Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură, obiecţie formulată de un număr de 28 de senatori. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.193 din 12 februarie 2021 şi constituie obiectul Dosarului nr. 477A/2021. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că Legea nr. 242/2018 a stabilit durata cursurilor de formare a auditorilor de justiţie la 4 ani, iar a stagiilor de pregătire practică la 6 luni. Totuşi, Guvernul, printrun exces de putere, a amânat intrarea în vigoare a aspectelor antereferite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/204 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Ulterior, a încercat din nou să amâne intrarea în vigoare a acestora, prin angajarea răspunderii sale în faţa Parlamentului, însă, prin Decizia nr. 28 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituţională a constatat că legea astfel adoptată este neconstituţională. În acest context, se subliniază că unul dintre motivele constatării neconstituţionalităţii legii adoptate prin angajarea răspunderii a fost acela că Guvernul nu a luat în considerare, în mod real, aplicarea Legii nr. 242/2018. Legea criticată amână cu încă doi ani aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 242/2018, prelungind, astfel, efectele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019. În condiţiile în care nu există un cadru iminent actual care ar justifica urgenţa unei noi amânări, Guvernul s-a folosit de un instrument legislativ care denotă aceeaşi abatere de la normal, şi anume de la aplicarea legii. Se generează, astfel, un spectru de impredictibilitate a aplicării Legii nr. 242/2018, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. 4. Se subliniază că legea criticată ridică mai multe probleme de constituţionalitate prin prisma neglijenţei Guvernului, precum şi a Consiliului Superior al Magistraturii de a lua măsuri pentru pregătirea profesională a viitorilor magistraţi, aceste instituţii ale statului fiind preocupate mai degrabă de aspecte de oportunitate decât de cerinţa de aplicare a prevederilor Legii nr. 242/2018. Amânarea aplicării Legii nr. 242/2018 arată intenţia originară a Guvernului de a zădărnici pregătirea profesională temeinică a viitorilor magistraţi. 5. Această conduită instituţională contravine exigenţelor statului de drept şi principiului respectării legilor, iar considerentele de principiu ale Deciziei nr. 28 din 29 ianuarie 2020, prin care a fost sancţionat comportamentul neconstituţional al Guvernului în raporturile instituţionale cu Parlamentul, îşi păstrează valabilitatea şi în privinţa legii criticate în cauza de faţă. 6. Se apreciază că Guvernul ignoră voinţa legislativă a Parlamentului exprimată în Legea nr. 242/2018 şi, în loc să promoveze un proiect de lege pentru punerea în aplicare a legii menţionate, adoptă mai întâi o ordonanţă de urgenţă care conţine norme contrarii acesteia. Acest exces de putere contravine principiului înscris în art. 61 alin. (1) din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, potrivit căreia Guvernul nu poate contracara voinţa Parlamentului (Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014). Se consideră că un astfel de comportament abuziv al Guvernului rezultă şi din promovarea şi susţinerea legii criticate. 7. Se mai arată că Guvernul, promovând acest proiect normativ, încalcă principiul constituţional al suveranităţii Parlamentului, ca reprezentant suprem al poporului şi unică autoritate legiuitoare, statuat în art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi schimbă, fără nicio justificare reală, regimul juridic stabilit de Parlament prin Legea nr. 242/2018. În acest mod, Guvernul limitează discreţionar şi ilegitim prerogativele legislative ale Parlamentului. 8. Se apreciază că Guvernul încalcă obligaţia constituţională de cooperare loială cu Parlamentul, precum şi principiul loialităţii constituţionale, prin amânarea nejustificată a punerii în aplicare a Legii nr. 242/2018, cu referire la durata pregătirii profesionale a auditorilor de justiţie în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii. Se precizează că Guvernul are obligaţia să respecte prevederile Legii nr. 242/2018, şi nu să impună norme juridice contrare acesteia. 9. Se mai arată că Guvernul a nesocotit dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin ignorarea considerentelor cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 28 din 29 ianuarie 2020. 10. Se învederează faptul că Guvernul a încălcat art. 102 alin. (1) din Constituţie, întrucât a intervenit în politica penală a statului. În loc să se conformeze prevederilor Legii nr. 242/2018, Guvernul îşi promovează propria viziune legislativă, folosindu-se de voturile majorităţii parlamentare. Comportamentul normativ discreţionar al Guvernului contravine exigenţelor statului de drept, precum şi principiului legalităţii, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 21 ianuarie 2015 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 783 din 26 septembrie 2012. 11. În plus, în raport cu noul proiect de lege adoptat de Senat, se arată că art. 18 conţine termeni generali şi neclari, lăsând loc de apreciere şi arbitrariu, şi pune autoritatea administrativă în imposibilitatea de a stabili un standard obiectiv şi previzibil. În acest sens, reglementarea privind susţinerea probei psihologice este neclară. De asemenea, este neclară modalitatea de compunere a comisiilor de examinare. În speţă, condiţia ca din comisii să poată face parte doar judecători formatori încalcă dreptul la muncă şi creează discriminare, neexistând nicio justificare legală pentru a limita participarea la aceste comisii doar a judecătorilor formatori, cu atât mai mult cu cât, în prezent, participă şi judecători care nu au această calitate. 12. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. 13. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 14. Se arată că legea criticată respectă cerinţele constituţionale privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice, astfel încât destinatarii săi îşi pot adapta în mod corespunzător conduita. Se mai indică faptul că aceasta nu cuprinde pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, iar conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv şi redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerinţele de calitate a legii. 15. Se apreciază că principiul securităţii juridice se referă la neretroactivitatea legii, accesibilitatea şi previzibilitatea legii, asigurarea interpretării unitare a legii, cerinţe care sunt îndeplinite de legea criticată. 