Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.202/1/2017
┌─────────────┬────────────────────────┐
│Iulia │- preşedintele Înaltei │
│Cristina │Curţi de Casaţie şi │
│Tarcea │Justiţie, preşedintele │
│ │Completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat │
│Curelea │al Secţiei I civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a│
│Voicheci │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- preşedintele Secţiei │
│Ionel Barbă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Sorina│- preşedintele Secţiei │
│Popescu │penale │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia de│
│Florica Voicu│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia de│
│Marcela │contencios administrativ│
│Canacheu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Eugenia Marin│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia de│
│Năstasie │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristian │- judecător la Secţia de│
│Daniel Oana │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Luiza Maria │- judecător la Secţia de│
│Păun │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Dana Iarina │- judecător la Secţia de│
│Vartires │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Liliana Vişan│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia de│
│Constantin │contencios administrativ│
│Vlad │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Emilia │- judecător la Secţia de│
│Claudia │contencios administrativ│
│Vişoiu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adriana Elena│- judecător la Secţia de│
│Gherasim │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- judecător la Secţia de│
│Ivanovici │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Angelica │- judecător la Secţia de│
│Denisa │contencios administrativ│
│Stănişor │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Eugenia Ion │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia I │
│Puşcaşiu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Petronela │civilă │
│Văleanu │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Zaharia │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentin │- judecător la Secţia │
│Horia Şelaru │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia │
│Grădinaru │penală │
└─────────────┴────────────────────────┘
Completul competent să judece recursul în interesul legii este constituit conform art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi art. 27^1 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin. La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 435 din Codul de procedură civilă, vizând ipoteza admiterii cererii de suspendare a executării unui act administrativ cu caracter normativ şi a efectelor acestei soluţii faţă de părţile litigiului, precum şi faţă de terţi“. Magistratul-asistent prezintă referatul privind obiectul recursului în interesul legii, arătând că la dosar au fost depuse raportul comun întocmit de judecătorii-raportori, precum şi opiniile asupra chestiunii de drept în discuţie, formulate de Ministerul Afacerilor Interne şi de specialişti în materie din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi, respectiv, din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Preşedintele completului de judecată, arătând că prin raportul întocmit asupra sesizării se propune respingerea, ca inadmisibil, a recursului în interesul legii formulat în cauză, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general cu privire la acest aspect. Doamna procuror arată că prin hotărârile judecătoreşti ataşate sesizării s-a făcut dovada că problema de drept supusă dezbaterii a fost soluţionată diferit de către instanţele de judecată, apreciind că nu este necesară existenţa unei jurisprudenţe ample în acest sens şi că, drept urmare, recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă; de asemenea, reprezentantul procurorului general arată că tranşarea chestiunii de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii formulat în cauză este utilă, în vederea asigurării interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor legale menţionate în sesizare, cu atât mai mult cu cât din legislaţia internă lipseşte un cod de procedură administrativă, care să reglementeze acest aspect. Totodată, reprezentantul procurorului general pune concluzii de admitere a recursului în interesul legii, făcând referire la argumentele prezentate în sesizare. Preşedintele completului de judecată declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Problema de drept care a generat practica neunitară 1. Recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), în raport cu dispoziţiile art. 435 din Codul de procedură civilă, mai exact efectele faţă de terţi ale hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii de suspendare a executării unui act administrativ cu caracter normativ. