Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Borulea Camelia în Dosarul nr. 5.310/279/2014 al Judecătoriei Piatra-Neamţ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 148D/2017. 2. La apelul nominal, se prezintă personal autoarea excepţiei şi lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei, care solicită un nou termen de judecată pentru completarea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată, deoarece încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este din luna decembrie 2016, iar autoarea excepţiei a avut timp suficient pentru a analiza actele dosarului şi să-şi formuleze apărările. 5. Curtea, deliberând asupra cererii formulate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 222 din Codul de procedură civilă, dispune respingerea cererii, deoarece de la data sesizării instanţei de contencios constituţional, respectiv 16 decembrie 2016, şi până în prezent, autoarea excepţiei a avut la dispoziţie un interval de timp suficient care să îi permită pregătirea apărării. 6. Pe fondul cauzei autoarea excepţiei susţine că, în esenţă, textul legal criticat este lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât nu precizează care ar fi instituţia sau persoana care ar putea acorda dreptul exclusiv de folosire a denumirilor. Face trimitere la Hotărârea Curţii de la Strasbourg din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României. Totodată, după ce face o incursiune în situaţia de fapt dedusă judecăţii instanţelor de drept comun, autoarea excepţiei mai susţine că neclaritatea se deduce şi din existenţa simbiotică a unor prevederi care sancţionează aceeaşi faptă, respectiv art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi art. 348 din Codul penal referitor la exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. În opinia sa, existenţa a două texte legale de aceeaşi substanţă generează incertitudine şi încalcă art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Depune concluzii scrise. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece nu se poate deduce neconstituţionalitatea unui text din compararea sa cu altul. În plus, susţinerile autoarei sunt neîntemeiate, deoarece art. 26 din Legea nr. 51/1995 pedepseşte exercitarea fără drept a profesiei de avocat, iar în art. 60 alin. (6) din aceeaşi lege, legiuitorul a înţeles să pedepsească folosirea fără drept a anumitor denumiri. Aşadar, prin textul legal contestat, legiuitorul a înţeles să protejeze autoritatea şi atributele specifice exercitării profesiei de avocat, precum şi însemnele acestei profesii, pentru a se acorda încrederea de care trebuie să beneficieze orice persoană. Totodată, referitor la exercitarea fără drept a profesiei de avocat, arată că acest text de lege a fost analizat prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, privind recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal anterior), în ipoteza exercitării activităţilor specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare. În concluzie, excepţia invocată este inadmisibilă, deoarece autoarea excepţiei compară mai multe prevederi legale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 16 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.310/279/2014, Judecătoria Piatra-Neamţ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Borulea Camelia în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la calitatea legilor, la egalitatea în drepturi, la tratatele internaţionale privind drepturile omului, la dreptul la un proces echitabil, la principiul legalităţii pedepsei, la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi la independenţa judecătorilor care se supun numai legii, deoarece sunt lipsite de previzibilitate, legiuitorul instituind o incriminare cu caracter general şi ambiguu. Astfel, nu este respectat standardul de claritate, întrucât prevederile contestate nu răspund la întrebările care sunt persoanele care nu pot folosi însemnele şi denumirile şi unde nu pot fi folosite însemnele şi denumirile. 10. Totodată, autoarea excepţiei a invocat existenţa simbiotică a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi art. 348 din Codul penal - la care se face trimitere în art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 -, care prevede că exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni sau un an sau cu amendă. În opinia sa, cele două texte legale mai sus arătate sancţionează aceeaşi faptă. Infracţiunea de exercitare a profesiei de avocat există dacă făptuitorul a efectuat în mod repetat, fără drept, acţiuni specifice profesiei de avocat, adică a exercitat profesia fără a fi autorizat, a folosit denumirile, însemnele şi roba specifice acestei profesii. Existenţa celor două sancţiuni pentru aceeaşi faptă încalcă prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori şi generează incertitudine, întrucât nu există o normă care să precizeze care dintre cele două texte poate fi aplicat. 11. Judecătoria Piatra-Neamţ opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, barourile sunt persoane juridice de interes public, organizate în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, fiind constituite din avocaţii înscrişi pe Tabloul avocaţilor, care au sediul profesional în localităţile de pe raza acestora. Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.) a fost înfiinţată în temeiul Legii nr. 51/1995, prin reorganizarea Uniunii Avocaţilor din România, organism reprezentativ al avocaţilor care, la rândul său, a fost înfiinţată în anul 1995, în temeiul Legii nr. 51/1995. Conform art. 60 din Legea nr. 51/1995, U.N.B.R. este persoană juridică de interes public şi succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor din România. 