16. În raport cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că, prin Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care prevedeau că Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură se aprobă prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru respectarea prevederilor constituţionale, legea criticată reglementează aspectele esenţiale privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor de judecător şi procuror, ocuparea posturilor de judecător sau procuror prin celelalte modalităţi de admitere în magistratură, precum de ocupare a posturilor de magistrat-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională (regulile generale privind constituirea comisiilor de concurs, tipul etapelor şi probelor de concurs, modalitatea de stabilire a rezultatelor şi posibilitatea de contestare a fiecărei probe), urmând ca regulile specifice acestor proceduri să fie explicitate şi detaliate prin regulament al Consiliului Superior al Magistraturii. În aceste condiţii, se arată că Guvernul, potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Constituţie, şi-a exercitat iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte şi, având în vedere art. 61 alin. (1) din Constituţie, competenţa de legiferare a Parlamentului nu a fost limitată, astfel că actul normativ nu încalcă prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală. 17. Se concluzionează că dispoziţiile legii criticate sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 61 alin. (1), ale art. 102 alin. (1), precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. 18. Preşedintele Senatului apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 19. Se arată că obiecţia de neconstituţionalitate întemeiată pe încălcarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie este lipsită de orice fundament juridic şi constituţional, întrucât actul normativ a cărui neconstituţionalitate se invocă nu este reprezentat de o ordonanţă sau de o ordonanţă de urgenţă, adoptate de Guvern, şi nici de o lege adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, ci de o lege adoptată de Parlament tocmai în condiţiile art. 61 din Constituţie. 20. Potrivit art. 74 alin. (3) din Constituţie, Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată. În legătură cu modalitatea principală de legiferare, realizată conform art. 61 din Constituţie, dispoziţiile constituţionale ale art. 74 alin. (1) şi (3) conferă Guvernului dreptul de iniţiativă legislativă. În urma dezbaterilor parlamentare, proiectul de act normativ poate fi adoptat sau respins de Parlament; în situaţia adoptării, acesta devine lege şi reflectă, în forma adoptată, voinţa Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării. 21. Guvernul are limitări constituţionale cu privire la domeniile de reglementare numai atunci când recurge la modalităţile excepţionale de legiferare, nu şi în exercitarea celei uzuale de legiferare, astfel că Guvernul poate exercita competenţa de legiferare în sensul modificării substanţiale sau a abrogării unei legi anterior adoptate de Parlament. Întrucât Parlamentul a dezbătut şi a votat în cadrul procedurii legislative parlamentare forma finală a proiectului de lege transmis de Guvern, nu poate fi reţinută critica privind încălcarea art. 61 alin. (1) din Constituţie. O altă interpretare care ar limita competenţa legislativă a Guvernului ar fi o încălcare gravă a art. 74 alin. (1) şi (3) din Constituţie, dar şi a principiului separaţiei puterilor în stat. 22. Prin adoptarea legii sesizate, Parlamentul a intervenit, în limitele competenţelor sale, atât în vederea punerii de acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 121 din 10 martie 2020, cât şi pentru a asigura reglementarea procedurilor de admitere în magistratură pentru anii 2021 şi 2022. 23. A admite că Parlamentul nu ar mai putea adopta alte soluţii normative decât cele reglementate prin lege la un moment anterior ar însemna să se confere legii un caracter imuabil, ceea ce nu poate fi acceptat. Împrejurarea că proiectele de acte normative care conţin noile soluţii normative au fost iniţiate de Guvern ori de ceilalţi titulari ai dreptului de iniţiativă legislativă este lipsită de relevanţă, câtă vreme aceste proiecte trebuie adoptate de Parlament pentru a dobândi forţă juridică, iar odată adoptate materializează voinţa legiuitorului. 24. Referitor la critica autorilor care apreciază că promovarea şi adoptarea legii criticate este rezultatul unui comportament normativ neloial, discreţionar şi abuziv al Guvernului, iar legea ar fi neconformă cu prevederile art. 1 alin. (3)-(5) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie, se arată că, în urma publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 121 din 10 martie 2020, Parlamentul sau Guvernul, după caz, avea obligaţia de a pune de acord prevederile constatate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pentru remedierea textelor neconstituţionale, Guvernul a transmis Parlamentului, ca unică putere legiuitoare, un proiect de lege în acest sens. După parcurgerea procedurii parlamentare în ambele Camere, proiectul de lege (Plx567/2020; L699/2020) a fost adoptat de Senat, în calitate de Cameră decizională. 25. Se susţine că dispoziţiile art. 6 alin. (2) din lege respectă cerinţele de calitate a legilor. Totodată, nu poate fi reţinută nici critica încălcării dreptului fundamental la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie, menţionându-se că dispoziţiile Constituţiei nu reglementează dreptul fundamental de a fi membru în comisii de concurs al niciunei persoane sau categorii de persoane. Soluţia legislativă criticată are în vedere stabilirea unor criterii necesare pentru realizarea unor atribuţii legale speciale de către membrii comisiilor de concurs. 26. Se mai arată că adoptarea legii criticate era necesară şi datorită imposibilităţii aplicării soluţiilor legislative consacrate prin Legea nr. 242/2018, care vizează procedurile de admitere în magistratură şi formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor. În acest sens se menţionează că Consiliul Superior al Magistraturii a învederat faptul că, potrivit prezentului cadru normativ, există dificultăţi majore cu privire la organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. 27. O altă critică de neconstituţionalitate a vizat nerespectarea de către Guvern a obligaţiei de cooperare loială cu Parlamentul, prin raportare la o pretinsă amânare nejustificată a punerii în aplicare a Legii nr. 242/2018. Se apreciază că nu se pune problema nerespectării obligaţiei de cooperare loială între Guvern şi Parlament, întrucât legea sesizată a fost adoptată de Parlament ca urmare a promovării de către Guvern a proiectului de lege respectiv. În plus, adoptarea legii în discuţie nu relevă o atitudine neloială, ci, dimpotrivă, dă eficienţă principiului cooperării şi colaborării loiale între activităţile statului, prin evitarea unor situaţii care ar conduce la blocaje în activitatea sistemului judiciar. 28. Prin urmare, această lege temporară înlătură deficienţele reglementării în vigoare, cu referire la durata formării iniţiale a judecătorilor şi a procurorilor, modalitatea de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi în magistratură care face imposibilă aplicarea acestei reglementări, cu agravarea semnificativă a deficitului de resurse umane la nivelul sistemului judiciar. Aşadar, adoptarea de către Parlament a proiectului de lege a fost imperios necesară, justificat de raţiuni obiective, care vizează, în fond, funcţionalitatea efectivă a autorităţii judecătoreşti. 