Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 18 din 5 martie 2018 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 18 din 5 martie 2018 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 337 din 17 aprilie 2018

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.970/1/2017


┌─────────┬────────────────────────────┐
│Gabriela │- judecător,                │
│Elena    │vicepreşedintele Înaltei    │
│Bogasiu  │Curţi de Casaţie şi Justiţie│
│         │- preşedintele completului  │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lavinia  │- judecător, preşedintele   │
│Curelea  │delegat al Secţiei I civile │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Eugenia  │- judecător, preşedintele   │
│Voicheci │Secţiei a II-a civile       │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mirela   │- judecător la Secţia I     │
│Vişan    │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Nina     │- judecător la Secţia I     │
│Ecaterina│civilă                      │
│Grigoraş │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Florentin│- judecător la Secţia I     │
│Sorin    │civilă                      │
│Drăguţ   │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mihaela  │- judecător la Secţia I     │
│Tăbârcă  │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica   │- judecător la Secţia I     │
│Susanu   │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Marian   │- judecător la Secţia a II-a│
│Budă     │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a II-a│
│Condoiu  │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Carmen   │- judecător la Secţia a II-a│
│Trănica  │civilă                      │
│Teau     │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Roxana   │- judecător la Secţia a II-a│
│Popa     │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│George   │- judecător la Secţia a II-a│
│Bogdan   │civilă                      │
│Florescu │                            │
└─────────┴────────────────────────────┘

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.970/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă dispoziţiile art. 870 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care reglementează posibilitatea participării la distribuirea de sume pentru toţi creditorii interesaţi, presupun în mod necesar parcurgerea procedurii de intervenţie prevăzute de art. 691 şi următoarele din Codul de procedură civilă“.
    După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    1. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, prin Încheierea din 13 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 33.510/301/2015, a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: „Dacă dispoziţiile art. 870 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care reglementează posibilitatea participării la distribuirea de sume pentru toţi creditorii interesaţi, presupun în mod necesar parcurgerea procedurii de intervenţie prevăzute de art. 691 şi următoarele din Codul de procedură civilă“.
    2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 octombrie 2017.

    II. Temeiul juridic al sesizării
    3. Art. 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi, asupra acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

    III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    4. Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010)
    "ART. 690
    Dreptul de intervenţie
    (1) Orice creditor poate interveni în cursul executării silite pornite de un alt creditor, însă numai în condiţiile şi limitele prevăzute la alin. (2).
    (2) Pot interveni în executarea silită:
    1. creditorii care au deja un titlu executoriu contra debitorului;
    2. creditorii care au luat măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestuia;
    3. creditorii care au un drept real de garanţie sau, după caz, un drept de preferinţă asupra bunului urmărit, conservat în condiţiile prevăzute de lege;
    4. creditorii chirografari titulari ai unor creanţe băneşti rezultate din înscrisuri cu dată certă ori din registre ţinute cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege."

    "ART. 691
    Termenul de intervenţie
    (1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, intervenţia poate fi făcută, sub sancţiunea prevăzută la art. 696, până la termenul stabilit de către executor pentru valorificarea, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege ori convenite de părţi, a bunurilor mobile sau imobile urmărite.
    (2) Cu toate acestea, creditorii care au un drept real de garanţie asupra bunurilor urmărite şi care este conservat în condiţiile prevăzute de lege, creditorii care au creanţe având ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene, precum şi alţi creditori privilegiaţi
    care intervin în cursul urmăririi silite au dreptul să participe la distribuire după rangul conferit de dreptul lor de preferinţă, chiar dacă cererea de intervenţie a fost făcută după expirarea termenului stabilit potrivit alin. (1), dacă şi-au depus titlurile de creanţă în termenul prevăzut la art. 869 alin. (2), în vederea întocmirii proiectului de distribuire a sumei rezultate din urmărire. Dispoziţiile art. 866 rămân aplicabile."

