Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.838/1/2021
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru │penale │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eleni │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Marcu │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ioana Alina │- judecător la Secţia │
│Ilie │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Cosma │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lucia Tatiana│- judecător la Secţia │
│Rog │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Aida │- judecător la Secţia │
│Popa │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia │
│Şerban │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alin Sorin │- judecător la Secţia │
│Nicolescu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Anca Mădălina│- judecător la Secţia │
│Alexandrescu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Oana Burnel │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Dan Andrei │- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura Mihaela│- judecător la Secţia │
│Soane │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ştefan Pistol│- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andrei │- judecător la Secţia │
│Claudiu Rus │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana Nestor │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alina Iuliana│- judecător la Secţia I │
│Ţuca │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Csaba Bela │- judecător la Secţia a │
│Nasz │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia de│
│Ilie │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ana Roxana │- judecător la Secţia de│
│Tudose │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
Pe rol se află Dosarul nr. 1.838/1/2021 având ca obiect recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând problema de drept a modalităţii de aplicare a pedepsei accesorii în cazul concursului de infracţiuni, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, din cadrul Serviciului judiciar penal al Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Florin Nicuşor Mihalache, desemnat conform art. 35 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Magistratul-asistent a referit cu privire la obiectul recursului în interesul legii ce formează obiectul prezentului dosar, precum şi cu privire la faptul că la dosarul cauzei s-a depus raportul întocmit de doamna judecător Leontina Şerban, desemnată judecător-raportor conform art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală. De asemenea, a învederat că, după data fixată pentru depunerea raportului, s-a transmis la dosar opinia juridică a Universităţii de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept - Centrul de cercetări în ştiinţe penale. După prezentarea referatului de către magistratul asistent, preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat şi nici chestiuni prealabile de invocat, a solicitat doamnei procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie să susţină punctul de vedere asupra recursului în interesul legii ce face obiectul cauzei de faţă. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a învederat că recursul în interesul legii a fost promovat ca urmare a constatării unei practici neunitare la nivelul instanţelor naţionale în aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, respectiv a modalităţii de aplicare a pedepsei accesorii în cazul concursului de infracţiuni, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzute de art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală. A susţinut că o primă interpretare, majoritară, este în sensul în care, în cazul concursului de infracţiuni, pedeapsa accesorie se stabileşte pe lângă pedeapsa principală iniţială şi, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi doctrina relevantă. A specificat, totodată, că o altă interpretare, minoritară, este în sensul că, în cazul concursului de infracţiuni, pedeapsa accesorie se aplică direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Evidenţiind aceste orientări jurisprudenţiale, a susţinut că punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că soluţia legală, în materie, este ilustrată de orientarea jurisprudenţială potrivit căreia pedeapsa accesorie se aplică în două etape, respectiv se stabileşte mai întâi pe lângă pedeapsa principală iniţială şi, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă. În susţinerea acestei orientări a învederat că, spre deosebire de Codul penal anterior potrivit căruia pedepsele accesorii erau alipite la pedeapsa principală prin efectul legii, având în principal un rol represiv prin aceea că ele îl privau pe cel condamnat de exercitarea unor drepturi de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la stingerea pedepsei principale, Codul penal actual lasă să se înţeleagă că se pot stabili, pentru fiecare dintre infracţiunile care compun pluralitatea infracţională, nu numai pedepse principale şi, eventual, complementare, ci şi pedepse accesorii. În acest sens, a evocat dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul penal care prevăd că pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o), mai puţin lit. c) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. A arătat despre conţinutul pedepsei accesorii că este legat de conţinutul concret al pedepsei complementare aplicate, asigurându-se continuitatea interzicerii exercitării unuia sau mai multor drepturi atât pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, cât şi ulterior. Astfel, în cazul