29. Referitor la Decizia Curţii Constituţionale nr. 28 din 29 ianuarie 2020, în raport cu care se invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, se precizează că aceasta a fost pronunţată într-un context diferit faţă de cel analizat în prezenta sesizare. Astfel, prin decizia menţionată sa analizat conformitatea cu Legea fundamentală a unei legi adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului, Curtea verificând legea din perspectiva celor patru criterii prevăzute de art. 114 din Constituţie aplicabile acestei proceduri. Or, spre deosebire de legea astfel adoptată, cea criticată în cauza de faţă a parcurs procedura de legiferare obişnuită, uzuală, care dă expresie pe deplin rolului Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a ţării. 30. Se susţine că au fost formulate şi critici referitoare la lipsa de claritate a art. 18 din legea sesizată deoarece cuprinde termeni generali şi neclari, lăsând loc de apreciere şi arbitrar şi punând autoritatea administrativă în imposibilitatea de a stabili un standard obiectiv şi previzibil, sens în care s-a arătat că reglementarea susţinerii probei psihologice este neclară. Se precizează că dispoziţiile art. 18 se referă la verificarea îndeplinirii condiţiei de bună-reputaţie de către candidaţii la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, şi nu la susţinerea probei psihologice. Verificarea îndeplinirii condiţiei de a fi apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcţiei este reglementată în cuprinsul art. 14 din lege. Or, acest text stabileşte, în acord cu Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, condiţiile esenţiale care privesc modul de desfăşurare a probei testării psihologice a candidaţilor. 31. Se menţionează că, atât în ceea ce priveşte verificarea cerinţei de bună-reputaţie, cât şi a celei de a fi apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcţiei, sunt consacrate, la nivelul legislaţiei primare, soluţii normative existente în actele cu caracter infralegal adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, soluţii care şi-au găsit aplicabilitatea în cadrul concursurilor la Institutul Naţional al Magistraturii. Aşadar, susţinerea potrivit căreia aceste reglementări sunt neclare şi pun autoritatea administrativă în imposibilitatea de a stabili un standard obiectiv şi previzibil este neîntemeiată. 32. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 33. Referitor la criticile de neconstituţionalitate potrivit cărora Guvernul a ignorat voinţa Parlamentului exprimată în Legea nr. 242/2018, se arată că legea criticată a fost adoptată prin procedura de legiferare obişnuită, comună. Astfel, proiectul de lege a fost adoptat în şedinţa Guvernului din 24 septembrie 2020 şi a urmărit punerea în acord a legislaţiei cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 121 din 10 martie 2020. Guvernul a ales să intervină cu un proiect cu aplicabilitate temporară motivat de faptul că demersul de modificare a legilor justiţiei iniţiat la data de 30 septembrie 2020 de Ministerul Justiţiei este de amploare şi cu durată în timp. În exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă recunoscut Guvernului prin dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Constituţie, proiectul de lege a fost supus spre adoptare, în procedură de urgenţă, Camerei competente şi, ulterior, a fost adoptat de către Parlament, legea criticată fiind expresia plenitudinii competenţei de legiferare a Parlamentului, în calitate de „organ reprezentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare“. Modalitatea de iniţiere şi de adoptare a legii criticate nu numai că nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotrivă, concretizează rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. 34. Se mai arată că, într-o democraţie reprezentativă, nu pot fiinţa majorităţi parlamentare eterne, a căror voinţă, exprimată în votul dat pentru adoptarea, într-un anumit context şi la un anumit moment, a unei legi, ar urma să se impună cu forţă juridică obligatorie unui parlament viitor, şi nici legi imuabile - un nonsens juridic câtă vreme legea funcţionează, impersonal, de la intrarea în vigoare până la ieşirea sa din vigoare. Se mai arată că acceptând susţinerea potrivit căreia Guvernul a ignorat voinţa Parlamentului prin adoptarea unui proiect de lege contrar/diferit faţă de conţinutul normativ al unei legi adoptate anterior de forul legislativ, s-ar ajunge în ipoteza în care, pentru viitor, Guvernul, în temeiul art. 74 alin. (1) din Constituţie, nu ar mai putea să adopte proiecte de lege prin care se urmăreşte modificarea sau abrogarea unor dispoziţii din legi adoptate de Parlament, pentru simplul motiv că ar contraveni voinţei legiuitorului primar. Un astfel de argument nu poate fi primit pentru că el însuşi ar conduce atât la încălcarea unei competenţe constituţionale exprese a Guvernului (iniţiativa legislativă), cât şi la o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat. 35. Se arată că Guvernul nu are limitări constituţionale cu privire la domeniile de reglementare la care se poate referi un proiect de lege pe care îl adoptă în şedinţa de Guvern şi pe care îl transmite Parlamentului pentru ca respectivul proiect de lege să intre în procedura legislativă parlamentară. Tocmai din acest motiv, a accepta ideea că Guvernul nu poate adopta un proiect de lege cu un conţinut contrar/diferit/nuanţat faţă de o lege adoptată anterior de Parlament ar echivala cu nesocotirea art. 1 alin. (4) şi a art. 74 alin. (1) din Constituţie. 36. Referitor la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia Guvernul încalcă obligaţia constituţională de cooperare loială cu Parlamentul, precum şi loialitatea constituţională faţă de prevederile Constituţiei, prin amânarea nejustificată a punerii în aplicare a Legii nr. 242/2018, cu referire la durata pregătirii profesionale a auditorilor de justiţie în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, se fac referiri la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, care încă nu a fost aprobată de Parlament, şi se evidenţiază faptul că Guvernul are un comportament loial în raport cu Constituţia şi cooperează loial cu autorităţile publice. Se fac referiri la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010. 37. Referitor la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia legea criticată încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin ignorarea considerentelor cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 28 din 29 ianuarie 2020, se arată că legea care a făcut obiectul respectivei decizii a fost constatată neconstituţională pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 114 din Constituţie referitoare la procedura angajării răspunderii Guvernului. Or, în cazul analizat, legea contestată a fost adoptată de către Parlament prin procedura uzuală de legiferare, motiv pentru care cele două situaţii analizate nu sunt comparabile. 38. Se mai arată că, din contră, legea adoptată îşi propune punerea de acord a cadrului normativ cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 121 din 10 martie 2020. 