Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.449/1/2020
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Elena Bogasiu│şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Curelea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana Nestor │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Vişan │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Georgeta │- judecător la Secţia I │
│Stegaru │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alina Iuliana│- judecător la Secţia I │
│Ţuca │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a │
│Mihăianu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Maria │- judecător la Secţia a │
│Speranţa │II-a civilă │
│Cornea │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a │
│Trănica Teau │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Diana Manole │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adrian Remus │- judecător la Secţia de│
│Ghiculescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Horaţiu │- judecător la Secţia de│
│Pătraşcu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Emilia │- judecător la Secţia de│
│Claudia │contencios administrativ│
│Vişoiu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Adela Vintilă│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia de│
│Ilie │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.449/1/2020, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 371/100/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; recurentul a depus un punct de vedere la raport, cu nerespectarea termenului legal; intimatul a depus un punct de vedere la raport, cu respectarea termenului legal, prin care a susţinut că sesizarea este admisibilă; Ministerul Afacerilor Interne şi Asociaţia Poliţiştilor şi Jandarmilor Veterani din Teatrele de Operaţii au depus memorii amicus curiae. 6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 7 decembrie 2020, în Dosarul nr. 371/100/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2.523 din Codul civil, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar determină momentul obiectiv de la care reclamantul ar fi trebuit să cunoască existenţa drepturilor reclamate având ca obiect drepturi băneşti reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. II. Dispoziţiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile 8. Constituţia României "ART. 108 (...) „(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.“" 9. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000) ART. 11 "(1) În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile prim-ministrului, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României: a) deciziile prim-ministrului clasificate, potrivit legii; b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.“ (...)" 10. Codul civil ART. 2.523 "Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui." 11. Hotărârea Guvernului nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului (Hotărârea Guvernului nr. 555/2001) - în prezent abrogată Art. 27 din anexă: (...) „(3) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.“ 12. Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004) - în prezent abrogată "ART. 1 (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii: a) ofiţerii - 40 de dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal - 35 de dolari SUA/zi/persoană. ART. 2 (1) „Personalul participant la misiuni în afara teritoriului statului român prevăzut la art. 1, denumit în continuare personal, beneficiază gratuit de drepturi de hrană şi cazare. (2) Hrănirea şi cazarea personalului se asigură în conformitate cu prevederile acordurilor/înţelegerilor tehnice încheiate pentru participarea la misiune. (3) În lipsa unor acorduri/înţelegeri tehnice, personalul beneficiază de o alocaţie valorică de 20 dolari SUA/zi/persoană şi de cazare potrivit Hotărârii nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare.“ ART. 3 "Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi/persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere."" 13. Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 518/1995) ART. 9^1 "Poliţiştii care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în comun cu forţele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru forţele armate, beneficiază de diurnă şi cazare cu aplicarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările şi completările ulterioare." Art. 9^1 a fost introdus în Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 prin art. I pct. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar (Hotărârea Guvernului nr. 582/2015). III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 14. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş la data de 26 februarie 2020 cu nr. 371/100/2020 reclamantul A a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române la: - calcularea şi plata diurnei în valută reglementate de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004; – calcularea şi plata costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia reglementate de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data întoarcerii în ţară; – calcularea şi plata diferenţei dintre drepturile solicitate şi drepturile acordate până în prezent; – actualizarea sumelor pretinse cu coeficientul de inflaţie şi acordarea dobânzii legale; – repararea prejudiciului suferit prin neacordarea drepturilor mai sus menţionate, prejudiciu ce are caracter continuu, care a debutat odată cu participarea reclamantului la misiunea internaţională. 