Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4), ale art. 14 alin. (1), ale art. 25, ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a dispoziţiilor art. 9 din secţiunea 1 a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborate cu dispoziţiile cuprinse în capitolul I lit. A din aceeaşi anexă, excepţie ridicată de Monica Buzea şi alţii în Dosarul nr. 6.902/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.760D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 740 din 8 octombrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 6.902/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4), ale art. 14 alin. (1), ale art. 25, ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a dispoziţiilor art. 9 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborate cu dispoziţiile cuprinse în capitolul I lit. A din aceeaşi anexă, excepţie ridicată de Monica Buzea şi alţii într-o cauză având ca obiect drepturi salariale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se critică prevederile tabelului de la lit. A din cadrul capitolului I şi, respectiv, cele ale art. 9 din cadrul capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, potrivit autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că procurorii sunt salarizaţi dezavantajos faţă de judecători. 6. Soluţia legislativă criticată îi discriminează pe procurori faţă de judecători, în acest fel încălcându-se statul de drept. Scopul declarat al Legii-cadru nr. 153/2017 este majorarea salariilor tuturor categoriilor de personal bugetar în contextul creşterii economice accentuate, şi nu modificarea implicită a statutului magistraţilor. Diferenţele salariale dintre cele două categorii de magistraţi pot ajunge în anul 2022 la aproximativ 3.000 de lei. 7. Art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 este contrar art. 16 alin. (1) şi art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în condiţiile în care, potrivit art. 4 şi 5 din secţiunea 1 a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, lege specială pentru personalul din justiţie, se acordă sporuri de până la 45%. Or, în aceste condiţii, aceste din urmă prevederi legale ar trebui să se reţină ca fiind aplicabile. Din cauza acestei reglementări, ordonatorii de credite aplică fie prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, fie pe cele cu caracter special. Prevederile cu caracter special nu prevăd în mod expres că sporurile la care fac referire nu pot fi acordate prin cumulare, adică până la 45%. 8. Sporurile reglementate în favoarea personalului din justiţie au un caracter obiectiv, fiind acordate ca urmare a derulării activităţii în condiţii de confidenţialitate, condiţii grele de muncă sau de solicitare neuropsihică, de exemplu. Or, prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, ordonatorii de credite au posibilitatea de a dispune în mod discreţionar acordarea sau, dimpotrivă, neacordarea acestora şi, de asemenea, pot să aducă atingere, în fapt, înseşi raţiunii instituirii acestor sporuri. 9. Astfel, aceste prevederi sunt şi discriminatorii, deoarece persoane care desfăşoară aceeaşi activitate în cadrul unor instituţii distincte, dar de acelaşi grad, ajung să primească sporuri diferite, din pricina aplicării discreţionare a prevederilor criticate. 10. Soluţia legislativă care derivă din interpretarea şi aplicarea art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la indemnizaţia de conducere prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. b) din secţiunea 2 a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu este clară şi previzibilă, deoarece nu cuprinde norme tranzitorii prin care să se stabilească cu certitudine modul în care se majorează indemnizaţia. Prevederile criticate nu permit înţelegerea naturii juridice a indemnizaţiei de conducere acordate magistraţilor: (i) spor, (ii) indemnizaţie propriu-zisă sau (iii) o natură sui generis. De asemenea, nu este posibil să se cunoască dacă majorările salariale prevăzute de art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează şi aceste indemnizaţii de conducere. 11. Autorii mai au în vedere faptul că, deşi se prevăd creşteri succesive ale indemnizaţiilor de încadrare şi ale sporurilor până în anul 2022, personalul din justiţie nu va putea beneficia, după 1 ianuarie 2019, de sporurile prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece normele tranzitorii nu dispun cu privire la momentul de la care aceste sporuri se aplică. În acest fel se încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul clarităţii şi previzibilităţii legii. 