39. Referitor la critica de neconstituţionalitate conform căreia Guvernul a încălcat prevederile cuprinse în art. 102 alin. (1) din Legea fundamentală, se arată că demersul Guvernului a constat în iniţierea unei legi temporare motivat de raţiuni obiective, urmărindu-se asigurarea bunei funcţionări a autorităţii judecătoreşti. Promovarea proiectului de lege amintit şi, consecutiv, adoptarea acestuia de către Parlament, prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare, reprezintă o expresie a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 102 alin. (1), precum şi a prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în virtutea dreptului suveran al Parlamentului desprins din calitatea sa de organ reprezentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare a ţării. 40. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate privind comportamentul normativ discreţionar al Guvernului, prin refuzul de a pune în aplicare dispoziţiile imperative ale Legii nr. 242/2018, se arată că autorii sesizării, prin criticile formulate, contestă practic legiferarea ca activitate a Parlamentului. Prin urmare, critica formulată este neîntemeiată, adoptarea legii amintite evidenţiind exercitarea de către Parlament a puterii legislative, precum şi existenţa unei voinţe politice clare la nivelul membrilor Parlamentului de a stabili, cu caracter temporar, structura examenului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi stagiul judecătorilor şi procurorilor. 41. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate, se arată că, deşi autorii indică art. 18 din lege ca fiind neconstituţional, în realitate, se referă la art. 14 din lege. Se menţionează, raportat la testarea psihologică, că legea criticată a reglementat în mod clar şi precis toate regulile esenţiale necesare pentru a asigura stabilitatea, coerenţa şi predictibilitatea normei juridice cu privire la proba testării psihologice. Se concluzionează că sunt respectate atât cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate a legii, cât şi considerentele cuprinse în Decizia nr. 121 din 10 martie 2020. 42. Se consideră că sunt neîntemeiate susţinerile referitoare la neclaritatea modalităţii de compunere a comisiilor de examinare şi la „condiţia ca din comisii să poată face parte doar judecători formatori“, ceea ce este ar fi de natură să încalce dreptul la muncă şi să creeze discriminare faţă de magistraţii care nu au această calitate. Astfel, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din lege nu prevăd că aceste comisii se constituie doar din persoanele care au fost înscrise în baza de date a Institutului Naţional al Magistraturii şi a Consiliului Superior al Magistraturii şi care au urmat cursurile Institutului Naţional al Magistraturii privind metodele şi tehnicile de evaluare, ci stabilesc faptul că numirea acestora se face de regulă dintre aceste persoane, reglementarea propusă neexcluzând posibilitatea participării în comisii şi a unor magistraţi care nu au calitatea de formator ai Institutului Naţional al Magistraturii, specializaţi în disciplinele de concurs. Se mai arată că acest text nu încalcă dreptul la muncă al magistraţilor şi nu instituie o discriminare între aceştia cu privire la posibilitatea de a face parte din comisiile de elaborare a subiectelor, comisia de corectare, comisia de interviu, respectiv comisia de soluţionare a contestaţiilor, ci stabileşte un set de reguli pentru ca un magistrat să poată fi numit în respectivele comisii, reguli care sunt necesare prin prisma activităţilor specifice derulate de acestea. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 43. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură. Analizând motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, au fost formulate, pe de o parte, critici de neconstituţionalitate extrinsecă, iar, pe de altă parte, critici de neconstituţionalitate intrinsecă. Acestea din urmă se regăsesc la pct. II.7 al sesizării şi privesc art. 18 din lege, expres menţionat, precum şi alte dispoziţii care nu sunt identificate expres prin indicarea articolului criticat, ci doar prin redarea aproximativă a conţinutului lor. Astfel, criticile ce se referă la modalitatea de susţinere a probei psihologice vizează art. 14 din lege, iar cele privind modalitatea de constituire a comisiilor de examinare au în vedere art. 27 şi 43 din lege [şi nu art. 6 alin. (2) din lege, astfel cum se arată în punctele de vedere formulate de preşedintele Senatului şi Guvern, pentru că în comisiile prevăzute de acest articol nu există dihotomia judecător formator şi judecător care nu deţine calitatea de formator]. Prin urmare, obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie art. 14, 18, 27 şi 43 din lege, precum şi legea în ansamblul său. Textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins: - Art. 14: "(1) Candidaţii declaraţi admişi la cele două probe scrise susţin testarea psihologică prin care se constată îndeplinirea condiţiei de a fi apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcţiei. Testarea psihologică constă în susţinerea unui test scris şi a unui interviu în faţa unui psiholog desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii din rândul psihologilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţilor de apel ori din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România atestaţi în condiţiile legii. Rezultatele testării psihologice sunt concretizate într-un raport, care cuprinde profilul psihologic al fiecărui candidat, precum şi calificativul «admis» sau «respins».(2) Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea testării psihologice aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii, odată cu anunţul privind organizarea concursului.(3) În vederea publicării rezultatelor testării psihologice, fiecărui candidat îi va fi atribuit un cod. Calificativul acordat se aduce la cunoştinţă prin publicarea pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii.(4) Candidaţii nemulţumiţi de calificativul acordat pot formula, în termen de 24 de ore de la publicarea rezultatelor, contestaţii, care se transmit prin fax sau e-mail Consiliului Superior al Magistraturii.(5) Contestaţiile se soluţionează de comisia de reexaminare psihologică, formată din 3 psihologi desemnaţi în mod similar celui prevăzut la alin. (1), alţii decât cei care au examinat candidaţii iniţial. Reexaminarea psihologică se realizează prin reevaluarea testului scris, aplicarea unui nou test scris şi susţinerea unui nou interviu.(6) Calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologică este definitiv şi se publică în condiţiile alin. (3);" – Art. 18: "(1) După afişarea rezultatelor definitive ale concursului, candidaţii admişi după cele două etape ale concursului vor fi verificaţi sub aspectul îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c).(2) Verificările privind îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii se vor face de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.