Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.160/1/2021
┌───────────────┬──────────────────────┐
│ │- judecător, │
│ │preşedintele Secţiei │
│Denisa-Angelica│de contencios │
│Stănişor │administrativ şi │
│ │fiscal, preşedintele │
│ │completului │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Horaţiu │de contencios │
│Pătraşcu │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Cezar Hîncu │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Claudia Emilia │de contencios │
│Vişoiu │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Carmen Maria │de contencios │
│Ilie │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Maria Hrudei │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Beatrice Mariş │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Maria Andrieş │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Ionel Barbă │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Daniel Gheorghe│de contencios │
│Severin │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Doina Vişan │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Andreea │de contencios │
│Marchidan │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Luiza Maria │de contencios │
│Păun │administrativ şi │
│ │fiscal │
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Denisa-Angelica Stănişor, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 20 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.587/46/2021. 5. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, nefiind invocate chestiuni prealabile, preşedintele completului declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 6. Prin Încheierea din 20 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.587/46/2021, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a IIa civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi în cazul valabilităţii indicaţiei de utilizare în unităţile sanitare a produselor biocide pentru care nu s-au întocmit rapoarte de testare a eficacităţii biocide conform art. 7^1 din Ordinul comun al ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare? II. Prevederile normative supuse interpretării 7. Prevederile ce formează obiectul sesizării sunt următoarele: a) Dispoziţiile alin. (5) al art. 4 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 55/2020), text având următorul conţinut: "ART. 4 (1) Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne. (2) Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz. (...) (5) Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări. (6) Prin excepţie de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere - cu drept de circulaţie, se menţine numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b),alin. (4) sau (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări. Pentru aceeaşi perioadă se menţine şi valabilitatea prelungirii dreptului de circulaţie, dispusă de procuror sau de instanţa de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare." b) Art. 7^1 din Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul comun nr. 10/368/11/2010): "ART. 7^1 (1) Pentru produsele biocide care fac parte din tipul de produs TP 1 şi TP 2 având indicaţie de utilizare în unităţi sanitare, deţinătorii avizelor depun periodic, la 3 ani, rapoarte de testare a eficacităţii efectuate conform cerinţelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. g^1) şi g^2), într-un laborator acreditat. Rapoartele trebuie să conţină rezultatele testării fiecăreia dintre activităţile declarate pe eticheta şi în dosarul tehnic al produsului. (2) Pentru confirmarea eficacităţii produsului, concluziile celor două rapoarte de testare menţionate la alin. (1) trebuie să fie identice." III. Expunerea succintă a procesului A. Contestaţia adresată Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) 8. Prin contestaţia formulată împotriva Raportului procedurii din 21 octombrie 2021 (şi a tuturor documentelor emise de către autoritatea contractantă în etapa de evaluare a ofertelor) şi împotriva Rezultatului procedurii din 21 octombrie 2021, în ceea ce priveşte atribuirea Lotului 4 - „Dezinfectant - detergent pentru suprafeţe noncritice“, participantul a cărui ofertă a fost declarată necâştigătoare, contestatara A - S.R.L., a solicitat CNSC: (i) să constate că ofertele operatorilor D - S.R.L. şi E - S.R.L. sunt neconforme, întrucât nu respectă cerinţele tehnice minime impuse în caietul de sarcini şi, pe cale de consecinţă, să dispună eliminarea celor două oferte din procedură; (ii) ca urmare a admiterii primului capăt de cerere, să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor şi desemnarea ofertei câştigătoare dintre ofertele rămase conforme. 