12. Cu referire la această soluţie criticată, autorii precizează că din dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că se păstrează inclusiv cuantumul sporurilor prevăzute de art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, din moment ce Legea-cadru nr. 153/2017 prevede creşteri succesive ale indemnizaţiei de încadrare şi ale sporurilor până în anul 2022 începând de la nivelul aferent anului 2017, devine, practic, imposibilă acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, care vor fi actualizate şi majorate de-a lungul timpului. În lipsa unor norme clare care să prevadă momentul de la care devin aplicabile aceste dispoziţii, se ajunge la situaţia absurdă în care persoanele din sistemul judiciar vor avea sporuri la nivelul din 2010 până în 2022, ceea ce este nelegal, de vreme ce legiuitorul însuşi a recunoscut aceste sporuri. Prin urmare, se aduce atingere exigenţelor de claritate şi previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 13. Totodată, în opinia autorilor, se încalcă şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017 este în contradicţie cu art. 4 şi 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, care recunosc un beneficiu de imediată aplicare personalului din sistemul judiciar. 14. O altă soluţie criticată vizează art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 4 şi 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, în ceea ce priveşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, nu se poate stabili cu certitudine dacă legea este incidentă în prima etapă de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 (1 iulie 2017), în a doua etapă (1 ianuarie 2018) sau în a treia etapă (1 ianuarie 2019). În acest fel se încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie în componenta privind claritatea legii. Autorii excepţiei consideră că art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că data avută în vedere de sintagma „personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor“ este data aplicării Legii-cadru nr. 153/2017. Ţinând însă seama de faptul că, potrivit art. 38 din aceeaşi lege-cadru, dispoziţiile acesteia se aplică în 3 etape distincte, în cazul concret al indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor nu se poate stabili cu certitudine data aplicării legii care o prevede, adică etapa corespunzătoare dintre cele 3 etape de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017. O dată în plus, conchid autorii, se încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie în componenta referitoare la previzibilitatea legii. 15. În continuare, autorii consideră că art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este discriminatoriu în măsura în care nu permite acordarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor şi celor care nu îşi desfăşoară activitatea în acelaşi domeniu cu cel în care au obţinut titlul. Se arată că raţiunea acordării sporului pentru titlul ştiinţific de doctor nu este legată, în toate situaţiile, de o competenţă profesională mai ridicată în activitatea desfăşurată, ci de stabilirea unui nivel de ierarhizare din perspectiva studiilor superioare absolvite. Or, tratamentul diferenţiat instituit de sintagma „dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) al Legii-cadru nr. 153/2017 discriminează persoanele aflate în situaţii analoage, şi nu neapărat similare. Chiar şi în situaţia în care acest spor face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, statul trebuie să ţină, în continuare, seama de principiul egalităţii şi nediscriminării. Se aminteşte, în acest context, că situaţia este similară cu cea în care legea trata în mod diferenţiat personalul plătit din fonduri publice în funcţie de data obţinerii titlului de doctor, respectiv intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. O astfel de practică a fost, de altfel, sancţionată de către instanţele judecătoreşti, pornind de o soluţie de principiu adoptată în 2013 de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece îi discriminează (indirect) pe magistraţii care nu au obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea în raport cu colegii lor cu care se află într-o situaţie analoagă şi care, deţinând titlul de doctor în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, beneficiază de spor, deoarece soluţia excluderii acestui beneficiu este nejustificată. 16. De asemenea, autorii arată că dispoziţiile criticate încalcă şi principiul drepturilor câştigate, întrucât, odată aplicate unor situaţii particulare, neagă esenţa dreptului de a beneficia de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor pentru o întreagă categorie de persoane, în condiţii discriminatorii. Fac trimitere, în acest context, la jurisprudenţa Curţii Constituţionale conform căreia faptul trecut care reprezintă dreptul câştigat este dreptul la pensie sau la salariu, şi nu cuantumul pensiei sau al salariului. În mod similar, apreciază autorii, dobândirea titlului de doctor este faptul trecut şi deci intrat sub protecţia drepturilor câştigate, chiar dacă drepturile salariale, subsecvente acestei calităţi, nu pot fi considerate o extindere a faptului trecut, ci mai degrabă un fapt viitor. 17. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate conduc la diminuarea veniturilor salariale, aceasta nefiind necesară. În acest fel, se încalcă art. 41 din Constituţie. De asemenea, legiuitorul, chiar şi fără să fie constrâns de raţiuni bugetare în luarea acestei măsuri, ar fi trebuit, oricum, să indice raţiunea sa economică sau socială. În plus, măsura nu este aplicată temporar. 