Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.143/1/2017
┌───────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Mirela Sorina Popescu │- preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie │
├───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lucia Rog │- judecător la Secţia penală │
├───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Geanina Cristina Arghir│- judecător la Secţia penală │
├───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Silvia Cerbu │- judecător la Secţia penală │
├───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Marius Dan Foitoş │- judecător la Secţia penală │
├───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Simona Daniela Encean │- judecător la Secţia penală │
├───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Săndel Lucian Macavei │- judecător la Secţia penală │
├───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ionuţ Mihai Matei │- judecător la Secţia penală │
├───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ana Maria Dascălu │- judecător la Secţia penală │
└───────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin încheierea din data de 29 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.177/118/2016/a1, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, în cauzele în care pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe celor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei juridice, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, reprezentarea persoanei juridice se realizează de către mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal sau de practicianul în insolvenţă, în ordinea şi condiţiile stabilite de textul legal, sau instanţa de judecată poate opta între cei doi, înlăturând pe mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal“. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată a participat doamna Oana-Valentina Temerel, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Lucia Rog, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Eleonora Centea. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept Curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, instanţele arondate acestora, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Departamentul de Drept public al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. De asemenea a învederat că, la data de 16 mai 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus concluzii scrise. În continuare a arătat că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor la data de 24 mai 2017, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Eleonora Centea să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.143/1/2017. Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept. În acest sens a menţionat că, potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate fi făcută doar în situaţia în care există o dificultate reală de interpretare a textelor de lege, care este de natură a naşte o îndoială rezonabilă asupra conţinutului acestora. Or, problema a cărei dezlegare se solicită nu reprezintă o reală chestiune de drept. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a pus în mişcare acţiunea penală atât faţă de persoana juridică, cât şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta. De asemenea, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în situaţia în care persoana juridică nu şi-a numit un mandatar, acesta este desemnat, după caz, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţă, din rândul practicienilor în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii. Pe cale de consecinţă, prevederile art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală sunt redactate în mod clar, inteligibil, neechivoc, neexistând nicio îndoială justificată cu privire la ordinea şi modalitatea desemnării mandatarului persoanei juridice. Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a solicitat respingerea sesizării ca inadmisibilă. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 29 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.177/118/2016/a1, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, în cauzele în care pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe celor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei juridice, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, reprezentarea persoanei juridice se realizează de către mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal sau de practicianul în insolvenţă, în ordinea şi condiţiile stabilite de textul legal, sau instanţa de judecată poate opta între cei doi, înlăturând pe mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal“. II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a fost sesizată cu judecarea contestaţiei formulate de inculpata G.C. împotriva Încheierii nr. 37 din 1 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 6.177/118/2016/a1. Prin Rechizitoriul nr. 356/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: - S.C. O.A.C. - S.R.L. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare; – C.I. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005; – N.V. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare; – G.C. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în forma prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, art. 35 din Codul penal şi art. 48 alin. (1) din Codul penal. În actul de sesizare s-au reţinut următoarele: - în perioada 23 martie 2012-30 iunie 2013, S.C. O.A.C. - S.R.L., prin administratorii C.I. şi N.V., a evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, în scopul diminuării creanţei fiscale, fiind creat un prejudiciu la bugetul general consolidat al statului în valoare totală de 2.432.615,56 lei, din care impozit pe profit în sumă de 973.046,56 lei şi TVA în sumă de 1.459.569 lei; – în perioada 23 martie 2012-8 august 2012, C.I., în calitate de administrator al S.C. O.A.C. - S.R.L., a evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, în scopul diminuării creanţei fiscale, fiind creat un prejudiciu la bugetul general consolidat al statului în valoare totală de 82.269,68 lei, din care impozit pe profit în sumă de 32.907,68 lei şi TVA în sumă de 49.362 lei; – în perioada 30 septembrie 2012-30 iunie 2013, N.V., în calitate de administrator al S.C. O.A.C. - S.R.L., a evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, în scopul diminuării creanţei fiscale, fiind creat un prejudiciu la bugetul general consolidat al statului în valoare totală de 2.350.345,88 lei, din care impozit pe profit în sumă de 940.138,88 lei şi TVA în sumă de 1.410.207 lei; – în perioada 30 septembrie 2012-30 iunie 2013, G.C., cu intenţie, a ajutat-o pe inculpata N.V., administrator al S.C. O.A.C. - S.R.L., să evidenţieze în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, în scopul diminuării creanţei fiscale, fiind creat un prejudiciu la bugetul general consolidat al statului în valoare totală de 2.350.345,88 lei, din care impozit pe profit în sumă de 940.138,88 lei şi TVA în sumă de 1.410.207 lei. Prin Încheierea nr. 37 din 1 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.177/118/2016/a1, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa - Secţia penală, în baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală a respins ca nefondate cererile şi excepţiile invocate de inculpata G.C., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 356/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii S.C. O.A.C. - S.R.L., C.I., N.V. şi G.C. Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpata G.C. La termenul din 29 martie 2017, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate de inculpata G.C., din oficiu, a pus în discuţie, în conformitate cu art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea stabilirii justei aplicări a dispoziţiilor art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală. Prin Încheierea din 31 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.177/118/2016/a1, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, în cauzele în care pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe celor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei juridice, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, reprezentarea persoanei juridice se realizează de către mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal sau de practicianul în insolvenţă, în ordinea şi condiţiile stabilite de textul legal, sau instanţa de judecată poate opta între cei doi, înlăturând pe mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal" Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile. În esenţă, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că împotriva S.C. O.A.C. - S.R.L. s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005. De asemenea, şi împotriva reprezentantului legal al inculpatei S.C. O.A.C. - S.R.L., numita N.V., s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005. În aplicarea prevederilor art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, numita N.V., în cursul urmăririi penale, l-a desemnat pe numitul Ş.M. să reprezinte societatea inculpată. În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 492 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „dacă persoana juridică este reprezentată prin mandatar, numit în condiţiile art. 491 alin. (2) şi (3), citarea se face la locuinţa mandatarului ori la sediul practicianului în insolvenţă desemnat în calitatea de mandatar“, S.C. O.A.C. - S.R.L. trebuia să fie citată, în cursul procedurii de cameră preliminară, la locuinţa mandatarului Ş.M. Prin încheierea de şedinţă din 7 decembrie 2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanţa - Secţia penală, s-a dispus, în baza art. 491 alin. (3) din Codul de procedură penală, desemnarea unui mandatar din cadrul practicienilor în insolvenţă. Totodată, s-a dispus citarea persoanei juridice inculpate potrivit art. 492 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aşadar, s-a constatat că judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanţa a dat o altă interpretare dispoziţiilor art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, respectiv că, indiferent de opţiunea exprimată de reprezentantul legal al societăţii de a-şi desemna un mandatar în condiţiile art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, se poate trece peste manifestarea de voinţă a acestuia şi se poate desemna, în condiţiile art. 491 alin. (3) din Codul de procedură penală, un mandatar din rândul practicienilor în insolvenţă. Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Constanţa a apreciat că este necesară lămurirea acestei probleme, întrucât citarea persoanei juridice inculpate se realizează prin mandatar, la locuinţa acestuia, iar toate drepturile procesuale recunoscute inculpatei persoane juridice, pe tot parcursul procesului penal, se exercită de către şi prin mandatarul desemnat conform art. 491 alin. (2) sau alin. (3) din Codul de procedură penală, drepturi a căror încălcare ar putea conduce la vicierea întregii proceduri, în faza camerei preliminare şi la instanţa de fond. S-a arătat că de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală depinde aplicarea dispoziţiilor art. 492 alin. (2), art. 108 alin. (2), art. 374, art. 375, art. 378, art. 388 şi art. 389 din Codul de procedură penală întrucât, neputându-se stabili persoana care are calitatea de mandatar, persoana fizică sau practicianul în insolvenţă, nu se poate cunoaşte persoana care va fi citată, căreia să i se aducă la cunoştinţă drepturile pe care le are, respectiv de a-şi desemna un apărător ales, de a fi audiată, de a urma procedura simplificată, de a propune probe, de a participa la dezbateri şi de a avea ultimul cuvânt, drepturi esenţiale de care depinde respectarea dreptului la apărare şi dreptul la un proces echitabil. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Constanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât: - este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, în calea contestaţiei îndreptate împotriva încheierii prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 356/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa; – de lămurirea modului de rezolvare a problemei de drept în discuţie depinde nu numai soluţionarea contestaţiei prin trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătorul de cameră preliminară de la tribunal, dar şi soluţionarea în continuare a cauzei de către instanţa de fond, întrucât prin încheierea atacată cu contestaţie s-a dispus începerea judecăţii; – problema de drept pusă în discuţie nu face obiectul unui recurs în interesul legii, iar asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja printr-o decizie întemeiată pe dispoziţiile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală sau printr-o hotărâre întemeiată pe dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte condiţia ca de problema de drept în discuţie să depindă soluţionarea în fond a cauzei, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de apel a apreciat că aceasta este îndeplinită în speţă, deoarece, aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat în jurisprudenţa sa, cu ocazia analizării problemelor ce au constituit obiectul deciziilor nr. 11 din 2 iunie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014) şi nr. 10 din 12 aprilie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2016) pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, condiţia de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este îndeplinită atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi în cazul în care priveşte o dispoziţie de drept procesual. Or, în cauză, s-a apreciat că, din punct de vedere procesual, între problema de drept în discuţie şi modul de soluţionare a contestaţiei există o relaţie de dependenţă, întrucât nelegala stabilire a calităţii de reprezentant al persoanei juridice inculpate determină nelegala citare şi, ulterior, în faţa instanţei de fond, încălcarea unor dispoziţii legale sancţionate cu nulitatea absolută sau relativă, conform art. 281 şi art. 282 din Codul de procedură penală. Punctele de vedere ale părţilor şi Ministerului Public Procurorul, în cadrul concluziilor sale orale, a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerând că prevederile art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală nu necesită o interpretare, ordinea şi modalitatea desemnării mandatarului fiind clar expuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate. Inculpaţii, prin intermediul apărătorilor aleşi sau desemnaţi din oficiu, au apreciat că se impune sesizarea instanţei supreme, având în vedere că de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală depinde reprezentarea persoanei juridice de către mandatar sau de către practicianul în insolvenţă, ambii desemnaţi în cauză, precum şi respectarea drepturilor procesuale ale acesteia. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Potrivit art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală „dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta“. Conform art. 491 alin. (3) din Codul de procedură penală „în cazul prevăzut la alin. (2), dacă persoana juridică nu şi-a numit un mandatar, acesta este desemnat, după caz, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţă, din rândul practicienilor în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii. Practicienilor în insolvenţă astfel desemnaţi li se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 273 alin. (1), (2),(4) şi (5).“ Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Constanţa a apreciat că, în situaţia în care reprezentantul legal al persoanei juridice inculpate şi-a desemnat un mandatar persoană fizică, în condiţiile art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu se poate trece peste manifestarea de voinţă a acestuia şi să se desemneze un practician în insolvenţă în condiţiile art. 491 alin. (3) din Codul de procedură penală, această ultimă dispoziţie legală stabilind explicit cazurile în care judecătorul de cameră preliminară ar fi avut posibilitatea să desemneze un practician în insolvenţă pentru a reprezenta societatea inculpată în procesul penal. Având în vedere că în numeroase cauze se omite aplicarea dispoziţiilor art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală şi se trece la desemnarea directă a practicianului în insolvenţă ca reprezentant al societăţii inculpate sau chiar se acceptă, în această calitate, practicianul în insolvenţă desemnat de instanţa civilă în procedura falimentului sau lichidării judiciare, s-a considerat că este necesar să se dea o interpretare acestor dispoziţii legale care să uniformizeze practica diferită la nivelul instanţelor. În acest sens s-a făcut trimitere la Dosarul penal nr. 15.074/118/2012 în care a fost trimisă în judecată S.C. V.C. - S.R.L. reprezentată de administratorul judiciar S.I. IPURL, la Dosarul nr. 6.028/118/2015 în care s-a dispus trimiterea în judecată, în calitate de inculpată, a S.C. R.M.C. - S.R.L., reprezentată de administrator judiciar T.C. şi la dosarele penale nr. 7.493/118/2014, nr. 8.492/118/2014 şi nr. 4.813/118/2015, toate aflate pe rolul Tribunalului Constanţa. III. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate. Cu privire la admisibilitatea sesizării, Curtea de Apel Bacău a apreciat că soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii a cărei dezlegare s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării s-au conturat următoarele opinii: 1. Într-o opinie majoritară, exprimată de Curţile de Apel Bacău (Tribunalul Bacău, Judecătoria Bacău, Judecătoria Moineşti, Judecătoria Roman), Braşov (Tribunalul Covasna, Judecătoria Rupea), Bucureşti, Cluj (Tribunalul Cluj, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Baia Mare), Constanţa, Craiova (Tribunalul Olt, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Gorj), Galaţi, Iaşi (Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui), Oradea (Tribunalul Bihor), Piteşti, Suceava, Târgu Mureş (Judecătoria Miercurea-Ciuc, Judecătoria Odorheiu Secuiesc) şi Timişoara (Tribunalul Timiş, Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Arad), s-a susţinut că reprezentarea persoanei juridice se realizează de către mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal, conform art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că dispoziţiile art. 491 alin. (3) din Codul de procedură penală devin incidente numai în cazul în care nu s-a procedat la desemnarea unui mandatar persoană fizică, în baza art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, reţinându-se, aşadar, caracterul subsidiar al dispoziţiilor art. 491 alin. (3) din Codul de procedură penală în raport cu dispoziţiile art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală. Astfel, instanţa de judecată are obligaţia de a respecta ordinea şi condiţiile stabilite de art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, neavând opţiunea de a încălca voinţa reprezentantului legal prin desemnarea unui practician în insolvenţă care să reprezinte societatea juridică. În plus, s-a precizat că, potrivit doctrinei, numirea mandatarului de către persoana juridică reprezintă atât un drept, cât şi o obligaţie a acesteia (D. M. Costin, Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal român). Totuşi, sancţiunea încălcării acestei obligaţii nu constă în imposibilitatea persoanei juridice de a fi reprezentată în procesul penal, ci doar în aceea că mandatarul va fi numit de organul judiciar ori de instanţele de judecată în condiţiile prevăzute de art. 491 alin. (3) din Codul de procedură penală. De asemenea s-a susţinut că, în situaţia în care societatea se află în procedura insolvenţei, se vor aplica prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, şi se va desemna ca reprezentant legal administratorul sau lichidatorul judiciar. Într-o opinie nuanţată, Judecătoria Constanţa a apreciat că există o ordine între cele două alineate, respectiv că alin. (2) al art. 491 din Codul de procedură penală are prioritate faţă de alin. (3) al aceluiaşi articol, iar în măsura în care există interese contrarii între persoana juridică şi reprezentantul legal al persoanei juridice, acestea nu pot avea acelaşi mandatar şi, în consecinţă, instanţa poate opta între cei doi înlăturând pe mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal. De asemenea, în situaţia în care asistenţa juridică este obligatorie conform art. 90 din Codul de procedură penală, instanţa va desemna un avocat din oficiu pentru a asigura dreptul la apărare pentru persoana juridică întrucât prezenţa practicianului în insolvenţă nu este suficientă. 2. Într-o opinie minoritară, exprimată la nivelul Curţii de Apel Bucureşti (Judecătoria Călăraşi) şi al Curţii de Apel Braşov (Tribunalul Braşov) s-a susţinut că, în cauzele în care pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe celor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei juridice, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al acesteia, pentru reprezentarea persoanei juridice instanţa va desemna un practician în insolvenţă. IV. Examenul jurisprudenţei Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Braşov (Judecătoria Braşov), Curtea de Apel Bucureşti (Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Călăraşi), Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Sălaj, Tribunalul Cluj), Curtea de Apel Constanţa (Judecătoria Medgidia), Curtea de Apel Craiova (Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin), Curtea de Apel Suceava (Tribunalul Suceava). Astfel, prin Încheierea din 27 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.638/197/2016, Judecătoria Braşov - Secţia penală a menţinut mandatarul numit de reprezentantul legal al societăţii în cursul urmăririi penale. Prin Încheierea din 5 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.469/318/2017, Judecătoria Târgu Jiu - Secţia penală a pus în vedere inculpatei societate comercială să precizeze dacă o să fie reprezentată, în continuare, de mandatarul indicat în actul de sesizare al instanţei sau intenţionează să desemneze un alt reprezentant convenţional. Prin încheierile din 28 septembrie 2016 (pronunţată în Dosarul nr. 41.285/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală), respectiv din 10 aprilie 2017 (pronunţată în Dosarul nr. 2.385/1/2016 al Tribunalului Giurgiu) s-a luat act, potrivit dispoziţiilor art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, de manifestarea de voinţă a inculpaţilor reprezentanţi legali ai persoanelor juridice de a desemna un mandatar pentru a