9. În susţinerea contestaţiei au fost invocate următoarele argumente: (i) produsele clasate pe primele 2 poziţii, respectiv produsul „SP“, ofertat de D - S.R.L. şi produsul „TR“, ofertat de E - S.R.L., nu îndeplinesc cerinţele tehnice minime impuse în caietul de sarcini, întrucât indicaţia de utilizare a celor 2 produse în unităţile sanitare a fost păstrată în „Avizele BIO“ în mod nelegal în temeiul art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020; (ii) prelungirea indicaţiei de utilizare în unităţile sanitare a produselor biocide care nu au întocmite rapoarte de testare la intervale de 3 ani contravine scopului fundamental urmărit prin adoptarea Legii nr. 55/2020, respectiv asigurarea igienei şi sănătăţii publice a cetăţenilor „în contextul generat de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2“; (iii) rapoartele de testare prezentate de către ofertanţii D - S.R.L. şi E - S.R.L. sunt mai vechi de 3 ani, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, astfel că cele 2 produse nu îndeplinesc cerinţa tehnică prevăzută în caietul de sarcini, respectiv „să prezinte rapoartele de testare pentru demonstrarea eficacităţii biocide în funcţie de tipul de produs, activitatea afirmată pe eticheta produsului şi în recomandările de utilizare“. B. Decizia CNSC 10. Prin Decizia din 24 noiembrie 2021, CNSC a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de A - S.R.L. şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de D - S.R.L., reţinând că autoritatea contractantă a constatat în mod corect că „indicaţia de utilizare a celor 2 produse în unităţile sanitare a fost prelungită în mod automat până la finalul termenului de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, prin efectul prevederilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020“, pentru următoarele argumente: (i) prin Adresa din 1 iulie 2020, Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii (Comisia Naţională pentru Produse Biocide) a răspuns solicitării unui operator economic cu privire la extinderea valabilităţii indicaţiei de utilizare în unităţile sanitare, în sensul că, „pentru toate produsele biocide la care expiră indicaţia de unitate sanitară TP I şi TP 2, se aplică prevederile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 şi avizele se vor prelungi cu 90 de zile de la încetarea stării de alertă“; (ii) în raport cu adresa respectivă, au fost înlăturate argumentele contestatarei referitoare la inaplicabilitatea acestei dispoziţii legale cu privire la obligaţia operatorilor de a efectua testările de eficacitate a produselor biocide cu periodicitatea strictă (la fiecare 3 ani), prevăzută la art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, cu motivarea că „prevederile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 nu stabilesc nicio excepţie cu privire la înscrisurile emise pentru anumite domenii de activitate“; (iii) rapoartele de testare depuse în susţinerea ofertei tehnice puteau fi emise oricând, chiar şi fără a ţine seama de dispoziţiile art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, iar aceste rapoarte, ca documente de sine stătătoare, nu doar „avizele Bio“, intră în categoria documentelor a căror valabilitate se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări. C. Plângerea adresată instanţei judecătoreşti 11. Prin Cererea înregistrată la 13 decembrie 2021 cu nr. 1.587/46/2021 pe rolul Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, petenta A - S.R.L., în contradictoriu cu intimata autoritatea contractantă Spitalul Judeţean de Urgenţă B şi cu intervenientul accesoriu D - S.R.L., a formulat plângere împotriva Deciziei CNSC din 24 noiembrie 2021, solicitând: (i) modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul anulării Raportului procedurii din 21 octombrie 2021 (şi a tuturor documentelor emise de autoritatea contractuală în etapa de evaluare a ofertelor), precum şi a Rezultatului procedurii din 21 octombrie 2021, în ceea ce priveşte atribuirea Lotului 4 - „Dezinfectant - detergent pentru suprafeţe noncritice“; (ii) în temeiul art. 34 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 101/2016), ca urmare a admiterii plângerii, să se dispună obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor înscrise pentru Lotul 4, de la etapa evaluării propunerilor tehnice şi desemnarea ofertei câştigătoare cu respectarea dispoziţiilor legale; (iii) în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, să se constate nelegalitatea Adresei din 1 iulie 2020, emisă de Comisia Naţională pentru Produse Biocide, pe care sa întemeiat decizia atacată. 12. În motivarea plângerii, petenta A - S.R.L. formulează următoarele critici: (i) actele contestate sunt nelegale, întrucât autoritatea contractantă nu a evaluat propunerile tehnice depuse în cadrul ofertelor declarate câştigătoare în conformitate cu propria documentaţie de atribuire, cu referire expresă şi limitată la cerinţa din caietul de sarcini referitoare la rapoartele de testare a produselor biocide; (ii) sunt nelegale actele autorităţii contractante prin care au fost considerate conforme ofertele declarate câştigătoare, întrucât rapoartele de testare prezentate nu au fost întocmite cu respectarea prevederilor art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010; (iii) soluţia CNSC este contrară atât cerinţei din caietul de sarcini referitoare la „prezentarea rapoartelor de testare pentru demonstrarea eficacităţii biocide în funcţie de tipul de produs, activitatea afirmată pe eticheta produsului şi în recomandările de utilizare“, cât şi dispoziţiilor Ordinului comun nr. 10/368/11/2010; (iv) obligativitatea testării periodice a produselor biocide pentru ca ele să poată fi utilizate în unităţile sanitare nu poate suporta o prorogare în temeiul art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, întrucât substanţele dezinfectante cu efect biocid trebuie să corespundă standardului de testare, care a fost actualizat şi în anul 2018, iar ofertele depuse de ceilalţi participanţi la procedură nu cuprindeau rapoartele de testare conform noului standard. 