unei pluralităţi de pedepse complementare, va exista şi o pluralitate de pedepse accesorii, regulile după care se ajunge la o pedeapsă accesorie rezultată fiind cele prevăzute de Codul penal în materia pedepselor complementare. În consecinţă, a susţinut că, în caz de pluralitate de infracţiuni, dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite mai multe pedepse accesorii cu un conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă, potrivit art. 45 alin. (5) cu referire la art. 45 alin. (2) din Codul penal. De asemenea, în situaţia în care infracţiuni concurente au fost judecate separat, iar una dintre pedepsele principale stabilite fusese executată în întregime, conţinutul pedepsei accesorii care îi corespunde şi care s-a stins în momentul încheierii executării respectivei pedepse principale se va regăsi în conţinutul pedepsei accesorii aplicate pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Astfel, pedeapsa principală însoţită de pedeapsa accesorie aferentă, chiar executată, va intra în structura contopirii şi, pe cale de consecinţă, se va regăsi în pedeapsa accesorie rezultată. În concluzie, reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că pedeapsa accesorie nu se poate aplica direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă, ci aceasta trebuie aplicată pe lângă pedeapsa principală iniţială şi, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reţinut Dosarul în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU SOLUŢIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: 1. Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrat pe rolul instanţei supreme cu nr. 1.838/1/2021, s-a arătat că, în practica judiciară naţională, nu există un punct de vedere unitar cu privire la modalitatea de impunere a pedepsei accesorii în cazul concursului de infracţiuni, solicitându-se interpretarea dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal în vederea aplicării unitare a acestora. 2. Dispoziţii legale relevante în lămurirea problemei de drept Codul penal "ART. 38 Concursul de infracţiuni (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. ART. 39 Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni (1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte (...) (2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă. ART. 40 Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente (1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39. (2) Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. (...) ART. 45 Pedepsele complementare, pedepsele accesorii (...) în caz de pluralitate de infracţiuni (1) Dacă pentru una dintre infracţiunile săvârşite s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală. (2) Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală. (3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut: a) în caz de concurs de infracţiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea; (...) (5) Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispoziţiile alin. (1)-(3), pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. (...) ART. 54 Pedeapsa accesorie Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. (...) ART. 65 Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi (1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a),lit. b) şi lit. d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. (2) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau a unora dintre acestea. (3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. (4) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată. ART. 66 Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României; d) dreptul de a alege; e) drepturile părinteşti; f) dreptul de a fi tutore sau curator; g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă; j) dreptul de a părăsi teritoriul României; k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă; m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă; n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea; o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată. ART. 67 Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. (2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită. (...)" 3. Examenul jurisprudenţei naţionale Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal nu se realizează unitar, instanţele judecătoreşti soluţionând diferit problema privind modalitatea de aplicare a pedepsei accesorii în cazul concursului de infracţiuni. 3.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială, majoritară, sa considerat că, în materia tratamentului penal al concursului de infracţiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune o dublă referire la aceasta, şi anume, mai întâi se stabileşte pe lângă o pedeapsă principală iniţială şi, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Instanţele au reţinut că, potrivit art. 45 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală, în cazul concursului de infracţiuni, tratamentul penal presupune a se aplica pentru infracţiunile concurente nu doar pedepse principale, ci şi pedepse complementare şi accesorii. Numai după ce pedepsele complementare şi cele accesorii se stabilesc pe lângă o pedeapsă principală iniţială, acestea se aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Opinia este reflectată, în principal, prin mecanismul de aplicare a pedepselor accesorii în cazul concursului de infracţiuni, instanţele indicând ca temei al stabilirii pedepsei accesorii pentru fiecare infracţiune concurentă dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul penal, iar, ulterior, dispoziţiile