Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrii de sindicat Victor Stan şi alţii, în Dosarul nr. 8.724/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.480D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.990D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrii de sindicat Victor-Marcel Porumb şi alţii, în Dosarul nr. 1.639/84/2019* al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.990D/2021 la Dosarul nr. 2.480D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precizează că aceasta este inadmisibilă, deoarece textul de lege criticat nu este aplicabil în cauză. Arată că dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate cu privire la aceste dispoziţii de lege a devenit inadmisibilă. Referitor la art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precizează că, în realitate, criticile formulate vizează o omisiune legislativă şi, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii este inadmisibilă. În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 481 din 21 septembrie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 2 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.724/3/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrii de sindicat Victor Stan şi alţii, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri privind calcularea drepturilor salariale pentru funcţionarii publici cu statut special (poliţişti). 8. Prin Încheierea din 22 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.639/84/2019*, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrii de sindicat Victor-Marcel Porumb şi alţii, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri privind calcularea drepturilor salariale pentru funcţionarii publici cu statut special (poliţişti). 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 nu reglementează diferenţiat categoria poliţiştilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de această normă juridică. Din cauza acestei omisiuni a legiuitorului, se creează premisele discriminării între funcţionari publici aflaţi în situaţii identice pentru că ordonatorul principal de credite va putea stabili aceste diferenţieri. 10. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 se arată, în prealabil, că naşterea, executarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului ţin de statutul acestei profesii, care, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, trebuie să fie reglementat prin lege organică. De asemenea, art. 28 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, anterior modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, prevedea că drepturile salariale ale poliţistului, inclusiv sporurile, se stabilesc prin lege. Prin ordinul ministrului de interne, act normativ cu putere inferioară legii organice, ordonatorul de credite nu se va rezuma la aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, ci o va putea completa, prin stabilirea unor criterii suplimentare faţă de cele stabilite prin lege. Ordonatorul principal de credite a delegat această competenţă ordonatorilor secundari de credite, cuantumurile sporurilor, la nivelul structurilor Ministerul Afacerilor Interne, fiind aprobate prin note-raport clasificate ca secrete. Ca atare, beneficiarii acestora nu au posibilitatea să cunoască modalitatea de calcul al sporului pentru pericol deosebit, deşi normele care reglementează această modalitate trebuie să fie caracterizate de stabilitate şi previzibilitate. Prin urmare, dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 nu îi permit beneficiarului sporurilor să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să îşi reprezinte corect alcătuirea drepturilor sale salariale, încălcându-se astfel art. 1 alin. (4) şi (5), art. 31 şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Dispoziţiile criticate, prin puterea acordată ministrului de interne de a stabili drepturile salariale ale poliţiştilor, îi permit acestuia să adauge la Legea fundamentală, de vreme ce aceasta prevede că drepturile salariale ale poliţiştilor se stabilesc numai prin lege. Se mai susţine că puterea acordată ministrului de interne, de a stabili noi criterii, nu poate fi justificată nici prin raportare la o eventuală diferenţiere obiectivă între diversele niveluri de risc sau pericol pe care le implică munca desfăşurată. Aceasta pentru că însuşi art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 stabileşte sfera personalului şi a activităţilor care justifică acordarea compensaţiei. 11. În legătură cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 se arată că aceste prevederi legale nu fac nicio referire cu privire la ceea ce se întâmplă cu sporurile, compensaţiile şi alte drepturi care apar/sunt introduse de noua lege (Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice). Este cazul compensaţiei de pericol deosebit, prevăzută pentru poliţişti, care ar fi trebuit aplicată la salariul de funcţie începând cu 1 ianuarie 2011, întrucât nu exista nicio prevedere legală care să blocheze aplicarea acesteia. Compensaţia de pericol deosebit nu fusese prevăzută de legislaţia de salarizare aplicabilă în 2010 şi nu trebuie să se confunde cu suma compensatorie reprezentând foste sporuri, introduse în salariul de funcţie începând cu 1 ianuarie 2011, între care sporul de pericol deosebit prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, cu compensaţia de pericol deosebit introdusă prin art. 14 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Aceasta, într-adevăr, face parte din salariul de funcţie tocmai ca acesta să aibă un nivel minim corespunzător salariului minim brut pe ţară. Aşadar, construcţia salariului de funcţie şi îngheţarea acestuia în perioada de aplicare a Legii-cadru nr. 284/2010 nu se confundă cu sporurile/compensaţiile prevăzute de acest act normativ şi care ar fi trebuit aplicate începând cu 1 ianuarie 2011. 