(3) Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii stabileşte documentele pe care candidaţii au obligaţia de a le depune, în vederea verificării îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii. La verificarea condiţiei bunei reputaţii sunt avute în vedere fapte pentru care s-au aplicat candidaţilor sancţiuni de drept penal, sancţiuni cu caracter administrativ, contravenţionale sau disciplinare ori pentru care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, avându-se în vedere următoarele criterii: tipul şi împrejurările de săvârşire a faptei, forma de vinovăţie, tipul de sancţiune aplicată sau tipul soluţiei dispuse faţă de candidat, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum şi perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancţiunii disciplinare, contravenţionale, a sancţiunii cu caracter administrativ sau de la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, de renunţare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei. În ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale, sunt avute în vedere cele aplicate în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului.(4) Rezultatele verificării se consemnează în cuprinsul raportului referitor la îndeplinirea condiţiilor de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, care se înaintează Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;" – Art. 27: "(1) Fiecare comisie pentru judecători este alcătuită din judecători şi formatori ai Institutului Naţional al Magistraturii, specializaţi în disciplinele de examen. Fiecare comisie pentru procurori este alcătuită din procurori şi formatori ai Institutului Naţional al Magistraturii, specializaţi în disciplinele de examen. Dispoziţiile art. 6 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.(2) Membrii comisiilor sunt numiţi, de regulă, dintre persoanele care au fost înscrise în baza de date a Institutului Naţional al Magistraturii şi au urmat cursurile acestuia privind metodele şi tehnicile de evaluare;" – Art. 43: "(1) Comisia de elaborare a subiectelor, comisia de examinare, precum şi comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt numite prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, distinct pentru judecători, respectiv procurori.(2) Comisiile pentru judecători sunt alcătuite din judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecători de la curţile de apel şi formatori de la Institutul Naţional al Magistraturii.(3) Comisiile pentru procurori sunt alcătuite din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi formatori de la Institutul Naţional al Magistraturii.(4) În comisiile prevăzute la alin. (1) vor fi numiţi şi membri supleanţi." 44. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat şi alin. (5) cu referire la loialitatea constituţională, principiul legalităţii şi calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 45. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38). 46. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 28 de senatori, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 47. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 48. În cauză, proiectul de lege criticat a fost adoptat de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 3 februarie 2021. La 8 februarie 2021, legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii şi trimisă la promulgare în data de 18 februarie 2021. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională la data de 12 februarie 2021. 49. Luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de protecţie de 5 zile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional (a se vedea în acest sens Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, prima ipoteză). 50. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate (2.1) Critici de neconstituţionalitate extrinsecă (2.1.1) Criticile referitoare la încălcarea de către Guvern a principiului loialităţii constituţionale [art. 1 alin. (5) din Constituţie] 51. Examinând jurisprudenţa sa referitoare la încălcarea de către Guvern a principiului loialităţii constituţionale în procedura de legiferare, Curtea reţine că aceasta are loc atunci când Guvernul apelează incorect sau discreţionar la procedura delegării legislative (Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020) ori, eventual, la cea a angajării răspunderii sale în faţa Parlamentului (Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010). Prin urmare, o critică de neconstituţionalitate raportată la încălcarea de către Guvern a principiului loialităţii constituţionale în ipoteza iniţierii unui proiect de lege nu poate fi susţinută, Guvernul fiind liber, în virtutea dreptului său la iniţiativă legislativă, să propună Parlamentului orice soluţie legislativă pe care o consideră oportună, iar Parlamentul, ca exponent al puterii legislative, să aprobe sau să respingă iniţiativa legislativă cu care a fost învestit. Prin urmare, nu există un principiu al loialităţii constituţionale al iniţiatorului unei legi faţă de prevederile legii anterioare în sens de intangibilitate a conţinutului normativ al acesteia, esenţa actului de legiferare fiind aceea de a aduce o modificare/completare legii deja aflate în vigoare. De altfel, dispoziţiile derogatorii sau speciale au, de asemenea, menirea de a limita sfera de acţiune a normei cadru/generale. Mai mult, Curtea observă că obiectul controlului a priori de constituţionalitate a legilor nu îl constituie proiectele/propunerile legislative formulate în temeiul art. 74 din Constituţie, ci actele de reglementare primară adoptate. Prin urmare, sub acest aspect, legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. (2.1.2) Critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea rolului Parlamentului [art. 61 alin. (1) şi art. 102 alin. (1) din Constituţie] 52. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 61 alin. (1) şi art. 102 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că aceasta este motivată prin faptul că Guvernul a iniţiat un proiect de lege care nu se înscrie în optica Legii nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, sub aspectul duratei perioadei de formare iniţială a auditorilor de justiţie (în sensul că reduce perioada de formare de la 4 ani la 2 ani), şi că, astfel, limitează discreţionar şi ilegitim prerogativele legislative ale Parlamentului. Or, Curtea reţine că printr-un proiect de lege, indiferent de conţinutul său, supus procedurii obişnuite de legiferare, precum în cazul de faţă, prerogativele legislative ale Parlamentului nu sunt limitate. Din contră, în procedura de legiferare, Parlamentul este liber să respingă sau să adopte, cu sau fără amendamente, proiectul de lege. Aşadar, iniţierea unui proiect de lege cu un anumit conţinut nu are aptitudinea de a încălca rolul Parlamentului. De altfel, se reproşează unei legi adoptate de Parlament că nu este conformă cu o lege anterioară şi că, astfel, a încălcat autoritatea normativă a acesteia din urmă; or, în realitate, aceasta este esenţa procesului de legiferare. 