reprezenta inculpatele societăţi comerciale şi s-a dispus ca toate actele de procedură să fie comunicate la domiciliul reprezentantului convenţional. Prin încheierile din 26 septembrie 2014 (pronunţată în Dosarul nr. 2.701/117/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia penală), respectiv din 3 februarie 2015 (pronunţată în Dosarul nr. 6.350/225/2013 al Curţii de Apel Craiova), instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 361 din Codul de procedură penală, a pus în vedere inculpatei societate comercială să îşi desemneze un mandatar în procesul penal, cu menţiunea că, în caz contrar, se va desemna un reprezentant din rândul practicienilor de insolvenţă. Prin încheierile din 28 aprilie 2014 (pronunţată în Dosarul nr. 2.045/256/2014 al Judecătoriei Medgidia), respectiv din 16 martie 2015 (pronunţată în Dosarul nr. 1.132/45/2011* al Tribunalului Suceava - Secţia penală), constatând că inculpata societate comercială nu şi-a numit un mandatar, iar reprezentantul legal al persoanei juridice a fost trimis în judecată pentru aceeaşi faptă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a persoanei juridice, instanţa a apreciat că devin incidente prevederile art. 491 alin. (3) din Codul de procedură penală şi, în consecinţă, a desemnat un mandatar din rândul practicienilor în insolvenţă. Prin Încheierea nr. 76/P/CP din 8 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.074/118/2012*/al al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a constatat că inculpatele societăţi comerciale au fost reprezentante de practicieni în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii, aceştia fiind desemnaţi de organul de urmărire penală în lipsa desemnării unui alt mandatar de către persoana juridică inculpată şi menţinuţi în cursul primului ciclu procesual, precum şi de către judecătorul de cameră preliminară pe parcursul procedurii de cameră preliminară. De asemenea s-a reţinut că, în situaţia în care procurorul a desemnat un mandatar în cursul urmăririi penale, acesta va reprezenta persoana juridică în cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, numai în măsura în care intervin modificări care să impună schimbarea mandatarului, judecătorul de cameră preliminară putând desemna un altul. V. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 274 din 24 aprilie 2017, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a înaintat punctul de vedere asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, apreciind, în esenţă, că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile privind: a) faza procesuală în care poate fi formulată sesizarea, conform dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală; b) existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, reglementată în dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală; c) existenţa unei veritabile chestiuni de drept, condiţie conturată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. VI. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. Singurul punct de vedere transmis a fost cel al domnului lector univ. dr. Flaviu Ciopec, cadru didactic al Departamentului de Drept public al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, care a precizat următoarele: De lege lata, dispoziţiile art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală prevăd că „Dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta“, iar „în cazul prevăzut la alin. (2), dacă persoana juridică nu şi-a numit un mandatar, acesta este desemnat, după caz, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţă, din rândul practicienilor în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii“. De asemenea, potrivit art. 361 alin. (5) din Codul de procedură penală „în situaţia în care în aceeaşi cauză au calitatea de inculpat atât persoana juridică, cât şi reprezentanţii legali ai acesteia, preşedintele verifică dacă inculpatul persoană juridică şi-a desemnat un reprezentant, iar în caz contrar, procedează la desemnarea unui reprezentant, din rândul practicienilor în insolvenţă“. Prima facie, textele legale în discuţie nu necesită o interpretare, ordinea şi modalitatea desemnării mandatarului fiind clar expuse de dispoziţiile normative mai sus menţionate. În aceste condiţii ar deveni aplicabil dictum-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din considerentele Deciziei nr. 5 din 10 februarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016), cap. XIII, paragrafele 8-10, conform căruia „scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate“. Dictum-ul citat are în vedere două distincţii. În primul rând, dacă aplicarea în practică a textului legal a dat naştere mai multor soluţii. Aşa cum s-a motivat în încheierea de trimitere, aceasta pare a fi situaţia în cazul aplicării dispoziţiilor art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, reţinându-se că, în numeroase cauze, se trece la desemnarea directă a practicianului în insolvenţă ca reprezentant al societăţii inculpate sau chiar se acceptă, în această calitate, practicianul în insolvenţă desemnat de instanţa civilă în procedura administrării sau lichidării judiciare (dosarele nr. 15.074/118/2012, nr. 6.028/118/2015, nr. 7.493/118/2014, nr. 8.492/118/2014 şi nr. 4.813/118/2015 ale Tribunalului Constanţa). În egală măsură, în doctrină s-a făcut trimitere la o jurisprudenţă divergentă conform căreia persoana juridică în insolvenţă a fost reprezentantă de o persoană fizică desemnată de reprezentantul legal urmărit penal (Tribunalul Buzău, Secţia penală, Sentinţa nr. 123 din 14 iulie 2009), de o persoană fizică desemnată de către societate prin hotărârea generală a asociaţilor (Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, Sentinţa nr. 445 din 6 mai 2011) sau direct prin administratorul judiciar sau lichidator (Judecătoria Bacău, Secţia penală, Sentinţa nr. 984 din 8 iunie 2011). În consecinţă, chestiunea de drept în discuţie necesită o interpretare aptă să uniformizeze practica diferită existentă la nivelul instanţelor. În al doilea rând, mai rămâne de lămurit dacă, în speţă, „aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate“. Lectura atentă a întrebării preliminare relevă două aspecte. Primo, dacă instanţa de judecată poate opta între mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal şi practicianul în insolvenţă, putând înlătura pe mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal. Acest aspect vizează recunoaşterea unui drept de opţiune în favoarea instanţei de judecată între mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal şi practicianul în insolvenţă. Secundo, opţiunea vizează strict pe mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal în raport cu practicianul în insolvenţă, fără a avea în vedere şi alte variante, de exemplu, pe mandatarul persoană fizică desemnat de adunarea generală a societăţii urmărite penal. Interpretarea solicitată pe calea hotărârii prealabile nu rezultă în mod automat din textul legal şi nu se impune în mod evident, întrucât, pe de o parte, presupune elaborarea unei distincţii între instanţa de judecată, judecătorul de cameră preliminară şi procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, deopotrivă titulari în privinţa aplicării textului legal în discuţie. Pe de altă parte, presupune precizarea întinderii dreptului de opţiune recunoscut titularului. Astfel, s-a observat în primul rând faptul că, potrivit art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, persoana juridică urmărită penal (aceasta - în expresia fidelă a textului) este cea care îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta, în ipoteza în care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal. Întrebarea preliminară se referă însă la mandatarul desemnat de reprezentantul legal pentru a reprezenta persoana juridică, fără a aminti de cealaltă situaţie posibilă în care adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor desemnează un mandatar. Art. 218 alin. (1) din Codul civil stipulează că „actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseşi“. Această prevedere este susţinută şi de art. 209 alin. (1)-(2) din Codul civil, conform căruia „persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice“. În plus, art. 1.919 alin. (1) din Codul civil prevede că „societatea este reprezentată prin administratorii cu drept de reprezentare sau, în lipsa numirii, prin oricare dintre asociaţi, dacă nu s-a stipulat prin contract dreptul de reprezentare numai pentru unii dintre aceştia“. Art. 75 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 31/1990), precizează că „dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv“, normă valabilă şi pentru societăţile în comandită simplă (art. 90 din Legea nr. 31/1990) sau cu răspundere limitată (art. 197 din Legea nr. 31/1990). În raport cu textele legale amintite, ce trimit la teoria generală a reprezentării persoanei juridice, rezultă că numirea unui mandatar, pentru cazul avut în vedere de art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, pare a fi în competenţa organului de administrare al acesteia, în speţă administratorul social al societăţii, cât timp faţă de aceasta nu s-a deschis procedura insolvenţei. Dacă s-a declanşat procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2014), iar debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare, reprezentantul legal este administratorul special [art. 5 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 85/2014]. Dacă s-a ridicat dreptul de administrare, reprezentantul legal va fi administratorul judiciar [art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014], iar dacă s-a deschis procedura falimentului, reprezentantul legal este lichidatorul judiciar [art. 56 alin. (2) şi art. 63 din Legea nr. 85/2014]. Referitor la posibilitatea ca adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor să desemneze un mandatar care să reprezinte societatea, în ipoteza în care reprezentantul legal este urmărit penal pentru aceleaşi fapte sau fapte conexe imputabile înseşi societăţii, s-a arătat că potrivit art. 213 din Codul civil „membrii organelor de administrare ale unei persoane juridice trebuie să acţioneze în interesul acesteia, cu prudenţa şi diligenţa cerute unui bun proprietar“. Dacă în exerciţiul mandatului şi în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, organele de administrare ale persoanei juridice comit fapte licite sau ilicite, acestea obligă însăşi persoana juridică [art. 219 alin. (1) din Codul civil]. În consecinţă, angajarea răspunderii penale faţă de persoana juridică este consecinţa faptelor ilicite ale organului de administrare, a cărui răspundere personală poate fi de asemenea angajată [art. 219 alin. (2) din Codul civil]. Prin comiterea respectivelor fapte ilicite se poate prezuma că organul de administrare s-a îndepărtat de la regulile mandatului, de la prudenţa şi diligenţa unui bun proprietar şi de la respectarea interesului persoanei juridice. În aceste condiţii devine legitimă pretenţia adunării generale a persoanei juridice de a desemna un reprezentant care să urmărească interesele acesteia în cadrul procesului penal. Această iniţiativă a adunării generale nu uzurpă prerogativele administratorului, ci asigură protecţia persoanei juridice, ca entitate, dar şi a asociaţilor