12. Prevederile art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt discriminatorii, întrucât nu conţin în enumerare şi funcţionarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Criteriul temporal al unor legi care nu s-au aplicat decât parţial, limitând unele drepturi salariale, sau acela al unor reglementări diferite în sensul că anumite componente salariale, începând cu salariul de funcţie şi continuând cu sporuri şi alte drepturi salariale, încalcă principiul egalităţii în drepturi, echităţii, egalităţii de tratament şi al caracterului unitar al unei legi de salarizare unice în sistemul bugetar. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă pentru unele categorii de personal din sistemul bugetar, în sensul că unora li se aplică salariul de funcţie şi sporurile, iar altora nu, în condiţiile în care cei cărora nu li se aplică au şi coeficienţii mai mici. 13. Prevederile art. 14 alin. (1), în ceea ce priveşte sintagma „de până la“, şi cele ale art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale pentru aceleaşi motive pentru care sunt contrare Constituţiei şi prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Astfel, începând cu Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, toate reglementările legale care au statuat cu privire la sporurile reglementate de textele normative criticate în prezenta cauză sunt neconstituţionale. De altfel, prin Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituţionale. În final, se solicită Curţii Constituţionale să înlăture „dispoziţiile neconstituţionale din întreaga reglementare succesivă a acestei componente salariale, cu influenţă asupra salarizării poliţiştilor“. 14. Referitor la art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 se arată, mai întâi, că sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ introduce o limitare cu privire la destinatarii articolului, care este imprecisă. De exemplu, printr-un ordin clasificat, emis de ministru, s-a dispus ca aceste prevederi să fie aplicate doar angajaţilor din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne, modificându-se, astfel, textul legal. Totodată, angajaţii din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne sunt privilegiaţi faţă de angajaţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau al inspectoratelor de poliţie judeţene care desfăşoară aceeaşi activitate şi care, astfel, sunt discriminaţi. Cu alte cuvinte, pentru aceleaşi condiţii de muncă, se stabilesc salarii diferenţiate. 15. Prevederile art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare standardelor de calitate a legii, pentru următoarele motive: acest text legal stabileşte o majorare salarială de 12,5% pentru o serie de instituţii publice. Dar, potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră reprezintă instituţii publice şi, ca atare, angajaţii acestora ar fi trebuit să beneficieze de majorarea salarială prevăzută de art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Din cauza neclarităţii acestui text de lege, a fost posibilă excluderea din câmpul său de aplicare a angajaţilor celor două instituţii publice anterior evocate. Cu toate acestea, chiar dacă aceştia ar fi beneficiat de majorarea salarială, tot ar fi existat o discriminare faţă de angajaţii din structurile din subordine/coordonare, din cauza lipsei unui criteriu obiectiv al diferenţierii. În structurile poliţieneşti, funcţiile în care se încadrează poliţiştii sunt diferenţiate după eşalon, iar prin acest text se introduce o dublă diferenţiere. 16. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul respectării obligatorii a legilor şi se subliniază că previzibilitatea normativă este baza securităţii juridice, definită, la rândul ei, ca principiu şi exigenţă a ordinii juridice, condiţie a stabilităţii economice şi sociale. Atât soluţiile judiciare pronunţate de instanţe, cât şi administraţia publică efectivă se încadrează conceptual în principiul determinat al previzibilităţii. 17. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât textele normative criticate nu răspund exigenţelor de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care trebuie să le îndeplinească legea şi a căror respectare este obligatorie, în virtutea art. 1 alin. (5) din Constituţie. Soluţia legislativă cuprinsă de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, art. 14 alin. (1) şi (5) şi art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi cea cuprinsă de art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu oferă protecţia raporturilor juridice ce se aşteaptă din partea legiuitorului. În consecinţă, instanţa opinează că reglementările în cauză pot conduce la un rezultat imprevizibil sau arbitrar, de natură să îi priveze pe cei interesaţi de protecţia eficace a drepturilor lor, incompatibil cu principiul legalităţii. 18. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, întrucât statul se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în domeniul politicii salariale. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, precum şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, care au următorul conţinut: - Art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003: "(1) Poliţiştii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor, investigări, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază. ...............................................................................................(2) Unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne." – Art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010: „În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.“; – Art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează modul de aplicare în timp a legii, respectiv în perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2018; – Art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: "(1) Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor şi/sau activităţilor deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/ actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. [...](5) Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“;" – Art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: „Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care sunt încadraţi în structurile centrale ale instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.“. 23. Dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 au fost abrogate prin art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. 24. De asemenea, prevederile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 au fost abrogate prin dispoziţiile art. 44 alin. (1) pct. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017, însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, Curtea urmează să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale. 25. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 31 privind dreptul la informaţie şi art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 23 alin. (2) privind dreptul la muncă din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a mai analizat dispoziţiile legale ce formează obiectul prezentei excepţii prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 23 iunie 2022, Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 28 februarie 2023, sau Decizia nr. 481 din 21 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 ianuarie 2024). 27. Astfel, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, care instituie, în esenţă, reguli privind acordarea unui spor de până la 30% din salariul de bază pentru desfăşurarea unor activităţi cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit, Curtea a reţinut că, începând cu data de 1 ianuarie 2010, aceste prevederi legale au fost abrogate prin art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 28. Din examinarea obiectului cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 (Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.990D/2021), Curtea observă că s-a solicitat acordarea sporului începând cu momente ulterioare intervalului în care prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 erau în vigoare şi aplicabile. Ca atare, aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022, precitată, paragraful 52, chiar dacă soluţia legislativă consacrată prin art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 a fost preluată succesiv în legislaţia ulterioară, aceasta nu determină aplicarea actului normativ primar şi nici calificarea acestuia ca fiind în vigoare. În aceste condiţii, în mod similar cu soluţia Curţii Constituţionale din deciziile nr. 294 din 17 mai 2022 şi nr. 429 din 29 septembrie 2022, precitate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 este inadmisibilă. 29. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 formulată în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că reglementarea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului şi că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Astfel, dispoziţiile legale criticate dau expresie opţiunii legiuitorului în materia salarizării personalului bugetar şi aceste norme juridice clarifică pentru perioade precis determinate situaţia drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind lipsite de echivoc sub aspectul destinatarilor şi al efectelor juridice pe care le produc. Reţinând că, raportat la raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident cu respectarea prevederilor Constituţiei, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit, în esenţă, garantarea cuantumului drepturilor salariale şi evitarea scăderii drepturilor salariale ale personalului bugetar. 30. Curtea a precizat că, din perspectiva tehnicii de reglementare, textele de lege criticate nu au semnificaţia repunerii în vigoare a unor acte normative abrogate. 31. În continuare, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a observat că, în realitate, autorii excepţiei erau nemulţumiţi de omisiunea legiuitorului de a-i include în enumerare şi pe funcţionarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Dar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legiuitorul este cel care îşi asumă politica salarială cu privire la personalul plătit din fonduri publice, prin aceasta înţelegându-se stabilirea atât a sistemului de salarizare, cât şi a drepturilor salariale suplimentare. Curtea nu are nici rolul şi nici competenţa de a stabili ea însăşi elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigenţelor constituţionale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, şi nu oportunitatea unei măsuri de politică salarială. Prin urmare, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. 32. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a constatat că acestea sunt neîntemeiate, reţinând că sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăseşte printre domeniile strict şi limitativ prevăzute, care, conform art. 73 alin. (3) din Constituţie, constituie obiectul de reglementare al legii organice. 33. Referitor la dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, Curtea Constituţională a evocat jurisprudenţa sa anterioară reprezentată de Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 iulie 2019, prin care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, care, în esenţă, aveau acelaşi conţinut cu cele cuprinse în art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Curtea a reţinut că, prin actul pe care este abilitat de art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 să îl emită, ordonatorul de credite nu se va rezuma doar la un act de aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010, ci va putea să le completeze, instituind condiţii şi criterii de acordare a compensaţiei suplimentare faţă de cele stabilite prin această lege-cadru. 34. Analizând dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea a statuat că, deoarece prevăd că acordarea compensaţiei de risc/pericol deosebit se face într-o marjă de până la 30%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, ordonatorul de credite are posibilitatea să stabilească în mod concret mărimea acestei compensaţii. Cu toate acestea, dispoziţiile de lege analizate nu se referă la sporuri sau premii care au în vedere merite individuale concretizate în rezultate deosebite din punct de vedere cantitativ sau calitativ ale activităţii profesionale, ci se referă la condiţii obiective de desfăşurare a muncii, incidente în cazul unor categorii extinse de personal, astfel că stabilirea unor tratamente diferenţiate între persoane care îşi desfăşoară munca în aceleaşi condiţii în funcţie de rezultatele muncii nu intră în ipoteza normei de lege analizate. De altfel, un asemenea tratament ar contraveni principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. 35. De asemenea, Curtea a apreciat că nu poate fi invocată nicio eventuală diferenţiere în funcţie de nivelul de risc sau pericol al muncii pentru a justifica stabilirea unor noi criterii de către ordonatorul de credite, de vreme ce dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 precizează, în mod clar, că se referă la „munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit“, iar alin. (2) al aceluiaşi articol de lege circumscrie în mod clar sfera personalului şi a activităţilor care justifică acordarea compensaţiei. 36. Prin urmare, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 generează incertitudine şi neclaritate în privinţa aplicării dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol de lege, categoriile de personal cuprinse în ipoteza normei neputând anticipa natura criteriilor şi condiţiilor ce vor fi stabilite de ordonatorul de credite şi, în consecinţă, a constatat încălcarea exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 37. Curtea a mai reţinut că libertatea ordonatorului de credite de a stabili în mod concret cuantumul compensaţiei în marja prevăzută de lege nu se poate raporta decât la criteriile şi condiţiile stabilite de lege, aşa cum, de altfel, statuează şi art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit căruia „drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii“. 38. În condiţiile în care prevederile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 au un conţinut identic cu cel al normelor constatate deja ca fiind contrare Constituţiei, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, precitată, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale. 39. Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ şi ţinând cont că Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, mai sus citată, a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezentele cauze, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 a devenit inadmisibilă. 40. În acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, în temeiul deciziei anterior menţionate, prin care a fost admisă excepţia, prezenta decizie poate constitui motiv al unei cereri de revizuire (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 26 mai 2020, paragraful 34, şi Decizia nr. 246 din 20 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 5 iulie 2021, paragraful 15). 41. Referitor la criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a observat că, pe de o parte, aceste dispoziţii legale sunt clare şi, pe de altă parte, criticile formulate aduc în discuţie modalităţi de interpretare şi aplicare a normelor. Aşa cum în mod repetat a subliniat Curtea Constituţională, dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională ce are competenţa de a o interpreta, interpretarea normelor supuse controlului de constituţionalitate este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie. 42. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea. 43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrii de sindicat Victor Stan şi alţii, în Dosarul nr. 8.724/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, pentru membrii de sindicat Victor-Marcel Porumb şi alţii, în Dosarul nr. 1.639/84/2019* al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de acelaşi autor în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti. 3. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de acelaşi autor în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
