Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, excepţie ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 37.127/3/2013* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.119D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că instanţa de judecată a invocat, din oficiu, excepţia pentru a se conforma unei decizii de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, context în care, însă, aceasta apreciază că normele deduse controlului de constituţionalitate nu sunt contrare prevederilor Legii fundamentale în raport cu care s-a ridicat excepţia. Prin urmare, nu sunt arătate motivele care susţin pretinsa neconstituţionalitate a normelor criticate, aşadar, nu este o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 37.127/3/2013*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, excepţie ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat în contextul unui litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, mai întâi, având în vedere parcursul procesual al litigiului, se arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 72 din 25 mai 2017, a admis recursul declarat de Societatea Med Life - S.A. împotriva Deciziei civile nr. 393A din 3 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu acel prilej, în considerentele deciziei de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut referire la încălcarea dreptului asiguratului la ocrotirea sănătăţii prin refuzul de a i se deconta serviciile medicale peste valoarea din contract, considerente potrivit cărora „argumentul unei instituţii publice a Statului Român de a nu împlini dreptul constituţional al cetăţeanului la ocrotirea sănătăţii din lipsa banilor nu poate fi primit, în condiţiile obligării corelative a cetăţeanului la plata necondiţionată către bugetul statului a asigurării de sănătate“. 6. Faţă de această împrejurare, ţinând seama de considerentele antereferite cuprinse în decizia de casare, instanţa de judecată apreciază că se impune sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 prin raportare la dispoziţiile art. 16, 22 şi 44 din Constituţia României. 7. În contextul formulării excepţiei de neconstituţionalitate, se precizează că, din punctul de vedere al instanţei de judecată, aceasta este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 nu par să contravină dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României referitor la egalitatea în drepturi. Se reţine că, în condiţiile în care, potrivit art. 2 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii, rezultă că titularul dreptului de asistenţă medicală va beneficia de dreptul său în condiţiile reglementate de actele normative specifice, respectiv contractele-cadru încheiate cu unităţile prestatoare de servicii medicale. Împrejurarea că nu toate persoanele titulare ale dreptului de asistenţă medicală pot avea acces la o anume instituţie prestatoare de servicii, în condiţiile unei limitări impuse de capacitatea acesteia de acordare a acestor servicii sau de bugetul alocat acestui tip de servicii, cu posibilitatea pentru aceste persoane de a beneficia de aceleaşi servicii în cadrul unei alte asemenea instituţii, nu pare să reprezinte o discriminare. În acest sens, se învederează că dispoziţiile art. 163 alin. (3) şi ale art. 229 din Legea nr. 95/2006 fac referire la furnizarea de către spitale a serviciilor medicale decontate din asigurările sociale de sănătate, respectiv la drepturile asiguratului la un pachet de servicii de bază, toate acestea în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Prin urmare, stabilirea prin acte normative a condiţiilor de acordare a prestaţiilor în materie de sănătate, cu limitări în ceea ce priveşte prestaţiile medicale garantate sau prestatorul de servicii medicale, în condiţiile în care acordarea acestora este garantată, nu constituie o discriminare. Aşadar, revine statului atribuţia să prevadă prestaţiile medicale suportate de propriul sistem de securitate socială, respectiv modalitatea şi limitele în care acestea pot fi acordate. 8. De asemenea, instanţa reţine că dispoziţiile legale criticate nu par să contravină dispoziţiilor art. 22 din Constituţie referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, în contextul în care dreptul la sănătate este reglementat şi garantat în condiţiile Legii nr. 95/2006. Tot în acest context, sunt reţinute considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precitate, care fac referire la încălcarea dreptului asiguratului la ocrotirea sănătăţii prin refuzul de a-i fi decontate serviciile medicale peste valoarea din contract. 9. Totodată, instanţa apreciază că dispoziţiile legale criticate nu par să contravină dispoziţiilor art. 44 din Constituţie referitoare la dreptul de proprietate privată, în contextul în care, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, având în vedere în acest sens dispoziţiile Legii nr. 500/2002, ale Legii nr. 95/2006 şi ale Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, care au următorul cuprins: „(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, sub forma creditelor de angajament şi creditelor bugetare, în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite.“ 14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată în contextul unui litigiu care a parcurs mai multe faze procesuale şi pe fondul anumitor interpretări şi al unor soluţii parţial diferite pronunţate de către instanţele judecătoreşti în ordinea căilor de atac pe rolul cărora s-a aflat şi care s-au sprijinit pe anumite considerente în soluţiile pronunţate. În opinia instanţei judecătoreşti care a invocat excepţia de neconstituţionalitate, din oficiu, aceste considerente au constituit un motiv de sesizare a Curţii Constituţionale. 16. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este formulată, în primul rând, ridică o problemă de admisibilitate, şi anume din punctul de vedere al structurii excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la motivarea acesteia, aspect ce va fi analizat cu prioritate, prin raportare la prevederile art. 10 alin. (2), coroborate cu ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, întrucât, în lipsa elementelor constitutive ale acesteia, instanţa de contencios constituţional nu va putea proceda nici la analiza celorlalte condiţii de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, indiferent de natura acestora [art. 2 alin. (3) şi art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992], şi nici la analiza pe fond a acesteia. 17. Aşadar, Curtea reţine că prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte. Motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. 18. Analizând îndeplinirea acestor cerinţe, Curtea observă că textul criticat este reprezentat de prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, iar temeiurile de referinţă pentru contestarea legitimităţii constituţionale a prevederilor ce fac obiectul sesizării sunt cele cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi art. 44 - Dreptul de proprietate privată. 19. Însă, în ceea ce priveşte motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi arătarea elementelor de contrarietate existente între textele criticate şi cele constituţionale de referinţă, Curtea constată că, în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său prin care să se susţină răsturnarea prezumţiei de constituţionalitate a textului criticat, ci, dimpotrivă, se arătă că prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice „nu par să contravină dispoziţiilor constituţionale menţionate“. Practic, există o contradicţie între actul invocării din oficiu a excepţiei de neconstituţionalitate, scopul urmărit printr-un asemenea demers juridic, respectiv acela de a răsturna o prezumţie de constituţionalitate a unei norme, şi justificarea neconstituţionalităţii textului dedus controlului de constituţionalitate, care este convertită chiar într-o opinie care sugerează că textul criticat este conform prevederilor Legii fundamentale. 20. Or, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este consacrată la nivel constituţional, nu a fost concepută pentru ca titularii acesteia să ridice o excepţie de neconstituţionalitate pentru a se confirma constituţionalitatea unui text sau a se valida o prezumţie de constituţionalitate, ci pentru ca subiecţii de drept îndrituiţi cu o asemenea posibilitate să beneficieze de un instrument eficient prin care să conteste această prezumţie de constituţionalitate a normelor legale şi pentru a se constata eventuala neconstituţionalitate a unei norme. Ca atare, dacă instanţa judecătorească, din oficiu, ridică o asemenea excepţie de neconstituţionalitate, aceasta trebuie să fie convinsă că textul dedus controlului de constituţionalitate este neconstituţional. Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate din oficiu este o apreciere proprie a judecătorului cauzei şi nicio instanţă, fie şi de control judiciar, nu îl poate obliga să o facă în contra aprecierii sale. 21. Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, raportate la forma şi la conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional sar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă potrivit Legii fundamentale şi legii de organizare şi funcţionare a instanţei de contencios constituţional (Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, precitată, Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011). 22. În această situaţie, Curtea nu se poate substitui autoarei excepţiei în ceea ce priveşte invocarea unui anume motiv de neconstituţionalitate, neputând formula propriile critici la care apoi să şi răspundă, deoarece, în caz contrar, instanţa constituţională ar exercita un control din oficiu, şi nu la sesizare, ceea ce contravine art. 146 lit. d) din Constituţie. Prin urmare, în cauză, cererea formulată, deşi intitulată excepţie de neconstituţionalitate, nu întruneşte condiţiile structurale ale acesteia şi nu poate fi calificată drept excepţie de neconstituţionalitate în sensul art. 146 lit. d) din Constituţie, astfel încât Curtea o va respinge ca fiind inadmisibilă. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, excepţie ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 37.127/3/2013* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