interesaţi de funcţionarea acesteia. De altfel, art. 194 din Legea nr. 31/1990 stabileşte în competenţa adunării generale decizia cu privire la urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele produse societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să exercite această urmărire. Dacă pentru daunele de natură civilă este posibilă desemnarea unui mandatar de către adunarea generală, ar fi de neînţeles de ce nu s-ar putea exercita aceeaşi prerogativă şi în cazul unei urmăriri penale cu efecte mult mai serioase şi care a fost provocată de organul de administrare. Prin urmare, persoana juridică, prin adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor, are abilitarea legală de a desemna un reprezentant pentru ipoteza prevăzută de art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală. Dacă nu se prevalează de această posibilitate, pentru protejarea intereselor persoanei juridice, instanţa de judecată este chemată să opteze între mandatarul desemnat de reprezentantul legal, urmărit penal, şi practicianul în insolvenţă, care, fiind un profesionist, este în măsură să asigure protecţia intereselor persoanei juridice în mod rezonabil. În aceeaşi logică, instanţa de judecată are şi posibilitatea de a înlătura mandatarul desemnat de reprezentantul legal, cu motivarea că, după momentul punerii în mişcare a acţiunii penale asupra reprezentantului legal şi în contextul urmăririi penale a persoanei juridice, capacitatea acestuia de a reprezenta persoana juridică este compromisă prin prisma interesului entităţii reprezentate. Cu privire la chestiunea de a şti dacă prerogativa de mai sus trebuie recunoscută doar instanţei de judecată, cu excluderea judecătorului de cameră preliminară şi procurorului, s-a considerat că o asemenea distincţie nu are suport din punct de vedere legal şi principial, în condiţiile în care interesul persoanei juridice trebuie protejat pe parcursul întregului proces penal. Aşadar, s-a apreciat că, din acest punct de vedere, întrebarea preliminară restricţionează în mod nejustificat opţiunea între mandatarul desemnat de reprezentantul legal şi practicianul în insolvenţă, strict la faza de judecată. VII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 1.095/C/1.114/III-5/2017 din 16 mai 2017 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară a înaintat concluziile formulate de procuror asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, comunicând, totodată, că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept. În concluziile formulate, procurorul a apreciat că sesizarea ce face obiectul cauzei de faţă este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, a arătat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a sesizării referitoare la existenţa unei chestiuni (probleme de drept) ce ar necesita lămuriri sau interpretări. Potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate fi făcută doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale în ultimă instanţă, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, apte să dea naştere mai multor soluţii. Pe cale de consecinţă, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, şi Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016), este admisibilă întrebarea, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, doar în cazul unei dificultăţi reale de interpretare a textelor de lege, care este de natură a naşte o îndoială rezonabilă asupra conţinutului acestora. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate. Or, raportat la cele menţionate, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu reprezintă o reală problemă de drept generată de dificultăţi de interpretare a normei procesual penale ori de opinii divergente exprimate în doctrină sub acest aspect. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a pus în mişcare acţiunea penală atât faţă de persoana juridică, cât şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta. Din modul de reglementare a acestei instituţii rezultă fără echivoc că desemnarea mandatarului în ipoteza vizată este un drept al persoanei juridice, de care nu poate fi privată, momentul de la care se naşte acest drept fiind acela al punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva reprezentantului său legal. Pe de altă parte, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neluarea măsurii numirii unui reprezentant convenţional de către persoana juridică în ipoteza menţionată conduce la desemnarea acestuia de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţă, din rândul practicienilor în insolvenţă. Aşadar, această din urmă soluţie, reprezentarea judiciară, este oferită de legiuitor doar în cazul în care persoana juridică nu îşi numeşte ea însăşi un mandatar pentru a o reprezenta, din cuprinsul dispoziţiei legale nerezultând posibilitatea opţiunii organelor judiciare în alegerea reprezentantului persoanei juridice. Prin urmare, prevederile art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală sunt redactate de legiuitor în mod clar, inteligibil, neechivoc, neexistând nicio îndoială justificată cu privire la ordinea şi modalitatea desemnării mandatarului persoanei juridice. VIII. Dispoziţii legale incidente Art. 491 din Codul de procedură penală - Reprezentarea persoanei juridice "(1) Persoana juridică este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de reprezentantul său legal. (2) Dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta. (3) În cazul prevăzut la alin. (2), dacă persoana juridică nu şi-a numit un mandatar, acesta este desemnat, după caz, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţă, din rândul practicienilor în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii. Practicienilor în insolvenţă astfel desemnaţi li se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 273 alin. (1), (2), (4) şi (5)." Art. 361 din Codul de procedură penală - Pregătirea şedinţei de judecată "(...)