15. În motivare, reclamantul a arătat că în perioada cuprinsă între 8 mai 2014 şi 9 mai 2016 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul misiunii internaţionale de menţinere a păcii United Nations Multidimensional Integrated Mission în Liberia, sub egida O.N.U. 16. În acest context a susţinut că este îndreptăţit la plata sumelor solicitate prin acţiune, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, care reprezintă un act normativ cu caracter militar, adoptat în baza art. 108 alin. (4) teza finală din Constituţia României şi care a fost comunicat numai instituţiilor interesate, nefiind publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. 17. Faţă de caracterul nepublic al Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, reclamantul a subliniat că a aflat despre existenţa drepturilor instituite de acest act normativ abia în anul 2020. 18. A mai arătat că a îndeplinit procedura prealabilă reglementată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004). 19. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004. 20. Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară celor 3 ani de la data introducerii acţiunii. 21. În apărare a învederat că art. 67 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010) prevede că drepturile neachitate personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu. 22. Aceste dispoziţii au fost menţinute în cuprinsul art. 62 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017). 23. Intimatul a subliniat că raţiunea nepublicării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, este legată de domeniul de reglementare limitat al acestui act normativ, fiind aplicabil numai unei categorii profesionale, şi anume personalului Ministerului Afacerilor Interne, nefiind astfel necesar a fi adus la cunoştinţa tuturor cetăţenilor. 24. A mai arătat că Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 a fost distribuită în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât putea fi consultat la sediul acestora. 25. Prin Sentinţa civilă nr. 893 din 27 iulie 2020, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, ca prescrisă. 26. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că art. I pct. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 a adus unele completări Hotărârii Guvernului nr. 518/1995, prin introducerea art. 9^1, conform căruia poliţiştii care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în comun cu forţele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru forţele armate, beneficiază de diurnă şi cazare cu aplicarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004. 27. Completarea făcută prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 şi intrată în vigoare la data de 27 iulie 2015 rezidă nu doar în trimiterea pe care o face la Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, ci şi în enumerarea expresă a drepturilor de cazare şi diurnă cuvenite poliţiştilor care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român. 28. În acest context, tribunalul a apreciat că drepturile pretinse sunt reafirmate prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2015, iar condiţiile acordării lor sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004. Or, menţionarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 asigură premisa cunoaşterii celui dintâi act normativ. 29. În consecinţă, chiar dacă ar fi primit raţionamentul reclamantului, conform căruia, în condiţiile nepublicării unui act normativ, nu se poate lua act de conţinutul concret al acestuia, este întrunită ultima teză a art. 2.523 din Codul civil, care prevede că prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui. 30. Prin urmare, prima instanţă a apreciat că reclamantul trebuia să cunoască drepturile menţionate expres de Hotărârea Guvernului nr. 582/2015, întrucât avea posibilitatea efectivă de a le solicita din momentul publicării acestui act normativ. 31. Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi, în urma rejudecării, admiterea acţiunii. 32. În motivare, titularul recursului a susţinut că nu este suficientă menţionarea în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 a Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru a se aprecia că a luat cunoştinţă de drepturile prevăzute de acest din urmă act normativ de vreme ce nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. 33. Intimatul a depus întâmpinare prin care a reiterat, în esenţă, apărările formulate în faţa primei instanţe. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 34. Asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 35. În acest sens a arătat că este îndeplinită cerinţa existenţei unei chestiuni de drept susceptibile de interpretări diferite, deoarece se pune problema stabilirii momentului în care beneficiarul ar fi trebuit să îşi cunoască drepturile prevăzute de un act normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar menţionat într-un act normativ publicat. 36. Curtea de Apel Cluj este învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat în primă instanţă un litigiu de contencios administrativ. Ca atare, este îndeplinită şi condiţia ca instanţa de sesizare să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. 37. Referitor la caracterul esenţial al problemei de drept, instanţa de trimitere a apreciat că soluţionarea cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate, în sensul de a se stabili dacă de la data publicării Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 reclamantul ar fi trebuit să cunoască drepturile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004. 38. A mai arătat că este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept, întrucât problema de drept se referă la consecinţa produsă de art. 1 pct. 11 dinHotărârea Guvernului nr. 582/2015 cu privire la posibilitatea beneficiarului de a cunoaşte drepturile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004. Relevant sub aspectul noutăţii chestiunii de drept este şi faptul că problema prescripţiei nu se poate pune decât după intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015. 