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării 2. Legea nr. 554/2004: "ART. 14 Suspendarea executării actului (1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate. (2) Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor. (3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător. (4) Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare. (5) În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă. (6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive. (7) Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării. ART. 15 Solicitarea suspendării prin acţiunea principală (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond. (2) Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător. (3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea. (4) În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)." 3. Codul de procedură civilă: "ART. 435 Obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii (1) Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora. (2) Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară." III. Examen jurisprudenţial 4. Prin recursul în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezlegării, existând două orientări: A) Într-o primă orientare, s-a considerat că hotărârea de admitere a cererii de suspendare a executării actului administrativ cu caracter normativ are efecte inter partes, astfel că terţii care nu au fost părţi în cauza în care s-a pronunţat hotărârea în discuţie nu pot beneficia de efectele suspendării. B) Într-o altă orientare, s-a reţinut că, de vreme ce, prin natura lor, actele administrative cu caracter normativ se adresează unui număr nedeterminat de subiecte de drept şi, odată anulate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, încetează a mai produce efecte juridice erga omnes, rezultă că şi admiterea cererii de suspendare a executării acelor acte normative produce efecte şi faţă de terţii neparticipanţi la proces. IV. Opinia autorului sesizării 5. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, autorul sesizării, apreciază ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudenţială, prezentând următoarele argumente principale: 6. Legalitatea este unul dintre elementele dreptului la buna administrare, în sistemul juridic românesc acest principiu fiind reglementat în art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. 7. De aceea, un instrument procedural eficient aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalităţii îl constituie suspendarea executării actelor administrative, măsură care reprezintă o garanţie a asigurării legalităţii, ce intervine însă în cazuri de excepţie. 8. Suspendarea întrerupe temporar efectele juridice produse de un act juridic, urmând, deci, ca după un anumit timp actul administrativ să îşi recapete caracterul său executoriu sau să înceteze complet a mai produce efecte juridice, fiind anulat sau revocat. 9. Pornind de la faptul că suspendarea executării actului administrativ este un mijloc pentru asigurarea respectării principiului legalităţii, care guvernează întreaga activitate a administraţiei publice, autorul sesizării apreciază că suspendarea unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte erga omnes, fiind echitabil ca, atât timp cât autoritatea publică sau instanţa de judecată, drept urmare a contestării actului administrativ, este în curs de verificare a legalităţii acestuia, acesta să nu îşi producă efectele asupra celor vizaţi. 10. În ceea ce priveşte categoria „celor vizaţi“ de către un act administrativ cu caracter normativ, se arată că acest tip de act stabileşte reguli generale de conduită cu caracter impersonal, ceea ce înseamnă că relaţiile sociale pe care le reglementează au un caracter abstract, pentru concretizarea lor fiind necesar să intervină anumite fapte cărora legea le recunoaşte relevanţă juridică (faptele juridice). 11. În cazul actelor administrative cu caracter normativ, legea prevede obligaţia aducerii lor la cunoştinţa tuturor subiecţilor de drept, prin publicare, cerinţă impusă de principiul potrivit căruia „nimeni nu poate invoca în apărarea sa necunoaşterea legii“. 12. Prin raportare la caracterul normativ al actului administrativ, care produce efecte juridice faţă de toate persoanele, erga omnes, în mod corelativ, din considerente de logică juridică, hotărârea vizând suspendarea unui astfel de act, executorie de drept în condiţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, produce la rândul ei efecte tot erga omnes, lipsind de interes o eventuală cerere având un obiect similar. 13. Ar fi şi discriminatoriu ca un act administrativ cu caracter normativ să producă efectele juridice în vederea cărora a fost adoptat faţă de toate persoanele vizate, cu excepţia celor care au fost parte în litigiul de drept administrativ, în cadrul căruia instanţa a dispus suspendarea executării actului administrativ. 14. Autorul sesizării apreciază, de asemenea, că atât timp cât hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ normativ produce efecte faţă de toţi subiecţii cărora li se adresează, pentru identitate de raţiune, şi hotărârea judecătorească de suspendare a unui astfel de act administrativ ar trebui să aibă efecte erga omnes. 