(5) În situaţia în care în aceeaşi cauză au calitatea de inculpat atât persoana juridică, cât şi reprezentanţii legali ai acesteia, preşedintele verifică dacă inculpatul persoană juridică şi-a desemnat un reprezentant, iar, în caz contrar, procedează la desemnarea unui reprezentant, din rândul practicienilor în insolvenţă. (...)" Art. 492 din Codul de procedură penală - Locul de citare a persoanei juridice "(...)(2) Dacă persoana juridică este reprezentată prin mandatar, numit în condiţiile art. 491 alin. (2) şi (3), citarea se face la locuinţa mandatarului ori la sediul practicianului în insolvenţă desemnat în calitatea de mandatar." IX. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia judecătorului-raportor este în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. Astfel, în raport cu textul legal mai sus enunţat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei cerinţe: - existenţa unei chestiuni de drept, care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii; – soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; – instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. În cauză se constată că instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este Curtea de Apel Constanţa, iar aceasta este învestită cu soluţionarea dosarului în ultimă instanţă (faza contestaţiei împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară); de asemenea, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului instanţei supreme nici pe calea unei întrebări prealabile şi nici printr-un recurs în interesul legii. Totodată, din relaţiile comunicate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală apreciază că aceasta nu este îndeplinită. Aşa cum s-a statuat în jurisprudenţă, scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept; sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016; Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016). Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate. În plus, în situaţia în care o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, o intervenţie din partea instanţei supreme nu este necesară (Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016). Raportând aceste principii jurisprudenţiale la circumstanţele prezentei cauze, se constată că dispoziţiile art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală nu generează absolut niciun fel de dificultăţi de interpretare, textele fiind clare, lipsite de orice echivoc. Astfel, potrivit art. 491 alin. (2) din Codul de procedură penală, dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta. Conform art. 491 alin. (3) din Codul de procedură penală, în cazul prevăzut la alin. (2), dacă persoana juridică nu şi-a numit un mandatar, acesta este desemnat, după caz, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţă, din rândul practicienilor în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii. Practicienilor în insolvenţă astfel desemnaţi li se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 273 alin. (1), (2),(4) şi (5) din Codul de procedură penală. Rezultă, aşadar, cu claritate, că în ipoteza în care, pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, doar în situaţia în care persoana juridică nu şi-a numit un mandatar, acesta este desemnat de organul judiciar din rândul practicienilor în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii. Faţă de prevederile exprese ale normelor în discuţie se constată că nu este necesară o intervenţie din partea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care nu ar putea face altceva decât să reia textele de lege anterior menţionate. Ca atare, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este, din această perspectivă, inadmisibilă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nefiind învestit cu o veritabilă problemă de drept; totodată, această constatare face inutilă analiza celeilalte condiţii de admisibilitate, respectiv legătura dintre chestiunea de drept invocată şi soluţionarea pe fond a cauzei. Împrejurarea învederată de instanţa de trimitere - faptul că Tribunalul Constanţa, în unele dosare, a procedat la desemnarea directă a practicianului în insolvenţă ca reprezentant al societăţii inculpate - nu poate determina admisibilitatea sesizării, mijlocul procedural pentru situaţia în care soluţiile invocate nu sunt total izolate şi se conturează o jurisprudenţă neunitară fiind formularea unei cereri de recurs în interesul legi. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 6.177/118/2016/a1, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 491 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, în cauzele în care pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe celor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei juridice, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, reprezentarea persoanei juridice se realizează de către mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal sau de practicianul în insolvenţă, în ordinea şi condiţiile stabilite de textul legal sau instanţa de judecată poate opta între cei doi, înlăturând pe mandatarul persoană fizică desemnat de reprezentantul legal“. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2017. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător Mirela Sorina Popescu Magistrat-asistent Oana-Valentina Temerel ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