art. 45 alin. (5), ca fundament juridic pentru pedeapsa accesorie aplicată pe lângă pedeapsa principală rezultantă stabilită în urma contopirii. În acest sens, au fost identificate hotărâri pronunţate de următoarele instanţe: curţile de apel Iaşi, Constanţa, Piteşti, Galaţi, Craiova, Timişoara, Bacău, Suceava, Braşov, Alba Iulia, Ploieşti, Cluj, Oradea şi Bucureşti; tribunalele Vaslui, Constanţa, Galaţi, Brăila, Olt, Botoşani, Covasna, Buzău, Sălaj, Bihor, Bucureşti, Călăraşi, Neamţ şi Teleorman, precum şi de judecătoriile Bârlad, Paşcani, Răducăneni, Vaslui, Huşi, Constanţa, Medgidia, Mangalia, Piteşti, Topoloveni, Drăgăşani, Horezu, Bălceşti, Râmnicu Vâlcea, Galaţi, Tecuci, Brăila, Făurei, Panciu, Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Caracal, Gurahonţ, Reşiţa, Oraviţa, Moldova Nouă, Timişoara, Bicaz, Roman, Bacău, Buhuşi, Oneşti, Piatra-Neamţ, Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Întorsura Buzăului, Rupea, Aiud, Mediaş, Sibiu, Alba Iulia, Hunedoara, Petroşani, Deva, Ploieşti, Câmpina, Răcari, Râmnicu Sărat, Pogoanele, Pucioasa, Buzău, Huedin, Dej, Zalău, Carei, Oradea, Satu Mare, Beiuş, Olteniţa, Bolintin Vale, Sectorului 1 Bucureşti, Sectorului 6 Bucureşti, Buftea, Cornetu, Călăraşi, Zimnicea, Videle, Giurgiu, Alexandria, Curtea de Argeş, Urziceni, LehliuGară, Turnu Măgurele. 3.2. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că, în cazul concursului de infracţiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune o unică referire la aceasta prin aplicarea pedepsei accesorii pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Astfel, instanţele au aplicat pedeapsa complementară şi pe cea accesorie, direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă, corespunzătoare concursului de infracţiuni, fără să fi fost stabilite pe lângă vreuna dintre pedepsele principale corespunzătoare uneia sau alteia dintre infracţiunile concurente. În sensul acestei orientări jurisprudenţiale, au fost pronunţate hotărâri de următoarele instanţe: curţile de apel Târgu Mureş, Constanţa, Ploieşti, Galaţi, tribunalele Constanţa, Vrancea, Covasna, Dâmboviţa, Neamţ şi Buzău, precum şi judecătoriile Târgu Mureş, Vaslui, Constanţa, Panciu, Focşani, Băileşti, Craiova, Avrig, Gherla, Năsăud, Buftea, Zimnicea, Braşov, Câmpeni, Târgovişte, Moreni, Buzău, Mediaş, Aiud şi Bistriţa. 3.3. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate mai multe decizii prin care a fost analizată problema de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, soluţiile pronunţate fiind în sensul primei orientări jurisprudenţiale, prin care s-a arătat că, într-o primă etapă, se stabileşte pedeapsa accesorie pe lângă fiecare pedeapsă principală, iar, apoi, pedeapsa accesorie rezultată se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă (Decizia nr. 507/RC din 22 noiembrie 2016, Decizia nr. 266/A din 2 august 2017). 4. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exprimat în sesizarea formulată În esenţă, s-a considerat că soluţia legală referitoare la impunerea pedepsei accesorii în cazul concursului de infracţiuni presupune o dublă referire la aceasta: mai întâi în contextul stabilirii pe lângă o pedeapsă principală iniţială şi, apoi, în contextul aplicării pe lângă pedeapsa principală rezultantă. În susţinerea acestui punct de vedere s-a precizat că, prin dispoziţiile sale, Codul penal lasă să se înţeleagă că se pot stabili, pentru fiecare dintre infracţiunile care compun pluralitatea, nu numai pedepse principale şi, eventual, complementare, ci şi pedepse accesorii. Sub acest aspect, a fost evidenţiată importanţa prevederii cuprinse în art. 65 alin. (1) din Codul penal, conţinutul pedepsei accesorii fiind legat de conţinutul concret al pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, soluţie ce asigură continuitatea interzicerii exercitării unuia sau mai multor drepturi, atât pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, cât şi ulterior. S-a subliniat că, în cazul unei pluralităţi de pedepse complementare, va exista şi o pluralitate de pedepse accesorii. Astfel, regulile după care se ajunge la o pedeapsă accesorie rezultată sunt cele prevăzute de Codul penal în materia pedepselor complementare. În consecinţă, s-a considerat că, dacă, în caz de pluralitate de infracţiuni, pe lângă pedepsele principale au fost stabilite mai multe pedepse accesorii cu un conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă [art. 45 alin. (5) cu referire la art. 45 alin. (2) din Codul penal]. S-a susţinut, aşadar, că numai după ce o pedeapsă accesorie se stabileşte pe lângă o pedeapsă principală iniţială, aceasta se va aplica şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Cu referire la textul de lege prevăzut de art. 45 alin. (5) din Codul penal, care foloseşte, în final, sintagma „a pedepsei principale“, a fost specificat că, în realitate, referirea are în vedere pedeapsa principală rezultantă. Deopotrivă, s-a menţionat că doctrina relevantă este unanimă în sensul că impunerea pedepsei accesorii presupune mai întâi stabilirea acesteia pe lângă o pedeapsă principală iniţială şi, apoi, aplicarea pe lângă pedeapsa principală rezultantă, context în care s-a arătat că aplicarea pedepsei accesorii şi a pedepsei complementare rezultante presupune următorul mecanism: - dacă pentru una dintre infracţiunile săvârşite s-au stabilit o pedeapsă complementară şi o pedeapsă accesorie, acestea se aplică alături de pedeapsa principală; – când s-au stabilit mai multe pedepse complementare/ accesorii