39. De asemenea, s-a subliniat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării şi această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 40. Numai intimatul a depus un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, prin care a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării şi că este oportună sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile având în vedere că pe rolul instanţelor au fost înregistrate peste 600 de dosare având un obiect similar acţiunii din prezenta cauză. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 41. Instanţa de trimitere a arătat că actul în care sunt prevăzute drepturile solicitate de reclamant şi cuantumul concret al sumelor de bani la care acesta este îndreptăţit, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, însă este menţionat în Hotărârea Guvernului nr. 582/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. 42. În cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 este menţionat dreptul la diurnă al persoanelor aflate în situaţia reclamantului, fără să fie precizat cuantumul sumelor de bani la care acestea sunt îndreptăţite. 43. Cu privire la dreptul la diurnă se pune problema dacă se poate considera că titularul acţiunii trebuia să îşi cunoască dreptul atunci când ar fi trebuit să ştie că are, cu titlu general, acest drept sau în momentul în care ar fi trebuit să ştie că are dreptul la diurnă într-un cuantum de 40 sau, după caz, de 35 de dolari/pe zi. 44. Cu privire la suma de bani pentru facilitarea legăturii cu familia şi pentru recreere se pune problema dacă se poate considera că reclamantul trebuia să îşi cunoască dreptul din momentul în care trebuia să cunoască existenţa actului normativ care îl prevede, acest act nefiind însă publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. 45. Instanţa de sesizare a arătat că o posibilă interpretare este aceea conform căreia menţionarea, cu titlu general, în Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 a Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi a dreptului la diurnă este suficientă pentru a se considera că titularul acţiunii ar fi trebuit să cunoască drepturile instituite de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004. 46. În această interpretare se poate aprecia că de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 reclamantul avea posibilitatea de a face demersuri pentru a afla conţinutul concret al drepturilor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004. 47. Astfel, acesta putea introduce o acţiune prin care să solicite, cu titlu general, drepturile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, urmând ca identificarea cuantumului concret al acestor drepturi să se realizeze în cursul procesului sau cu ocazia executării hotărârii pronunţate. 48. O altă interpretare este cea conform căreia cunoaşterea existenţei unui drept presupune cunoaşterea concretă a conţinutului său. Astfel, cunoaşterea dreptului de a beneficia de o sumă de bani înseamnă cunoaşterea concretă a sumei de bani la care beneficiarul este îndreptăţit. 49. În această interpretare, a cunoaşte dreptul la diurnă nu înseamnă că beneficiarul trebuie doar să ştie că are dreptul la diurnă, ci să ştie că are dreptul la 40 sau, după caz, 35 de dolari americani pe zi, cu acest titlu. 50. De asemenea, a cunoaşte dreptul la o sumă de bani pentru facilitarea legăturii cu familia şi pentru recreere nu înseamnă a cunoaşte existenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 care prevede acest drept, ci dreptul de a beneficia de un dolar american pe zi, cu acest titlu. 51. Astfel, raportul juridic, dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă trebuie să fie înţelese ca având un conţinut concret, nu doar abstract, fiind necesar să se cunoască exact ce înseamnă acestea pentru a se aprecia că dreptul este cunoscut. 52. A accepta ideea că reclamantul ar fi trebuit să introducă cererea de chemare în judecată după momentul publicării Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 ar însemna ca acestuia să i se impună formularea unei acţiuni cu un obiect imprecis care să fie determinat în cursul procesului sau cu ocazia executării silite. 53. Conform acestei interpretări, nu se poate considera că la momentul publicării Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 beneficiarii ar fi trebuit să facă demersuri pentru a afla conţinutul concret al drepturilor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004. Aceasta, deoarece începutul termenului de prescripţie nu este legat de momentul la care ar fi trebuit iniţiate demersurile pentru aflarea unui drept, ci de momentul în care dreptul a fost cunoscut efectiv. 54. În plus, numai cunoscând cuantumul concret al sumei de bani la care reclamantul are dreptul cu un anumit titlu, acesta poate să estimeze dacă suma respectivă i s-a plătit integral. 55. În consecinţă, faptul că titularul acţiunii putea să cunoască actul normativ în care un drept este doar afirmat, fără a putea şti în ce constă acesta, nu înseamnă că reclamantul trebuia să îşi cunoască dreptul în sensul art. 2.523 din Codul civil. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 56. Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. 57. Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Suceava şi Târgu Mureş au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. 58. Din răspunsurile primite au rezultat două opinii. 