15. Art. 435 din Codul de procedură civilă, cu ale cărui prevederi se completează dispoziţiile Legii nr. 554/2004, reglementează obligativitatea hotărârii judecătoreşti, dispunând că aceasta este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii lor (alin. 1), precum şi opozabilitatea hotărârii judecătoreşti oricărei terţe persoane, atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară (alin. 2). 16. Opozabilitatea faţă de terţi reprezintă obligaţia tuturor de a respecta situaţia juridică creată, adică obligaţia de abţinere de la săvârşirea vreunei acţiuni care să împiedice exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de către titularii acestora. 17. Opozabilitatea efectelor faţă de terţi nu se confundă cu obligativitatea aceloraşi efecte, care funcţionează în relaţia dintre părţi şi care stă la baza executorialităţii hotărârii. 18. Disputa cu privire la opozabilitatea inter partes/erga omnes a hotărârii de suspendare a actului administrativ normativ are la bază deci confuzia între principiul relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti, care presupune, într-adevăr, ca obligativitatea acestor efecte şi autoritatea de lucru judecat să se impună numai părţilor, şi principiul opozabilităţii aceloraşi efecte, care se manifestă în relaţia cu terţii, interzicând acestora să le ignore şi să le încalce, câtă vreme nu fac dovada unei alte realităţi juridice. 19. Concluzionează procurorul general că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 435 din Codul de procedură civilă, hotărârea definitivă prin care instanţa a dispus suspendarea actului administrativ normativ este opozabilă erga omnes. V. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialişti din cadrul facultăţilor de drept 20. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, specialişti din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi-au exprimat opinia ştiinţifică cu privire la problema de drept supusă dezbaterii. A) Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, prin punctul de vedere exprimat de domnul conf. univ. dr. Ovidiu Podaru, a apreciat că, în spiritul interpretării sistematice a dispoziţiilor art. 7, 14 şi 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea unui act administrativ normativ, la fel ca şi emiterea, revocarea, abrogarea şi anularea acestuia, prin simetrie, produce efecte erga omnes; raţionamentul juridic aplicabil, mutatis mutandis, este cel prevăzut de art. 60 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia, întrucât, prin natura raportului juridic, efectele actului administrativ normativ se întind asupra unui număr nedeterminat de persoane, efectele hotărârii de suspendare a acestuia profită tuturor. B) Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti - prin punctul de vedere exprimat de doamnele prof. univ. dr. Dana Tofan şi Verginia Vedinaş şi domnii conf. univ. dr. Alexandru-Sorin Ciobanu şi lector univ. dr. Bogdan Ionuţ Dima - a apreciat că hotărârile judecătoreşti prin care, în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, se suspendă executarea actelor administrative cu caracter normativ (cu excepţia câtorva situaţii, care ţin de acţiunile în contencios administrativ obiectiv şi de vătămarea unui interes legitim public prin actele respective) nu produc, de lege lata, efecte erga omnes, pentru următoarele argumente principale: 21. Art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 se referă [cu o singură excepţie - cea de la art. 14 alin. (3)] la suspendarea solicitată de către „persoana vătămată“, acest gen de acţiune fiind conceput, aşadar, ca o dimensiune a contenciosului administrativ subiectiv. Din moment ce solicitarea presupune o „persoană vătămată“, este evident că, principial, suntem în prezenţa unei cereri specifice contenciosului administrativ subiectiv, bazată pe existenţa unei „vătămări“ proprii a reclamantului, nefiind vorba despre o cerere care să vizeze „interesul general“ („interesul legitim public“) şi care ar putea fi legată, în mod firesc, de problema ilegalităţii unui act administrativ cu aplicabilitate generală, adică a unui act administrativ normativ. 22. Pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, legea impune anumite condiţii speciale, care trebuie îndeplinite (probate) de către reclamant (privesc situaţia sa personală), indiferent dacă actul administrativ este individual sau normativ. Simpla ilegalitate a actului (element definitoriu pentru „contenciosul obiectiv“) nu este suficientă. 23. Legea contenciosului administrativ prevede în mod expres efectele generale ale unei hotărâri în contencios administrativ numai în cazul anulării unui act administrativ normativ, prin hotărâre definitivă. Per a contrario, fiind vorba despre o situaţie de excepţie, reglementată expres în capitolul III „Procedura de executare“, rezultă că în toate celelalte situaţii, inclusiv în cazul suspendării unui act administrativ normativ, se va menţiune regula relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, consacrată şi de art. 435 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 24. Pentru a se discuta despre efecte erga omnes, în cazul hotărârilor judecătoreşti prin care se suspendă executarea actelor administrative cu caracter normativ, ar fi trebuit să existe şi o procedură de „publicare“ a hotărârii judecătoreşti în discuţie. 