Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 19.441/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.614D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicită judecata în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, după ce relevă asupra situaţiei de fapt, concluzionează că excepţia de neconstituţionalitate, neavând legătură cu soluţionarea cauzei în procedura mai sus evidenţiată, este inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Sentinţa penală nr. 1.366 din 7 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 19.441/325/2016, Judecătoria Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală în ceea ce priveşte sintagma „consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale“, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire formulate împotriva Sentinţei penale nr. 3.305 din 16 septembrie 2014 a Judecătoriei Timişoara. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la calitatea legilor şi la accesul liber la justiţie, precum şi dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece sintagma „consecinţe grave“ implică o încărcătură afectivă care, nefiind definită în termeni lipsiţi de echivoc, este lăsată la aprecierea instanţei. 7. Judecătoria Timişoara - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul contestat, respectiv art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte sintagma „consecinţe grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale“, nu contravine normei constituţionale invocate în susţinerea ei, respectiv dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Textul nu este confuz sau neclar, deoarece, în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale şi vreuna dintre consecinţele încălcării Convenţiei continuă să se producă, instanţa naţională nu ar putea reţine că aceste consecinţe nu sunt grave. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece, în conformitate cu art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru a fi admisibilă, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei care presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul stabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014). 10. Aşa fiind, întrucât Curtea de la Strasbourg a constatat încălcarea art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în legătură cu condiţiile de detenţie, iar nu cu privire la procedura desfăşurată în Dosarul penal nr. 566/59/2014 al Judecătoriei Timişoara (în care s-a pronunţat sentinţa ce face obiectul cererii de revizuire), Guvernul apreciază că prevederile art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului este cale extraordinară de atac cu o natură juridică tipică, aparte, determinată de fundamentul, obiectul, funcţionalitatea şi funcţia sa procesuală, care o deosebeşte de celelalte căi extraordinare de atac, mai ales prin aceea că determină examinarea din nou a cauzei pe fond, prin retractarea de către instanţă a propriei soluţii, soluţie care este înlocuită cu una corespunzătoare noilor fapte şi împrejurări constatate şi despre care instanţa nu a avut anterior cunoştinţă. 12. Prin posibilitatea acordată părţii de a exercita această cale extraordinară de atac, practic Curtea Europeană a Drepturilor Omului vine să confirme faptul că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe este garantat de art. 6 paragraful (1) din Convenţie, iar acest drept trebuie să se interpreteze în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante şi, deşi unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată (a se vedea Cauza Brumărescu contra României), deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX), atunci când însă se constată încălcarea unui drept, Curtea Europeană a Drepturilor Omului impune instanţelor obligaţia de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat partea în momentul încălcării dreptului. 13. Aşadar, Convenţia creează un adevărat cadru juridic privitor la protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care le protejează, cu valoare supranaţională, dar bazat pe principiul subsidiarităţii, ceea ce presupune o repartizare a competenţelor în acest domeniu între autorităţile naţionale, cu vocaţia de a asigura ele, primele, apărarea acestor drepturi şi libertăţi, şi instanţa europeană, chemată să intervină numai atunci când aceasta nu se realizează pe deplin în cadrul sistemului naţional de drept în discuţie. 14. Totodată, judecătorul naţional este unul dintre destinatarii unei astfel de hotărâri, interesul acestuia trebuie să fie acela de a evita repetarea faptului ilicit, în aşteptarea intervenirii unei modificări a dreptului intern şi chiar în ipoteza în care hotărârile Curţii necesită o reformă complexă şi amplă a sistemului legislativ intern, judecătorul naţional poate şi trebuie, pe cât este posibil, să pună în aplicare aceste hotărâri, până să intervină o lege internă în concordanţă cu Convenţia, pentru că judecătorul naţional rămâne deplin responsabil în aplicarea uniformă a Convenţiei în sistemul intern judiciar, realizând eficient şi constituţionalist o sinteză între exigenţele acesteia şi constrângerile, în unele privinţe şi perioade, inhibitoare, date de calitatea legii, de regulile procedural naţionale şi chiar de jurisprudenţa dominantă. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 465 alin. (1) referitor la Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(1) Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate." 18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, precum şi dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în fapt, în perioada 2001-2011, petentul Faur Nistor Isai a fost deţinut în mai multe rânduri în Penitenciarul Timişoara şi a susţinut că i-au fost încălcate o serie de drepturi (nu i s-a asigurat suprafaţa minimă de cazare, nu a beneficiat de o hrană corespunzătoare caloric, nu a primit alimentele prescrise de nutriţionist, a inhalat fum de ţigară atât în spaţiul de cazare, cât şi în mijloacele de transport), sens în care a formulat o plângere penală împotriva angajaţilor din cadrul Penitenciarului Timişoara sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi abuz în serviciu în formă calificată (art. 246, art. 247 şi art. 248^1 din Codul penal din 1969). 20. Prin Ordonanţa procurorului nr. 664/P/2013 din 3 martie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus clasarea cauzei. 21. Împotriva acestei ordonanţe Faur Nistor Isai a formulat plângere, iar prin Sentinţa penală nr. 3.305 din 16 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 566/59/2014 al Judecătoriei Timişoara, definitivă la data pronunţării, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată. 22. Totodată, prin Sentinţa penală nr. 2.802 din 12 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 25.671/325/2015 al Judecătoriei Timişoara, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată cu privire la Sentinţa penală nr. 3.305 din 16 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 566/59/2014 al Judecătoriei Timişoara. 