    "ART. 695
    Efectele intervenţiei
    (1) Creditorii intervenienţi şi cei ale căror creanţe au fost recunoscute de către debitor, în condiţiile prevăzute la art. 692, pot să participe la distribuirea sumei rezultate din urmărire, în limita sumelor reclamate sau, după caz, recunoscute, şi, dacă au titluri executorii, să participe, în condiţiile legii, la urmărirea bunurilor debitorului şi să solicite efectuarea unor acte de executare silită, dacă este cazul.
    (2) Creditorii intervenienţi ale căror creanţe au fost contestate, în tot sau în parte, de către debitor şi care au cerut instanţei ca sumele reclamate să fie puse deoparte pot participa numai la distribuirea sumelor consemnate în condiţiile prevăzute la art. 692 alin. (6), în afară de cazul în care ar fi pretinse de alţi creditori în rang util."

    "ART. 696
    Intervenţia tardivă
    Creditorii chirografari care au intervenit după expirarea termenului prevăzut la art. 691 alin. (1), dar înainte de expirarea termenului pentru depunerea titlurilor de creanţă, în vederea întocmirii proiectului de distribuire a sumei rezultate din urmărire, au dreptul să participe la distribuirea părţii din suma rămasă după îndestularea drepturilor creditorilor urmăritori, a creditorilor garantaţi sau privilegiaţi şi a celor care au intervenit în timp util. Dispoziţiile art. 692 alin. (4)-(6) rămân aplicabile."

    "ART. 869
    Termenul de depunere a titlurilor de creanţă
    (1) Dacă există mai mulţi creditori urmăritori sau intervenienţi, suma rezultată din vânzare se distribuie acestora potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 865-868.
    (2) În acest scop, după depunerea sau consemnarea sumei rezultate din vânzare, executorul va fixa de urgenţă un termen de 10 zile pentru depunerea titlurilor de creanţă. [...]
    (4) Termenul se va afişa la sediul executorului judecătoresc şi la cel al instanţei de executare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru depunerea titlurilor de creanţă. Afişarea va fi constatată printr-un proces-verbal care se va depune la dosar.
    (5) După expirarea termenului arătat la alin. (4), niciun creditor nu va mai putea lua parte la distribuirea sumei obţinute din urmărire."

    "ART. 870
    Depunerea titlurilor de creanţă
    (1) În vederea participării la distribuire, toţi creditorii interesaţi vor trebui să depună la sediul executorului judecătoresc, în termenul prevăzut la art. 869 alin. (4), titlurile de creanţă, în original sau în copie certificată, arătând în mod distinct capitalul, dobânzile şi cheltuielile ce le sunt datorate, precum şi, dacă va fi cazul, drepturile de preferinţă neînscrise în cartea funciară sau în alte registre publice."