de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală; – dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare/ accesorii de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, se aplică cea mai grea dintre acestea; – pedeapsa accesorie rezultantă se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. Potrivit punctului de vedere transmis, regulile prevăzute în materia tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni sunt aplicabile indiferent dacă infracţiunile sunt judecate în dosare diferite sau în acelaşi dosar. S-a arătat că în doctrină a fost exprimată opinia că pedeapsa principală însoţită de pedeapsa accesorie aferentă, chiar executată, va intra în structura contopirii şi se va regăsi în rezultantă, fiind adus ca argument faptul că, dacă infracţiunile concurente ar fi fost judecate împreună, contopirea s-ar fi făcut la acel moment, iar pedeapsa accesorie care includea interdicţiile aferente tuturor infracţiunilor concurente s-ar fi executat pe toată durata executării pedepsei rezultante, nu doar pe durata uneia sau alteia dintre pedepsele principale. În concluzie, s-a susţinut că în conţinutul pedepsei accesorii care va însoţi pedeapsa principală rezultantă se include interzicerea tuturor drepturilor care au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară pe lângă oricare dintre pedepsele principale stabilite în cazul infracţiunilor concurente. Totodată, s-a considerat că instanţa va include în conţinutul pedepsei accesorii interdicţiile stabilite cu titlu de pedeapsă complementară pe lângă pedepsele principale aferente infracţiunilor concurente, chiar dacă aceste pedepse complementare nu se mai aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă [cazul în care se aplică detenţiunea pe viaţă în baza art. 39 alin. (2) din Codul penal]. S-a precizat că textul art. 45 alin. (5) din Codul penal conduce la concluzia că instanţa este ţinută de pedepsele accesorii deja stabilite pentru infracţiunile concurente întrucât are în vedere cumulul sau absorbţia pedepselor accesorii care însoţesc pedepsele principale. 5. Opiniile specialiştilor consultaţi Punctul de vedere al Facultăţii de Drept - Catedra de drept penal - din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara Prin punctul de vedere transmis s-a considerat, în esenţă, că pedeapsa accesorie se stabileşte pentru fiecare infracţiune concurentă în parte (dacă este cazul), urmând ca, în cazul mai multor pedepse accesorii, stabilite pe lângă pedepsele principale pentru infracţiunile concurente, acestea să fie contopite conform prevederilor art. 45 alin. (5) din Codul penal. S-a mai precizat că aplicarea art. 45 alin. (5) din Codul penal se face atât de către instanţa învestită cu judecarea infracţiunilor concurente, cât şi de instanţa care este chemată să contopească ulterior pedepse stabilite pentru infracţiuni concurente dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă sau în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. S-a menţionat că reglementarea aplicării pedepsei accesorii în cazul pluralităţii de infracţiuni în noul Cod penal a fost necesară pe considerentul că pedeapsa accesorie are un conţinut mult mai larg decât în Codul penal anterior. Mai mult, sa considerat că noua reglementare a aplicării pedepsei accesorii, în cazul pluralităţii de infracţiuni, prin dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Codul penal se datorează şi faptului că, prin dispoziţiile art. 65 din Codul penal, legiuitorul a schimbat mecanismul aplicării pedepsei accesorii faţă de reglementarea din Codul penal anterior, în sensul că aplicarea pedepsei accesorii este opera judecătorului, şi nu ope legis, cum era în Codul penal anterior. Pornind de la strânsa legătură dintre pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie, în sensul că, într-o cauză concretă, toate pedepsele complementare dispuse de instanţă constituie, în mod automat, şi pedeapsa accesorie aplicată de instanţă condamnatului, s-a arătat că, datorită multitudinii de drepturi a căror exercitare poate fi interzisă pe o anumită durată de timp ca pedeapsă complementară, apare şi situaţia ca ele să fie de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit atunci când fac obiectul pedepsei accesorii. În această privinţă, dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Codul penal prevăd că, dacă pe lângă pedepsele principale, în cazul pluralităţii de infracţiuni, au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, aplicarea lor se va face în conformitate cu art. 45 alin. (1)-(3), ce reglementează aplicarea pedepselor complementare în caz de pluralitate de infracţiuni. Ca atare, s-a considerat că interpretarea instanţelor care au aplicat pedeapsa accesorie o singură dată pe lângă pedeapsa rezultantă este eronată deoarece neagă prevederile legale şi mecanismul general de stabilire a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni (art. 39,40 şi 45 din Codul penal). Pentru situaţiile prevăzute de art. 40 din Codul penal, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă sau dacă, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă, s-a arătat că este posibil ca pedeapsa accesorie să fi fost stabilită pe lângă pedeapsa principală în cazul fiecăreia dintre infracţiunile în cauză, aşa încât contopirea pedepselor principale şi, respectiv, a celor accesorii urmează a se realiza în temeiul acestui text legal coroborat cu art. 39 din Codul penal, care impune tratamentul sancţionator pe etape, respectiv în prima etapă se stabileşte pedeapsa, de orice tip, pentru fiecare dintre infracţiunile