Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. a) şi ale art. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, excepţie ridicată de Societatea Kaelina Construct - S.R.L. în Dosarul nr. 28.177/197/2017 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.070/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere faptul că autoarea excepţiei susţine că prevederile legale sunt imprecise şi lipsite de previzibilitate, întrucât nu prevăd criterii pentru aplicarea sancţiunii complementare, ceea ce, în opinia acesteia, întăreşte ideea că măsura confiscării ar fi disproporţionată. Reprezentantul Ministerului Public învederează, totodată, faptul că măsura confiscării este prevăzută la art. 3 din Legea nr. 12/1990 şi a mai fost analizată de instanţa de contencios constituţional din perspectiva încălcării art. 44 din Legea fundamentală, în acest sens fiind Decizia nr. 417 din 18 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 28.177/197/2017, Judecătoria Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. a) şi ale art. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Kaelina Construct - S.R.L. în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 5 Deva. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că prevederile criticate din Legea nr. 12/1990 încalcă dreptul de proprietate privată asupra fondurilor societăţii şi dreptul la o activitate economică, prevăzute de art. 44 şi 45 din Constituţie, fiind imprecise şi lipsite de previzibilitate, sens în care arată că Legea nr. 12/1990 nu prevede criterii pentru aplicarea sancţiunilor complementare, ceea ce întăreşte ideea că măsura confiscării este disproporţionată. Precizează că măsura confiscării unor bunuri constituie o excepţie de la principiul constituţional consfinţit în art. 44 alin. (8), potrivit căruia averea dobândită licit nu poate fi confiscată, iar caracterul licit al dobândirii acesteia se prezumă. În acest context, autoarea excepţiei susţine că „o asemenea măsură este reglementată constituţional doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, adică în situaţii constatate, în condiţiile legii, ca reprezentând un anumit grad de pericol social. Altfel, confiscarea nu face decât să aducă atingere prezumţiei de dobândire licită a unor bunuri, aşa cum prevede art. 44 alin. (8) din Constituţie, ceea ce conduce la concluzia neconstituţionalităţii prevederilor legale care îngăduie o astfel de atingere adusă patrimoniului unei persoane“. 6. Judecătoria Braşov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale relevantă în speţă, concretizată, spre exemplu, prin deciziile nr. 1.117 din 16 octombrie 2008 sau nr. 942 din 13 noiembrie 2012, prin care sa reţinut că art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 este suficient de clar şi de previzibil, urmând ca eventualele vicii în angajarea răspunderii contravenţionale să fie invocate şi analizate pe calea plângerii contravenţionale, ca atribut al instanţei de drept comun, iar nu pe calea examenului de constituţionalitate. Instanţa de judecată susţine că actul normativ criticat are ca scop asigurarea protecţiei populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi arată, totodată, că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă asimilată dreptului penal. Cu toate acestea, nu se poate converti o problemă concretă de interpretare şi aplicare a unui text legal incriminator într-o critică de neconstituţionalitate. În privinţa sancţiunilor contravenţionale aplicate (amenda, confiscare), instanţa reţine că acestea constituie limitări ale dreptului de proprietate, conforme însă cu limitele impuse de dispoziţiile art. 53 din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 lit. a) şi ale art. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, cu următorul cuprins: - Art. 1 lit. a): " Următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: a) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;“;" – Art. 2: "(1) Contravenţiile prevăzute la art. 1 săvârşite de către persoane fizice se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, iar dacă sunt săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei.(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către funcţionarii din aparatul de specialitate al primarului, de organele Direcţiei generale antifraudă fiscală, de organele controlului financiar şi de personalul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Poliţiei de Frontieră Române.(3) Contravenţiile prevăzute la art. 1 lit. b)-d), g), h) şi k) se constată şi se sancţionează şi de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.“" 11. Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite a fost abrogată expres prin art. I din Legea nr. 222/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1018 din 2 noiembrie 2020. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a statuat că sintagma „în vigoare“, din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, instanţa de contencios constituţional constată că este competentă să analizeze prevederile art. 1 lit. a) şi ale art. 2 din Legea nr. 12/1990, întrucât acestea continuă să producă efecte juridice în cauza concretă dedusă judecăţii. 12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, ale art. 44 care consacră dreptul de proprietate privată şi celor ale art. 45 privind dreptul la iniţiativă economică. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 942 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 23 ianuarie 2013, Decizia nr. 129 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, şi Decizia nr. 856 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 14 iunie 2019, prin care s-a statuat în sensul conformităţii acesteia cu Legea fundamentală. 