25. Suspendarea executării este întotdeauna şi indiferent de natura actului administrativ o măsură provizorie şi excepţională. VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 26. Dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 au făcut obiectul analizei instanţei de contencios constituţional, în cadrul mai multor excepţii de neconstituţionalitate, toate respinse ca neîntemeiate, în considerentele deciziilor pronunţate nefiind identificate aspecte cu relevanţă directă asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. 27. Cu toate acestea, deşi nu vizează dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, supuse interpretării, ci prevederile art. 23 şi 24 din acelaşi act normativ, deciziile nr. 914 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 5 august 2009, şi nr. 126 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 mai 2015, pot prezenta relevanţă cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. 28. Astfel, prin Decizia nr. 914 din 23 iunie 2009, Curtea Constituţională a reţinut că „prevederile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 consacră, la nivelul legii organice, efectele erga omnes ale hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat, în tot sau în parte, un act administrativ cu caracter normativ. Opozabilitatea acestui tip de hotărâri faţă de toţi subiecţii de drept este asigurată, în mod concret, prin publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârilor judecătoreşti referitoare la actele administrative normative emise de Guvern şi de celelalte organe centrale ale administraţiei publice, respectiv în monitoarele oficiale ale judeţelor a acelor hotărâri privitoare la anularea unor acte ale organelor administraţiei publice locale, corespunzătoare judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor. Utilitatea acestei publicări este incontestabilă, ţinând cont de faptul că, prin natura lor, actele administrative cu caracter normativ se adresează unui număr nedeterminat de subiecte de drept“. 29. De asemenea, prin Decizia nr. 126 din 10 martie 2015, instanţa de contencios constituţional a statuat că „pentru persoanele care au avut calitatea de parte în litigiul în care instanţa a dispus anularea în tot sau în parte a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, în măsura în care acestea solicită şi recunoaşterea dreptului pretins, împreună cu reparaţii, efectele anulării actului se produc în virtutea principiului efectului relativ al hotărârilor judecătoreşti, producându-se şi pentru trecut, în sensul că, pentru părţile din litigiu, anularea actului administrativ unilateral cu caracter normativ produce efecte juridice şi pentru trecut. Aşadar, anularea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, în considerarea dispoziţiilor art. 23, produce efecte erga omnes şi numai pentru viitor pentru terţele persoane care nu au avut calitatea de parte în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea de anulare, după publicarea acestei hotărâri.“ VII. Raportul asupra recursului în interesul legii 30. Raportul analizează sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 31. Înainte de a proceda la analiza în fond a problemei de drept care formează obiectul sesizării se impune a fi verificată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii. 32. Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti“. 33. De asemenea, art. 515 din acelaşi cod prevede că „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.“ 34. Aceste texte de lege stabilesc mecanismul, scopul şi condiţiile de admisibilitate, determinând, totodată, aria restrictivă a examinării pe care o face instanţa în soluţionarea recursului în interesul legii. 35. Astfel, scopul recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti. 36. Cu alte cuvinte, textele legale aflate în discuţie statuează faptul că recursul în interesul legii este admisibil numai în situaţia în care se face dovada că problema de drept ce formează obiectul judecăţii a fost soluţionată în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care trebuie ataşate sesizării. 37. Spre această finalitate conduc şi dispoziţiile constituţionale care, în reglementarea art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, prevăd expres, la alin. (3), faptul că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale“. 38. Obiectul recursului în interesul legii priveşte problema de drept referitoare la „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 435 din Codul de procedură civilă vizând ipoteza admiterii cererii de suspendare a executării unui act administrativ cu caracter normativ şi a efectelor acestei soluţii faţă de părţile litigiului şi faţă de părţi“. 