13. În cadrul plângerii, petenta a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea chestiunii de drept menţionate la pct. I din prezenta decizie. D. Apărările intimaţilor 14. Autoritatea contractantă, Spitalul Judeţean de Urgenţă B, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestaţiei formulate de petentă, susţinând, în esenţă, că prevederile art. 7^1 alin. (1) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010 nu sunt opozabile autorităţii contractante în procesul de evaluare a ofertelor depuse în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie a dezinfectanţilor, ci Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide, în exercitarea atribuţiilor sale de avizare în vederea punerii pe piaţă a produselor biocide. Or, această instituţie nu a impus, pe perioada stării de urgenţă, aplicarea prevederilor de care se prevalează petenta, aplicând în mod corespunzător dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020. 15. Intervenienta accesorie D - S.R.L., susţinând apărările autorităţii contractante, a solicitat respingerea plângerii, pentru următoarele argumente: (i) dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 cu referire la art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, au fost aplicate în mod unitar la nivelul CNSC, având în vedere şi Adresa din 1 iulie 2020 a Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide; (ii) în Registrul naţional al produselor biocide, actualizat în august 2021, a fost inserată o rubrică distinctă „Observaţie - indicaţie de utilizare în unităţile sanitare“, în care se precizează, pentru ambele produse, că: „Pentru păstrarea indicaţiei de utilizare în unităţi sanitare se va respecta art. 5 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010. În cazul în care nu se depune documentaţia conform art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, indicaţia de utilizare în unităţi sanitare se prelungeşte 90 de zile de la încetarea stării de alertă conform art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020“. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la chestiunea de drept A. Punctul de vedere al petentei A - S.R.L. 16. Punctul de vedere al petentei A - S.R.L. este în sensul că dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 nu sunt aplicabile şi în cazul valabilităţii indicaţiei de utilizare în unităţile sanitare a produselor biocide pentru care nu s-au întocmit rapoarte de testare a eficacităţii biocide, conform art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010. 17. Arată petenta că problema de drept a fost generată de interpretările date dispoziţiilor în discuţie, în cadrul procedurilor de atribuire la care a participat, după cum urmează: (i) pe de o parte, unele dintre autorităţile contractante (unităţi sanitare) au considerat că indicaţia de utilizare a produselor biocide deja avizate, dar care expiră în perioada stării de alertă, se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări în temeiul art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, însă produsele trebuie să deţină rapoartele de testare periodică (la 3 ani) a eficacităţii biocide, conform art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010; (ii) prelungirea valabilităţii indicaţiei de utilizare în unităţi sanitare din cuprinsul „Avizelor BIO“ este condiţionată de existenţa rapoartelor de testare efectuate cu periodicitatea impusă de art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010; (iii) art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 se aplică numai cu privire la existenţa materială a avizului de extindere, pe care, în mod normal, Comisia Naţională de Produse Biocide l-ar emite în asemenea situaţii; (iv) pe de altă parte, există şi autorităţi contractante (cum este în cauza de faţă) care au considerat că prelungirea indicaţiei de utilizare a produselor biocide în unităţi sanitare operează atât în ceea ce priveşte „Avizul BIO“, cât şi în ceea ce priveşte obligativitatea testării periodice a eficacităţii biocide (la 3 ani), conform art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010; (v) această interpretare diferită naşte o problemă foarte gravă, întrucât, dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 s-ar statua că este permisă utilizarea în unităţile sanitare a produselor biocide care nu au efectuate testările periodice obligatorii, iar autorităţile contractante au lansat proceduri de achiziţie publică şi au încheiat contracte de achiziţie pentru dezinfectanţi, fără verificarea acestor cerinţe, s-ar nesocoti drepturile constituţionale fundamentale la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, drepturi care au la bază obligaţia instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice a cetăţenilor. B. Punctul de vedere al intimatei autoritatea contractantă, Spitalul Judeţean de Urgenţă B 18. Intimata autoritatea contractantă, Spitalul Judeţean de Urgenţă B, prin punctul de vedere exprimat în şedinţa de la 20 decembrie 2020, a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi, motivat de