Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, excepţie ridicată de Melinda Kacso în Dosarul nr. 15.931/300/2016^** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 651D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar a fost depus, din partea Fondului de garantare a asiguraţilor, un punct de vedere prin care se solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Decizia civilă nr. 1.396A din 12 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 15.931/300/2016**, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Melinda Kacso, într-o cauză având ca obiect o acţiune de acordare a unor despăgubiri. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea arată că procedura instituită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este contrară art. 21 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, pentru situaţia în care o persoană prejudiciată urmează să se adreseze cu o cerere în despăgubire Fondului de garantare a asiguraţilor pentru faptul că asigurătorul RCA a intrat în faliment, are la dispoziţie doar 90 de zile pentru formularea cererii de despăgubire, în timp ce alte persoane vătămate au posibilitatea de a se adresa cu o cerere în justiţie în termen de 3 ani împotriva asigurătorului RCA care nu este în stare de faliment. În acest fel se ajunge la discriminarea persoanelor care, fără să fie vinovate, ajung în situaţia de a se adresa cu o cerere de despăgubire către Fondul de garantare a asiguraţilor. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Legea nr. 213/2015 a reglementat expres posibilitatea persoanei interesate ca, ulterior parcurgerii necontencioase, să se adreseze instanţei. În plus, apreciază că situaţia creditorului unei societăţi de asigurare aflate în faliment este diferită de cea a asigurătorului RCA care nu se află în insolvenţă. În concluzie, nu sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 din Constituţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015. Prevederile de lege criticate au următorul cuprins normativ: „(1) Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.“ 12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1) care consacră accesul liber la justiţie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a constatat constituţionalitatea unor prevederi ale Legii nr. 213/2015, inclusiv a dispoziţiilor criticate în cauza de faţă (Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 8 mai 2017, Decizia nr. 741 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 14 martie 2019, şi Decizia nr. 611 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 17 ianuarie 2020). Cu aceste ocazii, Curtea a reţinut că prin Legea nr. 213/2015 a fost constituit Fondul de garantare a asiguraţilor, care are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. În esenţă, acest fond garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în această lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite în actul normativ. În cazul în care disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului de garantare a asiguraţilor cu resursele financiare prevăzute de legea analizată. 14. Criticile autoarei se întemeiază pe două erori generate de lipsa de situare a prevederilor criticate în contextul întregii reglementări prevăzute de Legea nr. 213/2015. Mai întâi, autoarea nu sesizează diferenţa dintre dreptul prevăzut la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi dreptul prevăzut de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivit căruia „În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.“. Astfel, prevederile criticate vizează dreptul creditorului de asigurări de a solicita Fondului de garantare a asiguraţilor deschiderea dosarului de daună, în vreme ce art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 vizează dreptul creditorului de asigurări de a solicita Fondului de garantare a asiguraţilor indemnizaţia/despăgubirea. Ambele drepturi sunt acordate de către legiuitor cu condiţia exercitării acestora într-un anumit termen, în sensul prevăzut de art. 2.545 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia „Prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale.“ Astfel, dreptul la solicitarea deschiderii dosarului de daune trebuie exercitat între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. În schimb, dreptul de a solicita despăgubirea/ indemnizaţia trebuie exercitat în termen de 90 de zile fie de la data (1) rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, fie (2) de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Prin urmare, nerespectarea acestor două termene atrage, în mod necesar, sancţiunea decăderii, în înţelesul dat acestei noţiuni de art. 2.545 alin. (2) din Codul civil, potrivit căruia „Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor“. 15. Ca atare, termenul prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 nu este, aşa cum consideră autoarea, un termen de prescripţie extinctivă, în sensul avut în vedere de art. 2.500 din Codul civil, potrivit căruia „(1) Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. (2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acţiune se înţelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz“. 16. În al doilea rând, autoarea excepţiei nu a sesizat faptul că, potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, „Dreptul la acţiune contra Fondului pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment“. În schimb, creditorii unui asigurător care îşi desfăşoară în mod normal activitatea îşi pot valorifica dreptul într-un termen de 2 ani, potrivit art. 2.519 din Codul civil, care dispune că „Dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani“. Ca atare, în fapt, legiuitorul nu doar că nu i-a situat pe creditorii de asigurări ai societăţii de asigurări supuse procedurii falimentului într-o situaţie defavorabilă prin comparaţie cu creditorii de asigurări ai unei societăţi de asigurări care nu se află în faliment, aşa cum apreciază autoarea, ci le-a oferit un regim mai favorabil, dar cu totul justificat, având în vedere situaţia în mod semnificativ diferită în care se află cele două categorii de subiecţi de drept. 17. Cu referire la criticile întemeiate pe prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea constată că acesta nu este aplicabil, deoarece, aşa cum s-a arătat, termenul de 90 de zile vizează exercitarea de către creditorii de asigurări a dreptului de a solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de garantare a asiguraţilor şi nu dreptul acestora de a adresa justiţiei, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, potrivit căruia „În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare“ (dispoziţiile acestui din urmă articol care se aplică mutatis mutandis prevăd, la alineatul 2, că „Împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestaţie la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii“). 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Melinda Kacso în Dosarul nr. 15.931/300/2016^** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
