Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ataş Abdullah în Dosarul nr. 34.611/3/2015/a7 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 245D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei domnul avocat Ionel Olteanu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, şi lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în cauză s-a prezentat doamna Bahtiar Cioroiu, interpret autorizat de limba turcă, care a fost desemnată să asigure traducerea pe parcursul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului legal al autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia, reluând argumentele formulate cu prilejul ridicării acesteia în faţa instanţei de drept comun. Depune concluzii scrise. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 8 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 34.611/3/2015/a7, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ataş Abdullah într-o cauză având ca obiect termenul intermediar privind verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale în măsura în care, în calculul termenului rezonabil de 180 de zile ce consacră durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu intră şi durata arestării preventive din faza camerei preliminare. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că invocarea acesteia s-a realizat în scopul de a obţine o validare a argumentului potrivit căruia durata maximă a arestării preventive în cursul procedurii de cameră preliminară trebuie să se subsumeze duratei maxime de 180 de zile prevăzute pentru faza de urmărire penală. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece dispoziţiile legale criticate nu prevăd o durată maximă a arestului preventiv în procedura de cameră preliminară, autorul susţinând şi că această procedură nu face parte din faza de judecată. Criticile sunt aduse în raport cu situaţia autorului excepţiei care ar dori ca, prin interpretarea dată normelor procedural penale, să se concluzioneze că procedura de cameră preliminară face parte din faza de urmărire penală, prin urmare durata maximă a arestului preventiv în cazul său fiind de 180 de zile. 11. Analiza criticilor aduse de către autorul excepţiei, indiferent dacă acestea urmăresc completarea textului legal sau doar interpretarea normei, excedează atribuţiilor Curţii Constituţionale, care potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, procedura în camera preliminară reprezintă o fază anterioară judecăţii, care are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecată, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Or, însăşi durata acestei proceduri este limitată de lege la cel mult 60 de zile de la înregistrarea cauzei la instanţă (art. 343 din Codul de procedură penală). Ulterior, în cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a arestării preventive a inculpatului este limitată, potrivit prevederilor art. 239 din acelaşi cod, la un termen rezonabil, care nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată, iar în toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani. În cazul în care arestarea preventivă s-a dispus în procedura de cameră preliminară, termenele sus-menţionate curg de la data punerii în executare a măsurii, în conformitate cu art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală. Pe cale de consecinţă, art. 239 din acelaşi cod stabileşte durata maximă a arestului preventiv dispus încă din faza de cameră preliminară. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului ales al autorului excepţiei, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 239 alin. (2) cu denumirea marginală Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, şi, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii sau în lipsă.“ 16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 referitor la Libertatea individuală, precum şi art. 5 paragrafele 3 şi 4 referitoare la drepturile oricărei persoane lipsite de libertatea sa din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, făcând trimitere la propria jurisprudenţă, a statuat că instituţia camerei preliminare a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal“ (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). În prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata camerei preliminare, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. [...] Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior (art. 3 din Codul de procedură penală), Curtea a concluzionat că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. [...] Totuşi, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată (a se vedea şi Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25, 27, 28). 18. Aşa fiind, deşi procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală şi faza de judecată, obiectul său, astfel consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, şi anume cel al sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu şi cel al dispunerii începerii judecăţii pe fond. 19. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă, „durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani.“ 20. Or, ţinând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că susţinerile invocate de autorul excepţiei sunt neîntemeiate, deoarece, dimpotrivă, termenele mai sus arătate „curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, şi, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii sau în lipsă“. 21. Cu alte cuvinte, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată şi prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal, respectiv în cursul urmăririi penale, nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală - iar, de la data sesizării instanţei de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din acelaşi cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât şi judecata în primă instanţă. 22. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ataş Abdullah în Dosarul nr. 34.611/3/2015/a7 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