59. Într-o primă opinie s-a apreciat că publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015, în care este menţionată Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, determină momentul obiectiv de la care beneficiarul ar fi trebuit să cunoască existenţa drepturilor pretinse în temeiul celui din urmă act normativ (Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ialomiţa - în opinie majoritară şi Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal). 60. În fundamentarea primei opinii s-a arătat că începând cu data publicării Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 în Monitorul Oficial al României, Partea I, putea fi cunoscută existenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004. Astfel, de la acest moment destinatarii Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 aveau posibilitatea de a face demersuri pentru a afla conţinutul concret al drepturilor reglementate de acest act normativ. În plus, aceştia puteau introduce acţiuni prin care să solicite, cu titlu general, drepturile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, urmând ca identificarea cuantumului concret al acestor drepturi să se realizeze în cursul proceselor sau cu ocazia executării hotărârilor pronunţate. 61. Într-o a doua opinie s-a apreciat că publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015, în care este menţionată Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, nu determină momentul obiectiv de la care beneficiarul ar fi trebuit să cunoască existenţa drepturilor pretinse în temeiul celui din urmă act normativ (Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Braşov, Tribunalul Covasna, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Iaşi, Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal). 62. În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a arătat că a cunoaşte existenţa unui drept subiectiv înseamnă a cunoaşte elementele structurale ale dreptului respectiv, astfel încât să poată fi exercitat de către titularul său. Or, Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 nu conţine suficiente informaţii care să permită identificarea cu precizie a titularului şi a conţinutului dreptului subiectiv. În aceste condiţii, destinatarul normei juridice nu are cum să ştie ce intră în sfera de aplicare a actului normativ anterior evocat. Prin urmare, destinatarului nu i se poate imputa în mod obiectiv că nu a cunoscut calitatea sa de titular al dreptului, consecinţa fiind aceea că termenul de prescripţie nu a început să curgă de la data publicării Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 în Monitorul Oficial al României, Partea I. 63. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: - Decizia nr. 1.259/2020 din 21 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; – Decizia civilă nr. 1.280/2020 din 15 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal; – Decizia nr. 2.388/2020 din 27 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal; – deciziile nr. 1.001 din 22 octombrie 2020, nr. 1.205 din 26 noiembrie 2020, nr. 1.206 din 26 noiembrie 2020 şi nr. 1.224 din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal. 64. În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: - Decizia nr. 240 din 11 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal; – deciziile nr. 712 din 11 iunie 2020, nr. 2.259 din 23 noiembrie 2020 şi nr. 2.290 din 25 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; – Decizia civilă nr. 1.634 din 8 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; – Decizia nr. 375/2020 din 16 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal; – Decizia nr. 472 din 29 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; – Decizia civilă nr. 1.254/2020 din 15 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă; – Decizia civilă nr. 773/2020 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal; – Decizia nr. 904 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal; – Decizia nr. 711 din 2 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal; – Decizia nr. 689/R din 23 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; – Decizia nr. 872/CA/2020-R din 4 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 65. Hotărârile transmise de curţile de apel Braşov, Constanţa, Iaşi şi Piteşti nu sunt definitive, motiv pentru care nu se impune evocarea lor. 66. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 67. Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 68. Prin Decizia nr. 30 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 3 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din anexa nr. VII a Legii nr. 284/2010, raportate la prevederile art. 2 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi la dispoziţiile art. 6, art. 13 şi art. 15 alin. (2) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 310/2009, personalul care participă la misiuni de menţinere a păcii în afara teritoriului statului român, căruia i-au fost acoperite cheltuielile cu hrana, nu beneficiază de contravaloarea financiară neimpozabilă a normei de hrană.“ În paragraful 62 din decizia anterior menţionată s-au reţinut următoarele: (...) „Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 este relevantă, de asemenea, întrucât a fost emisă în baza unei legi care reglementa participarea forţelor armate la misiuni în afara statului român şi constituie cadrul legal care a făcut posibilă hrănirea şi cazarea personalului în conformitate cu prevederile acordurilor/înţelegerilor tehnice încheiate pentru participarea la misiune (art. 2), art. 6 reglementând aplicarea hotărârii în mod corespunzător şi celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, prevedere preluată din lege. Or, în speţă se pune problema dacă atât timp cât reclamanţii au primit drepturile de hrană în conformitate cu prevederile acordurilor/înţelegerilor tehnice încheiate pentru participarea la misiune mai au dreptul la echivalentul în bani al unui astfel de