18. Cu privire la pretinsa discriminare a procurorilor faţă de judecători, autorii excepţiei menţionează că, deşi statutul legal al acestora, în particular cel prevăzut de Legea nr. 303/2004, este identic, nefiind modificat prin Legea-cadru nr. 153/2017, acest din urmă act normativ instituie o salarizare diferită pentru cele două categorii de magistraţi. Din acest motiv este aplicabil principiul dezvoltat de Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, tratamentul trebuie să fie egal. Legea-cadru nr. 153/2017 instituie pentru prima dată de la adoptarea Constituţiei din 1991 diferenţierea salarială dintre procurori şi judecători. Salarizarea diferenţiată a procurorilor faţă de judecători este, în opinia autorilor excepţiei, contrară şi Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, dar şi art. 20 din Constituţie, reglementări care garantează inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală. Cu alte cuvinte, ţinând seama de statutul legal identic al procurorilor şi judecătorilor, salarizarea diferenţiată a acestora nu se justifică, neputând fi indicată nicio lege care să reglementeze diferenţiat situaţia procurorilor şi a judecătorilor sub diverse alte aspecte. 19. Mai mult decât atât, procurorii şi judecătorii au şi acelaşi statut constituţional, potrivit celor reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006. Din aceste raţiuni, Curtea a reţinut, în decizia menţionată, că, stabilind pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condiţia de vechime de 12 ani în funcţia de judecător sau procuror, prin adăugarea condiţiei exercitării în ultimii 2 ani a funcţiei de judecător la tribunale sau la curţile de apel, legiuitorul i-a discriminat pe procurori. 20. Autorii mai arată că procurorii sunt supuşi unei discriminări directe, aşa cum este această noţiune înţeleasă în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, discriminarea directă şi indirectă fiind contrară şi prevederilor art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 7 din Pactul internaţional pentru drepturile economice, sociale şi culturale şi ale art. 4 din Carta socială europeană revizuită. Mai mult, însăşi Legea-cadru nr. 153/2017 consacră, la art. 6 lit. b), principiul nediscriminării. Procurorii sunt discriminaţi fără nicio justificare, câtă vreme complexitatea funcţiei şi toate celelalte criterii de ierarhizare şi funcţionare sunt aceleaşi. Singurele forme de diferenţiere salarială în interiorul profesiei de magistrat sunt cele prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care permite ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor în funcţie de o serie de criterii generale. Este menţionată şi Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, referitoare la discriminările nepermise apărute între procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru examinarea recursului în interesul legii privitor la aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi a dispoziţiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, modificată şi aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004. 21. Mai departe, autorii excepţiei susţin că se încalcă principiul securităţii juridice, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale dezvoltate în acest sens, care impune ca normele legale să fie clare şi previzibile, astfel încât destinatarii lor să îşi poată adapta conduita. Astfel, nici din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 şi nici din conţinutul acesteia nu rezultă care este temeiul salarizării diferenţiate a procurorilor faţă de judecători. Din acest motiv, conchid autorii excepţiei, ar trebui ca şi în cazul salarizării procurorilor să se aplice raţiunea adoptării Legii-cadru nr. 153/2017, explicit redată în expunerea ei de motive, respectiv majorarea salariilor de bază ale tuturor categoriilor de personal bugetar. Întrucât dispoziţiile criticate ignoră întregul cadru legal anterior cu privire la o anumită categorie de personal, iar maniera de aplicare a unei anumite grile de salarizare este arbitrară, se încalcă cerinţele de previzibilitate a actelor normative, aşa cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 22. În continuare, autorii arată că, în vederea respectării supremaţiei legii şi a statului de drept, Ministerul Public trebuie să beneficieze de posibilitatea deopotrivă faptică şi legală de a-şi îndeplini funcţia constituţională prevăzută de art. 131 din Constituţie. În acest context, autorii precizează că pentru înfăptuirea justiţiei sunt esenţiale independenţa şi imparţialitatea aplicabile pe deplin magistraţilor. Făcând referiri extensive la jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, autorii excepţiei apreciază că drepturile salariale ale magistraţilor, ca parte a stabilităţii financiare, sunt componente la fel de importante ca restul componentelor necesare pentru independenţa justiţiei. 23. De asemenea, se arată că măsura criticată este contrară şi art. 132 din Constituţie, care îl obligă pe legiuitor să impună mecanisme de asigurare reală a independenţei atât a judecătorilor, cât şi a procurilor, fără de care un stat de drept nu poate exista. 24. Autorii arată, în plus, că, deşi Legea-cadru nr. 153/2017, în mod similar cu legile anterioare ale salarizării, subliniază că şi salarizarea procurorilor trebuie realizată ţinându-se seama, printre altele, de rolul justiţiei şi de necesitatea asigurării unei reale independenţe economice, în fapt nu dă satisfacţie acestor imperative. 