextul în care, pentru a ajunge la o concluzie, în orice sens ar fi aceasta, sunt necesare parcurgerea unei legislaţii secundare şi coroborarea mai multor articole. 5. Date fiind ambiguitatea şi impredictibilitatea dispoziţiilor legale criticate, norma este susceptibilă de numeroase interpretări diferite şi contradictorii, chiar şi în cadrul aceleiaşi categorii de subiecţi de drept - respectiv operatori pe piaţa jocurilor de noroc. Astfel, rezultă că impozitul pe profit s-ar aplica doar anumitor operatori (de exemplu, operatorilor de pariuri, dar nu operatorilor de loterii), ceea ce constituie o încălcare a principiului tratamentului egal, întrucât doar o parte a jucătorilor de pe aceeaşi piaţă ar fi supuşi acestui impozit. Se menţionează Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 5 mai 1994, pronunţată în Cauza C-38/93 - Glawe/Finanzamt Hamburg-Barmbek-Uhlenhorst. 6. Se mai arată că sunt încălcate prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie, sarcina fiscală nefiind una proporţională, rezonabilă, echitabilă şi neţinând cont de capacitatea contributivă a contribuabililor. Reglementarea prin acelaşi articol a două categorii de contribuabili distincţi, fără a menţiona care sunt sumele de bani care intră în categoria de venit în cazul comercianţilor, precum este şi cazul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, permite organelor fiscale să interpreteze prevederile legale criticate fără a se ţine cont de capacitatea contributivă a contribuabililor. 7. Astfel, situaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de natura cazinourilor şi pariurilor este diferită de cea a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de natura barurilor, cluburilor de noapte şi a discotecilor, întrucât, în cazul primei categorii, o parte din încasări se returnează jucătorilor. 8. Aşadar, în fapt, în ceea ce priveşte jocurile de tip slot machines, sumele de bani ale jucătorilor sunt practic colectate în aparatele societăţilor în vederea returnării unei porţiuni din acestea către jucătorii câştigători. Porţiunea returnată este semnificativă - în medie de cel puţin 70% - şi are loc în mod aleatoriu, dar cert, rata de returnare a sumelor fiind controlată de un soft sofisticat, omologat şi verificat de autorităţile publice, fiind, astfel, în afara influenţei societăţii. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se apreciază că textul criticat se referă la „veniturile înregistrate“. În acest context se consideră excesivă cerinţa de definire a fiecărui termen/fiecărei sintagme utilizat/utilizate în textul de lege, cu atât mai mult cu cât, conform art. 48 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, dacă în cuprinsul unui articol se utilizează un termen sau o expresie care are în contextul actului normativ un alt înţeles decât cel obişnuit, înţelesul specific al acesteia trebuie definit în cadrul unui alineat subsecvent. În acest sens se menţionează considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 184 din 29 martie 2016. În ceea ce priveşte încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale se menţionează considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.286 din 14 octombrie 2010. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, care au următorul cuprins: „Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.“ 15. Curtea observă că dispoziţiile Legii nr. 571/2003 au fost abrogate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate. 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii şi în art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că trebuie să analizeze, în esenţă, două chestiuni care reies din analiza criticilor de neconstituţionalitate, şi anume dacă este echitabilă impozitarea asupra veniturilor înregistrate, fără a deduce câştigurile jucătorilor şi dacă sunt îndeajuns de clare noţiunile de venituri înregistrate şi de pariuri sportive. 18. În legătură cu prima chestiune, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat, prin Decizia nr. 540 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 10 februarie 2014, că principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiţii pe care legiuitorul este ţinut să le respecte atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Prin urmare, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice, şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora. 19. Prin Decizia nr. 77 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 24 aprilie 2012, Curtea a constatat că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“. De asemenea, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, în consecinţă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. 20. Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi a taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi al taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective. 21. Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se plânge de faptul că a fost impozitată cu o cotă de 5% din veniturile înregistrate fără a se deduce câştigurile jucătorilor de la maşinile automate de jocuri (slot machines). În acest sens invocă o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care se referă la stabilirea bazei de impozitare pe cifra de afaceri. Însă, chestiunea care se punea în această speţă era aceea a aplicării taxei pe valoare adăugată la o bază de impozitare care cuprindea şi câştigurile jucătorilor. 22. În domeniul exploatării jocurilor de noroc - monopol de stat - statul poate adopta condiţiile pe care le consideră necesare tocmai pentru a salvgarda imperativul interesului public, precum şi pentru a asigura un control eficient al acestei activităţi în scopul evitării comportamentelor care intră în sfera penalului. Astfel, impunerea în sarcina organizatorilor de jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor sau de tipul slotmachine a unui impozit pe veniturile înregistrate se circumscrie tocmai dreptului statului de a impune reguli de disciplină economică (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 973 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 25 ianuarie 2013). 23. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 205 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 6 iunie 2003, a reţinut că domeniul jocurilor de noroc ridică serioase probleme pe planul ordinii şi al moralei publice, ceea ce justifică adoptarea unor măsuri restrictive. 24. Totodată, prin Decizia nr. 1.344 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Curtea a luat în considerare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul libertăţii de a presta servicii. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că jurisprudenţa europeană statuează, în esenţă, următoarele: în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acţiune; obiectivul principal urmărit de reglementarea naţională trebuie să fie lupta împotriva criminalităţii, mai precis protecţia consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor săvârşite de operatori; o legislaţie naţională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenţei de jocurile de noroc şi pentru a preveni frauda, este în principiu compatibilă cu dreptul Uniunii Europene; art. 46 alin. (1) din Tratatul F.U.E. permite restricţii ale libertăţii de a presta servicii, justificate de motive de ordine publică, de siguranţă publică sau de sănătate publică, cum ar fi obiectivele de protecţie a consumatorilor, de prevenire a fraudei şi a incitării cetăţenilor la o cheltuială excesivă legată de joc, precum şi de prevenire a tulburărilor ordinii sociale în general; statele membre sunt libere să stabilească, potrivit propriei scări de valori, obiectivele politicii lor în materie de jocuri de noroc şi, eventual, să definească cu precizie nivelul de protecţie urmărit. De asemenea trebuie ca restricţiile pe care le impun să îndeplinească cerinţele care reies din jurisprudenţa Curţii, în special în ceea ce priveşte proporţionalitatea lor. 25. În lumina acestor considerente, Curtea, prin Decizia nr. 973 din 22 noiembrie 2012, a reţinut că piaţa jocurilor de noroc este o piaţă restrictivă, dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum şi condiţiile de exploatare a acestora constituind monopol de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009. 26. În materia jocurilor de noroc trebuie luată în considerare jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul libertăţii de a presta servicii, prevăzută de art. 49 din Tratatul C.E. [actualul art. 56 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene]. Astfel, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd împotriva Stichting de Nationale Sporttotalisator, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi-a reconfirmat jurisprudenţa potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acţiune. Totodată, Curtea a fixat criteriile pe care instanţele naţionale trebuie să le aibă în vedere în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naţionale de a limita dependenţa de jocurile de noroc şi de a preveni frauda în domeniu. Instanţa europeană a decis că obiectivul principal urmărit de reglementarea naţională trebuie să fie lupta împotriva criminalităţii, mai precis protecţia consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor săvârşite de operatori. Curtea a precizat că o legislaţie naţională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenţei de jocurile de noroc şi pentru a preveni frauda, este, în principiu, compatibilă cu dreptul european (a se vedea Decizia nr. 1.344 din 13 octombrie 2011 şi Decizia nr. 405 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 8 noiembrie 2018, paragraful 26). 