drept la hrană din partea statului român. Deşi această hotărâre nu a fost invocată expres în recurs are totuşi legătură, din această perspectivă, cu problema de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată Înalta Curte, reieşind din actele dosarului că această hotărâre a fost aplicată pentru stabilirea drepturilor personalului care desfăşoară misiuni în străinătate în cadrul forţelor de menţinere a păcii. Această hotărâre de guvern nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, considerându-se, probabil, că prin reglementarea unor probleme privind forţele armate, conţine informaţii clasificate. Nu constituie obiectul prezentei sesizări determinarea dacă a fost încadrată sau nu corect în această categorie această hotărâre de guvern, astfel că argumentele reclamanţilor formulate în cadrul punctului de vedere la raport în acest sens sunt neavenite.“ 69. Prin Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.“ În paragrafele 85-90 din Decizia respectivă s-au reţinut următoarele: „Regula generală prevăzută de art. 2.523 din actualul Cod civil dispune: «Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.» (...) Aşa după cum rezultă din textele de lege citate, regula generală instituită de noul Cod civil privind începutul prescripţiei extinctive are, de asemenea, un caracter mixt, prezentând caracteristica stabilirii - alternativ - a două momente de la care prescripţia începe să curgă, şi anume: un moment subiectiv, principal, constând în data cunoaşterii naşterii dreptului la acţiune, şi un moment obiectiv, subsidiar, constând în data când, după împrejurări, trebuia cunoscută naşterea acestui drept. Prin urmare, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului la acţiune, nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive, dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune şi nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. Dacă titularul dreptului la acţiune nu are cunoştinţă de elementele minime care fundamentează dreptul său, respectiv actul sau faptul juridic, licit sau ilicit, şi cel care este ţinut să răspundă, atunci nu poate acţiona, astfel încât, dacă prescripţia ar începe să curgă, curgerea ar fi nejustificată, căci aceste elemente pot să nu fie cunoscute, după cum s-a arătat, la data încălcării dreptului subiectiv. În felul acesta, prin noua regulă edictată, legiuitorul încearcă să evite riscul ca prescripţia să se împlinească înainte ca ea să fi început efectiv să curgă, deoarece titularului dreptului la acţiune nu i se poate reproşa inacţiunea, cât timp nu avea posibilitatea reală de a face acte întreruptive, din cauza necunoaşterii existenţei dreptului sau a exigibilităţii acestuia ori a celui care ar fi ţinut să răspundă, după caz. În sistemul actualului Cod civil, momentul începutului prescripţiei extinctive, în lipsa unei reguli speciale, trebuie determinat de instanţa de judecată numai pe baza unui probatoriu complex, deoarece trebuie stabilită nu numai data naşterii dreptului la acţiune, ci şi dacă titularul lui avea cunoştinţă ori trebuia să cunoască acest fapt. În concluzie, aşa cum a arătat şi autorul sesizării, momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei constituie o împrejurare de fapt, care trebuie dovedită printr-un probatoriu serios, nefiind legată în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.“ X. Raportul asupra chestiunii de drept 70. Judecătorii raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 71. Verificarea regularităţii învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie impune analizarea cu prioritate a condiţiilor de admisibilitate a sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, acestea fiind stabilite prin art. 519 din Codul de procedură civilă în sensul următor: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 72. Condiţiile ce rezultă din menţionata normă juridică, necesar a fi îndeplinite cumulativ, sunt următoarele: - existenţa unei cauze care se află în curs de judecată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra acesteia şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 73. Procedând la verificarea sesizării prezente din perspectiva îndeplinirii în mod cumulativ a condiţiilor menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că primele două condiţii sunt îndeplinite. 74. Astfel, instanţa de trimitere este Curtea de Apel Cluj, aceasta făcând parte din categoriile de entităţi cărora art. 519 din Codul de procedură civilă le conferă dreptul de a declanşa procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 75. Instanţa menţionată este învestită cu soluţionarea căii de atac a recursului, într-un litigiu de contencios administrativ judecat în primă instanţă de tribunal, iar hotărârea ce urmează a o pronunţa va fi definitivă în sensul prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. 76. Cerinţa referitoare la legătura de dependenţă între, pe de o parte, problema în privinţa căreia se solicită a se da o dezlegare de principiu şi, pe de altă parte, soluţionarea pe fond a pricinii în cadrul căreia s-a formulat sesizarea este, de asemenea, îndeplinită. Aspectele litigioase invocate prin recursul asupra căruia are a se pronunţa titularul sesizării fac necesar a se tranşa - în cadrul unei acţiuni prin care se tinde la valorificarea unor drepturi de natură salarială fundamentate pe prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 (act normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I) - cu privire la efectele pe care publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 le-a produs asupra momentului începerii cursului prescripţiei dreptului la acţiune, în sensul de a se stabili, potrivit art. 2.523 teza a doua din Codul civil, dacă reclamantul trebuia să cunoască naşterea dreptului patrimonial pretins ca urmare a normei de trimitere incluse în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 582/2015, referitoare la beneficiul diurnei şi cazării, astfel cum acesta rezultă din aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004. 