23. La data de 5 august 2016, Faur Nistor Isai a formulat, în temeiul art. 465 din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire împotriva aceleiaşi Sentinţe penale nr. 3.305 din 16 septembrie 2014 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. 566/59/2014. 24. În motivare revizuentul a arătat că, deşi în Dosarul nr. 25.671/325/2015 al Judecătoriei Timişoara i-a fost respinsă cererea de revizuire formulată împotriva Sentinţei penale nr. 3.305 din 16 septembrie 2014, ulterior, mai exact la data de 21 iunie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în Cauza Faur împotriva României, reţinând condiţii de detenţie inadecvate. De aceea a solicitat admiterea cererii de revizuire formulată cu privire la Dosarul nr. 25.671/325/2015 şi obligarea parchetului să facă cercetări şi să dispună trimiterea în judecată a persoanelor vinovate din penitenciar care l-au supus la rele tratamente. 25. La data de 2 septembrie 2016 a depus la dosar memoriul revizuentului prin care a solicitat ataşarea dosarelor nr. 566/59/2014 şi nr. 25.671/325/2015 ale Judecătoriei Timişoara, acesta precizând că solicită revizuirea şi cu privire la Dosarul nr. 566/59/2014. 26. La termenul din 2 noiembrie 2016 revizuentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 şi art. 465 din Codul de procedură penală, pe care a motivat-o la termenul din 15 februarie 2017 în ceea ce priveşte neclaritatea sintagmei „consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale“. 27. Prin Sentinţa penală nr. 1.366 din 7 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 19.441/325/2016, Judecătoria Timişoara - Secţia penală a dispus: - sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală în ceea ce priveşte sintagma criticată; – respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedură penală şi art. 465 din acelaşi cod în raport cu dispoziţiile art. 11, 16, 20, 21, 24 şi art. 148 din Constituţie; – în temeiul art. 465 alin. (10) din Codul de procedură penală, respingerea ca nefondată a cererii de revizuire formulate cu privire la Sentinţa penală nr. 3.305 din 16 septembrie 2014 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. 566/59/2014. 28. Analizând criticile formulate, Curtea constată că, prin Hotărârea din 21 iunie 2016, pronunţată în Cauza Faur împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că Judecătoria Arad l-a condamnat pe Faur Nistor Isai la pedeapsa de 13 ani închisoare printr-o decizie definitivă din 21 martie 2001 pentru violul unui minor. Detenţia reclamantului a început la data de 21 ianuarie 2001 şi a durat până la 24 mai 2011, când a fost eliberat din închisoare. La 11 iulie 2013, reclamantul a fost reţinut din nou, în urma unei noi condamnări pentru violul a două fete care erau minore. 29. În scrisorile sale adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului, reclamantul a susţinut că în închisorile din Arad şi Timişoara a fost ţinut în celule supraaglomerate şi că, deşi era nefumător, a fost expus fumului inhalat de la ţigările altor deţinuţi. Pentru acest motiv a depus mai multe plângeri la autorităţile naţionale şi, printr-o decizie definitivă din 12 aprilie 2005, Judecătoria Arad a admis una dintre plângerile reclamantului şi a dispus plasarea acestuia într-o celulă pentru nefumători. Din informaţiile furnizate de reclamant nu este clar dacă această decizie a fost executată, însă, pe baza observaţiilor sale scrise, se poate deduce că a fost plasat într-o celulă pentru nefumători. În plus, reclamantul a pretins că a fost transferat de la o închisoare la alta sau de la o închisoare la instanţă în camioane cu deţinuţi care fumează. 30. Curtea europeană a reţinut că reclamantul a fost ţinut în detenţie în penitenciarul din Timişoara în condiţii nefavorabile şi, după examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, a considerat că, în cazul de faţă, condiţiile de detenţie ale reclamantului în închisoarea de la Timişoara au fost inadecvate. Pentru acest motiv a hotărât că a fost încălcat art. 3 din Convenţie şi a obligat statul român să plătească reclamantului suma de 3.900 euro. De asemenea, au fost respinse celelalte cereri. 31. Potrivit dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală, revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului poate fi exercitată numai împotriva acelor hotărâri definitive pronunţate de instanţele penale române în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. 32. Cu alte cuvinte, acest caz de revizuire este dublu condiţionat şi presupune atât existenţa unei hotărâri a instanţei europene prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăţilor fundamentale, cât şi continuitatea şi imposibilitatea remedierii consecinţelor negative grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale, cu condiţia ca încălcarea constatată să vizeze o hotărâre definitivă pronunţată de către instanţa română. 33. Or, aşa cum s-a arătat, în cadrul procedurii declanşate la instanţa europeană, aceasta nu a constatat încălcări ale unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale revizuentului de către instanţa naţională în litigiul de faţă în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 3.305 din 16 septembrie 2014. 34. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. 35. Examinând incidenţa, din această perspectivă, a existenţei legăturii textului legal criticat cu soluţionarea cauzei, Curtea arată că aceasta presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea şi Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20; Decizia nr. 712 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015, paragraful 19). 36. Totodată, Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că o eventuală constatare a „neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată“ (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30). 37. Tot astfel, Curtea a mai reţinut, într-o altă cauză, că „autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane“ (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, paragraful 20, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014). 38. Aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu ar avea nicio înrâurire asupra cauzei în care a fost ridicată, neproducând nicio consecinţă, câtă vreme prin Hotărârea din 21 iunie 2016, pronunţată în Cauza Faur împotriva României, nu s-au constatat încălcări ale unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale revizuentului de către instanţa naţională în litigiul de faţă în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 3.305 din 16 septembrie 2014 a Judecătoriei Timişoara. 39. Aşa fiind, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 19.441/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 martie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