concurente, iar, în a doua etapă, se stabilesc pedeapsa rezultantă principală şi aplicarea pedepselor accesorii şi complementare, conform art. 45 din Codul penal. Prin punctul de vedere comunicat s-a menţionat, pentru ipoteza unei contopiri ulterioare când una sau mai multe dintre pedepsele principale au fost executate în întregime, că pedeapsa accesorie corespunzătoare (executată la rândul său) se va regăsi în pedeapsa accesorie rezultată, care va cuprinde toate drepturile interzise care alcătuiesc conţinutul iniţial al fiecărei pedepse accesorii, stabilite în prima etapă de individualizare, şi care au fost interzise ca pedeapsă complementară. Pentru ipoteza în care pedeapsa principală pentru una sau mai multe dintre infracţiunile concurente este detenţiunea pe viaţă, s-a considerat că regula absorbţiei va opera şi în materia pedepsei accesorii deoarece pedeapsa accesorie urmează a se executa pe durata de executare a detenţiunii pe viaţă, cu menţiunea că, în cazul cetăţeanului străin condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată. 6. Raportul asupra recursului în interesul legii Judecătorul-raportor a constatat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzute de art. 471 alin. (2) şi (3) şi art. 472 din Codul de procedură penală. Referitor la problema de drept ce face obiectul sesizării şi care a fost soluţionată în mod diferit de instanţele judecătoreşti, judecătorul-raportor a considerat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, în materia tratamentului penal al concursului de infracţiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea acesteia, mai întâi, pe lângă pedeapsa principală iniţială şi, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: 7.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală. Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile legale menţionate, care enumeră în categoria subiecţilor de drept ce pot promova recurs în interesul legii pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată îndeplinită prima condiţie referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării. Deopotrivă, se reţine că în cuprinsul cererii de recurs în interesul legii sunt indicate două orientări jurisprudenţiale în soluţionarea problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, cu motivarea acestora, fiind ataşate copii ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele naţionale, din care rezultă modul diferit de rezolvare a problemei de drept ce face obiectul judecăţii. Ca atare, se constată îndeplinite condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzute de art. 471 alin. (2) şi (3) şi art. 472 din Codul de procedură penală. 7.2. Pe fondul recursului în interesul legii Încălcarea normei penale impune sancţiuni de drept penal, ca pedeapsa accesorie ce se aplică pe lângă pedepsele privative de libertate (închisoare sau detenţiune pe viaţă) după cum legiuitorul a stabilit prin art. 54 din Codul penal care, în definiţia dată pedepsei accesorii, indică nu doar conţinutul acestui tip de pedeapsă constând în interzicerea exercitării unor drepturi, ci şi condiţia de accesorialitate faţă de pedeapsa privativă de libertate pronunţată prin hotărârea de condamnare. Caracterul accesoriu al pedepsei reglementate de dispoziţiile art. 54 din Codul penal derivă din modul său de executare, care are loc, de principiu, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, respectiv, de regulă, concomitent cu executarea pedepsei privative de libertate, ceea ce a şi condus la reglementarea pedepselor în ordinea în care se execută, astfel că dispoziţiile privind pedeapsa accesorie le succedă pe cele ce reglementează pedeapsa principală şi le precedă pe cele ce privesc pedeapsa complementară (art. 53-55 din Codul penal). Se subliniază că pedeapsa accesorie nu poate fiinţa independent de pedeapsa principală privativă de libertate, neavând importanţă sub aspectul caracterului de accesorialitate faptul că pedeapsa prevăzută de art. 54 din Codul penal este atrasă, de cele mai multe ori, de aplicarea pedepsei complementare cu care va avea acelaşi conţinut (aspect datorat faptului că pedeapsa închisorii este prevăzută de lege pentru un număr mai mare de infracţiuni decât detenţiunea pe viaţă). Prin sistemul sancţionator instituit de Codul penal, care include pedeapsa accesorie, se tinde a se menţine un echilibru între dezideratul apărării societăţii prin protecţia ordinii publice, repararea prejudiciului cauzat victimelor şi luarea în considerare a nevoii de reintegrare socială a celui condamnat. În expunerea de motive a Codului penal s-a arătat că, în reglementarea sistemului pedepselor, principala preocupare a fost aceea de a crea un mecanism care, prin flexibilitate şi diversitate, să permită alegerea şi aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura, în acest fel, atât o constrângere proporţională în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, cât şi o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului. Reliefându-se caracterul adaptabil al pedepsei, în general, în doctrină s-a specificat raportat la pedeapsă - atât cea din norma de incriminare, cât şi cea impusă in concreto, privită ca o consecinţă a principiului individualizării - că trebuie să aibă aptitudinea de a reflecta gravitatea faptei şi periculozitatea făptuitorului, pentru a exista şansa realizării scopului ei (Florin Streteanu, Daniel Niţu - Drept penal. Partea generală, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2018, pag. 285). În ordinea de idei a celor de mai sus, se desprinde, ca prim