27. Aşadar, legiuitorul român a ales să impoziteze anumite categorii de jocuri de noroc potrivit art. 19 din Legea nr. 571/2003, însă, potrivit art. 18 din acelaşi cod, în cazul în care impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile înregistrate, se aplică un impozit de 5% aplicat la veniturile înregistrate. Cu alte cuvinte, cu titlu general, baza de impozitare a profitului o constituie diferenţa dintre veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare. În condiţiile în care suma rezultată cu titlu de impozit este mai mică de 5% din veniturile înregistrate, se aplică automat un impozit de 5% pe veniturile înregistrate. Această măsură ţine de politica fiscală a statului, care se asigură astfel că operatorii economici nu eludează plata sumelor de bani care i se cuvin acestuia. 28. În acest context trebuie analizat dacă, în sensul legislaţiei fiscale, expresia venituri înregistrate este sinonimă cu cea de încasări înregistrate. Susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, atunci când invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, se bazează, în realitate, pe o presupusă necorelare a sensului celor două expresii. 29. Potrivit pct. 11 referitor la art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004: „Intră sub incidenţa prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadraţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; aceştia trebuie să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă pentru a se cunoaşte veniturile şi cheltuielile corespunzătoare acestor activităţi. La determinarea profitului aferent acestor activităţi se iau în calcul şi cheltuielile de conducere şi administrare şi alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporţional cu veniturile obţinute din aceste activităţi. În cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obţinute din aceste activităţi, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activităţi, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile, care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităţilor respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile“. 30. De asemenea, din aceste dispoziţii rezultă că baza de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzută de art. 18 din Legea nr. 571/2003 o reprezintă rulajul creditor al contului de venituri din activitatea de pariuri, fără a fi diminuat cu sumele reprezentând premiile acordate jucătorilor. 31. În altă ordine, conform art. 68 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 30 iulie 2009, „prin încasări brute se înţelege suma totală înainte de deducerea premiilor şi a altor cheltuieli“. Aceste dispoziţii vizează şi activităţile de tip slot machine, care, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 870/2009, se supun autorizării în condiţiile acestei hotărâri. De asemenea, pentru activitatea în cauză, art. 68 menţionat a prevăzut sintagma „deducerea premiilor şi a altor cheltuieli“, recunoscând natura de cost a premiilor. 32. Astfel, aceste dispoziţii conduc la concluzia că referitor la activitatea de pariuri sportive pentru perioada verificată, legiuitorul a avut în vedere noţiunea de „încasări brute“ sinonimă celei de „venituri brute“, supuse cotei de 5%, prevăzută de art. 18 din Legea nr. 571/2003. 33. În concluzie, impozitul pe venit de 5% se aplică asupra veniturilor totale realizate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate din activitatea de pariuri sportive, fără ca acestea să fie diminuate prin acordarea premiilor sau a altor cheltuieli. 34. În ceea ce priveşte invocarea art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 35. Curtea reţine că noţiunea de venituri înregistrate este suficient de clară. O noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească [Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31]. Prin urmare, dacă noţiunea nu are înţeles autonom înseamnă că se aplică înţelesul/semnificaţia sa din limbajul comun/curent/uzual, care trebuie aplicat prin corelare cu întreg ansamblul legislativ aplicabil cauzei. De aceea, nu se poate aduce în discuţie o obligaţie absurdă impusă legiuitorului să definească prin lege practic fiecare noţiune folosită în definirea altei noţiuni. Revine competenţei instanţelor judecătoreşti de a interpreta legea în mod corespunzător, prin apelarea la metodele de interpretare (a se vedea şi Decizia nr. 417 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 27 iunie 2018). 36. În ceea ce priveşte critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia este tratată la fel cu alte societăţi aflate într-o situaţie diferită şi, prin urmare, tratamentul fiscal ar fi injust, aceasta este neîntemeiată. Societatea respectivă (care desfăşoară activităţi de natura cazinourilor şi pariurilor) se află, de fapt, într-o situaţie diferită de cea a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de natura barurilor, cluburilor de noapte şi a discotecilor, prin simplul fapt al mecanismului încasării banilor şi al distribuţiei câştigurilor. Statul se asigură că se plăteşte impozit şi în ceea ce priveşte partea de câştig distribuită jucătorilor. 37. În aceste condiţii, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii şi în art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Baum - S.R.L. din Dumbrăveni, judeţul Sibiu, în Dosarul nr. 6.615/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