53. Curtea mai reţine că în susţinerea criticii de neconstituţionalitate se invocă şi Decizia nr. 28 din 29 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 28 februarie 2020, prin care instanţa constituţională a apreciat între altele că „Guvernul se putea preocupa de organizarea executării Legii nr. 242/2018, şi nu de amânarea aplicării acesteia“ (paragraful 79), realizându-se o paralelă între legea criticată şi cea care a făcut obiectul deciziei antereferite, fără însă a se observa că această decizie se referea la adoptarea unei legi prin procedura angajării răspunderii Guvernului. Curtea reţine că adoptarea de către Parlament a unui proiect de lege se poate face în procedură legislativă obişnuită ori cu procedură de urgenţă sau prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 67, 76 şi 114 din Constituţie. Prin urmare, Legea fundamentală a instituit 3 modalităţi de legiferare: una firească, uzuală şi care, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, aparţine Parlamentului ca organ „reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării“ şi două excepţionale care aparţin Guvernului ca autoritate legislativă delegată în condiţiile art. 115 ori 114 din Constituţie (Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010). Prin Decizia nr. 28 din 29 ianuarie 2020, Curtea a statuat că „angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, care, neurmând procedura parlamentară obişnuită, este practic adoptată tacit în absenţa dezbaterilor, Guvernul ţinând cont sau nu de amendamentele făcute. La această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă in extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă“ (paragraful 53). În cazul de faţă, legea criticată a fost adoptată în procedură generală, cu dezbaterea ei în ambele Camere ale Parlamentului. Prin urmare, nu pot fi translatate considerentele care au stat la baza unei decizii care a sancţionat apelarea la o procedură indirectă de adoptare a legii la o procedură directă de adoptare. Această din urmă procedură presupune parcurgea tuturor etapelor legiferării (iniţierea proiectului/propunerii legislative, sesizarea comisiilor, întocmirea de avize/rapoarte/ posibilitatea depunerii de amendamente, votul dat asupra iniţiativei, transmiterea proiectului de lege spre adoptare şi celeilalte Camere), ceea ce înseamnă că nu se poate reproşa legii astfel adoptate că iniţiatorul ei ar fi depus un proiect de lege care deroga de la legea cadru. Din contră, legea adoptată reprezintă voinţa exclusivă a Parlamentului şi nu poate fi considerată ca încălcând chiar voinţa/rolul Parlamentului. În niciun caz actul legiferării în procedură generală nu poate fi considerat contrar însuşi rolului Parlamentului. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art. 61 alin. (1) şi art. 102 alin. (1) din Constituţie. (2.1.3) Criticile referitoare la încălcarea de către Guvern a efectelor general obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale [art. 147 alin. (4) din Constituţie] 54. Curtea observă că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu au indicat decizii care să releve obligaţia Guvernului de a iniţia un proiect de lege cu un anumit conţinut. Mai mult, indiferent de conţinutul proiectului de lege iniţiat, decizia legiferării aparţine Parlamentului. Faptul că Parlamentul a adoptat o lege care stabileşte o anumită procedură de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii/în magistratură aplicabilă numai pentru anii 2021 şi 2022, cu elemente distincte faţă de procedura de drept comun, nu înseamnă că a încălcat Decizia nr. 28 din 29 ianuarie 2020, pentru că în această decizie Curtea nu a impus ca procedura de admitere să se facă exclusiv potrivit conţinutului normativ al Legii nr. 242/2018, ci nu a permis perpetuarea prin angajarea răspunderii Guvernului a unor măsuri temporare cuprinse într-un act de reglementare primară cu caracter special, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile constituţionale pentru angajarea răspunderii Guvernului [(i) existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea; (ii) necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; (iii) importanţa domeniului reglementat; (iv) aplicarea imediată a legii în cauză - a se vedea Decizia nr. 28 din 29 ianuarie 2020, paragraful 56]. Or, utilizându-se procedura generală de legiferare, problemele identificate de Curte în decizia antereferită, care au fost unele exclusiv de procedură, nu se aplică în condiţiile în care legea analizată reflectă votul exprimat în Parlament. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie. (2.1.4) Criticile referitoare la încălcarea exigenţelor statului de drept şi a principiului separaţiei puterilor în stat [art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie] 55. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta se axează pe ideea de comportament normativ discreţionar al Guvernului. Or, în cauză, proiectul de lege conţine proiecte/propuneri de norme, astfel că în discuţie nu poate fi vorba de un „comportament normativ“ a Guvernului. Norma este parte integrantă a legii, şi nu a iniţiativei legislative. În consecinţă, un eventual comportament normativ discreţionar al Guvernului se raportează la un act normativ generat de acesta, or proiectul de lege nu este un astfel de act. Totodată, Curtea constată că, iniţiind un proiect de lege, Guvernul nu încalcă competenţa Parlamentului. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. (2.2) Critici de neconstituţionalitate intrinsecă (2.2.1) Criticile de neconstituţionalitate privind art. 14 din lege prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie 56. Curtea reţine că reglementarea referitoare la susţinerea probei psihologice este clară. Astfel, conform art. 14 din lege, candidaţii declaraţi admişi la cele două probe scrise susţin testarea psihologică prin care se constată îndeplinirea condiţiei de a fi apţi din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcţiei. Testarea psihologică constă în susţinerea unui test scris şi a unui interviu în faţa unui psiholog desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii din rândul psihologilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţilor de apel ori din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România atestaţi în condiţiile legii. Rezultatele testării psihologice sunt concretizate într-un raport, care cuprinde profilul psihologic al fiecărui candidat, precum şi calificativul „admis“ sau „respins“. Candidaţii sunt identificaţi printr-un cod, iar calificativul acordat se aduce la cunoştinţă prin publicarea pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii. Candidaţii nemulţumiţi de calificativul acordat pot formula contestaţii, în termen de 24 de ore de la publicarea rezultatelor. Contestaţiile se soluţionează de comisia de reexaminare psihologică, formată din 3 psihologi, alţii decât cei care au examinat candidaţii iniţial. Reexaminarea psihologică se realizează prin reevaluarea testului scris, aplicarea unui nou test scris şi susţinerea unui nou interviu. Calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologică este definitiv. 57. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că procedura de evaluare nu cuprinde elemente ambigue, echivoce sau neclare, fiecare etapă fiind bine conturată şi caracterizată. Prin urmare, art. 14 din legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. (2.2.2) Criticile de neconstituţionalitate privind art. 18 din lege prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie 58. Curtea observă că, potrivit art. 18 din lege, la verificarea condiţiei bunei reputaţii sunt avute în vedere fapte pentru care s-au aplicat candidaţilor sancţiuni de drept penal, sancţiuni cu caracter administrativ, contravenţionale sau disciplinare ori pentru care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, avându-se în vedere următoarele criterii: tipul şi împrejurările de săvârşire a faptei, forma de vinovăţie, tipul de sancţiune aplicată sau tipul soluţiei dispuse faţă de candidat, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum şi perioada care a trecut de la aplicarea sancţiunii disciplinare, contravenţionale, a sancţiunii cu caracter administrativ sau de la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, de renunţare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei. 59. Curtea reţine că în privinţa sancţiunilor contravenţionale se au în vedere cele aplicate în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, ceea ce înseamnă că pentru celelalte fapte care au antrenat sancţiuni penale, disciplinare sau administrative nu există o asemenea limită temporală, astfel că, ipotetic, se iau în considerare orice fapte, indiferent de data săvârşirii lor, pentru determinarea bunei reputaţii. 60. Analizând textul legal menţionat, se observă că acesta cuprinde doar faptele avute în vedere pentru verificarea condiţiei bunei reputaţii, fără a reglementa criteriile care determină luarea deciziei referitoare la îndeplinirea/neîndeplinirea acestei condiţii. Este adevărat că legea stabileşte criterii pentru evaluarea faptelor pentru care s-au aplicat candidaţilor sancţiuni de drept penal, sancţiuni cu caracter administrativ, contravenţionale sau disciplinare ori pentru care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei. Totuşi, aceste criterii sunt generale şi foarte largi, permit o judecare a faptelor cu unităţi de măsură diferite şi nu sunt previzibile pentru persoana evaluată, astfel că, pe de o parte, impun o evaluare subiectivă sau emoţională din partea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, iar, pe de altă parte, lasă o sferă largă de apreciere acestuia pentru a decide dacă persoana/candidatul admisă/admis îndeplineşte condiţia bunei reputaţii. 61. Curtea reţine că sunt reglementate şase criterii generice în funcţie de care se evaluează faptele de natură penală, contravenţională sau disciplinară ale candidatului admis, şi anume: tipul şi împrejurările de săvârşire a faptei; forma de vinovăţie; tipul de sancţiune aplicată sau tipul soluţiei dispuse faţă de candidat; conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar; impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză; perioada care a trecut de la aplicarea sancţiunii disciplinare, contravenţionale, a sancţiunii cu caracter administrativ sau de la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, de renunţare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei. 62. Curtea observă că patru dintre criteriile generale antereferite sunt obiective, unul impune o abordare subiectivă (impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză), iar altul este mixt, îmbinând atât elemente subiective, cât şi obiective pentru determinarea sa (conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar). Astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are la dispoziţie o paletă de criterii de o maximă generalitate, fără însă ca textul criticat să şi determine consecinţa constatărilor realizate pe baza acestor criterii. Astfel, norma juridică nu tranşează ipotezele şi situaţiile care califică persoana ca având o reputaţie bună sau îndoielnică. În realitate, criteriile generale menţionate relevă o abundenţă de constatări din partea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, însă valorificarea acestora în procesul determinării bunei/relei reputaţii nu este stabilită, astfel că evaluarea subiectivă, în funcţie de conştiinţa/convingerile/ percepţia/preceptele morale ale fiecărui membru în parte al Plenului joacă un rol hotărâtor în cauză. Prin urmare, nu se poate decât constata că aceste criterii lasă loc la echivoc, întrucât ele evocă generalităţi, iar textul criticat nu reuşeşte să fixeze elementele de conţinut ale bunei reputaţii sau, din contră, ale unei eventuale rele reputaţii. 63. Curtea constată că nici Legea nr. 303/2004 şi nici prezenta lege nu definesc buna reputaţie, astfel că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sensul acestei sintagme trebuie căutat în Dicţionarul explicativ al limbii române (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, paragraful 17). Reputaţia se defineşte ca o părere publică, favorabilă sau defavorabilă, despre cineva sau ceva; felul în care cineva este cunoscut sau apreciat, renume, faimă, celebritate. În cauza de faţă, Curtea reţine că această părere publică este stabilită de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii într-un cadru organizat/normat şi atrage consecinţe juridice. Prin urmare, evaluarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu reprezintă un tablou moral al candidatului pus la îndemâna societăţii, aşadar, fără vreo consecinţă juridică, ci un act juridic oficial prin care se stabileşte reputaţia necesară îndeplinirii funcţiei de judecător/procuror, act care trebuie să se bazeze pe criterii obiective, determinate, specifice, previzibile şi cuantificabile. Or, o înşiruire de criterii generale, fără identificarea in concreto a cauzelor care demonstrează şi angajează ideea de reputaţie discutabilă, nu îndeplineşte exigenţele constituţionale ale previzibilităţii legii şi creează o insecuritate juridică permanentă pentru candidaţii admişi aflaţi în situaţia de a fi evaluaţi din punctul de vedere al reputaţiei. Revine legiuitorului obligaţia de a reglementa astfel de cauze obiective, sens în care trebuie să ţină seama atât de specificul activităţii judecătorilor/procurorilor, cât şi de faptul că reputaţia este parte componentă a drepturilor generale ale personalităţii, care, la rândul lor, se întemeiază pe demnitatea umană, valoare supremă a statului român, conform art. 1 alin. (3) din Constituţie. 64. Curtea Constituţională a constatat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). O lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (în acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, sau Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 65. Principiul securităţii juridice este instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie, principiu care exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, sau Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 105). Securitatea juridică a persoanei se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68). 