aspect, că regimul sancţionator consfinţit de art. 65 din Codul penal, cu denumirea marginală Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, permite, în cadrul procesului de individualizare raportat la infracţiunea săvârşită pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa principală a închisorii, aplicarea pe lângă aceasta a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a),b) şi d)-o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă, în concret, de instanţă ca pedeapsă complementară. În această ipoteză, a individualizării pedepsei pentru infracţiunea singulară pentru care s-a dispus condamnarea, când alături de pedeapsa principală a închisorii s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unuia sau a mai multor drepturi dintre cele prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a),b) şi d)-o) din Codul penal, pedeapsa accesorie preia regimul de aplicare a pedepsei complementare, ceea ce înseamnă că aplicarea pedepsei accesorii va fi obligatorie sau facultativă, după cum interzicerea exercitării unor drepturi, ca pedeapsă complementară, este obligatorie sau facultativă. Concluzia se impune având în vedere dependenţa pedepsei accesorii de pedeapsa complementară alăturată pedepsei închisorii, aşa încât se desprinde regula că aplicarea pedepsei accesorii este, de principiu, facultativă, întrucât, la rândul său, de regulă, pedeapsa complementară este lăsată la aprecierea instanţei, necesitatea acesteia din urmă fiind stabilită în raport cu natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului conform art. 67 alin. (1) din Codul penal (în această situaţie, aplicarea pedepsei complementare este condiţie sine qua non pentru aplicarea pedepsei accesorii, urmând a avea acelaşi conţinut). Interconectarea dintre aceste tipuri secundare de pedeapsă, care, pe de altă parte, nu pot avea existenţă autonomă faţă de pedeapsa principală a închisorii, ilustrează că motivele care conduc la necesitatea aplicării pedepsei complementare se regăsesc automat în fundamentarea aplicării pedepsei accesorii. Pornind de la aceeaşi caracteristică a strânsei legături a pedepsei accesorii cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, pedeapsa accesorie se aplică obligatoriu atunci când pedeapsa complementară este prevăzută expres prin norma de incriminare din Partea specială a Codului penal ori legislaţia specială, pentru infracţiunea săvârşită [art. 67 alin. (2) din Codul penal] sau prin norme din Partea generală a Codului penal (spre exemplu, dispoziţiile art. 57 - Neaplicarea detenţiunii pe viaţă). Raţiunea identităţii de conţinut a pedepsei accesorii cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi însoţind pedeapsa principală a închisorii rezidă în împrejurarea că, dacă instanţa a apreciat, în funcţie de infracţiunea singulară săvârşită, că se impune pentru o justă individualizare a sancţiunii penale interzicerea exercitării unor drepturi dintre cele enumerate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o) din Codul penal, ca pedeapsă complementară care se execută după momentele stabilite de art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal (respectiv după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei), cu atât mai mult interzicerea exercitării aceloraşi drepturi concrete ce compun pedeapsa complementară apare justificată, ca pedeapsă accesorie, faţă de împrejurarea că executarea pedepsei accesorii începe din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (chiar dacă persoana nu a fost încarcerată) şi durează până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată. Prin urmare, se asigură o continuitate firească a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei principale a închisorii şi, ulterior, după executarea acestei pedepse principale, pe o perioadă de timp cuprinsă între unu şi cinci ani, stabilită de instanţă ca durată a pedepsei complementare [art. 66 alin. (1) din Codul penal]. Din interpretarea logico-teleologică a dispoziţiilor ce reglementează pedeapsa accesorie şi pedeapsa complementară rezultă că instanţa va face mai întâi o individualizare judiciară a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, care coincide cu individualizarea judiciară a pedepsei accesorii, din moment ce drepturile interzise ca pedeapsă complementară vor fi interzise ca pedeapsă accesorie, asigurându-se continuitatea drepturilor interzise înainte şi după executarea pedepsei principale a închisorii. O altă situaţie când pedeapsa accesorie se impune cu caracter obligatoriu este cea în care pedeapsa principală aplicată pentru infracţiunea singulară săvârşită este detenţiunea pe viaţă, în conformitate cu art. 65 alin. (2) din Codul penal, caz în care se realizează o individualizare distinctă a pedepsei accesorii, în cadrul drepturilor ce pot fi interzise dintre cele enumerate de art. 66 alin. (1) lit. a)-o) din Codul penal, după gravitatea faptei şi persoana făptuitorului. În acest caz, conţinutul pedepsei accesorii nu mai este influenţat de conţinutul pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi a cărei aplicabilitate nu este permisă de lege alături de pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Pentru considerentele expuse anterior, se conchide că art. 65 alin. (3) din Codul penal are în vedere modul de executare a pedepsei accesorii în cazul infracţiunii singulare pentru săvârşirea căreia s-a dispus condamnarea la o pedeapsă principală privativă de libertate (închisoare sau detenţiune pe viaţă), contribuind la o mai adecvată individualizare a pedepsei in genere prin amplificarea caracterului aflictiv al tratamentului sancţionator stabilit. În mod distinct, pentru concursul de infracţiuni, art. 45 din Codul penal reglementează deopotrivă cu regimul juridic al pedepselor complementare şi al măsurilor de siguranţă şi regimul juridic al pedepselor accesorii, spre deosebire de vechiul Cod penal care prevedea, prin art. 35, numai regimul pedepselor complementare şi al măsurilor de siguranţă în cazul acestei pluralităţi de infracţiuni. Legiferarea expresă a regimului juridic al pedepsei accesorii în situaţia concursului de infracţiuni, prin art. 45 alin. (5) din Codul penal, alături de dispoziţii care instituie reguli de aplicare şi executare a pedepsei accesorii în cazul condamnării la pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă pentru o infracţiune singulară, prin art. 65 din Codul penal, evidenţiază existenţa unor reguli speciale de aplicare a pedepsei accesorii (care se va executa) în situaţia concursului de infracţiuni. În argumentare se evidenţiază că, în cuprinsul art. 45 alin. (5) din Codul penal, legiuitorul a folosit, cu raportare la momentul contopirii, sintagma pedeapsă accesorie rezultată, ceea ce implică preexistenţa stabilirii pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente a pedepsei accesorii aferente pedepsei principale (eventual alăturate şi unei pedepse complementare a interzicerii exercitării unor drepturi cu identitate de conţinut, dacă pedeapsa principală este închisoarea). Ipoteza presupune, aşadar, stabilirea iniţială a uneia sau a mai multor pedepse accesorii pe lângă pedepsele principale, condiţie explicit arătată în textul legal - dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii. În considerarea dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, care fac trimitere la alineatele (1)-(3) ale aceluiaşi articol, se reţine că, în cazul concursului de infracţiuni, pedeapsa accesorie rezultată se aplică după următoarele reguli: - dacă pentru una dintre infracţiunile ce face parte din concursul de infracţiuni s-a stabilit pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă, chiar dacă pedeapsa accesorie nu a fost stabilită pe lângă pedeapsa privativă de libertate cea mai grea [aplicarea corespunzătoare a art. 45 alin. (1) din Codul penal în cazul pedepsei accesorii]; – dacă pentru două sau mai multe dintre infracţiunile concurente, alături de fiecare pedeapsă privativă de libertate, sa stabilit pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi cu acelaşi conţinut, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă [aplicarea corespunzătoare a art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal în cazul pedepsei accesorii]; – dacă pentru două sau mai multe dintre infracţiunile ce compun concursul de infracţiuni, alături de pedepsele privative de libertate, s-au stabilit pedepse accesorii ale interzicerii exercitării unor drepturi cu un conţinut concret diferit, acestea toate se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă deoarece prin fiecare pedeapsă accesorie stabilită s-a urmărit o altă finalitate [aplicarea corespunzătoare a art. 45 alin. (2) din Codul penal în cazul pedepsei accesorii]. Stabilirea pedepsei accesorii rezultate pentru concursul de infracţiuni urmează, aşadar, regulile prevăzute pentru pedeapsa complementară. Se impun însă anumite sublinieri în legătură cu aplicarea art. 45 alin. (1)-(3) din Codul penal în cazul pedepsei accesorii, care derivă din conţinutul mult mai amplu al pedepsei complementare conturat prin dispoziţiile art. 55 din Codul penal, faţă de cel al pedepsei accesorii, şi din aspectul particular constând în aceea că pentru pedeapsa complementară legiuitorul a prevăzut perioada de timp pentru care se poate institui. Astfel, pedeapsa accesorie constă exclusiv în interzicerea exercitării unor drepturi conform art. 54 din Codul penal, aşa încât în cazul pedepsei accesorii este exclusă ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (2) din Codul penal referitoare la pedepse de natură diferită, această sintagmă având aplicabilitate numai pentru pedeapsa complementară care poate consta nu doar în interzicerea exercitării unor drepturi dintre cele enumerate expres de art. 66 din Codul penal, ci şi în degradare militară şi publicarea hotărârii de condamnare, potrivit art. 55 din Codul penal (în acest sens, Constantin Mitrache, Cristian Mitrache - Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2019, pag. 341-342; G. Bodoroncea s.a. - Cod penal. Comentariu pe articole, Ed. C.H. BECK, Bucureşti, 2020, pag. 262). De asemenea, se observă, pornind de la prevederile art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal, că durata cea mai grea nu constituie un criteriu pentru aplicarea pedepsei accesorii rezultate, ca în situaţia pedepselor complementare aplicate pentru concursul de infracţiuni. Durata pedepsei accesorii coincide, ca regulă, cu cea a pedepsei principale rezultante privative de libertate, aşa cum stabilesc prevederile art. 54 şi art. 65 alin. (3) din Codul penal, dispoziţii preluate de art. 45 alin. (5) din Codul penal prin care legiuitorul a reglementat distinct modul de executare a pedepsei accesorii în cazul concursului de infracţiuni. Severitatea pedepsei accesorii nu se poate raporta la durata acesteia deoarece durata sa este influenţată de cea a pedepsei principale. În cazul în care pedeapsa principală rezultantă este detenţiunea pe viaţă aplicată în baza art. 39 alin. (2) din Codul penal (care permite aplicarea detenţiunii pe viaţă atunci când sau stabilit pentru