Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 5.988/325/2019/a1 al Tribunalului Timiş - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.165D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 243 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 29 iulie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 2/R/2019 din 27 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.988/325/2019/a1, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva hotărârii judecătorului de supraveghere a privării de libertate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că „a fost sancţionat cu tăierea“ dreptului de a primi vizite. Susţine că aplicarea acestei sancţiuni determină agravarea condiţiilor din detenţie. Arată că în penitenciar „hrana este precară, individuală, insuficientă“, iar suspendarea dreptului de a primi vizite determină, implicit, suspendarea dreptului de a primi pachet. 6. Tribunalul Timiş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit art. 101 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, aplicarea sancţiunilor disciplinare persoanelor condamnate nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiţionare, dreptul la vot, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare, dreptul la plimbarea zilnică şi dreptul la odihnă. Prin urmare, la adoptarea legii, legiuitorul a avut în vedere respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor încarcerate, astfel încât sancţiunile ce pot fi aplicate să nu vatăme aceste drepturi. Pe de altă parte, aplicarea sancţiunii vizează o perioadă determinată, limitată, astfel încât nici din această perspectivă textul de lege nu contravine Legii fundamentale sau legislaţiei europene, în speţă art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu următorul conţinut: „(1) Sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt: […] e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni.“ 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, sunt invocate prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, după cum urmează: art. 3 privind interzicerea torturii şi art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă similară, prin Decizia nr. 243 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 29 iulie 2021. Cu acel prilej, Curtea a constatat că măsura legislativă reglementată de dispoziţiile criticate este adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - respectă justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 7 din Legea nr. 254/2013, orice persoană condamnată, care execută pedeapsa într-un penitenciar (denumită în continuare persoana condamnată), se bucură în continuare de posibilitatea exercitării tuturor drepturilor civile şi politice, cu excepţia celor care au fost interzise, potrivit legii, prin hotărârea definitivă de condamnare, precum şi a celor a căror neexercitare sau exercitare restrânsă rezultă inerent din privarea de libertate ori din raţiuni de menţinere a siguranţei deţinerii. 13. În acest context, Curtea a reţinut că orice persoană condamnată se bucură de dreptul de a menţine contactul cu lumea exterioară, acest drept având mai multe componente relative la dreptul de a primi vizite, dreptul de a menţine relaţiile de familie, dreptul la vizită intimă, dreptul la informaţie, dreptul la căsătorie, dreptul de a utiliza diferite mijloace de comunicare, dreptul de petiţionare etc. 14. În continuare, Curtea a observat că, potrivit art. 100 din Legea nr. 254/2013, încălcarea prevederilor art. 81 şi 82 din acelaşi act normativ constituie abatere disciplinară foarte gravă, gravă sau uşoară, după caz. Totodată, dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 254/2013 reglementează sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare, acestea fiind: avertismentul; suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o perioadă de cel mult o lună; suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună; suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare, corespondenţă şi asistenţă medicală, pe o perioadă de cel mult două luni; suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult trei luni; izolarea pentru maximum 10 zile. 15. Curtea a apreciat că trebuie realizată o distincţie între reglementarea unor condiţii de exercitare a anumitor drepturi sau libertăţi fundamentale, ce rezultă inerent din privarea de libertate corelativă executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a pedepsei închisorii, pe de-o parte, şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale de care condamnatul se bucură în modalitatea reglementată de legea de executare a pedepselor privative de libertate. Cu alte cuvinte, condiţionarea dreptului condamnatului de a menţine contactul cu lumea exterioară se poate circumscrie reglementării, de exemplu, unui anumit număr de vizite lunare, a unui număr de participanţi aferent fiecărei vizite etc., elemente ce decurg inevitabil din situaţia privării de libertate. Pe de altă parte, aplicarea sancţiunii disciplinare a suspendării dreptului la vizită se circumscrie restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale de care condamnatul se bucură în modalitatea reglementată de legea de executare a pedepselor privative de libertate. 