faptul că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 sunt suficient de clare. C. Punctul de vedere al intervenientei D - S.R.L. 19. Intervenienta D - S.R.L. a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, arătând că dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, au fost aplicate în mod unitar la nivelul CNSC şi având în vedere Adresa din 1 iulie 2020 a Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 20. Instanţa de trimitere apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele arătate în continuare: (i) chestiunea de drept este esenţială pentru lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, iar de această împrejurare depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în circumstanţele expuse ale litigiului dedus judecăţii. În raport cu motivele invocate în susţinerea contestaţiei şi plângerii formulate de petenta A - S.R.L. şi cu apărările intimaţilor, având în vedere soluţia CNSC şi Adresa din 1 iulie 2020 a Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide, chestiunea de drept este una veritabilă, fiind susceptibilă de interpretările diferite redate în apărările părţilor litigante; (ii) chestiunea de drept este nouă, întrucât nu s-a cristalizat o jurisprudenţă în legătură cu aceasta, aspect ce justifică formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, scopul fiind acela de prevenire a apariţiei unei practici neunitare, generată de interpretările diferite ce au fost exprimate, interpretări ce oferă indicii suficiente privind posibilitatea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 cu referire la art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010; (iii) chestiunea de drept a fost ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al curţii de apel, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016; (iv) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar asupra acesteia Înalta Curte nu a statuat deja printr-o altă hotărâre obligatorie pentru toate instanţele. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării 21. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, instanţa de trimitere afirmă că nu a fost identificată jurisprudenţă nici la nivelul Curţii de Apel Piteşti şi nici la nivelul altor instanţe, divergenţa de opinii fiind identificată, la acest moment, doar la nivelul CNSC. 22. Problema de drept este susceptibilă de interpretări diferite, în sensul celor arătate în continuare. 23. În cadrul unei interpretări literale, dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 se referă, fără a distinge, la documentele eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii. În aceste condiţii, principiul ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus impune a se include în sfera documentelor la care se referă textul legal evocat şi indicaţiile de utilizare în unităţi sanitare a produselor biocide, cu consecinţa că valabilitatea lor trebuie considerată a fi menţinută pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, chiar dacă pentru produsele biocide care fac parte din tipul de produs TP 1 şi TP 2, având indicaţie de utilizare în unităţi sanitare, deţinătorii avizelor nu au depus, periodic, la 3 ani, rapoarte de testare a eficacităţii efectuate conform cerinţelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. g^1) şi g^2) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, într-un laborator acreditat, potrivit art. 7^1 din acelaşi ordin. Autoritatea cu competenţe în avizarea produselor biocide care sunt puse la dispoziţie pe piaţă pe teritoriul României (Comisia Naţională pentru Produse Biocide) a făcut publică aceeaşi interpretare, într-un document oficial (Registrul naţional al produselor biocide). 24. Pe de altă parte, conform interpretării istorico-teleologice, dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 nu acoperă ipoteza rapoartelor de testare la care se referă art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, sub aspectul indicaţiei de utilizare în unităţi sanitare a produselor biocide, această interpretare fiind în acord cu scopul declarat al Legii nr. 55/2020, acela de prevenire şi înlăturare a ameninţărilor iminente la adresa drepturilor convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, integritate fizică şi sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu, şi fără a aduce atingere existenţei altor drepturi sau libertăţi fundamentale. Astfel, conform art. 4 alin. (1) lit. g^1) şi g^2) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, dosarul tehnic al produsului biocid supus avizării conţine, inter alia, următoarele documente: "g^1) pentru produsele biocide încadrate în grupa principală 1: dezinfectanţi, tipurile de produs TP 1 - TP 4, în evaluarea produsului şi demonstrarea eficacităţii acestuia se aplică Standardul european pentru dezinfectante chimice şi antiseptice EN 14885:2015, (...);g^2) pentru produsele biocide încadrate în grupa principală 1: dezinfectanţi, TP 1 şi TP 2, cu indicaţie de utilizare în unităţi sanitare, rapoartele de testare a eficacităţii acceptate vor fi efectuate în două laboratoare acreditate conform Standardului european pentru dezinfectante chimice şi antiseptice EN 14885:2015" 25. Având în vedere specificul produselor biocide şi destinaţia specială a acestora - aceea de a fi utilizate în unităţi sanitare - interpretarea redată se circumscrie raţiunii Legii nr. 55/2020. 