infracţiunile concurente pedepse cu închisoarea şi pedeapsa cea mai mare împreună cu sporul de o treime pentru contopire depăşeşte limita indicată de textul legal, iar pentru una dintre infracţiuni pedeapsa prevăzută de lege este de 20 de ani închisoare sau mai mare), pedeapsa accesorie rezultată se aplică după aceleaşi reguli instituite de art. 45 alin. (5) din Codul penal, fiind luate în considerare pedepsele accesorii deja stabilite pentru infracţiunile concurente, reguli care se vor respecta independent de faptul că nu se aplică o pedeapsă complementară rezultantă (Florin Streteanu, Daniel Niţu - Drept penal. Partea generală, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2018, pag. 141). Ca atare, deşi pedeapsa principală rezultantă este detenţiunea pe viaţă, conţinutul pedepsei accesorii nu va fi determinat de dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Codul penal, întrucât acestea instituie exigenţe ale stabilirii pedepsei accesorii alăturate pedepsei principale a detenţiunii pe viaţă în cazul sancţionării comiterii unei infracţiuni singulare, or, pentru mecanismul de aplicare a pedepsei accesorii în situaţia concursului de infracţiuni sunt incidente, în toate situaţiile, prevederile exprese ale art. 45 alin. (5) din Codul penal. Ca orice tip de pedeapsă, cea accesorie trebuie să satisfacă condiţia legalităţii, caracterul legal al pedepsei, în general, fiind consacrat prin art. 2 alin. (1) din Codul penal care consfinţeşte că legea prevede pedepsele aplicabile, trăsătura legalităţii pedepsei fiind stipulată şi în art. 23 alin. 12 din Constituţia României - „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.“ Prin urmare, legalitatea pedepsei concursului de infracţiuni înseamnă inclusiv respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii. În consecinţă, ca şi în cazul stabilirii pedepsei principale rezultante pentru concursul de infracţiuni, mecanismul stabilirii pedepsei accesorii rezultate presupune doi paşi, succesivi: mai întâi sunt stabilite pedepsele accesorii pentru fiecare infracţiune concurentă, iar apoi se aplică pedeapsa accesorie rezultată pentru întreg concursul de infracţiuni. Astfel, mai întâi, pentru fiecare dintre infracţiunile concurente (făcând abstracţie de existenţa celorlalte infracţiuni) se stabileşte pedeapsa accesorie - care va avea acelaşi conţinut cu pedeapsa complementară (facultativă sau obligatorie) a interzicerii exercitării unor drepturi când pedeapsa principală este închisoarea sau va avea conţinutul prevăzut de art. 65 alin. (2) din Codul penal dacă pedeapsa principală este detenţiunea pe viaţă (caz de neaplicare a pedepsei complementare). Apoi, în următoarea etapă, se aplică pedeapsa accesorie rezultată pentru concursul de infracţiuni, după regulile instituite de art. 45 alin. (1)-(3) din Codul penal. Dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Codul penal nu disting în funcţie de momentul constatării pluralităţii de infracţiuni a concursului de infracţiuni, iar unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus). Prin urmare, prevederile art. 45 alin. (5) din Codul penal au aplicabilitate nu doar atunci când condamnarea pentru infracţiunile concurente se dispune prin aceeaşi hotărâre, ci şi în situaţia judecării separate a infracţiunilor concurente, respectiv când infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, precum şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă [în cadrul contestaţiei la executare prevăzute de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală]. Pedeapsa accesorie corespunzătoare pedepsei principale executate care intră în mecanismul contopirii se va regăsi în conţinutul pedepsei accesorii rezultate, chiar dacă, în mod evident, la rândul său a fost executată, deoarece, dacă infracţiunile concurente ar fi fost judecate împreună, iar contopirea s-ar fi realizat la acel moment, pedeapsa accesorie rezultată ar fi inclus interdicţiile exercitării tuturor drepturilor stabilite ca pedepse accesorii în procesul de individualizare pentru fiecare infracţiune concurentă. Voinţa legiuitorului de impunere a pedepsei accesorii în raport cu fiecare pedeapsă principală privativă de libertate, iar nu direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă privativă de libertate, este confirmată prin reluarea în cuprinsul art. 45 alin. (5) din Codul penal a modalităţii de executare a pedepsei accesorii rezultate (până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate), deşi aceasta este prevăzută expres în definiţia dată pedepsei accesorii prin art. 54 din Codul penal. În concluzie, pedeapsa accesorie nu se poate aplica direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă privativă de libertate întrucât pedepsele reflectă un proces de individualizare în raport cu fiecare infracţiune ce compune concursul de infracţiuni. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 473 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, va stabili că, în materia tratamentului penal al concursului de infracţiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea acesteia mai întâi pe lângă pedeapsa principală iniţială şi, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, în materia tratamentului penal al concursului de infracţiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea acesteia mai întâi pe lângă pedeapsa principală iniţială şi, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2021. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Florin Nicuşor Mihalache ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