77. Distinct de această legătură existentă între aspectele antrenate de litigiul ce se află pe rolul instanţei de trimitere şi problema enunţată prin actul de sesizare, este necesar a se determina dacă aceasta din urmă reprezintă o chestiune de drept, şi, în măsura în care are această fizionomie juridică, dacă ar avea un nivel de dificultate îndeajuns de ridicat încât să necesite intervenţia instanţei supreme spre a-i da o dezlegare. 78. Procedând la verificarea primului aspect, anume dacă întrebarea formulată are natura unei probleme de drept, se reţine că, potrivit art. 2.523 teza a doua din Codul civil: „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune (...), după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui“. 79. Reiese cu evidenţă, din conţinutul normei juridice enunţate, că determinarea momentului la care titularul dreptului la acţiune trebuia să cunoască naşterea dreptului subiectiv reclamat se face după împrejurări, aceasta însemnând că, de la caz la caz, este necesar să se verifice dacă şi în ce măsură titularul dreptului concret pretins trebuia să cunoască faptul că dreptul său la acţiune a luat naştere. 80. În condiţiile în care legea nu instituie reguli după care să se procedeze la evaluarea capacităţii unei persoane de a cunoaşte naşterea dreptului prescriptibil şi nici repere orientative pentru o asemenea evaluare, concluzia care se poate deduce este aceea că legiuitorul a lăsat judecătorului deplina putere de a aprecia, în fiecare dintre situaţiile particulare ce formează obiectul unei proceduri judiciare contencioase, dacă părţile interesate demonstrează că a fost manifestată o conduită rezonabil de diligentă spre a se cunoaşte existenţa dreptului subiectiv în coordonate adecvate pentru a fi exercitată o acţiune în justiţie validă. 81. Or, o asemenea evaluare poate fi realizată în modalitatea specifică fiecărei proceduri judiciare contencioase, şi anume analizând probatoriul pe care părţile pot să îl furnizeze - corespunzător poziţiei procesuale adoptate şi obligaţiei ce rezultă din art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform căruia „Părţile au obligaţia (...) să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia“ - spre a justifica încadrarea ori neîncadrarea demersului judiciar al reclamantului în termenul de prescripţie. 82. Prin urmare, din conţinutul regulii generale consacrate cu valoare de principiu în art. 2.523 din Codul civil trebuie desprinsă concluzia că, pentru stabilirea momentului obiectiv care marchează începutul termenului de prescripţie, se impune verificarea unor aspecte de fapt ale litigiului în care se iveşte o atare problemă. 83. Relaţionarea pe care instanţa de trimitere a făcut-o între prevederile art. 2.523 din Codul civil, pe de o parte, şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, pe de altă parte, nu este de natură să conducă la o concluzie diferită de cea expusă în precedent pentru că menţionatele hotărâri de Guvern nu conţin vreo dispoziţie derogatorie de la regulile generale ale prescripţiei extinctive, după cum nu conţin vreo dispoziţie neclară ori lacunară referitoare la aceeaşi materie a prescripţiei. Trimiterea pe care Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 o face la drepturile de natură salarială reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi împrejurarea că acest din urmă act normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, constituie repere obiective care se cer a fi avute în vedere în demersul de evaluare a conduitei reclamantului, respectiv a diligenţei pe care acesta trebuia să o manifeste spre a cunoaşte naşterea dreptului litigios. 84. Se impune a fi menţionat şi că nepublicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 are ca aparentă justificare faptul că aceasta reprezintă un act normativ ce reglementează drepturi şi obligaţii specifice unor raporturi juridice generate de participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român şi, din acest motiv, se circumscrie excepţiei permise de teza finală a art. 108 alin. (4) din Constituţie şi de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000. În cadrul procedurii pendinte, analiza va avea ca premisă regularitatea acestei calificări a respectivului act normativ şi, implicit, a caracterului de a fi nesusceptibil de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin actul de sesizare nefiind evidenţiată vreo problemă de interpretare din această perspectivă. 85. Astfel, deşi din principiul general de drept „nemo censetur ignorare legem“ decurge prezumţia de cunoaştere a legii, aceasta nu poate opera în privinţa Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru că prezumţia este într-o necesară şi directă relaţie cu aducerea la cunoştinţă a actului normativ prin publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I. Neavând regimul juridic de act normativ publicat pe această cale căreia legiuitorul, prin art. 108 alin. (4) din Constituţie şi art. 11 din Legea nr. 24/2000, îi conferă valoarea de unică sursă de aducere la cunoştinţa generală a informaţiilor privind conţinutul actelor normative, în privinţa hotărârii de Guvern în discuţie nu poate opera prezumţia de cunoaştere menţionată anterior. 86. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că nici în lege, nici în principiile generale de drept consacrate doctrinar şi jurisprudenţial nu se regăseşte suportul necesar spre a deduce o prezumţie legală de necunoaştere a legii în cazul în care este vorba de textul unui act normativ nepublicat în modalitatea specifică menţionată anterior. O asemenea reglementare trebuie privită ca orice act juridic care produce efecte faţă de destinatarii drepturilor şi obligaţiilor pe care le instituie, iar în situaţiile în care se ivesc litigii cu privire la aceste drepturi şi obligaţii se impune a se verifica în concret dacă respectivii destinatari au avut acces la informaţii suficiente spre a lua cunoştinţă de conţinutul actului ce li se adresează. 87. Aşadar, este necesar a se stabili, în fiecare litigiu în parte, dacă şi în ce măsură destinatarul unui act normativ nepublicat a avut posibilitatea de a afla despre existenţa lui, spre a solicita să i se asigure accesul la textul respectivului act şi dacă acesta a fost împiedicat să cunoască reglementările relevante, în pofida demersurilor utile şi adecvate pe care le-a întreprins pentru o atare finalitate. Într-un context particular precum cel din litigiul aflat pe rolul instanţei de trimitere trebuie verificat şi dacă regulile de funcţionare internă ale instituţiei deţinătoare obligă la informarea persoanei interesate cu privire la conţinutul actului normativ nepublicat care priveşte statutul său profesional, ţinându-se cont inclusiv de încadrarea sau neîncadrarea acestui act în categoria celor secretizate. 88. Astfel, în cadrul litigiului în care a fost formulată sesizarea pendinte, problema identificată de instanţa de trimitere nu constituie o chestiune de drept, care să aibă potenţialul de a fi soluţionată în procedura de excepţie reglementată prin art. 519 din Codul de procedură civilă. Titularul sesizării trebuie să decidă dacă împrejurările de fapt ale speţei relevă că reclamantul a făcut demersuri utile şi adecvate pentru a cunoaşte dreptul conferit de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 de a primi diurna în valută şi sumele destinate facilitării relaţiilor cu familia, cunoaştere care să fi fost îndeajuns de cuprinzătoare pentru a formula o acţiune în pretenţii al cărei obiect să fie pentru instanţă determinat ori determinabil. Or, un asemenea demers decizional este unul care ţine exclusiv de aplicarea legii în speţa concretă şi nicidecum unul care să reliefeze un cadru normativ neclar, lacunar ori conţinând reglementări contradictorii. 89. În acest context este util a fi observat că din jurisprudenţa ce a fost comunicată instanţei supreme - în cadrul demersului uzual de consultare a instanţelor judecătoreşti cu privire la chestiunea ce formează obiectul prezentei sesizări - se poate constata că, în litigii similare, instanţele de fond au realizat o analiză complexă a probelor, incluzând şi clauzele din contractele pe care părţile reclamante le-au încheiat premergător plecării lor în misiuni de natura celor la care se referă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, şi au stabilit în urma acestui demers analitic dacă reclamanţii din respectivele procese trebuiau sau nu să cunoască naşterea dreptului la despăgubire. 90. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că însăşi argumentarea celor două ipoteze de interpretare pe care instanţa de trimitere le-a evocat ca posibile răspunsuri la întrebarea formulată prefigurează situaţii de fapt, şi anume: o primă situaţie în care s-ar aprecia că reclamantul trebuia să cunoască existenţa dreptului litigios din perspectiva împrejurării că el este conferit printr-un act normativ nepublicat (Hotărârea Guvernului 1.086/2004) şi că un alt act normativ publicat ulterior descrie în mod insuficient dreptul litigios concomitent cu trimiterea către incidenţa actului nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I; o a doua situaţie în care norma de trimitere conţinută în actul normativ publicat ulterior ar putea fi apreciată ca o împrejurare suficientă spre a se concluziona că reclamantul trebuia să cunoască existenţa dreptului litigios. 91. În mod neîndoielnic, ambele ipoteze prefigurate astfel de instanţa de trimitere implică aprecieri punctuale, particularizate în raport cu situaţia reclamantului din fiecare proces pentru că - aşa cum s-a reţinut în precedent - legiuitorul a stabilit explicit, prin art. 2.523 teza a doua din Codul civil, că este necesar a se determina „după împrejurări“ situaţia în care titularul dreptului la acţiune „trebuia“ să cunoască naşterea acestui drept. Din perspectiva acestei norme, în coordonatele litigiului în care a fost formulată sesizarea, adoptarea celor două hotărâri de Guvern şi modalitatea în care puteau fi cunoscute de funcţionarul public cu statut de poliţist drepturile pe care acestea le reglementează constituie aspecte de fapt care impun instanţei judecătoreşti sesizate să stabilească - având în vedere ansamblul probelor administrate la iniţiativa părţilor sau prin exercitarea rolului activ al instanţei şi făcând o apreciere adecvată - în privinţa gradului de accesibilitate pentru reclamant a prevederilor normative care îi conferă drepturile băneşti litigioase. 