66. Rezultă că textul criticat încalcă exigenţele constituţionale referitoare la previzibilitatea legii şi securitatea juridică, întrucât nu reuşeşte să normeze criteriile şi eventual cazurile în care persoana nu beneficiază de o bună reputaţie pentru a accede la funcţia de judecător/procuror. Prin urmare, criticile de neconstituţionalitate privind art. 18 din lege raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie sunt întemeiate. 67. Curtea mai reţine că, potrivit art. 90 din Codul penal, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. Este adevărat că, în ipoteza aplicării unei asemenea proceduri de individualizare a pedepsei, instanţa judecătorească a stabilit că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, însă a apreciat, raportat şi la persoana sa, că acesta se poate îndrepta fără aplicarea pedepsei. Acceptând că, în cazul dat, buna reputaţie reprezintă un concept juridic, şi nu unul eminamente moral, rezultă că legiuitorul nu are posibilitatea să stabilească în cazul amânării aplicării pedepsei că persoana nu beneficiază de o reputaţie care să îi permită accederea la funcţia de judecător/procuror. Prin urmare, în situaţia dată, a lega o consecinţă juridică de soluţia de amânare a aplicării pedepsei, respectiv reputaţia îndoielnică, înseamnă a încălca însuşi art. 90 din Codul penal, ceea ce ar fi contrar principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea cu privire la valorizarea în plan constituţional a efectelor amânării aplicării pedepsei şi Decizia nr. 905 din 16 decembrie 2020, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I). 68. De altfel, Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa că legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie şi previzibilitate, iar erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securităţi sporite a raporturilor juridice (Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 32). 69. Întrucât soluţia legislativă referitoare la evaluarea bunei-reputaţii este identică atât în privinţa concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, cât şi a examenului de admitere în magistratură, Curtea, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, îşi extinde controlul de constituţionalitate şi asupra art. 67 din legea criticată, text care, în mod necesar şi evident, nu poate fi disociat de prevederile art. 18 din legea criticată. Prin urmare, Curtea constată că motivele de neconstituţionalitate reţinute în privinţa art. 18 din lege se aplică mutatis mutandis şi în privinţa art. 67 din legea criticată, astfel că şi acest din urmă text legal încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. 70. Având în vedere cele expuse, Curtea reţine că legiuitorul, în procedura de reexaminare a legii, urmează să reglementeze în mod corespunzător şi obiectiv condiţiile necesar a fi întrunite pentru evaluarea reputaţiei tuturor categoriilor de personal avute în vedere prin Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 9 iunie 2020, în condiţiile în care legea a urmărit punerea de acord a cadrului normativ cu această decizie, astfel cum rezultă din punctele de vedere transmise de preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului şi de Guvern, ceea ce, în mod evident, presupune modificarea/completarea, după caz, a acelor prevederi care se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză. În acest sens, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, reexaminarea realizată conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale“, presupune deschiderea de drept a procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca operaţiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 32, sau Decizia nr. 439 din 10 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 22 octombrie 2019, paragraful 28). Totodată, conformarea cu obligaţia prevăzută de art. 147 alin. (2) din Constituţie implică o intervenţie permanent limitată la considerentele şi dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale. Mai mult, în situaţia în care, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori se interpune o decizie a Curţii Constituţionale prin care norma în vigoare, care face obiectul intervenţiei legislative, a fost constatată neconstituţională, punerea de acord a legii, în cadrul procedurii de reexaminare, se va realiza atât cu privire la decizia pronunţată în controlul de constituţionalitate a priori, cât şi cu privire la decizia pronunţată în controlul de constituţionalitate a posteriori (Decizia nr. 466 din 29 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 25 octombrie 2019, paragraful 168, sau Decizia nr. 467 din 29 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 20 septembrie 2019, paragraful 169). (2.2.3) Criticile de neconstituţionalitate aduse art. 27 şi 43 din lege prin raportare la art. 16 alin. (1) şi art. 41 din Constituţie 71. Critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) şi art. 41 din Constituţie este formulată din perspectiva faptului că din comisiile de examinare, în situaţia examenului de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, respectiv a celui de capacitate, fac parte doar judecători formatori, nu şi judecători care nu au calitatea de formator. 72. Potrivit art. 25 alin. (1) din lege, în situaţia examenului de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii numeşte comisia de elaborare a subiectelor, comisia de corectare, precum şi comisia de soluţionare a contestaţiilor, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, distinct pentru judecători, respectiv pentru procurori. Conform art. 27 alin. (1), comisia pentru judecători este alcătuită din judecători şi formatori ai Institutului Naţional al Magistraturii, specializaţi în disciplinele de examen. Fiecare comisie pentru procurori este alcătuită din procurori şi formatori ai Institutului Naţional al Magistraturii, specializaţi în disciplinele de examen. Potrivit art. 43 alin. (1) din lege, în situaţia examenului de capacitate, comisia de elaborare a subiectelor, comisia de examinare, precum şi comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt numite prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, distinct pentru judecători, respectiv procurori. Conform art. 43 alin. (2) din lege, comisiile pentru judecători sunt alcătuite din judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecători de la curţile de apel şi formatori de la Institutul Naţional al Magistraturii. 73. Prin urmare, având în vedere situaţia normativă diferită faţă de cea de la care pleacă critica de neconstituţionalitate formulată, Curtea reţine că această critică este neîntemeiată, astfel că art. 27 şi 43 din legea analizată nu încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 41 din Constituţie. 74. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 şi 67 din Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură şi cu unanimitate de voturi în privinţa obiecţiei de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii legale şi a legii în ansamblul său, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 18 şi ale art. 67 din Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură sunt neconstituţionale. 2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 14, ale art. 27 şi ale art. 43 din Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