    IV. Expunerea succintă a procesului
    5. Prin Cererea înregistrată la data de 13 noiembrie 2015 sub nr. 33.510/301/2015, contestatoarea A a formulat, în contradictoriu cu intimaţii B, C şi D, contestaţie la executare împotriva următoarelor acte: Încheierea din data de 29.10.2015 emisă de B, încheierea de încuviinţare a executării silite, somaţia cambială, somaţia mobiliară, înştiinţarea debitorului privind declanşarea executării, precum şi împotriva tuturor actelor de executare efectuate după data de 14.08.2015 în Dosarul de executare nr. 962/2014, solicitând în acelaşi timp şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii de către creditorul C a sumelor ce i-au fost eliberate prin această încheiere.
    6. În motivare, a arătat că la data de 28.11.2014 a fost formulată o cerere de executare silită de către creditorul E, formându-se Dosarul nr. 962/2014 pe rolul B, în cadrul căruia contestatoarea a formulat o cerere de participare la distribuirea sumelor rezultate din executarea respectivă, cerere admisă de B. În calitate de creditor urmăritor în dosarul de executare, A a formulat contestaţie la executare împotriva proiectului de distribuire sume, contestaţie ce formează obiectul Dosarului nr. 16.612/301/2015. În ciuda contestaţiei la executare formulate la data de 14.08.2015, B a dispus închiderea dosarului de executare printr-o încheiere care a fost atacată cu contestaţie la executare ce face obiectul Dosarului nr. 28.420/301/2015.
    7. La data de 25.08.2015, după încetarea executării, creditorul C a formulat o cerere de insistare în executare, admisă de B la data de 2.10.2015, cu toate că nu era incident niciun caz de reluare a executării prevăzut de art. 705 raportat la art. 703 din Codul de procedură civilă.
    8. S-a mai arătat că, în situaţia în care B ar fi revenit asupra încheierii de încetare a executării silite, ar fi trebuit să reia executarea silită de la ultimul act de executare, anume de la proiectul de distribuire a sumelor împotriva căruia se formulase contestaţie la executare, sens în care în mod greşit B a procedat la eliberarea sumelor în loc să aştepte soluţia instanţei. S-a arătat că eliberarea sumelor s-a realizat tot în Dosarul nr. 962/2014, dosar în care contestatoarea a depus titlurile de creanţă în vederea participării la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită, iar potrivit art. 876 din Codul de procedură civilă prin introducerea cererii ce are ca obiect contestaţie la executare împotriva proiectului de distribuire, pentru creanţa respectivă este suspendată de drept orice plată.
    9. S-a mai arătat că niciun act de executare efectuat după data de 14.08.2015 nu a fost comunicat contestatoarei, sediul acesteia fiind în sectorul 3, iar nu în sectorul 5, cum se menţionează în actele de executare lovite de nulitate.
    10. Prin Sentinţa civilă nr. 10.003 din 29.06.2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins contestaţia la executare formulată în contradictoriu cu intimatul B ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de intimata C ca neîntemeiată, a respins excepţia lipsei de interes invocată de intimata C ca neîntemeiată şi totodată a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea A în contradictoriu cu intimatele C şi D prin lichidator judiciar ca neîntemeiată. Deopotrivă, judecătoria a respins capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite ca neîntemeiat.
    11. Judecătoria a reţinut în motivarea acestei soluţii, printre altele, că modalitatea prin care un terţ poate interveni în executarea începută împotriva aceluiaşi debitor de un alt creditor este numai cererea de intervenţie în executare, formulată în condiţiile art. 690 din Codul de procedură civilă, conform căruia orice creditor poate interveni în cursul executării silite pornite de un alt creditor, însă numai în condiţiile şi limitele prevăzute în alin. (2). Această normă are caracter imperativ, calificarea rezultând din folosirea expresiei „numai în condiţiile şi limitele prevăzute“. Prin urmare, o cerere de participare la distribuirea sumelor realizate din executarea începută de un creditor urmăritor trebuie însoţită şi de o cerere de intervenţie, care trebuie soluţionată de instanţa de executare, acest aspect rezultând şi din dispoziţiile art. 695 din Codul de procedură civilă. În cauză, a constatat instanţa, executorul judecătoresc a înaintat instanţei de executare cererea contestatoarei, însă, prin Încheierea pronunţată la data de 8.04.2015 în Dosarul nr. 10.087/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, iar împotriva soluţiei contestatoarea A nu a promovat calea de atac a apelului, manifestând astfel un comportament lipsit de diligenţă în ceea ce priveşte recunoaşterea calităţii de creditor urmăritor în cadrul Dosarului de executare nr. 962/2014 înregistrat pe rolul B.
    12. Contestatoarea a declarat apel împotriva acestei sentinţe, invocând în esenţă următoarele aspecte: contestatoarea nu a formulat niciodată cerere de intervenţie în executarea silită, ci doar cerere de participare la distribuirea sumelor rezultate din executare; executorul a procedat fără drept la calificarea acestei cereri drept o cerere de intervenţie în executarea silită, înaintând-o instanţei. Aceasta din urmă nu a sesizat faptul că o astfel de solicitare nu fusese formulată „in terminis“ şi a procedat la soluţionarea sesizării primite ca atare de la executor. Apelanta contestatoare apreciază, prin motivele de apel, că prima instanţă s-a aflat într-o confuzie cu privire la cele două instituţii (intervenţia în executarea silită, respectiv depunerea titlurilor de creanţă în vederea participării la distribuirea sumelor), dând textului legal o interpretare eronată, în sensul că între acestea este o legătură indisolubilă, care nu permite existenţa uneia fără cealaltă.
    13. Apelanta contestatoare mai arată că din lectura textului legal incident (art. 870 din Codul de procedură civilă), text care respectă normele de tehnică legislativă prevăzute de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă cu claritate faptul că singura condiţie impusă creditorilor pentru a participa la distribuirea sumelor rezultate din executare este aceea de a depune titlurile de creanţă la dosarul de executare în termenul de 10 zile prevăzut de lege. Arată apelanta contestatoare şi că art. 870 din Codul de procedură civilă nu face nicio trimitere la dispoziţiile art. 690 şi următoarele din Codul de procedură civilă, astfel că nu se poate reţine interdependenţa acestor proceduri. Mai precizează apelanta contestatoare că acesta este şi motivul pentru care textul art. 870 din Codul de procedură civilă face referire la „titlurile de creanţă“, iar nu la noţiunea de „titluri executorii“. În plus, în opinia apelantei contestatoare, procedura intervenţiei nu este compatibilă sub aspectul duratei de soluţionare cu termenele prevăzute de lege în etapa distribuirii sumelor rezultate din executare. În fine, apelanta contestatoare apreciază că interpretarea dată de prima instanţă dispoziţiilor în discuţie lasă fără efect instituţia depunerii titlului de creanţă.
    14. Învestit cu soluţionarea apelului declarat de contestatoare, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