14. Înfiinţată în temeiul legii ca persoană juridică de interes public, U.N.B.R. se supune reglementărilor speciale din Legea nr. 51/1995, şi nu Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aceasta din urmă stabilind înfiinţarea prin hotărâre judecătorească a persoanelor juridice de drept privat fără scop patrimonial. De altfel, chiar Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prevede, în art. 85, că persoanele juridice de utilitate publică - asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel - înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice acte de drept public nu intră sub incidenţa prevederilor ordonanţei, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor. 15. Aşa fiind, de lege lata nu se poate susţine legalitatea constituirii altor barouri decât cele care alcătuiesc U.N.B.R. şi nici a unei alte uniuni naţionale a avocaţilor din România decât U.N.B.R. 16. Prin urmare, dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate din cadrul Legii nr. 51/1995 reprezintă măsuri de protecţie şi garanţie atât pentru părţi, cât şi pentru toţi ceilalţi participanţi la activitatea judiciară, dar şi de prevenire a propagării fenomenului înfiinţării barourilor paralele, neconstituind o restrângere a exerciţiului dreptului la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie. 17. Astfel, dreptul la muncă garantat de dispoziţiile constituţionale invocate trebuie să fie exercitat, pentru fiecare profesie în parte, în limitele stabilite de legislaţia în vigoare şi fără a aduce atingere celorlalte drepturi şi libertăţi garantate de Legea fundamentală, acest aspect fiind urmărit de legiuitor şi la edictarea prevederilor legale supuse controlului de constituţionalitate. 18. Mai mult, art. 26 din Legea nr. 51/1995 stabileşte sancţiunea pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la exercitarea profesiei de avocat. Totodată, instanţele sunt obligate să verifice şi să se pronunţe asupra calităţii de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii şi folosind însemnele profesiei de avocat, iar actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile prezentei legi, sunt nule. 19. În continuare, potrivit dispoziţiilor legale criticate, folosirea fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaţilor din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. 20. Argumentele invocate de autorii excepţiei sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. În aceste condiţii, în aplicarea prevederilor constituţionale menţionate, legiuitorul, cu respectarea legalităţii incriminării şi a legalităţii sancţiunilor de drept penal a stabilit în cuprinsul art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 infracţiunea specifică. 21. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Astfel se explică de ce condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială. De altfel, profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, iar faptul că accesul la profesia de avocat este condiţionat de satisfacerea unor cerinţe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei. 22. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, instituirea ca infracţiune a faptei de folosire fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaţilor din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995, nu este de natură a aduce atingere vreunei norme constituţionale. Totodată, prevederile criticate sunt în acord cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu sunt lipsite de claritate, ci, dimpotrivă, acestea îndeplinesc cerinţele instituite de Legea fundamentală în acest sens. Principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în cauza Beyler împotriva Italiei, paragraful 109, Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70). Din această perspectivă, principiul legalităţii impune o obligaţie pozitivă a legiuitorului de a reglementa prin texte clare şi precise. Norma juridică trebuie să fie enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintro anumită faptă. Însă, având în vedere că datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, cerinţa de previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare judiciară coerentă şi previzibilă. Aşa fiind, elementele infracţiunii instituite prin art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 nu necesită alte intervenţii din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerinţele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea. 23. Textul de lege criticat este suficient de precis şi clar pentru a se observa cu uşurinţă că sancţiunea penală se aplică doar în condiţiile în care faptele se realizează prin folosirea fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaţilor din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995. 24. De asemenea, prevederile legale criticate nu sunt de natură să aducă atingere principiului egalităţii în faţa legii, în condiţiile în care acestea sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei după intrarea în vigoare. 25. Nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a art. 23 alin. (12) din Constituţie, întrucât dispoziţiile legale contestate sunt în deplină concordanţă cu regula constituţională potrivit căreia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. În plus, este invocată şi Decizia nr. 339 din 10 aprilie 2012. 26. În atari condiţii, organizarea profesiei de avocat în această manieră nu este de natură să aducă restrângeri drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Avocatura este o profesie liberală şi independentă, iar exercitarea sa este firesc să se realizeze într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal. 27. În privinţa dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, Avocatul Poporului consideră că nu au incidenţă în cauză, prevederile legale criticate fiind de drept material, şi nu de drept procedural. De asemenea, prevederile art. 20, art. 52 şi art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză. 28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, astfel cum au fost modificate prin art. 51 pct. 3 al Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul conţinut: „Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.“ 31. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 124 alin. (3) referitor la independenţa judecătorilor care se supun numai legii, precum şi prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. 32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, Deciziei nr. 155 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, paragraful 14, şi Deciziei nr. 158 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 25 mai 2017, paragrafele 19, 20, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 51/1995, statuând că avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale. Totodată, prin Decizia nr. 806 din 9 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, s-a mai statuat că normele în baza cărora funcţionează Uniunea Naţională a Barourilor din România nu contravin principiilor constituţionale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. 33. Curtea a reţinut, totodată, că, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal. Totodată, instanţa de contencios constituţional a subliniat că scopul acestei legi este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Curtea a reţinut că incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare şi fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că aceleaşi cerinţe, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat este o opţiune a legiuitorului, determinată de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, paragraful 21). 34. De asemenea, prin Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, paragrafele 23, 25, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, prilej cu care, făcând trimitere la Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, s-a reţinut că organizarea avocaţilor în barouri şi a barourilor în Uniunea Avocaţilor din România nu contravine normelor din Constituţie. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activităţi ce prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Totodată, Barourile şi Uniunea Naţională a Barourilor din România sunt asociaţii profesionale cu un specific deosebit, iar activitatea desfăşurată de aceste asociaţii şi de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar şi în ceea ce priveşte calităţile membrilor, condiţiile de organizare şi funcţionare, nedemnităţile, incompatibilităţile, răspunderea disciplinară şi altele. Aşa fiind, prevederile criticate din Legea nr. 51/1995 au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relaţiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel şi alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei. Aşa fiind, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 este neîntemeiată. 35. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 36. Totodată, Curtea constată că, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legilor, dispoziţiile legale criticate sunt clare şi neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). 37. Deşi autoarea excepţiei a susţinut că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 348 din Codul penal sancţionează aceeaşi faptă şi că prin aceasta se încalcă prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, critica formulată este neîntemeiată. Astfel, art. 26 din Legea nr. 51/1995 stabileşte sancţiunea pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la exercitarea profesiei de avocat, potrivit căruia „Exercitarea, fără drept, a oricărei activităţi specifice profesiei de avocat constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale“. 38. Totodată, infracţiunea reglementată de textul legal criticat se deosebeşte de infracţiunea prevăzută de art. 348 din Codul penal, întrucât vizează interdicţia folosirii fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Naţională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaţilor din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995. Or, infracţiunea prevăzută de art. 348 din Codul penal constă în fapta de exercitare, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori în exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează penal. În legea specială sunt prevăzute condiţiile şi modalităţile privind exercitarea unei profesii sau activităţi (de pildă pentru exercitarea profesiei de medic sau avocat). Pentru existenţa infracţiunii reglementate de Codul penal este necesar ca într-o lege specială să se reglementeze activitatea de exercitare a unei profesii sau activităţi şi să se pretindă existenţa unei autorizaţii pentru exercitarea acesteia, în caz contrar, legea specială prevăzând aplicarea legii penale. Aceasta înseamnă că exercitarea unei profesii sau activităţi, al cărei regim este ocrotit de lege, trebuie să fie prevăzută într-un act normativ. Norma incriminatoare operează atât în situaţia în care subiectul activ exercită o profesie sau o activitate fără a deţine autorizaţia legală cerută de legea specială, cât şi în situaţia în care, deşi acesta deţine autorizaţia legală, totuşi, exercită profesia sau activitatea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, astfel că activitatea apare ca nelegală. În acest sens, prin art. 1 din Legea nr. 51/1995, republicată, se stabileşte că profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă, în condiţiile legii şi ale statutului profesiei, exercitându-se numai de către avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.), constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. fiind interzisă. 39. De asemenea, prevederile legale criticate nu afectează dispoziţiile art. 16 din Constituţie, deoarece principiul egalităţii în faţa legii presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal. În acelaşi timp, presupune şi dreptul la diferenţiere în tratament juridic, dacă situaţiile în care se află cetăţenii sunt diferite. Altfel spus, situaţiilor egale să le corespundă un tratament juridic egal, iar situaţiilor diferite, un tratament juridic diferit. Or, conţinutul art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 nu conţine nicio dispoziţie de natură a afecta acest principiu. 40. Dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil nu au incidenţă în cauză, prevederile legale criticate fiind norme de drept substanţial, şi nu de drept procedural. Totodată, prevederile art. 20, 52 şi art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză, iar, în ce priveşte afectarea prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, Curtea constată că autoarea nu a arătat în ce constă contrarietatea reclamată astfel încât să se poată pronunţa cu privire la încălcarea acestora. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Borulea Camelia în Dosarul nr. 5.310/279/2014 al Judecătoriei Piatra Neamţ şi constată că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Piatra-Neamţ şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