16. Curtea Constituţională a reţinut că limitarea drepturilor fundamentale trebuie să fie condiţionată de îndeplinirea anumitor cerinţe a căror valabilitate trebuie să fie analizată în cadrul unui test de proporţionalitate. Curtea a apreciat că efectuarea acestui test este destinată stabilirii echilibrului corect între restricţiile impuse de o măsură corectivă şi gravitatea actului interzis, analizând dacă dreptul a suferit o limitare ce nu se încadrează în condiţiile impuse de Constituţie (Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013). 17. Pornind de la aceste premise, Curtea a observat în primul rând că măsura este prevăzută de dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 254/2013, aceasta având caracterul de lege organică, în concordanţă cu cerinţa constituţională de la art. 73 alin. (3) lit. h). 18. Curtea a remarcat că, în general, o sancţiune disciplinară are un caracter educativ, ce urmăreşte determinarea unei persoane să respecte anumite norme de comportament, precum şi un caracter preventiv, reglementarea unei sancţiuni putând determina persoanele să nu mai încalce legea. Pe de altă parte, reglementarea oricărei restrângeri a exerciţiului unui drept ori al unei libertăţi fundamentale trebuie să urmărească unul din scopurile expres prevăzute de Legea fundamentală. În ceea ce priveşte cauza de faţă, Curtea reţine că sancţiunile disciplinare sunt aplicabile în cazul comiterii de către condamnat a unei abateri disciplinare ce se circumscrie încălcării obligaţiilor şi interdicţiilor impuse de art. 81 şi 82 din Legea nr. 254/2013, precum şi încălcării altor obligaţii şi interdicţii prevăzute ca abateri disciplinare în alte acte normative. Astfel, având în vedere faptele reglementate de art. 81 şi 82 din Legea nr. 254/2013, rezultă că sancţiunile disciplinare reglementate de legiuitor urmăresc un scop educativ şi preventiv, subsumându-se scopului constituţional de apărare a ordinii şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, fiind un scop legitim. 19. Aşa fiind, Curtea a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 254/2013 reglementează categoria generică a sancţiunilor disciplinare, fără a preciza care dintre aceste sancţiuni se aplică în cazul comiterii fiecărui tip de abatere disciplinară. Prin Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016 (denumit în continuare Regulamentul), s-a reglementat modalitatea de aplicare a sancţiunilor disciplinare. 20. Totodată, Curtea a observat că durata sancţiunii disciplinare este reglementată la nivel general prin dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013 (cel mult trei luni), fiind detaliată prin Regulament, în funcţie de specificul fiecărei abateri disciplinare, cel mult două luni în cazul abaterilor disciplinare grave şi cel mult trei luni în cazul abaterilor disciplinare foarte grave. Totodată, în ceea ce priveşte abaterile disciplinare uşoare, în principiu, sancţiunea disciplinară a suspendării dreptului de a primi vizite nu este aplicabilă. Aceasta devine aplicabilă doar în măsura în care se comit, în mod repetat, abateri disciplinare uşoare, fapt ce denotă, în realitate, o anumită conduită a persoanei condamnate. 21. Mai mult, Curtea a reţinut că sancţiunile disciplinare prevăzute de art. 101 din Legea nr. 254/2013 pot fi aplicate exclusiv în cazul comiterii abaterilor disciplinare circumscrise încălcării de către condamnat a obligaţiilor şi a interdicţiilor ce îi incumbă, prevăzute la art. 81 şi 82 din acelaşi act normativ, precum şi a altor obligaţii şi interdicţii prevăzute ca abateri disciplinare în alte acte normative. Reglementarea expresă a dispoziţiilor criticate determină imposibilitatea depăşirii sferei de aplicare a sancţiunilor disciplinare, în sensul că aplicarea acestora este indisolubil legată de constatarea săvârşirii de către persoana condamnată a unei abateri disciplinare, ele neputând fi aplicate în alte situaţii. În acest sens, art. 220 alin. (2) din Regulament prevede că „deţinuţii pot fi sancţionaţi disciplinar numai după verificarea completă a împrejurărilor în care s-au comis faptele care fac obiectul procedurii disciplinare. Audierea deţinutului este obligatorie“. 