Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1), ale art. 34 alin. (2) şi ale art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ocolul Silvic Izvorul Someşului Mare R.A. din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 4.721/190/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.883D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 736 din 8 octombrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.721/190/2015, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1), ale art. 34 alin. (2) şi ale art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ocolul Silvic Izvorul Someşului Mare R.A. din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, în etapa procesuală a recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 981/2018, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la regimul silvic. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reglementează calea de atac împotriva procesului-verbal de contravenţie, iar celelalte dispoziţii criticate din acelaşi act normativ reglementează procedura parcursă de cererile contravenţionale. În acest context, autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea reglementării criticate atât în privinţa căii de atac a recursului în materia plângerilor contravenţionale, cât şi în ceea ce priveşte regula procedurală potrivit căreia plângerea împotriva acestor acte administrative se soluţionează în primă instanţă de judecătorii şi nu de instanţe specializate în materia contenciosului administrativ. 6. În acest context, invocă Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 67, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, deşi statele au posibilitatea de a scoate în afara legii penale unele infracţiuni şi de a le sancţiona mai degrabă pe cale contravenţională decât penală, autorii infracţiunilor nu trebuie să se afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul motiv că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală, statuându-se, totodată, că, în principiu, Convenţia lasă statelor libertatea de a considera infracţiune şi de a o pedepsi ca atare, cu condiţia respectării cerinţelor art. 6 din Convenţie, o faptă ce nu reprezintă exercitarea firească a unuia dintre drepturile ocrotite de aceasta. 7. Autorul excepţiei învederează astfel că se poate observa o diferenţă de tratament între procedurile şi căile de atac aflate la dispoziţia autorilor faptelor în funcţie de procedura urmată, respectiv cea contravenţională, unde, în prezent, este posibilă doar exercitarea căii de atac a apelului, faţă de procedura penală unde, la art. 433, se prevede existenţa unei a doua căi de atac extraordinare, respectiv cea a recursului în casaţie. 8. Autorul excepţiei susţine că, deşi procesul-verbal de contravenţie, în sine, constituie un act administrativ, spre deosebire de toate celelalte acte administrative, acesta este dat în competenţa de soluţionare în prima instanţă a judecătoriilor - secţiile civile, fără nicio justificare. Raportat la speţă, acesta se află în etapa procesuală a recursului formulat împotriva unei decizii civile pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la regimul silvic. 9. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că normele legale trebuie să urmărească un scop legitim şi că trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93). Cu privire la numărul căilor de atac, susţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră nici expres, nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, ar trebui recunoscut şi în materie contravenţională. Aşadar, apreciază ca fiind neconstituţionale soluţionarea unei plângeri contravenţionale de către instanţele civile, şi nu de cele penale, precum şi limitarea căilor de atac aflate la dispoziţia presupusului autor al faptelor, spre deosebire de procedura penală. 10. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale prin raportare la art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, sens în care arată că legiuitorul are latitudinea de a stabili numărul căilor de atac care pot fi exercitate în cauza dedusă judecăţii, neexistând nicio obligaţie prevăzută de normele constituţionale sau convenţionale invocate de a se institui două căi de atac faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32 alin. (1), ale art. 34 alin. (2) şi ale art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut normativ: - Art. 32 alin. (1): „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.“; – Art. 34 alin. (2): „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii.“; – Art. 47: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz.“ 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv la interzicerea discriminării. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 736 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 17 februarie 2021, Decizia nr. 510 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 3 martie 2022, Decizia nr. 727 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 5 iulie 2022, Decizia nr. 170 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 11 august 2022, şi Decizia nr. 541 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2023, decizii prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate. 17. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea reţine că aceasta este dedusă de autorul excepţiei atât din perspectiva inexistenţei căii de atac a recursului în materia plângerilor contravenţionale, cât şi în ceea ce priveşte regula procedurală potrivit căreia plângerea împotriva acestor acte administrative se soluţionează în primă instanţă de judecătorii, şi nu de instanţe specializate în materia contenciosului administrativ. În acest context, prin Decizia nr. 510 din 13 iulie 2021, precitată, paragrafele 13 şi 14, Curtea a statuat că art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea, iar această modalitate de reglementare reprezintă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Totodată, stabilirea competenţei teritoriale unice a instanţei de judecată pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei/unor contravenţii la circulaţia pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general şi obiectiv, şi anume cel al locului unde a fost săvârşită şi constatată contravenţia, ceea ce este pe deplin justificat şi rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenţii, şi anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele care circulă pe drumurile publice şi care trebuie să respecte aceleaşi reguli de circulaţie prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. 18. Referitor la susţinerile autorului excepţiei privind lipsa căii de atac a recursului în materie contravenţională, ceea ce, în opinia acestuia, limitează dezbaterea sau controlul judecătoresc la instanţa de apel care o soluţionează definitiv şi privează partea de dreptul de a supune cauza unei instanţe de recurs, prin Decizia nr. 541 din 10 noiembrie 2022, precitată, paragrafele 14-20, Curtea a arătat că art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost modificat, dobândind conţinutul actual, prin art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Anterior acestei modificări, art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevedea că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii“. Aşadar, diferenţa dintre cele două reglementări ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 - cea anterioară şi cea ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 - constă în denumirea căii de atac împotriva hotărârilor prin care se soluţionează plângerile contravenţionale, şi anume recurs, în vechea reglementare (recurs care, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu apel, era o cale de atac devolutivă, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865), şi apel, în actuala reglementare. În ambele reglementări, hotărârea prin care se soluţiona calea de atac nu mai poate fi atacată. Modificarea căii de atac din recurs în apel a intervenit ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, prin care recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac, care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie, nepermiţând instanţei analizarea situaţiei de fapt. 19. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Aceste condiţionări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 20. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic. 21. Cu privire la numărul căilor de atac, Curtea a reţinut că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră nici expres, nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenţie, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, ci doar a posibilităţii de a se supune judecăţii unei instanţe naţionale. Curtea a mai reţinut că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21). 22. Analizând conţinutul normativ al art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019, paragraful 19, Curtea a reţinut că, potrivit acestor dispoziţii legale, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea poate fi atacată numai cu apel. Legiuitorul a modificat acest text prin Legea nr. 76/2012 tocmai pentru a fi în concordanţă cu reglementările noului Cod de procedură civilă, în condiţiile în care, anterior modificării, acesta stabilea că hotărârea primei instanţe este atacabilă cu recurs. În optica noului Cod de procedură civilă, calea de atac de drept comun a redevenit apelul, recursul putând fi declarat în mod excepţional şi pentru motive stricte de procedură. Astfel, orice parte va putea declara apel împotriva hotărârii judecătoriei, acesta putându-se formula în termen de 30 de zile, potrivit art. 468 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, urmând a fi soluţionat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, o prevedere rezonabilă, luând în considerare natura administrativă a procesului-verbal. Totodată, Curtea a reţinut, la paragraful 21 al deciziei menţionate, că în noua reglementare procesual civilă apelul constituie o cale ordinară de atac cu caracter devolutiv, prin intermediul căreia instanţa de apel statuează atât în fapt, cât şi în drept, în timp ce recursul a fost conceput drept o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege. Curtea a constatat că prin reglementarea unei singure căi de atac - cea a apelului - împotriva hotărârilor prin care se soluţionează plângerile contravenţionale, deci a dublului grad de jurisdicţie în materie contravenţională, nu se încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, de vreme ce părţile beneficiază pe tot parcursul soluţionării plângerii şi al soluţionării apelului de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil şi a dreptului la apărare. 23. În acest context, prin Decizia nr. 170 din 24 martie 2022, precitată, paragrafele 18 şi 21, referitor la critica ce vizează presupusa discriminare instituită prin art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea a statuat că exceptarea de la accesul la calea de atac a recursului este dată de faptul că justiţiabilul se află într-o procedură de judecată specială faţă de cea de drept comun, ceea ce se constituie într-un criteriu obiectiv şi raţional pentru diferenţa de tratament a acestuia în raport cu un justiţiabil aflat în procedura generală. Stabilirea procedurii de judecată speciale nu are un caracter arbitrar, fiind o concretizare a unei necesităţi de soluţionare rapidă şi simplificată a unor cereri de un anumit cuantum care reflectă aspecte cotidiene ale vieţii sociale. 24. Aşa fiind, în conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, legiuitorul are o marjă de apreciere în ceea ce priveşte alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului. În acest sens pot fi amintite, exemplificativ, Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a subliniat că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26, prin care Curtea a constatat că existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură în funcţie de specificul materiei reglementate nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. 25. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia, deşi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, care în sine constituie un act administrativ, spre deosebire de toate celelalte acte administrative, este dat spre competenta soluţionare în primă instanţă judecătoriilor - secţiile civile, prin Decizia nr. 510 din 13 iulie 2021, paragrafele 19 şi 20, Curtea a reţinut că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cuprinde reglementări al căror scop îl constituie sancţionarea unor comportamente ce aduc atingere acelor valori sociale care, deşi nu se bucură de protecţia legii penale, trebuie apărate prin mijloace extrapenale. 26. Aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, în dreptul românesc contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Scoaterea acestora din domeniul ilicitului penal nu echivalează însă cu introducerea lor sub cupola Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, lege care are în vedere raporturile stabilite între cetăţean şi autorităţile publice prin acte administrative, iar nu prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act normativ (a se vedea Decizia nr. 687 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011). Controlul judecătoresc al proceselor-verbale de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se face pe calea contenciosului administrativ, ci, potrivit prevederilor art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, printr-o procedură specifică materiei contravenţionale. 27. În acest sens, prin Decizia nr. 98 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 mai 2015, paragraful 19, Curtea a constatat că împrejurarea potrivit căreia contestaţiile formulate împotriva actelor cu caracter administrativ şi a proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor (…) sunt date în competenţa de soluţionare a unor instanţe diferite nu impietează cu nimic asupra dreptului de acces la justiţie al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta având posibilitatea de a-şi exercita garanţiile prevăzute de lege, formulând apărările pe care le consideră pertinente şi utile cauzei, la fel ca orice altă persoană aflată într-o asemenea situaţie. De altfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. 28. Aşadar, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 541 din 10 noiembrie 2022, paragraful 20, stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate. 29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ocolul Silvic Izvorul Someşului Mare R.A. din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 4.721/190/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 32 alin. (1), ale art. 34 alin. (2) şi ale art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