92. Nu în ultimul rând este util a fi observat că, relativ la modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripţiei, prin Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pornind de la conţinutul art. 2.523 din Codul civil, s-a stabilit că: „(...) regula generală instituită de noul Cod civil privind începutul prescripţiei extinctive are, de asemenea, un caracter mixt, prezentând caracteristica stabilirii - alternativ - a două momente de la care prescripţia începe să curgă, şi anume: un moment subiectiv, principal, constând în data cunoaşterii naşterii dreptului la acţiune, şi un moment obiectiv, subsidiar, constând în data când, după împrejurări, trebuia cunoscută naşterea acestui drept. Prin urmare, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului la acţiune, nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive, dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune şi nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. Dacă titularul dreptului la acţiune nu are cunoştinţă de elementele minime care fundamentează dreptul său, respectiv actul sau faptul juridic, licit sau ilicit, şi cel care este ţinut să răspundă, atunci nu poate acţiona, astfel încât, dacă prescripţia ar începe să curgă, curgerea ar fi nejustificată, căci aceste elemente pot să nu fie cunoscute, după cum s-a arătat, la data încălcării dreptului subiectiv. În felul acesta, prin noua regulă edictată, legiuitorul încearcă să evite riscul ca prescripţia să se împlinească înainte ca ea să fi început efectiv să curgă, deoarece titularului dreptului la acţiune nu i se poate reproşa inacţiunea, cât timp nu avea posibilitatea reală de a face acte întreruptive, din cauza necunoaşterii existenţei dreptului sau a exigibilităţii acestuia ori a celui care ar fi ţinut să răspundă, după caz. În sistemul actualului Cod civil, momentul începutului prescripţiei extinctive, în lipsa unei reguli speciale, trebuie determinat de instanţa de judecată numai pe baza unui probatoriu complex, deoarece trebuie stabilită nu numai data naşterii dreptului la acţiune, ci şi dacă titularul lui avea cunoştinţă ori trebuia să cunoască acest fapt. În concluzie, aşa cum a arătat şi autorul sesizării, momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei constituie o împrejurare de fapt, care trebuie dovedită printr-un probatoriu serios, nefiind legată în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia“. 93. Concluzionând prin prisma considerentelor anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că întrebarea formulată de instanţa de trimitere are ca obiect dezlegarea unei chestiuni de fapt, iar nu a unei chestiuni de drept apte a forma obiect al unei rezolvări de principiu pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare care îşi găseşte reglementarea în art. 519 din Codul de procedură civilă. Prin sesizarea formulată nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau a conţinutului normei juridice, ci, mai degrabă, pornind de la un anumit rezultat al interpretării dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a identifica soluţia ce trebuie dispusă în cauză. 94. Nefiind vorba de o sesizare care să privească dezlegarea unei probleme de drept, în mod evident nu se poate vorbi de trăsătura caracterului veritabil ce este specific unei chestiuni de drept posibil a fi dezlegată în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare instituit prin art. 519 din Codul de procedură civilă. 95. Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu pronunţarea unei hotărâri prealabile (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016), operaţiunea de interpretare şi aplicare a textului de lege la diferite circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu nu poate fi atribuită completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei. Instanţei de judecată îi revine rolul de a realiza o interpretare cazuală sau judiciară, care presupune ca, anterior soluţionării cauzei, să studieze circumstanţele particulare ale speţei deduse judecăţii, să realizeze calificarea juridică a cererii şi, ulterior, interpretarea normei de drept şi aplicarea acesteia, pentru emiterea actului jurisdicţional final. 96. Întrucât obiectul procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, se apreciază că instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu înseşi interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată. 97. În ceea ce priveşte condiţia noutăţii chestiunii litigioase evidenţiate în încheierea de sesizare, se constată că această cerinţă este îndeplinită, pentru că litigiile cu obiect similar ce au fost soluţionate de instanţele naţionale sunt de dată recentă, majoritatea hotărârilor definitive comunicate fiind pronunţate în cursul anului 2020, într-o perioadă foarte apropiată de data la care a fost emis actul de sesizare prin care s-a declanşat prezenta procedură. 98. Constatând, în urma verificărilor efectuate, că instanţa supremă nu s-a pronunţat pe calea vreunuia dintre mecanismele de unificare a practicii judiciare - aşa cum sunt acestea reglementate limitativ prin art. 514-521 din Codul de procedură civilă - cu privire la o chestiune care să privească explicit sau implicit problematica ce formează obiectul prezentei sesizări, se constată că este îndeplinită şi această cerinţă de admisibilitate. 99. În raport cu argumentele expuse anterior cu privire la fiecare dintre condiţiile de admisibilitate analizate, precum şi cu imperativul întrunirii cumulative a condiţiilor pe care art. 519 din Codul de procedură civilă le stabileşte pentru admisibilitatea unei sesizări ce are ca obiect pronunţarea unei hotărâri privind dezlegarea unei chestiuni de drept, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a prezentei sesizări drept consecinţă a faptului că aceasta priveşte o chestiune care interesează situaţia de fapt, iar nu aspecte de natură a reliefa dificultăţi de înţelegere a conţinutului şi sensului unor reglementări legale în vigoare. 100. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 371/100/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2.523 din Codul civil, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar determină momentul obiectiv de la care reclamantul ar fi trebuit să cunoască existenţa drepturilor reclamate având ca obiect drepturi băneşti reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2021. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Cristian Balacciu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
