Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 651 teza a doua din Codul civil, excepţie ridicată de Emilia-Ana Băleanu în Dosarul nr. 16.226/325/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 233D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, având în vedere că nu s-a demonstrat care este legătura cu soluţionarea cauzei, câtă vreme, în concret, rezultă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu a declarat apel în cauză. În subsidiar, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate reprezintă o aplicare a principiului accesorium sequitur principale, fiind în acord cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate în motivarea criticii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 1.441/A din 1 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 16.226/325/2016, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 651 teza a doua din Codul civil, excepţie ridicată de Emilia-Ana Băleanu într-o cauză având ca obiect anularea unui contract de donaţie prin care a fost înstrăinată o cotă de teren aferentă unui apartament dintr-o construcţie-condominiu. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 651 teza a doua din Codul civil, potrivit cărora înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părţi din dreptul de proprietate asupra părţilor comune nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra spaţiului care constituie bunul principal, sunt neconstituţionale în măsura în care sunt aplicabile şi parcelei de teren pe care se situează o construcţie-condominiu, iar parcela de teren este proprietatea tabulară a altor persoane decât proprietarii apartamentelor. 6. Se invocă Hotărârea din 22 mai 2018, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Zelenchuk şi Tsytsyura împotriva Ucrainei, prin care o interdicţie de înstrăinare în privinţa terenurilor agricole în legătură cu care autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că ar prezenta deficienţe similare cu interdicţia de înstrăinare criticată în cauza de faţă a fost declarată incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sub aspectul principiului proporţionalităţii. 7. Se consideră că ar fi relevantă Decizia nr. 3 din 30 ianuarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care se precizează că „este nepermisă interpretarea prin «extensiune» propusă de autorul sesizării, în sensul că noţiunea de «apartament» ar trebui să cuprindă şi terenul aferent, dată fiind unitatea de ansamblu locativ a imobilului compus din teren şi construcţie“ (paragraful 31) şi că „există situaţii în care dreptul de proprietate asupra construcţiei poate coexista cu un alt fel de drept asupra terenului (de exemplu, de folosinţă pe durata existenţei construcţiei, de concesiune)“ (paragraful 33). 8. Se susţine că instituirea unei interdicţii de înstrăinare şi grevare în privinţa cotei de teren, în sensul că aceasta poate fi înstrăinată sau grevată numai odată cu apartamentul, în condiţiile în care apartamentul şi cota de teren aferentă sunt deţinute în proprietate de către persoane diferite, aduce atingere înseşi esenţei dreptului de proprietate al proprietarului terenului, fiind echivalentă cu o anihilare totală şi permanentă a atributului dispoziţiei. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 651 teza a doua din Codul civil, care au următorul cuprins: „Cota-parte din dreptul de proprietate asupra părţilor comune are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate asupra spaţiului din clădire care constituie bunul principal; înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părţi nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra spaţiului care constituie bunul principal.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie - Dreptul de proprietate privată şi celor ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat face parte din secţiunea dedicată, în cadrul Codului civil, reglementării regimului juridic al coproprietăţii asupra părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente. Astfel, art. 648 alin. (1) din Codul civil statuează că sunt obiectul unui drept de coproprietate forţată părţile din clădire care, fiind destinate întrebuinţării spaţiilor cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie într-o clădire sau într-un ansamblu rezidenţial având proprietari diferiţi, nu pot fi folosite decât în comun. Potrivit art. 648 alin. (2) din Codul civil, aceste părţi comune reprezintă bunuri accesorii în raport cu spaţiile locative, care constituie bunurile principale. Cota-parte (ideală şi abstractă) ce revine fiecărui proprietar din părţile comune ale condominiului se stabileşte proporţional cu suprafaţa utilă a fiecărui spaţiu locativ raportat la totalul suprafeţei utile a spaţiilor locative din clădire (art. 652 din Codul civil). 15. În acest cadru normativ fixat prin dispoziţiile legale menţionate, prevederile art. 651 din Codul civil, criticate în cauza de faţă, instituie în mod similar o relaţie de accesorialitate în ceea ce priveşte cota-parte din dreptul de proprietate asupra părţilor comune în raport cu dreptul de proprietate asupra spaţiului din clădire care constituie bunul principal, consacrând regula pe care o contestă autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părţi nu se poate face decât odată cu dreptul asupra spaţiului care constituie bunul principal. 16. În jurisprudenţa sa, analizând problematica limitelor stabilite prin lege cu privire la dreptul de proprietate în cazul bunurilor aflate în coproprietate forţată şi perpetuă (condominium pro indiviso) în blocurile de locuinţe cu mai multe locuinţe (art. 69 alin. 1 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, respectiv art. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2001 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001), Curtea a statuat că limitele aduse prin lege dreptului de proprietate, în speţă asupra părţilor destinate folosirii în comun de către toţi proprietarii dintr-o clădire cu mai multe locuinţe, se justifică din perspectivă constituţională prin asigurarea posibilităţii efective de administrare, folosire, întreţinere şi exploatare a imobilului în interesul tuturor proprietarilor de locuinţe din acel imobil (Decizia nr. 455 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 20 octombrie 2005). 17. De asemenea, examinând în acelaşi registru tematic constituţionalitatea prevederilor art. 3 lit. c) pct. 1, 2 şi 4 din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari) la Legea locuinţei nr. 114/1996, conform cărora „Prin proprietate comună se înţelege toate părţile dintr-o clădire aflată în proprietate, care nu sunt apartamente şi care sunt destinate folosirii în comun de către toţi proprietarii din acea clădire. Proprietatea comună este indivizibilă şi este deţinută de proprietarii apartamentelor individuale, conform cotelor calculate“, Curtea a reţinut că protecţia proprietăţii private, garantată prin art. 1 pct. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune dreptul statului de a reglementa folosinţa bunurilor, conform interesului general, potrivit art. 1 pct. 2 din acelaşi act internaţional. Ca atare, Curtea a constatat că limitarea dreptului de proprietate se datorează necesităţii ca statul să reglementeze folosinţa bunurilor aflate în coproprietate forţată şi perpetuă, conform interesului general (Decizia nr. 67 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 20 martie 2006). 18. Curtea Constituţională apreciază că invocarea în cauza de faţă a Hotărârii din 22 mai 2018, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Zelenchuk şi Tsytsyura împotriva Ucrainei, este lipsită de relevanţă, neputându-se constitui într-un argument în sprijinul ideii nesocotirii dreptului de proprietate privată, întrucât ipoteza analizată de instanţa europeană este fundamental diferită de cea din cauza de faţă. Cu acel prilej, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere situaţia generată de desfiinţarea fostelor gospodării colective sovietice şi ferme de stat, în urma căreia membrii acestora au primit titluri de proprietate asupra terenurilor sub formă de cote din întregul teren al unei anumite ferme, cote care au fost ulterior convertite în parcele fizice de pământ (definite pe teren), fiind emise certificate de proprietate cu privire la anumite parcele de teren. Problema analizată de instanţa europeană a vizat interdicţia legală instituită cu caracter temporar în anul 2001, dar care a fost prelungită de mai multe ori, fiind valabilă până şi la momentul pronunţării hotărârii (2018) cu privire la orice formă de înstrăinare a acelor terenuri agricole (cu excepţia moştenirilor, a tranzacţiilor de schimb şi a exproprierii pentru uz public). Curtea Europeană a apreciat că interdicţia urmărea evitarea sărăcirii populaţiei rurale, a concentrării excesive de pământ în mâinile unor persoane bogate sau ale unor puteri ostile şi a schimbării destinaţiei acestor terenuri. Instanţa europeană a apreciat însă că autorităţile naţionale nu au justificat de ce au considerat că interdicţia absolută de vânzare a terenurilor constituie singura măsură adecvată pentru realizarea scopurilor sociale şi economice urmărite, observând că aşa-numitul „moratoriu asupra pământurilor“ a devenit, de facto, nelimitat, lipsind orice certitudine cu privire la încheierea sa. Aşadar, hotărârea pronunţată de Curtea de la Strasbourg nu are incidenţă în cauza de faţă. 19. Curtea Constituţională consideră că nu este pertinentă în cadrul motivării prezentei critici de neconstituţionalitate nici Decizia nr. 3 din 30 ianuarie 2017 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 24 februarie 2017, întrucât nu vizează cota-parte aflată în proprietatea comună forţată a tuturor proprietarilor dintr-un condominiu, ci dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor cumpărate în temeiul Legii. nr. 112/1995, odată cu acestea, de la stat sau, după caz, de la unitatea administrativ-teritorială în proprietatea căruia/căreia fusese anterior anului 1989 trecut imobilul cu destinaţia de locuinţe. 20. În concluzie, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale care garantează dreptul de proprietate privată, întrucât regula instituită de acesta, potrivit căreia înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părţi nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra spaţiului care constituie bunul principal, este o consecinţă logică a raportului de dependenţă existent între bunul accesoriu faţă de bunul principal, reflectat şi de adagiul accesorium sequitur principale. 21. Curtea observă că este de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului evaluarea situaţiei particulare la care se referă autoarea excepţiei, care susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale dacă sunt aplicabile şi parcelei de teren pe care se situează o construcţie-condominiu, iar parcela de teren este proprietatea tabulară a altor persoane decât proprietarii apartamentelor. În acest cadru, instanţa decide în ce măsură o astfel de ipoteză, în care proprietatea asupra bunului principal şi asupra bunului accesoriu este scindată între două sau mai multe persoane, se înscrie în prevederile legale care reglementează regimul juridic al coproprietăţii forţate, ce caracterizează bunurile aflate în utilizarea comună a tuturor proprietarilor din condominii. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emilia-Ana Băleanu în Dosarul nr. 16.226/325/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 651 teza a doua din Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