25. Mai departe, se arată, plecând de la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, că măsura criticată nu respectă niciuna dintre condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie pentru limitarea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, în opinia autorilor, este încălcat şi art. 41 privind dreptul la muncă, fiind invocată în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. Măsura criticată nu a fost justificată de nicio raţiune economică sau socială şi cu atât mai puţin „de nevoile economiei bugetare“. Oricum, dacă s-ar fi impus, la nivel naţional, adoptarea unor măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar, legiuitorul ar fi trebuit să justifice oportunitatea şi legalitatea acestora, precum şi durata lor. În aceste condiţii, reducerea salarizării procurorilor faţă de cea a judecătorilor este arbitrară. În plus, Legea-cadru nr. 153/2017 a fost adoptată într-o perioadă cu creştere economică accentuată, şi nu într-o perioadă similară crizei severe din 2010. 26. Mai mult, se încalcă şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece măsura criticată reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate, care a fost realizată de către stat fără respectarea condiţiilor impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului: să fie prevăzută de lege, să fie adoptată în urmărirea unui interes public şi să fie proporţională. 27. În final, autorii excepţiei arată că nicio împrejurare de restrângere nu poate justifica eo ipso pierderea unor drepturi anterior dobândite sau reconsiderarea beneficiului produs prin dobândirea lor. 28. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 29. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 30. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 31. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 32. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din motivarea acesteia, îl constituie, pe de o parte, dispoziţiile art. 3 alin. (4), ale art. 14 alin. (1), ale art. 25 alin. (1), ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, şi, pe de altă parte, o serie de prevederi din anexa nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională - la aceasta. Aceste din urmă prevederi legale vizează (i) tabelul de la lit. A - Indemnizaţia de încadrare pentru judecători şi magistraţi-asistenţi din cadrul capitolului I - Indemnizaţia de încadrare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi, care se referă la indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor şi ale magistraţilor-asistenţi (tabelul A - anul 2022) şi, respectiv, ale procurorilor (tabelul B - anul 2022) şi (ii) art. 9 din capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.“; – Art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. […]“; – Art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“; – Art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017: "(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.(2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; […] (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; [...](4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h )." – Art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.“; – Art. 9 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017: „Indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor şi ale procurorilor sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. A şi, respectiv, lit. B.“ 33. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi (5) obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia internaţională a muncii, art. 53 privind condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 131 privind rolul Ministerului Public şi art. 132 privind statutul procurorilor, precum şi prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi celor ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceasta. 34. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că a analizat critici identice cu cele formulate în prezenta cauză prin Decizia nr. 740 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 15 februarie 2021. Astfel, Curtea a reţinut faptul că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit, precum şi faptul că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, la diferite autorităţi sau instituţii publice şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat apare ca justificată. 35. Cu referire concretă la tratamentul salarial diferenţiat al procurorilor faţă de judecători, Curtea a statuat că opţiunea legiuitorului de a fixa, în ceea ce îi priveşte pe judecători, coeficienţi mai mari decât cei stabiliţi pentru procurori se încadrează în dreptul său exclusiv de a realiza diferenţierea pe care o apreciază ca fiind corespunzătoare la hotărârea indemnizaţiilor de încadrare. Astfel, Curtea a statuat că art. 16 alin. (1) din Constituţie nu este şi nu poate fi înţeles ca un standard care impune legiuitorului să ţină seama în cele mai mici detalii de asemănările sau, după caz, diferenţele dintre diversele categorii de subiecţi supuşi reglementării sale. În mod specific, Parlamentul nu este obligat să ţină seama doar de asemănările dintre statutul judecătorilor şi cel al procurorilor, statut consacrat inclusiv la nivel constituţional, cum în mod just subliniază autorii excepţiei, şi evidenţiate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2007. Astfel, Constituţia, dincolo de reglementarea parţial asemănătoare a statutului judecătorilor şi procurorilor, instituie diferenţieri între judecători şi procurori. În primul rând, Curtea reţine că, în vreme ce, potrivit art. 124 alin. (3) al Legii fundamentale, „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“, nicio dispoziţie constituţională nu prevede un statut similar pentru procurori. Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei“. Prin urmare, în vreme ce judecătorii sunt independenţi, procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei. 36. Curtea a subliniat că aceste deosebiri reflectă, în mod firesc, natura diferită a funcţiilor constituţionale pe care cele două categorii de magistraţi le îndeplinesc. Astfel, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, judecătorii înfăptuiesc justiţia în numele legii, în vreme ce, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor“. 37. De asemenea, Curtea Constituţională a reiterat că Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esenţa lor. Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“, ceea ce înseamnă că dintre cele trei entităţi cuprinse în autoritatea judecătorească, respectiv în capitolul VI al titlului III din Constituţie, numai instanţele judecătoreşti fac parte din puterea judecătorească. Deşi nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziţie de independenţă instituţională faţă de aceasta, întrucât textul Constituţiei este foarte clar, activitatea desfăşurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiţiei. Mai mult, în privinţa tezelor elaborării Constituţiei s-a respins expressis verbis un amendament care prevedea caracterul independent al Ministerului Public în cadrul organizării puterii publice, astfel că nu poate fi ignorată şi încălcată voinţa constituantului originar, care nu a dorit conferirea unei astfel de poziţii instituţionale. În consecinţă, interpretarea textului constituţional urmează, în mod firesc, voinţa legiuitorului constituţional expres normativizată sub forma punerii activităţii desfăşurate de procurori sub autoritatea ministrului justiţiei. 38. Cu privire la critica prin care se consideră că se realizează discriminarea celor care nu îşi desfăşoară activitatea în acelaşi domeniu în care au obţinut titlul ştiinţific de doctor, Curtea a reamintit că indemnizaţia prevăzută de art. 14 alin. (1) teza întâi partea finală din Legea-cadru nr. 153/2017 face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, stabilite de legiuitor în limitele opţiunii sale, iar raţiunea acordării acestei indemnizaţii este încurajarea personalului plătit din fonduri publice de a participa activ la viaţa ştiinţifică, de a-şi perfecţiona cunoştinţele într-un domeniu dat şi de a-şi îmbunătăţi performanţele profesionale la locul de muncă. Având în vedere scopul instituirii sporului pentru doctorat, respectiv îmbunătăţirea performanţelor profesionale la locul de muncă al deţinătorului titlului ştiinţific de doctor, soluţia legislativă de a-i exclude de la acest beneficiu pe salariaţii al căror titlu ştiinţific nu face parte din domeniul lor de activitate este justificată şi nu are caracter discriminatoriu. 39. În ceea ce priveşte criticile raportate la standardele constituţionale de calitate a legii, Curtea a observat că autorii excepţiei, în esenţă, susţin că nu este certă modalitatea de aplicare în timp a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017. Cu referire la aceste critici, Curtea a menţionat că, în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38“. Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele ulterioare sunt enunţate în alin. (2)-(6). Prima etapă, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a) din lege, priveşte perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017. Pentru această perioadă s-a adoptat măsura menţinerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 40. Distinct de criticile soluţionate prin Decizia nr. 740 din 8 octombrie 2020, Curtea apreciază că şi prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale. Astfel, este atributul exclusiv al instanţei supreme de a soluţiona, prin mecanismele prevăzute de Codul de procedură civilă, eventualele aplicări neunitare ale dispoziţiilor legale de către instanţele judecătoreşti. În plus, eventuala aplicare diferenţiată a aceloraşi prevederi legale unor situaţii de fapt care, sub aspecte relevante, sunt asemănătoare nu reprezintă o chestiune de constituţionalitate a acestora, ci exclusiv de aplicare a lor, competenţă ce revine instanţelor judecătoreşti. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Monica Buzea şi alţii în Dosarul nr. 6.902/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (4), ale art. 14 alin. (1), ale art. 25, ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi dispoziţiile art. 9 din capitolul VIII, coroborate cu dispoziţiile cuprinse în capitolul I lit. A din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
