Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Cristina Teodora Pop │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Voloşeniuc în Dosarul nr. 2.377/111/2005 al Tribunalului Bihor - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 607 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 471 din 28 iunie 2016, şi se solicită menţinerea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 35/CCP din 24 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.377/111/2005/a2, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 342 şi art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penal, excepţie ridicată de Dumitru Voloşeniuc întrun dosar în care autorul excepţiei, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, susţine că actele de urmărire penală au fost realizate de un organ de urmărire penală necompetent. În prezenta cauză, instanţa de contencios constituţional a fost sesizată de către Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât nu permit restituirea cauzei la procuror de către judecătorul de cameră preliminară, în situaţia încălcării normelor referitoare la competenţa materială a organelor de cercetare penală. 6. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minor opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate îndeplinesc cerinţele de claritate şi previzibilitate impuse prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, făcându-se trimitere, în acest sens, la hotărârile din 4 mai 2000 şi 9 noiembrie 2006, pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României, paragraful 55, şi Leempoel & S.A. Ed. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59. Se susţine, totodată, că prevederile art. 342 din Codul de procedură penală delimitează în mod previzibil obiectul fazei camerei preliminare, prevăzând posibilitatea contestării, sub aspectul legalităţii şi loialităţii, a tuturor actelor de urmărire penală, precum şi a regularităţii actului de sesizare. Se arată, de asemenea, că art. 346 din Codul de procedură penală stabileşte cele două soluţii ce pot fi dispuse de judecătorul de cameră preliminară, respectiv începerea judecăţii şi restituirea cauzei la parchet. La rândul lor, motivele pentru care poate fi restituită cauza la parchet sunt limitativ şi previzibil stipulate de legiuitor şi vizează situaţia în care obiectul şi limitele judecăţii nu pot fi stabilite. Se susţine că aceste aspecte nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici prezumţia de nevinovăţie, întrucât judecata în cameră preliminară nu antamează fondul cauzei penale. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că faptul că dispoziţiile procesual penale nu permit inculpatului să solicite restituirea cauzei la parchet pentru alte motive decât cele expres reglementate nu este de natură a încălca prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, în procedura camerei preliminare, inculpatul poate contesta regularitatea rechizitoriului, legalitatea actelor de urmărire penală şi a probelor administrate, putând obţine anularea actelor nelegale, excluderea probelor nelegal administrate şi restituirea cauzei la procuror. De asemenea, în cadrul dezbaterilor în faţa instanţei de judecată, inculpatul poate contesta temeinicia probelor legal administrate în faza de urmărire penală, solicitând readministrarea lor, după cum poate obţine încuviinţarea unor probe în apărare. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 342 şi art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale şi arată că îşi menţine punctele de vedere exprimate în deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 475 din 16 iunie 2015 şi nr. 784 din 17 noiembrie 2015. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342 şi art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 342: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“; – Art. 346: "(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii." 13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) cu privire la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 342 şi art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală au mai fost suspuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 471 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 15. Prin Decizia nr. 471 din 28 iunie 2016, Curtea a constatat că, într-adevăr, legiuitorul nu a enumerat printre cazurile în care judecătorul de cameră preliminară poate restitui cauza la parchet, prevăzute la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, şi situaţia constatării lipsei competenţei materiale a organului de urmărire penală. Aceeaşi lipsă a competenţei materiale a organului de urmărire penală nu este reglementată nici drept cauză de nulitate absolută, la art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevede, la lit. b), doar încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti ca determinând întotdeauna aplicarea nulităţii. Aşa fiind, lipsa competenţei materiale a organului de urmărire penală poate fi invocată, potrivit art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către persoana interesată, care trebuie să probeze faptul că încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează această materie i-a produs o vătămare, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. 16. Cu toate acestea, Curtea a constatat că, potrivit art. 347 din Codul de procedură penală, încheierile pronunţate de judecătorul de cameră preliminară pot fi contestate în termen de 3 zile de la comunicare. 17. De asemenea, în cazul dispunerii de către judecătorul de cameră preliminară a începerii judecăţii, cu menţinerea actelor de urmărire penală efectuate de către un organ de urmărire penală necompetent material, cu excepţia cazului recunoaşterii de către inculpat a învinuirii, conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecata în primă instanţă se va face, conform art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente şi, nu în ultimul rând, cu administrarea probelor încuviinţate. În privinţa probelor, părţile sau instanţa, din oficiu, pot recurge la oricare dintre probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii prevăzute la art. 97-201 din Codul de procedură penală. 18. În situaţia recunoaşterii învinuirii, conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecata în primă instanţă are loc cu asumarea de către inculpat a faptului că soluţionarea cauzei se face numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, potrivit tezei finale a aceluiaşi alin. (4) al art. 374 din Codul de procedură penală. De asemenea, conform art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti, acestea fiind puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului şi fiind avute în vedere de instanţă la deliberare. 19. Totodată, împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, poate fi formulat apel, în condiţiile art. 408 şi următoarele din Codul de procedură penală, acesta constituind o cale de atac integral devolutivă, potrivit art. 417 din Codul de procedură penală. 20. Analizând aspectele procedurale mai sus invocate, Curtea a constatat că ele constituie, de fapt, garanţii ale drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21, art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, prevăzute de legiuitor în scopul asigurării acestor drepturi, aşa încât lipsa prevederii exprese, în cuprinsul art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, a dreptului judecătorului de cameră preliminară de a restitui cauza la parchet în situaţia constatării împrejurării că urmărirea penală a fost efectuată de către un organ de urmărire penală necompetent nu este de natură a încălca drepturile fundamentale anterior enumerate. În acest sens, accesul liber la justiţie, reglementat la art. 21 din Legea fundamentală, presupune accesul la toate mijloacele procesuale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, legiuitorul având competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009). În ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie, invocată de autorul excepţiei, aceasta presupune dreptul inculpatului de a fi considerat nevinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare (a se vedea Decizia nr. 1.028 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 1 septembrie 2011). Nu în ultimul rând, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, dreptul la apărare, reglementat la art. 24 alin. (1) din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33). 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa analizată, atât considerentele, cât şi soluţia din cuprinsul deciziei anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 471 din 28 iunie 2016, Curtea constată că invocarea lipsei competenţei materiale a organului de urmărire penală, potrivit art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, în condiţiile în care persoana interesată probează faptul că, prin respectiva încălcare, i-au fost produse prejudicii care nu pot fi înlăturate altfel decât prin anularea actelor astfel emise, poate avea ca efect excluderea tuturor probelor administrate de organul de urmărire necompetent, ipoteză ce determină restituirea cauzei la parchet, conform dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Voloşeniuc în Dosarul nr. 2.377/111/2005 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 342 şi art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