    V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii
    Tribunalul a reţinut următoarele:
    15. Art. 519 din Codul de procedură civilă instituite o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
    - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;
    – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
    – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    16. Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluţionarea unui apel aflat în curs de judecată, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
    17. Răspunsul la întrebarea adresată de instanţă este necesar în vederea soluţionării pe fond a cauzei, întrucât interpretarea modului de aplicare a dispoziţiilor art. 870 alin. (1) din Codul de procedură civilă raportat la situaţia de fapt expusă constituie problema fundamentală pusă în discuţia instanţei de apel.
    18. Chestiunea în cauză are caracter de noutate, în sensul că nu s-a identificat o jurisprudenţă constantă şi unitară asupra problemei în discuţie. De asemenea, întrebarea priveşte interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, are ca obiect o problemă de drept reală, iar nu aparentă şi priveşte interpretarea diferită sau contradictorie a dispoziţiei legale.

    VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    VI.I. Punctul de vedere al apelantei contestatoare:
    19. Apelanta contestatoare a învederat că este de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    VI.II. Punctul de vedere al intimatei C:
    20. Intimata C a considerat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât A solicită recunoaşterea calităţii sale de creditor urmăritor, fiind vorba de dreptul pe care legea îl recunoaşte creditorului urmăritor de a solicita executorului judecătoresc să dispună anumite măsuri, inclusiv comunicarea de acte şi către acesta.

    VII. Punctul de vedere al completului de judecată
    21. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a arătat că, deşi doctrina publicată face referire constantă la o corelare a dispoziţiilor art. 870 din Codul de procedură civilă cu cele cuprinse în art. 691 şi următoarele din acelaşi act normativ, este evident faptul că interpretarea acestor texte naşte în continuare dezbateri, urmând ca, din consultarea practicii judiciare relevante pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o va avea la dispoziţie, instanţa supremă să evalueze din această perspectivă caracterul nelămurit al problemei de drept puse în discuţie.
    22. În ceea ce priveşte opinia instanţei de trimitere, s-a arătat că nu este conturată opţiunea cu privire la interpretarea ce trebuie adoptată, luându-se în calcul aplicarea oricăreia dintre cele două opinii incidente. Astfel, varianta de interpretare propusă de doctrină şi însuşită şi de prima instanţă în cauza de faţă reprezintă una dintre posibilităţile luate în calcul.
    23. Cea de-a doua variantă este în sensul că, dimpotrivă, art. 870 din Codul de procedură civilă nu face trimitere expresă la instituţia intervenţiei, deşi se referă la depunerea titlurilor de creanţă, în timp ce art. 874 alin. (1) din acelaşi act normativ se referă la tardivitatea intervenţiei după termenul prevăzut de art. 691 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, nu poate fi exclusă nici interpretarea dată de apelanta contestatoare, în sensul că depunerea titlurilor de creanţă în vederea participării la distribuire se face direct, fără cerere de intervenţie. Altminteri, termenele scurte prevăzute de text nu ar putea fi respectate, iar interpretul ar adăuga la lege dacă ar citi în art. 870 din Codul de procedură civilă trimiterea (inexistentă) la art. 690 şi următoarele din acelaşi act normativ.
    24. În concluzie, în viziunea tribunalului, tocmai existenţa acestor două posibilităţi de interpretare, cu argumente apreciate drept importante în ambele variante, justifică sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe calea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

    VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    25. Cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, la nivelul instanţelor naţionale, practică judiciară au identificat Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Timişoara.
    26. Din analiza adreselor înaintate de curţile de apel s-au conturat două puncte de vedere, după cum urmează:
    27. Într-o opinie, s-a apreciat că dispoziţiile art. 870 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care reglementează posibilitatea participării la distribuirea de sume pentru toţi creditorii interesaţi, presupun în mod necesar parcurgerea procedurii de intervenţie prevăzute de art. 691 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
    28. Argumentele în sprijinul acesteia au fost următoarele:
    29. Potrivit art. 870 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în vederea participării la distribuire, toţi creditorii interesaţi vor trebui să depună la sediul executorului judecătoresc, în termenul prevăzut la art. 869 alin. (4), titlurile de creanţă, în original sau în copie certificată, arătând în mod distinct capitalul, dobânzile şi cheltuielile ce le sunt datorate, precum şi, dacă va fi cazul, drepturile de preferinţă neînscrise în cartea funciară sau în alte registre publice.
    30. Acest articol trebuie înţeles prin coroborare cu art. 869 din Codul de procedură civilă, care în alin. (1) dispune că, în situaţia în care există mai mulţi creditori urmăritori sau intervenienţi, suma rezultată din vânzare se distribuie acestora potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 865-868 din Codul de procedură civilă.
    31. Prin urmare, pentru a putea participa la distribuirea de sume realizată în cadrul unui dosar de executare, trebuie să aibă calitatea de creditor urmăritor sau intervenient (această din urmă calitate urmând să fie obţinută în urma parcurgerii procedurii prevăzute de art. 690 şi următoarele din Codul de procedură civilă).
    32. Într-o altă opinie s-a considerat că dispoziţiile art. 870 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu presupun în mod necesar parcurgerea procedurii de intervenţie prevăzute de art. 691 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
    33. Această concluzie se întemeiază pe coroborarea prevederilor art. 691 alin. (2) şi art. 696 din Codul de procedură civilă, norme ce fac referire la posibilitatea creditorului de a exhiba dreptul său de creanţă în cadrul executării silite direct în etapa în care are loc distribuirea sumelor, mai exact până la expirarea termenului stabilit de executor conform art. 869 alin. (2) din Codul de procedură civilă pentru depunerea titlului de creanţă.
    34. Se are, de asemenea, în vedere faptul că această din urmă normă legală nu condiţionează depunerea titlului de creanţă de formularea anterioară a cererii de intervenţie prevăzută de art. 691 din Codul de procedură civilă, alin. (2) al art. 869 din Codul de procedură civilă reglementând un termen scurt în care poate fi depus titlul de creanţă, premisa fiind aceea că titlul nu a fost depus anterior, deci că nu a fost deja formulată o cerere de intervenţie.
    35. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat prin Adresa nr. 2.687/C/4889/III-5/2017 din 7 decembrie 2017 că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii.

    IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    36. La nivelul Curţii Constituţionale nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    37. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a arătat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    38. Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate a acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
    - existenţa unei cauze în curs de judecată;
    – judecata cauzei să se afle în ultimă instanţă pe rolul tribunalului, al curţii de apel sau al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    – ivirea unei chestiuni de drept esenţiale, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;
    – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    39. Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluţionarea unui apel într-o contestaţie la executare, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 718 alin. (1) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.
    40. În ce priveşte chestiunea de drept relevată, chiar dacă aceasta are legătură cu dezlegarea cauzei, faţă de criticile formulate în apelul contestatoarei (în care se susţine că depunerea titlurilor de creanţă în vederea participării la distribuire, potrivit art. 870 din Codul de procedură civilă, se poate face direct, fără formularea cererii de intervenţie), nu este îndeplinită cerinţa de a fi o veritabilă, reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări contradictorii.
    41. O cerinţă de admisibilitate a sesizării este aceea referitoare la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv dacă aceasta prezintă un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât să justifice declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
    42. Sub acest aspect, în doctrină s-a arătat că declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare presupune existenţa unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări.
    43. În jurisprudenţa dezvoltată în legătură cu această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017).
    44. Conform art. 520 alin. (1) Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor“.
    45. Rezultă că prima teză a art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă condiţionează expres admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 519.
    46. Sub aspectul regularităţii sesizării, art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă impune ca actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să îndeplinească anumite exigenţe de ordin formal, respectiv să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului de judecată, precum şi punctul de vedere al părţilor.
    47. Raţiunea instituirii acestor condiţii formale ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus noul mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea sa să determine suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării sale de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii duratei procedurii judiciare, şi, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    48. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esenţiale, apărute într-o cauză aflată în curs de soluţionare în ultimă instanţă.
    49. Motivarea admisibilităţii de către autorul sesizării a fost impusă ca o condiţie necesară pentru a putea susţine şi demonstra caracterul real al problemei ce face obiectul sesizării, aspectul de noutate pe care aceasta o are şi caracterizează în mod concret dificultatea problemei de drept supuse dezbaterii, generând premisele declanşării mecanismului de unificare al procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile.
    50. Încheierea de sesizare a instanţei trebuie să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu. De asemenea, aceasta trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept este susceptibilă de interpretări diferite.
    51. În cauză, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu îndeplineşte condiţiile formale prevăzute de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, lipsind analiza reală şi motivarea completă a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilită în sarcina instanţei de trimitere cu privire la problema de drept ce se cere a fi lămurită.
    52. Astfel, la paragrafele 33 şi 34 din încheierea de sesizare, instanţa de trimitere lasă în sarcina instanţei supreme evaluarea caracterului nelămurit al problemei de drept puse în discuţie, limitându-se să susţină fără vreo motivare temeinică că ar fi evident faptul că interpretarea dispoziţiilor art. 870 şi ale art. 691 şi următoarele din Codul de procedură civilă „naşte în continuare dezbateri“. Mai mult, instanţa de trimitere arată textual că „nu are conturată opţiunea cu privire la interpretarea ce trebuie adoptată“.
    53. De asemenea, la paragraful 42 din încheierea de sesizare, instanţa de trimitere se limitează să afirme existenţa unei probleme de drept reale, fără a dezvolta motivele care susţin îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate.
    54. Simpla indecizie a judecătorului cu privire la sensul unei norme juridice nu poate constitui temei pentru iniţierea mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
    55. Faptul că o parte din proces susţine o altă interpretare decât cea care rezultă în mod firesc din normele juridice incidente şi care a fost în mod constant afirmată în doctrină nu justifică necesitatea lămuririi chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă.
    56. În plus, circumstanţele particulare ale cauzei relevă faptul că problema de drept adusă în dezbatere nu ridică o asemenea dificultate, în contextul în care dispoziţia legală a cărei interpretare se solicită a se realiza nu este nici lacunară, nici incompletă sau neclară, neexistând riscul apariţiei unei practici neunitare.
    57. Chiar instanţa de trimitere menţionează că „în doctrină se remarcă opinia în sensul că dispoziţiile art. 870 din Codul de procedură civilă se completează cu cele ale art. 692 din acelaşi cod, care reglementează procedura de soluţionare a cererilor de intervenţie a creditorilor intervenienţi“ şi că „doctrina publicată face referire constantă la o corelare a dispoziţiilor art. 870 din Codul de procedură civilă cu cele cuprinse în art. 691 şi urm.“ (paragrafele 32-33 din încheierea de sesizare).
    58. În acest sens, în studiul indicat în cuprinsul încheierii de sesizare se arată că:
    "Necesitatea ca titularul unui titlu de creanţă să depună inclusiv o cerere de intervenţie care să-i permită participarea la distribuirea sumelor în condiţiile instituite de art. 691 alin. (2) şi art. 696 din Codul de procedură civilă rezultă cu necesitate din întreaga reglementare a instituţiei intervenţiei altor creditori, neexistând nicio raţiune pentru reglementarea a două mecanisme diferite, cu aceeaşi finalitate, dar care să fie guvernate de reguli deosebite sub aspectul efectelor produse pe planul participării la distribuire.
    Orice lărgire a cadrului execuţional sub aspect subiectiv şi obiectiv se poate realiza doar prin intermediul cererii de intervenţie."