14. Astfel, referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a statuat că art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 este suficient de clar şi previzibil, formularea pentru care a optat legiuitorul, în ansamblul general al actului normativ, a cărui adoptare a avut ca scop asigurarea protecţiei populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, nelăsând loc vreunui dubiu cu privire la conduita pe care trebuie să o aibă persoanele care desfăşoară o activitate comercială. De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 au în vedere actele normative referitoare la efectuarea actelor şi faptelor de comerţ, prevăzând consecinţele încălcării legislaţiei în materie, a cărei respectare constituie o obligaţie preexistentă acestei reglementări. Pentru acest motiv, nu poate fi reţinută încălcarea cerinţelor de previzibilitate a normei juridice. 15. De asemenea, referitor la susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, prin Decizia nr. 417 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1254 din 18 decembrie 2020, sau Decizia nr. 486 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 4 decembrie 2020, Curtea a constatat că măsura confiscării mărfurilor şi produselor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea activităţilor comerciale ilicite, prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990, precum şi a sumelor de bani şi a lucrurilor dobândite prin săvârşirea respectivelor contravenţii reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispoziţiile art. 44 alin. (9) din Constituţie, potrivit cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii“. Astfel, legiuitorul nu instituie o prezumţie de dobândire ilicită a bunurilor, deoarece presupune existenţa dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor şi încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură accesorie aplicată în contextul dobândirii ilegale şi se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârşirea contravenţiei. Aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, întrucât reprezintă consecinţa directă a unor încălcări ale legii. Interdicţia confiscării averii dobândite licit şi prezumţia caracterului licit al dobândirii, reguli stabilite de alin. (8) al art. 44 din Constituţie, nu exclud posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, potrivit alin. (9). Prin însăşi săvârşirea contravenţiei, autorul acesteia se situează în afara sferei licitului, cu consecinţa firească, prevăzută de art. 44 alin. (9) din Constituţie, a posibilităţii de a suferi rigorile legii, între care şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din fapta sa. Astfel, prin săvârşirea unei contravenţii se încalcă o normă legală care reglementează un anumit domeniu de activitate, iar acest fapt constituie, eo ipso, o cauză de înlăturare a prezumţiei generale de dobândire licită a averii. O interpretare contrară ar duce la concluzia eronată că proprietatea ar trebui ocrotită în orice condiţii, inclusiv când legea este încălcată (a se vedea Decizia nr. 154 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 11 aprilie 2005). 16. Totodată, cu privire la aplicarea măsurii complementare a confiscării, prin Decizia nr. 242 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 13 iulie 2018, Curtea a constatat că, având în vedere că măsura confiscării unor bunuri sau valori reprezintă consecinţa unei încălcări a legii, ea reprezintă o măsură subsidiară dobândirii ilegale a beneficiilor/încasărilor şi se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârşirea contravenţiei. 17. Prin Decizia nr. 942 din 13 noiembrie 2012, precitată, Curtea a precizat că legiuitorul a acordat posibilitatea persoanei căreia i-au fost confiscate bunurile, alta decât contravenientul, de a contesta actul prin care a fost aplicată această măsură şi de a demonstra, beneficiind de toate garanţiile care caracterizează un proces echitabil, eventuala nelegalitate a acestei măsuri. Astfel, potrivit art. 24 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, agentul constatator are obligaţia să stabilească proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă. De asemenea, potrivit art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate, iar, potrivit art. 31 alin. (2), partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării. 18. Curtea subliniază faptul că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire şi la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot să aplice strict regula onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea Decizia nr. 856 din 18 decembrie 2018, precitată). 19. Cu privire la critica privind pretinsa încălcare a art. 45 din Constituţie, care consacră libertatea economică, Curtea a reţinut că accesul liber al persoanelor la o activitate economică şi libertatea comerţului, potrivit dispoziţiilor constituţionale menţionate, implică o reglementare din partea statului, iar textele de lege criticate nu fac decât să sancţioneze nerespectarea unor astfel de cerinţe legale. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora (a se vedea Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care, cu referire la prevederile din ordonanţa criticată, dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. 20. În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 2 din Legea nr. 12/1990, Curtea reţine că acest text de lege reglementează cuantumul amenzilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 12/1990, precum şi organele administrative îndrituite să le aplice, şi anume funcţionarii din aparatul de specialitate al primarului, de organele Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, de organele controlului financiar şi de personalul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Poliţiei de Frontieră Române, precum şi de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. În acest context, prin Decizia nr. 536 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 2 august 2006, Curtea a reţinut că atribuţia de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale este prin natura sa o atribuţie executivă, de resortul organelor administrative, o atare reglementare fiind conformă Legii fundamentale. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Kaelina Construct - S.R.L. în Dosarul nr. 28.177/197/2017 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 1 lit. a) şi ale art. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Braşov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