22. În continuare, Curtea a constatat că săvârşirea abaterii disciplinare ce constă în nerespectarea obligaţiilor sau a interdicţiilor ce incumbă persoanei condamnate nu determină aplicarea directă a sancţiunii disciplinare a suspendării dreptului la vizită. Astfel, potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 254/2013, "la stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine seama de natura şi modul de comitere a abaterii, de persoana şi starea de sănătate a condamnatului, de abaterile disciplinare săvârşite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârşirea abaterii şi în timpul procedurii disciplinare“. Totodată, art. 224 din Regulament prevede modalitatea de individualizare a sancţiunilor disciplinare în funcţie de circumstanţele fiecărui caz, tocmai pentru a evita aplicarea discreţionară a acestora. " 23. Mai mult, Curtea a reţinut că pentru constatarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare legiuitorul a reglementat obligaţia parcurgerii unei proceduri disciplinare. Astfel, la art. 102 din Legea nr. 254/2013 s-a reglementat modalitatea de constatare a abaterilor disciplinare, iar art. 103 din acelaşi act normativ reglementează procedura disciplinară, conţinând reguli privind declanşarea acesteia, norme referitoare la componenţa comisiei de disciplină, modalitatea de realizare a cercetării prealabile, stabilirea sancţiunii disciplinare, comunicarea hotărârii comisiei de disciplină persoanei condamnate. În acelaşi sens, Regulamentul prevede norme relative la obiectivele procedurii disciplinare (art. 219), interdicţii referitoare la procedura disciplinară (art. 220), interdicţii referitoare la aplicarea unor măsuri coercitive asimilate sancţiunilor disciplinare (art. 221), declanşarea procedurii disciplinare (art. 222), aplicarea sancţiunilor disciplinare (art. 223), individualizarea sancţiunii disciplinare (art. 224). 24. În continuare, Curtea a constatat că hotărârea comisiei de disciplină prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară nu este definitivă, persoana condamnată putând face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 104 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. În soluţionarea plângerii, judecătorul de supraveghere a privării de libertate este obligat să asculte persoana condamnată, legiuitorul prevăzând şi procedura de urmat în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar. Totodată, în vederea soluţionării plângerii, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane condamnate sau oricărei alte persoane care desfăşoară activităţi în sistemul penitenciar. Indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată. În acelaşi timp, legiuitorul a reglementat termene stricte de soluţionare a plângerii (10 zile de la primirea acesteia) şi de comunicare a încheierii prin care se soluţionează plângerea (3 zile de la data pronunţării). De asemenea, un element esenţial reglementat de legiuitor prin art. 104 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 este acela potrivit căruia plângerea persoanei condamnate împotriva hotărârii comisiei de disciplină suspendă executarea sancţiunilor disciplinare. 25. Curtea a reţinut că persoana condamnată căreia i s-a aplicat o sancţiune disciplinară are deschisă posibilitatea contestării încheierii pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate în cadrul soluţionării plângerii împotriva hotărârii comisiei de disciplină prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară. Astfel, potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Şi în acest caz legiuitorul a reglementat necesitatea soluţionării contestaţiilor de urgenţă şi cu precădere, precum şi obligaţia instanţei judecătoreşti de a audia persoana condamnată. 26. Având în vedere toate aceste considerente, sub aspectul existenţei justului echilibru între măsura care a determinat restrângerea exerciţiului dreptului la viaţa intimă, familială şi privată şi scopul urmărit, Curtea a apreciat că există un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului. Prin urmare, Curtea a constatat că stabilirea ansamblului legislativ relativ la constatarea abaterilor disciplinare şi aplicarea sancţiunilor disciplinare asigură un just echilibru între interesul individual şi interesul general al societăţii. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei mai sus invocate, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 5.988/325/2019/a1 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