39. Pentru a se putea identifica lipsa de unitate a jurisprudenţei, este necesar ca hotărârile judecătoreşti analizate să se circumscrie obiectului sesizării, cerinţă care nu este îndeplinită. 40. Cu titlu prealabil, este de observat că autorul sesizării nu a analizat în concret condiţia de admisibilitate a recursului în interesul legii referitoare la existenţa practicii neunitare, ci s-a limitat să facă doar o referire generică la apariţia a două orientări jurisprudenţiale. 41. Astfel, pentru ilustrarea primului curent de jurisprudenţă, în sensul că hotărârea de admitere a cererii de suspendare a executării actului administrativ unilateral cu caracter normativ produce efecte inter partes, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a prezentat deciziile nr. 5.153 din 17.11.2009 şi nr. 1.560 din 18.03.2010, ambele pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme. 42. Se constată însă că în niciuna dintre aceste două cauze nu a fost analizată punctual problema de drept care formează obiectul recursului în interesul legii. Mai precis, în prima decizie, anterior nominalizată, instanţa de control judiciar a confirmat soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor în formularea acţiunii, cu motivarea că hotărârile judecătoreşti invocate de autorul excepţiei nu sunt irevocabile; şi în cea de-a doua decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins aceeaşi excepţie a lipsei de interes, fără însă a preciza motivele pentru care a pronunţat această soluţie, adică fără a dezlega această chestiune litigioasă. 43. Tot astfel, pentru prezentarea celui de-al doilea curent de jurisprudenţă, potrivit căruia hotărârea de admitere a cererii de suspendare a executării actului administrativ unilateral cu caracter normativ produce efecte erga omnes, autorul sesizării a prezentat deciziile nr. 38 din 7.01.2011, nr. 5.919 din 8.12.2011, nr. 490 din 23.03.2012 şi nr. 491 din 23.03.2012, toate pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 44. Or, în Decizia nr. 38 din 7.01.2011, instanţa de control judiciar a reţinut că Hotărârea Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor - act ce constituia, în acea cauză, obiectul cererii de suspendare a executării - este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, avându-se în vedere conţinutul său, care se referă la metodologia de recalculare a pensiilor din categoriile menţionate. Totodată, instanţa de judecată a precizat că actul administrativ aflat în discuţie „produce efecte erga omnes, cu alte cuvinte se referă la toate persoanele aflate sub incidenţa sa: foştii militari, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pentru care se dispune recalcularea pensiilor“. De asemenea, instanţa a arătat faptul că şi „sentinţa recurată“ produce aceleaşi efecte, fără însă a motiva această concluzie. 45. De asemenea, în Decizia nr. 5.919 din 8.12.2011, instanţa de control judiciar nu a analizat problema efectelor măsurii de suspendare a executării unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, ci doar a reţinut faptul că Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a cărei suspendare se solicita, „a fost abrogată prin art. 4 al O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010.“ 46. Totodată, cauzele finalizate prin pronunţarea deciziilor nr. 490 din 23.03.2012 şi nr. 491 din 23.03.2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au avut ca obiect suspendarea efectelor unor acte administrative unilaterale cu caracter individual, respectiv ale unor decizii de eliberare a reclamanţilor din funcţii publice de execuţie la Garda Financiară, ceea ce, în mod evident, nu prezintă relevanţă din perspectiva prezentei analize. 47. Or, una dintre condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, instituită prin art. 515 din Codul de procedură civilă şi enunţată, de altfel, şi în art. 514 din acelaşi cod, se referă tocmai la soluţionarea diferită a unor probleme de drept de către instanţele judecătoreşti, care să necesite antrenarea mecanismului recursului în interesul legii pentru a unifica o practică divergentă existentă. 48. Cum, în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei unei jurisprudenţe divergente cu privire la problema de drept invocată, problemă care, de altfel, nu este nici actuală, în raport cu perioada pronunţării respectivelor decizii, iar pretinsa practică neunitară, invocată în sesizare, vizează doar decizii pronunţate de instanţa supremă, recursul în interesul legii declarat va fi respins ca inadmisibil. 49. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514-515 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 435 din Codul de procedură civilă, vizând ipoteza admiterii cererii de suspendare a executării unui act administrativ cu caracter normativ şi a efectelor acestei soluţii faţă de părţile litigiului, precum şi faţă de terţi. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2017. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