    59. În urma consultării instanţelor judecătoreşti nu a fost identificată jurisprudenţă care să susţină o altă interpretare de principiu decât cea exprimată în doctrină.
    60. În cuprinsul încheierii de sesizare, completul de judecată nu a expus un raţionament juridic convingător care să justifice greutatea argumentelor reţinute în susţinerea interpretării contrare celei afirmate în doctrină, limitându-se la aprecierea că argumentele în sprijinul ambelor interpretări sunt „importante“.
    61. Problema de drept formulată de instanţa de trimitere în termeni generali nu prezintă un grad de dificultate suficient pentru a reclama o rezolvare de principiu pe calea hotărârii prealabile. Dificultatea adoptării unei soluţii legale şi temeinice, generată de circumstanţele particulare ale cauzei, nu reprezintă un argument contrar ideii anterior menţionate.
    62. În acest sens, nu trebuie omis faptul că, în motivarea apelului în speţă, apelanta contestatoare a susţinut că nu are calitate de creditor intervenient, ci de creditor urmăritor, întrucât avea o executare silită pe rolul unui alt executor judecătoresc, deja încuviinţată de instanţa de judecată, pentru aceleaşi titluri anexate cererii de participare la distribuire.
    63. Situaţia pare a fi similară celei din cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 7.207/281/2017 în care a fost pronunţată Încheierea nr. 2.369 din 7.11.2017 a Judecătoriei Ploieşti, în motivarea căreia s-a reţinut că o cerere de intervenţie în cursul urmăririi silite poate fi formulată de către un creditor care nu a început executarea silită împotriva debitorului într-un alt dosar de executare.
    64. De fapt, în soluţionarea apelului cu care a fost sesizat, tribunalul are a stabili în ce măsură contestatoarea are calitatea de creditor urmăritor, cu consecinţele care decurg din această calificare, inclusiv sub aspectul posibilităţii depunerii titlurilor de creanţă în vederea participării la distribuire în lipsa încuviinţării unei cereri de intervenţie.
    65. Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are rolul de a da o interpretare de principiu chestiunii de drept, iar nu de a soluţiona diferitele cazuri particulare care pot exista şi în care se pune problema aplicării aceleiaşi norme juridice.

    66. Aşa cum s-a arătat, în cauză se pune problema aplicării dispoziţiilor legale în raport cu o anumită situaţie de fapt, neputând fi identificate texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al instanţei de trimitere de a soluţiona cauza cu care a fost învestită prin aplicarea regulilor de interpretare a actelor normative.
    Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 33.510/301/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă dispoziţiile art. 870 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care reglementează posibilitatea participării la distribuirea de sume pentru toţi creditorii interesaţi, presupun în mod necesar parcurgerea procedurii de intervenţie prevăzute de art. 691 şi următoarele din Codul de procedură civilă"

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2018.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    GABRIELA ELENA BOGASIU
                    Magistrat-asistent,
                    Ileana Peligrad

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 18 din 5 martie 2018

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 18 din 5 martie 2018 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 18 din 5 martie 2018 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept