Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi ale art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Spătăcean în Dosarul nr. 549/57/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 314D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că trebuie avute în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 664 din 8 noiembrie 2016 şi nr. 196 din 23 martie 2017. Arată că dispoziţiile de lege criticate sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor să îşi conformeze conduita, anticipând în mod logic şi rezonabil consecinţele ce pot rezulta din neîndeplinirea obligaţiei din cauză. Criteriile de comensurare a sintagmei „interes patrimonial“ constituie aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice specializate în domeniu şi, dacă este cazul, de către instanţele judecătoreşti. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 549/57/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi ale art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Spătăcean într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a respins contestaţia formulată de autorul excepţiei în scopul anulării unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a reţinut existenţa unui conflict de interese cu privire la persoana acestuia. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se critică prevederile art. 75 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 393/2004, susţinându-se, în esenţă, că, în temeiul acestora, un consilier local este considerat a fi în conflict de interese chiar dacă a participat la adoptarea unui act normativ în care nu are niciun interes personal, iar participarea la aprobarea acestuia a fost o obligaţie, conform prevederilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. 6. Autorul excepţiei face referire la prevederile art. 72 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care statuează că persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect are obligaţia să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I, dar aceste obligaţii nu privesc şi emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative. Spre deosebire de persoanele mai sus enumerate, care se prezumă că au bune cunoştinţe juridice, un consilier local dintr-o comună este obligat să cunoască întreaga legislaţie privind conflictele de interese şi să o respecte, în sarcina acestuia fiind impusă o obligaţie mai grea decât pentru deputaţi, senatori, membri ai Guvernului, prefect ori subprefect, care nu săvârşesc un conflict de interese dacă emit, aprobă sau adoptă acte normative. În schimb, consilierul local se află în conflict de interese dacă aprobă un act normativ, chiar dacă prin actul normativ respectiv nu realizează niciun interes personal patrimonial, menţinându-se existenţa conflictului de interese chiar pentru simplul fapt al votării (aprobării) actului normativ. 7. Autorul excepţiei susţine că prevederile art. 75 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 393/2004 sunt neconstituţionale, întrucât se ajunge ca acesta, în calitate de simplu consilier local, să fie discriminat şi înlăturat din funcţia de consilier local, deşi a fost ales, neexistând niciun folos material realizat în favoarea sa, a soţiei sau rudelor până la gradul al patrulea şi nici în favoarea Asociaţiei Crescătorilor de Animale „Tăuraşul“, şi se ajunge la desfiinţarea contractului de concesiune şi la imposibilitatea comunei de a accesa în continuare fondurile europene acordate. 8. Precizează că, în cauza de faţă, în cadrul raportului Agenţiei Naţionale de Integritate nu se arată care este interesul personal material al consilierului local, iar beneficiul a fost cel urmărit de Uniunea Europeană prin acordarea unor fonduri nerambursabile şi a fost realizat la nivelul comunei, toţi locuitorii acesteia care erau crescători de animale având dreptul să păşuneze pe păşunea comunală, indiferent că erau sau nu membri ai asociaţiei. Autorul excepţiei arată că, în calitate de consilier local, ales prin voinţa alegătorilor din comună, a acţionat în interesul exclusiv al acestora, nefiind în conflict de interese, şi consideră că se află în faţa unei erori judiciare având la bază lipsa procesului echitabil, întrucât nu a avut posibilitatea să se apere şi a aflat doar la comunicarea hotărârilor ce a reţinut instanţa cu privire la conţinutul obiectului conflictului de interese care îi este imputat. 9. Referitor la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, susţine că acestea sunt neconstituţionale în raport cu art. 21 din Constituţie, în cazul în care prin sintagma „evocă fondul“ se înţelege că revizuirea este de competenţa primei instanţe, chiar dacă instanţa de recurs, prin decizia de respingere a recursului, evocă fondul prin schimbarea stării de fapt. Susţine că este neconstituţională şi stabilirea pe cale administrativă a competenţei primei instanţe, chiar dacă instanţa de recurs, respingând recursul, a schimbat starea de fapt, iar cu privire la noua stare de fapt, înscrisă doar în considerentele deciziei pronunţate în recurs, recurentul nu a avut nicio posibilitate să se apere. Schimbarea stării de fapt înseamnă o judecată pe fond, astfel că instanţa competentă să judece revizuirea este instanţa de recurs. Consideră că trimiterea pe cale administrativă a cererii de revizuire încalcă dreptul de acces liber la justiţie, întrucât este evident că instanţa ierarhic inferioară nu va schimba motivarea dată în recurs şi, ca atare, procesul este inechitabil. Consideră că este neconstituţională această modalitate de aplicare a prevederilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, întrucât instanţa de recurs, deşi schimbă situaţia de fapt, analizând în considerente obiectul dedus judecăţii (existenţa sau inexistenţa conflictului de interese), respinge recursul, dar schimbă starea de fapt (în cauza de faţă, prima instanţă a reţinut existenţa conflictului de interese în persoana consilierului local prin păşunarea propriilor animale pe păşunea comunală, iar instanţa de recurs a schimbat starea de fapt, reţinând că există conflict de interese deoarece s-a creat un beneficiu asociaţiei nonprofit, fără a se arăta în ce constă beneficiul realizat de aceasta). Susţine că se încalcă dreptul de acces la justiţie, prin aceasta înţelegându-se şi dreptul de acces la instanţa care îşi poate revizui hotărârea. 10. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ si fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 393/2004 invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, iar în ceea ce priveşte art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă precizează că antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se cere este o condiţie de admisibilitate stabilită de lege, în acord deplin cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, însă constatarea îndeplinirii sau neîndeplinirii acesteia trebuie să fie rezultatul analizei judecătorului învestit cu soluţionarea cererii de revizuire în privinţa interpretării sintagmei „evocă fondul“, adică dacă prin aceasta se înţelege că revizuirea este de competenţa primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei sau a instanţei de recurs care prin decizia de respingere a recursului a procedat la schimbarea stării de fapt iniţial reţinută de către instanţa de prim grad de jurisdicţie. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederileConstituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi cele ale art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile Legii nr. 393/2004 au fost abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. e) şi h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. În consecinţă, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă anularea unui raport de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate în anul 2014. 15. Art. 75 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, avea la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate următorul conţinut: „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: [...] f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte“. 16. De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, şi prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; 2. obiectul pricinii nu se află în fiinţă; (...).“ 17. Din motivarea excepţiei se observă însă că autorul acesteia nu critică cele două cazuri de revizuire cuprinse la pct. 1 şi 2 din art. 509 alin. (1), ci este nemulţumit de sintagma „hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul“ cuprinsă în partea introductivă a alineatului menţionat, aceasta urmând să fie considerată obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. 18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, în ceea ce priveşte prevederile art. 75 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 393/2004, că acestea au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată. De exemplu, prin Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017, paragrafele 18-20, Curtea a reţinut că „interesul personal“ nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local, care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj chiar pentru sine sau soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru o asociaţie sau fundaţie din care face parte. 20. Astfel, Curtea a reţinut că a determina în concret dacă un consilier local manifestă un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, în vederea stabilirii existenţei stării de conflict de interese, constituie un aspect referitor la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare. 21. În cauza de faţă, Curtea observă că totalitatea susţinerilor cuprinse în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă apărări de fapt, cu relevanţă în cadrul litigiului având ca obiect contestarea raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, autorul excepţiei aducând argumente în sprijinul ideii că nu a existat un conflict de interese în legătură cu votul exprimat în calitate de consilier local cu privire la aprobarea unui proiect pentru concesionarea păşunii comunale aparţinând domeniului public al comunei Cergău, proiect întocmit de primarul unităţii administrativ-teritoriale în vederea accesării, prin intermediul unei asociaţii (Asociaţia Crescătorilor de Animale „Tăuraşul“, al cărei preşedinte era autorul excepţiei), de fonduri europene nerambursabile acordate de Uniunea Europeană pentru întreţinerea, îngrijirea şi ameliorarea păşunilor comunale şi pentru încurajarea crescătorilor de animale în activitatea lor de creştere a animalelor. 22. De asemenea, autorul excepţiei critică lipsa caracterului echitabil al procesului în cadrul căruia a fost soluţionată contestaţia sa împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, proces care, în esenţă, în opinia sa, a fost judecat de instanţă cu nesocotirea regulilor procedurale referitoare la exercitarea dreptului de apărare. Or, astfel de critici nu pot fi analizate de Curtea Constituţională, excedând controlului exercitat de aceasta atât analiza apărărilor de fapt, cât şi verificarea comportamentului instanţelor judecătoreşti. 23. Referitor la art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 66 din 28 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, paragrafele 14 şi 15) că revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul articolului menţionat. Totodată, Curtea a constatat că revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată (a se vedea Decizia nr. 718 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020). 24. Curtea a reţinut, totodată, că, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.“ (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016). Principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, preluat şi de Codul de procedură civilă în art. 457 alin. (1), nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaşte sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părţile dintr-un proces (a se vedea Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017). 25. Cu privire la revizuirea hotărârilor date de instanţele de recurs, Curtea Constituţională a reţinut că se poate cere atunci când acestea evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră constatate, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea dată până la acel moment. Curtea a arătat că hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins (Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, paragraful 17). 26. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate critică însă dispoziţiile de lege menţionate din perspectiva modului în acestea au fost aplicate în procesul său. Or, felul în care instanţele judecătoreşti interpretează şi aplică în cauze individual determinate prevederile legale nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate, excedând competenţei Curţii Constituţionale, astfel cum aceasta este detaliată prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Sunt neconstituţionale prevederile actelor [...] care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei“ (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 478 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 31 martie 2020, paragraful 25, sau Decizia nr. 135 din 7 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 2 octombrie 2019). 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi a sintagmei „hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul“, cuprinsă în partea introductivă a art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Spătăcean în Dosarul nr. 549/57/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