26. Instanţa de trimitere arată că oscilează între cele două interpretări prezentate, înclinând spre a doua interpretare. Însă, apreciază că şi argumentele ce fundamentează prima interpretare expusă au o suficientă greutate pentru a face dificilă interpretarea art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, în sensul de a decela dacă, în domeniul său de aplicare, trebuie sau, dimpotrivă, nu trebuie incluse şi documentele la care se referă art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, aceste documente fiind solicitate de autoritatea contractantă în cadrul specificaţiilor tehnice, prin caietul de sarcini, iar de modul în care se decide privind valabilitatea lor, în raport cu textele legale evocate, depinde soluţionarea pe fond a plângerii. Dificultatea este şi mai evidentă observând că prima interpretare reflectă interpretarea aparţinând Comisiei Naţionale pentru Produse Biocide, redată în Registrul naţional al produselor biocide, iar CNSC, prin decizia atacată, a dat eficienţă acestei interpretări, de care s-au prevalat şi se prevalează şi în procedura plângerii atât autoritatea contractantă, cât şi participantul ce are calitate de intervenient accesoriu în prezenta cauză şi a cărui ofertă a fost declarată câştigătoare în procedura de atribuire. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie A. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 27. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate repere de practică judiciară cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. B. Jurisprudenţa comunicată de instanţe 28. Toate curţile de apel au comunicat faptul că în raza lor teritorială de competenţă nu a fost identificată practică judiciară cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. C. Puncte de vedere teoretice 29. Într-o opinie teoretică, nesusţinută de practică judiciară, s-a apreciat că dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 se referă, fără a distinge, la documentele eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii, ceea ce, conform principiului de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, impune includerea în sfera documentelor la care se referă textul legal şi a indicaţiilor de utilizare în unităţile sanitare a produselor biocide în discuţie, cu consecinţa că valabilitatea lor se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pe o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, chiar dacă, pentru produsele biocide care fac parte din tipul de produs TP1 şi TP2, având indicaţie de utilizare în unităţi sanitare, deţinătorii avizelor nu au depus periodic, la 3 ani, rapoarte de testare a eficacităţii efectuate conform cerinţelor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. g^1) şi g^2) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010. În susţinerea acestei interpretări se invocă faptul că, în ceea ce priveşte prelungirea valabilităţii documentelor pe perioada stării de alertă şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, legiuitorul a prevăzut o singură excepţie, în cuprinsul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020. 30. Într-o altă opinie teoretică, nesusţinută de practică judiciară, s-a apreciat că dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 nu se aplică şi în cazul valabilităţii indicaţiei de utilizare în unităţile sanitare a produselor biocide pentru care nu s-au întocmit rapoarte de testare a eficacităţii biocide conform art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, această interpretare fiind în acord cu scopul declarat al Legii nr. 55/2020, şi anume acela de prevenire şi înlăturare a ameninţărilor iminente la adresa drepturilor convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, integritate fizică şi sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei altor drepturi sau libertăţi fundamentale. VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 31. Prin Adresa nr. 39/C/33/III-5/2022 din 31 ianuarie 2022, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 32. În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu au fost identificate repere relevante în privinţa chestiunii de drept. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 33. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale au fost identificate următoarele repere generale cu privire la cadrul legal instituit prin Legea nr. 55/2020: a) în ceea ce priveşte Legea nr. 55/2020, „potrivit expunerii de motive, oportunitatea reglementării a fost motivată prin dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, care ar reclama adoptarea de noi măsuri care să permită autorităţilor publice să intervină eficient şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei, luând în considerare necesitatea asigurării în continuare, chiar şi după încetarea stării de urgenţă, a unei protecţii adecvate împotriva îmbolnăvirii. Întrucât, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi fundamentale poate fi restrâns numai prin lege şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de acelaşi text constituţional, iar, în contextul situaţiei de criză generată de pandemia de COVID-19, a apărut ca fiind