Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Cristina Teodora Pop │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi art. 436 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Coţofană în Dosarul nr. 2.665/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 579 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca devenită inadmisibilă, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziilor nr. 540 din 12 iulie 2016 şi nr. 432 din 21 iunie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 94 din 22 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.665/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi art. 436 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Coţofană într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recurs în casaţie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, prin faptul că nu permit promovarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie împotriva deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Se arată că textul criticat contravine, totodată, principiului egalităţii în drepturi, întrucât creează discriminare între inculpaţii al căror apel este soluţionat de către curţile de apel şi cei al căror apel este soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asigurându-le doar celor dintâi dreptul de a formula calea extraordinară de atac analizată. Pentru aceleaşi motive, se susţine încălcarea, prin prevederile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea fundamentală. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (2) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea încalcă accesul la justiţie şi dreptul la apărare, prin faptul că nu permit părţii interesate, care are studiile juridice necesare, să promoveze calea extraordinară de atac anterior menţionată fără a fi asistată de un avocat, de esenţa acestor drepturi fundamentale fiind opţiunea persoanei interesate în sensul angajării unui apărător. Se arată, de asemenea, că textul criticat creează discriminare între părţile procesului penal pe criteriul averii, întrucât angajarea unui apărător, în situaţia procesuală reglementată prin dispoziţiile art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, este condiţionată de existenţa în patrimoniul recurentului a sumelor de bani necesare. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în privinţa criticilor având ca obiect dispoziţiile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi întemeiată cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 436 alin. (2) din Codul de procedură penală. Referitor la dispoziţiile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală, se susţine că recursul în casaţie reprezintă o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor definitive pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, pentru cazuri de casare strict şi limitativ prevăzute de lege. Se arată că, prin urmare, pe calea recursului în casaţie se urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor penale definitive pronunţate de către curtea de apel, cu respectarea principiului legalităţii, prevăzut la art. 2 din Codul de procedură penală. Astfel, în scopul asigurării unui just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi cel al securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, reglementarea unei astfel de restrângeri nefiind incompatibilă cu standardele asigurării accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. Se arată, totodată, că soluţionarea recursului în casaţie este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aspect ce justifică excluderea din sfera hotărârilor ce pot fi supuse acestei căi de atac a deciziilor pronunţate de instanţa supremă. Se susţine că textul criticat nu este de natură a încălca prevederile constituţionale ale art. 16. Referitor la criticile formulate cu privire la art. 436 alin. (2) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea sunt întemeiate, în prezenta cauză fiind aplicabile, mutatis mutandis, atât considerentele, cât şi soluţia din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 462 din 17 septembrie 2014. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii, legiuitorul având competenţa de a stabili atât hotărârile judecătoreşti care sunt supuse căilor de atac, cât şi motivele pentru care pot fi exercitate acestea. Se face trimitere, în acest sens, la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 500 din 15 mai 2012. Se mai arată că, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, dispoziţiile Legii fundamentale nu obligă la asigurarea tuturor căilor de atac, în toate categoriile de cauze, făcându-se trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 967 din 20 noiembrie 2012. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 436 alin. (2) din Codul de procedură penală, se arată că acestea constituie un alt caz în care asistenţa juridică este obligatorie, similar celor prevăzute la art. 90 din Codul de procedură penală, care atrage aplicarea prevederilor art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală, în situaţia în care inculpatul nu îşi alege un avocat. Se susţine că această exigenţă legală nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei. 9. Avocatul Poporului opinează că dispoziţiile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, iar cele ale art. 436 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Referitor la prevederile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că acestea se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în situaţia juridică reglementată de textul criticat, nefiind contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie. Se susţine, de asemenea, că accesul liber la justiţie nu presupune asigurarea tuturor căilor de atac în toate categoriile de cauze, motiv pentru care dispoziţiile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală. Se susţine că, de altfel, acceptarea criticii de neconstituţionalitate referitoare la imposibilitatea atacării cu recurs în casaţie a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional în legiuitor pozitiv în vederea completării textului criticat, potrivit susţinerilor autorului excepţiei. 10. Cu privire la dispoziţiile art. 436 alin. (2) din Codul de procedură penală, se arată că acestea sunt discriminatorii, întrucât, din perspectiva dreptului de a formula recurs în casaţie, reglementează un regim juridic diferit pentru persoane aflate în situaţii analoage şi comparabile, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă. Se susţine, totodată, că prevederile legale criticate încalcă accesul liber la justiţie, prin impunerea în sarcina justiţiabilului a unor sarcini financiare suplimentare, generate de costurile angajării unui apărător, aspect ce face ca accesul liber la justiţie să nu mai fie unul efectiv. Se face trimitere, în acest sens, la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 9 octombrie 1979 şi 4 octombrie 2007, pronunţate în cauzele Airey împotriva Irlandei şi Anghel împotriva României. Mai mult, se susţine că obligaţia formulării cererii de recurs în casaţie de către un avocat care are dreptul de a pune concluzii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie echivalează cu transformarea dreptului fundamental prevăzut la art. 21 din Constituţie într-o condiţie de admisibilitate a căii de atac anterior menţionate, de natură a afecta substanţa acestui drept. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi art. 436 alin. (2) din Codul de procedură penală, care, la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următorul cuprins: - Art. 434 alin. (1): „Pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.“; – Art. 436 alin. (2): „Inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.“ 14. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, având, în prezent, următorul cuprins: „Pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.“ 15. Având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din data de 3 august 2011, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi art. 436 alin. (2) din Codul de procedură penală, în forma în vigoare la data sesizării instanţei de contencios constituţional. 16. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 alin. (2) referitoare la dreptul la apărare, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, este neconstituţională. 18. De asemenea, prin Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile din Codul de procedură penală cuprinse în art. 436 alin. (2), cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat, sunt neconstituţionale. 19. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Întrucât încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţată pe data de 22 martie 2016, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit, prin pronunţarea şi publicarea deciziilor nr. 540 din 12 iulie 2016 şi nr. 432 din 21 iunie 2016, după data încheierii anterior referite, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) cu privire la soluţia legislativă care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, şi art. 436 alin. (2) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014). 20. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză, instanţa de judecată urmează să respecte Deciziile Curţii Constituţionale nr. 432 din 21 iunie 2016 şi nr. 540 din 12 iulie 2016, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în temeiul deciziei anterior menţionate prin care s-a admis excepţia, prezenta decizie poate constitui motiv al unei cereri de revizuire, cu respectarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) cu privire la soluţia legislativă care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, şi art. 436 alin. (2) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Coţofană în Dosarul nr. 2.665/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