necesară adoptarea de către Parlament, prin lege, a unor măsuri restrictive, cu caracter esenţialmente temporar şi, după caz, gradual, proporţionale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al acesteia, pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa drepturilor la viaţă, integritate fizică şi psihică, s-a promovat proiectul de lege devenit, după dezbaterea şi adoptarea de către Parlament, Legea nr. 55/2020. Prin proiectul de lege, cu referire la instituţia «stării de alertă», s-au stabilit măsuri în sensul celor arătate în expunerea de motive, în domeniul economic, al sănătăţii, al muncii şi protecţiei sociale, al transporturilor şi infrastructurii, al educaţiei şi cercetării, al tineretului şi sportului, al culturii şi cultelor, al insolvenţei, al executării pedepselor“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 33); b) „Comisia de la Veneţia a reamintit că «(el) conceptul de stare de urgenţă» se bazează pe presupunerea că în anumite situaţii de urgenţă de ordin politic, militar şi economic, sistemul de limitări impuse de ordinea constituţională trebuie să cedeze în faţa puterii sporite a executivului. Cu toate acestea, chiar şi în stare de urgenţă publică, principiul fundamental al statului de drept trebuie să prevaleze. Statul de drept constă în mai multe aspecte care sunt toate de importanţă capitală şi trebuie menţinute într-un mod integral. Aceste elemente sunt principiul legalităţii, separarea puterilor, împărţirea puterilor, drepturile omului, monopolul statului asupra forţei, administrarea publică şi independentă a justiţiei, protecţia vieţii private, dreptul la vot, libertatea de acces la puterea politică, participarea democratică a cetăţenilor şi supravegherea de către aceştia a procesului decizional, luarea deciziilor, transparenţa guvernării, libertatea de exprimare, asociere şi întrunire, drepturile minorităţilor, precum şi regula majorităţii în luarea deciziilor politice. Statul de drept înseamnă că agenţiile guvernamentale trebuie să funcţioneze în cadrul legii şi acţiunile lor trebuie să fie supuse controlului de către instanţele independente. Securitatea juridică a persoanelor trebuie să fie garantată.“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 67); c) „Legea nr. 55/2020 constituie un act normativ-cadru care stabileşte principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia, în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată, în mod expres, la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, sunt adoptate în aplicarea legii analizate, de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenţia legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare şi adecvate particularităţilor crizei epidemiologice existente şi evoluţiei acesteia în fiecare perioadă de timp. Aceste necesităţi de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării Legii nr. 55/2020 şi nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire şi de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate şi prelungite astfel de măsuri, condiţiile implementării lor, precum şi autorităţile şi instituţiile statale implicate, neputându-se susţine că actul normativ analizat, contrar principiului legalităţii, prevede măsuri descriptive, lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel cum susţine autoarea excepţiei.“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, paragraful 41); d) „Intervenţia autorităţilor în contextul pandemic pentru protejarea drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii depăşeşte cadrul obişnuit prin care acestea acţionează pentru apărarea sănătăţii publice, prin ansamblul măsurilor ce se impun a fi implementate prompt pentru a preveni şi combate efectele pandemiei de COVID-19, legiuitorul considerând că întruneşte caracteristicile stării de alertă.“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, paragraful 19). X. Raportul asupra chestiunii de drept 34. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 35. Analizând, cu prioritate, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sesizarea este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare. 36. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza; (iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 37. Sunt îndeplinite primele trei condiţii de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care este învestită în ultimă instanţă cu soluţionarea cauzei, în temeiul art. 29 coroborat cu art. 35 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora hotărârea prin care instanţa soluţionează plângerea împotriva deciziei CNSC privind soluţionarea contestaţiei este definitivă. 38. În ceea ce priveşte cerinţa referitoare la existenţa unei „chestiuni de drept veritabile“, în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a reţinut că aceasta trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 36). 39. De asemenea, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 şi 65), s-a reţinut că „problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (...), reclamă (…) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, şi nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei, şi nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei“. 40. Tot în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că, pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare“ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42). 41. În prezenta sesizare, din modul în care instanţa de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept, expus la pct. V din prezenta decizie, se constată că judecătorul nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în circumstanţele litigiului dedus judecăţii. 42. Este de observat, într-adevăr, că niciuna dintre curţile de apel nu a comunicat jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar punctele de vedere teoretice transmise reflectă cele două posibilităţi de interpretare a dispoziţiilor ce formează obiectul sesizării, variante între care oscilează şi instanţa de trimitere. 43. Însă, cele două posibile variante de interpretare a dispoziţiilor se regăsesc, aşa cum afirmă chiar instanţa de trimitere, în practica administrativă a CNSC şi reprezintă poziţiile antagonice pe care se situează părţile din cauza în care a fost formulată sesizarea. 44. Or, o asemenea situaţie este întâlnită în cazul tuturor litigiilor, iar rolul instanţei este de a înclina balanţa, pe baza raţionamentului logico-juridic, în procesul de interpretare şi aplicare a legii, în favoarea uneia dintre părţile litigante, rolul judecătorului fiind tocmai acela de a aplica legea, pe baza metodelor de interpretare, în circumstanţele concrete ale cauzei deduse judecăţii, aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 65; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 44). 45. În aceste condiţii, dezlegarea ce urmează a fi dată de Înalta Curte reprezintă chiar soluţia ce urmează a fi pronunţată în litigiul în care a fost formulată sesizarea. Este adevărat că, de regulă, hotărârea pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept anticipează în mare măsură soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauza în care este formulată sesizarea, ca o confirmare a legăturii de dependenţă între chestiunea de drept şi litigiul de fond, însă, în speţă, reprezintă o veritabilă dezlegare a litigiului respectiv. 46. Este necontestat faptul că şi chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite, situaţie specifică însă oricărui litigiu dedus judecăţii, şi poate genera divergenţe de jurisprudenţă, care „constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având competenţă în raza lor teritorială“, iar „rolul unei instanţe supreme este tocmai să regleze aceste contradicţii de jurisprudenţă“ (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian împotriva României, pct. 37; Hotărârea din 27 ianuarie 2009, Ştefan şi Ştef împotriva României, pct. 32-33; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, precitată, paragraful 67). 47. Chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări se rezumă, în esenţă, la a decide dacă în sfera de cuprindere a sintagmei „documentele eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii“, din cuprinsul art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020, se încadrează obligaţia reglementată de art. 7^1 alin. (1) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, text conform căruia „pentru produsele biocide care fac parte din tipul de produs TP 1 şi TP 2 având indicaţie de utilizare în unităţi sanitare, deţinătorii avizelor depun periodic, la 3 ani, rapoarte de testare a eficacităţii efectuate conform cerinţelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. g^1) şi g^2), într-un laborator acreditat“. Pentru rezolvarea problemei de drept prezintă relevanţă dispoziţiile art. 7 alin. (3) din acelaşi ordin, care prevăd că, în formularul de aviz, valabilitatea indicaţiei de utilizare în unităţile sanitare a produselor biocide care fac parte din tipul de produs TP 1 şi TP 2 este menţinută „numai dacă solicitantul se conformează prevederilor art. 7^1 alin. (1) din (...) ordin“. Totodată, sunt de observat şi prevederile art. 2 lit. a) din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, conform cărora avizul este „actul administrativ emis de către Comisia Naţională pentru Produse Biocide (CNPB), prin care produsul biocid este avizat pentru punerea la dispoziţie pe piaţă pe teritoriul României, pe baza unui referat de evaluare, în care sunt înscrise datele şi caracteristicile produsului biocid plasat pe piaţă“. 48. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor ce formează obiectul sesizării, instanţa de trimitere afirmă o dificultate generată de specificul produselor biocide şi destinaţia specială a acestora, şi anume aceea de a fi utilizate în unităţi sanitare, motiv pentru care tinde să aprecieze că dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 nu acoperă ipoteza rapoartelor de testare la care se referă art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, având în vedere scopul Legii nr. 55/2020 de a preveni şi înlătura ameninţările iminente la adresa drepturilor convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, integritate fizică şi sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu, şi fără a aduce atingere existenţei altor drepturi sau libertăţi fundamentale. 49. În pofida caracterului clar şi lipsit de echivoc al dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 şi în raport cu principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, instanţa de trimitere manifestă tendinţa de a restrânge sfera de aplicare a dispoziţiilor legii respective şi de a da prevalenţă unor prevederi cuprinse într-un act infralegislativ, cu forţă juridică inferioară, şi anume Ordinul comun nr. 10/368/11/2010, prevalenţă care este întemeiată chiar pe raţiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea normelor, care sunt supuse interpretării în cadrul prezentei sesizări. Or, în acest context, dezlegarea chestiunii de drept se rezumă la aplicarea principiului ierarhiei actelor normative, în virtutea căruia dispoziţiile cu forţă juridică superioară se aplică prioritar faţă de normele cu forţă juridică inferioară, ceea ce denotă faptul că dezlegarea chestiunii de drept nu prezintă o dificultate sporită. 50. Un reper în procesul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor ce formează obiectul sesizării îl reprezintă observarea dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020, în cuprinsul cărora legiuitorul a reglementat excepţiile de la regula menţinerii, pe perioada stării de alertă, a valabilităţii documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice ori de entităţile private autorizate conform legii, ceea ce conduce, conform principiului exceptio est strictissimae interpretationis, la concluzia că raţiunea legiuitorului a fost ca, în privinţa tuturor celorlalte documente, altele decât cele exceptate, să se aplice norma instituită prin art. 4 alin. (5) din lege. 51. În consecinţă, problema de drept rezidă în a decide dacă diverse tipuri de documente eliberate de instituţii/autorităţi publice sau entităţile private autorizate conform legii se încadrează în ipoteza reglementată de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 şi se circumscriu noţiunii de „documente“ eliberate de emitenţii menţionaţi în text. 52. În contextul în care, aşa cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile de admisibilitate decelate jurisprudenţial vizează existenţa unei probleme de drept cu grad ridicat de dificultate generat de „dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii“ ori de „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării“, se consideră că prezenta chestiune de drept nu justifică intervenţia Înaltei Curţi prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. 53. A considera justificată intervenţia Înaltei Curţi echivalează cu acceptarea faptului că se poate recurge la acest mecanism de preîntâmpinare a apariţiei divergenţelor de jurisprudenţă ori de câte ori judecătorul va simţi nevoia unei validări cu privire la încadrarea unei anumite situaţii de fapt şi de drept în ipoteza reglementată de dispoziţia lipsită de echivoc a legii. Cu alte cuvinte, cu referire concretă la prezenta sesizare, ar însemna ca mecanismul hotărârii prealabile să fie utilizat ca instrument procedural prin care Înalta Curte să decidă cu caracter de principiu dacă diverse documente emise de autorităţi/instituţii publice sau entităţi private autorizate conform legii, reglementate la nivel infralegislativ, prin acte ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, se încadrează în ipoteza reglementată de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020. 54. În concluzie, se apreciază că în prezenta sesizare, aşa cum s-a reţinut şi anterior în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „nu există o dificultate sporită de interpretare şi aplicare a legii care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile, ci, mai mult, o nevoie neexprimată expres de validare a unei anumite interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale. Or, nu acesta este rolul mecanismului hotărârii prealabile, întrucât există riscul ca, în numele dezideratului de asigurare a unei practici judiciare unitare, să fie deturnat scopul acestuia“ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 74; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 45). 55. Astfel, reamintind faptul că, „în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege“ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 77; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46), ceea ce nu este cazul în prezenta sesizare, revine judecătorului cauzei să decidă dacă dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 sunt aplicabile în situaţia particulară reglementată de art. 7^1 din Ordinul comun nr. 10/368/11/2010. 56. Pentru toate argumentele expuse, se reţine că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate vizând existenţa unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă prin care Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. 57. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.587/46/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi în cazul valabilităţii indicaţiei de utilizare în unităţile sanitare a produselor biocide pentru care nu s-au întocmit rapoarte de testare a eficacităţii biocide conform art. 7^1 din Ordinul comun al ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare? Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 aprilie 2022. PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL Denisa-Angelica Stănişor Magistrat-asistent, Bogdan Georgescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
